Istoria Astronomiei

Metodele astronomiei 1. Metoda observatiei 2. Metoda modelelelor 3. Metoda experimentala

INTRODUCERE   Astronomia, alături de alte ştiinţe, ne dă posibilitatea de a cunoaşte natura, manifestările ei, legile ei, ne ajută în formarea unei concepţii corecte despre lume, deoarece ştiinţa şi credinţa sunt complementare. De când au pornit în cucerirea planetei, oamenii au fost fascinaţi de bolta înstelată, au observat mişcările stelelor, Lunii şi a planetelor învecinate. Au învăţat să prevadă   fazele Lunii pentru a putea măsura timpul, după cum reiese din  gravurile de pe nişte oase, descoperite de arheologi şi datate din anul 35.000 înainte de Hristos (î.Hr.). Această perioadă corespunde momentului când neanthropul, alias Omul de Cro Magnon, venea să-l  înlocuiască pe Omul din Neanderthal. Oamenii au observat că stelele pe cer nu sunt uniform răspândite, ci sunt grupate în diferite configuraţii, pe care le-au numit constalaţii. Apariţia şi dispariţia succesivă a constelaţiilor le dădea indicaţii despre succesiunea anotimpurilor. Aceste indicaţii erau extrem de preţioase şi utile pentru muncile şi nevoile lor. Corpurile cereşti au devenit puncte de reper referitoare la timp şi spaţiu, iar observarea lor sistematică o necesitate. Studii recente ne arată că astronomii din antichitate aveau cunoştiinţe mult mai avansate decât suntem noi dispuşi să credem. Astfel din datele furnizate de sateliţi reiese că cele trei piramide din Gizeh ne arătă configuraţia celor trei stele din constelaţia Orion, Sfinxul era orientat spre constelaţia Leul, iar turnul Bayon al templului din inima Angkorului situat în jungla cambodgiană este orientat spre constelaţia Draco aşa cum se vedeau acum 10.500 de ani, la momentul echinocţiului de primăvară. Acest lucru dovedeşte că strămoşii noştrii cunoşteau mişcarea de precesie a Pământului, deoarece în templele din Angkor predominau numerele precesionale.  Date sigure despre aceste observaţii sistematice, bazate pe documente scrise, avem din epoca marilor civilizaţii indo-europene, dar în special al civilizaţiei antice greceşti. Aici se pot aminti numele lui Pitagora (circa 560-500 î.Hr.) care denumeşte cerul cosmos şi afirmă că Pământul are formă sferică. Tot în acel secol un alt învăţat, Philolaus din Tarent, a emis ipoteza că în centrul Universului nu se află Pământul ci Hestia (inima), un foc central, iar în jurul acestuia se mişcă Pământul. El mai considera că cel mai apropiat corp de Hestia, situat întodeauna de partea cealaltă şi astfel mereu invizibil, este Antiterra (antipământul). Cunoştinţele despre Univers şi aştrii care-l populează s-au acumulat şi îmbogăţit timp de 2000 de ani şi prin eforturile unor astronomi remarcabili ca: Tycho Brache, Nicolaus Copernicus, Galileo Galilei, Johan Kepler, Isaac Newton, William Herschell, Edwin Hubble şi alţii până în prezent. Strămoşii noştri geto-dacii aveau cunoştinţe solide de astronomie pe care le foloseau în activităţile lor de zi cu zi. O dovadă, în acest sens, este sanctuarul-calendar al geto-dacilor de la Grădiştea Muncelului care, chiar dacă nu este de amploarea celui de la Stonehenge, este foarte precis. ,,Soarele de andezit” de la Sarmisegetusa, cu un diametru de 7,1 m, lucrat în plăci de andezit care are în centru un disc cu un diametru de 1,5m, poate rivaliza cu orice construcţie similară care  este închinată Cultului Soarelui. Astăzi îi înţelegem pe antici pentru că divinizau Soarele, deoarece necesitatea monitorizării activităţii astrului, a devenit evidentă din momentul când s-a observat că viaţa terestră depinde într-o măsură mult mai mare decât ne aşteptam de Soare. Totodată studiul activităţii Soarelui a dat naştere la meteorologia Soarelui.   Activităţile economice moderne se bazează pe radiocomunicaţii, iar acestea pot fi perturbate de furtunile solare. Luarea deciziei între a investi în telescoape terestre şi a investi în telescoape spaţiale în viitor pentru studiu este o problemă complexă. Progresele în domeniul opticii adaptive au extins rezoluţia telescoapelor terestre până la limita care le permite să realizeze imagini în infraroşu ale unor obiecte slab luminoase. Utilitatea opticii adaptive în raport cu observaţiile Hubble depind puternic de detaliile particulare ale fiecărui subiect de cercetare în parte. Domeniul de lungimi de undă în care corecţiile optice adaptive de înaltă calitate este însă limitat,mai ales în culori optice.  Telescopul Hubble păstrează abilitatea unică de a realiza imagini de mare rezoluţie în câmp larg de frecvenţe. Pe de altă parte, tehnologiile optice terestre puteau furniza imagini ale obiectelor luminoase la o rezoluţie superioară celor pe care le poate obţine Hubble, chiar şi înainte de lansarea lui. A fost întotdeauna important pentru ca telescopul spaţial să obţină  imagini mai clare  ale Universului cu toate că a necesitat costuri de construcţie şi de operare ridicate.  Astronomia spaţială a adus Universul mult mai aproape de noi, iar observaţiile făcute cu ajutorul telescoapelor spaţiale au făcut să vedem Universul până în momentul apariţiei sale.    

Eclipsa totală de Lună din 2018, ce va avea loc pe 27-28 iulie, este unul dintre evenimentele fascinante pentru toţi pasionaţii de astronomie.   Eclipsa totală de Lună din 2018, ce va avea loc pe 27-28 iulie, este unul dintre evenimentele fascinante pentru toţi pasionaţii de astronomie. Vizibilă şi din România, va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI.   Eclipsa din 27 - 28 iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. Eclipsa totală de Lună va dura o oră şi 43 minute.   Astronomul Bruce McClure estimează că eclipsa totală de Lună va cuprinde eclipse parţiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României). Astfel, va dura aproximativ patru ore până când Luna va trece de umbra Pământului.    Eclipsa de Lună din 27 iulie 2018 va fi vizibilă pe întregul glob şi va conţine culorile specifice ale unei „Luni sângerii”.      Această eclipsă de Lună din 2018 va avea o durată îndelungată din cauza datei în care are loc. Pe 27-28 iulie (în funcţie de locul în care te afli) are loc atât Luna Plină, cât şi apogeul lunar, când satelitul natural se va afla la cel mai îndepărtat punct de Pământ. Astfel, aceste două fenomene ce au loc simultan provoacă o eclipsă lunară extinsă. Cea mai lungă durată a unui astfel de fenomen poate fi de o oră şi 47 de minute. Durata eclipsei totale de Lună din 27 iulie 2018 va fi de o oră şi 43 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună are loc la ora 23.22.   De asemenea, acestui spectacol astronomic din 27 iulie i se alătură şi planeta Marte, ce va fi vizibilă sub Lună. Ultima oară când Planeta Roşie a fost atât de mare şi luminoasă a fost în 2003, când distanţa dintre Marte şi Pământ ajungea la mai puţin de 56 de kilometri. Şi dacă eclipsa de Lună şi apariţia lui Marte nu sunt suficiente, pe cer va mai putea fi observat Jupiter, în zona sud-estică, precum şi Staţia Spaţială Internaţională în timp ce trece prin faţa ei.   Cum poţi urmări eclipsa totală de Lună din România?   Eclipsele de Lună sunt printre cele mai uşor de urmărit fenomene astronomice. Trebuie doar să ieşi din casă şi să priveşti către cer. Nu este nevoie de un telescop special sau alte echipamente, însă te-ar putea ajuta să observi detalii precum craterele de la nivelul satelitului natural. De asemenea, pentru a putea fi observată eclipsa, cerul trebuie să fie senin. În Bucureşti puteţi urmări eclipsa totală de Lună şi de pe terasa  Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” ce va fi deschis pe 27 iulie, între orele 21:00-03:00.   Cum se va desfăşura fenomenul? După apusul Soarelui, Luna va răsări în partea opusă a cerului. În acest moment, Luna va fi în penumbra Pământului. După intrarea în penumbră va începe eclipsa de la ora 20:14, când satelitul natural se va afla sub orizont.  Iată la ce oră va răsări Luna în cele mai mari oraşe din România:  Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”   În momentul intrării în umbră, marginea stângă a Lunii devine mai puţin luminoasă. La o oră de la începerea fenomenului, Luna va fi în umbra totală a Pământului şi va căpăta culorile cărămizii. Ele marchează momentul în care începe totalitatea.  La 23:22 va avea loc maximul eclipsei, moment în care Luna se va afla la cel mai înalt punct de pe cer (20 de grade înălţime deasuprea orizontului). Perioada de totalitate va dura 103 minute, fiind cea mai lună perioadă din acest secol. Alte două eclipse totale de Lună cu o durată asemănătoare (102 minute) vor avea loc pe 26 iunie 2029 şi 7 iulie 2047.    La scurt timp după miezul nopţii, Luna va începe să iasă din umbră, iar culorile roşiatice vor fi înlocuite de cele argintii obişnuite. Întregul fenomen se încheie la 02:29, după ce Luna iese din penumbra Pământului.    Ce este eclipsa de Lună?   Eclipsa se produce doar în timpul Lunii pline. Aceasta are loc doar atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate. Deoarece orbita Lunii în jurul Pământului are o înclinaţie relativ diferită faţă de cea a Pământului în jurul Soarelui, o aliniere perfectă nu se produce la fiecare Lună plină. De asemenea, apariţia unei eclipse totale de Lună este un fenomen extrem de rar. Însă de la formarea satelitului natural (în urmă cu 4,5 miliarde de ani), acesta s-a îndepărtat de planeta noastră (cu aproximativ patru centimetri pe an). În prezent, fenomenul a dus la crearea mediului perfect pentru apariţia unei eclipse totale, dar în viitor, peste miliarde de ani, probabil că fenomenul acesta nu va mai avea loc.    Ce este „Luna sângerie” Numele de "Lună sângerie" este dat tuturor eclipselor lunare totale, având în vedere culoarea - un roşu portocaliu - pe care o căpătă satelitul natural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului. „Culoarea exactă pe care o capătă Luna este dată de cantitatea de praf şi nori din atmosferă. Dacă este o cantitate mai mare de particule în atmosferă, satelitul va avea o nuanţă mai închisă de roşu”, afirmă cercetătorii din cadrul NASA.   În speranţa că, în România, vom avea vreme bună vineri seara, vă invităm să vedeţi spectacolul pe care îl va face eclipsa totală de Lună din 27 iulie 2018 şi celelalte fenomene astronomice asociate ei. sursa: descopera.ro

Galileo Galilei (1564 – 1642)    Galileo s-a nascut langa Pisa pe data de 15 feb. 1564. La  Vallombrosa fost invatat de calugari si a intrat la Universitatea din Pisa in 1581 pt a studia medicina. In 1585 s-a lasat de aceasta universitate fara diploma si s-a orientat spre filozofie si matematica. In 1589 a devenit profesor de matematica la Pisa. Acolo se spune ca a aratat studentilor eroarea lui Aristotel, care a spus ca greutatea este direct proportionala cu viteza de cadere a unui obiect, aruncand doua obiecte de greutate diferita din varful Turnului din Pisa. In 1592 contractul lui nu a mai fost reinot, probabil datorita contradictiei care a adusa la Adresa lui Aristotel. In acelasi a fost angajat ca profesor la Universitatea din Padua unde a ramas pana-n 1610. Acolo, Galileo a inventat compasul pentru a solutiona multe probleme din matemarica.   Nu dupa mult timp a descoperit     legea gravitatiei, a  studiat miscarile pendulului si a inventat mecanica si duritatea materialelor. A aratat putin interes si pentru astronomie. Incepand cu 1595 a preferat teoria ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, bazata pe miscarile Pamantului numita si teoria Copernicana, in locul presupunerii lui Aristotel si Ptolemaic ca planetele se invart in jurul Pamantului care "stationeaza". Dar nu a fost sprijinit de nimeni.   In 1609 a auzit ca s-a inventat, in Olanda, un fel de sticla care marea foarte mult. In decembrie a aceluiasi an a prezentat un telescop foarte puternic cu care a descoperit cratarele si muntii de pe luna si cei 4 mari sateliti ai lui Jupiter. Aceste lucruri le-a publicat in martie 1610 in "The Starry Messenger ". Noua lui faima i-a costigat "o intalnire " cu curtea de matematica din Florenta. Acolo a scapat de predari avand mai mult timp pentru cercetari si scrieri. In dec. 1610 o observat fazele planetei Venus care a adus un mare argument la teoria Copernicana.   A publicat o carte bazata pe gravitatie in 1612. In 1613 a prevazut victorie pentru teoria Copernicana. Galileo a lucrat la determinarea longitudinii pe mare in functie de pozitia satelitilor lui Jupiter, dar 1623, revenind la o cercetare inceputa mai demult, a publicat o carte despre comete numita The Assayer.   Ultima lui carte Discourses Concerning Two New Sciences  A fost publicata in 1638 la Leiden, in care a definitivat studiile anterioare despre miscare,in general, principiile mecanicii. Galileo a orbit inainte de a publica aceasta carte si a murit la Arcetri, din Florenta pe data de 8 jan 1642.