Ramses II a fost unul dintre cei mai de seamă și mai vestiti faraoni ai Egiptului. În necropola Abusir (Gizeh) au fost scoase la iveală, de către arheologii cehi și egipteni, ruinele unui impresionant templu ridicat în epoca lui Ramses II, edificiu ce măsura 52 de metri lungime și 34 lățime. Este ultima construcție descoperită de către arheologi, dintre cele clădite în îndelungata domnie – de 67 de ani, a lui Ramses al II-lea.
Ramses al II-lea a rămas în istorie nu doar pentru reușitele sale militare și domnia sa îndelungată, ci și pentru numărul mare de urmași pe care i-a avut. La sfârșitul vieții sale, marele faraon egiptean, care a trăit peste 90 de ani, avea peste 100 de copii. La doar 10 ani, Ramses II conducea trupele egiptene și dirija activitățile de construire a edificiilor publice.
Ramses II a fost unul dintre puținii faraoni ai căror strămoși fuseseră oameni de rând, și nu persoane de neam regal. Se pare că tocmai originile umile ale strămoșilor săi l-au făcut Ramses să înfăptuiască mai multe decât majoritatea faraonilor care l-au precedat sau succedat, atât pe plan militar, cât și religios sau edilitar. În vremea sa a avut loc formidabila bătălie a Kadesh-ului, una dintre cele mai mari ale Antichității și cea mai mare confruntare în care au fost utilizate carele de luptă, unde egiptenii s-au confruntat cu hitiții (popor indoeuropean, care migrase, pare-se, din Peninsula Balcanică).
Arheologii apreciază că impozantul complex reprezentat de către tempul lui Ramses și anexele sale a fost construit, undeva, între anii 1213 și 1279 î.Hr. Arheologii au descoperit fragmente de gravuri ce înfățițează zei solari. S-a confirmat că regele Ramses al II-lea îl venera pe Ra, zeul Soarelui. Acest zeu era considerat regele zeilor, conducătorul faraonilor și creator al tuturor lucrurilor și ființelor.
Ramses II a fost cel de-al treilea rege din Dinastia XIX și a devenit conducător al Egiptului la vârsta de 25 de ani. Niciunul dintre numeroșii faraoni care s-au succedat nu a reușit să-l întreacă pe Ramses, în privința numărului de temple construite.
https://latimp.eu/ramesses-maretul-legendarul-faraon-al-egiptului-antic-documentar-tradus-in-romana/
Posts
George Orwell a fost un scriitor britanic remarcabil, cu un stil distinct și o preocupare profundă pentru aspectele sociale și politice ale vremurilor sale. Deși a trăit într-o perioadă marcată de războaie și instabilitate, Orwell a reușit să-și transmită mesajele într-un mod captivant și accesibil.
Opera sa de referință, "1984", este un roman distopic ce explorează o societate totalitară în care guvernul, condus de figura enigmatică Big Brother, controlează fiecare aspect al vieții individului. Protagonistul Winston Smith încearcă să se elibereze de sub controlul acestui regim și să-și păstreze umanitatea într-un mediu ostil. Prin intermediul acestei opere remarcabile, Orwell a subliniat importanța libertății individuale și pericolele supravegherii excesive.
O altă lucrare emblematică a lui Orwell este "Ferma animalelor". Deși inițial pare o poveste pentru copii, romanul este o satiră amară asupra dictaturii și corupției politice. Animalul revoluționar, Major, îndeamnă animalele de pe ferma Manor să se răscoale împotriva stăpânului lor uman și să preia controlul. Cu toate acestea, puterea corupe și, treptat, noua conducere animală își trădează principiile, transformându-se într-un regim totalitar similar celui pe care l-au înlăturat. Prin intermediul acestei povești alegorice, Orwell a criticat regimurile autoritare și avertizează asupra pericolelor unei puteri nereglementate.
Viața lui George Orwell a fost la fel de interesantă ca și operele sale. S-a născut în India britanică în 1903 și a trăit o mare parte a vieții sale în Marea Britanie. Experiențele sale personale și profesionale i-au oferit o înțelegere profundă a nedreptății sociale și politice. Orwell a luptat în Războiul Civil din Spania, eveniment care a influențat puternic scrierile sale. De asemenea, a trăit perioade de sărăcie și a muncit în slujbe precare, ceea ce i-a oferit o perspectivă realistă asupra vieții claselor defavorizate.
În ciuda succesului și impactului său literar, George Orwell a trăit o viață marcată de probleme de sănătate. A suferit de tuberculoză și a luptat împotriva bolii până la moartea sa prematură în 1950, la vârsta de doar 46 de ani. Cu toate acestea, moartea sa timpurie nu a diminuat influența pe care a avut-o asupra literaturii și asupra gândirii politice.George Orwell a scris și eseuri politice remarcabile, în care explorează problemele de clasa din societate. Stilul său clar și convingător a făcut din el unul dintre cei mai influenți autori ai vremurilor sale.
https://latimp.eu/george-orwell-un-avertisment-pentru-omenire-documentar-subtitrat-in-romana/
Machiavelic. Cât de des auzim un politician sau un om de afaceri descris de acel adjectiv? De obicei, este folosit pentru a caracteriza pe cineva care este cinic sau viclean sau care se angajează în comploturi bizantine pentru a-și atinge propriile scopuri.
A fi „machiavelic” înseamnă a fi imoral, dacă nu chiar rău. Cuvântul în sine derivă din numele unei persoane reale, Niccolo Machiavelli, un politician florentin din secolul al XVI-lea și autorul unei cărți mici numită Prințul. Tocmai acestei cărți îi datorează reputația sa întunecată, iar ceea ce a scris în ea a șocat atât de mult lumea lui încât a fost interzisă de Biserica Catolică; când în cele din urmă a ieșit în lumină, preceptele sale au fost citite ca un fel de ghid de lucru pentru nemilosirea în politică.
După un timp, nici măcar nu a fost necesar să citești cartea – trebuia doar să descrii pe cineva drept „machiavelic” și toată lumea știa exact ce vrei să spui.
Poate că nu este atât de surprinzător când luați în considerare unele dintre cele mai faimoase aforisme din The Prince:
„Bărbații ar trebui fie tratați cu generozitate, fie distruși, pentru că se răzbune pentru rănile ușoare – pentru cele grele nu pot.”
„Promisiunea dată a fost o necesitate a trecutului: cuvântul rupt este o necesitate a prezentului.”
„Despre omenire putem spune, în general, că sunt volubile, ipocriți și lacomi de câștig.”
„Un conducător înțelept nu ar trebui să-și păstreze niciodată credința atunci când, prin aceasta, ar fi împotriva intereselor sale.”
„Este mai bine să fii temut decât iubit, dacă nu poți fi amândoi.”
„Cine înșală îi va găsi întotdeauna pe cei care se lasă înșelați.”
Luate de la sine, afirmații ca acestea sunt, cel puțin, declarații destul de dure asupra naturii puterii și a oamenilor care o exercită; și mai șocant pentru contemporanii lui Machiavelli a fost absența aproape completă a oricăror referințe la ideile convenționale de moralitate. Niccolo scrie despre cum sunt bărbații, nu despre cum ar trebui să fie.
Deci cine a fost acest om, al cărui nume a devenit atât de încărcat de sens? Departe de a fi personificarea răului, Niccolo ar fi fost un tovarăș de cină extrem de distractiv, plin de povești pline de spirit și anecdote inteligente. Avea un simț răutăcios al umorului, ceva ce se întâlnește în cel mai faimos portret pe care îl avem despre el, un tip destul de elf cu un zâmbet plin de cunoștință.
Curiozitățile dar si cine a fost Nicolo Machiavelli le poți urmări pe linkul lui Mitică
https://latimp.eu/filosofia-lui-niccolo-machiavelli-documentar-tradus-in-romana/
https://segavid.com/embed-8gi00t68ando.html
Curiozități:
Vespasian a impus o taxă (vectigal urinae) asupra colectării de urină din toaletele publice și din Cloaca Maxima (marea canalizare) a Romei.
Clasele inferioare nu utilizau în mare parte acest sistem, folosind oale pe care le goleau în haznale. Urina era achiziționată prin plătirea taxei, iar întreprinzătorii o utilizau în diverse procese chimice: tăbăcirea pieilor și blănurilor, spălarea rufelor(datorită amoniacului), albirea togilor din lână.
Istoricul Suetonius ne spune că fiul lui Vespasian, Titus, s-a arătat nemulțumit de natura taxei. Tatăl său a luat o monedă din aur și l-a întrebat dacă are miros, dacă se simte ofensat de mirosul monedei (sciscitans num odore offenderetur). Când Titus a spus că ”Nu”, împăratul Vespasian a răspuns ”Și totuși vine de la urină” („Atqui ex lotio est“), deci ”Pecunia non olet”, adică ”Banii nu au miros”, chiar dacă au o origine neplăcută.
Datorită faptului că Vespasian a dispus construirea de sute de toatele publice în Roma din motive de igienă, dar și după cum am văzut și financiare, un sinonim pentru toaletă publică este în Franţa vespasiennes, în Italia (vespasiani) sau în România (vespasiene).
”Banii nu au miros” sau mai bine-zis (“Pecunia non olet”) este o expresie ce provine din vremea împăratului Vespasian
Documentarul îl puteți urmări integral accesând linkul lui Mitică de mai jos
https://latimp.eu/titus-flavius-vespasianus-imparatul-fondator-al-dinastiei-flaviilor-documentar-in-romana/
Charles Darwin a fost un om de stiinta britanic care a pus bazele evolutionismului si teoriei selectiei naturale. Munca sa a schimbat radical modul în care omenirea s-a raportat la mediul înconjurator, teoriile sale fiind preluate si în economie, etica sau sociologie.
Charles Robert Darwin s-a nascut pe 12 februarie 1809 într-o familie înstarita si influenta. Bunicul din partea mamei a fost un producator proeminent de portelanuri, în timp ce bunicul patern a fost unul dintre cei mai influenti intelectuali din Anglia secolului al XVIII-lea.
Geniul lui Darwin, care a reusit sa explice de o maniera cât se poate de simpla originea speciilor, a trecut neobservat în tineretea sa. Robert, tatal savantului, obisnuia sa-i spuna ca este „rusinea familiei”. De profesie medic, Robert l-a trimis pe Darwin sa studieze tot medicina la Universitatea Edinburgh. Când Charles a decis sa se mute la teologie, la Cambridge, tatal sau ar fi rabufnit.
”Nu îti pasa de nimic altceva în afara de a trage cu arme, câini si a prinde sobolani. Te vei face de rusine, pe tine si pe întreaga ta familie”, i-ar fi spus Robert fiului sau, înainte ca acesta sa plece, în 1831, într-o expeditie stiintifica de cinci ani la bordul navei HMS Beagle.
Expeditia avea sa-i deschida ochii, iar observatiile pe care avea sa le faca urmau sa se concretizeze într-o teorie care avea sa-i asigure un loc în istorie.
Voiajul si raul de mare
În acea epoca, majoritatea europenilor credeau ca lumea a fost facuta de Dumnezeu în sapte zile, asa cum este descris în Biblie. În timpul voiajului pe mare, Darwin a citit ”Pincipiile geologiei” de Lyell, carte care sugera ca fosilele gasite în roci reprezentau dovezi ale faptului ca au existat animale care au trait pe pamânt în urma cu mii sau chiar milioane de ani.
Argumentul a fost întarit în mintea lui Darwin de diversitatea de fauna si de caracteristici geologice pe care le-a observat în timpul calatoriei sale. O alta schimbare s-a produs si în momentul în care a ajuns în insulele Galapagos, situate la 500 de mile de coasta Americii de Sud. Darwin a observat ca pe fiecare insula traia o anumita specie de cinteza, înrudita cu cele de pe alte insule, dar în acelasi timp diferita.
Documentarul biografic Charles Darwin îl găsiți pe linkul de mai jos
https://latimp.eu/charles-darwin-originea-speciilor-documentar-biografic-tradus-in-romana/