Povești cu morală și tâlc

Într-un mic orasel italian, în urma cu câteva sute de ani, un proprietar al unei mici afaceri a luat împrumut o suma mare de bani de la un individ, destul de batrân si deloc atragator care însa o placea pe fiica sa. Batrânul i-a propus micului afacerist un târg care ar fi putut sa îl scape complet de datorie. In felul acesta el presupunea ca datoria sa fie complet stearsa daca fiica afaceristului se va casatori cu el. Insa batranul, care îi oferise o suma mare de bani, avea deja planul facut: urma sa puna într-o punga doua pietricele, una alba si alta neagra. Fiica afaceristului trebuia apoi sa bage mâna în punga si sa scoata o piatra. Daca o scotea pe cea neagra, datoria era stearsa, si batrânul avea sa se casatoreasca cu ea. Daca scotea pietricica alba, datoria era de asemenea ștearsa, dar fata nu ar fi fost nevoita sa se casatoreasca cu el. În timp ce statea pe o poteca plina cu pietricele din gradina parintelui fetei, batrânul s-a aplecat si a luat de pe jos doua. În acel moment fata îl urmarea atent si a observat ca acesta a ales de pe jos doua pietricele negre pe care le-a bagat în punga. Apoi batranul, îi cere fetei sa aleaga din punga o piatra. Fata ar fi avut acum trei optiuni: sa refuze sa aleaga o piatra din punga, sa scoata ambele pietricele si sa îl acuze de înselatorie sau sa scoata o piatra din punga, stiind ca este neagra si sa se sacrifice casatorindu-se cu el pentru a-si scapa tatal de datorie. Fata a scos o pietricica din punga si înainte sa se uite la ea a scapat-o “accidental” pe jos în mijlocul potecii pline de alte pietre. Atunci îi spune celui care îsi dorea sa o ia de sotie: “ Câta stângacie din partea mea. Dar nu conteaza, daca te uiti la piatra care a ramas în punga ai sa îti dai seama ce culoare avea cea pe care am scapat-o.” Pietricica ramasa în punga era evident neagra si în felul aceasta fata si-a scapat tatal de datorie, fara sa mai fie nevoita sa se casatoreasca. Morala: Cu putina creativitate, întotdeauna este posibil sa depasesti o situatie complicata. Important este sa nu ramâi blocat doar la optiunile pe care crezi ca le ai.

Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar, intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran si le aseza pe cantar. Cand colo, ce sa vezi ?! In loc de 1 kg, cat trebuia sa aiba o bucata, fiecare cantarea doar 800 de grame. Suparat foc, omul s-a dus degraba la judecatorie, spunand ca taranul insala lumea si cerand, bineinteles, pedepsirea acestuia. N-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a amenintat: – Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cantar, te bag imediat la inchisoare. – Sa-mi fie iertat – zise taranul – dar sunt nevinovat. – Cum indraznesti sa minti ? – sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca! – Asa este, omule ? – spuse atunci judecatorul. Este untul acesta al tau ? – Al meu este, insa, vedeti dumneavoasta, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumparat un cantar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cantarului, iar pe celalalt pun o paine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, daca painea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am ? Auzind una ca asta, judecatorul a cantarit imediat o paine si, intr-adevar, aceasta nu avea decat 800 de g. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi facut exact ca el. Cel ce vrea sa insele, singur se insala. Chiar daca nu vede nici un om greseala sa, Dumnezeu ii vede pacatul; iar atunci cand il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atat mai mare. Morala: “Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptătești pe cineva.”

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare: – Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ? – Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor. – Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ? – Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda . – Si apoi ? – Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau. – Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca “lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga”. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? – l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau. – Nu stiu. – Cum nu stii, da’ ce-ai facut cu ea ? – Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i! – Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti. In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti. – Dar tie ti-a placut piersica ? – Nici eu nu stiu, tatuca. – Cum, si tu ai vandut-o ? – Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet. Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus: – Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om care nu se pune pe el înaintea celorlalți

Sa gândim socratic  Informația e adevarata? - Nu exista date că ar fi Ce bine mi-ar făcea  si ce folos as avea de la aceasta informație? - daca ar fi adevarata as transmite-o mai departe. Concluzia: Nu mi-e de folos!

În Grecia antică (469-399 î.Hr.), Socrate a fost foarte apreciat pentru înţelepciunea lui. Într-o zi, un cunoscut al marelui filosof a alergat spre el agitat şi i-a spus: “Socrate, ştii ce-am auzit despre unul dintre studenţii tăi?” “Stai o clipă”, a replicat Socrate. “Înainte să-mi spui aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei”. “Testul celor Trei?” “Exact”, a continuat Socrate. “Înainte să-mi spui ceva despre studentul meu, hai să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să spui. Primul test este Adevărul. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?” “Nu”, a răspunsul omul, “de fapt de-abia am auzit despre acest lucru”. “Bine”, a spus Socrate. “Deci nu ştii concret dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm al doilea test, testul Binelui. Este, ceea ce eşti pe cale să-mi spui despre studentul meu, ceva bun?” “Nu, dimpotrivă…” “Deci”, a continuat Socrate, “vrei să-mi spui ceva rău despre el, chiar dacă nu eşti absolut sigur că este adevărat?” Omul ridică din umeri, un pic jenat. Socrate a continuat. “Ai putea totuşi să-mi spui acel lucru pentru că există un al treilea test – filtrul Utilităţii. Îmi este de vreun folos ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu?” “Nu, nu chiar”. “Ei bine”, a concluzionat Socrate, “dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun şi nici măcar util, de ce să mi-l mai spui?”