Jean La Fontaine dramaturg și prozator francez

Vulpea şi strugurii   Pribeaga si lihnita De foame, da de-o vie Cu niste struguri rumeni, frumosi, De razachie. Ciorchinii-s plini si vulpea, De sine înteles, Ar fi mâncat cu pofta Si nici n-ar fi ales... Dar la-ndemâna labei O-mpiedica s-ajunga Pâna la ei zabreaua ulucilor, prea lunga, Si ghimpii-n care gardul e prins si împletit; Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit, S-a ridicat: se-nteapa Si-i lasa gura apa...   - Ce struguri verzi si acri, ofteaza, Nu-s de teapa! Si-s prea cruzi... Mie, ce-mi place-i gustul de stafida, Nu-mi strepezesc eu dintii cu aceasta agurida...

 Greierele şi furnica    Petrecuse cu chitara Toata vara. Însa iata ca-ntr-o zi Când vifornita porni, Greierele se trezi Fara musca, fara râma, Fara umbra de farâma. Ce sa faca? Hai sa ceara La Furnica, pân' la vara, Niscai boabe de secara. "Pe cuvânt de lighioana, Voi plati cinstit cucoana, Cu dobânzi, cu tot ce vrei!" Dar Furnica, harnica, Are un ponos al ei: Nu-i din fire darnica Si-i raspunde cam rastit: Asta-vara ce-ai patit? - Daca nu e cu banat. Zi si noapte am cântat Pentru mine, pentru toti... "Joaca astazi daca poti!"

Soarele şi broaştele S-a însurat cu mare alai un Crai strain Si lumea si-neca amaru-n vin. Esop spunea, în soapta, ca gloata e natânga Si râde si petrece-n loc sa plânga. În vremea de demult, slavitul Soare Se hotarâse si el sa se-nsoare. Dar bastinasii baltilor, în cor, Se tânguiau de zor: Au ce te faci, au ce te faci cu pruncii lor? Un singur Soare uneori ne coace, Dar cu vreo sase-sapte ce ne-om face? Se plânsera Ursitei ca nu mai e de trai: Când Sorii vor porni cu-atât alai Si-n vâlvataia lor vor arde zarile, Secând pe loc si baltile si marile, Pieri-va broscarimea si micii brotacei! Ca broaste, judecau cu mult temei.

Vulpea şi barza   Jupân vulpoi s-a fudulit odata, Poftind la masa pe cumatra barza. N-a fost o cina prea îmbelsugata, Ca dumnealui facea economie; O zeama lunga, cu putina varza, Iar ca s-o pacaleasca, i-a pus-o-n farfurie. Zadarnic biata barza îsi încerca norocul, Ca n-ajungea sa soarba un singur strop, cu ciocul; Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuteala. Voind sa rasplateasca aceasta pacaleala, La rându-i doamna barza, asa, cam dup-o luna, Si-a invitat vecinul la o gustare buna.   Pe scumpa lui amica, nu poate s-o refuze! A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze. Apoi, cu pasul leganat, Spre casa berzei s-a-ndreptat, Laudându-i marea bunatate Si-aromitoarele bucate.   Venea mireasma dulce de carne la frigare, Taiata-n bucatele marunte, o minune! (Vulpoii nu duc lipsa de pofta de mâncare.) Dar barza, dinadins, Tocana-ntr-o garafa cu gâtul lung i-o pune. Bucatele de carne ea le scotea în cioc, Vulpoiul însa, tufa! nu izbutea deloc. Nici o firimitura cu botul lui n-a prins. Si s-a întors acasa flamând, batu-l-ar vina, Pleostit si nemâncat, Cu coada-ntre picioare si foarte rusinat, Ca un vulpoi pe care l-a pacalit gaina.   Înselatorii prea usor Sunt înselati, la rândul lor.

  Unchiaşul şi Măgarul  Venea calare Mosul pe un Magar iabras, Dar se opri, lasându-l sa pasca pe imas. Cum se vede sloboda, Vita, - voda-n loboda - Sare, zburda fara frica, Tavaleste, calca, strica, Prapadind grozav imasul. Între timp, poftim ca pica Din senin si pagubasul! - Sa fugim! grai Unchiasul. - Daca esti cu frica-n sân, Fugi doar tu! Eu mai ramân. Mi-i totuna cin'ma are: Mi-i dusman orice stapân. Ori esti tu, ori nu stiu care, N-o sa-mi puneti trei samare!