Geografie, cunoaşterea mediului/ştiinţe şi didactica acestora cursuri, tematica, bibliografie

SINDROAMELE DEFICIENŢEI DE INTELECT SINDROMUL DOWN. Se încadrează în handicapul sever (gradul II) sau profund (gradul III) şi foarte rar în debilitate mintală (gradul I). Se caracterizează prin: Dismorfie particulară Întârziere mintală Aberaţie cromozomială   Are capul mic, prezintă brahicefalie (are craniul cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale). Nu are pomeţi şi ridicături orbitare Are “faţa de clovn” (roşeaţa obrajilor şi vârfului nasului) Plasare laterală a ochilor, gură mică, cu fisuri comisurale, dinţi neregulaţi, cariaţi, limba fisurată, lată sau îngustă Gâtul scurt, mâini mici şi scurte Mai este denumit şi “mongoloid” Este lent, apatic, pasiv, stă ore în şir în aceeaşi poziţie SINDROMUL DOWN. Se încadrează în handicapul sever (gradul II) sau profund (gradul III) şi foarte rar în debilitate mintală (gradul I). Se caracterizează prin: Dismorfie particulară Întârziere mintală Aberaţie cromozomială   Are capul mic, prezintă brahicefalie (are craniul cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale). Nu are pomeţi şi ridicături orbitare Are “faţa de clovn” (roşeaţa obrajilor şi vârfului nasului) Plasare laterală a ochilor, gură mică, cu fisuri comisurale, dinţi neregulaţi, cariaţi, limba fisurată, lată sau îngustă Gâtul scurt, mâini mici şi scurte Mai este denumit şi “mongoloid” Este lent, apatic, pasiv, stă ore în şir în aceeaşi poziţie OLIGOFRENIA FENILPIRUVICĂ (sau Boala lui Folling, sau Fenilcetonurie).   IQ = 50 Este o tulburare metabolică ereditară, o formă gravă a deficienţei de intelect La naştere, copilul este normal, apoi apare o iritare excesivă, o instabilitate psihomotorie, crize prin convulsii O întârziere în dezvoltarea motorie (merge după doi ani) Vorbeşte după 3, 4 ani, 3,4 cuvinte însoţite de ecolalie (repetarea ca un ecou a cuvintelor interlocutorului) Se balansează înainte-înapoi Merge cu paşi mici şi aplecare înainte La o treime din cazuri se înregistrează crize epileptice Părul blond, depigmentat, ochi albaştri, eczeme Piele cu spargere de vase de sânge Diagnosticarea se face de timpuriu prin analiza urinei ce conţine acid fenilperiuvic   IDIOŢIA AMAUROTICĂ (sau Boala lui Tay-Sachs). Este o tulburare de o frecvenţă mai redusă La naştere, copilul dă impresia de normalitate, dar la 3-6 luni devine apatic, cu o motricitate care nu evoluează normal Hipersensibil la lumină şi la zgomote, apoi văzul i se degradează progresiv până la orbire Nu poate apuca obiecte, nu poate ţine capul ridicat Apoi se instalează paraliziile şi convulsiile Boala este ereditară, durata de viaţă este relativ scurtă Manifestă indiferenţă faţă de mediul ambiant Prin antrenare poate dobândi cel mult un comportament stereotip GARGOILISMUL (sau Sindromul Hurler) Se regăseşte în categoria de deficienţe de la foemele cele mai uşoare, până la cele mai grave Are o statură mică, gât şi membre scurte, o înfăţişare de bătrân Gură mare, buze groase, nasul în formă de şa, craniu cu proeminenţă occipital   HIPERTELORISMUL Plasarea laterală a ochilor cu distanţe mari între ei determină un aspect animalic Craniul este brahicefalic şi pretintă anomalii ale maxilarului superior Dezvoltarea psihică este minima SINDROMUL TURNER Faţa rotundă, urechi late, poziţionarea în partea de jos a craniului, gâtul scurt Absenţa semnelor sexuale Torace în formă de scut (nedezvoltat), scolioză, cifoscolioză Ochii sunt depărtaţi Sindrom întâlnit numai la femei SINDROMUL PSEUDO-TURNER Ca şi precedentul, dar se întâlneşte şi la băieţi Au părul aspru, gura triunghiulară (de peşte), prezintă strabism Deficienţa mintală este mai gravă decât la Sindromul Turner clasic   CRETINISMUL ENDEMIC Este legat de mediul de viaţă al celui afectat, datorat insuficienţei iodului în sol sau apă (ceea ce împiedică producerea hormonului tiroidian) Metabolism redus, imaturitate sexuală Este scund, greoi, abdomen şi craniu – plate Pielea uscată, gălbuie, rece Mişcările, mimica, pantomimica – rigide Pot apărea tulburări mintale grave

Definitie: deficientele vizuale desemneaza pierderile partiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie când vederea e afectata si dupa corectarea unui eventual viciu de refractie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate. Diminuarea accentuata a vederii are consecinte atât fiziologice cât si psihologice. În termeni educationali ambliopii sunt cei care din cauza unei vederi deficitare nu pot fi instruiti prin metode obisnuite, nu pot urma cursurile unei scoli obisnuite fara a-si afecta si mai mult vederea dar pot fi instruiti prin metode speciale implicând vederea; orb este acea persoana care nu are vedere sau al carei vaz e atât de diminuat încât educatia sa necesita metode si mijloace care sa nu implice vederea. Dupa acuitatea vizuala deficientele vizuale sunt: – cecitate absoluta – incapacitatea de a percepe lumina; – cecitate practica – capacitatea vizuala este între 1/200 si 0; – ambliopie grava – capacitate vizuala între 1/20 si 0; – ambliopie medie – între 1/20 si 1/5; între 0,05 si 0,2; – ambliopie usoara – percepe 1/5 din capacitatea normala Clasificarea dupa indicii functionali (acuitatea vizuala, câmpul vizual, sensibilitate luminoasa, sensibilitate cromatica, localizarea spatiului vizual si rapiditatea actului perceptiv) ai vederii afectate: a) acuitatea vizuala – marimea si distanta de la care ochiul percepe distinctobiectele; se masoara optotipii si se stabileste numarul de dioptri b) câmpul vizual (vederea periferica) – spatiul pe care îl percepe ochiul când priveste fix; – limitele fiziologice ale câmpului vizual sunt între 50 si 90 de grade, câmpul vizual poate fi afectat în conditii patologice (leziuni ale corneei, retinei,nervului optic), în urma acestor leziuni se produce o îngustare a câmpului vizual; – se pot înregistra scaderi usoare (între 10 si 20 de grade), scaderi medii (între 20 si30 de grade), scaderi accentuate (un câmp vizual scazut cu 30 – 40 de grade) si scaderi grave cu scaderi ale câmpului vizual de peste 40 de grade, rezultând ovedere tubulara. Compensarea îngustarii câmpului vizual se face prin rotiri ale capului sau ale ochilor. Datorita câmpului vizual se realizeaza cu campimetru (tablita cu un punct alb în centru si are un indicator cu ajutorul caruia se noteaza locul de unde punctul dispare din câmpul vizual. Afectiunile câmpului vizual sunt cunoscute sub denumirea de scotoame – hemianoxia care este pierderea vederii într-o jumatate a fiecarei retine percepându-se doar o parte a câmpului vizual. c) sensibilitatea luminoasa – capacitatea retinei de a sesiza si de a se adapta laorice intensitate a luminii. Adaptarea purpurului retinian care se descompune subinfluenta luminii fiind reglata de procese corticale. Tipuri de tulburari de adaptare: – hemenalopia  – dificultatea de a se adapta la întuneric; – nictalopia – incapacitatea de a se adapta la lumina; – sensibilitatea de contrast  – capacitatea de a distinge deosebiri de intensitate a luminiidintre doua excitatii concomitente; ea scade în urma opacifierii mediilor refringentesi se manifesta prin dificultatea de a distinge obiectele de fond sau de a urmari conturul imaginilor d) sensibilitatea cromatica – simtul culorilor este afectat din cauze ereditare si sunt definitive; acromatopsie totala în care subiectul distinge doar griul siacromatopsie partiala ca daltonismul (pentru rosu) sau deuteranopia (pentru verde); e) localizarea spatiului vizual – capacitatea de descoperi obiectul perceput, de a-simentine privirea asupra lui si de a-l urmari cu privirea atunci când acesta sedeplaseaza; aceasta tulburare de localizare si fixare se manifesta prin pierderearândului sau conturului pe care-l urmareste cu privirea, prin dificultatea de a gasi un punct pe hârtie, în începerea rândului urmator în citit sau scris. Sunt cauzate detulburari ale motilitatii oculare (strabismul). f) rapiditatea actului perceptiv – capacitatea de analiza si sinteza; la ambliopidaca actul e afectat duce la o investigatie vizuala haotica ce consuma mult timpÎntre toti indicii exista o relatie de interdependenta Etiologia deficientilor vizuali Cunoasterea factorilor cauzali este foarte importanta pentru a întelege specificul fiecarui caz, pentru a întelege natura dificultatilor pe care le întâmpina si pentru a sti care este potentialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educatiei potrivite, cu scopul de a combate actiunea factorilor nocivi. Clasificarea cauzelor: A. dupa momentul când actioneaza; B. în functie de localizarea anatomica a afectiunii si patologia analizatorului vizual; În functie de momentul în care actioneaza cauzele sunt: 1. ereditare – degenerescente ale analizatorului vizual transmise ereditar care au în vedere tumori maligne, cum sunt: – atrofieri ale retinei sau ale nervului optic, – anomalii si malformatiiale aparatului vizual, – anoftalmia (lipsa unui ochi) sau microftalmia (un ochi mai mic), – glaucomul (cresterea tensiunii oculare care are loc din cauza factorilor predispozanti), – defecte de conformatieale globilor oculari;Aceste cauze ereditare au în vedere tulburari ale mecanismelor lipidelor, galactosemia sau tulburari de natura ectodermica. 2. prenatale – boli infectioase din perioada sarcinii:rubeola care poate cauza cataracta, opacifieri ale corneei sau glaucom infantil,infectia gonococica determina oftalmia purulenta culeziuni de cornee care duce la orbire dupa nastere,TBC-ul produce ulceratii pe cornee si sifilisul din care poate rezulta glaucom sau atrofie optica. 3. perinatale – traumatisme obstreticale pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare aanalizatorului vizual. 4. postnatale –  bolile contactate imediat dupa nastere precum meningita sau encefalita actioneaza asupra segmentului central al analizatorului vizual;lipsa vitaminei A are consecintenegative asupra transparentei corneei sau a sensibilitatii retinei;traumatismele globului ocular care se pot produce prin contuzii care pot provoca dezlipiri de retina sau opacifierea cristalinului siinflamarea irisului cu formarea glaucomului secundar; plagi perforate cu obiecte ascutite ce distrugcomponentele intraoculare provocând hemoragii care duc la dezlipirea retinei;arsuri oculare provocate de agenti chimici (var, soda, amoniac) rezultând opacifieri ale corneei sauintoxicatii cualcool metilic care poate duce la orbire: În functie de localizarea anatomica a afectiunii întâlnim:tulburari maligne (evolutive) ale refractiei oculare – miopia, hipermetropia sau astigmatismul (diferente de refringenta a meridianului dioptrului ocular emitropia reprezentând normalitatea) rezulta o imagine difuza estompata sau deformata. Opacifierea mediilor refringente – opacifierea corneei se refera la afectiuni detransparenta congenitala de corneei (cheratite) – leucom corneean;tulburari de transparenta congenitale sau dobândite ale cristalinului – cataracte, rubeola (congenitala) sau diferite traumatisme; opacifierea corpului vitros – anomalii congenitale sau infectii;tulburari de receptie retiniene sau retinopatii în urma afectiuni vasculare ale retinei sau afectiuni degenerative ale retinei de natura ereditara rezultând retinita pigmentara în care suntafectate bastonasele si apoi conurile; tumorile maligne ale retinei evolutive se numesc glioame. Tulburari ale functionalitatii nervului optic – inflamatii ale nervului optic de natura degenerativa sau de natura traumatica produse de boli infectioase care au drept consecinta scaderea vederii centrale, strâmtorarea câmpului vizual si afecteaza sensibilitatea cromatica sisimtul luminos. Atrofiile nervului optic provocate de malformatii duc la cecitate.coroidita – afectiuni ale coroidei care se manifesta prin “muste zburatoare” si potduce la scaderea vederii si chiar la atrofie optica.glaucom;tulburari ale motilitatii oculare –  strabismul ce se caracterizeaza prin deviatia axelor vizuale ale celor doi ochi din cauza paraliziei unui muschi ocular; în strabism este afectata vederea binoculara si imaginea formata în foveea unui ochi se suprapune cu imaginea formata în partea excentrica a celuilalt ochi; apare si miscare involuntara a globilor oculari, mai mult sau mai putin ritmica provocata de atingeri la nivelul vestibular octocinetic – nistagmusul. Caracterizare din punct de vedere fizic si psihologic a deficientilor vizuali. Din punct de vedere fizic, nevazatorii prezinta o dezvoltare fizica întârziata si mai putin armonioasa pentru ca lipsa vederii face inutila explorarea spatiului cu privirea mai ales în plan vertical, ceea ce duce la scaderea tonusului muscular care asigura pozitia corecta a capului (la nevazatori capul este aplecat spre piept). Din toate acestea, pot aparea deformari ale coloanei atât în plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze, lordoze). Miscarile sunt lipsite de imaginea vizuala a efectuarii si afecteaza mai ales mersul.Automatismele mersului trebuie stimulate daca nu, nu se formeaza.Mersul necesita stimulare siantrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se întâlnesc si la ambliopi Caracterizarea functiilor psihiceCel mai afectat proces psihic este perceptia vizuala care este absenta la nevazatori si la ambliopi apare modificata la nivelul indicilor functionali ai vederii. Perceptia vizuala este lipsita de precizie, este fragmentata, lacunara. Sunt necesare mai multe fixari ale ochiului în receptarea informatiei si pentru interpretarea si constientizarea informatiei. Se întâmpina dificultati la centrarea asupra obiectelor, perceptiile analitico-sintactice sunt deficitare. Apar deficiente în discriminarea obiectelor de fond în urma carora rezulta pierderea obiectelor din câmpul vizual si reluareainvestigatiei cu un efort mai mare. Datorita nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse complet sau sunt percepute izolat având loc confuzii în recunoasterea obiectelor Tulburarile de vaz se rasfrâng si asupra formarii reprezentarilor vizuale care sunt incomplete, sarace în detalii si se sprijina pe unu sau doua elemente precise printre altele confuze. La nevazatori problema reprezentarilor este diferita în functie de aparitia cecititatii. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit pâna la trei ani reprezentarile vizuale nu se pastreaza fiind legate de componenta auditiva si tactila. Dupa vârsta de 4 ani exista imagini vizuale mentale, exista reprezentari, dar acestea se pot pierde daca nu sunt stimulate ca si la ambliopi prin reactualizarea lor si completarea lor, prin implicarea analizatorului auditiv, prin descrierea verbala sau tactila, prin descrierea de catre vazator. Totusi volumul si calitatea reprezentarilor la nevazatori un decalaj în raport cucunostintele vorbitorilor, acestea se accentueaza pe masura dezvoltarii limbajului si prin ritmul mairedus în forma reprezentarilor mai ales în domenii dificile de intuit. Nevazatorii pot folosi termeni corecti, dar fara a avea acoperire intuitiva. Atentia – este bine dezvoltata pentru ca ea are o deosebita importanta pentru nevazatori. La vazatori lipsa atentiei poate fi compensata prin receptare vizuala rapida a situatiei, înaceleasi conditii nevazatorii reactioneaza într-un timp mai lung prin miscari dezorientate si imprecise. Nevazatorul nu poate urmari existenta unui obiect si deplasarea în spatiu. Pentru a urmariobiectul pe care–l percepe auditiv cu precizia pe care ti-o da vederea trebuie sa-si deplaseze atentiaîn diferite directii si sa si-o concentreze permanent în functie de intensitate si semnificatia stimulilor  perceputi. Fara educatia calitatii atentiei mai ales la orientarea în spatiu, adaptarea echilibruluila mediu, orientarile în spatiu sunt mult îngreunate. Manifestarile atentiei sunt diferite fata de alevazatorilor, nevazatorii au o expresie specifica atunci când sunt atenti (asculta cu capul în piept iar ambliopii asculta cu ochii închisi) Aceste caracteristici determina o înfatisare mai rigida, mai putinexpresiva Memoria – este nevoie sa fie apelata în permanenta la nevazatori fapt care constituieun antrenament continuu pentru ea. Nevazatorul este obligat sa mentina itinerariul, numarul statiilor când merge pe jos este nevoie sa memoreze topografia locului, reperele tactile, auditive, directiilece pot fi sinuoase, uneori mai ales la început e nevoit sa memoreze chiar si numarul pasilor.Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil, tactil, termic, auditiv) îi semnaleaza repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pe care trebuie sa le memoreze pentru ase a orienta în spatiu. Memoria este superioara decât cea a vazatorilor nu este o memorie specifica,ci una mai bine antrenata Gândirea – din cauza îngustarii aferentatiei prin lipsa stimularilor optice se poate produce un decalaj între latura concreta si cu abstracta (mai ales la cei congenitali). Notiunile, judecatile, rationamentele, pot fi corecte sub raportul generalizarilor verbale, dar formale în ce priveste suportul concret. Unii nevazatori pot opera corect cu notiunile despre obiecte si fenomene; pot generaliza si abstractiza la nivel superior, dar când li se cere sa descrie continutul generalizarii si abstractizarii exprimate, fie nu cunosc acest continut, fie îl prezinta gresit sau cu lacune. Pentru prevenirea însusirii formale, în activitatea cu nevazatorii este necesara aplicarea intuitiei (îmbinarea descrierilor si a indicarii verbale cu intuirea obiectelor) prin participarea a cât mai multi indicatori: – analiza; – compararea; – sinteza practica (în procesul de învatare sa fie descompus obiectul în partilecomponente si el sa le intuiasca prin pipait);Astfel abstractizarea si generalizarea cu care opereaza vor reflecta corect nu numai implicarea rationala, cât si componentele senzoriale pentru a se evita formalismul. Cu toate aceste eforturi, în ce priveste datele spatiale concrete, rationamentul logic al nevazatorului prezinta un retard fata de vazatorul de aceeasi vârsta. Limbajul. Ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este afectata din cauza mimico-gesticulatiei sarace. Si întelegerea limbajului este mai saraca, slaba din cauza lipsei de întelegere a unor nuante ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual). Tulburarile de pronuntie sunt mai frecvente decât la vazatori datorita imposibilitatii imitarii vizuale a miscarilor articulatorii, ceea ce duce la o lipsa de sincronizare si modelare corecta a componentelor aparatului fono-articulator.   Dezvoltarea intelectului. Deficienta vizuala nu provoaca deficienta mintala. Totusi, din cauza coincidentei deficientelor de vedere si intelect la acelasi individ în scolile de nevazatori apare un procentaj mai mare de deficienti de intelect decât în scolile obisnuite. Comportamentul / afectivitatea. Apar unele modificari în sfera comportamental-afectiva care prezinta riscul sa se adânceasca fata de cele întâlnite la vazatori (nu este legic). În conditii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectiva, emotivitatea, agresivitatea, izolarea ca reactie de aparare. Compensarea deficientei vizuale Este înainte de toate un proces de adaptare, fenomen curent si în absenta deficientelor îngeneral. Este fenomenul care apare ca raspuns la conditiile externe. În conditiile deficientei pentruadaptare sau readaptare sunt mobilizate disponibilitati care ar fi ramas neutilizate.Compensarea exprima capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbatii; fenomende structurare sau restructurare a schemelor functionale, de mobilizare a surselor energetice aleorganismului în lupta împotriva deficientelor congenitale sau dobândite. Compensarea se realizeaza prin mijloace naturale ale organismului, dar si prin mijloace tehnice (ochelari, lupe, aparate opto-electronice care îi ajuta pe cei cu cecitate nocturna, ochelari cucelule fotosensibile ce transforma sursa de lumina în sunete pentru a facilita orientarea).La nevazatori consecintele orbirii se manifesta într-o maniera comuna, dar si diferentiataîntre cei congenitali si cei ce-au dobândit cecitatea – la congenitali, lipsa totala a reprezentarilor vizuale face ca de la nastere sa sestructureze o schema functionala fara participarea vederii, o echilibrare la nivelulanalizatorilor valizi care sa compenseze absenta analizatorului vizual. – se stabileste de la început o dominanta tactilo-motorie si auditiv-motorie, desi procesul de instructie este mai dificil la cei congenitali, unii specialisti spun ca selucreaza mai usor cu acestia pentru ca apar dezechilibre la nivelul personalitatii; – la nevazatori în elaborarea mecanismelor compensatorii gasim aceleasi procesenervoase ce stau la baza organismului normal, dar ele apar din alte relatii îmbinându-se în mod original, apar altfel organizate; – restructurarile ce au loc nu atrag crearea de substituiri morfologice, ci doar creareade functii adaptative noi prin includerea dominanta a analizatorului tactil-auditiv siformarea de imagini mentale pe baza acestora; – în cecitatea survenita reprezentarile fiind pastrate ele participa la structurarea siîntregirea imaginilor senzoriale; este vorba de o restructurare a schemei functionalerealizându-se cu participarea reprezentarilor vizuale pe care le au; – deosebirea este în plan psihologic între cei la care cecitatea survine brusc si cei lacare survine dupa o evolutie lenta; – în cea care survine brusc dezechilibrul cuprinde stereotipiile cunoasterii si orientareaîn modalitatea optica, consecintele sunt mai grave; la ceilalti functiile vederii pot fitransferate treptat analizatorilor valizi întâmpinând momentul critic În procesul compensarii în afara analizatorilor participa si memoria, atentia si gândirea (prin operatiile lor fundamentale si prin analiza si sinteza datelor percepute). La ambliopi compensarea se realizeaza prin exercitii polisenzoriale, dar acestea trebuie sa se subordoneze activitatii vizuale si nusa înlocuiasca analizatorul vizual, trebuie învatati sa-si foloseasca potentialul vizual existent Orientarea în spatiu si timpÎn orientarea spatio-temporala un rol important îl au experienta si dezvoltarea psihica. Nevazatorii cu dezvoltare psihica superioara, daca nu se afla în stadiul de regresie îsi formeaza o serie de abilitati pentru orientarea într-un anumit timp. experienta proprie este fundamentala, învatarea din experienta altora se realizeaza doar partial. Restructurarile functionale prin stabilireaunei dominante tactile, motorii sau auditiv-motorii dau o nota specifica orientarii spatiale în functiede o serie de factori ce nu au semnificatie prea mare pentru vazatori: – nevazatorul îsi dezvolta o sensibilitate fata de unii stimuli (miscarea aeruluiîn spatii largi, intersectii sau spatii închise) – la intersectii sau în locurivirane percep cu fata sau cu dosul mâinii diferentele curentilor de aer fatade alte spatii; -sensibilitatea fata de perceptia zgomotelor;? mirosuri în apropierea obstacolelor;? obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului – acesta face un zgomotdiferit când este aproape de un obstacol fata de atunci când este departe; – zgomotul facut de pasi la apropierea obstacolului; – câini dresati – exista unele controverse, unii specialisti sustin ca nevazatorul nu-si mai antreneaza celelalte mecanisme compensatorii. Libertatea de deplasare fiind redusa nevazatorul trebuie sa-si fixeze un sistem de repere pecare trebuie sa-l asocieze cu unele relatii cauzale si cu semnificatia acordata evenimentelor. Pentru orientarea în timp este importanta desfasurarea ritmica a activitatii sau anumitesemnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fara geam. Organizarea procesului instructiv-educativ Ambliopii învata în sistem obisnuit (scriere alb – negru) folosind metode didacticespecifice, carti cu litere mai mari, caiete ce permit trasarea grafemelor fara efort prea mare,materiale intuitive ce pot fi manipulate usor, timp mai mare pentru rezolvarea sarcinilor de învatare, pixuri speciale ce produc litere puternic marcate. Scolile sunt construite astfel încât sa beneficiezede lumina cât mai mult timp, iluminatul natural sa fie cât mai bun. Programa este la fel. Orientarea profesionala se face în meseriile care nu presupun o acuitate vizuala deosebita. Nevazatorii folosesc sistemul Braille în care functia dominanta este data de analizatorulmotor tactil-kinestezic Acest sistem punctiform a fost inventat de L. Braille în 1809 si se realizeaza în relief prin schimbarea pozitiei a 6 puncte existând 64 de combinari posibile. Aceste litere (1mm si 2,5 distanta între ele – corespunzator pragului maxim al sensibilitatii tactile) se fac pe o foaie speciala (mai groasa si mai consistenta).Scrierea se realizeaza pe verticala prin trecerea unui punctator într-o casuta sau alta a placii de scris. Placa este alcatuita din doua parti între care se introduce foaia. Scrierea se realizeaza de la dreapta la stânga.Citirea se realizeaza de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii si prin perceperea literelor cu policele mâinii drepte (cea stânga are rol de control). Nevazatorii în citit trebuie sa-si formeze o imagine tactila a literei, iar în scris trebuie sa-si formeze o schema motorie (mai greu întrucât pentru imaginea motorie contactul direct lipseste).Din cauza efortului depus pentru întepare si pentru trecerea de la o casuta la alta viteza scrierii este mai redusa decât cea în alb – negru. În scriere, analizatorul motor si cel kinestezic au rolul cel mai important, dar si cel auditiv are rol de control, auxiliar (ritmicitatea zgomotelor la întepare, poate sesiza unele modificari) Integrarea socio-profesionala Nevazatorii simt nevoia de ordine. Sunt considerati oameni ai ordinii si trebuie orientatispre activitati ordonate. Instruirea si pregatirea lor se realizeaza în clase speciale printr-ometodologie specifica impusa de structurile lor psiho-fizice. Integrarea se realizeaza treptat pemasura însusirii cunostintelor. PROFESII:- masori – datorita simtului tactil dezvoltat; – confectioneri de perii, maturi, ambalaje, cosuri, fotolii, scaune din nuiele; – confectioneri de obiecte din metal; – telefonisti;- acordori de instrumente muzicale; – pot urma învatamânt superior.

Geografia contemporană conferă domeniului educaţiei (geografie şcolară)o serie de domenii: – Dimensiunea geoecologică- reflectă principala problemă a lumii contemporane : cunoaşterea , conservarea şi reabilitarea mediului înconjurător . – Dimensiunea globală – oferă premisele unei educaţii pentru globalitate : raportarea la ansamblul planetar al elementelor naturale ,umane şi a celor rezultate din interacţiunea dintre om şi natură . – Dimensiunea europeană – a fost şi este o preocupare continuă a geografiei umane . – Dimensiunea umană (relevată prin titlul de ,,geografie umană”)- redă problematica societăţii omeneşti în dimensiunile ei spaţiale , temporale şi în legătură cu elementele din mediul înconjurător . – Dimensiunea economică – dezvoltarea durabilă are coordinate noi în condiţiile generalizării economiei de piaţă care îmbină elemente legate de eficienţa , accesarea resurselor şi atenţia pentru mediul ambiant . -Dimensiunea interdisciplinarităţii – are în spaţiul geografiei ,o semnificaţie deosebită , deoarece prin structura sa interioară ,ca ştiinţă a naturii cât şi a societăţii , poate sintetiza aspecte ale cunoaşterii şi practicii umane din cele două mari domenii;acestora li se adaugă elemente de transdisciplinaritate prin metodele asumate , în deosebi , metoda cartografică şi de multidisciplinaritate aceeaşi problemă este analizată de diferiţi specialişti prin prisma propriilor discipline . – Dimensiunea naţională – poate fi realizată printr-un sistem educaţional nou care să aibă un nucleu , conform şi tradiţional .     Pentru o percepere corectă a acestui raport dintre geografie ca ştiinţă şi geografie ca obiect de învăţământ trebuie să respecte o serie de repere educaţionale : Proiectarea curriculm-ului vertical (urmând parcursul şcolar) cât şi a procesului de instruire cu toate elementele sale (obiective , conţinuturi , activităţi de învăţare ) ; Elementele procesului de instruire să fie adecvate capacităţilor şi vârstei elevilor (dezvoltarea psihologică).   Instruirea (şi conţinutul) în prima parte a şcolarităţii trebuie să aibă o structură adecvată în principal vârstei (sau preponderent psihologică) şi în partea a doua ,prepondere logică (adică adecvat în principal structurilor ştiinţei ). Accesibilitatea instruririi şi a curriculum-ului trebuie făcută până la un nivel care să nu pericliteze dezvoltarea intelectuală a elevilor (şi îndeosebi a celor capabili de performanţe mai înalte). Obiectivele educaţionale stipulate în ,,Caretea Internaţională a Educaţiei prin Geografie” pot fi urmărite în procesul de instruire prin geografia şcolară . Utilizarea tradiţiilor şcolii româneşti şi ale poziţiei geografiei în educaţie elaborată şi aplicată( inclusiv prin manuale de Simion Mehedinţi ), care printre altele a creat o imagine cuprinzătoare a geografiei ca ştiinţă unitară ,integrată despre natură şi societate . Aplicarea sistemului de evaluare prin instrumente diversificate şi corespunzătoare obiectivelor şi conţinuturilor .     2. Didactica geografiei ca ştiinţă       Didactica geografiei ca teorie specială- învăţare,instructiv.  –Are ca obiect de studiu – predarea şi asimilarea ; care se află într-o strânsă interdependenţă , realizarea obiectivelor predării depinzând de substratul psihologic al învăţării . – Este disciplina ştiinţifică al cărei obiectiv este optimizarea procesului de predare-învăţare. –Între didactică şi metodică există o strânsă legătură . * Dacă didactica şcolară studiază procesul de învăţământ în ce are essenţial şi general independent de obiectul de studiu , atunci din acestea s-au desprins metodicile ca teorii speciale ale procesului de învăţămâmt pentru fiecare obiect de studiu . * Nucleul disciplinar al didacticii este ,,metodica” adică ,,drumul , calea de urmat”. * Didactica generală include metodici ale ,,didacticii speciale ”rezultate din aplicarea teoriei generale asupra procesului de învăţământ la predarea-învăţarea fiecărei discipline şcolare .    În acest sens didactica geografiei este o subramură a didacticii generale (ca parte a pedagogiei ), care urmăreşte principiile , metodele şi procedeele de predare , forme de organizare ale procesului de învăţământ adaptându-le obiectivelor legate de specificul geografiei ca ştiinţă şi ca obiect de învăţământ . În acelaşi timp , didactica geografiei are o strânsă legătură cu psihologia pediatrică de la care ia informaţii despre legile psihologice în funcţie de care asigură însuşirea , asimilarea cunoştinţelor de către elevii pe diferite niveluri de vârstă . Didactica geografiei are ca obiect de studiu în cadrul procesului educaţional , principiile ,metodele , procedeele , mijloacele de învăţământ şi formele de organizare necesare pentru realizarea obiectivelor (sau competenţelor) izvorâte din conţinutul geografiei şcolară ,în raport cu particularităţile de vârstă şi psihologice ale elevilor .   Obiectivele  didacticii geografiei În concordanţă cu direcţiile educaţionale din Noul Curriculum Naţional şi potrivit conţinutului Cartei Internaţionale Educaţionale prin Geografie , obiectivele sunt : Perzentarea documentelor şcolare (plan cadru de învăţământ , programe şcolare , ghiduri , norme metodologice şi materiale suport , manuale şcolare alternative , care consemnează datele esenţiale privind procesul de educaţie şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Utilizarea mijloacelor de învăţământ permanent şi specifice geografiei inclusiv , cele audio-vizuale , la care se adaugă cele în scopul accesibilităţii informaţiilor din conţinuturi , exemplificări privind modul de utilizare, de confecţionare , colecţionare şi procurare etc.   Abordarea de modalităţi privind selectarea şi sistematizarea informaţiilor pertinente şi utile în volumul de cunoştinţe geografice şi fixarea lui în noţiuni , concepte , principii , legi etc. , rezultând din selectarea şi organizarea obiectivelor din conţinuturi . Dirijarea demersului metodic , centrat pe activitatea elevului în scopul înţelegerii elementelor şi fenomenelor geografice a sistemelor spaţiale , a structurilor , succesiunilor în timp , interacţiunilor şi cauzalităţii desfăşurate între componentele mediului geografic . Evaluarea rezultatelor învăţării la geografie . Proiectarea activităţii de predare-învăţare a geografiei (exemplificări). Prezentarea unor moduri şi forme de organizare a procesului , de învăţământ geografic .     Sinteza obiectivelor privind organizarea învăţării geografiei Ce trebuie să ştie şi să facă elevii ? Definirea obiectivelor Ce trebuie predat ? Determinarea conţinuturilor   Cum trebuie predat ? Alegera metodelor şi tehnicilor (elaborarea strategiei) Ce ştiu elevii înainte şi după instruire ? Evaluarea achiziţiilor şi capacităţilor                III. Ştiinţa mediului şi educaţia pentru mediu Importanţa educaţiei ecologice şi protecţie  a mediului   Educaţia ecologică în învăţământul preuniversitar Conceptul de mediu Conceptele mediului Protecţia mediului     Educaţia ecologică (educaţia relativă la mediu ) se referă la gradul de coştientizare şi responsabilizare a factorului uman faţă de mediu şi problemele acestuia . Vizează în general asimilarea de cunoştinţe , formarea de atitudini şi comportamente dezirabile , clarificarea valorilor .   Rolul educaţiei , ce este acela de modelare a viitorului ceţăţean capabil să-şi formeze un punct de vedere obiectiv asupra realităţii înconjurătoare , de conştientizare a acestuia asupra impacrului acţiunilor sale pentru generalităţile de mâine . Este o educaţie prin şi despre valori , care poate dobândi forme concrete de realizare , la diferite niveluri de şcolaritate , oferind conţinuturi informaţionale într-un mod transdisciplinar , în context formal sau nonformal. Politica educaţională actuală acordă o atenţie  deosebită  educaţiei ecologice , de aceea este necesară conştientizarea de către elevi a faptului că omul , ca specie biologică , este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei .   Educatia ecologica in invatamantul preuniversitar    Obiectivele  generale  din  cadrul programei in invatamantul prescolar : Educatia constienta fata de mediul inconjurator  si cunoasterea concreta a locului pe care omul il ocupa in lumea vie . Educatia copilului  in spiritul responsabilitatii  fata de natura si viata , pentru pastrarea echilibrului natural .   Obiectivele particulare in invatamantul prescolar :   Sa inteleaga ce inseamna sanatatea . Sa constientizeze ca o sursa importanta de viata si energie pentru tot ce este viu reprezinta aerul  care trebuie pastrat nepoluat . Sa stie ca planeta pe care locuiesc impreuna cu miliarde de oameni este un system viu . Sa stie ca deseurile sunt nocive pentru viata omului , animalelor si plantelor . Sa-si formeze si sa-si consolideze deprinderile de a se apara de zgomot , care le poate afecta sanatatea . Sa stie ca apa este un factor esential  al vietii .   In invatamantul scolar primar , pentru clasele I-VI prin ariile curiculare om si societate , consiliere si orientare .   In clasele III-IV prin aria curciulara stiintele naturii . Sensibilizarea si constientizarea elevilor cu privire la frumusetile naturii .   In invatamantul gimnazial si liceal , educatia ecologica se realizeaza interdisciplinar  si de sine statator in cadrul disciplinelor biologie , geografie , educatie civica .

LOCUL ŞI ROLUL PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE IN CADRUL ŞTIINŢELOR PSIHOPEDAGOGICE   Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanţa şi adapta experienţa altor ştiinţe (psihologie, pedagogie, medicină, sociologie, etc.) in vederea explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor cu dizabilităţi) pentru a se realiza adaptarea şcolară, profesională şi socială avand ca reper permanent creşterea calităţii vieţii tuturor membrilor societăţii. Astfel, Psihopedagogia specială devine o ştiinţă interdisciplinară, aflată la intersecţia mai multor ştiinţe, după cum reise şi din definiţiile propuse de-a lungul timpului:   “Psihopedagogia specială sau defectologia este o ştiinţă ce se ocupă de persoanele handicapate, de studiul particularităţilor psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv recuperative, pentru valorificarea potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora, in vederea integrării socio-profesionale cat mai adecvată”. (E. Verza, 1995)   “Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, in studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare …”. (C-tin Păunescu, I. Muşu, 1997)   Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.   Psihopedagogia specială ar fi, după unii autori, denumirea “imblanzită” a vechiului termen de “defectologie”.   Defectologia (lat. “defectus” = lipsă, defect, deficienta şi grec. “logos” = ştiinţă, teorie) este o disciplină in sistemul ştiinţelor pedagogice, care se ocupă de legităţile dezvoltării persoanelor deficiente, in cadrul teoriei şi practicii instruirii, educării şi integrării sociale, respectiv al readaptării sociale şi personale a deficienţilor.” (Walter Roth, 1979)   Defectologia este “ştiinţa care studiază legităţile dezvoltării, educaţiei şi instruirii copiilor deficienţi”, menţionand că “prin natura sa, este o disciplină sintetică, interdisciplinară, deoarece se află la intersecţia mai multor direcţii de cercetare ştiinţifică, psihologie, medicină, sociologie.” (Valer Mare, 1989) La recomandările forurilor internaţionale s-a renunţat (mai ales in documente oficiale) la expresiile considerate “dure” pentru persoanele sau familiile persoanelor cu handicap de “defect”, “deficienţă”, “defectologie”.   In concluzie, psihopedagogia speciala este o ştiinţă interdisciplinară la confluenţa dintre psihologie, pedagogie, medicină şi sociologie, care se ocupă de cunoaşterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate /inadaptate pentru a intreprinde acţiuni cu caracter formativ (educativ sau reeducativ) şi corectiv – terapeutic pentru o inserţie / reinserţie psihosociala eficientă.   Prin extensie, psihopedagogia specială este ştiinţa cunoaşterii şi normalizării persoanelor cu nevoi speciale.   Această ştiinţă depăşeşte cadrul teoretic şi are profunde implicaţii practic-aplicative în care educaţia, instrucţia, recuperarea sunt activităţi de intervenţie specială care conduc la dezvoltarea de comportamente care să faciliteze adaptarea şi inserţia socială.   Domeniul (ramurile) Psihopedagogiei speciale:   – psihopedagogia deficienţilor de intelect – psihopedagogia deficienţilor de auz – psihopedagogia deficienţilor de văz – psihopedagogia deficienţilor fizic şi psihoneuromotori – logopedia – psihopedagogia persoanelor cu tulburări psihice – psihopedagogia persoanelor cu tulburări socio-afective şi de comportament – psihopedagogia elevilor cu tulburări de invăţare (datorate sau nu deficienţelor) – psihopedagogia diversităţilor etnice, culturale şi lingvistice – psihopedagogia celor cu abilităţi, talente şi a creativilor (supradotaţi)   CADRUL CONCEPTUAL ŞI TERMINOLOGIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE   2.1. Clarificarea noţională şi operaţională a conceptului de “handicap”   maladia sau traumatismul iniţial, existente încă de la naştere sau dobândite;   deficienţa:pierderea sau alterarea unei structuri sau funcţii (leziune anatomica, tulburare psihologica rezultand în urma unei maladii, accident in evoluţia normala, dar şi a unor carenţe psihoafective (pierderea părinţilor sau neglijenţa pedagogica). Deficienţe frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc.   incapacitatea:reducerea parţiala sau totala a posibilităţii de a realiza o activitate (motrica sau cognitiva) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igiena personala, de locomoţie, etc.   Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, şi nu de o maniera univoca, de deficienţa. Atat deficienţele, cat şi incapacităţile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive;   handicap:dezavantaj social, rezultat in urma unei deficienţe sau incapacităţi care limitează sau impiedica indeplinirea de către individ a unui rol aşteptat de mediu (societate). Categorii posibile: handicapuri de independenţa fizica, orientare, autonomie economica, integrarea sociala, etc.   „Handicapul este o funcţie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceadă la diversele sisteme ale societăţii, disponibile pentru ceilalţi cetăţeni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilităţilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalţi indivizi, la viaţa comunităţii“(Ph. Wood, 1982).   Neputand fi determinate prin repere ferme şi rigide, stările de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situaţii sociale trăite de subiectul in cauza. In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul apărut in viaţa unui individ in tentativa sa de a-şi asuma şi indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat.   Succesul sau insuccesul acţiunii sale va fi deci condiţionat, pe de-o parte, de nivelul posibilităţilor sale, iar pe de alta parte, de parametrii mediului in care se manifesta.   2.2. Noi concepte şi schimbări de sensuri ale unor noţiuni şi sintagme din sfera psihopedagogiei speciale Terminologia in domeniul studiat de noi a suferit schimbări datorită transformărilor multiple de la nivelul intregii societăţi (mai ales după 1990) şi mai ales a serviciilor de educaţie,terapie şi asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi. In literatura de specialitate există termeni specifici pentru persoanele care se abat de la normalitate, (ca semnificaţie generală) privind intreaga dezvoltarea psihofizică a persoanei, unele aspecte rămanand in urmă (fizic, senzorial, mintal); normal – adaptare echilibrată la mediu şi raportare la grup de aceeaşi varstă şi mediu cultural anormal – abateri peste standard, insuficienţe retard in dezvoltare, abateri comportamentale, afecţiuni fizice;   Expunem in continuare explicarea principalelor concepte şi sintagme uzitate in acest domeniu aşa cum reis din ultimul cadru normativ (H.G. 1251/2005 – anexa 1) şi din CIF* – Clasificarea Internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, OMS, Geneva, 2004):   Cerinţe educative speciale (CES) – necesităţi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de invăţare, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.).   Educaţie specială – formă adaptată de pregătire şcolară şi asistenţă complexă (medicală, educaţională, socială, culturală) destinată persoanelor care nu reuşesc să atingă temporar sau pe toată durata şcolarizării nivelurile instructiv-educative corespunzătoare varstei, cerute de invăţămantul obişnuit. Educaţia şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvată a potenţialului de invăţare/dezvoltare şi prin asigurarea reabilitării /recuperării şi compensării deficienţelor ori tulburărilor, dificultăţilor de invăţare.   Integrare şcolară – proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar (clasă) şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinţe in planul acţiunii sale.   Adaptare curriculară – corelarea conţinuturilor componentelor curriculumului naţional cu posibilităţile elevului cu cerinţe educative speciale, din perspectiva finalităţilor procesului de adaptare şi de integrare şcolară şi socială a acestuia. Aceasta se realizează de către cadrele didactice de sprijin/itinerante impreună cu cadrul didactic de la clasă prin eliminare, substituire sau adăugare de conţinuturi in concordanţă cu obiectivele şi finalităţile propuse prin planul de intervenţie personalizat.   —  Incluziune – procesul de pregătire a unităţilor de invăţămantpentru a cuprinde in procesul de educaţie toţi membriicomunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele saudificultăţile acestora. —  Educaţie incluzivă – proces permanent de imbunătăţire ainstituţiei şcolare, avand ca scop exploatarea resurselorexistente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţineparticiparea la procesul de invăţămant a tuturor persoanelordin cadrul unei comunităţi. —  Şcoală incluzivă – unitate de invăţămant in care se asigură oeducaţie pentru toţi copiii şi reprezintă mijlocul cel maieficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiiidin aceste unităţi de invăţămant beneficiază de toatedrepturile şi serviciile sociale şi educaţionale conformprincipiului “resursa urmează copilul”. Centru şcolar pentru educaţie incluzivă – instituţie şcolară care, pe langă organizarea, desfăşurarea procesului de predare-invăţare-evaluare işi construieşte şi alte direcţii de dezvoltare instituţională: formare / informare in domeniul educaţiei speciale, documentare/cercetare/experimentare, precum şi servicii educaţionale pentru/in comunitate. Centru de educaţie, centru de zi, centru de pedagogie curativă etc. – unităţi de invăţămant organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau de organizaţii neguvernamentale in parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi au ca scop şi finalitate recuperarea, compensarea, reabilitarea şi integrarea şcolară şi socială a diferitelor categorii de copii/elevi/tineri cu deficienţe. Ele sunt considerate alternative educaţionale al căror conţinut se fundamentează pe anumite pedagogii experimentale (Montessori, Freinet, Steiner, Waldorf etc.).   Centru judeţean de resurse şi asistenţă educaţională unitate conexă cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care desfăşoară servicii de asistenţă psihopedagogică pentru părinţi, copii, cadre didactice şi care coordonează, monitorizează şi evaluează, la nivel judeţean, activitatea şi serviciile educaţionale oferite de centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, centrele logopedice interşcolare şi cabinetele logopedice, centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică, mediatorii şcolari.   La acestea trebuie să adăugam şi definiţia educaţiei.   Educaţia este o activitate continuă care urmăreşte dezvoltarea conştientă şi performantă a potenţialului individual in funcţie de cerinţele mediului social normat.   Aşa cum se observă, se doreşte ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt / incapabil de muncă să nu mai fie folosiţi in caracterizarea persoanelor cu dizabilităţi, deoarece ei nu reprezintă realitatea şi anulează şansele de dezvoltare a personalităţii persoanelor etichetate astfel.

Strategiile didactice aplicate in activitatile cu specific geografic – prin strategie didactica se intelege un ansamblu de procedee prin care se subliniaza conlucrarea dintre profesor si elevi in vederea predarii si invatarii unui volum de informatii a formarii unor princeperi si deprinderi a dezvoltarii personalitatii umane. – strategiile didactice ocupa un loc central in cadrul tehnologiei didactice, iar alegerea si folosirea lor depinde in mod hotarator de pregatirea si personalitatea profesorului si de experienta lui. 1. Resurse didactice materiale. Mijloace de invatamant (definire, clasificare, functii) 2. Metode de invatamant. Definire, clasificare, functii 3. Metode expozitiv euristice 4. Metode conversative sau dialogate 5. Metode bazate pe utilizarea textului scris 6. Metode de explorare si descoperire 7. Metode bazate pe actiune 1. Metode didactice materiale. Mijloacele de invatamant(definire, clasificare, functii) – mijloacele de invatamant constituie resurse didactice in desfasurarea procesului de invatamant – mijloacele de invatamant sunt definite prin ansamblul aparatelor, instalatiilor, materialelor, procedeelor si cerintelor pedagogice de utilizare a lor, pe care profesorul si elevii le utilizeaza pentru a facilita priceperea, fixarea si consolidarea cunostintelor si abilitatilor practice. Principalele functii ale mijloacelor de invatamant utilizate in lectiile de geografie. – functia informatica sau de comunicare, deoarece faciliteaza transmiterea informatiilor pe calea mai rapida si eficienta datorita asocierii cunoasterii senzoriale cu cea rationala si cu practica – functia subtitutiva – mijloacele de invatamant asigurand substituirea realitatii – functia de motivare a invatarii – prin care nijloacele contribuie la stimularea curiozitatii, a interesului de cunoastere facilitate de mijlocul respectiv ca exemplu : lucrul cu calculatorul; – functia formativa – prin care mijloacele contribuie la dezvoltarea capacitatilor de operare a gandirii logice – functia estetica – deoarece mijloacele de invatamant au calitatea de a reda si corecta realitatea estetica din natura, cum este, filmul didactic, mesajul tv – functia ergonomica – prin care mijloacele de invatamant permit transmiterea unui volum maxim de informatii intr-un timp scurt si de maxima frecventa. Categorii/tipuri de mijloace de invatamant – in functie de potentialul pedagogic si de principalele caracteristici de constructie pot fi grupate astfel : – instrumente si aparate – care cuprind : busola, microscopul, statia meteorologica cu toate aparatele sale (termometru, pluvimetru, girueta, barometru, higrometru…etc) – modele – care cuprind : globul geografic, machete, mulaje, planse in relief din material de plastic pentru studiul geografiei fizice (relief, ape, soluri..etc) – materiale grafice – care pot fi : atlase geografice, harti de diferite continuturi si marimi, planse, mape tematice ilustrative, tablouri si portrete, postere tematice cu continut grafic si ilustrativ, aplicate pe panouri cu caracter permanent in cabinetul de geografie; – mijloace si echipamente tehnico-audio-vizuale necesare predarii-invatarii geografiei, deoarece “aduc” in sala de clasa, in fata elevilor, obiecte si fenomene de la mari distante si locuri inaccesibile situatiei date. Acestea sunt : filmul didactic, aparat de proiectie, retroproiectorul, aspectomatul, video proiectorul, proiectoare mobile, calculatoare – mijloace naturale (naturalizari) – care cuprind fragmente ale realitatii colectionate, clasate si ordonate dupa criterii tematice cu denumirea si caracteristicile lor principale – ierbarul – cuprinde o colectie de plante uscate prin presare pentru a pastra cat mai fidel elementele plantei – coltul viu – din cabinet poate avea functie estetica dar si didactica – colectia de minerale si roci – colectia de fasole – cuprinde exponate gasite cu elevii in timpul activitatilor didactice extrascolare, drumetii, excursii in care s-au intalnit deschideri naturale (aflorimente) geologice si paleontologice – colectia de esantioane din materiile prime utilizate in industrie : minereuri pentru industria metalurgica, feroasa si neferoasa, tipuri de saruri)sare guma, saruri de potasiu, de fosfor..) utilizate in industria chimica, esantioane de roci pentru industria materialelor de constructii. Eficienta mijloacelor de invatamant – depinde nu numai de calitatea lor ci, in primul rand de modul cum sunt integrate in lectie. Ele trebuie selectate cu atentie si utilizate rational pentru atingerea obiectivelor lectiei. – profesorul trebuie sa verifice din timp starea de functionare, mao=i ales a aparaturii, sa stabileasca cu exactitate iamginile, graficele, schemele, hartile etc, care sunt necesare lectiei, modalitatea de integrare si sistematizarea explicatiilor care vor insoti demonstrarea cu fiecare mijloc de invatamant. Conditiile care trebuie sa le indeplineasca mijloacele de invatamant utilizate in lectii de geografie – trebuie sa aiba un continut stiintific corect (harti, imagini) – sa fie clare si concise care sa reprezinte cu exactitate fenomenul geografic pe care-l prezinta elevilor(amanuntele inutile ilmpiedica selectarea si fixarea esentialului – sa fie de actualitate – sa aiba coloristica variata si expresiva mai ales prin redarea in culori vii pentru a fi observate si de elevii din spatele clasei.