Istoria României. Istorie universală. Religie cărți. Biografii oameni celebri

La data de 12 martie 1507 a murit Cesare Borgia, fiul Papei Alexandru al VI-lea, a cărui viaţa l-a inspirat pe Niccolo Machiavelli să scrie celebra lucrare ,,Il Principe”, lucrare considerată a fi primul tratat modern de politică din lume. Cesare Borgia a trăit intre anii 1475-1507 şi a întruchipat împreună cu sora sa Lucreţia, cinismul unei familii papale din perioada Renaşterii, a cărei „legendă neagră” a intrat în istorie datorită complicităţii în marile scandaluri ce au zguduit Italia la sfârșitul secolului al XV-lea, scandaluri legate de furt, viol, mituire, incest, crimă și multe altele. Cesare Borgia a fost inițial educat pentru o carieră în biserică, el făcându-şi studiile teologice la Universitatea din Perugia, apoi fiind numit episcop la vârsta de 15 ani şi cardinal la vârsta de 18 ani, de către tatăl său Papa Alexandru al VI-lea, primul Papă din istorie care a recunoscut în mod deschis că a avut copii cu o amantă. Cu toate că provenea din mediul ecleziastic, Cezare a fost o fire rebelă și violentă, fiind suspectat chiar de uciderea fratelui său, Giovanni, chiar dacă nu există o certitudine care să susțină acest fapt. Totuși se pare că moartea lui Giovanni i-a oferit cale liberă lui Cezare spre a prelua funcțiile deținute de către fratele său și cu toate că a fost cardinal, el a părăsit ordinul religios pentru a câștiga putere și a-și crea propriul principat în centrul Italiei. Din cauza setei pentru putere, el și-a făcut mulți dușmani, inclusiv în familii puternice, cum ar fi familia Medici, familia Sforza, ori călugărul dominican Savonarola, cel care l-a acuzat pe Cezare Borgia de săvârșirea mai multor păcate, inclusiv de incest cu sora sa, Lucreția. După moartea tatălui său în anul 1503, Cezare a intrat în dizgrația scaunului papal, iar noul papă, Pius al III-lea, l-a arestat sub învinuirea de crimă prin otrăvire. După ce a reușit să evadeze din închisoarea unde era întemnițat, Cesare Borgia a fost capturat și exilat în Spania în anul 1504, fiind închis în castelul Medina del Campo de unde a reușit sa scape doi ani mai târziu, fiind ucis însă într-o încăierare la data de 12 martie a anului 1507, pe când avea 32 de ani. sursa:Lectia de istorie/Facebook

La 14 martie 1881, Parlamentul român votează legea de constituirea a Regatului României, urmând ca la data de 10 mai același an, Carol I să fie încoronat ca primul rege al României. Ideea constituirii Regatului României aparținuse oamenilor politici de la Bucureşti, încă de când din țara noastră îşi cucerise cu enorme sacrificii materiale şi umane, independenţa în Războiul din 1877-1878, însă puterile europene nu se grăbeau să trateze România ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale datorită faptului că statul nu era o monarhie ce putea să aibă relații cu marile case regale europene. Astfel, atitudinea deseori ostilă a cercurilor politice şi diplomatice europene, făcea deosebit de dificilă cooperarea pe cale diplomatică cu marile puteri ale Europei și de aceea era necesară transformarea cât mai urgentă a statului român în Regat. Oportunitatea ridicării României la rangul de Regat avea să reprezinte subiectul unei şedinţe a Consiliului de miniştri adunaţi la data de 14 martie 1881, când corpurile legislative reunite au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în Regat, acest lucru fiind recunoscut imediat şi de marile case regale ale Europei. Răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”, iar acest lucru s-a văzut destul de repede, deoarece după acest important eveniment, prestigiul Regatului României pe plan internaţional a crescut simțitor și a făcut ca țara noastră să reprezinte un element de o reală stabilitate în zona sud-est europeană. Odată votată legea de proclamare a regatului, festivităţile de încoronare a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta vor fi stabilite a avea loc la data de 10 mai 1881, iar această data nu a fost aleasă întâmplător, ci ea reprezenta o data importantă pentru viitorul rege Carol I și anume, ziua de 10 mai a anului 1866 era ziua când Carol intra pentru prima data în capitala României și era aclamat de peste 30.000 de români.

La data de 15 martie a anului 44 î.Hr. în preajma organizării unei mari campanii militare în Dacia, Iulius Cezar este asasinat în Senatul roman de un grup de senatori conduși de Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius Longinus. În ceea ce privește pe Iulius Cezar, el a fost un cunoscut general şi om de stat roman, un conducător ce a lansat o serie de reforme politice şi sociale în Roma ultimului secol înainte de Hristos, fiind recunoscut ca fiind personalitatea cea mai reprezentativă a întregii istorii a Romei. A fost format la cea mai bună școala a epocii sale, însușindu-şi o vastă cultură generală şi dobândind reale calități oratorice, politice și militare. După ce a fost ales consul în 59 î.Hr., va deține mai multe funcții în cadrul Republicii şi va înființa primul triumvirat împreună cu Pompei şi Crassus, o formă de conducere menită să asigure exercitarea puterii politice în statul roman. Fiind un bun strateg militar, cucerește Gallia și întreprinde numeroase acțiuni asupra Britaniei, apoi declanșează războiul civil împotriva lui Pompei unde își demonstrează din nou calitățile militare câştigând bătălia decisivă la Pharsala din anul 48 î.Hr. Cezar a realizat proiecte de mari proporții pentru Roma acelor timpuri, respectiv adâncirea portului de la Ostia din apropierea Romei, baterea monedei de aur, reformarea calendarului pe baza calculelor astronomului grec Sosigenes din Alexandria, calendar ce a intrat în vigoare în anul 45 î.Hr. fiind folosit în toată lumea romanică până la adoptarea calendarului gregorian în secolul al XVI-lea. Iulius Cezar a avut în vedere şi alte proiecte, care vizau transformarea statului roman în monarhie de tip elenistic, dar a fost asasinat în urma unui complot pus la cale de senatorul Marcus Junius Brutus, cel care l-ar fi înjunghiat pe Iulius Cezar cu peste 25 de lovituri de pumnal. Interesant la acest asasinat, este ideea ce se vehiculează, precum că Marcus Brutus era fiul nelegitim al lui Cezar, iar după ce a fost înjunghiat de acesta, ultimele cuvinte a lui Cezar ar fi fost „şi tu, Brutus, fiul meu!“ După moartea lui Caesar, puterea o va deține Marcus Antonius, care se asigură de cooperarea trupelor din afara Romei comandate de Lepidus. Antonius intră astfel în posesia documentelor şi bogăţiilor lui Caesar, putând astfel negocia dintr-o poziţie de putere și le oferă complotiştilor o soluţie de compromis: graţierea în schimbul supunerii şi venerării sale ca zeu. Pe 20 martie, trupul lui Cezar va fi ars în Forul Roman, însă zvonul despre iertarea complotiștilor îi nemulțumeşte profund pe cetăţeni Romei care vor începe a protesta împotriva acestei decizii. Speriaţi de întorsătura lucrurilor şi forţaţi de presiunea populară, Brutus şi aliaţii săi părăsesc oraşul și se refugiază în Creta, o mică provincie estică. Însă după ce Octavian fiul adoptiv al lui Cezar, traversează Adriatica şi îi vânează pe Brutus, acesta se sinucide la sfârșitul lunii octombrie a anului 42 î.Hr. în orașul Filippi din Macedonia orientală. sursa:Lectia de Istorie Facebook

Momentul din 28 martie 1974, va rămâne în istoria noastră, drept oficializarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceauşescu în România, dictatură ce se va sfârși însă, cincisprezece ani mai târziu, în decembrie 1989. La data de 28 martie 1974, Marea Adunare Națională l-a ales în funcția de președinte al statului român pe secretarul general al Partidului Comunist, Nicolae Ceaușescu, care devine astfel primul președinte din istoria României. În prima jumătate a anilor ’70, Nicolae Ceauşescu se afla în plin proces de consolidare a puterii, iar apogeul acestei puteri, cel puțin la nivel de imagine, este momentul 28 martie 1974, când Marea Adunare Națională îl alegea în funcţia de preşedinte al României. Relevanţa momentului din 1974 poate fi înțeleasă și datorită schimbărilor instituţionale efectuate cu acest prilej, schimbări ce impuneau modificarea unor titluri din Constituție, în special a celor referitoare la „Organele supreme ale puterii de stat” și unde va fi introdusă o nouă secţiune intitulată „Preşedintele Republicii Socialiste România”. Tot în Constituție, Articolul 69 prevedea în termeni clari caracterul funcţiei, mandatul, jurământul şi atribuţiile președintelui, iar conform aceluiași act fundamental se prevedea: „Preşedintele Republicii Socialiste România este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale, fiind totodată comandantul suprem al forţelor armate. Odată aprobată modificarea Constituţiei, nu a rămas decât punerea în scenă a „spectacolului alegerii” în funcţie a lui Nicolae Ceaușescu, iar „regia” privind desfăşurarea ceremoniei de investitură s-a făcut în şedinţa Comitetului Executiv desfăşurată cu o zi înaintea evenimentului. Repetiția generală pentru investirea lui Ceaușescu a fost făcută în prezența lui Emil Bodnăraş şi a vizat desfăşurarea întregii ceremonii de investitură, ce consta în primirea eşarfei tricolore și a sceptrului, în rostirea jurământului, în intonarea imnului de stat și în discursul preşedintelui. Tot cu o zi înainte au fost discutate şi o serie de detalii precum locul exact al depunerii jurământului, plasarea drapelului tricolor şi a steagului partidului, poziţia colaboratorilor apropiaţi prezenți la acest eveniment și altele. Ceremonia desfăşurată la sediul Ministerului Apărării Naționale a fost una fastuoasă, demnă de un suveran, culminând cu înmânarea „sceptrului prezidenţial” în faţa plenului Marii Adunări Naţionale, iar legitimitatea actului a fost dată şi de prezenţa numeroasă a membrilor C.C. al P.C.R., de membri ai Consiliului de Stat și ai guvernului, de conducătorii instituţiilor centrale şi ai organizaţiilor obşteşti, de prezența a numeroși ziarişti români şi străini, precum și a şefilor misiunilor diplomatice acreditați în România. Transmiterea ceremoniei în direct la televiziune surprinde momentul în tulburător care Nicolae Ceauşescu primeşte din mâna lui Ştefan Voitec eşarfa tricoloră şi sceptrul, obiectul care a suscitat cele mai multe controverse și care în mâna lui Ceauşescu a devenit grotesc şi tragic, ca un însemn al unei puteri dictatoriale absolute. Momentul din 28 martie 1974, va rămâne în istoria noastră, drept oficializarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceauşescu în România, dictatură ce se va sfârși însă, cincisprezece ani mai târziu, în decembrie 1989. sursa:Lectia de istorie/FB

 29 martie: Celebrul discurs a lui Molotov privind anexarea Basarabiei. La data 29 martie 1940, cu trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de Uniunea Sovietică guvernului român, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov ţine un incendiar discurs în faţa Sovietului Suprem, privind pretenţiile URSS faţă de România. El a afirmat că Uniunea Sovietică nu are un tratat de bună vecinătate cu România, deoarece există o chestiune litigioasă cu privire la Basarabia a cărei anexare de către România în 1918, nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică. În discursul său Molotov a mai spus că ,,dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă a Basarabiei, atunci trebuie să reamintim rolul dubios pe care l-au avut autorităţile române în anul 1938 în legătura cu ambasadorul Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România și este binecunoscut faptul că el a dispărut în împrejurări misterioase din incinta legaţiei din România şi nici până astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vreo informaţie autentică cu privire la dispariţia lui”. După cum se observă, Molotov punea cu ipocrizie neîncheierea unui tratat cu Romania, nu pe seama ambiţiilor Kremlinului, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit legat de dispariția subită a ambasadorului sovietic de la București, incident cu care România nu a avut nici o legătură. Adevărul este că în urma proceselor politice staliniste instrumentate de la Moscova, diplomatul sovietic căzuse în dizgrația lui Stalin și încercase să se salveze prin fugă, părăsind legația sovietică de la București, peste trei ani aflându-se, că el a ajuns la Roma, unde a cerut azil politic. Dispariția diplomatului sovietic a fost imediat speculată de către Kremlin, care a trecut la masarea de trupe la granița cu România în apropierea Basarabiei, iar această acțiune precum şi declarația lui Molotov, va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S. În scurt timp, pe 21 iunie 1940, şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare de la Kiev şi Odessa ordinul ca Basarabia „să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României”, iar în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele ce trebuiau cucerite de către Armata Roşie, pentru „rapida descompunere a armatei române”. La 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică impune nota ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord, iar acest ultimatum a fost acceptat de România la 28 iunie 1940 şi teritoriile de mai sus au fost cedate din păcate, fără luptă, Uniunii Sovietice. sursa: Lectia de istorie/FB