Limba si literatura romana programa, comentarii si subiecte pentru bacalaureat 2023-2024

Traditionalism       Definiție: curent cultural apărut la începutul secolului al XX-lea, care promovează tradiţia și apără valorile arhaice de pericolul degradării în contact cu tendințele și valorile modern; susține convingerea că literatura trebuie să exprime specificul național, localizat în lumea rurală; dorința conservării factorului autohton este justificată prin ideea că satul tradițional este un reflex al „sufletului etnic”, producător de cultură și civilizație proprie și refractar la imitația culturii occidentale, inaderența la civilizația industrial capitalistă, socotită straină spiritului românesc, și, în plan literar, aversiunea față de modernismul „decadent”, văzut ca un import cultural neasimilat.       Caracteristici: ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat; întoarcerea la originile literaturii; istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie, dar într-un mod exaltat; prezintă universul patriarhal al satului, problematica ţărănească; pune accent pe etic, etnic, social; proză realistă de factură socială;promovează ideea că mediul citadin și valorile moderne sunt periculoase pentru puritatea sufletelor.        Traditionalismul romanesc cuprinde trei curente inrudite prin apropierea de traditia rurala si diferite prin modul in care se realizeaza aceasta apropiere: samanatorismul, poporanismul, gandirismul.  a)  Samanatorismul, orientare care se-ncheagă in jurul revistei „Samanatorul”, apăruta la Bucureşti, in 1901, sub conducerea lui Al. Vlahuta si G. Coşbuc.       In articolul-program al revistei, intitulat „Primele vorbe”, ca si in poezia „Samanatorul” publicata de Vlahuta in primul număr al acesteia, se conturează programul viitoarei orientări: scriitorii trebuie sa cultive specificul naţional, prin prezentarea vieţii satului. Speciile cultivate de samanatoristi: texte de mici dimensiuni, in versuri scurte, poeme epice(idilele), in proza -; schite, povestiri in care naratiunea se impleteste cu descrierea.        Principalul ideolog al revistei a fost Nicolae Iorga.  Trăsături:  · cultiva paseismul (întoarcerea spre trecut) si idilismul · sentimentul dezradacinarii · elogiul dreptatii, facute de tarani pe cont propriu in maniera haiducilor de altadata   · proza peisagista   · ispiratie istorica si rurala   · idilizarea vietii satului si a taranului, prin reducerea lor la o serie de evenimente placute, legate de contactul cu natura, iubirea, cantecul, poezia  · prezentarea armonioasa a relatiei dintre boieri si tarani, conditionata de apartenenta boierilor la vechile familii aristocrate romanesti  ·considerareavietii urbane drept un factor distructiv pentru sufletul taranesc curat, nealterat, orasul fiind vazut ca un loc al pierzaniei  ·grija „întăririi si inaltarii neamului acestuia”   Reprezentanţi: O. Goga, M. Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, St. O. Iosif.   b)  Poporanismul este orientarea care se-ncheagă in jurul revistei „Viata romaneasca”, apăruta la Iaşi, in 1906, sub conducerea lui C. Stere si avându-l ca secretar de redacţie pe Garabet Ibrăileanu. Curentul manifesta interes pentru viata rurala si pentru valorile poporului, dar se deosebeste de samanatorism prin: evocarea unei existente chinuite a taranilor, condamnati la munca trudnica si la mizerie (O. Goga); lipsa educatiei corespunzatoare, a bolilor netratate, care aduc moartea timpurie in lumea satului ( „Fefeleaga”- I. Agarbiceanu). Din punct de vedere formal: Tablouri descriptive sumbre, caracterizate prin amestecul suferintei fizice si morale, care implica si un sentiment de mila, de duiosie al autorilor, ceea ce confera un pronuntat aspect liric textelor  Adepţii acestei  orientări isi propuneau ca obiective:  · dragostea pentru popor  · simpatie pentru sat si tarani, dar nu idealizează viata de la tara (realismul viziunii)  · interes pentru luminarea poporului  · critica aspra a nedreptatilor facute omului de rand   Reprezentanti: Calistrat  Hogaş, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Ion Agarbiceanu.   c) Gândirismul se naşte in jurul revistei „Gândirea”, apăruta la Cluj, in 1921, sub directia lui Cezar Petrescu. Are la inceput o orientare eclectica si grupeaza in jurul ei principalii scriitori ai vremii, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihaescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat. Cu timpul, revista trece sub influenta lui Nichifor Crainic, iar din 1928 sub conducerea lui, cuprinzand in aceeasi orientare si alte publicatii literare, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".  Filozofia promovata in multe din articolele publicate in "Gandirea" se afla sub inraurirea germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vietii (Lebensphilosophie) din "Declinul Occidentului" ("Der Untergang des Abendlandes"), in care erau explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie si se proclama prabusirea Occidentului sub povara lipsei de cultura, a masinismului si a civilizatiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate in estetica expresionismului, sunt preluate si in operele filozofice ale lui Blaga.  In articolele sale programatice, "Isus in tara lui" (1923), "Parsifal" (1924) si "Sensul traditiei" (1929), Nichifor Crainic promoveaza traditionalismul culturii romane, conceput ca imbinare intre autohtonism si ortodoxism, intre temele si valorile nationale promovate de miscarile literare anterioare, pasoptism, junimism si samanatorism, si spiritualitatea ortodoxa, vazuta ca un "coviltir de aur" al bisericii romane, ca o zare metafizica in care se proiecteaza toata existenta si aspiratiile poporului roman.

         Modernism           Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului.         Mondernismul este o miscare artistica de mare amploare care se opune traditiei, normelor academice, cuprinzand mai multe influente literare precum simbolismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul, expresionismul (partial) si chiar simbolismul. Deci avandagarda este cuvantul-cheie.        Directia modernista poate fi caracterizat ca fiind anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Fundamentul teoretic al modernismului se remarca in gandirea lui Fr. Nietzsche, intuitionismul lui H. Bergson, fenomenologia lui E. Husserl, teoria relativitatii a lui A. Einstein si psihanaliza lui S. Freud   Curente literare subordonate modernismului: Dadaismul. Apare in 1916, cand, la Zurich, un grup de tineri scriitori, in frunte cu Tristan Tzara, pun bazele unei noi literaturi, subordonata principiului "Antiarta pentru antiarta". Dadaistii cautau sa socheze bunul-simt unanim acceptat. Operele dadaiste sunt recunoscute prin agresivitatea si elementele nihiliste promovate Constructivismul poate fi caracterizat ca fiind un dadaism constructiv, opunandu-se astfel nihilismului lui Tzara. "Romanul este condamnat la moarte in favoarea reportajului cotidian" si "se vorbeste despre un teatru de pura emotivitate" Suprarealismul este o miscare artistica aparuta in Europa dupa primul razboi mondial. Curentul se remarca prin prezenta subconstientului si a visului, ca factori declansatori ai actului creatiei. Sunt anulate mecanismele logice ale mintii, in favoarea unei gandirii necenzurate   Trăsăturile modernismului:         Negarea valorilor poetice Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune Ruptura de trecut Revolta și libertatea de exprimare Originalitatea și tendința de a șoca starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele necunoscutului luciditatea, efortul prin care gândirea își cucerește adevărurile problematica conștiinței nelinistite predilecția pentru stări limită:coșmar, halucinație, ridicol, grotesc exacerbare a sensibilității, a facultăților perceptive, vederea monstruoasă drama tristeții metafizice, a omului problematic înstrăinat de tainele genezice ale universului aspirația spre regăsirea echilibrului originar   Reprezentanții modernismului Lucian Blaga Tudor Arghezi Ion Barbu Franz Kafka Marcel Proust James Joyce George Bacovia   Romancieri români Camil Petrescu Hortensia Papadat Bengescu Mircea Eliade Mihail Sebastian Anton Holban   Poeți români Ion Barbu Tudor Arghezi Lucian Blaga   Critici literari români George Călinescu Eugen Lovinescu Tudor Vianu  

Neomodernism           Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave și prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile și expresie ermetică.         Neomodernismul este un curent literar apărut în secolul al XX-lea ca prelungire a modernismului şi se caracterizează prin următoarele aspecte:       Trăsăturile neomodernismului:   poezia sochează permanent asteptările cititorului este o poetică a existenței și a cunoașterii intelectualismul reinterpretarea miturilor abordarea modernă a marilor teme ale liricii iornia,spiritual ludic reprezentarea abstracțiilor în formă concretă ambiguitatea limbajului împinsă până la aparența de nonsens ermetismul expresiei   Reprezentanții de seamă ai curentului literar neomodernismul au fost: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Marin Sorescu Adrian Păunescu.    

Realism                Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.             Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice.            In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: - reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru si impersonal.             În literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei şi nu se poate vorbi, în niciun caz, despre realism în poezie. Romanul este specia epică în care realismul s-a reflectat cu deosebire, deşi se poate afirma că şi schiţa şi nuvela s-au bucurat de apreciere din partea scriitorilor dornici să oglindească în opere realitatea, "adevărul de viaţă".          Prin viziunea obiectivă asupra lumii, asupra aspectelor morale şi sociale de la periferia societăţii, considerate până atunci vulgare şi neinteresante, scriitorii realişti au reuşit să demonstreze că viaţa omului simplu poate fi "la fel de dramatică şi de complexă ca şi lumea eroică a clasicismului sau lumea personajelor excepţionale a romantismului" (Gh.Crăciun).   TRĂSĂTURILE REALISMULUI:   • perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei; • interesul pentru problematica socială reflectă, cu predilecţie, realitatea contemporană; • creează iluzia de realitate, prin ilustrarea unor imagini verosimile ale societăţii, în care banalul cotidian, aspectele traiului obişnuit sunt semnificative şi tipide; • acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate, incipitul operei având rolul de a induce cititorului iluzia vieţii reale • primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile interumane);. • naratorul este omniscient, omniprezentei ubicuu, ştie ce gândesc, ce fac, ce simt sau ce intenţionează personajele, le hotărăşte destinul, realizează perspectiva narativă de tip "demiurgic" (narator omnipotent), adică "se comportă ca un Dumnezeu", hotărând schimbări în planurile epice sau în viaţa eroilor (N.Manolescu); • naratorul este obiectiv (heterodiegetic); din punct de vedere gramatical şi semantic textele cu narator heterodiegetic se caracterizează prin povestirea faptelor la persoana a Hl-a, prin secvenţa temporală lineară nealterată de intervenţii subiective, ca şi prin relatarea în stil indirect. ("Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira); • modalitatea narativă se remarcă prin absenţa mărcilor formale ale naratorului şi focalizarea "dindărăt" sau focalizare zero; • personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune valorilor morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică esenţial; • predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi arhetipuri; • personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor "personaje tipice în situaţii tipice"; • atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea "dindărăt", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic; • compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele mai multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu; • precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului; Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creangă, loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda ş.a.    Literatura universală   Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski  

Simbolism   Apare în Franța în a doua jumătate a secolului XIX, ca reacție împotriva parnasianismului. Termenul este impus de Jean Moreas, care în 1886 scrie un manifest literar numit "Le symbolisme". Precursorul simbolismului este considerat Charles Baudelaire prin volumul "Corespondențe". Trăsături utilizarea simbolurilor, simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple. cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidență stări sufletești vagi, confuze, de melancolie, plictiseală. cultivarea elementului muzical, a sonorității verbale. existența sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzații, auditive, vizuale etc.).   Franța Charles Baudelaire Stephane Mallarme Paul Verlaine Tristan Corbière Jules Laforgue Novalis Arthur Rimbaud Paul Verlaine   România Ștefan Petică, Fecioare în alb (volum publicat în 1902) Dimitrie Anghel, În grădină (volum publicat în 1905) Ion Minulescu, Romanțe pentru mai târziu (volum publicat în 1908) Alexandru Macedonski, Flori sacre (volum publicat în 1912) George Bacovia, Plumb (volum publicat în 1916)

Romantism               Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația influențelor impuse de curent determină coexistența lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul). Trăsături            Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic și nuvela istorică.            Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea.            Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric.            Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.           Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în meditații.           Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.           Construirea eroilor exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun, precum și portretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de sentimente.          Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.          Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate           Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filosofice.          Puritate absolută in locul rigorii rationale a clasicismului          Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat          Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență antonimiile specifice unei existențe contradictorii          Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematicii, motivelor si limbajelor artistice

Clasicism          Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: rațiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanță unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc și acțiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.              Se mai pot desprinde și alte trăsături ale operei: simetria și echilibrul compoziției, concizia și rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentință... Termenul comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendința de a observa fenomenele în contextul universului și de a le închega într-un sistem proporțional și armonios, corespunzător frumosului și concordant cu norme rationale care impun tipuri model, perfecțiunea, idealul. Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară care promovează ideile de echilibru și armonie a ființei umane, constituite în modele durabile și care se pot regăsi în timp.              Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare și realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele frumosului, în concordanță cu norme specifice (cele trei unități în dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecțiunii formelor. S-a manifestat în toate artele – literatură, pictură, muzică, arhitectură.          Trăsături: regula celor trei unități în dramaturgie (de loc, timp, acțiune); puritatea genurilor și a speciilor literare; întâietatea rațiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr și natural (în literatură), înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în pictură); promovarea virtuții – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip social – excepțional, unic – un model); natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Cultivă trăsături distincte – curajul, vitejia, generozitatea sau lașitatea, avariția, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil înalt nu amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se folosește și pentru a denumi perfecțiunea, armonia.   Reprezentanți Boileau La Fontaine Jean Racine La Bruyere Pierre Corneille Anton Krâlov Antioh Cantemir

Particularitatile romanului psihologic Patul lui Procust                Prin romanul „Patul lui Procust”, autorul Camil Petrescu se remarcă printre cei mai de seamă reprezentanţi ai autenticităţii, având o deosebită acuitate intelectuală şi putere de creaţie. Modul în care este conceput romanul modern este explicitat de autor în articolul „Noua structura şi opera lui Marcel Proust”. Scriitorul respinge naraţiunea omniscientă în numele ideii de autenticitate acceptând naraţiunea la persoana I („Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”). Se creează astfel subiectivizarea naraţiunii, dar şi o limitare a perspectivei asupra personajelor şi a întâmplărilor.                În „Patul lui Procust”, spre deosebire de primul său roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, înmulţeşte personajele narator, dar ele rămân în continuare subiective, existând de data aceasta riscul pulverizării perspectivei. De aceea, Camil Petrescu inventează Autorul, un alt personaj narator în postura sa prezent prin notele de subsol, cu rol de a credita naratorii.               Totodată, în romanul modern evenimentele sunt relatate în funcţie de fluxul memoriei involuntare. Camil Petrescu este adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fără să aibă grija foarte mare asupra frumuseţii frazei şi logicii ei, în numele aceleiaşi autenticităţi.              Romanul „Patul lui Procust” este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: perspectiva narativa „farâmiţată”, naraţiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, construcţia personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor „dosare de existenţă”, dar şi autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii, cu experienţa nepervertită a trăirii febrile. Autenticitatea poate fi înţeleasă drept un mod de a trăi realitatea sau un mod de a cunoaşte. Apariţia fluxului memoriei involuntare, experienţa brută, mărturisirea directă, reliefează o alta perspectivă asupra actului de creaţie şi totodată e un bun argument pentru a afirma că romanul este psihologic.               Romanul are imaginea unui puzzle fiind alcătuit din mai multe părţi: cele trei scrisori ale domanei T. adresate Autorului, cea mai ampla parte – jurnalul lui Fred Vasilesc („Într-o după-amiaza de august”), care include scrisorile lui Ladima alături de comentariile Emiliei Rachitaru. „Epilog I” aparţine lui Fred, iar „Epilog II” aparţine Autorului alături de notele de subsol.           Romanul reface povestea de dragoste dintre doamna T. şi diplomatul aviator Fred Vasilescu în paralel cu povestea de dragoste dintre poetul Ladima şi actriţa ratată Emilia. Între cele două cupluri pare să existe o simetrie inversă: aparent Fred ar fi mai puţin rafinat decât doamna T, iar Ladima e cu siguranţă de o alta calitate morală decât triviala Emilia; ambele poveşti au finaluri tragice, Fred şi Ladima mor.            Romanul aduce faţă în faţă doua mari taine: taina lui Fred şi taina lui Ladima. Doamna T. este proprietara unui magazin de mobilă, o femeie frumoasă şi elegantă cu un gust dezvoltat pentru arta. Aceasta începe să scrie la îndemnul Autorului. În cele trei scrisori ea dezvăluie câte ceva din dragostea pentru un domn necunoscut X şi câteva episoade în care apare un personaj D, îndrăgostit de ea. Domnul necunoscut pe care ea îl iubeşte evită în mod inexplicabil povestea lor de iubire. Relatarea ei în mod surprinzător nu începe cu ceea ce o preocupă, ci cu prezentarea modului în care D. încercă să intre în viaţa ei.           O altă întâmplare povestită este aceea când, aflându-se în compartimentul unui tren, îl întâlneşte pe Fred alături de iubita lui. Are o reacţie de gelozie şi indignare considerând ca ea nu a însemnat nimic în viaţa lui din moment ce el s-a implicat deja într-o altă relaţie. Iubirea dintre cei doi este prezentată şi din punctul lui de vedere, existând astfel pluriperspectivismul. Fred nu scrie din nevoia de a se confesa, ci pentru a-şi explica sieşi relaţia Ladiam-Emilia care prin absurdul ei nu-l mai lasă să doarmă. Analizând aceasta relaţie automat ajunge şi în punctul în care va analiza şi relaţia lui cu doamna T.             Referindu-se la motivele care îi determină pe cei doi să scrie, N. Manolescu afirmă că „Psihologic scrisorile lui Fred sunt orientate în afara, ale doamnei T spre înăuntru”. Eroii naratori situează comportamentul lor în centrul preocupărilor pe care le au, ei se observă cu grijă ca şi cum s-ar privi prin ochii altora ca să vadă ce impresie fac. De aceea, pentru ei comportarea devine pentru ei un criteriu de judecată.            Romanul are ca tema centrală iubirea. Ladima cunoaşte prin iubire umilirea şi deznădejdea, trăind o iubirea care a fost probabil cauza sinuciderii. Fred, în schimb, îşi reprimă în mod inexplicabil o mare pasiune. Doamna T. trăieşte suferinţa provocată de un refuz neînţeles. Emilia nu trăieşte iubirea cu adevărat, ci doar o mimează. Din acest punct de vedere explicaţia titlului ar fi faptul ca pentru fiecare iubirea înseamnă altceva. Scrierea este un roman al dilemelor existenţiale în care doi termeni se măsoară reciproc şi se confruntă. Fiecare personaj este şi călău şi victimă (Nicolae Manolescu); îi judecă pe ceilalţi conform principiilor personale şi primeşte acelaşi tip de judecată din partea acestora.            Tot jurnalul lui Fred conţine opiniile sale personale, analiza pe care o face relaţiei Ladima- Emilia, dar şi analiza propriei relaţii cu doamna T. Din momentul în care o cunoaşte, ea îi schimbă modul de a trai şi de a gândi, făcându-l să privească viaţa printr-o lupă. Deşi se apucă să citească scrisorile lui Ladima din simplă plictiseală ajunge treptat să facă din relaţia Ladima Emilia o adevărată obsesie.             În „Epilog I” Fred desfăşoară o adevărată ancheta încercând să descopere motivul sinuciderii lui Ladima. Caracterizarea lui Ladima apare prin jocul oglinzilor paralele. Pentru Emilia el este un demodat dispus să suporte orice. Pentru Fred este un domn bine, un intelectual. Pentru Ciobănoiu este un mare poet, iar pentru Penciulescu un mare dobitoc.                   Ladima este tipul intelectualului de excepţie care nu accepta niciun fel de compromis, de aceea apare în postura unui inadaptat. Taina lui Ladima poate avea ţi ea explicaţii multiple deşi niciuna nu poate fi certificată. Unul dintre ele este acela ca a înţeles în sfârşit că Emilia nu era femeia pe care o credea, un alt motiv ar fi insuccesul pe plan social cât şi viaţa mizeră pe care o ducea, iar un ultim motiv ar putea fi faptul ca doamna T nu răspundea iubirii sale (datorita unei scrisori găsite la momentul morţii adresate către Doamna T).              În cadrul romanului modern nu există explicaţii ultime şi de aici apare fascinaţia care se creează pentru că tot spaţiul vieţii afective rămâne obscur. Întregul roman recurge la procedee narative ale confesiunii (jurnale şi scrisori) fiind oritentat către analiza vieţii interioare prezentate din perspectiva conştiinţei subiective a naratorului personaj. De aceea, putem afirma că pe lângă faptul că „Patul lui Procust” este un roman de tip modern, este şi un extraordinar roman psihologic.

Umanismul european Etapa culturala denumita umanism este strans legata de intreaga miscare a Renasterii europene. Caracteristici: - pune in centrul preocuparilor omul si valorile sale - datorata dezvoltarii burgheziei si oraselor, aceasta noua conceptie se desprinde de cenzura puternica a bisericii, iar caturarul nu mai este, ca in Evul Mediu, doar clericul , ci laicul; - crede in libertatea, perfectibilitatea si demnitatea omului capabil de a descoperi adevarurile despre sine si despre lume; - accentul cade pe ratiune; - idealul umanist este Uomo Universale, personalitatea creatoare capabila sa se afirme in mai multe domenii, sa fie simultan savant, muzician, poet, matematician, pictor(una dintre aceste personalitati fiind Leonardo da Vinci) Reprezentanti: Italia: Dante Aligheri, Francesco Petrarca, Giovanni Boccaccio, Ludovico Ariosto, Michelangelo Buonarroti, Niccolo Machiavelli; Franta: Francois Rabelais, Michel de Montaigne, Pierre de Ronsard; Anglia: Francis Bacon, Thomas Morus, Wiliam Shakespeare Tarile de Jos: Erasmus din Rotterdam; Spania : Miguel de Cervantes, Louis de Gongora y Argote, Lope de la Vega, Pedro Calderon de la Barca; La noi: Nicolaus Olahus, Nicolae Milescu Spatarul, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir

Iluminismul Iluminismul este un curent ideologic si cultural care se manifesta in secolul al XVIII-lea, prefigurat de Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789); prin iluminism se prelungesc ideile renacentiste, cu accent pe importanta ratiunii in cunoastere si pe emanciparea oamnilor prin cultura. Caracteristici: - are un pronuntat caracter laic si anticlerical; - accentul cade pe valorile ratiunii; - militeaza pentru eliberarea spiritului de orice prejudecata; - pledeaza pentru iluminarea maselor populare, pentru emanciparea poporului prin cultura; - acorda interes libertatilor spirituale si nationale; - are caracter antifeudal si antidespotic; - apeleaza adesea la ironie, satira; - condamna orice forma de violenta, fiind accptata doar dezbaterea de idei. Reprezentanti: Franta : Denis Diderot, Jean le Rond D'Alembert, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, Montesquieu; Anglia: Jonathan Swift, Daniel Defoe; Germania: G.E.Lessing, Johann Wolfgang Gothe, Immanuel Kant; La noi: Samuil Micu, Petru Maior, Dinicu Golescu, Ioan Budai-Deleanu, Gheorghe Sincai.