Elemente de pedagogie şcolară

Diferentiere si individualizare in procesul de invatamant            Ce este diferentierea si individualizarea ?        1.DIFERENTIEREA =adaptarea activitatii de predare- invatare- evaluare,sub raportul continutului,al formelor de organizare si al strategiilor didactice la:  - particularitatile copiilor                                           - capacitate de invatare                                            -ritm de gandire si actiune                                            -abilitati                                           - motivatii                                            -interese,aptitudini etc. - la tipurile de individualitati   2.INDIVIDUALIZAREA =adaptarea activitatii didactice la potentele / particularitatile individuale ale copilului   3.FUNCTIILE  ESENTIALE   *faciliteaza realizarea idealului educativ *asigura rezultate scolare mai bune *previne si diminueaza situatiile de esec la integrarea scolara *depisteaza la timp si stimuleaza interesele si aptitudinile copiilor *previne si elimine fenomenele de suprasolicitare si subsolicitare *potenteaza capacitatile cognitive *conduce la formarea unor trasaturi de personalitate   ESTE IMPORTANT SA : observam copilul la joaca si la munca asiguram o ambianta in continua schimbare intelegem ritmul propriu de dezvoltare al copilului stabilim obiective clare,individuale si de grup bazate pe interese si necesitati sa respectam copiii si sa le apreciem ideile sa incurajam copiii inin rezolvarea problemelor proprii,sa le stimulam respectul reciproc sa adresam intrebari determinand copiii sa gaseasca raspunsurile NECESITATEA  INVATARII  DIFERENTIATE  SI  INDIVIDUALIZATE DECURGE DIN:   -Specificul ratiunii umane cu diferente psihice si      psihofiziologice     -Idealul educational = formarea unei personalitati armonioase si creatoare,capabila sa se adapteze la schimbare si sa  ralizeze rolurile cu care o investeste societatea   « Cunoasterea copilului este cheia de bolta a pedagogiei »                 (Iosif Gabrea) « Cunoasterea personalitatii copilului este tot atat de importanta ca si cunoasterea lumii in care si prin care invatamantul isi atinge scopurile »                 (B.Suchodolski) « Nu trebuie sa i se predea copilului altceva decat ceea ce este potrivit cu capacitatile sale si cu cunostintele pe care deja le poseda »(J.Locke)   CONDITII GENERALE   PENRU  ORGANIZAREA  UNUI INVATAMANT  DIFERENTIAT SI INDIVIDUALIZAT   *cunoasterea temeinica a fiecarui copil,atat a particularitatilor varstei cat si a potentelor individuale *cunoastera temeinica a nivelului pregatirii anterioare a copilului ;un rol deosebit il au formele de evaluare initiala *insusirea de catre copil a unor deprinderi,tehnici de munca specifice fiecarei categorii de activitati *cunoasterea si stapanirea de catre copii a deprinderilor de munca intelectuala *elaborarea materialelor ce vor fi puse la dispozitia fiecarei categorii de copii si a fiecarui copil in parte,spre a asigura progresul lor necontenit *alegerea celor mai productive strategii,adaptate particularitatilor grupului de copii si fiecarui copil,dupa nevoile sale                                 SPECIFICITATEA  ORGANIZARII UNUI INVATAMANT                                DIFERENTIAT  SI INDIVIDUALIZAT IN GRADINITA       *cunoasterea initiala a copiilor                                         nivel de cunostinte                                     nivelul capacitatilor cognitive                                    ritmul de munca                                   calitatile atentiei                                    efortul voluntar                                      interesele,inclinatiile                                     deprinderile intelectuale si motorii                                  gradul de maturizare socio-afectiva                                      gradul de independenta   *realizarea obiectivelor pedagogice de catre toti copiii,adecvand metodologia la particularitatile individuale *organizarea invatarii diferentiate si individualizate la toate tipurile de activitati si pe tot parcursul desfasurarii secventelor de predare invatare *evitarea suprasolicitarii ca si a subsolicitarii *antrenarea diferentiata nu numai a copiilor cu dificultati in invatare sau cu lacune,ci si a copiilor cu inclinatii speciale *imbinarea activitatii diferentiate si individualizate cu activitatea frontala,favorizand astfel potentarea capacitatii de invatare dar si relationarea copiilor,formarea capacitatii de cooperare si competitie                    FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITATII  DIFERENTIATE                                                                   IN GRADINITA                                          (intre aceste forme exista interferente) invatamantul  frontal- permite in anumite momente,formularea diferentiata a unor sarcini ; invatamantul  in grupuri mici,de nivel ;si in cadrul centrelor de interes ; invatamantul individualizat / personalizat                                           AVANTAJE  SI  DEZAVANTAJE                                                   1. invatamantul frontal avantaje *ofera prilej tuturor copiilor de a audia raspunsuri la intrebarile formulate(ce au diferite grade de dificultate) *permite prezentarea cunostintelor in inlantuirea lor logica *prescolarii isi insusesc tehnici de munca specifice fiecarei categorii de activitati  *invata cum se folosesc instrumente de munca intelectuala *munca fiind sistematic organizata,asigura insusirea temeinica si sistematica a cunostintelor *obisnuieste copiii cu ordinea si disciplina,creeaza ambianta sociala necesara intrucat se adreseaza unui auditoriu colectiv *ofera insusirea unor algoritmi de munca *permite analize,sinteze,comparatii,generalizari,directionate de educatoare dezavantaje *sunt solicitati cu precadere copiii ce manifesta interes crescut si dau raspunsurile asteptate *lasa prea putine posibilitati pentru initiativa si munca independenta *nu promoveaza colaborarea,actiunea in colectiv *nu se dezvolta in suficienta masura capacitatea de adaptare la situatii noi *nu se cultiva suficient gandirea divergenta invatamantul pe grupe are in vedere :nivelul intelectual al copiilor,ritmul de invatare,interesele copiilor,continuturile si tematicile abordate avantaje *obiectivele invatarii se realizeaza luand in considerare interesele si potentele celor educati *stategiile pot fi selectate si adaptate particularitatilor si nivelului fiecarui grup *se realizeaza in bune conditii educatia sociala a copiilor *influenteaza dezvoltarea psihica a copiilor si contribuie la dezvoltarea lor morala *prescolarii isi insusesc unele tehnici de cercetare *ofera mai multe posibilitati de actiune si manifestare a copilului decat conducerea frontala *ofera oportunitati pentru satisfacerea intereselor de cunoastere,a independentei si initiativei *treptat ajung sa descopere anumite legitati ale lumii inconjuratoare *copiii sunt mai activi si au ocazia de a aborda mai multe solutii de rezolvare a situatiilor ivite in procesul de invatare *stimuleaza atentia si spiritul critic *traiesc emotii provocate de reusita *invata sa persevereze pentru a contribui la reusita muncii in grup *faciliteaza solidaritate intre membrii grupului si influenteaza condita dezavantaje *este mai dificila urmarirea muncii fiecarei grupe *sunt solicitati cu precadere copiii mai prompti in raspunsuri *evidentiaza competitia intre copii,nu intotdeauna benefica invatamantul individualizat avantaje *copilul cucereste pas cu pas cunostintele *investeste mai mult efort personal pentru intelegerea fenomenelor *il obisnueste cu diferite responsabilitati,oferindu-i o mai larga autonomie *isi insuseste deprinderi de munca fizica si intelectuala *stimuleaza formarea deprinderilor de munca independenta *dezvolta spiritul de initiativa,priceperea de organizare a muncii *il determina sa caute noi mijloace de informare,sa gaseasca solutii viabile de solutionare a situatiilor ivite *sporeste increderea in fortele proprii *dezvolta mai intens procesele psihice *dezvolta aptitudini *ajuta la eliminarea lacunelor *respecta particularitatile de varsta si individuale *ofera libertate si initiativa *favorizeaza spiritul de investigare *are certe valente formative ;munca individuala permite asimilarea temeinica a cunostintelor,priceperilor si deprinderilor *dezvolta autonomia in comportare dezavantaje *nu favorizeazacolaborarea,stabilirea de relatii,altruismul *poate incuraja individualismul,egocentrismul *il poate izola pe copil de colectiv daca activitatea nu este dirijata atent si nu este imbinata si cu activitati frontale sau de grup *influenta educatoarei este mult diminuata *activitatea individuala rapeste mai mult timp     FISELE DE ACTIVITATE INDIVIDUALA – permit fiecarui copil sa execute o munca personala adaptata posibilitatilor intelectuale Acestea vizeaza—asimilarea de noi cunostinte pentru diferite categorii de activitati,teme,subteme ; formarea priceperilor si deprinderilor ; consolidarea cunostintelor Categorii fise de recuperare,destinate sa completeze lacunele,sa corecteze cunostintele fise de exercitii- cuprinzand aplicatii cu dificultati crescande(corelate cu cerintele                               programei)                    --fise de dezvoltare—cuprinzand un supliment de informatii si exercitii,fata de   programa comuna,menite sa dezvolte interesele si aptitudinile          

Mijloace didactice și suporturi tehnice de instruire utilizate în învatamântul primar și preșcolar   1. Delimitari conceptuale: metodologie, tehnologie, metoda, procedeu. Analiza interdependentelor.   2. Sistemul metodelor de instruire: clasificare, caracteristicile principalelor grupe de metode.   3. Descrierea metodelor didactice. Fundamente si posibilitate de aplicare eficienta, activizatoare, creativa.   4. Strategii didactice: concept, clasificare, caracteristici. Aplicatii la disciplina predata.   5. Mijloace didactice si suporturi tehnice de instruire: rol, functii, valente formative, limite.   6. Instruirea asistata de calculator- directie complementar strategica in valorizarea si potentarea metodologiei instruirii si invatarii.   1. Delimitari conceptuale: metodologie, tehnologie, metoda, procedeu. Analiza interdependentelor.   Termenul de tehnologie didactica poate primi doua acceptiuni: - ansamblul mijloacelor audiovizuale utilizate in practica educativa (mai restrans); - ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de invatare, al strategiilor de organizare a predarii-invatarii, puse in aplicatie in interactiunea dintre educator si educat, printr-o stransa corelare a lor cu obiectivele pedagogice, cu continuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalitati de evaluare.   Tehnologia didactica este un proces complex, integrat, ce include imbinarea resurselor umane si materiale antrenate in analiza problemelor, include instrumentarea, implementarea si evaluarea solutiilor privind toate aspectele invatarii.   Metodologia didactica vizeaza ansamblul metodelor si procedelor didactice utilizate in procesul de invatamant. Metodologia instruirii precizeaza natura, functiile si clasificarile posibile ale diferitelor metode de invatamant.   Metoda didactica se refera la calea ce se urmeaza, drumul care conduce la atingerea obiectivelor educatiei. (G. Vaideanu)   Metodele reprezinta calea sau modalitatea de lucru: - selectionata de profesor si pusa in aplicare in lectii si activitati extrascolare cu ajutorul elevilor si in beneficiul acestora; - care presupune cooperarea dintre profesor si elevi si participarea acestora la cautarea solutiilor; - care-i permite profesorului sa se manifeste ca purtator competent al continuturilor invatarii si ca organizator al procesului de predare-invatare.   Metoda se aplica printr-o suita de operatii concrete numite procedee. Procedeul didactic reprezinta o secventa a metodei, un simplu detaliu. O metoda apare ca un ansamblu de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situatie data de invatare.     2. Sistemul metodelor de instruire: clasificarea, caracteristicile principale, grupe de metode Metoda are un caracter simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative.   Functii specifice metodei: - functia cognitiva (metoda devine pentru un elev un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi); - functia formativ-educativa (metoda de predare nu este numai calea de transmitere a unor cunostinte, ci un proces educativ); - functia instrumentala (metoda serveste drept tehnica de executie, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative); - functia normativa sau de optimizare a actiunii (metoda arata cum trebuie sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se invete astfel incat sa se obtana cele mai bune rezultate);   Clasificarea metodelor de invatamant - din punct de vedere istoric: • metode traditionale; • metode moderne;   - dupa extensia sferei de aplicabilitate: • metode generale (expunerea, prelegerea, conversatia, cursul magistral etc); • metode particulare (restranse la predarea unei discipline;   - in functie de modalitatea principala de prezentare a cunostintelor: • metode verbale-bazate pe cuvantul scris sau rostit; • metode intuitive-bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor, fenomenelor;   - dupa gradul de angajare a elevilor la lectie: • metode pasive-centrate pe memoria reproductiva si pe ascultarea pasiva; • metode active-necesita actiunea de explorare personala a elevilor;   - dupa functia didactica principala: • cu functie principala de predare si comunicare; • cu functie principala de fixare si consolidare; • cu functie principala de verificare si apreciere a rezultatelor scolare;   - in functie de modul de administrare a experientei ce urmeaza a fi insusita: • metode algoritmice-bazate pe secvente operationale stabile, construite inainte; • metode euristice-bazate pe descoperirea proprie a elevilor;   - dupa forma de organizare a muncii: • metode individuale-pentru fiecare element in parte; • metode de predare-invatare in grupuri; • metode frontale, cu intreaga clasa; • metode combinate (alterneaza variantele de mai sus);   - in functie de axa de invatare mecanica (prin receptare)-invatare constienta (prin descoperire) • sunt bazate pe invatarea mecanica (expunerea, demonstratii cu caracter expozitiv); • metode care apartin preponderent descoperirilor dirijate (conversatia euristica, observatia dirijata, instruirea programata); • metode de descoperire propriu-zisa (observarea independenta, rezolvarea de probleme, brainstormingul);     Caracteristicile principalelor grupe de metode Cele mai importante metode clasice sunt: expunerea, conversatia, demonstrarea si experimentul.     3. Descrierea metodelor didactice. Fundamente si posibilitate de aplicare eficienta, activizatoare, creativa    I. Expunerea reprezinta activitatea profesorlului de a transmite cunostinte noi sub forma unei prezentari orale, sistematice si coerente. Avantaje: - permite transmiterea unui volum mare de cunostinte intr-o maniera sistematica si intr-o unitate redusa de timp; - furnizeaza elevilor o modalitate corecta de abordare a unei teme si un exemplu de folosire a unui vocabular ales. Dezavantaje: - fluxul de informatii este univoc; - solicita memoria in dauna gandirii; - furnizeaza insusirea gandirii pe baza autoritatii profesorului.   S-a incercat perfectionarea expunerii prin: - renuntarea la elementele descriptive in favoarea celor explicative; - ancorarea unor idei in realitati economice, sociale, politice si culturale; - sugerearea de probleme pe care sa le rezolve elevii; - folosirea intrebarii retorice (ex: Oare vom reusi acest lucru? Dar daca vom incerca si altfel?); - folosirea sondajului de opinie.   O alta cale de modernizare a expunerii o reprezinta utilizarea ei in noi variante: - expunerea cu oponent: care consta in imbinarea prezentarii unui sistem de cunostinte de catre profesor cu intrebari puse de elevi sau de un alt profesor care sustine o teza contrara; - expunerea-dezbatere in care subiectul sau teme sunt dezbatute impreuna cu elevii in scopul adancirii semnificatiei lor.     II. Conversatia reprezinta modalitatea de lucru in care elevii stimulati si indrumati de catre profesor participa cu fortele si cunostintele lor la insusirea de noi adevaruri.   Optimizarea conversatiei s-a facut prin perfectionarea intrebarilor dupa cum urmeaza: - reducerea ponderii intrebarilor cu functie reproductiva in favoarea intrebarilor ce stimuleaza gandirea reproductiva; - accente pe intrebari divergente care pretind elevilor raspunsuri originale cat mai diverse, solicita imaginatie si reactualizarea cunostintelor; - un accent mai mare pus pe intrebari de evaluare care solicita elevilor sa faca judecari de valoare.   In paralel cu perfectionarea intrebarilor s-au modernizat si conditiile pedagogice de realizare a conversatiei prin:   - importanta mai mare acordata feed-back-ului; - folosirea conversatiei inverse in care elevii intreaba si profesorii raspund.   III. Demonstrarea reprezinta actiunea de imbogatire a sistemului de cunostinte a elevului prin infatisarea directa, nemijlocita sau mijlocita a fenomenelor realitatii obiective. Demonstrarea are drept scop asigurarea unei baze perceptive bogate in invatare.   Recomandari:   - crearea pe parcursul demonstrarii a unor situatii conflictuale pe care elevii sa le rezolve observand, actionand cu obiectele, fiind solicitati sa gandeasca si sa interpreteze; - demonstrarea cu metode similare; - demonstrarea cu ajutorul mijloacelor tehnice audio-video;   IV. Experimentul reprezinta actiunea de insusire a cunostintelor de catre elevi pe calea investigatiilor practice in laborator, in cabinete sau ateliere (sau pe cale experimentala)   Alte tipuri de experimente: - experimentul cu valoare de exercitiu; - de formare a deprinderilor; - experiment de cercetare;   Valente formative de experimente: - dezvoltarea spiritului de observatie; - dezvoltarea gandirii euristice; - dezvoltrea imaginii creatoare; - formarea spiritului stiintific; - dezvoltarea trasaturilor de vointa si caracter; - spirit de cercetare;   Cele mai importante metode moderne sunt: invatarea prin descoperire, problematizarea, algoritmizarea, modelarea didactica, dezbaterea, studiul de caz, instruirea programata, brainstorming.   4. Strategii didactice Invatarea prin descoperire reprezinta metoda de invatare prin care elevul descopera cu propriile forte intelectuale cunostinte noi. Ca si problematizare, descoperirea didactica este o metoda de tip euristic, diferenta dintre cele doua fiind: in cazul problematizarii ponderea cade pe aflarea solutiilor pornindu-se de la elemente deja cunoscute.   Exista trei tipuri de descoperiri:   - descopererea spontana-se produce intamplator, fara investigatii prealabile; - descoperirea stiintifica (opusa descoperirii spontane); - descoperirea didactica-elevul nu descopera ceva nou, ci redescopera informatii cunoscute in stiinta, tehnica.   Descoperirea didactica, ca si cea stiintifica are la baza o motivatie (urmareste un obiectiv), formuleaza si verifica ipoteze, foloseste diverse metode de cercetare. Descoperirea didactica angajeaza plenar elevii in invatare. Rolul principal revine elevilor (ei se documenteaza si realizeaza tot efortul pentru descoperire). Aplicarea acestei metode presupune o pregatire specifica a temei respective, o pregatire realizata de profesor.   Valente formative ale descoperirii didactice: - dezvolta spiritul de observatie; - dezvolta procesele psihice; - dezvolta calitatea de vointa; - cultiva sentimentul de admiratie si respect fata de stiinta; - introduce elevii in tehnica cercetarii; - pregateste elevii pentru educare permanenta.     5. Mijloace de invatare care faciliteaza transmiterea informatiilor didactice: - instrumente, aparate de laborator; - echipamente tehnice pentru laborator; - calculatoare; - jocuri didactice.   Mijloacele de invatare se dovedesc a fi utile in masura in care sunt integrate organic in contextul lectiilor si se imprima o finalitate explicit pedagogica, fara suprasolicitari sau exagerari. Mijloacele de invatare nu pot inlocui niciodata actul predarii in care rolul principal il joaca profesorul.   Orice apel la mijloacele audio-vizuale va pune in balanta o serie de:   - avantaje: • suplimenteaza explicatiile verbale; • mijlocesc elevilor e realitate mai greu accesibila pe o cale directa; • consolideaza cunostinte si abilitati.   - dezavantaje: • predispune la o anumita standardizare si uniformizare a perceperii si interpretare a realitatii; • imbie la receptare pasiva.   Stabilirea si integrarea mijloacelor de invatare trebuie racordate la obiectivele instruirii, continuturile concrete ale lectiilor, metodele si procedele didactice. Eficienta utilizariia cestora tine de inspiratia si experienta didactica profesorului in a alege, a combina, a doza.   6. Instruirea asistata de calculator-directie complementar strategica in valorizarea si potentarea metodologiei intruirii si invatarii   Invatarea asistata de calculator: - procesul este inevitabil in conditiile informatizarii invatarii; - este o organizare a invatarii, este o forma moderna de instruire cu accent pe individualizare; - este o metoda bazata pe un mijloc complex si polivalent (calculatorul).   Facilitati oferite de calculator in educatie: - calculatorul poate indeplini operatii variate, dificile, atat in grup cat si individual; - calculatorul poate furniza informatii solicitate de un numar mare de educati; - asigura asistenta pedagogica de calitate prin oferta de programe de invatare, respectandu-se sistemul celui educat, asigurand succesul scolar, asigurand programe de evaluare si a unor activitati de recapitulare, exercitii de stimulare a creativitatii etc.   Prin invatarea asistata de calculator profesorul este eliberat de o serie de sarcini si devine intr-o masura mai mare un formator, el devine mai mult un ghid, animator, evaluator, se poate ocupa tot mai mult de identificarea, cunoasterea si cultivarea capacitatii intelectuale si morale ale elevilor.   Invatarea asistata de calculator concorda un program de instruire care este un produs pedagogic si care este transpus intr-un program informatic (softul educational).   In contextul modernizarii si perfectionarii invatamantului contemporan si mai ales al scolii viitorului apare ca necesara si obiectiva aplicarea informaticii in invatare, utilizarea calculatoarelor, a programelor si limbajelor informatice, indeosebi prin sistemul educational modern, denumit, invatamant asistat de calculator.   Invatamanatul asistat de calculator necesita dotarea invatamantului si a tineretului studios cu cele mai moderne calculatoare, creative, capabile sa ia decizii in situatii complexe, pentru ca ele vor deveni unelte eficace indispensabile pentru obtinerea de performante ridicate in invatare, in munca intelectuala si profesionala. Invatamantul asistat de calculator necesita invatarea cu programele si sistemele codificate ale limbajelor informatice. Informatizarea invatamantului este ceruta de viata, peste 75% dintre profesori necesita utilizarea calculatorului.   Sistemul educational bazat pe invatamantul asistat de calculator a realizat trecerea de la invatarea indusa sau receptata – bazata pe intelegere, la invatarea interactiva – bazata pe dialogul inteligent cu calculatorul, care poate amplifica capacitatea de prelucrare si asimilare a informatiilor, poate spori performantele intelectuale.   Sistemul de invatamant informatizat va favoriza elevul, sa organizeze baza de date, fisiere tematice si problematice, sa elaboreze si sa multiplice lucrari personale cu scop didactic sau stiintific, diminuand intr-o oarecare masura rolul si locul bibliotecii, a cartilor, a stiloului si caietelor de notite.     Cele doua tipuri de invatare (indusa si interactiva) pot coexista, avand in vedere atat rezistenta traditiei cat si nevoia de progres, dezvoltare. Problema informatizarii sistemului educational este strans legata si de nivelul performantelor economice, stiintifico – tehnice. Informatizarea invatamantului poate sa ofere situatii de simulare de procese, permite vizualizari ale unei realitati virtuale in spatiu tridimensional, dinamizand intr-o masura importanta autoinv si autoevaluare, contactul permanent cu profesorii, perfectionarea personalul didactic.   Imbinarea armonioasa dintre inteligenta umana si cea artificiala a calculatoarelor se transforma intr-o sursa intelectuala doesebita pentru generarea de noi idei, solutii, tehnologii care sa duca la ridicarea performantelor invatarii si a profesiunilor.     Instruirea programata pe un calculator asigura o invatare indvidualizata, oferind posibilitatea realizarii concomitente si imediate a mai multor evenimente si obiective didactice – receptarea, intelegerea, intarirea, aplicarea si evaluarea, pe baza careia se realizeaza reglajul (autoreglajul), adica feed- back – ul (conexiunea inversa).   Programarea in instruirea programata pe calculator implica rezolvarea urmatoarelor evenimente – obiective didactice:   1) stabilirea obiectivelor operationale de specialitate si educative ale invatarii;   2) stabilirea continutului materiei de studiu, in ansablul ei;    3) stabilirea materiei de studiu, in asamblul ei; impartirea materiei de studiu pe pasi (secvente), informationali (teme, subteme, demonstratii si explicatii, exercitii si probleme;   4) controlul asupra informatiilor dobandite si realizarea feed –back   Principiile invatarii programate:   a) principiul pasilor mici, care determina divizarea materiei de studiu in pasi informationali si actionali relativ mici, pentru a usura succesul invatarii individuale.   b) principiul participarii si invatarii active; care determina pe fiecare elev sa recepteze si sa inteleaga materia parcursa si sa participe la darea de raspunsuri la intrebari si la rezolvarea de exercitii in cadrul fiecarei teme studiate, altfel nu poate continua studiul;   c) principiul repetarii integrate si intaririi imediate a cunostintelor, care determina repetarea materiei anterioare si fixarea materiei noi, ca urmare a programarii in cadrul fiecarei teme noi a unor intrebari si exercitii de rezolvat, care cuprind informatii din temele anterioare ca si din tema nou studiata; prin aceasta metoda se elimina studiul „in asalt”, asigura studiul ritmic, sistematic si continuu.;   d) principiul respectarii ritmului individual de invatare, care nu delimiteaza timpul de studiu al unei teme noi, elevul avand posibilitatea sa reia studiul pana reuseste sa recepteze, sa inteleaga si sa aplice cunostintele noi in corelatie cu cele anterioare; acest principiu stimuleaza abordarea unor programe de studiu adaptive (pentru incepatori, nivel mediu, avansati);   e) principiul asigurarii progresului gradat al performantelor in pregatire si al inlaturarii treptate a unor informatii suplimentare(asa – numitele puncte de sprijin); acest principiu prevede introducerea gradata, progresiva a complexitatii si dificultatilor materiei de studiu;   f) principiul feed – back – ului este un principiu fundamental al programarii si reglarii procesului de invatamant, care asigura conexiunea inversa, modificand fluxul de intrari, cu o marine de corectare ca urmare a abaterii fluxului de iesire fata de intrare.   Invatamantul programat foloseste urmatoarele tipuri de programare :   1.Programarea liniara, denumita si cu raspunsuri construite a fost initiata de Skinner. Se foloseste, indeosebi, in scoala primara si in gimnaziu. Fragmenteaza materia de invatat si stanjeneste sinteza cunostintelor, ea are avantajul ca prin secventele mici de materie informationala, usureaza intelegerea prin studiu independent.   2.Programarea ramificata, denumita si cu raspunsuri la alegere a fost initiata de N. Crowder. Divide materia de studiu in secvente mai mari. Se foloseste in liceu si in invatamantul superior, considerandu-se ca la aceste grade de invatamant exista o mai mare putere de intelegere. Programarea ramificata usureaza sinteza cunostintelor.    3.Programarea combinata foloseste imbinat cele 2 tipuri de programare prezentate mai sus.   Invatarea programata se realizeaza prin intermediul :   1. Manualelor de invatarea programata carea au avantajul ca elaborarea lor este mai putin costisitoare, elevii nu au retineri in a studia cu ele si pot relativ usor sa invete algoritmul de lucru. Au dezavantajele ca sunt voluminoase, realizeaza cu greutate generalizarile, elevii pot gasi algoritmul de aflare a raspunsului corect, fara a-l mai alege prin eforturi intelectuale personale.   2. Masinile de invatarea programata sunt in general calculatoarele. In acest caz se foloseste programarea liniara, ramificata sau combinata. Calculatorul de instruire poate fi integrat unui centru de calcul, cu o banca de date, compus din calculator, echipamente de transmitere, console si terminale. Alegerea raspunsurilor se face cu ajutorul unor taste alfanumerice. Raspunsurile sunt procesate si analizate si vor fi comparate cu raspunsurile corecte din programe, urmand a fi evaluate.   Caracteristicile invatarii programate:   1) asigura unitatea organica intre functiile de comunicare, stocare si control, determinand ameliorarea invatarii prin manifestarea feed –back – ului.   2) sporeste ritmul invatarii si se reduce timpul de studiu;   3) scuteste profesorul de o serie de acte didactice de rutina, pe care le pot indeplini cu succes masinile (de exemplu predarea, repetarea, evaluarea);   4) instruirea programata necesita imbinarea studiului prin intermediul manualului sau masinii cu lectura altor materiale bibliografice si cu experimentul, precum si cu mentinerea relatiei profesor – elev.  

Metode de învățământ     1. Delimitări conceptuale şi funcţii ale metodelor     În procesul de învăţământ, profesorul şi elevii acţionează prin intermediul unor metode de predare şi respectiv de învăţare. Acestea constituie o variabilă (factor) cauzală dintre cele mai importante care explică şi poartă răspunderea, într-o măsură impor­tantă, a rezultatelor obţinute.   Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna profesorului. De cunoaşterea şi utilizarea unor metode adecvate şi avansate depinde însăşi eficienţa muncii sale. Fiind cel mai apropiat legată de activitatea sa, metodologia reprezintă terenul pe care se poate afirma cel mai uşor creativitatea sa didactică.     În semnificaţie originară, cuvântul „metodă", derivat etimologic din grecescul „methodos" (odos = „cale, drum" ; metha = „spre, către"), înseamnă „drum spre...", „cale... de urmat" în vederea atingerii unui scop determinat sau mod de urmărire, de căutare, de cercetare şi descoperire a adevărului; drum care conduce la cunoaşterea realităţii şi la transformarea acesteia pe baza cunoaşterii.     Această accepţie ne atrage atenţia că metodele de instruire îşi au sorgintea în metodele de cercetare ştiinţifică, că ele păstrează semnificaţia unor căi de aflare a adevărului, lucru absolut firesc de vreme ce şi învăţarea este, în ultimă analiză, un autentic act de cunoaştere.     Totuşi, între metodele de elaborare a ştiinţei şi cele de prezentare a ştiinţei există o evidentă deosebire. Primele servesc la descoperirea propriu-zisă a adevărurilor, iar ultimele la comunicarea adevărurilor deja elaborate ori la conducerea eforturilor spre redescoperirea adevărurilor, noi pentru elevi, cunoscute pentru omenire.     În sens praxiologic, metoda are înţelesul unui mod eficient de acţiune şi, prin extensie, al unei modalităţi practice de lucru a profesorului cu elevii, al unei tehnici de realizare a acţiunii de predare şi de învăţare. În versiune cibernetică, metoda reprezintă o tehnică de execuţie a acţiunii încorporând elemente de programare a operaţiilor, comandă şi dirijare, conexiune inversă (feedback), evaluare şi corectare progresivă a înaintării învăţării.     Prin corelaţie, metoda se defineşte ca fiind o modalitate de a atinge anumite obiective instructiv-educative dinainte stabilite, prin intermediul căreia se transmit şi se însuşesc cunoştinţele, se formează priceperi şi deprinderi. Astfel, profesorul dă posibilitatea elevilor să găsească ei înşişi calea proprie de urmat în vederea redescoperirii unor noi adevăruri, a elaborării unor noi cunoştinţe şi forme comportamentale, a găsirii unor răspunsuri la situaţiile proble­matice de învăţare cu care se văd confruntaţi. Pe scurt, metoda este o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor săi.   Metodele de învăţământ reprezintă una din principalele componente ale procesului de învăţământ, componentă care descrie calea sau  modalitatea de lucru a profesorului cu elevii săi, în vederea realizării obiectivelor educaţionale.     În cadrul metodelor putem întâlni o tehnică mai limitată de acţiune numită procedeu, un simplu detaliu, o particularizare sau componentă a metodei în cauză (de aceea putem vorbi, în ultimă instanţă, despre o metodă ca fiind un ansamblu organizat de procedee).     În cadrul metodei, procedeele pot să varieze, să-şi schimbe locul, fără să afecteze realizarea scopului urmărit prin respectiva metodă. Redistri­buirea procedeelor poate să aducă cel mult unele nuanţări sau sublinieri în înde­plinirea obiectivelor propuse.     De asemenea, între metodă şi procedee relaţiile sunt dinamice şi din alt punct de vedere. Şi anume, metoda poate deveni ea însăşi un procedeu în contextul altei metode sau un procedeu poate fi ridicat la rang de metodă la un moment dat. De exemplu, demonstraţia (prezentarea unor obiecte, scheme, diapozitive etc.) poate constitui un simplu procedeu în cadrul explicaţiei, prelegerii, conversaţiei euristice, dezbaterii colective etc. Dar şi invers, explicaţia devine un procedeu al descrierii, demonstraţiei pe viu a unor noi cunoştinţe etc.     Ansamblul de metode utilizate constituie ceea se denumeşte, în sens restrâns, metodologia activităţii didactice (metodologia instruirii).   În sens larg, metodologia instruirii poate fi considerată o ştiinţă, o disciplină pedagogică care analizează natura, funcţiile, locul şi clasificarea tipurilor de metode aplicate în organizarea şi conducerea procesului de învăţământ, precum şi principiile care stau la baza utilizării lor optimale.     În ceea ce priveşte funcţiile acestei metodologii (totalitate a metodelor), putem consemna:    o funcţie cognitivă (metoda devine o cale de acces spre aflarea adevărurilor ori spre însuşirea unor moduri de acţiune umană),   o funcţie formativ-educativă (este vorba despre exersarea diverselor funcţii psihice şi motorii, stimularea dezvoltării acestora, influenţarea formării deprinderilor intelectuale şi a strategiilor cognitive, dezvoltarea unor convingeri ştiinţifice şi sentimente morale, cultivarea unor opinii şi atitudini etc.).   o funcţie motivaţională (reuşind trezirea interesului şi a curiozităţii faţă de cunoaştere - epistemică - amplificând satisfacţiile izvorâte din actul învăţării),    o funcţie instrumentală sau operaţională (situându-se ca intermediar între obiectivele definite şi obiectivele realizate, transformate în rezultate sau performanţe dorite)   o funcţie normativă (orientând activi­tatea didactică şi cea de învăţare, aşezând-o în limitele unor prescripţii sau reguli utile optimizării instruirii).     2. Clasificarea metodelor didactice     Actuala diversificare a situaţiilor de instruire creează o mare variaţie în rândul metodelor şi procedeelor.   Spre deosebire de învăţământul tradiţional, caracterizat prin tendinţe de uniformizare a învăţării şi de extindere în mod mecanic a aplicării aceloraşi metode, şcoala de astăzi se declară în favoarea diversificării şi flexibilităţii metodologiei de instruire.     De aceea, clasificarea metodelor rămâne o problemă deschisă dialogului şi cercetării de specialitate; amintim aici câteva dintre criteriile pe care clasificările actuale le folosesc :   - criteriul istoric face distincţie între aşa-zisele metode vechi (clasice sau tradiţionale) şi metodele noi (moderne), deşi nu tot ceea ce este „vechi" este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este „nou" este şi modern;     - criteriul „gradul de generalitate” (extensiunea sferei de aplicabilitate) găsim metode „generale"  (pentru toate disciplinele) şi metode „speciale" (pentru anumite discipline- exemplu: metoda fonetică analitico-sintetică la clasa I, la limba şi literatura română) ;     - criteriul „organizării muncii” se face în mod curent distincţia între metodele de muncă individuală, în echipă şi cele realizate în colectiv ;     - criteriul „ funcţia fundamentală îndeplinită”- avem metode de transmitere şi asimilare a noilor cunoştinţe, de formare a priceperilor şi deprinderilor, de consolidare, de aplicare, de verificare etc.;     - criteriul „ modul de determinare a activităţii mentale”-  întâlnim metode algoritmice, semialgoritmice şi nealgoritmice (euristice) etc.     Literatura de specialitate din România, adoptă o clasificare al cărui criteriu de bază îl reprezintă izvorul cunoaşterii sau sursa generatoare a învăţării şcolare (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii, experienţa individuală, cea obţinută prin activitatea prac­tică etc.). Fiecare dintre aceste surse solicită tipuri diferite de învăţare şi modalităţi variate de organizare a învăţării.  În virtutea acestei alegeri, la care vom asocia şi un sub-criteriu, şi anume suportul (vectorul) informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc.) -vom distinge:     Metode de comunicare orală Metode expozitive (afirmative); Expunerea, expunerea cu oponent; Prelegerea dezbatere (discuţie); Cursul magistral; Povestirea, descrierea, explicaţia, instructajul.     Metode interogative (conversative sau dialogate);   Metoda discuţiilor şi dezbaterilor ; Metoda problematizării (instruirea prin problematizare); Metoda conversaţiei; Metoda dezbaterii Phillips 66; Metoda asaltului de idei; Metoda focus grup; Metoda acvariului sau a interacţiunii observate; Metoda mozaicului;   Metoda cubului.   Metode de comunicare bazate pe limbajul intern. Reflecţia personală    Metode de comunicare scrisă. Lectura activă; Metoda studiului individual; Tehnici de informare şi documentare.     Metode de explorare a realităţii (bazate pe contactul direct sau indirect cu realitatea)   •          Metode de explorare nemijlocită (directă a realităţii);     Observaţia sistematică şi independentă;   Experimentul;     Învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice; •          Metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii;     Metode demonstrative (intuitive); Metode de modelare (model devices); Metoda studiului de caz.             Metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice) •          Metode bazate pe acţiunea reală (autentică);   Metoda exerciţiului; Metoda proiectelor ; Metoda lucrărilor practice ; •          Metode de simulare (bazate pe acţiunea fictivă);   Metoda jocurilor (învăţarea prin joc); Metoda dramatizării (învăţarea prin dramatizare); Învăţarea pe simulatoare.     Se adaugă acestora un tip aparte de metode :    Metode de raţionalizare a învăţării şi predării Metoda activităţii cu fişele ; Metode algoritmice de instruire ; Instruirea programată (învăţământul programat); Instruirea asistată de calculator (IAC).

Taxonomia lui Bloom   Ierarhia tradiţională a proceselor cognitive   În 1956, Benjamin Bloom a scris primul volum al taxonomiei obiectivelor educaţionale: domeniul cognitiv, iar descrierea sa a proceselor gândirii ierarhizate pe şase niveluri a fost de atunci adaptată şi utilizată la scară largă, în nenumărate contexte. Lista sa de procese cognitive este organizată pornind de la cele mai simple, amintirea cunoştinţelor, până la cele mai complexe, cum ar fi emiterea unei judecăţi cu privire la valoarea unei idei.   Taxonomia lui Bloom a obiectivelor educaţionale (tradiţională) Capacităţi Definiţie Cuvinte cheie Cunoaştere Amintirea informaţiilor identifică, descrie, numeşte, etichetează, recunoaşte, reproduce, urmăreşte Înţelegere Înţelegerea sensului, parafraza unui concept rezumă, modifică, apară, parafrazează, interpretează, dă exemple Aplicare Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o situaţie nouă construieşte, face, formează, modelează, prezice, pregăteşte Analiză Descompunerea informaţiilor sau a conceptelor în părţi pentru a le înţelege mai bine compară/ contrastează, descompune, distinge, selectează, separă Sinteză Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou repartizează pe categorii, generalizează, reconstruieşte Evaluare Emiterea de judecăţi de valoare laudă, critică, judecă, justifică, argumentează, susţine   Lumea de astăzi este totuşi diferită de cea pe care o reflecta taxonomia lui Bloom în 1956. Specialiştii în domeniul pedagogiei au învăţat mult mai multe despre cum învaţă elevii şi cum predau profesorii şi recunosc acum că procesele de predare şi învăţare cuprind mult mai multe decât cogniția. Aceste procese implică şi sentimentele şi convingerile elevilor şi ale profesorilor, precum şi mediul social şi cultural al clasei.   Mai mulţi psihologi au lucrat pentru a transforma conceptul de bază al unei taxonomii a capacităţilor cognitive într-unul mai relevant şi mai apropiat de realitate. Elaborând propria taxonomie a obiectivelor educaţionale, Marzano (2000) aduce următoarea critică la adresa taxonomiei lui Bloom: chiar structura taxonomiei, pornind de la nivelul cel mai simplu al cunoştinţelor şi ajungând la cel mai dificil al evaluării, nu se sprijină pe o cercetare. O taxonomie ierarhică implică faptul că fiecare capacitate aflată la un nivel superior este compusă din capacităţile de la nivelurile de mai jos; înţelegerea necesită cunoştinţe; aplicarea necesită înţelegere şi cunoştinţe şi aşa mai departe. Acest lucru, potrivit lui Marzano, nu este adevărat în ceea ce priveşte procesele cognitive din taxonomia lui Bloom.   Iniţiatorii teoriei originale a celor şase procese de gândire au presupus că proiectele complexe necesită unul dintre procese într-o măsură mai mare decât celelalte. O sarcină era în primul rând una de „analiză” sau una de „evaluare”. Acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat, ceea ce explică dificultatea pedagogilor în a clasa activităţi de învăţare provocatoare pe baza acestei taxonomii. Anderson (2000) susţine că în aproape toate activităţile de învăţare complexe sunt implicate mai multe capacităţi cognitive diferite.   Ca orice model teoretic, taxonomia lui Bloom are punctele sale forte şi slabe. Cel mai important punct forte al său este acela că a abordat un subiect foarte important, al domeniului cognitiv, şi a elaborat o structură care poate fi utilizată de cadre didactice. Pe de altă parte, după cum poate spune oricine care a lucrat cu un grup de pedagogi pentru a clasifica o serie de întrebări şi activităţi de învăţare după taxonomia lui Bloom, nu prea există consens cu privire la ce înseamnă termeni în aparenţă foarte clari precum „analiză” sau „evaluare”. În plus, atâtea activităţi care merită a fi desfăşurate, cum ar fi problemele complexe autentice, din viața reală, sau proiectele nu pot fi clasificate după taxonomie şi numai încercarea de a le clasifica astfel le-ar diminua potenţialul de oportunităţi de învăţare.   Taxonomia lui Bloom revizuită   În 1999, Lorin Anderson şi colegii săi au publicat o versiune actualizată a taxonomiei lui Bloom, care ia în considerare un număr mai mare de factori care au impact asupra predării şi învăţării. Această taxonomie revizuită încearcă să corecteze unele dintre erorile celei originale. Spre deosebire de versiunea din 1956, noua taxonomie face diferenţa între „ a şti ce”, conţinutul gândirii şi „a şti cum”, procedeele utilizate în rezolvarea problemelor.   Dimensiunea cunoştinţelor este reprezentată de „a şti ce” şi are patru categorii: factuală, conceptuală, procedurală şi metacognitivă. Cunoştinţele factuale includ fragmente izolate de informaţii, cum ar fi definiţiile cuvintelor şi cunoştinţe despre detalii specifice. Cunoştinţele conceptuale constau în sisteme de informaţii, cum ar fi clasificările şi categoriile.   Cunoştinţele procedurale includ algoritmi, euristică sau învăţarea prin descoperire, tehnici şi metode, precum şi cunoştinţe despre situaţiile în care se folosesc aceste metode şi procedee. Cunoştinţele metacognitive se referă la cunoştinţele despre procesele de gândire şi informaţii legate de gândire şi la felul cum pot fi folosite aceste procese în mod eficient.   Dimensiunea proceselor cognitive a taxonomiei lui Bloom revizuită are, ca şi cea originală, şase capacităţi. Acestea sunt de la cea mai simplă până la cea mai complexă: (a) amintirea, (b) înţelegerea, (c) aplicarea, (d) analiza, (e) evaluarea şi (f) creaţia. Amintirea constă în recunoaşterea şi reamintirea, „rechemarea”, informaţiilor relevante din memoria pe termen lung. Înţelegerea este abilitatea de a forma propiul înţeles pe baza materialelor educaţionale, precum lectura şi explicaţiile profesorului. Subcategoriile acestui proces includ interpretarea, exemplificarea, clasificarea, rezumarea, deducerea, compararea şi explicarea. Cel de-al treilea proces, aplicarea, se referă la utilizarea unui procedeu învăţat într-o situaţie familiară sau una nouă. Următorul proces este analiza, care constă în descompunerea cunoştinţelor în părţi şi considerarea relaţiei dintre părţi şi structura generală. Elevii analizează prin diferenţiere, organizare şi atribuire. Evaluarea, care reprezintă ultimul nivel al taxonomiei originale, este al cincelea dintre cele şase procese în versiunea revizuită. Ea include verificarea şi critica. Crearea, un proces care nu a fost inclus în prima taxonomie, se află pe nivelul cel mai de sus al noii versiuni. Această abilitate implică combinarea unor lucruri existente pentru a face ceva nou. Pentru a îndeplini sarcini creatoare, cei care învaţă generează, planifică şi produc. Potrivit acestei taxonomii, fiecărui nivel de cunoştinţe îi poate corespunde un nivel al proceselor cognitive, astfel că elevul poate să-şi amintească cunoştinţe factuale sau procedurale, să înţeleagă cunoştinţe conceptuale sau metacognitive sau să analizeze cunoştinţe metacognitive sau factuale. După Anderson şi colegii săi, „Învăţarea care are sens le oferă elevilor cunoştinţele şi procesele cognitive de care au nevoie pentru a putea rezolva probleme.” (p. 65).   Dimensiunea proceselor cognitive Procese cognitive Exemple Reamintirea – Producerea informaţiilor exacte din memorie Recunoaştere   Identificaţi broaştele dintr-o diagramă cu diferite tipuri de amfibieni. Găsiţi un triunghi isoscel în jurul vostru. Răspundeţi la întrebări cu adevărat sau fals sau la întrebări cu variante de răspuns.   Reamintire   Numiţi trei autoare care au scris în limba engleză în sec. al XIX-lea. Scrieţi înmulţirea. Redaţi formula chimică pentru tetraclorura de carbon.   Înţelegerea – Formarea înţelesului pe baza materialelor educaţionale sau a experienţelor Interpretare   Transpuneţi o problemă dintr-o poveste într-o ecuaţie algebrică. Desenaţi o diagramă a sistemului digestiv. Parafrazaţi al doilea discurs inaugural al lui Lincoln.   Exemplificare   Desenaţi un paralelogram. Găsiţi un exemplu de utilizare a tehnicii literare fluxul conştiinţei. Numiţi un mamifer care trăieşte în zona voastră.   Clasificare   Clasificaţi numerele în pare şi impare. Enumeraţi tipurile de guvernare din ţările moderne din Africa. Grupaţi animalele indigene pe specii. Rezumare   Propuneţi un titlu pentru un scurt pasaj. Enumeraţi punctele cheie referitoare la pedeapsa capitală pe care le promovează site-ul.   Deducere Citiţi un pasaj din dialogul dintre două personaje şi formulaţi o concluzie referitoare la relaţia lor din trecut. Deduceţi înţelesul unui termen nefamiliar din context. Uitaţi-vă la o serie de numere şi spuneţi care credeţi că va fi următorul. Comparare   Explicaţi felul în care inima se aseamănă cu o pompă. Scrieţi despre o experienţă personală asemănătoare cu cea a pionierilor în vest. Folosiţi o diagramă Venn pentru a demonstra felul în care se aseamănă şi sunt diferite două cărţi de Charles Dickens. Explicare Desenaţi o diagramă prin care să explicaţi cum influenţează presiunea aerului vremea. Oferiţi detalii pentru a motiva de ce Revoluţia Franceză s-a produs în acea perioadă şi în felul acela. Descrieţi cum ratele dobânzilor influenţează economia. Aplicarea – Folosirea unui procedeu Execuţie Adăugaţi o coloană de numere din două cifre. Citiţi cu voce tare un pasaj într-o limbă străină. Faceţi o aruncare de încercare. Implementare Concepeţi un experiment pentru a vedea cum cresc plantele în diferite tipuri de soluri. Verificaţi o lucrare scrisă. Creaţi un buget. Analiza – Descompunerea unui concept în părţi şi descrierea relaţiei dintre aceste părţi şi întreg Diferenţiere Identificaţi informaţiile importante din enunţul unei probleme de matematică şi tăiaţi informaţiile neimportante. Desenaţi o diagramă care să arate care sunt personajele principale şi secundare ale unui roman. Organizare Aşezaţi cărţile din biblioteca clasei pe categorii. Alcătuiţi o listă a figurilor de stil folosite frecvent şi explicaţi efectul lor. Realizaţi o diagramă care să arate cum interacţionează plantele şi animalele din zona voatră. Atribuire Citiţi scrisorile către editor pentru a determina punctele de vedere ale autorilor faţă de o problemă locală. Determinaţi care este motivaţia unui personaj dintr-un roman sau o poveste. Uitaţi-vă la broşurile candidaţilor politici şi emiteţi ipoteze cu privire la punctele lor de vedere asupro problemelor. Evaluarea – Emiterea de judecăţi pe baza unor criterii şi standarde Verificare Participaţi la un grup de scriere, oferindu-le colegilor feedback cu privire la organizarea şi logica argumentelor. Ascultaţi un discurs politic şi faceţi o listă cu contradicţiile care apar în discurs. Revizuiţi un plan de proiect pentru a vedea dacă sunt incluse toate etapele necesare. Analiză critică După ce aţi participat la elaborarea unei grile de evaluare criterială a unui proiect, apreciaţi măsura în care proiectul îndeplineşte criteriile. Alegeţi cea mai bună metodă pentru rezolvarea unei probleme complexe de matematică. Apreciaţi validitatea argumentelor pro şi împotriva astrologiei. Crearea – Combinarea mai multor elemente pentru a forma ceva nou sau recunoaşterea componentelor unei noi structuri. Generare Pe baza unei liste de criterii, enumeraţi câteva opţiuni pentru îmbunătăţirea relaţiilor rasiale în şcoală. Formulaţi câteva ipoteze ştiinţifice pentru a explica de ce plantele au nevoie de soare. Propuneţi o serie de alternative pentru reducerea dependenţei de combustibilii fosili, care să abordeze atât aspecte economice, cât şi de mediu. Formulaţi ipoteze alternative pe baza unor criterii. Planificare Realizaţi o schiţă pentru o prezentare multimedia despre insecte. Prezentaţi o lucrare despre opiniile lui Mark Twain cu privire la religie. Planificaţi un studiu ştiinţific pentru a testa efectul diferitelor tipuri de muzică asupra producţiei de ouă la păsări. Producere Scrieţi un jurnal din punctul de vedere al unui soldat al confederaţiei sau unionist. Construiţi un habitat pentru păsările de apă locale. Puneţi în scenă o piesă pe baza unui capitol dintr-un roman pe care l-aţi citit. Dimensiunea cunoştinţelor Cunoştinţe factuale – informaţii de bază Cunoştinţe legate de terminologie Termeni, simboluri matematice, note muzicale, alfabet Cunoştinţe legate de detalii şi elemente specifice Componentele piramidei alimentelor, numele reprezentanţilor în Congres, bătălii importante din cel de-al doilea război mondial Cunoştinţe conceptuale – relaţiile dintre părţile unei structuri mai mari care fac ca acestea să funcţioneze împreună Cunoştinţe despre clasificări şi categorii Specii de animale, diferite tipuri de argumente, erele geologice Cunoştinţe despre principii şi generalizări Tipuri de conflicte în literatură, legile mişcării ale lui Newton, principiile democraţiei Cunoştinţe despre teorii, modele şi structuri Teoria evoluţiei, teorii economice, modele ADN Cunoştinţe procedurale – cum să faci ceva Cunoştinţe despre abilităţi şi algoritmi specifice disciplinei Rezolvarea ecuaţiilor de gradul doi, amestecarea culorilor vopselelor, servirea mingii la volei Cunoştinţe despre tehnici şi metode specifice disciplinei Critică literară, analiza documentelor istorice, metode de rezolvare o problemelor de matematică Cunoştinţe despre criteriile de determinare a procedeelor adecvate Metode adecvate pentru diferite tipuri de experimente, procedee de analiză statistică utilizate în diferite situaţii, standarde pentru diferite tipuri de scriere Cunoştinţe metacognitive – cunoştinţe despre gândire în general şi gândirea personală în special Cunoştinţe strategice Modalităţi de memorare a faptelor, strategii de citire a unui text pentru înţelegere, metode de planificare a unui site Cunoştinţe despre sarcinile cognitive, inclusiv cunoştinţe contextuale şi despre condiţionare adecvate Diferite cerinţe de citire, din manuale sau literatură; gândirea prospectivă înainte de utilizarea unei baze de date electronice; diferenţele dintre scrierea unui mesaj electronic şi scrierea unei scrisori de afaceri Cunoştinţe despre sine (auto-cunoaştere) Nevoia de a avea o diagramă sau un grafic pentru înţelegerea proceselor complexe, o înţelegere mai bună în medii în care este linişte, nevoia de a discuta ideile cu cineva înainte de a scrie un eseu    

FINALITATILE EDUCATIEI     1.         Definirea si analiza conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv, sarcina, profilul educational al elevului 2.         Taxonomia finalitatilor. criterii si sisteme de referinta în clasificare: macro-micro (finalitati de sistem-finalitati de proces); grad de generalitate (obiective generale-specifice / intermediare; obiective cadru, obiective de referinta; concrete/operationale); continut psihologic (obiective cognitive, afective, psihomotorii); competente generale si specifice; temporalitate; masurabilitate s.a. 3.         Operationalizarea obiectivelor educationale. concept, model, relevanta practica, limite, aplicatii     1. DEFINIREA SI ANALIZA CONCEPTELOR: FINALITATE, IDEAL, SCOP, OBIECTIV, SARCINA, PROFILUL  EDUCATIONAL AL ELEVULUI   Din perspectiva educationala educatia are un caracter finalist. Ea este produsul actiunii oamenilor si, în consecinta, poate fi explicata si abordata numai prin prisma intentiilor urmarite si a rezultatelor obtinute. Sensul teleologic desemneaza faptul ca în orice moment educatia este orientata si dirijata în functie de finalitatile pe care le urmareste.              Finalitatile educatiei   Definitie: -  reprezinta un model metodologic de explicare si întelegere corecta a raportului dintre planul general, particular si concret al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt; -          în sens pedagogic larg, sesizat de Viviane si Gilbert de Landsheere, finalitatea este „un motiv pentru care exista ceva”, care asigura „ratiunea de a fi a activitatii de educatie”.   Finalitatile instruirii exprima:   -          aspiratii, intentii pe termen lung; -          orientarea obligatorie a activitatii pedagogice catre anumite rezultate asteptate, anticipate de catre factorii implicati, societate, institutii specializate, indivizi; -        realizarea în trepte, progresiva, dinamica  a instruirii, dar de la actiuni simple, concrete, operationale, situative, catre finalitatea cu gradul cel mai mare de generalitate (idealul educatiei), prin intermediul altora, cu o sfera mai restrânsa (obiective); -          adaptarea, în timp, a continutului finalitatilor la modificarile valorilor promovate, conturate în dezvoltarea complexa a societatii; -         dependenta calitatii schimbarilor în învatamânt (continut, structura, strategii, resurse); -          modalitati variate de definire a complexitatii finalitatilor, dupa gradul de trecere de la particular la general, de la nivelul ideal la cel practic, real, imediat.     Finalitatile educatiei pot fi clasificate pe baza urmatoarelor criterii:           Dupa forma de obiectivare a orientarilor valorice:  - finalitati de tip proiect: idealul pedagogic, scopurile pedagogice, obiectivele generale ale sistemului de învatamânt;  - finalitati de tip produs: obiectivele specifice procesului de învatamânt, obiectivele operationale.           Dupa modul de raportare la sistemul de educatie:  - finalitati macrostructurale (raportate la nivelul macrostructural al sistemului de educatie: idealul pedagogic, scopurile pedagogice, obiectivele generale);  - finalitati microstructurale (raportate la nivelul microstructural al sistemului de educatie: obiectivele specifice procesului de învatamânt, obiectivele operationale).           Dupa gradul de generalitate reflectat:    - finalitati de maxima generalitate: idealul pedagogic, scopurile pedagogice;  - obiective pedagogice specifice: obiective cognitive, afective, psihomotorii;  - obiective pedagogice operationale, definite în cadrul activitatii didactice.           Dupa gradul de generalitate asumat:  - finalitate pedagogica (de exemplu: “o personalitate dezvoltata”);  scop pedagogic (de exemplu: “protejarea mediului”);  obiectiv pedagogic operational (de exemplu: “sa depisteze, în mediul apropiat, semnele concrete ale poluarii”).     Dupa gradul de raportare la teoria, respectiv la practica pedagogica:  - finalitati pedagogice teoretice, de maxima generalitate: idealul pedagogic, scopurile pedagogice;  - obiective pedagogice teoretice orientative: obiective pedagogice generale ale sistemului de învatamânt;  - obiective pedagogice aplicative: obiectivele operationalizabile pe domenii psihologice, pe domenii cu continut specifice;  - obiective concrete (operationale): obiectivele unei activitati didactice (lectii, excursii didactice).            Dupa gradul de divizare:  - finalitati indivizibile: idealul pedagogic, scopurile pedagogice ale sistemului de educatie;  - finalitati divizibile: obiectivele pedagogice specifice (incluse în programele scolare); obiectivele pedagogice operationale (incluse în planul activitatii didactice, elaborate de cadrul didactic) ( S. Cristea).           Idealul  pedagogic   Definitie: -    defineste „un model” determinat, în mod obiectiv, de tendintele de evolutie ascendenta a societatii, proiectate si realizate în plan cultural, politic, economic. El  include astfel tinta suprema sau modul perfect catre care tinde educatia si fiecare individ în educatia sa; -          prin intermediul sau societatea îsi proiecteaza propriile sale aspiratii, concretizate în calitatile fundamentale ale membrilor sai, indispensabile pentru mentinerea si functionarea ei ca sistem macrosocial.   Dimensiunile complementare ale idealului pedagogic:   -         dimensiunea sociala vizeaza: tendinta generala de dezvoltare a societatii pe termen mediu si lung; fundamentele filosofice si politice ale evolutiei sociale; valorile culturale si economice angajate în diferite prospecte sociale; deschiderile institutiilor sociale spre (auto)perfectionare; -          dimensiunea psihologica se refera la: tipul de personalitate care corespunde tendintei generale de evolutie a societatii; tipul de învatare sociala, bazat pe cunostinte fundamentale, cu grad de aplicabilitate si adaptabilitate maxima; substratul motivational al (auto)realizarii umane; -          dimensiunea pedagogica  se refera la posibilitatile de care dispune sau cu care va trebui investita actiunea educationala pentru a putea pune în practica acest ideal.    Rolul idealului educational:   -          realizeaza jonctiunea între ceea ce este  si ceea ce trebuie sa devina omul în procesul educatiei. Daca cerintele idealului sunt în contradictie cu aspiratiile generale ale societatii sau depasesc posibilitatile de realizare ale educatiei, atunci acel ideal are un caracter utopic, iar daca cerintele si exigentele sale se afla sub acest nivel, idealul înceteaza de a exercita un rol stimulator asupra educatiei. Valoarea pedagogica a oricarui ideal educativ depinde de echilibrul pe care reuseste sa-l stabileasca între realitate si posibilitate; -          din perspectiva teleologica, idealul pedagogic reprezinta o sinteza între idealul social, care vizeaza tipul de societate proiectat pe termen lung, si idealul psihologic, care vizeaza tipul de calitate superioara a personalitatii umane, corespunzator proiectului social elaborat pe termen lung; -    din perspectiva axiologica, idealul pedagogic reprezinta un reper managerial prioritar, fundamental pentru (re)proiectarea, (re)organizarea, (re)implementarea activitatii de educatie la toate nivelurile sistemului si procesului de învatamânt.     Evolutia idealului pedagogic din punct de vedere istoric:     -          în Atena, idealul educativ era exprimat în ideea dezvoltarii armonioase (kalokagathia), a acelui om în care se îmbina frumusetea fizica cu trasaturile moral-intelectuale ale personalitatii lui; -         în Sparta, idealul educativ era dominat de spiritul militar; -         Evului Mediu îi este propriu idealul cavaleresc si idealul religios; -        Renasterea a avut un ideal umanist, accentul punându-se pe dezvoltarea si înflorirea personalitatii umane (se insista astfel pe cunoasterea individualitatii umane, a libertatii si demnitatii sale); -         epoca luminilor întregeste idealul educational impunând încrederea nestramutata în puterea ratiunii umane, ca instrument de stapânire a naturii.  -        introducerea si extinderea masinismului, concomitent cu adâncirea diviziunii sociale a muncii, au impus o alta viziune asupra educatiei, concretizata într-un alt mod de a concepe idealul educational. Idealul urmeaza sa condenseze într-un tot unitar toate acele calitati intelectuale, fizice si morale de care trebuie sa dispuna oamenii asa cum „societatea îi vrea” ( E. Durkheim).   Idealul  educational din societatea noastra:   -          presupune formarea unei personalitati integral - vocationale si creatoare, capabila sa exercite si sa initieze roluri sociale în concordanta ca propriile aspiratii si cu cerintele sociale; -          implica doua laturi complementare, una antropologica si cealalta actionala. Prima se refera la desavârsirea interioara a personalitatii, la dezvoltarea sa integral - vocationala prin asimilarea valorilor culturale fundamentale si stimularea pe aceasta baza a calitatilor general-umane (aptitudini, atitudini, interese, motivatii etc). Este latura care faciliteaza detasarea individualitatii umane si contribuie la accentuarea “personalizarii” sale. Cealalta latura, actionala, vizeaza implicarea si exercitarea unei profesiuni în mod creator si cu un randament sporit (omul societatii din zilele noastre trebuie sa fie un om de actiune, implicat prin tot ceea ce face în procesul devenirii sociale) ( I. Nicola); -          dezvoltarea personalitatii umane, a diverselor trasaturi, în special, este rezultatul întrepatrunderii dintre factorii ereditari (dispozitii interne) si cei externi (mediul si educatia). Idealul educational, prin continutul sau proiectiv, realizeaza jonctiunea dintre acesti factori, anticipând finalitatea generala a educatiei.      Scopul   Definitie: -  este un obiectiv fundamental, cu grade diferite de generalizare, care desemneaza schimbari observabile si masurabile la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt;  -          realizeaza, ca finalitate, acordul între ideal si obiectivele sale, este adecvat actiunilor didactice, precizeaza secvente-dimensiuni ale personalitatii, devine relativ în raport cu diversitatea situatiilor educative; -          elaborarea scopurilor pedagogice presupune delimitarea criteriilor valorice constante care contureaza, într-o anumita etapa istorica, liniile generale de proiectare si realizare a politicii educatiei, valabile la nivel de sistem pe termen mediu si lung.   Scopurile actiunii instructiv-educative pun în  evidenta:   -          orientarile strategice ale procesului de învatamânt, prin realizarea finalitatilor educative, pe nivele de formare, scolarizare sub forma unor rezultate asteptate de ideal; -          deciziile luate pentru realizarea idealului, prin curricula scolara; -          arata directia actiunii, strategia generala, proiectarea actiunilor; -          fata de ideal, stabilesc intentii, aspiratii pe termen mediu, cu un grad de generalitate, în actiuni determinate, anticipând etape si operatii, echilibrând aspectele informative-educative ale procesului de învatamânt; -          modul de planificare, organizarea instructiei si educatiei scolare cu precizarea rezultatelor pe etape (cicluri scolare), cu prevederea continuturilor, cu indicarea resurselor necesare; Trasaturi esentiale: -          caracterul de actiune, deoarece vizeaza directiile principale de actiune sociala, care sustin politica, planificarea educatiei, a învatamântului, elaborarea curriculumului; -          caracterul strategic pentru ca vizeaza liniile generale de inovatie pedagogica (didactica), pe termen lung si mediu, care sustin functional sistemul de învatamânt; -          caracterul tactic, prin precizarea criteriilor de elaborare a obiectivelor generale ale sistemului, care sustin proiectarea planurilor de învatamânt, a întregului curriculum; -          observarea, analiza, prevedea conditiilor disponibile; -          sugerarea ordinii succesiunii  adecvate a folosirii mijloacelor; -         alegerea alternativelor, stabilirea unor norme, reglementari; -          mobilizarea capacitatilor proprii, rationale, intentionale, în planuri de actiune, prevenirea piedicilor, prevederea consecintelor; -          depasirea conditiilor existente, învingerea dificultatilor; -          stabilirea  de variante actionale pentru asigurarea flexibilitatii modificarii pe parcursul actiunii; -          precizarea obiectivelor în care se finalizeaza actiunile, ca mijloc de orientare concreta a activitatii; -          adaptarea la posibilitatile elevului, cu eliminarea caracterului abstract, uniform, cu neglijarea capacitatilor individuale.   Documente legislative din care se desprind scopurile educatiei:           Scopurile pedagogice ale sistemului de învatamânt pot fi deduse din:   Articolul 4 (paragraful 1) din Legea Învatamântului, votata de Parlamentul României în 1995, care evidentiaza faptul ca idealul “personalitatii autonome si creative” implica:  - însusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;  - dobândirea capacitatilor cognitive, abilitatilor practice, atitudinilor motivationale si caracteriale, necesare în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic si fizic;  - asimilarea      strategiilor     de        învatare          necesare         (auto)instructiei permanente;  - formarea constiintei morale în spiritul respectarii depline a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;  - profesionalizarea tinerei generatii la nivelul cerintelor societatii moderne informatizate (vezi Legea nr. 85). ? Obiectivele procesului de învatamânt, ale curriculumului precizat.   Definitie: -  continua drumul de concretizare, detaliere, specificare a scopurilor în plan actional bine delimitat, pe termene variate (scolaritate, ciclu curricular, an scolar, predarea-învatarea unei discipline, a unei teme, capitol, lectii, secvente); -          obiectivele didactice sunt enunturi care dau expresie intentiei de a determina o schimbare în personalitatea elevului ca urmare a implicarii sale în activitatea de predare si învatare (M. Ionescu); -          obiectivul desemneaza schimbari generale sau particulare proiectate în mod intentionat, observabile si masurabile si are grade diferite de generalitate; -          obiectivul educational este ipostaza cea mai concreta a finalitatilor si indica tipul de schimbari pe care procesul de învatamânt îl asteapta si îl realizeaza.   El se refera la achizitii de încorporat, redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, masurabile si exprimabile. Spre deosebire de scop, care vizeaza evolutii si schimbari mai extinse din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental, obiectivele se deduc din scopuri, iar acestea din ideal (C. Cucos).   Ca trasaturi generale obiectivele indica:   -          intentii care anticipa o modificare la nivelul personalitatii; -       rezultate concrete pe care sa le dovedeasca elevii în urma aplicarii curriculumului în functie de care profesorul urmareste realizarea scopurilor în continuare, asigura succesiunea obiectivelor specifice  aferente scopurilor, adapteaza actiunile; -         relatia cu celelalte elemente ale procesului de învatamânt de care depinde realizarea lor: prelucrarea continutului, alegerea metodelor, a mijloacelor, formelor de organizare, a variantei optime de proiectare, de dirijare a elevilor, stabilirea formelor de evaluare; -          modul de rationalizare a actiunilor instructiv-educative în jurul scopurilor derivate, ordonate, organizate, echilibrate; -       modul de reglare a actiunilor pe masura constatarii realizarii obiectivelor, a ceea ce s-a  asteptat, putând conduce chiar la reformularea scopurilor, obiectivelor dupa evaluarea posibilitatii reale de rezolvare a lor; -          modul de concretizare în sarcini de lucru pentru elevi, la variate nivele de dificultate (E. Joita).   Functii pe care le îndeplinesc obiectivele:   -         functia de orientare valorica a procesului didactic, demonstreaza ca formularea unui obiectiv nu constituie un simplu exercitiu/demers didactic în masura sa asigure cresterea gradului de organizare a predarii si învatarii, ci în acelasi timp constituie “o optiune si o aspiratie” care se subordoneaza unor valori referitoare la formarea personalitatii elevului. Dimensiunea valorica rezulta din conceptia despre cunoastere, societate si om. (Promovarea unor valori ca spiritul investigativ, imaginatia creatoare, gândirea abstracta presupune formularea unor obiective care sa pretinda nu doar achizitie de informatii si reproducerea acestora, ci, cu deosebire, analize, sinteze, generalizari, experimentari); -          functia de reglare a procesului de învatamânt face ca orice activitate instructiv-educativa în fiecare din fazele ei, de prospectare, proiectare si desfasurare, sa înceapa cu formularea obiectivelor. Modificarea unui obiectiv determina schimbari în toate componentele, verigile, câmpului sau de actiune. De asemenea, abandonarea sau nerealizarea obiectivului propus, presupune analiza retrospectiva a modului de desfasurare-realizare a muncii instructiv-educative, pentru a face modificarile care se impun, respectiv pentru a regla activitatea didactica asigurându-i eficienta;   -          functia de anticipare a rezultatelor scolare se refera la faptul ca în continutul obiectivelor indiferent de gradul lor de generalitate, se prefigureaza rezultatul asteptat la finele secventelor de instruire. Evitând formularile abstracte, generale, ambigue, ca de exemplu: “transmiterea de noi cunostinte”, “dezvoltarea gândirii”, “formarea trasaturilor de personalitate” etc., obiectivele se formuleaza în asa fel încât ele sa indice în termeni concreti cunostintele, nivelul de dezvoltare afectiva pe care dorim sa le constatam la elevi. Numai în acest fel obiectivele anticipa rezultatele scolare si mobilizeaza eforturile cadrului didactic si ale elevilor într-un sens clar, bine definit si în mod eficient;   -          functia evaluativa se refera la faptul ca verificarea, evaluarea si notarea randamentului muncii elevului presupun utilizarea unor criterii între care obiectivele sunt cele mai importante. Structura obiectivelor pedagogice: -          este evidenta la nivelul activitatii concrete de predare – învatare - evaluare; -     implica o structura ierarhica care include trei trepte de organizare, specifice finalitatilor educationale microstructurale:  obiectivele generale ale procesului de învatamânt vizeaza „scopurile” sau „telurile” care orienteaza activitatea tuturor cadrelor didactice pe toata perioada scolaritatii, integrând diferite produse partiale sau specifice realizate în timp si spatiu, la nivelul instruirii formale, nonformale si informale; obiectivele de generalitate medie vizeaza „scopurile” sau „telurile” unor niveluri, forme, discipline specifice de instruire care pot fi „semioperationalizate” prin actiuni ale tuturor cadrelor didactice din domeniul respectiv, care angajeaza: ? anumite parti ale materiei de învatat: capitole, subcapitole; ? anumite posibilitati de evaluare sumativa-cumulativa a cunostintelor, deprinderilor, strategiilor asimilate la diferite intervale de timp.   Obiectivele operationale vizeaza „telurile” sau „tintele” concrete ale fiecarei activitati didactice realizate de elevi sub conducerea manageriala a cadrului didactic, pe secvente de timp exacte care valorifica resursele interne si externe ale învatarii disponibile în situatia respectiva.        Sarcina  didactica  Definitie:   •          reprezinta un volum de cunostinte, capacitati care urmeaza a fi dobândite de elevi conform obiectivelor pedagogice specifice si concrete; •          pentru  cadrul didactic reprezinta un set de obligatii de predare, incluse într-un plan de activitate pentru atingerea unor obiective; •          pentru elev reprezinta un prilej de a dovedi posibilitatile de învatare (S. Cristea).   Profilul de formare educational Definitie: -          reprezinta o componenta reglatoare a curriculumului national pentru ca descrie asteptarile fata de absolventi si caracteristicile elevilor; -          este o schita, un model de atins, pe care cadrele didactice îl concretizeaza, îl practica în cunostinte, capacitati, competente, atitudini.   Absolventii învatamântului obligatoriu ar trebui:   - sa demonstreze gândire creativa prin formarea si utilizarea unor deprinderi de judecata critica prin ameliorarea unor strategii proprii de rezolvare a problemelor etc; sa foloseasca diverse modalitati de comunicare în situatii reale prin utilizarea deprinderilor de comunicare variata etc;  - sa demonstreze capacitatea de adaptare la situatii diferite;  sa-si dezvolte capacitatile de investigare si sa-si valorizeze propria experienta (C. Cucos).