Limba si literatura romana programa, comentarii si subiecte pentru bacalaureat 2023-2024

Romantism               Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația influențelor impuse de curent determină coexistența lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul). Trăsături            Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic și nuvela istorică.            Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea.            Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric.            Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.           Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în meditații.           Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.           Construirea eroilor exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun, precum și portretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de sentimente.          Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.          Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate           Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filosofice.          Puritate absolută in locul rigorii rationale a clasicismului          Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat          Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență antonimiile specifice unei existențe contradictorii          Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematicii, motivelor si limbajelor artistice

Clasicism          Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: rațiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanță unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc și acțiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.              Se mai pot desprinde și alte trăsături ale operei: simetria și echilibrul compoziției, concizia și rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentință... Termenul comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendința de a observa fenomenele în contextul universului și de a le închega într-un sistem proporțional și armonios, corespunzător frumosului și concordant cu norme rationale care impun tipuri model, perfecțiunea, idealul. Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară care promovează ideile de echilibru și armonie a ființei umane, constituite în modele durabile și care se pot regăsi în timp.              Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare și realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele frumosului, în concordanță cu norme specifice (cele trei unități în dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecțiunii formelor. S-a manifestat în toate artele – literatură, pictură, muzică, arhitectură.          Trăsături: regula celor trei unități în dramaturgie (de loc, timp, acțiune); puritatea genurilor și a speciilor literare; întâietatea rațiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr și natural (în literatură), înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în pictură); promovarea virtuții – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip social – excepțional, unic – un model); natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Cultivă trăsături distincte – curajul, vitejia, generozitatea sau lașitatea, avariția, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil înalt nu amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se folosește și pentru a denumi perfecțiunea, armonia.   Reprezentanți Boileau La Fontaine Jean Racine La Bruyere Pierre Corneille Anton Krâlov Antioh Cantemir

Particularitatile romanului psihologic Patul lui Procust                Prin romanul „Patul lui Procust”, autorul Camil Petrescu se remarcă printre cei mai de seamă reprezentanţi ai autenticităţii, având o deosebită acuitate intelectuală şi putere de creaţie. Modul în care este conceput romanul modern este explicitat de autor în articolul „Noua structura şi opera lui Marcel Proust”. Scriitorul respinge naraţiunea omniscientă în numele ideii de autenticitate acceptând naraţiunea la persoana I („Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”). Se creează astfel subiectivizarea naraţiunii, dar şi o limitare a perspectivei asupra personajelor şi a întâmplărilor.                În „Patul lui Procust”, spre deosebire de primul său roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, înmulţeşte personajele narator, dar ele rămân în continuare subiective, existând de data aceasta riscul pulverizării perspectivei. De aceea, Camil Petrescu inventează Autorul, un alt personaj narator în postura sa prezent prin notele de subsol, cu rol de a credita naratorii.               Totodată, în romanul modern evenimentele sunt relatate în funcţie de fluxul memoriei involuntare. Camil Petrescu este adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fără să aibă grija foarte mare asupra frumuseţii frazei şi logicii ei, în numele aceleiaşi autenticităţi.              Romanul „Patul lui Procust” este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: perspectiva narativa „farâmiţată”, naraţiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, construcţia personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor „dosare de existenţă”, dar şi autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii, cu experienţa nepervertită a trăirii febrile. Autenticitatea poate fi înţeleasă drept un mod de a trăi realitatea sau un mod de a cunoaşte. Apariţia fluxului memoriei involuntare, experienţa brută, mărturisirea directă, reliefează o alta perspectivă asupra actului de creaţie şi totodată e un bun argument pentru a afirma că romanul este psihologic.               Romanul are imaginea unui puzzle fiind alcătuit din mai multe părţi: cele trei scrisori ale domanei T. adresate Autorului, cea mai ampla parte – jurnalul lui Fred Vasilesc („Într-o după-amiaza de august”), care include scrisorile lui Ladima alături de comentariile Emiliei Rachitaru. „Epilog I” aparţine lui Fred, iar „Epilog II” aparţine Autorului alături de notele de subsol.           Romanul reface povestea de dragoste dintre doamna T. şi diplomatul aviator Fred Vasilescu în paralel cu povestea de dragoste dintre poetul Ladima şi actriţa ratată Emilia. Între cele două cupluri pare să existe o simetrie inversă: aparent Fred ar fi mai puţin rafinat decât doamna T, iar Ladima e cu siguranţă de o alta calitate morală decât triviala Emilia; ambele poveşti au finaluri tragice, Fred şi Ladima mor.            Romanul aduce faţă în faţă doua mari taine: taina lui Fred şi taina lui Ladima. Doamna T. este proprietara unui magazin de mobilă, o femeie frumoasă şi elegantă cu un gust dezvoltat pentru arta. Aceasta începe să scrie la îndemnul Autorului. În cele trei scrisori ea dezvăluie câte ceva din dragostea pentru un domn necunoscut X şi câteva episoade în care apare un personaj D, îndrăgostit de ea. Domnul necunoscut pe care ea îl iubeşte evită în mod inexplicabil povestea lor de iubire. Relatarea ei în mod surprinzător nu începe cu ceea ce o preocupă, ci cu prezentarea modului în care D. încercă să intre în viaţa ei.           O altă întâmplare povestită este aceea când, aflându-se în compartimentul unui tren, îl întâlneşte pe Fred alături de iubita lui. Are o reacţie de gelozie şi indignare considerând ca ea nu a însemnat nimic în viaţa lui din moment ce el s-a implicat deja într-o altă relaţie. Iubirea dintre cei doi este prezentată şi din punctul lui de vedere, existând astfel pluriperspectivismul. Fred nu scrie din nevoia de a se confesa, ci pentru a-şi explica sieşi relaţia Ladiam-Emilia care prin absurdul ei nu-l mai lasă să doarmă. Analizând aceasta relaţie automat ajunge şi în punctul în care va analiza şi relaţia lui cu doamna T.             Referindu-se la motivele care îi determină pe cei doi să scrie, N. Manolescu afirmă că „Psihologic scrisorile lui Fred sunt orientate în afara, ale doamnei T spre înăuntru”. Eroii naratori situează comportamentul lor în centrul preocupărilor pe care le au, ei se observă cu grijă ca şi cum s-ar privi prin ochii altora ca să vadă ce impresie fac. De aceea, pentru ei comportarea devine pentru ei un criteriu de judecată.            Romanul are ca tema centrală iubirea. Ladima cunoaşte prin iubire umilirea şi deznădejdea, trăind o iubirea care a fost probabil cauza sinuciderii. Fred, în schimb, îşi reprimă în mod inexplicabil o mare pasiune. Doamna T. trăieşte suferinţa provocată de un refuz neînţeles. Emilia nu trăieşte iubirea cu adevărat, ci doar o mimează. Din acest punct de vedere explicaţia titlului ar fi faptul ca pentru fiecare iubirea înseamnă altceva. Scrierea este un roman al dilemelor existenţiale în care doi termeni se măsoară reciproc şi se confruntă. Fiecare personaj este şi călău şi victimă (Nicolae Manolescu); îi judecă pe ceilalţi conform principiilor personale şi primeşte acelaşi tip de judecată din partea acestora.            Tot jurnalul lui Fred conţine opiniile sale personale, analiza pe care o face relaţiei Ladima- Emilia, dar şi analiza propriei relaţii cu doamna T. Din momentul în care o cunoaşte, ea îi schimbă modul de a trai şi de a gândi, făcându-l să privească viaţa printr-o lupă. Deşi se apucă să citească scrisorile lui Ladima din simplă plictiseală ajunge treptat să facă din relaţia Ladima Emilia o adevărată obsesie.             În „Epilog I” Fred desfăşoară o adevărată ancheta încercând să descopere motivul sinuciderii lui Ladima. Caracterizarea lui Ladima apare prin jocul oglinzilor paralele. Pentru Emilia el este un demodat dispus să suporte orice. Pentru Fred este un domn bine, un intelectual. Pentru Ciobănoiu este un mare poet, iar pentru Penciulescu un mare dobitoc.                   Ladima este tipul intelectualului de excepţie care nu accepta niciun fel de compromis, de aceea apare în postura unui inadaptat. Taina lui Ladima poate avea ţi ea explicaţii multiple deşi niciuna nu poate fi certificată. Unul dintre ele este acela ca a înţeles în sfârşit că Emilia nu era femeia pe care o credea, un alt motiv ar fi insuccesul pe plan social cât şi viaţa mizeră pe care o ducea, iar un ultim motiv ar putea fi faptul ca doamna T nu răspundea iubirii sale (datorita unei scrisori găsite la momentul morţii adresate către Doamna T).              În cadrul romanului modern nu există explicaţii ultime şi de aici apare fascinaţia care se creează pentru că tot spaţiul vieţii afective rămâne obscur. Întregul roman recurge la procedee narative ale confesiunii (jurnale şi scrisori) fiind oritentat către analiza vieţii interioare prezentate din perspectiva conştiinţei subiective a naratorului personaj. De aceea, putem afirma că pe lângă faptul că „Patul lui Procust” este un roman de tip modern, este şi un extraordinar roman psihologic.

Umanismul european Etapa culturala denumita umanism este strans legata de intreaga miscare a Renasterii europene. Caracteristici: - pune in centrul preocuparilor omul si valorile sale - datorata dezvoltarii burgheziei si oraselor, aceasta noua conceptie se desprinde de cenzura puternica a bisericii, iar caturarul nu mai este, ca in Evul Mediu, doar clericul , ci laicul; - crede in libertatea, perfectibilitatea si demnitatea omului capabil de a descoperi adevarurile despre sine si despre lume; - accentul cade pe ratiune; - idealul umanist este Uomo Universale, personalitatea creatoare capabila sa se afirme in mai multe domenii, sa fie simultan savant, muzician, poet, matematician, pictor(una dintre aceste personalitati fiind Leonardo da Vinci) Reprezentanti: Italia: Dante Aligheri, Francesco Petrarca, Giovanni Boccaccio, Ludovico Ariosto, Michelangelo Buonarroti, Niccolo Machiavelli; Franta: Francois Rabelais, Michel de Montaigne, Pierre de Ronsard; Anglia: Francis Bacon, Thomas Morus, Wiliam Shakespeare Tarile de Jos: Erasmus din Rotterdam; Spania : Miguel de Cervantes, Louis de Gongora y Argote, Lope de la Vega, Pedro Calderon de la Barca; La noi: Nicolaus Olahus, Nicolae Milescu Spatarul, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir

Iluminismul Iluminismul este un curent ideologic si cultural care se manifesta in secolul al XVIII-lea, prefigurat de Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789); prin iluminism se prelungesc ideile renacentiste, cu accent pe importanta ratiunii in cunoastere si pe emanciparea oamnilor prin cultura. Caracteristici: - are un pronuntat caracter laic si anticlerical; - accentul cade pe valorile ratiunii; - militeaza pentru eliberarea spiritului de orice prejudecata; - pledeaza pentru iluminarea maselor populare, pentru emanciparea poporului prin cultura; - acorda interes libertatilor spirituale si nationale; - are caracter antifeudal si antidespotic; - apeleaza adesea la ironie, satira; - condamna orice forma de violenta, fiind accptata doar dezbaterea de idei. Reprezentanti: Franta : Denis Diderot, Jean le Rond D'Alembert, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, Montesquieu; Anglia: Jonathan Swift, Daniel Defoe; Germania: G.E.Lessing, Johann Wolfgang Gothe, Immanuel Kant; La noi: Samuil Micu, Petru Maior, Dinicu Golescu, Ioan Budai-Deleanu, Gheorghe Sincai.