Recent Posts
Mai jos aveti toate comentariile pentru pregatir...
Relatia dintre Vitoria Lipan si Gheorghita de Mih...
Caracterizarea Vitoriei Lipan din romanul Baltagu...
Baltagul – tema si viziunea despre lume
...
Relatia dintre Otilia si Felix din romanul Enigma ...
Enigma Otiliei – caracterizarea Otiliei
...
Posts
Enigma Otiliei de George Calinescu – tema si viziunea despre lume
Criticul George Calinescu considera ca misiunea sa de exeget nu poate fi indeplinita decat daca incearca el insusi sa creeze sau sa incerce “sa relateze in cat mai multe genul”. Astfel, scriind patru romane, Calinescu reuseseste sa intre pe taramul creatiilor in proza, intelegandu-le de acum inainte mecanismele de functionare.
Printre cele patru romane scrise de George Calinescu se numara si “Enigma Otiliei”, publicat in anul 1938. Roman scris in perioada cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale, acesta intruneste caracteristici balzacianiste, alaturi de elemente clasice, romantice, realiste, naturaliste si moderne.
Realismul de tip balzacian reiese din tematica, astfel incat motivul mostenirii si al paternitatii sunt surprinse sub forma unei fresce a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului trecut. Romanul se rermarca prin grija pentru detaliu si evidentierea personajelor in mediul lor de viata, dinspre exterior spre interior, timpul si spatiul fiind exacte, ceea ce imprima discursului credibilitate.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul initial al romanului a fost “Parintii Otiliei”, insa din motive de strategie editoriala, Calinescu l-a schimbat in “Enigma Otiliei”. Desi nu exista un mister in adevaratul sens al cuvantului in legatura cu Otilia, aceasta ramane invaluita intr-o umbra de incertitudine sporita de feminitatea sa.
Romanul, propunandu-ne doua planuri narative organizate in jurul a doua conflicte principale, are o dubla tema: primul plan, care implica confruntarea dintre tabara reprezentata de Costache Giurgiuveanu, Otilia si Pascalopol pe de o parte, si tabara reprezentata de clanul Tulea, de cealalta parte, are ca tema mostenirea averii lui Giurgiuveanu. Celalalt plan narativ, care implica confruntarea dintre sotii Ratiu si Clanul Tulea are ca tema zestrea pe care Olimpia, fata sotilor Aglae si Simion Tulea, o cere impreuna cu sotul sau, Stanica Ratiu. Alaturi de tematica realista a mostenirii, pot fi incadrate si iubirea juvenila si initierea tanarului Felix.
Structura si compozitia romanului satisfac criteriul echilibrului clasic si pe acela al deschiderilor tipic moderniste. Astfel, in incipitul romanului este tipic balzacian, timpul fiind fixat cu precizie (“Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”), iar personajul, tanarul Felix Sima, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli (locul este cel al unei foste mahalale din Bucuresti, care devenise unul dintre cartierele in care traiau cei proaspat imbogatiti). Felix dispune de un portret realizat de catre autor, care sugereaza ca trasaturile inca nu ii erau definitive (“fata ii era juvenila si prelunga”), fiind imbracat in uniforma de licean, personajul urmand sa devina protagonist al unui proces de initiere. De altfel, Felix va face cunostinta si cu Giurgiuveanu, care ii va spune initial ca “Aici nu sta nimeni”, fiind un advertisment in legatura cu conflictele la care se va expune Felix, locuind aici.
Mai departe, are loc descriere casei la care Felix urma sa stea pe timpul perioadei in care studia medicina la Bucuresti. Indeplind rolul de agent naratorial, Felix va juca nu doar rolul de personaj principal, ci va media intre cititor si lumea fictiunii. Naratorul ii va ceda uneori lui Felix perspectiva narativa, astfel incat acesta va fi pentru o buna parte a naratiunii personajul care va orienta camera. Prezenta descrierii de tip balzacian a casei unchiului lui Felix, Costache Giurgiuveanu, este specifica balzacianismului, perspectiva fiind cedata lui Felix. Criticul Nicolae Manolescu atrage atentia, insa, ca la un moment dat, perspectiva descrierii casei apartine unui estet (“Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intentia de a executa grandiosul clasic in materiale atat de nepotrivite”). Necesitatea acestei descrieri ample poate fi explicata in modul urmator: mediul social se reflecta in ambiental, motiv pentru care ambientalul devine in romanul balzacian mijloc de constructie al personajului..
Actiunea romanului se desfasoara pe parcursul a trei ani (1909-1912), insa acesta are un epilog care se consuma dupa incheierea Primului Razboi Mondial. Primele trei capitole surprind primele 24 de ore ale actiunii, timp in care Felix Sima va cunoaste fiecare personaj ce va juca un rol de oarecare importanta in economia conflictului.
Spatiul actiunii corespunde celor doua planuri narative, spatiul in care patrunde Felix fiind polarizat in functie de cele doua case ale seriilor de personaje ce intra in conflict. Casa Giurgiuveanu si Casa Tulea impart aceiasi curte; ulterior, spatiul actiunii se dezvolta concentric, prin vizita pe care Felix si Otilia o vor intreprinde la mosia din Baragan a lui Pascalopol si prin plecarea la Paris a Otiliei si a lui Pascalopol. De altfel, locul in care sunt situate cele doua case apartine mediului citadin, ceea ce imprima operei un aer modern.
Ramas orfan, ambii parinti fiind decedati, Felix Sima va sta in gazda la unchiul Costache Giurgiuveanu pentru trei ani, perioada in care acesta va studia medicina la Bucuresti. Costache Giurgiuveanu locuieste in vecinatatea unei familii inrudite, Tulea, el fiind posesorul averii care va produce un conflict major intre personajele operei, alaturi de el fiind Otilia, fiica celei de-a doua sotii decedate a lui Giurgiuveanu. Felix va fi fermecat de feminitatea Otiliei, aflata intr-o relatie cu maturul Pascalopol. Pascalopol ii va starni gelozia lui Felix, deoarece acesta era un barbat realizat, rafinat, bogat. In ciuda manifestarilor afective fata de Felix, Otilia constientizeaza ca ea l-ar putea impiedica pe tanar sa-si construiasca o cariera de succes, casatorindu-se cu Pascalopol, care ii va oferi protectie atat in timpul vietii lui Giurgiuveanu, cat si dupa moartea acestuia.
Dorind sa puna mana pe averea lui Giurgiuveanu, familia Tulea (Aglae, Simion, Titi, Aurica) si sotii Olimpia si Stanica Ratiu vor intra in conflict cu tabara reprezentata de Otilia, Giurgiuveanu si Pascalopol. O scena importanta in evolutia actiunii este cea in care Stanica Ratiu, reprezentant al tipologiei arivistului, reuseste sa-l pacaleasca pe batranul Costache Giurgiuveanu, care zacea in pat. Ramas fara banii pe care batranul avar ii stransese pentru Otilia si care trebuiau sa fie pusi intr-un cont de Pascalopol, Giurgiuveanu isi da duhul; moartea batranului va determina plecarea si casatoria Otiliei cu Pascalopol, in vreme ce Felix isi va termina studiile si se va remarca ca medic pe campul de lupta din Primul Razboi Mondial. O alta scena importanta este in epilog, si anume cea a reintalnirii dintre Felix si Pascalopol. Pascalopol, imbatrinit vizibil, ii marturiseste medicului ca a divortat de Otilia, dorind sa-i ofere acesteia libertatea de care avea nevoie o fiinta tanara. II inmaneaza lui Felix o fotografia care o infatiseaza pe Otilia intr-un cadru argentinian. Reintors pe strada Antim, Felix realiza ca advertismentul batranului Giurgiuveanu s-a adeverit, casa fiind acum parasita.
Respectand rigorile realismului balzacian, la care se adauga si influentele altor tipuri de sensibilitati, George Calinescu construieste tipologii aparte in literatura romana: Felix este tipul ambitiosului, iar constructia lui Costache Giurgiuveanu (“buzele rasfrante”, “ochii mici, clipesc rar”) pun in evidenta un avar si respecta rigorile clasicismului, existand un raport de concordanta intre portretul fizic si moral al acestuia. Otilia poate fi incadrata in tipologia cochetei dintr-o perspectiva realista, Stanica Ratiu este arivistul, Aglae este baba absoluta, Pascalopol mosierul, Simion Tulea nevroticul, iar Aurica fata batrana.
Motivul orfanului (atat Felix, cat si Otilia aveau parintii decedati) va fi tratat in mod realist de catre autor. De remarcat este si tendinta catre introspectie a celor doi tineri, ceea ce demonstreaza inca o data ca opera literara intruneste si aspecte moderne.
Relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela
Alaturi de Eugen Lovinescu, cel care ramane de altfel principalul teoretician al modernismului in literatura romana, Camil Petrescu, romancier, dramaturg si poet publica o serie de articole si chiar studii cu un pronuntat caracter teoretic. Un asemenea articol este si cel intitulat “Noua structura si opera lui Marcel Proust”. Pentru a-si justifica aderarea la programul modernismului lovinescian, Camil Petrescu porneste in acest articol de la ideile filosofice ale lui Henri Bergson si de la cele al lui Edmund Husserl. Neincrederea in capacitatea stiintelor de a reprezenta instrumente eficiente ale cunoasterii lumii determina, pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, o schimbare de paradigma in literatura europeana. Acesta este momentul in care, de fapt, se pun bazele fenomenologiei moderne. Henri Bergson opereaza o distinctie majora intre timpul ca realitate masurabila, neutra si exterioara constiintei si un timp subiectiv, al constiintei, pe care il numeste durata.
Pornind de la aceste consideratii, Camil Petrescu isi incheie articolul cu afirmatia “eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”, fapt care il va determina sa publice in anul 1930 romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. Romanul subiectiv, de analiza psihologica, Camil Petrescu propune o lume vazuta prin filtrul mintii unui intelectual aflat in mediul citadin, deschis catre instrumentele autocunoasterii: introspectia si reflectia.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului indica cele doua prejudicii pe care Stefan Gheorghidiu va incerca sa le amelioreze. Substantivul “noapte” indica trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele “prima” si “ultima” sunt granitele temporale ale unor experiente pe care personajul principal al romanului le va trai si care ii vor modifica in cele din urma viziunea: iubirea si razboiul.
Tematica romanului camilpetrescian este centrata pe experientele definitorii pentru evolutia lui Stefan Gheorghidiu: experienta iubirii si cea a razboiului il vor schimba odata pentru totdeauna pe tanarul intelectual, care iese cumva mantuit din intamplarile relatate.
Stefan Gheorghidiu este personajul principal romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. In jurul acestuia va gravita intreaga actiune, din prisma sa fiind redate si celelalte personaje, cat si mediul de desfasurare a actiunii. Student la Facutatea de Filosofie, el este modelul intelectualului inadaptabil, vazand lumea incojuratoare ca pe una meschina, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile. Nemultumit de implicarea Elei, sotia sa, in lumea mondena si suspectand-o ca il inseala, Stefan ajunge sa se izoleze de realitatea pe care incearca sa o refuze. Experienta razboiului, insa, il va determina sa-si schimbe o buna parte din viziuni; altfel spus, Gheorghidiu va reveni dupa front mantuit. Intelegand ca relatia cu Ela trebuie incheiata, Stefan ii marturiseste acesteia ca-i lasa tot “trecutul”, parasind-o definitiv. Personaj modern, Stefan Gheorghidiu este deschis la introspectie si reflectie, iar mediul in care evolueaza in cea mai mare parte a economiei romanului este cel citadin, bucurestean in speta. Faptul ca personajul este student la Filosofie indica inclinatia spre meditatie a tanarului.
Ela, tanara cocheta, este considerata cea mai frumoasa si cea mai populara studenta de la Universitate; de ea se va indragosti Stefan Gheorghidiu, insa baza iubirii dintre cei doi pare a fi, asa cum marturiseste personajul-narator, orgoliul sau exagerat. Numele poate fi interpretat ca unul banal, dar si ca unul compus din “el” si “ea”, iubirea fiind vazuta ca o nostalgie a androginismului. Dupa ce Stefan il va mosteni pe raposatul unchi Tache, modul de viata al acestora se va schimba fundamental: Ela va fi din ce in ce mai preocupata de lux, de petreceri, escapade si va deveni o prezenta insemnata in lumea mondena bucuresteana, in ciuda protestelor lui Stefan. Din aceasta cauza, tanarul Gheorghidiu o va suspecta ca il inseala, fapt care va conduce la destramarea cuplului.
Relatia dintre cele doua personaje poate fi pusa in evidenta prin intermediul secventei referitoare la problema mostenirii unchiului Tache. In urma decesului unchiului Tache, Stefan, casatorit cu frumoasa Ela, mosteneste in mod neasteptat o mare parte din averea raposatului. Rudele, scandalizate de acest fapt, ii cer sa-si cedeze partea, lucru pe care Stefan il face dupa un parastas jenant, in ciuda protestelor sotiei sale. Acesta este momentul in care se produce prima mare ruptura in interiorul cuplului: Stefan era suficient de detasat de necesitatile materiale ale lumii in care traieste, in timp ce Ela nu se sfieste sai spuna ca nu trebuie sa renunte asa de usor la mostenire. Investind bani ramasi intr-o afacere care va scapa foarte greu de faliment, la propunerea celuilalt unchi, deputatul Nae Gheorghidiu, Stefan se reintoarce la Facultate, unde va scrie o lucrare care ii va aduce stima din parte colegilor si va deschide cuplului usile catre o lume noua, plina de mondenitati si care va reprezenta o noua granita aparuta intre cei doi soti. Secventa simbolica, revenirea de pe frontul transilvanean, in toamna lui 1916, a lui Stefan poate fi considerata a fi incheierea procesului de “mantuire” al acestuia. Tanarul Gheorghidiu, care acum se simte total strain de Ela, o anunta pe aceasta ca va divorta si ii va lasa tot “trecutul” lor ei (posesiunile cuplului).
Personaj prin excelenta modern, Stefan Gheorghidiu are o viata interioara complexa, specifica unui intelectual care nu poate accepta lumea inconjuratoare. Gheorghidiu are trairi interioare violente, se dovedeste a fi nesigur in ceea ce o priveste pe Ela, suspectand-o ca l-ar insela. Avand dorinta de a arata ca nu este afectat, Stefan Gheorghidiu disimuleaza, ceea ce ii sporeste intr-un fel framantarile: “Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma sinteam imbecil si ridicol si naiv”. Contrariat de faptul ca Elei ii place sa se lase in voia tentatiilor mondene, devenind foarte preocupata pentru tot ceea ce inseamna lux, distractie si escapade, Gheorghidiu intelege ca Ela nu are acelasi mod de a vedea iubirea: “As fi vruto mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare”. Conturandu-se ca o persoana prea putin ocupata de modul in care arata si in care se imbraca, considerand aceste preocapari frivole, superficiale, el va ajunge sa-si compare la un moment dat camasa sa cu cea a domnului G.: el avea “mansetele prea largi si cu corturile sucite inafara”, in vreme ce “domnul G. avea mansetele bine intinse, mici”. Autocaracterizarea apare in cateva secvente in care este evidentiat portretul fizic: “eram inalt si elegant”. Trasatura dominanta a sa este, asa cum afirma el, orgoliul. De fapt, chiar relatia cu Ela se bazeaza pe orgoliul iesit din comun al personajului-narator: “cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Ela va fi vazuta prin ochii lui Stefan Gheorghidiu. Prin intermediul caracterizarii directe realizata de personajul-narator, Ela este descrisa ca “una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate”. Casatoriti mai mult din orgoliul lui Stefan, acesta va fi puternic contrariat atunci cand va descoperi si o alta latura a Elei, o latura care se manifesta prin atractia fata de tot ce este monden: “imi descopeream sotia cu o uimire dureroasa”. Odata cu excursia de la Odobesti, Stefan ia in calcul posibilitatea ca tanara sa sotie sa-l insele cu domnul G. (“am crezut ca eu sunt singurul motiv de durere sau de bucurie pentru femeia mea..azi descopeream ca ochii ei sunt gata sa planga pentru altul”).
Spre deosebire de romanele traditionale, in romanul camilpetrescian conflictul interior al protagonistului este mai bine conturat. Model al intelectualului pe care lumea inconjuratoare nu-l intelege si nu-l ajuta, pentru care sentimentele contradictorii in ceea ce o priveste pe Ela sunt puternice,
Stefan este strapuns de un conflict launtric iesit din comun. Gheorghidiu traieste iluzia faptului ca s-a izolat de lumea inconjuratoare si incearca sa inteleaga daca Ela l-a inselat sau nu. Un motiv important care a dus la ruperea relatiei este participarea lui Ela in lumea mondena, dispretuita atat de mult de tanarul Stefan, discrepantele dintre aspiratiile celor doi fiind cu adevarat semnificative. Conflictul exterior este pus in lumina de relatia pe care Stefan Gheorghidiu o are cu lumea exteriora, manifestand acelasi orgoliu al respingerii realitatii.
Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu
Alaturi de Eugen Lovinescu, cel care ramane de altfel principalul teoretician al modernismului in literatura romana, Camil Petrescu, romancier, dramaturg si poet publica o serie de articole si chiar studii cu un pronuntat caracter teoretic. Un asemenea articol este si cel intitulat “Noua structura si opera lui Marcel Proust”. Pentru a-si justifica aderarea la programul modernismului lovinescian, Camil Petrescu porneste in acest articol de la ideile filosofice ale lui Henri Bergson si de la cele al lui Edmund Husserl. Neincrederea in capacitatea stiintelor de a reprezenta instrumente eficiente ale cunoasterii lumii determina, pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, o schimbare de paradigma in literatura europeana. Acesta este momentul in care, de fapt, se pun bazele fenomenologiei moderne. Henri Bergson opereaza o distinctie majora intre timpul ca realitate masurabila, neutra si exterioara constiintei si un timp subiectiv, al constiintei, pe care il numeste durata.
Pornind de la aceste consideratii, Camil Petrescu isi incheie articolul cu afirmatia “eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”, fapt care il va determina sa publice in anul 1930 romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. Romanul subiectiv, de analiza psihologica, Camil Petrescu propune o lume vazuta prin filtrul mintii unui intelectual aflat in mediul citadin, deschis catre instrumentele autocunoasterii: introspectia si reflectia.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului indica cele doua prejudicii pe care Stefan Gheorghidiu va incerca sa le amelioreze. Substantivul “noapte” indica trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele “prima” si “ultima” sunt granitele temporale ale unor experiente pe care personajul principal al romanului le va trai si care ii vor modifica in cele din urma viziunea: iubirea si razboiul.
Tematica romanului camilpetrescian este centrata pe experientele definitorii pentru evolutia lui Stefan Gheorghidiu: experienta iubirii si cea a razboiului il vor schimba odata pentru totdeauna pe tanarul intelectual, care iese cumva mantuit din intamplarile relatate.
Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. In jurul acestuia va gravita intreaga actiune, din prisma sa fiind redate si celelalte personaje, cat si mediul de desfasurare a actiunii. Student la Facutatea de Filosofie, el este modelul intelectualului inadaptabil, vazand lumea incojuratoare ca pe una incapabila sa-i inteleaga aspiratiile. Nemultumit de implicarea Elei, sotia sa, in lumea mondena si suspectand-o ca il inseala, Stefan ajunge sa se izoleze de o realitate pe care incearca sa o refuze. Experienta razboiului, insa, il va determina sa-si schimbe o buna parte din viziuni; altfel spus, Gheorghidiu va reveni dupa front mantuit. Intelegand ca relatia cu Ela trebuie incheiata, Stefan ii marturiseste acesteia ca-i lasa tot “trecutul”, parasind-o definitiv. Personaj prin excelenta specific unui roman modernist, Stefan Gheorghidiu este deschis la introspectie si reflectie, iar mediul in care evolueaza in cea mai mare parte a economiei romanului este cel citadin, bucurestean in speta. Faptul ca personajul este student la Filosofie indica inclinatia spre meditatie a tanarului.
Trasaturile de caracter ale personajului pot fi foarte bine evidentiate prin intermediul actiunii. Urmand sa intre in razboi, statul roman ii va inregimenta pe cei apti de razboi, printre ei aflandu-se si studentul la filosofie, Stefan Gheorghidiu. O scena plina de semnificatii a romanului camilpetrescian este cea de la popota, cand Stefan asista la o discutie despre un barbat achitat de instanta in ciuda faptului ca si-a omorat sotia fidela (el fiind infidel). Discutia dintre soldati care va implica si dezbaterea termenilor de dragoste si fidelitate ii va retrezi aminterea celor doi ani si jumatate de casnicie cu Ela lui Stefan Gheorghidiu.
In urma decesului unchiului Tache, Stefan, casatorit cu frumoasa Ela, mosteneste in mod neasteptat o mare parte din averea raposatului. Rudele, scandalizate de acest fapt, ii cer sa-si cedeze partea, lucru pe care Stefan il face dupa un parastas jenant, in ciuda protestelor sotiei sale. Acesta este momentul in care se produce prima mare ruptura in interiorul cuplului: Stefan era suficient de detasat de nevointele materiale ale lumii in care traieste, in timp ce Ela nu se sfieste sa-i spuna ca nu trebuie sa renunte asa de usor la mostenire. Investind bani ramasi intr-o afacere care va scapa foarte greu de faliment, la propunerea celuilalt unchi, deputatul Nae Gheorghidiu, Stefan se reintoarce la Facultate, unde va scrie o lucrare care ii va aduce stima din parte colegilor si va deschide cuplului usile catre o lume noua, plina de mondenitati si care va reprezenta o noua granita aparuta intre cei doi soti. Secventa simbolica, revenirea de pe frontul transilvanean, in toamna lui 1916, a lui Stefan poate fi considerata a fi incheierea procesului de “mantuire” al acestuia. Tanarul Gheorghidiu, care acum se simte total strain de Ela, o anunta pe aceasta ca va divorta si ii va lasa tot “trecutul” lor ei (posesiunile cuplului).
Personaj prin excelenta modern, Stefan Gheorghidiu are o viata interioara complexa, specifica unui intelectual care nu poate accepta lumea inconjuratoare. Gheorghidiu are trairi interioare violente, se dovedeste a fi nesigur in ceea ce o priveste pe Ela, suspectand-o ca l-ar insela. Avand dorinta de a arata ca nu este afectat, Stefan Gheorghidiu disimuleaza, ceea ce ii sporeste intr-un fel framantarile: “Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma sinteam imbecil si ridicol si naiv”. Contrariat de faptul ca Elei ii place sa se lase in voia tentatiilor mondene, devenind foarte preocupata pentru tot ceea ce inseamna lux, distractie si escapade, Gheorghidiu intelege ca Ela nu are acelasi mod de a vedea iubirea: “As fi vruto merei feminina, deasupra acestor discutii vulgare”.
Conturandu-se ca o persoana prea putin ocupata de modul in care arata si in care se imbraca, considerand aceste preocapari frivole, superficiale, el va ajunge sa-si compare la un moment dat camasa sa cu cea a domnului G: el avea “mansetele prea largi si cu corturile sucite inafara”, in vreme ce “domnul G. avea mansetele bine intinse, mici”. Caracterizarea directa apare in cateva secvente in care este evidentiat portretul fizic: “eram inalt si elegant”. Trasatura dominanta a sa este, asa cum afirma el, orgoliul. De fapt, chiar relatia cu Ela se bazeaza pe orgoliul iesit din comun al personajului-narator: “cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Spre deosebire de romanele traditionale, in romanul camilpetrescian conflictul interior al protagonistului este mai bine conturat. Model al intelectualului pe care lumea inconjuratoare nu-l intelege si nu-l ajuta, pentru care sentimentele contradictorii in ceea ce o priveste pe Ela sunt puternic, Stefan este strapuns de un conflict launtric iesit din comun. Gheorghidiu traieste iluzia faptului ca s-a izolat de lumea inconjuratoare si incearca sa inteleaga daca Ela l-a inselat sau nu. Un motiv important care a dus la ruperea relatiei este participarea lui Ela in lumea mondena, dispretuita atat de mult de tanarul Stefan, discrepantele dintre aspiratiile celor doi fiind cu adevarat semnificative.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu – tema si viziunea despre lume comentariu literar, analiza literara
Alaturi de Eugen Lovinescu, cel care ramane de altfel principalul teoretician al modernismului in literatura romana, Camil Petrescu, romancier, dramaturg si poet publica o serie de articole si chiar studii cu un pronuntat caracter teoretic. Un asemenea articol este si cel intitulat “Noua structura si opera lui Marcel Proust”. Pentru a-si justifica aderarea la programul modernismului lovinescian, Camil Petrescu porneste in acest articol de la ideile filosofice ale lui Henri Bergson si de la cele al lui Edmund Husserl. Neincrederea in capacitatea stiintelor de a reprezenta instrumente eficiente ale cunoasterii lumii determina, pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, o schimbare de paradigma in literatura europeana. Acesta este momentul in care, de fapt, se pun bazele fenomenologiei moderne. Henri Bergson opereaza o distinctie majora intre timpul ca realitate masurabila, neutra si exterioara constiintei si un timp subiectiv, al constiintei, pe care il numeste durata.
Pornind de la aceste consideratii, Camil Petrescu isi incheie articolul cu afirmatia “eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”, fapt care il va determina sa publice in anul 1930 romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. Romanul subiectiv, de analiza psihologica, Camil Petrescu propune o lume vazuta prin filtrul mintii unui intelectual aflat in mediul citadin, deschis catre instrumentele autocunoasterii: introspectia si reflectia.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului indica cele doua prejudicii pe care Stefan Gheorghidiu va incerca sa le amelioreze. Substantivul “noapte” indica trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele “prima” si “ultima” sunt granitele temporale ale unor experiente pe care personajul principal al romanului le va trai si care ii vor modifica in cele din urma viziunea: iubirea si razboiul.
Tematica romanului camilpetrescian este centrata pe experientele definitorii pentru evolutia lui Stefan Gheorghidiu: experienta iubirii si cea a razboiului il vor schimba odata pentru totdeauna pe tanarul intelectual, care iese cumva mantuit din intamplarile relatate.
Structural si compozitional, romanul este alcatuit din doua parti: prima parte este centrata pe relatia de dragoste dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, in vreme ce partea a II-a prezinta activitatea lui Ghiorghidiu pe frontul transilvanean din Primul razboi mondial. Fiind prin excelenta un roman modern, Camil Petrescu renunta la structura clasica: perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana I, evenimentele de constiinta au o mare semnificatie, conflictul interior devine mai important decat conflictele exterioare ale personajului, apar transpuse in economia romanului documentele de constiinta (jurnalul, scrisorile, memoriile). Datorita inclinatiei personajului spre introspectie si reflectie, conceptul realist de obiectivitate este inlocuit cu cel modernist, care propune o viziunea autentica despre lume; ca urmare a faptului ca lumea nu mai este reflectata obiectiv, scriitorul modern nu se mai arata preocupat de stil (primatul autenticitatii implica anticalofilia).
In romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, Camil Petrescu ofera atentie sporita tehnicii declansarii involuntare a memoriei. Cea mai importanta implicatie a acestei tehnici tine de tulburarea concordantei dintre timpul istoriei si timpul discursului. Actiunea nu mai este prezentata cronologic, ceea ce da nastere la aparitia analepselor si prolepselor, precum si a digresiunilor dintre timpul istoriei si cel al discursului. Altfel spus, aflat la popota, tanarul Stefan Gheorghidiu asista la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat in presa: un barbat care si-a ucis nevasta fidela a fost achitat de tribunal. Aceasta discutie il va face pe Gheorghidiu sa rememoreze cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela, episodul asemanandu-se cu cel in care personajul lui Proust isi aminteste trecutul atunci cand mananca o madelaina.
Actiunea romanului se petrece atat in mediul citadin, cat si pe front, cuprinzand evenimentele traite de protagonist cu aproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul intrarii Romaniei in Primul razboi mondial, cat si din perioada desfasurarii acestuia. Timpul in care se desfasoara intamplarile sunt cu doi ani si jumatate inainte de 1916 (casnicia cu Ela) si cateva saptamani din luptele armatei romane pe frontul transilvanean din toamna lui 1916.
Urmand sa intre in razboi, statul roman ii va inregimenta pe cei apti de razboi, printre ei aflandu-se si studentul la filosofie, Stefan Gheorghidiu. O scena plina de semnificatii a romanului camilpetrescian este cea de la popota, cand Stefan asista la o discutie despre un barbat achitat de instanta in ciuda faptului ca si-a omorat sotia fidela (el fiind infidel). Discutia dintre soldati care va implica si dezbaterea termenilor de dragoste si fidelitate ii va retrezi tanarului aminterea celor doi ani si jumatate de casnicie cu Ela lui Stefan Gheorghidiu. Suspectand ca Ela ii este infidela, Stefan Gheorghidiu incepe sa puna la indoiala iubirea acesteia. Inregimentarea in armata si participarea la luptele de pe frontul transilvanean din toamna lui 1916 vor intrerupe pentru o perioada de cateva saptamani orice legatura dintre Stefan si Ela. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acasa, in Bucuresti, simtindu-se detasat in mod absolut de Ela. Privind-o cu indiferenta, Stefan o anunta asupra faptului ca-i lasa tot “trecutul”, adica averea obtinuta dupa moartea instaritului unchi Tache si ca va divorta de aceasta. Scena de la finalul romanului demonstreaza ca experienta razboiului a avut asupra lui Gheorghidiu o influenta majora, acesta schimbandu-si conceptiile despre iubire. Intors de pe front si alegand sa se desparta definitiv de Ela, Stefan reuseste sa “se mantuiasca” intr-un fel, adica sa se elibereze de trecutul chinuitor.
Spre deosebire de romanele traditionale, in romanul camilpetrescian conflictul interior al protagonistului este mai bine conturat. Model al intelectualului pe care lumea inconjuratoare nu-l intelege si nu-l ajuta, pentru care sentimentele contradictorii in ceea ce o priveste pe Ela sunt puternice, Stefan este strapuns de un conflict launtric iesit din comun. Gheorghidiu traieste iluzia faptului ca s-a izolat de lumea inconjuratoare si incearca sa inteleaga daca Ela l-a inselat sau nu. Un motiv important care a dus la ruperea relatiei este participarea Elei in lumea mondena, dispretuita atat de mult de tanarul Stefan, discrepantele dintre aspiratiile celor doi fiind cu adevarat semnificative.
Conflictul exterior este pus in lumina de relatia pe care Stefan Gheorghidiu o are cu lumea exteriora, manifestand acelasi orgoliu al respingerii realitatii.
Relatia dintre Ion si Ana din romanul Ion de Liviu Rebreanu
Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor capodopere ale literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau “Rascoala”. Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie europeana, incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.
Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii marturiseste ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta ramasese insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca a ramas insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit pe Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele aparute inaintea romanului.
Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera fiind inclus si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre romancierii europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta. Romanul are si un puternic caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii, incadrarea personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile sale, pornind de la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a universului reflectat.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind personaj eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric “infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si plina de sens.” Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de criticul Nicolae Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.
Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist: problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.
Ion Glanetasu, personajul eponim al operei, este protagonistul operei. Alungat din randurile flacailor satului Pripas, Ion este “incruscrit cu saracia”. Din aceasta cauza, acesta decide ca nu trebuie sa renunte la dorinta de a-si depasi conditia sociala pe care o avea, tinand seama de importanta pe care localnicii o ofereau proprietatilor funciare, ca mijloc de dobandire a respectului cuvenit in randul localnicilor. Pentru acest lucru, Ion, fiu al lui Alexandru Pop Glanetasu si al Zenobiei, considerati “sarantocii” satului, este dispus sa renunte la fiinta iubita, Florica, pentru a se casatori cu fata lui Vasile Baciu, Ana. Chiar daca Ana nu era o fiinta aspectuoasa, Ion constientizeaza ca intemeierea unei familii ca urmare a casatoriei cu aceasta i-ar putea aduce pamanturile tatalui sau si totodata schimbarea clasei sociale din care facea parte. Dupa consumarea planului de acaparare a pamanturilor lui Vasile Baciu, Ion decide sa se intoarca la Florica, ceea ce ii va aduce sfarsitul. Asadar, incercand sa amelioreze cele doua prejudicii care il voi urmari pe tot parcursul evolutiei sale (nevoie de improprietarire funciara si dragostea pentru Florica), Ion va sfarsi prin a fi omorat chiar de catre George Bulbuc, petitorul initial al Anei Baciu. De altfel, Ion poate fi incadrat in trei tipologii: tipoligia taranului sarac, cea a arivistului si cea a ambitiosului dezumanizat de lacomie.
Ana este fata lui Vasile Baciu, reprezentant de seama al categoriei botocanilor din satul Pripas. Fara a fi aspectuoasa, Ana fusese initial promisa de tatal sau fiului lui Toma Bulbuc, George. Insa, aceasta cade prada seductiei sirete a lui Ion, care vede prin Ana mijlocul prin care poate lua in proprietate fondul funciar al tatalui ei. Victima a negocierilor la sange dintre tatal ei si Ion, dar si a nepasarii pe care Ion o manifesta fata de ea si de copilul lor, Ana decide sa-si puna capat zilelor, nemaisuportand chinul la care a fost supusa pentru o perioada destul de indelungata de timp. Spre deosebire de statutul psihologic al lui Ion, care este unul specific manipulatorului, Ana este victima, este cea care s-a lasata manipulata de un om pentru care dorinta de inavutire il dezumanizeaza complet. Tipologic, Ana este prototipul femeii de la tara, al carui destin este tragic marcat de supunerea sa fata de lumea barbatilor.
Relatia dintre cei doi este pusa in evidenta inca de la inceputul discurscului, cand dupa hora, Ion pleaca sa o caute pe Ana, atragand-o sub umbra unui nuc, planul acestuia fiind bine stabilit. Ion ii ofera tuica, Ana il refuza, amintindu-i de tatal ei, iar Ion se gandeste asupra sentimentelor pe care le are fata de ea: “Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Asadar, cititorul afla de la bun inceput de intentiile miselesti ale protagonistului, care urmareste sa parvina. O alta scena plina de semnificatii este cea in care Vasile Baciu, afland ca Ion este tatal copilului, o trimite pe aceasta la casa Glanetasului. Ion, care era la masa, initial ignora prezenta Anei; insa, dupa ce se ridica de la masa, se aproprie de Ana si ii cantareste cu foarte mare atentie burta. Pentru Ion, copilul o putea lega pe Ana de el, ceea ce ii va usura planul de improprietarire cu fondul lui Vasile Baciu.
Conflictul principal al operei este cel dintre Ion Glanetasu si Vasile Baciu. Prin intermediul casatoriei cu Ana, Ion urmareste sa obtina proprietatea asupra fondului funciar al lui Vasile Baciu. Dovedindu-se un negociator abil, Ion reuseste sa obtina pamanturile mult dorite (care int-un final vor fi cedate parohiei preotului Belciug), insa negocierile cu Baciu vor fi cu adevarat sangeroase, Ana fiind victima acestui diferend. Batuta si respinsa atat de tatal sau, cat si de sotul care nici macar copilul nu il va determina sa-i acorde sotiei sale atentia meritata, Ana decide ca singura sa salvare este moartea. Sinuciderea Anei si moartea copilului ii va permite lui Ion sa se repozitioneze catre fiinta pe care o iubea cu adevarat, Florica, care acum era casatorita cu fostul rival, George Bulbuc. La fel ca in cazul Anei, si Ion va avea un sfarsit tragic, calaul sau fiind George Bulbuc.
Avand in fata doua personaje realiste, Rebreanu ofera faptelor, gesturilor, atitudinilor, limbajului o mare atentie. Personajele realiste sunt influentate in evolutia lor de mediul social in care se nasc si doresc, din variate motive, sa urce pe scara sociala sau daca deja au obtinut un statut social convenabil, sa-si mentina acel statut.
Prin intermediul caracterizarii directe realizata de catre autor, Ion Glanetasu este descries ca fiind un om muncitor (“Flacaului ii curgea sudoarea pe obraji, pe spate”; “Ion cosea din rasputeri”). De asemenea, autorul intentioneaza intr-un fel cititorul asupra obsesiei personajului eponim pentru pamant (“iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”). Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul”, iar preotul Belciug il va considera pana cand acesta va ceda pamanturile bisericii “stricat si-un baraus, s-un om de nimic”. Sedusa, prin tehnici de o viclenie iesita din comun de catre Ion, Ana va vedea in acesta “norocul” ei, parere ce se va schimba de-a lungul evolutiei istoriei, Ion fiind intr-un fel cauza pentru care Ana a ales sa se sinucida. Limbajul gestual, ca mijloc al caracterizarii indirecte a personajului, joaca si un rol important in conturarea caracterului lui Ion. Scena sarutarii pamantului “ca pe o ibovnica” nu sugereaza altceva decat obsesia lui Ion pentru fondul funciar. Desi va incerca sa amelioreze prejudiciul pamantului si pe cel al iubirii, Ion va fi in cele din urma invins de glasul pamantului. Criticul George Calinescu considera ca Ion nu este altceva decat “o bruta, careia siretenia ii tine loc desteptaciunii’’. Astfel, moartea lui Ion, survenita ca urmare la intoarcerea glasului iubirii, poate fi perceputa si ca o pedeapsa pentru mijloacele imorale folosite pentru a obtine pamanturile lui Vasile Baciu.
Caracterizata direct de catre Ion ca fiind “slabuta si uratica”, Ana Baciu este victima vicleniei lui Ion. Ajunsa in stadiul in care considera ca existenta ii este aproape imposibila, autorul noteaza gandurile morbide ale acesteia: “isi zicea mereu, ca fara el ar trebui sa moara”. Ana traieste tragedia de a fi femeie intr-o societate si epoca in care rolul femeilor era cel de supunere in fata barbatilor si are ghinionul de a pica prada in planul viclean al lui Ion. Crezand in dragostea lui Ion, Ana nu asculta de tatal ei, care o atentioneaza asupra adevaratelor intentii ale fiului lui Alexandru Pop Glanetasu.