Istoria României. Istorie universală. Religie cărți. Biografii oameni celebri

e greu sa schimbi mentalitati dupa atata propaganda comunist-legionara, cert este ca dictatura era inevitabila, fie a legionarilor, fie a regelui, fie a comunistilor...asta e de inteles, ca in acele vremuri nu se putea altfel, poate nici in urmatoarele...hehe

 toate astea si multe alte grozavii se petrec in plin avant al crestinismului si in capitala ortodoxiei, atunci cand fanaticii daramau templele celorlati zei si le alungau preotii, apoi construiau biserici crestine pe locurile lor si chiar din pietrele lor...iata ca crestinismul nu a schimbat absolut nimic in lume, doar numele zeilor s-au redus la unu

 foarte bine spus, e chiar asa, oamenii, adica majoritatea oamenilor,  pot traii alaturi de cei cu o alta credinta, insa fanaticii strica invoiala...fanatisimul, favorizat de anume circumstante, poate arunca totul in aer de nu mai stie nimeni de capu lui

o sa fac dracu ceva sa fiu numit mare inchizitor, si-am sa le zic; dati-mi-o mie pe pacatoasa asta eretica, voi n-o sa reusiti in veci s-o pedepsiti mai abitir ca mine...natarailor.

fals, asta e o teorie comunist-legionara, insa regele nu dorea dictatura, fireste, fiecare om ascunde un mic dictator in el insusi, cu atat mai mult un rege, insa nu e cazul lui Carol al doilea, care era un tip educat in democratie si cu o cultura liberala,  el a desfintat partidele in urma unei crize politice si sociale din acea vreme, o criza extrem de grava nu doar la noi in tara ci la  nivel european, toata lumea stia ca va urma un razboi...trebuie sa cunosti istorie ca sa intelegi situatia de-atunci....

ba este dictatura, numai ca nu-ti dai seama, nu este oficiala....atunci cand o mare parte a populatiei se satura de democratie, se satura de partide....atunci, se cheama ca poporul isi cauta un stapan dur, un tiran, iar regele Carol al 2 -lea a vazut asta, ca oamenii, influentati prin propaganda de tot felul, sunt atrasi de extremisti, si atunci, el putea doar sa se retraga, sa se care, sau sa devina el insusi un tiran... 

regele Carol al doilea a fost urat de toti extremistii, fie comunisti, fie legionari, ei au nascocit progaganda impotriva lui, ce continua si azi pe youtube, insa tocmai asta trebuie sa ne dea de gandit...daca te urasc toti fanaticii astia, atunci poate ca nu esti atat de rau...desigur, uneori era si el un natarau infumurat, ca fiecare, avea defectele lui, dar a incercat sa pastreze democratia...atat cat s-a putut in acele vremuri

cred ca turcii au pastrat-o cu susta, ca sa se vada cum toata maretia crestina va deveni musulmana, alti natarai si ei...dar e drept ca au pastrat foarte multe biserici ortodoxe din Bizant, adica nu le-au islamizat, crestinii aveau cartierele lor si o anume libertate religioasa...mie nu-mi plac hardughiile astea enorme, s-au ridicat cu prea multa suferinta 

hehe, da, pot si ateii...stem putini noi, nu incurcam pe nimeni, sti doar ca atunci cand incep belelele religioase primii luati la tinta sunt tocmai credinciosii cu alte pareri decat cele oficiale, ei sunt numiti eretici, deci...grija mare la vorbe cand vine beleaua, ca mult nu mai e

chiar acum, de-afara se aude "stati in casa" ...din masini de politie cu megafoane, mai exista acum partide ?....asta inseamna o mica dictatura, comunistii, ca si crestinii, ca si fascistii, nu pot fi decat tirani, ei nu accepta alte opinii, ba chiar te omoara, insa regele Carol nu era asa, el facut-o pentru ca nu avea incotro...ei o faceau pentru ca asa le era felul.

Regele a inteles ca Romania acelor vremuri se intrepta catre o dictatura fascist-legionara, copiata dupa modelul italian/german  .....ideea cum ca regele Carol al II-lea ar fi distrus democratia in acea zi, este ridicola, nu mai era nimic de facut, pentru ca democratia nu inseamna doar vot, ci si respectarea celorlalte partide, pe cand extremistii legionari doreau sa le desfiinteze, ba chiar sa-i ucida pe toti cei care li se opuneau, Octavian Goga, care era prim-minstru pus de rege devenise antisemit, legionarii fanatici ai lui Zelea Codreanu, sprijiniti de Hitler, castigau tot mai mult teren printr-o propaganda agresiva si mincinoasa....regele a facut ce trebuia sa faca, insa a facut degeaba, pentru ca vremurile sunt mai tari ca oamenii....

uite un mic documentar video, ca sa intelegi vremurile acelea https://latimp.eu/situatia-politica-a-romaniei-in-care-regele-carol-al-ii-lea-a-instituit-dictatura/  despre Carol al doilea, noi am invatat ce ne-au spus comunistii pana in 1990, si ce spun pe youtube adeptii legionarilor dupa 1990....e greu sa gasesti o istorie obiectiva, totusi Carol a instituit dictatura doar ca ultima masura posibila in acele vremuri,  pentru ca nu avea incotro !.... Hitler i-a cerut sa puna prim-ministru de la legionari, iar Carol al 2-lea stia ca acestia il vor indeparta si vor face o dictatura fascista in Romania, asa cum dorea Hitler, ce, ulterior, dupa ce s-a folosit de legionarii nostri ignoranti ca sa destabilizeze tara, s-a pisat pe ei, dandu-i pe mana lui Antonescu....(Antonescu, ce a fost facut conducator al statului chiar de catre legionari, la propunerea lor catre Hitler, care era adevaratul conducator, Antonescu fiind doar marioneta lui)

Nu este vorba de a schimba mentalitati ...pe care dintre istorici sa ii crezi,uni istorici sunt regalisti si atunci il lauda pe rege.Alti istorici uraste Monarhia si atunci critica tot ce a facut regele....Mai rar sa gasesti istorici care sa fie impartiali...Cu toti avem dreptul la o parere ca este  buna sau rea este parerea fiecaruia

 Asta au spus istorici nu eu eu nu fac decat sa imi dau cu pararerea...  Comunisti desfintand partidele politice a fost un lucru rau....Regele interzicand  partidele partidele politice a facut bine ..care este logica ...nu cumva si comunisti si regele vroiau acelasi lucru putere deplina,sa aiba fraile puteri in mainile lor ...lucru care nu duce decat intro directie ..dictatura....

In toate tarile sa instaurat dictatura....interesant foarte interesent ....teori conspirationiste

Prin interzicerea partidelor politice Carol al 2 ,nu a facut de cat sa instaureze o dictatura regala ....pe care si-o dorea  inca de la inscaunare in 1930

Acum nu este dictatura ...decizile care se iau acum se iau cu acordult parlamentului....cand desfintezi partidele si parlamentul si conduci tu cu oameni care te sustin pe tine ..nu duce decata la dictatura ...La mine nu se aude nici o sirena nici un anunt pe megafon ,si nu sa auzit niciodata de cant suntem in stare de urgenta.

As si ce vroia Regele care era inconjurat da catei si lingai...sa faca un partid unic care ducea tot spre dictatura ...el schimbase constitutia nu mai avea parlament legistativ ...el conducea totul ...Si pana la urma ce a facut si-a luat amanta si a fugit lasand tara pe mana unui copil

Satul de altadata, noi, ca nepoti oraseni, vedeam partea lui frumoasa, idilica, apoi plecam inapoi la oras, gandindu-ne cat de frumoasa e viata la tara, departe de vacarmul, haosul, noxele pe care le "induram" la oras. In articolul de mai jos nu se spune nimic despre viata taranului, despre umilintele la care a fost supus de-a lungul vremii de catre boieri, nu se spune ca erau tratati ca niste sclavi, si ca munceau cat era ziulica de lunga pentru stapan. Ca aveau obligatia sa adune mai intai recolta boierului si pe a lui, daca mai avea puteri, dupa aceea....Si acestea nu se intamplau doar la noi in tara ci in intreaga Europa. Satul înseamnă astăzi fie paradisul pierdut, fie traiul la limita civilizaţiei. Obiceiuri, tradiţii, o întreagă lume s-a dus definitiv în multe zone, regăsind-o doar în scrierile monografice, în care se face vorbire şi despre normele morale respectate la sat în vechime. Proprietatea nu se dobândea oricum, moştenirea avea legile ei, chiar şi conflictele se rezolvau aşa cum prevedeau „obiceiurile pământului“. Fiecare îşi ştia locul, iar o fărădelege înfăptuită stârnea ecou peste nouă sate. Bătrânii n-aveau pensii, dar îşi aveau locul bine stabilit în ierarhia familiei şi a satului, învăţătorul şi preotul erau persoanele cărora nu le treceai pe dinainte etc. „Sfatul de judecată“ rezolva neînţelegerile  În monografia „Balş – oameni, locuri, tradiţii“, apărută la editura ALMA în 2015,   profesorul Ion Negreanu vorbeşte despre rânduielile din localitatea olteană ca fiind asemeni celor din mai toate satele Romanaţiului de altădată. „Nefiind legi scrise, oamenii satelor respectau „obiceiul pământului“ în aplicarea dreptului de proprietate asupra pământului“, spune profesorul în monografia sa. Ţăranul moştenea sau cumpăra pământ, asupra căruia devenea stăpân, de cele mai multe ori fără ca la bază să stea vreun act. Când, astfel, se modificau hotarele, la fixarea pietrelor de hotar „cei bătrâni luau cu el un copil de 10-12 ani ca să vadă unde se pun“. Când apăreau conflicte, acestea erau tranşate de sfatul de judecată, din care făceau parte trei persoane, cu rol de complet de judecată, şi care apelau la martori. Hotărârea acestora era consemnată în „Cartea de judecată“. Când bătrânii îşi împărţeau averea aveau grijă să o facă drept, păstrându-şi şi pentru ei o parte, care, de obicei, după moarte, revenea mezinului, acesta fiind adesea cel în sarcina căruia cădea îngrijirea părinţilor, dacă nu exista o altă înţelegere. „Bătrânul se aşeza primul la masă“ Deşi nu se întâmpla să aibă „pensie grasă“ sau cine ştie ce venituri vânate astăzi de urmaşi, bătrânii satelor se bucurau în vechime de mult respect, notează profesorul. „Respectul faţă de bătrâni era o normă morală care se respecta, atât în familie, cât şi în localitate, între săteni. Cei bătrâni făceau parte din Consiliul bătrânilor, din Consiliul bisericii. Când treceau pe drum, în semn de respect femeile se ridicau de pe banca de la poartă. Acelaşi lucru se întâmpla şi când treceau preotul sau învăţătorul. În familie bătrânul se aşeza primul la masă, era servit primul, iar în camera de dormit avea rezervat locul cel mai apropiat de sobă“ (asta pentru că micuţele case ţărăneşti adăposteau în două, cel mult trei camere mai multe generaţii). Tot bătrânii erau invitaţi de seamă la şezători, spunându-le nepoţilor poveşti la gura sobei, întâmplări din viaţa satului. „Tot ei îi învăţau pe tineri să cânte din fluier şi creşteau nepoţii“, se  mai menţionează în lucrarea amintită. Fetele sărace nu aveau voie să se prindă în horă lângă un  băiat înstărit  Legi nescrise se aplicau şi pentru alte situaţii în lumea satului. Fetele de măritat se îmbrăcau modest, erau harnice şi respectau pe cei din jur şi pe bătrâni, sau cel puţin acestea erau virtuţi care le „ridicau“ pe cele care le aveau. La horă se vedea cu adevărat condiţia socială, fetele mai bogate din Romanaţi purtând cojoace şi pieptare cusute, salbe de aur şi alte podoabe, în timp ce suratele lor mai sărăcuţe se limitau la costume cusute simplu şi imitaţii de bijuterii. În plus, cele din urmă „nu aveau voie să se prindă la horă lângă un bărbat înstărit“. Femeia mergea după căsătorie la casa socrilor, „pe care trebuia să-i respecte şi să-i asculte“. De atunci nu mai purta capul descoperit, iar la horă putea să joace numai lângă soţ sau lângă o rudă apropiată. „Femeia saluta prima pe stradă, iar copilul saluta pe toată lumea“, ne mai spune autorul. „O văduvă nu trebuia să râdă sau să glumească“ Deşi multe dintre „reguli“ le regăsim şi astăzi, ca norme de bun-simţ, în trecut încălcarea acestora se pedepsea cu ceva mai mult decât o privire dezaprobatoare. Văduvele, tot potrivit acestor legi nescrise, trebuia să poarte doliu până la un an, dacă erau tinere, şi până la doi-trei ani dacă erau mai în vârstă. În portul bătrânelor, în special, doliul se regăsea toată perioada în care le supravieţuiau soţilor. „O văduvă nu trebuia să râdă sau să glumească, nu mergea la petreceri, nici la hore, până la un an de la decesul soţului, şi nici nu i se îngăduia să umble cu capul descoperit. Până la un an, văduva mergea în fiecare duminică la biserică“, mai regăsim printre norme. Figurile emblematice ale satului erau: preotul, învăţătorul, moaşa (considerată, în Oltenia, ca făcând parte din neam). Pentru fiecare familie însă un rol aparte îl aveau naşii, consideraţi şi astăzi părinţii spirituali ai mirilor. „Naşii erau respectaţi toată viaţa, finii adresându-se cu «săru’-mâna». În timpul anului, de săbători sau toamna, finii mergeau cu plocon la naşi, petrecând împreună“. Chiar mai mult, mai menţionează prof. Ion Negrescu, în sate anumite familii mai înstărite aveau foarte multe perechi de fini, existând „o adevărată instituţie de stat“, menţionându-l în acest sens pe tatăl scriitorului bălşean Petre Pandrea, Ioniţă Marcu, în curtea căruia agitaţia nu înceta niciodată, pentru că „era plină de dimineaţă şi până seara de finii şi nevestele lor“. surse: historia.ro adevarul.ro

O concluzie sustinuta ferm de specialisti, este ca una din primele pagini ale istoriei a fost scrisa de sumerieni, aceeasi specialisti, care, de mai multe secole au cautat insistent locul unde s-a nascut civilizatia si pe cei care i-au dat viata. Primele raspunsuri au fost Grecia si Roma, mai cu seama in vremea Renasterii si in Secolul Luminilor, mai aproape de zilele noastre spre Asia Mica si spre tinutul cuprins intre Tigru si Eufrat, Mesopotamia straveche, adica Irakul de azi. Fertilitatea bazinului celor doua fluvii au atras aici mai multe semintii, cei mai vechi dintre cei cunoscuti au fost chiar sumerienii, o populatie indo-europeana, a carei patrie de origini ar fi fost zona Golfului Persic. In antichitate acestora li s-au alaturat akkadienii (dupa numele cetatii Akkad, inca nedescoperita, dar care se banuie ca ar fi situata in apropierea Bagdadului de astazi). Civilizatie si societate la vechii sumerieni Aflati pe marele drum care lega sudul de nordul Mesopotamiei si de aici cu Siria si Anatolia spre nord, dar si cu Bahreinul, Iranul si chiar India spre sud, creatia culturala a sumerienilor s-a difuzat in intreg Orientul. Lor li se atribuie descoperirea rotii olarului si tehnologia prelucrarii metalelor. In necropola regala de la Ur au fost descoperite o mare varietate de obiecte metalice din aur si lapislazuli (o piatra pretioasa de culoare albastru intens), electrum ( un aliaj de aur si argint) sau altele din os. Viata economica si sociala a cetatii gravita in jurul templului, care detinea o mare parte a bunurilor funciare, asa cum intreaga societate isi regla existenta in acord cu vointa zeilor, numele si puterea acestora fiind diferite de la o cetate la alta. Lacasurile de cult care le-au fost inchinate, folosind ca material lutul, piatra si chiar metalele, au parcurs o mai lunga evolutie, care a culminat cu acele constructii in terase suprapuse numite ziggurat, la fel ca si cea de la Ur, pentru zeita Nanna (la sfarsitul mileniului III i.Hr.), care erau inalte pana la 100 de metri, aveau rampe si scari monumentale care permiteau accesul in partile superioare si o forma care ar fi trebuit sa permita legatura intre cer si pamant. Dictionar : Divinitati sumeriene : An = zeu al cerului, dupa multe opinii trebuia sa fie zeul suveran prin excelenta, cel mai important al panteonului (M. Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase) ENLIL = zeu al atmosferei (stapanul aerului) apoi si al pamantului, care in actul cosmogonic si-a despartit parintii AN- cerul de KI – pamantul ENKI = zeu complex, stapan al pamantului, ocrotitor al apelor dulci, patron al intelepciunii si cunoasterii NAMMU = apa primordiala simbolizand substanta materna universala, mama nascatoare fara barbat care i-a zamislit pe zeii AN (cerul) si KI(pamantul) NANAR (luminatorul) = zeu selenar; in Ur era considerat drept intemeietor al cetatii, care primise prerogativele de ENLIL INANNA-ISTAR – stapana feminina a cerului, protectoarea dragostei si a maternitatii. Era in acelasi timp si zeita intelepciunii care dadea monarhilor insemnele regale, zeita universala a dragostei GHILGAMES = erou mitic si semizeu, personajul principal al unei capodopere literare, care ar fi domnit in orasul Uruk, 127 de ani. Fundamentala in mitul lui Ghilgames este drama existentiala a omului, lupta lui cu fortele oculte, raportul cu femeia, raporturile d eprietenie, teama de moarte si setea de nemurire. Mitul rezuma alegoric istoria devenirii si destinului oamenilor ca societate : vanatoare, civilizatie urbana, stat arhaic, catastrofe cosmice, marile intrebari ale gandirii. ENKIDU = personaj mitic, intruchipand forta si puritatea omeneasca primara, prietenul lui Ghilgames, care moare dupa un delir de 12 zile si pe care acesra din urma il cauta in infern. El pare a fi un simbol al omenirii. Plamadid din lut de zei, el strabate treptele obligatorii ale existentei, viata inocenta, prietenia, eroismul, boala si moartea.