Elemente de pedagogie şcolară

Finalitatile educatiei Clasificare Educatia (dupa cum demonstreaza inclusiv etimologia ac. concept –lat “educe,educere – a duce, a conduce”) nu este o activitate desfasurata in sine si pentru sine ci una care urmareste atingerea anumitor finalitati. Definirea si analiza operațională a conceptelor Finalitățile educației sunt orientări asumate la nivel de politică educațională (guvern,minister,inspectorate,școli) în vederea realizării activității de formare si dezvoltare a personalității umane. Finalitățile educației asumate sunt concretizate în ideal educațional,scop educațional si obiective educaționale. I+S (ideal + scop) țin strict de politica educațională centrală (guvern si minister) Obiectivele operaționale țin de inspectorate si școli. Idealul educațional – este finalitatea educațională ce corespunde categoriei de maximă generalitate,intrucât dirijează si orientează întreg demersul educațional. – este realizat din perspectiva valorilor prezente si proiectate pentru viitor – este dinamic și periodic prin legea educației naționale. Idealul educațional se raportează la cerințele : 1. Dimensiounea socială – care se raportează la cerințele societății.adică, ține de idealul social 2. Dimensiunea psihologică – nu prezintă tipul de personalitate dorit de societate 3. Dimensiunea pedagogică – ne precizează cum se realizează în sistemul educațional,idealul; de aceea idealul reprezintă o armonizare între ceea ce dorește societatea si ceea ce poate școala. Idealul educațional, astăzi, reprezintă dezvoltarea liberă integrala,armonioasă a individualității umane în formarea personalitații autonome creative. Scopul educațional – reprezintă, finalitățile derivate din ideal,precizând așteptările si rezultatele la nivel de tipuri si niveluri de pregatire școlară; – scopurile educaționale au o anume concretețe în raport cu idealul,care este abstract,dar și scopurile,se raportează la sistemul de învățământ (tipuri de școală,nivel de pregatire); – scopurile educaționale au determinare obiectivă, se raportează la ideal, dar si psihologică, intrucât au în vedere nivelurile de pregătire ale ființei umane. Obiectivul educațional – este o finalitate cu mare concretețe,derivă din scipuri și face referire la procesul de învățământ; – obiectivul educațional trebuie sa indice anticiparea rezultatelor pe care le va dovedi formabil. Obiectivele operaționale au 2 dimensiuni: 1. De conținut – vizează informația 2. De formă operațională – vizează sarcina didactică Taxonomia dupa conținutul psihologic (clasificarea obiectivelor din perspectiva proceselor psihice). În această taxonomie găsim: a) obiective specifice domeniului cognitiv (obiective cognitive) – țin de cunoștințele ce trebuie insușite – Bloom a creat o clasificare pe 6 trepte ierahice (de la informativ la formativ, de la inferior la superior): * cunoașterea/insușirea cunoștințelor * întelegerea * analiza * aplicarea * sinteza * evaluarea b) obiective specifice domeniului afectiv – reprezintă raportarea la o anumită evaluare, deci sunt implicați factori afectivi motivaționali. Taxonomia a fost creată de Krathwohl. Obiectivele se insușesc si se ordonează pe 5 trepte : * receptarea * reacția/răspunsul * valorizarea * organizare * caracterizarea Taxonomia finalităților Taxonomia = știința care se ocupă cu clasificarea realizată pe criterii obiective – taxonomia finalităților face referire la criterii si sisteme de referință după cum urmează: a) Taxonomia rapotată la sistemul de educație – finalități macrostructurale/sistem: ideal ,scop – finalități microstructurale/proces de : obiective înv. b) Taxonomia după gradul de generalitate al obiectivelor: – obiective generale care fac trimiteri la scop și ulterior la ideal; țin de valori,capacități,atitudini,competențe – obiective specifice/intermediare – țin cu precădere de capacități si operații mentale ce se pot traduce în competențe – obiective concrete/operaționale – țin cu precadere de comportamente vizibile prin performanțe,deci sunt cu precadere observabile,concrete si măsurabile. c) obiective specifice domeniului psihomotor – țin de motricitate, raportându-se la modul cum se formează si dezvoltă o deprindere. Taxonomia a fost realizată de Simpson si Harrow. Treptele sunt : * perceperea * dispoziția * reacția dirijată * automatismul * reacție complexă   Partea  a II- a Operaționalizarea obiectivelor educaționale Operaționalizarea = transpunerea unui obiectiv în comportamente observabile,concrete si măsurabile prin diferite operații și acțiuni – orice obiectiv operațional are un sens general când se referă la comportamente măsurabile concrete si observabile, si un sens tehnic când apare și criteriul de evaluare/reușita copilului.   – obiectivele operaționale țin de lecții, activități, curs.seminar; – operaționalizarea face trecerea de la competența specifică la concret, adică, la performanță si capacitate; – performanța este expresia nivelului de realizare a unei sarcini de învățare; – performanța este criteriul comportamentului și poate să apară în termeni verbali, fizici si atitudinali; – competența reprezintă capacitatea intelectuală care dispune de posibilități multiple de transfer/aplicabilitate.   Modele de operaționalizare a) Modelul lui Majer – prezintă un singur comportament final,care a re 3 indicatori 1. descrierea comportamentului/rezultatul așteptat 2. descrierea condițiilor 3. precizarea criteriului performanței acceptabile   Exemplu : Toti elevii să identifice verbele dintr-un text dat pe baza cunoștințelor insușite. Obiectivul se consideră realizat dacă vor fi identificate 5 din 10 verbe. Landsheere operaționalizează obiectivele pe parametri: a) Cine produce comportamentul b) performanța/produsul acestuia c) comportamentul d) condițiile e) nivelul de performanță La sfărșitul lecției, toți elevii vor capabili să: – să deseneze segmente pe baza unei măsuri date, folosind rigla; Obiectivul se consideră realizat dacă elevii au desenat 5 din 7 segmente; – când vorbim de criterii de reușită, ne gândim la performanțe minimale,optimale si maximale.

Educatia delimitari conceptuale Educabilitatea. Rolul educaţiei în dezvoltarea personalităţii. Conceptul de educabilitate   Orice om este educabil, adică poate fi educat de către alţi oameni. De la o anumită vârstă, omul însuşi poate acţiona şi contribui la propria formare prin autoeducaţie. Însă trebuie să ştim că receptivitatea sa faţă de influenţele de tip formativ şi informativ este mai mare sau mai mică în diferitele momente ale formării sale. De asemenea receptivitatea diferă şi de la o persoană la alta. Acest lucru este influenţat de diverşi factori.   Capacitatea omului de a fi receptiv la influenţele şi acţiunile educaţionale, demersuri realizate cu scopul de a forma şi dezvolta continuu personalitatea umană se numeşte educabilitate Conceptul „educabilitate” mai poate fi definit ca fiind potenţialul de formare umană sub influenţa factorilor de mediu sau educaţionali.   Factorii dezvoltarii psihice – dezvoltarea este un proces complex care se realizează printr-o succesiune de etape şi de acţiuni specifice. Ea presupune acumulări cantitative şi salturi calitative. – dezvoltarea umană presupune cunoaşterea şi formarea unor conduite şi atitudini care permit adaptarea la cerinţele mediului natural şi socio-cultural. Procesul de dezvoltare psihică variază de la o persoană la alta în funcţie de caracteristicile individuale, de ritmul propriu de creştere şi transformare, de specificul acţiunii pedagogice. – complexitatea şi specificul dezvoltării psihice sunt determinate de două grupe de factori: factori interni, factori de natură biologică, ereditară, factori externi: mediul natural şi social şi educaţia. Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale omului (calităţile proceselor psihice- gândirea, limbajul, memoria, atenţia, imaginaţia etc.- , trebuinţele şi motivele interne ale persoanei), experienţa personală dobândită de fiinţa umană. Factorii externi sunt alcătuiţi din totalitatea condiţiilor, a elementelor şi forţelor, a influenţelor care se exercită din afară şi care acţionează asupra personalităţii umane. Cele două grupe de factori se intercondiţionează continuu. Nici un factor nu determină singur dezvoltarea. Aceasta presupune acţiunea conjugată şi complementară a tuturor factorilor.   Teorii privind educabilitatea   Teoria ereditaristă a fost promovată la început de biologi. Aceştia considerau că ereditatea are rol decisiv în dezvoltarea umană. Ei susţineau că dezvoltarea omului este înscrisă în zestrea genetică a copilului şi că mediul şi educaţia asigură doar condiţiile de dezvoltare a însuşirilor şi capacităţilor înnăscute ale omului. Unii adepţi ai acestor teorii susţin că pe lângă ereditatea biologică, există factorii care influenţează educabilitatea sunt diverşi: mediul natural şi social, educaţia, trăsăturile individuale fizico-psihice, voinţa omului de a se (auto)educa. de-a lungul timpului, diverse teorii psihopedagogice au evidenţiat rolul primordial al unui sau al altuia dintre aceşţi factori în dezvoltarea umană. Astfel sau conturat trei mari teorii. şi o ereditate psihologică şi niciuna nu poate fi schimbată prin educaţie (teoria lui Lombroso- „criminalul înnăscut”; teoria lui Szondi- teoria impulsurilor; teoria lui Freud- instinctele moştenite se manifestă în primii ani de viaţă; teoriile rasiste- rase superioare şi rase inferioare, diferenţele dintre ele se datorează factorilor genetici)   Teoria ambientalistă a apărut ca reacţie la teoriile ereditariste. Aceasta susţine că mediul sociocultural marchează şi controlează evoluţia individului. Ambientaliştii afirmă că reuşita în viaţă nu se datorează înzestrării genetice, ci influenţelor externe şi, mai ales educaţiei. Adepţii acestei teorii (Comenius, Locke, Kant etc.) susţin că, la naştere, copilul este o „tabula rasa” pe care mediul şi, mai ales, educaţia pot „să scrie tot ce omenirea a învăţat”. Ei afirmă că „nu este nimic în intelect care să nu fi trecut mai înainte prin simţuri” sau că „omul devine om doar prin educaţie”. (Recomand citirea romanului Doctorul misterios de Alexandre Dumas).   Teoria dublei determinări sau interacţionistă susţine că dezvoltarea individului este rezultatul acţiunii conjugate a factorilor interni şi externi, educaţia având un rol foarte important. Astfel, ereditatea oferă premisa de bază a dezvoltării, mediul creează condiţiile dezvoltării, iar educaţia determină dezvoltarea şi definitivează construcţia umană. Educaţia intervine, dirijează şi organizează acţiunile factorilor de mediu în funcţie de particularităţile individului, multe generate de ereditate.   Ereditatea – premisă a dezvoltării psihoindividuale   Omul este un „univers unic”. Unicitatea sa este dată de zestrea sa genetică, adică de ceea ce moşteneşte de la predecesori. Fiecare om poartă o anumită informaţie ereditară transmisă de la părinţi prin gene(părţi ale cromozomilor din nucleele celulare). Această zestre va influenţa totdeauna dezvoltarea individului şi reuşita sa în viaţă. – ea determină receptivitatea individului la ceilalţi factori. În prima etapă a vieţii (copilărie), influenţa eredităţii este foarte evidentă în felul de a acţiona a omului. Prin urmare, este necesar să cunoaştem problematica eredităţii. – ereditatea reprezintă capacitatea biologică a fiinţei de a transmite caracteristici, însuşiri şi trăsături de la înaintaşi la urmaşii lor. – există două tipuri de ereditate: ereditate de specie şi ereditate specifică. Ereditatea de specie (genotipul general) asigură continuitatea speciei, prin transmiterea următoarelor particularităţi: structura anatomico-fiziologică a organismului, poziţia bipedă, dezvoltarea sistemului nervos, tipul de metabolism etc.   Ereditatea specifică (genotipul individual) asigură transmiterea caracteristicilor particulare care fac ca un om să se deosebească de altul: culoarea pielii, părului şi a ochilor, statura şi conformaţia corpului, amprentele digitale, grupa sanguină, predispoziţiile naturale. Dintre predispoziţiile naturale menţionăm: particularităţile organelor de simţ, ale sistemului nervos, aptitudinile simple senzorio-motorii, memoria, dispoziţiile afective etc. Aceleaşi predispoziţiile native sub influenţa diferită a factorilor externi pot conduce la diferite profiluri umane.   Mediul -cadrul socio-uman al dezvoltării psihoindividuale   Mediul – reprezintă ansamblul de elemente naturale, sociale, culturale ce ne înconjoară şi cu care,omul, este în interacţiune permanentă pe parcursul întregii sale vieţi. În sens restrâns, pedagogia defineşte mediul ca fiind totalitatea influenţelor ce se exercită asupra individului. Mediul este un „câmp” de condiţii în care acţionează omul şi care îl influenţează, dar care îi şi oferă posibilităţi nelimitate de acţiune. În mediul de viaţă, este transformat potenţialul ereditar al omului, se realizează socializarea, iar omul este valorizat. Astfel, mediul contribuie la dezvoltarea personalităţii umane.   Mediul poate fi diferenţiat astfel: Mediul fizic – format din totalitatea condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul. Acest mediu determină anumite schimbări la nivelul comportamentului uman: alimentaţia, îmbrăcămintea, metabolismul, timp/durată de muncă/efort etc.   Mediul social – este alcătuit din totalitatea condiţiilor economice, politice, sociale, culturale. În sens restrâns, mediul social presupune influenţele socioculturale ale familiei, ale şcolii şi ale grupurilor informale din care face parte individul (grup de prieteni, vecini etc.). – mediul acţionează direct sau indirect asupra individului.   Acţiunile mediului pot fi clasificate: – acţiuni ce vizează păstrarea achiziţiilor istorie umane, oferind tinerei generaţii posibilitatea de a prelua experienţa acumulată de adulţi, experienţa structurată, perfecţionată şi prezentată într-o formă accesibilă; – acţiuni ce declanşează dezvoltarea predispoziţiilor naturale şi conduce la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor biopsihice ale individului (exemplu: ereditate- mers, auz, voce; influenţele mediului conduc la: performanţă în alergare, talent în muzică/dans, arta conversaţiei, vorbirea în mai multe limbi etc.) Importanţa mediului asupra dezvoltării copilului şi necesitatea unei relaţii/interacţiuni continue între mediu şi ereditate au fost evidenţiate prin numeroase cercetări (asupra copiilor crescuţi între animale, asupra gemenilor monozigoţi crescuţi în medii diferite, asupra copiilor din familii dezorganizate sau a copiilor adoptaţi, asupra copiilor crescuţi în diferite medii culturale) .   Copilul poate fi influenţat foarte diferit de mediu (pozitiv, negativ; sistematic, nesistematic, convergent, divergent). Educatorul trebuie să cunoască aceste influenţe, să le orienteze optim influenţele pozitive, să le diminueze/anuleze pe cele negative.   Educatia – factor cu rol conducător în dezvoltarea psihoindividuală   Dacă avem în vedere rădăcinile etimologice ale cuvântului educatie, atunci putem spune că educaţia este acţiunea umană de scoatere a omului din „starea de natură” şi introducerea acestuia „în stare de cultură”. Multă vreme educaţia nu s-a crezut în puterea educaţiei şi de aceea educaţia a fost un domeniu al vieţii sociale în care accesul a fost restricţionat. Sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea reprezintă etapa istorică în care începe să se evidenţieze tot mai mult rolul educaţiei în dezvoltarea umană şi, implicit, în dezvoltarea societăţii.   Astăzi, educaţia este considerată o activitate socială complexă, organizată, prin care se urmăreşte dezvoltarea personalităţii umane în vederea integrării active şi creative în viaţa socială. Este factor care concretizează modul de utilizare optimă a resurselor eredităţii şi ale mediului.   Educaţia acţionează ca factor de transformare a potenţialului ereditar, dar şi ca mobilizator al factorilor de mediu, asigurând convergenţa influenţelor exercitate la niveluri diferite: educaţie formală, educaţie nonformală, educaţie informală.   Educaţia presupune următoarele tipuri de acţiune: – sporirea experienţei de cunoaştere a educabilului; – fixarea direcţiilor de dezvoltare psihică (stabilirea curriculumului : obiective, conţinuturi, resurse, evaluare); – asigură dezvoltarea fiinţei umane (organizarea şi desfăşurarea activităţilor de formare; colaborarea cu alţi factori interesaţi etc.) – contribuie la accelerarea dezvoltării personalităţii umane. Între educaţie şi dezvoltare există o strânsă legătură: educaţia depinde de dezvoltarea elevului;   Rolul major al educaţiei este dat de poziţia acesteia între ceilalţi doi factori şi de modul în care aceasta valorifică influenţele eredităţii şi ale mediului.   Educaţia valorifică potenţialul genetic al individului. Cunoscând zestrea ereditară a copilului adaptează demersurile la particularităţile individuale şi de vârstă ale acestuia. Oferă suport în zonele în care zestrea genetică este deficitară. Ca acţiune organizată şi orientată spre un scop conştient formulat, educaţia concepe mereu forme de activitate, cu cerinţe din ce în ce mai complexe care solicită intensificarea gradată a eforturilor fizice, a eforturilor mintale de cunoaştere şi comportamentale ale copilului.   Educaţia ameliorează condiţiile de mediu în care educabilul se dezvoltă, asigurând un climat educaţional favorabil învăţării. Cunoscând caracteristicile mediului, educaţia va interveni, organizând şi orientând influenţele acestuia în direcţia scopului urmărit sau neutralizând şi substituind influenţele negative.   Exercitiu la sfarsitul cursului : Comentati urmatoarele structuri : 1. „Educaţiei îi revine rolul de a adăuga moştenirea socială la ereditatea biologică”. 2. „Educaţia numai atunci este eficace când tratează pe fiecare conform cu natura sa şi când dă fiecăruia hrana mintală de care el are nevoie.” 3. „Unii şi aceeaşi stimuli, aceleaşi experienţe nu au efecte identice dacă intervin prea devreme sau prea târziu, în cursul dezvoltării. Există momente deosebit de favorabile pentru formarea anumitor tipuri de conduită, dar pentru ca aceste conduite să se poată constitui, condiţiile externe specifice trebuie să fie realizate tocmai în aceste momente.”

Metode de invatare si mijloace de invatamant Strategiile didactice Reprezinta sistemul teoretico-actional global, fundamentat de principiile didactice care asigura orientarea, desfasurarea si finalizarea educatiei pe termen lung. Tehnologia didactica Reprezinta sistemul teoretico-actional executiv de real al predarii-invatarii concrete si eficiente prin intermediul metodelor, mijloacelor si formelor de activitate didactica. Metodele de invatamant Sunt o componenta importanta a strategiilor didactice dar si a tehnologiei didactice, reprezinta sistemul de cai, procedee, tehnici, mijloace adecvate de instruire, care asigura desfasurarea si finalizarea de performanta si eficienta a proces de invatamant . Metodele de invatare se clasifica in: A. 1)Metode clasice(traditionale): expunerea, conversatia, demonstratia intuitiva, lectura (studiul cu cartea) Au aparut altele noi: dialogul, demonstratia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale, experimentul 2)Metode moderne: descoperirea, problematizarea, modelarea, simularea, asaltul de idei, studiul de caz B. 1)Metode de predare: prelegere, demonstratie, conversatie, evaluarea. 2)Metode de invatare care servesc mai mult celui educat: studiul cu cartea, studiul individual, descoperirea, exercitiul 3)Metode de predare-invatare: predarea-invatarea in echipa, experimentul, asalt de idei (brainstorming), simularea. 4) Metode de evaluare: probe scrise-orale, practice, teste docimologice.   C. 1)Metode active: experimentul, exercitiul, studiul de caz. 2)Metode de cunoastere directa: observatia, experimentul, studiul de caz 3)Metode de cunoastere indirecta: demonstratia intuitiva, modelarea, simularea. 4)Metode de cercetare: observatia, experimentul, convorbirea, chestionarul, metoda statisticii-matematice, analogia, inductia, deductia, asaltul de idei, studiul de caz D. 1) Metode verbale: -metoda expunerii continue si sistematice: povestire, explicatie, prelegere; -conversatia (catehetica si euristica); -dezbaterea si problematizarea, metoda asaltului de idei, munca cu manualul, citirea explicatia, metoda invatarii programate. 2) Metode intuitive: -observatia independenta -demonstratia -modelarea 3) Metode active: -exercitiul, -lucrarile de laborator, -algoritmizarea -invatarea prin descoperire -invatarea prin cercetare. 4) Metode de simulare: -jocul didactic -invatarea prin dramatizare (joc de rol) -invatarea pe simulator 5) Metode de verificare si apeciere: -verificare orala -verificare scrisa -verificare practica -examen METODELE VERBALE EXPUNEREA Metoda complexa de comunicare sistematica si continua a cunostintelor dintr-un anumit domeniu de specialitate. Se realizeaza prin limbaj oral. Forma traditionala bazata pe monologul profesorului are o serie de dezavantaje: ora e monotona, elevul ajunge la plictiseala, pasivitate, inhibitie. Pentru a elimina aceaste dezavantaje limbajul se combina cu demonstratia intuitiva, mijloace audio-vizuale, logico-matematice,etc. Forme ale expunerii: -povestirea didactica, descrierea, explicatia, prelegerea. Povestirea e forma de expunere cu caracter plastic-intuitiv, care sporeste valoarea comunicarii, mai ales la elevii de varsta mica. Povestirea trebuie sa fie inchegata, continutul ei sa prezinte fapte concludente. Specific povestirii e apelul la ratiune dar si la afectivitate.Este potrivita claselor mici, iar la gimnaziu si liceu se foloseste de regula la disciplinele socio-umane. Descrierea e o forma a expunerii prin care se prezinta caracteristicile unui obiect, proces, fenomen. Se bazeaza pe observatie intuitiva, dar se si poate dirija aceasta observare. Explicatia e forma de expunere care urmareste sa clarifice, sa lamureasca si sa asigure intelegerea semnnificatiilor, principiilor, cauzelor, care definesc obiectele, fenomenele, procesele. Specific ei e apelul la ratiune. Prelegerea e forma de expunere complexa, cu un caracter abstract si un nivel stiintific inalt, care ofera posibilitatea comunicarii unui volum mare de informatii, intr-o unitate de timp de regula 2 ore didactice. Foloseste descrierea si explicatia, imbinata cu cu modalitatile de demonstratie intuitiva, logico-matematice, specifice predarii fiecarei discipline de invatare. Are formele: -prelegere magistrala -prelegere dialog -dezbatere -discutie (imbina comunicarea orala cu conversatia didactica, intrebari-raspunsuri, se afla si punctul de vedere al elev), prelegerea cu demonstratii vii si aplicatii (imbina mesajele orale cu cele intuitive sub dirijarea profesorului cu participarea efectiva a elevilor ). CONVERSATIA   Metoda care vehiculeaza cunostintele prin intermediul dialogului (intrebare-raspuns), discutiilor, dezbaterilor. Forme: – conversatia catehetica are la baza invatarea mecanica, pe de rost. E specifica evului mediu. Azi se foloseste doar in cazuri limita cand trebuie memorata o formula empirica, anii de nastere a unor personalitati. -conversatia euristica e o forma bazata pe invatare constienta folosind dialogul. Socrate a folosit dialogul euristic ca un proces de descoperire. Metoda euristica ofera elevului posibilitatea de a descoperi si a intelege singur cunostintele ce trebuie sa le invate si apoi le reproduce in forma libera personala avand grija sa se respecte adevarul stiintific. Dezbaterea – e o forma eficienta de conversatie. Se caracterizeaza prin schimbari de pareri pe baza unei analize aprofundate asupra unei probleme stiintifice sau practice, incheiat cu anumite deliberari, omologate de profesor. Intrebarile -sa se refere la materia predata, -sa fie clare, concise, corect gramatical si stiintific -sa stimuleze gandirea, spirit critic, creativ -sa nu contina raspunsul, -sa nu duca la raspunsuri monosilabice, -sa nu fie cursa, -intrebari ajutatoare, suplimentare -sa nu fie mai multe intrebari in una singura. Raspunsurile -clare, inteligibil, constiente, complete, sub forma de scurte expuneri, individuale nu cor, timp rational de gandire, elevul sa nu fie intrerupt, sa fie urmarite si apreciate obiectiv. DEMONSTRATIA DIDACTICA E modalitatea de a cunoaste adevarul stiintific prin prezentarea, observarea obiectelor, fenomenelor, proceselor, studiate, adica de instruire prin intermediul mijloacelor de invatare naturale, sau in stare de substitut (machete, mulaje, imagini), anumite imbinari cu instrumentele logico-matematice. Forme: -demonstratia cu ajutorul mijloacelor didactice naturale sau din procesul de productie (scule, aparate, dispozitive) -demonstratia cu ajutorul mijloacelor didactice de substituire (obiectuale, grafice, audio-vizuale) -demonstratia cu ajutorul expunerii didactice. Orice demonstratie trebuie pregatita de profesor dinainte, se imbina observatia dirijata cu obs independenta. Se poate realiza si in vizite, excursii. MODELAREA E modalitatea de studiere a unor obiecte, fenomene, procese, prin intermediul unor copii materiale si ideale, denumite modele. Tipuri de modele: -materiale (relativ similare, miniaturale ) -materiale iconice (fotografia, desen, scheme, schite, diagrame) -materiale ideale (logico-matematice: concepte, ratiuni, judecati). PROBLEMATIZAREA Modalitatea de a crea in mintea elevului o stare conflictuala intelctuala pozitivia, determinata de necesit cunoasterii unui fenomen, obiect sau proces sau a rezolvarii unei probleme. Tipuri de problematizari: -intrebari problema: se refera si produc o stare conflictuala de regula in abordarea unei chestiuni (se folosesc la verificarile curente, examene, seminarii); -problema –produce un conflict intelectectual mai complex, are anumite dificultati de aflare; -situatia problema –produce o stare conflictuala puternica si complexa, include un sistem de probleme teoretice sau practice. Etapele problematizarii: 1)crearea (alegerea) tipului de problematizare 2)reorganizarea fondului aperceptiv, dobandirea de noi date si restructurarea datelor vechi cu cele noi intr-un sistem unitar cerut de rezolvarea tipului de problematizare 3)stabilirea variantelor informative sau actionale de rezolvare si alegerea solutiilor optime 4) verificarea experimentala a solutiilor obtinute –daca e cazul.   METODE ACTIVE 1.EXERCITIUL Se foloseste la toate clasele si la toate obiectele, mai ales cele care formeaza deprinderi si priceperi. Consta in repetarea unei actiuni in vederea atingerii unui scop. Tipuri de exercitii: 1)introductive(calcul oral) 2)de baza (contribuie la formarea priceperi si deprinderi) 3)cu caract creator. Conditiile privind efectuarea de exercitii: -trebuie sa fie clar scopul, performanta urmarita, sa se previna formarea unor deprinderi eronate, sa fie urmarita corectitudinea, prezenta controlului si autocontrolului, realizarea unor exercitii variate, interesante in raport cu continutul. 2.LUCRARILE DE LABORATOR – constau in reactualizarea teoriei (se repeta teoreme), se precizeaza sarcina (se dau indrumari precise), lucreaza elevii, se analizeaza rezultatele, imbin teoria cu practica, trebuiesc luate masuri de prevenire a accidentelor 3. LUCRARILE PRACTICE – se realizeaza in atelier -constau in prezentarea sarcinilor, explicarea si demonstrarea pe baza lucrarii de efectuat, se efectueaza dirijat lucrarea, prezentarea si aplicatiile lucrarii. 4.ALGORITMIZAREA -consta in folosirea unor algoritmi (insiruire de pasi) exemple: analzele literare, gramaticale, cmmdc. -algoritmii trebuie sa fie dedusi logic, sa-i antrenam pe elevi sa deduca ei algoritmul. 5.INVATAREA PRIN DESCOPERIRE Forma de invatare prin care elevul descopera lucruri noi. Consta in: -se dau cateva sarcini (sa se completeze tabelul), sa contina ceva nou -sa se foloseasca manualul in aceasta etapa elevul sa dispuna de surse de informare: manual, planse, atlase) -elevul sa dispuna de priceperi si deprinderi, o anumita tehnica a muncii cu cartea, a muncii intectuale. -cea mai mare parte a orei e munca independenta. -Se analizeaza si se completeaza rezultate. 6.INVATAREA PRIN CERCETARE Se dau elevilor anumite sarcini de cercetare a unor fenomene, obiecte sau procese, se dau indicatii si bibliografie. Elevii realizeaza un referat, eseu. Se poate lucra individual sau in echipe. Se expun clasei si se discuta. METODE DE SIMULARE Forme: 1)JOCUL DIDACTIC -„la magazin” invata sa calculeze, are si influenta morala, „ghidul si vizitatorii” la limba straina – se simuleaza in grad sporit procese psihice, mobilizeaza intelectul. 2)INVATAREA DRAMATIZATA -se imprumuta procedeele artei dramatice; -citire pe roluri, povestire dramatizata etc. 3)INVATAREA CU OPONENT Exista doua cadre didactice de aceeasi disciplina la ora, se insista la anumite aspecte. 4)INVATAREA PE SIMULATOARE -la scoala de soferi, la piloti, e mai periculoasa, mai economica, mai productiva  

INVATAREA CONCEPT: Invatarea = munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in vederea insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii plus, poate fi definita ca act de elaborare de operatii si de strategii mintale/cognitive   Aspecte ale invatarii: Aspectul procesual al invatarii – cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de invatare .In activitatea procesuala se disting urmatoarele etape: - perceperea materialului - intelegerea acestuia - insusirea cunostintelor - fixarea in memorie - aplicarea cunostintelor - actualizarea cunostintelor - transferul cunostintelor Aspectul motivational al invatarii – se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii si in realizarea sarcinilor de instruire. Motivatia invatarii reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza , sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare. In concluzie putem defini invatarea scolara ca procesul de achizitie mnezica, de asimilare activa de informatii, de formare de operatii inielectuale, de priceperi si deprinderi intelectuale/motorii si de atitudini.   CONDITII ALE INVATARII C. interne C. externe   A. Conditii interne In procesul invatarii sunt implicate a. pe de o parte majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atentia, limbajul, motivatiile, aptitudinile, interesele, fiecare avand un rol bine definit. b.pe de alta parte sunt implicati si factori biologici si psihologici ce determina eficienta sau ineficienta acesteia.   1. Perceptiile – rol important in invatare deoarece ofera materialul necesar reprezentarilor, memoriei si gandirii, diferentiaza un obiect de altul prin reflectarea structurii si a semnificatiei Astfel in procesul invatarii profesorul trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de perceptie, mai ales a celei vizuale (aprox. 90% din informatii ne vin pe aceasta cale) – pe baza perceptiei se dezvolta si spiritul de observare Astfel perceperea activa a obiectelor si fenomenelor va fi insotita de explicatiile verbale ale profesorului, pt. a completa prin informatii suplimentare imaginile elevilor asupra acestora. 2. Reprezentarile – ofera materialul necesar gandirii pentru generalizari sub forma de notiuni, legi, reguli, principii, precum si memoriei, pt. a fi folosit mai tarziu prin actualizare 3. Gandirea – rol esential in procesul invatarii – proces de formare a conceptelor si structurilor operationale , de intelegere a realitatii si adaptare prin rezolvare de probleme 4. Memoria – constituie baza activitatii de invatare – proces psihic de intiparire si stocare a informatiei, de reactualizare, prin recunoastere sau reproducere a acesteia intr-o forma selectiva. Pt. a creste eficienta invatarii – cand materialul de invatat este redus ca volum si usor de inteles -> repetari concentrate / reproduceri prin mecanismul asociatiilor – cand materialul este voluminos -> fragmentarea lui, esalonarea repetarilor Profesorul trebuie sa foloseasca exercitii de repetare logica si creativa, sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a rapiditatii, a volumului, promptitudinii si fidelitatii acesteia. – va cauta sa evite oboseala elevilor prin crearea de motivatii , caracterul inteligibil al continutului transmis si intelegerea acestuia folosind materialul didactic si metodele participative Asadar conditiile unei memorari eficiente sunt: – cunoasterea de catre elevi a scopului memorarii (motivatia) – intelegerea cunostintelor – repetarea perseverenta a materialului pentru fixarea temeinica – cunoasterea rezultatelor si autoreglarea   5. Imaginatia – proces de constructie a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experientei anterioare – are rol deosebit in elaborarea de produse noi, originale – Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee cum sunt: reorganizarea cunostintelor, combinarea si recombinarea lor, disocierea si fuzionarea in forme noi, metaforizarea, schematizarea etc. 6. Atentia – prin intermediul ei se realizeaza orientarea selectiva si concentrarea proceselor psihice in scopul cunoasterii materialului de invatat, care este selectat si filtrat in functie de interese si motivatii – eficienta invatarii depinde in mare masura de concentrarea si stabilitatea atentiei, de distributivitatea si flexibilitatea ei. Elevii nu pot avea o atentia concentrata mai mult de 15-20 de minute. De aceea trebuie evitata supraincarcarea cu material de invatat iar la unele lectii mai grele sunt necesare sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale didactice si forme distractive. b. Factori biologici : varsta, starea sanatatii organismului, potentialul genetic, somnul, bioritmul intelectual etc. Factori psihici : nivelul de inteligenta, aptitudinea scolara, aptitudini speciale, spiritul de observare etc. B. Conditii externe Includ a. factori socio-organizationali b. factori temporali c. factori psihoergonomici   De asemenea statusul profesorului este foarte important. Profesorul trebuie sa fie pregatit pentru activitatile didactice. Aceasta pregatire incepe cu alcatuirea planificarii materiei de predat (va preciza la fiecare capitol nr. de lectii, scopul, obiectivele operationale, strategiile didactice si instrumentele de evaluare a cunostintelor sau deprinderilor). Pe baza planificarii va elibera proiectele didactice tinand seama de prevederile programei scolare, de manual, de nivelul de cunostinte al elevilor Dupa fiecare lectie profesorul trebuie sa se autoanalizeze (cat a reusit sa transmita, daca elevii au inteles, cum ar trebui sa procedeze la lectiile urmatoare) Dupa fiecare capitol este bine sa testeze elevii pentru a se convinge sa si-au insusit cunostintele pentru a trece la capitolul urmator Organizarea activitatii de invatare trebuie sa inceapa o data cu fiecare lectie. In acest scop, dupa ce a realizat predarea unui obiectiv operational, profesorul va face fixarea cunostintelor (chestionare orala, aplicatii practice, rezolvari de exercitii sau probleme) apoi va trece la obiectivul urmator, iar in final va face o fixare generala, dupa care va urma tema pentru acasa.La anumite lectii va elabora fise de lucru, va organiza invatarea in grup, activitati independente Factorii socio-organizationali se refera la modalitatile de organizare a procesului invatarii de catre scola, profesor, familie, mass-media Scoala: – functionalitatea spatiilor scolare si diversificarea lor in functie de situatiile de invatare, schimbarea locurilor de invatare (cabinete, laboratoare, Sali de clasa) – atmosfera de munca din scoala si din clasa de elevi – orarul scolii – materialul didactic, tehnicile audiovizuale – dotarea laboratoarelor si mobilierul Profesorul: – trebuie sa organizeze invatarea a. i. sa-i creeze fiecarui elev conditii sa invete, in raport cu posibilitatile lui, cu ritmul sau de munca intelectuala – materialul prezentat trebuie sa fie accesibil, adecvat nivelului de gandire si de cunostinte al elevului, sa fie structurat logic si prezentat in mod gradat: de la simplu la complex, de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut – precizarea obiectivelor la fiecare lectie si cunoasterea lor de catre elevi relevarea ideilor de viata – integrarea noilor cunostinte in cele anterioare – crearea unei motivatii optime a invatarii – folosirea metodelor activ-participative, a unor intrebari-problema , a dezbaterilor, confruntari de idei – aplicarea si transferul cunostintelor – informarea elevilor asupra rezultatelor invatarii Factorii temporali – invatarea esalonata in timp e mai eficienta decat invatarea comasata – pauzele lungi sunt favorabile invatarii unui material dificil ( se recomanda la inceput pauze scurte/apoi din ce in ce mai lungi) – dupa o invatare intensa e recomandata o stare de inactivitate , odihna activa sau somn c. Factorii psihoergonomici – decurg din relatia om-masina , intrucat scoala moderna utilizeaza pe scara tot mai larga tehnici audio-vizuale, calculatoare, masini de instruire si evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente si utilaje ofera un potential de informare , motivare si formare a elevilor, sprijinindu-i. Pe langa acesti factori mai exista o serie de factori: – factori stresanti – factori fizici (zgomote puternice, aer poluat) – factori fiziologici (starea sanatatii, subnutritia) – factori psihosociali (supraincarcarea, relatii tensionale) care scad eficienta invatarii si randamentul scolar TIPURI (STILURI) DE INVATARE   Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă,cultură, religie. Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”; se refera la faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare. Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem, trebuie observam modul in care invăţăm ceva nou. Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.   Invatarea şcolară este marcată de diferente individuale, de stiluri diferite în care elevii invată. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiti invată în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a invăta; fiecare parcurge o situatie de invătare în maniera sa personală; fiecare reactionează în felul lui în fata unei sarcini de invătare; fiecare se angajează in chip personal în solutionarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri şi ritmul propriu de invătare; fiecare îşi elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc. Elevi diferiti se folosesc de stiluri diferite. In activitatea lor de invătare independentă, ca şi în activitatea din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri. De exemplu, unii elevi invată mai bine un continut extrem de structurat, de secvential, altii, dimpotrivă, principii generale; unii pot invăta cantităti mari de detalii, chiar de mare finete, in timp ce altii – aspectele globale, de sinteză etc.   Recunoasterea si inţelegerea acestor diferente în stilurile de invătare personale necesita, acceptarea si utilizarea unei mari varietati de metode, procedee, materiale didactice de prezentare a continuturilor noi. Există mai multe stiluri de învăţare După analizatorul implicat sunt 3 stiluri de învăţare de bază: 1.vizual – puncte tari: Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc Le plac prezentările şi proiectele vizuale Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd 2.auditiv: punctele tari: Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud 3. tactil-kinestezic: punctele tari: Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mişcări şi atingeri) Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la activităţi practice Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică) Au o bună coordonare motorie   După eficienţă, învăţarea poate fi: 1.receptiv-reproductivă 2.inteligibilă 3.creativă   După modul de organizare a materialului de invăţat, distingem: – învăţare programată – euristică, – algoritmică, – prin modelare – rezolvare de probleme, – prin descoperire inductivă, deductivă analogică şi pe secvenţe operaţionale   După operaţiile şi mecanismele gândirii implicate în învăţare, deosebim: – învăţare prin observare, – imitare, – prin condiţionare reflexă, – condiţionare operantă, – prin descriminare, – asociere verbală, – prin identificare   În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim: – învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor), – învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor), – învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor) – învăţarea conduitei moral-civice. Forme de invăţare 1.Învăţarea spontană 2.Invatarea neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor 3. Invăţarea scolară – are un caracter sistematic, organizat – este dirijată de către profesor – se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând principiile didactice – este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a rezultatelor obţinute de elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor. 4.Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra generaţie, în scopul formării comportamentului social. Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile analizate mai sus: spontană şi sistematică. In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul. Principalul este ca fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de invatare, si pe care, practicându-1 sistematic, se va gasi intr-o situatie confortabila. Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul sau specific.

Clasificarea obiectivelor educaţionale : Clasificarea obiectivelor educaţionale a constituit obiectul mai multor studii de pedagogie generală sau didactică specială . Diferenţele care apar de la una la alta au cel puţin două cauze : 1. Utilizarea unor criterii diferite . 2. Progresul realizat în ştiinţele educaţiei. Astfel distingem mai multe tipuri de obiective : 1. Obiective generale ; – Obiective cadru ; – Obiective de referinţă ; – Obiective operaţionale. Obiectivele generale sunt denumite şi finalităţi sau scopuri , deoarece ele stabilesc sarcinile activităţii . Obiectivele generale ale predării istoriei au în vedere trei domenii: – Cel al cunoştinţelor de istorie ; – Cel al priceperilor ; – Cel al deprinderilor ,atitudinilor şi capacităţilor intelectuale . Obiectivele cadru – implică un grad ridicat de generalizare şi complexitate . Obiectivele de referinţă : sunt detalieri ale obiectivelor cadru şi ne arată rezultatele aşteptate ale învăţării pe parcursul anului . Obiectivele operaţionale – sunt stabilite de profesor la momentul întocmirii proiectului didactic . Ele sunt formate în funcţie de elevi , în funcţie de lecţie . Prin obiectivele operaţionale profesorul indică ce trebuie să facă elevii , în diferitele momente ale lecţiei . Fixand obiectivele operationale realizam cea mai importanta parte a proiectarii deoarece in functie de acestea vor fi selectate continuturile si strategiile didactice. Operationalizarea presupune doua activitati concrete : 1. Derivarea din obiectivele de referinta a unor obiective ce pot fi atinse intr-o lectie sau secventa de lectie 2. Formularea acestora in planul sau proiectul de lectie si stabilirea modului de aplicare a acestora precum si cuantificarea comportamentelor elevilor. Regulile obiectivelor operationale 1. – sa se indice activitatile elevilor si nu profesorilor 2. – invatarea trebuie sa se axeze pe ceea ce este fundamental si sa nu puna accent pe amanunte 3. – sa se faca o descriere a continuturilor (ce trebuie sa stie elevul) si a conditiilor de realizare a invatatrii (cum trebuie sa inveti) 4. – sa se stabileasca clar si precis evaluarea performantei 5. – sa fie stabilite care sa se adreseze tuturor elevilor 6. – obiectivele trebuie sa aiba in vedere programa 7. – obiectivele stabilite sa poata fi realizate in timpul didactic alocat 8. fiecare obiectiv sa vizeze o singura operatie 9. – sa fie exprimate prin verbe care definesc actiuni concrete, adica, sa arate, sa identifice, sa compare, sa clasifice, sa demonstreze, sa foloseasca, sa motiveze, sa comunice etc. Care sunt conditiile pe care obiectivele trebuie sa le indeplineasca pentru a fi operationale ? A. sa indice capacitatea pe care urmeaza sa si-o formeze elevul (asimilarea de noi cunostinte, formarea unor deprinderi intelectuale sau motorii si formarea unor aptitudini) B. sa precizeze actiunea concreta prin care elevul va demonstra ca si-a format capacitatea respectiva C. sa stabileasca conditiile in care acest comportament urmeaza sa se manifeste D. sa indice nivelul de performanta acceptabil pentru a putea considera ca invatarea a fost eficace (conditie foarte importanta, cea mai importanta) Un alt criteriu de clasificare a obiectivelor aplicate in invatare : 1. cognitive 2. afective 3. psihomotorii 1. Obiective cognitive – transmiterea si asimilarea cunostintelor, adica, cunoasterea faptelor si proceselor obiectului de invatamant, largirea orizontului cunoasterii, stocarea si prelucrarea informatiilor, reconstituirea unor evenimente, insusirea termenilor si notiunilor. Intrebare: Cum reusim sa ajungem la acest obiectiv ? Cum ne dam seama ca a fost indeplinit acest criteriu ? Raspuns : Trecand de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la cauza la efect, de la efect la cauza si ajungand la consecinte Intrebare : De ce e importanta ierarhizarea informatiei ? Raspuns : Sa aiba informatiile schematice, sa tina minte esentialul din tot ce a invatat si care sa-i foloseasca pe tot parcursul vietii. 2. Obiective afective – care vizeaza sentimente, valori, trasaturi de caracter, formarea unor convingeri de viata,atitudini morale, stimularea curiozitatii stiintifice Intrebare : De ce sunt importante aceste obiective ? Raspuns : Profesorul trebuie sa-i sadeasca elevului principii morale, atitudine pozitiva, trebuie sa-l faca sa distinga binele de rau, sa distinga notiunea de educatie si non-educatie 3. Obiectivele psihomotorii – au in vedere formarea unor deprinderi intelectuale, de comportament, a puterii de stapanire si de dominare a emotiilor proprii. Intrebare : De ce sunt importante aceste obiective psihomotorii ? Raspuns : La deprinderi intelectuale profesorul poate sa le induca dorinta de a se autoeduca – la deprinderi de comportament poate dobandi conduita morala, constiinta cu care realizeaza valorile morale – aceste aptitudini ii ajuta sa evolueze in societate, ii pregateste pentru viata si sa invete sa colaboreze, sa supravietuiasca in interiorul unui grup.