Comunicare in limba romana

                                                                                                                                                                                                  plansa o descarcati de aici..........

                                 ZIUA CÂND TOŢI AU ŞAPTE ANI                                                                 De Octav Pancu-Iași         —  Ziceam că eu eram un avion, şi era noapte, şi nu vedeam unde să cobor ca să iau castanele, care ziceam că erau portocale. Tu aprindeai lanterna şi făceai aşa, uite aşa cu ea, şi atunci eu vedeam lumina, şi coboram, şi încărcăm portocalele, şi tu făceai aşa ca lanterna, şi pe urmă eu plecam să duc portocalele undeva. E bine ?            Era foarte bine. La asta se gândea şi el. Când e seară şi ai o lanternă sau, mai bine-zis, când tata nu se supără că i-au luat lanterna pentru că bunica nu-i pe aproape ca să-i spună : „De ce îl laşi s-o ia ? O s-o ţină în gură, asta o să se întâmple“, cel mai bine este să te joci de-a aeroportul. Aprinzi lanterna, faci cu ea semnale şi avionul le vede şi ştie că acolo e aeroportul.              Dar tocmai atunci îl strigă mama să vină acasă şi el, în loc să-i spună fetiţei că e bine, îi răspunse mamei că vine îndată.             —  Ne jucăm mâine dimineaţă ? întrebă aviatoarea.             —  Mâine dimineaţă nu se poate, răspunse comandantul aeroportului.           Fetiţa crezu că nu se poate pentru că dimineaţa e lumină şi spuse că nu-i nimic, o să se joace şi pe lumină : deşi n-o să mai fie aşa de frumos, ea o să vadă şi pe lumină ca să coboare.           —  Nu, spuse el. De altceva nu se poate mâine dimineaţă. O să vezi. Să te scoli devreme şi să ieşi în faţa blocului.           —  De ce ?           —  Aşa. O să vezi.          Şi fugi spre casă. Fugi şi fetiţa, dar n-ar fi putut să-l prindă dacă nu s-ar fi oprit el o clipă ca să aprindă lanterna. O îndreptă spre faţa fetiţei şi întrebă :          —  Tu ştii cum mă cheamă pe mine ?          —  Ştiu cum îi cheamă pe toţi copiii din bloc.          —  Lasă-i pe ceilalţi. Spune cum mă cheamă pe mine.          —  Ducu.          —  Nu mă mai cheamă aşa. Ce-mi dai să-ţi spun ?          —  Ducu te cheamă. Nu-ţi dau nimic.          —  Gata, s-a terminat cu Ducu. De mâine mă cheamă altfel.          —  Îţi dau castana aceea mare, ştii tu care.   El râse :          —  Nu-mi trebuie nimic. Am vrut să te încerc. Vino şi-ţi spun la ureche. Ţine lanterna.   Fetiţa luă lanterna şi el făcu din palme o pâlnie, apropie pâlnia de urechea fetiţei şi suflă în ea ceva care încălzi urechea şi suna aşa :         —  Dumitrescu Radu.   Pe urmă luă repede lanterna şi întrebă :         —  Ai înţeles ?         —  Da.         —  E frumos ?         —  Da.         —  Şi lung, nu-i aşa ? Du-mi-tres-cu Ra-du. Spune şi tu!         —  Du-mi-tres-cu Ra-du.         —  Ei, cum e ?         —  E bine.         —  E grozav, spuse el.   Şi iar fugi, dar nu se opri până în casă.        Toată casa era luminată. Era lumină până şi în baie, până şi în cămară. Şi era o forfotă cum nu mai fusese din ziua când se pregăteau să plece la mare. În bucătărie, mama călca şi vorbea cu tata, care nu era acolo şi, de bună seamă, se bucura că nu era acolo, pentru că mama îi spunea că de o mie de ori l-a rugat să repare cordonul de la fierul de călcat, dar nici până azi nu l-a reparat şi ea de fiecare dată se chinuie când calcă. Hai, ar mai înţelege, s-ar fi dus la o cooperativă ca să-i repare cordonul, ar fi rugat pe un vecin să îl repare, dar îi e ruşine să facă unu ca asta pentru că bărbatul ei nu-i muzicant, nici actor ca să nu se priceapă la nimic, e maistru, m-a-i-s-t-r-u şi ea trebuie să-i spună de o mie de ori ca să-i repare un fleac de fier electric. Tata era însă departe, într-a treia cameră. Îmbrăca nişte caiete în hârtie albastră şi se sfătuia cu mătuşa Niculina unde să lipească etichetele : la mijloc sau în colţul de jos ?         —  În colţul de sus, spunea mătuşa Niculina.         N-are nici un rost în colţul de sus, spunea tata.   Ba, tocmai acolo are rost, spunea mătuşa Niculina.   Bunica era în baie şi potrivea apa în cadă.          —  Dezbracă-te repede şi treci la spălat. Lasă lanterna aceea şi treci la spălat, îi spuse ea. Şi pe urmă strigă spre mama : îl spăl şi pe cap ?          —  Sigur, spală-l bine, bine, îi strigă mama.          —  Să ştii că omul are şi urechi ! strigă şi bunicul din cămară.          —  Lasă, dumneata nu te mai amesteca, îi strigă bunica. Stai la locul dumitale, citeşte-ţi „Informaţia" şi nu te mai amesteca.          —  Sunt în cămară, strigă bunicul, cum vrei să citesc ziarul în cămară ? Unde aţi pitit cutia aia de aluminiu ? În ce-o să-şi ia băiatul mâncarea ? !          —  N-ai dumneata grijă, n-o să rămână el flămând, îi strigă bunica.   Toată casa forfotea.          —  Şi asta s-a întâmplat seara. Dar să vedeţi a doua zi dimineaţa !   E târziu, daţi-i zor, zicea bunicul. E şapte şi paisprezece !         —  Nu, zicea tata, e numai şi unsprezece. L-am pus aseară după radio. M-am învoit şi eu de la uzină până la opt şi jumătate.         —  N-o să-l bată ghiozdanul în spate ? se întreba mătuşa Niculina.         —  Guleraşul nu-i prea bine călcat, zicea mama. Dacă-i stricat cordonul şi nimeni nu-l repară...         —  I-am făcut tartine şi cu brânză şi cu dulceaţă, să fie, zicea bunica.         —  Pune-i o batistă în buzunar, zicea bunicul.         —  Lasă, dumneata nu te mai amesteca, zicea bunica. I-am pus şi batistă şi de toate.         —  Cred că ar fi mai bine să facem două buchete, zicea mătuşa Niculina. Trandafirii într-o parte şi crizantemele în altă parte. Aşa e prea varză.         —  Cum adică varză ? întrebă bunicul supărat că mătuşii nu-i plăcea buchetul făcut de el.              —  Aşa, spuse mătuşa Niculina. Varză !         —  Pentru varza asta am alergat toată piața! spuse bunicul. Şi dacă vreţi să ştiţi, este şapte şi treizeci şi două.         —  Nu, spuse tata, e numai şi douăzeci şi nouă. Al dumitale e înainte. Dar tot trebuie să ne grăbim.   Numai el, Du-mi-tres-cu Ra-du, stătea în mijlocul camerei, îmbrăcat în uniformă, cu ghiozdanul în spate şi mirosind a săpun şi nu spunea nimic;         —  Gata, zise mama, haidem !   Şi plecară grăbiţi. Bunicul în frunte, după el bunica, apoi mătuşa Niculina, mama, şi la urmă tata. Se apropiau de uşă, când mama dădu un ţipăt :        —  Am uitat băiatul !        Lui Du-mi-tres-cu Ra-du îi veni să râdă, dar cum nu mai râdea nimeni, nu mai râse şi spuse doar zâmbind :        —  Aţi uitat tocmai ce era mai important !        —  Da, spuse şi tata, mi se pare că el este cel care începe azi şcoala. Noi, dacă ne gândim bine, numai îl conducem...   Şi îl lăsară toţi să treacă înainte, cu ghiozdanul în spate, în uniformă nouă şi mirosind a săpun.         Din uşa blocului se vedea şcoala şi era curios că se vedea mult, mult mai aproape ca altădată. Era foarte curios, foarte, foarte curios.   Fetiţa cu care se jucase aseară stătea în mijlocul trotuarului.        —  Te duci la şcoală, îi spuse fetiţa. Şi eu o să merg, la anul!        —  La anu’ cine nu poate ! Acum să te văd ! râse el.        —  Dacă n-am şapte ani! spuse fetiţa. Numai cei care au şapte ani merg la şcoală !      —  E adevărat, spuse el şi începu să râdă pentru că îi veni în minte că, mergând odată cu el la şcoală şi bunicul, şi bunica, şi mătuşa Niculina, şi mama, şi tata, toţi aveau în ziua aceea şapte ani.                      

                                           Lecturi suplimentare clasa a II-a ION CREANGĂ Fata babei și fata moșneagului  Soacra cu trei nurori Povestea unui om leneș   PETRE ISPIRESCU Prâslea cel voinic și merele de aur  Sarea în bucate   IOAN SLAVICI Doi feți cu stea în frunte Păcală în satul lui   BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA Palatul de cleștar Neghiniță   MARTA COZMIN Motanul-precupeț   ADINA POPESCU Poveste de doi megabytes   ION LUCA CARAGIALE D-l Goe... Vizită Bùbico   EMIL GÂRLEANU Fricosul Puișorii   MIHAI EMINESCU Ce te legeni... Revedere Copii eram noi amândoi... (fragment)   GEORGE COȘBUC Jucăriile celui cuminte Trufie pedepsită Povestea gâștelor   GEORGE TOPÎRCEANU Aeroplanul  Balada unui greier mic    VASILE ALECSANDRI Iarna Bradul   ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF Cântec de leagăn  Bunica    ELENA FARAGO Tanu  Doi frați cuminți   ALECU DONICI Greierul și furnica  Racul, broasca și știuca   LEV TOLSTOI Leul și șoricelul  Comoara din vie   HANS CHRISTIAN ANDERSEN Fetita cu chibrituri  Sirena   CHARLES PERRAULT Frumoasa din Pădurea Adormită  Cenușăreasa sau pantofiorul de sticlă   OSCAR WILDE Uriașul cel egoist   CARLO COLLODI Aventurile lui Pinocchio (Capitolul III)   NIKOLAI NOSOV Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi (Capitolul I)   ASTRID LINDGREN Pippi Șosețica (Capitolul I)   MICHAEL BOND Un urs pe nume Paddington (Capitolul I – fragment)  DICK KING-SMITH Babe (Capitolul II)    LITERATURĂ POPULARĂ Broasca-țestoasă și leopardul  Boul din paie  Vânătorul cel isteț  Povestea bujorului  Ciocârlia  Proverbe și zicători  Ghicitori

                           Lecturi suplimentare clasa a II-a                                                                                                                                                                              Semestrul 1       Mihai Eminescu – Revedere Ion Creanga - Ursul pacalit de vulpe, Acul si barosul George Cosbuc - Legenda albinei si a paianjenului Emil Garleanu – Marinimie Petre Ispirescu - Tapul si sarpele, Judecata vulpei Barbu Stefanescu Delavrancea – Bunicul Ioan Slavici - Doi feti cu stea în frunte Elena Farago - Bondarul lenes Victor Eftimiu - Fluierul fermecat Vladimir Colin - Povestea ursului cafeniu Hans Christian Andersen - Ratusca cea urata Jean de la Fontaine - Vulpea si strugurii Edmondo de Amicis - Cuore. Micul copist  

                                                                                                                         Fata babei și fata moșneagului                                                                                                   de Ion Creangă                           Erau odata un moșneag și-o baba; și moșneagul avea o fata, și baba iar o fata. Fata babei era sluta, leneșa, țafnoasa și rea la inima; dar, pentru ca era fata mamei, se alinta cum s-alinta cioara-n laț, lasand tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însa era frumoasa, harnica, ascultatoare și buna la inima. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar aceasta fata buna era horopsita și de sora cea de scoarța, și de mama cea vitrega; noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace și rabdatoare; caci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.          Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea dupa gateje prin padure, ea cu tabuiețul în spate la moara, ea, în sfarșit, în toate parțile dupa treaba. Cat era ziulica de mare, nu-și mai strangea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiica-sa tot cartitoare și nemulțumitoare erau. Pentru baba, fata moșneagului era piatra de moara în casa; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.            Cand se duceau amandoua fetele în sat la șezatoare seara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea cate-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga și ea cu mare ce cate-un fus; ș-apoi, cand veneau amandoua fetele acasa noaptea tarziu, fata babei sarea iute peste parlaz și zicea fetei moșneagului sa-i dea ciurul cu fusele, ca sa-l ție pana va sari și ea. Atunci fata babei, vicleana cum era, lua ciurul și fuga în casa la baba și la moșneag, spunand ca ea a tors acele fuse.              În zadar fata moșneagului spunea în urma ca acela este lucrul mainilor sale; caci îndata o apucau de obraz baba și cu fiica-sa și trebuia numaidecat sa ramaie pe-a lor. Cand veneau duminica și sarbatorile, fata babei era împopoțata și netezita pe cap, de parc-o linsesera vițeii. Nu era joc, nu era claca în sat la care sa nu se duca fata babei, iar fata moșneagului era oprita cu asprime de la toate aceste. Ș-apoi, cand venea moșneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melița; ca fata lui nu asculta, ca-i ușernica, ca-i leneșa, ca-i soi rau… ca-i laie, ca-i balaie; și ca s-o alunge de la casa; s-o trimita la slujba unde știe, ca nu-i de chip s-o mai ție; pentru ca poate sa înnaraveasca și pe fata ei.             Moșneagul, fiind un gura-casca, sau cum îți vrea sa-i ziceți, se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfant era. Din inima, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis cate ceva; dar acum apucase a canta gaina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere; ș-apoi, ia sa-l fi pus pacatul sa se întreaca cu dedeochiul; caci baba și cu fiica-sa îl umplea de bogdaproste.             Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amarat de cate-i spunea baba, chema fata și-i zise:            – Draga tatei, iaca ce-mi tot spune ma-ta de tine: ca n-o asculți, ca ești rea de gura și înnaravita și ca nu este de chip sa mai stai la casa mea; de-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca sa nu se mai faca atata galceava la casa asta, din pricina ta. Dar te sfatuiesc, ca un tata ce-ți sunt, ca, orișiunde te-i duce, sa fii supusa, blajina și harnica; caci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și mila parinteasca la mijloc! dar prin straini, Dumnezeu știe peste ce soi de samanța de oameni îi da; și nu ți-or putea rabda cate ți-am rabdat noi.           Atunci biata fata, vazand ca baba și cu fiica-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, saruta mana tata-sau și, cu lacrimi în ochi, pornește în toata lumea, departandu-se de casa parinteasca fara nici o nadejde de întoarcere!            Și merse ea cat merse pe-un drum, pana ce, din întamplare, îi ieși înainte o cațelușa, bolnava ca vai de capul ei și slaba de-i numarai coastele; și cum vazu pe fata, îi zise:           – Fata frumoasa și harnica, fie-ți mila de mine și ma grijește, ca ți-oi prinde și eu bine vrodata!          Atunci fetei i se facu mila și, luand cațelușa, o spala și-o griji foarte bine. Apoi o lasa acolo și-și cauta de drum, mulțumita fiind în suflet ca a putut savarși o fapta buna.          Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un par frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate parțile. Parul, cum vede pe fata, zice:         – Fata frumoasa și harnica, grijește-ma și curața-ma de omizi, ca ți-oi prinde și eu bine vrodata!         Fata, harnica cum era, curața parul de uscaturi și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte sa-și caute stapan. Și, mergand ea mai departe, numai iaca ce vede o fantana malita și parasita. Fantana atunci zice : – Fata frumoasa și harnica, îngrijește-ma, ca ți-oi prinde și eu bine vrodata!        Fata ranește fantana și-o grijește foarte bine; apoi o lasa și-și cauta de drum. Și, tot mergand mai departe, numai iaca ce da de-un cuptor nelipit și mai-mai sa se risipeasca. Cuptorul, cum vede pe fata, zice: – Fata frumoasa și harnica, lipește-ma și grijește-ma, ca poate ți-oi prinde și eu bine vrodata!        Fata, care știa ca de facut treaba nu mai cade coada nimanui, își sufleca manecile, calca lut și lipi cuptorul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul sa-l privești! Apoi își spala frumușel mainile de lut și porni iarași la drum.         Și mergand ea acum și zi și noapte, nu știu ce facu, ca se rataci; cu toate aceste, nu-și pierdu nadejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte pana ce, într-una din zile, dis-dimineața, trecand printr-un codru întunecos, da de-o poiana foarte frumoasa, și în poiana vede o casuța umbrita de niște lozii pletoase; și cand s-apropie de acea casa, numai iaca o baba întampina pe fata cu blandețe și-i zice:          – Da ce cauți prin aceste locuri, copila, și cine ești?, Cine sa fiu, matușa? Ia, o fata saraca, fara mama și fara tata, pot zice; numai Cel-de-sus știe cate-am tras de cand mama care m-a facut a pus mainile pe piept! Stapan caut și, necunoscand pe nime și umbland din loc în loc, m-am ratacit. Dumnezeu însa m-a povațuit de-am nimerit la casa d-tale și te rog sa-mi dai salașluire.         – Sarmana fata! zise batrana. Cu adevarat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine și te-a scapat de primejdii. Eu sunt Sfanta Duminica. Slujește la mine astazi și fii încredințata ca maine n-ai sa ieși cu mainile goale de la casa mea.         – Bine, maicuța, dar nu știu ce trebi am sa fac., Ia, sa-mi lai copilașii, care dorm acum, și sa-i hranești; apoi sa-mi faci bucate; și, cand m-oi întoarce eu de la biserica, sa le gasesc nici reci, nici fierbinți, ci cum îs mai bune de mancat.         Și, cum zice, batrana pornește la biserica, iara fata sufleca manecile și s-apuca de treaba. Întai și-ntai face lautoare, apoi iese afara și începe a striga:       – Copii, copii, copii! Veniți la mama sa va laie! Și cand se uita fata, ce sa vada? Ograda se umpluse și padurea fojgaia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine mici și mari! Însa, tare în credința și cu nadejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe cate una și le la și le îngrijește cat nu se poate mai bine. Apoi s-apuca de facut bucate, și cand a venit Sfanta Duminica de la biserica și a vazut copiii lauți frumos și toate trebile bine facute, s-a umplut de bucurie; și dupa ce-a șezut la masa, a zis fetei sa se suie în pod și sa-și aleaga de-acolo o lada, care-a vrea ea, și sa și-o ia ca simbrie; dar sa n-o deschida pan-acasa, la tata-sau. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime de lazi: unele mai vechi și mai urate, altele mai noi și mai frumoase. Ea, însa, nefiind lacoma, ș-alege pe cea mai veche și mai urata dintre toate. Și cand se da cu dansa jos, Sfanta Duminica cam încrețește din sprancene, dar n-are încotro. Ci binecuvanteaza pe fata, care își ia lada în spate și se întoarna spre casa parinteasca cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.           Cand, pe drum, iaca cuptorul grijit de dansa era plin de placinte crescute și rumenite… Și mananca fata la placinte, și mananca, hat bine; apoi își mai ia cateva la drum și pornește.           Cand, mai încolo, numai iaca fantana grijita de dansa era plina pana-n gura cu apa limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. Și pe colacul fantanii erau doua pahare de argint, cu care a baut la apa pana s-a racorit. Apoi a luat paharele cu sine și a pornit înainte.           Și mergand mai departe, iaca parul grijit de dansa era încarcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. Parul, vazand pe fata, și-a plecat crengile-n jos; și ea a mancat la pere și și-a luat la drum cate i-au trebuit.          De-acolo mergand mai departe, iaca se întalnește și cu cațelușa, care acum era voinica și frumoasa, iara la gat purta o salba de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulțumita pentru ca a cautat-o la boala. Și de aici, fata, tot mergand înainte, a ajuns acasa la tata-sau. Moșneagul, cand a vazut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint și le da tatane-sau; apoi deschizand lada împreuna, nenumarate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi ies din ea, încat moșneagul pe loc a întinerit, vazand atatea bogații! Iara baba a ramas oparita și nu știa ce sa faca de ciuda. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis:         – Las, mama, ca nu-i pradata lumea de bogații; ma duc sa-ți aduc eu și mai multe.         Și cum zice, pornește cu ciuda, trasnind și plesnind. Merge și ea cat merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întalnește și ea cu cațelușa cea slaba și bolnava; da și ea de parul cel ticsit de omide, de fantana cea malita și seaca și parasita, de cuptorul cel nelipit și aproape sa se risipeasca; dar cand o roaga și cațelușa, și parul, și fantana, și cuptorul ca sa îngrijeasca de dansele, ea le raspundea cu ciuda și în bataie de joc: – Da cum nu!? ca nu mi-oi feșteli eu manuțele tatucuței și a mamucuței! Multe slugi ați avut ca mine?          Atunci, cu toatele, știind ca mai ușor ar putea capata cineva lapte de la o vaca stearpa decat sa te îndatoreasca o fata alintata și leneșa, au lasat-o sa-și urmeze drumul în pace și n-au mai cerut de la dansa nici un ajutor. Și mergand ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfanta Duminica; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obraznicie și prostește.         În loc sa faca bucatele bune și potrivite și sa laie copiii Sfintei Duminici cum i-a laut fata moșneagului de bine, ea i-a oparit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a facut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip sa le poata lua cineva în gura… și cand a venit Sfanta Duminica de la biserica, și-a pus mainile-n cap de ceea ce-a gasit acasa. Dar Sfanta Duminica, blanda și îngaduitoare, n-a vrut sa-și puie mintea c-o sturlubatica și c-o leneșa de fata ca aceasta; ci i-a spus sa se suie în pod, sa-și aleaga de-acolo o lada, care i-a placea, și sa se duca în plata lui Dumnezeu.            Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai noua și mai frumoasa; caci îi placea sa ia cat de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar sa faca slujba buna nu-i placea. Apoi, cum se da jos din pod cu lada, nu se mai duce sa-și ia ziua buna și binecuvantare de la Sfanta Duminica, ci pornește ca de la o casa pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i paraiau calcaiele, de frica sa nu se razgandeasca Sfanta Duminica sa porneasca dupa dansa, s-o ajunga și sa-i ieie lada.            Și cand ajunge la cuptor, frumoase placinte erau într-însul! Dar cand s-apropie sa ia dintr-însele și sa-și prinda pofta, focul o arde și nu poate lua. La fantana, așijderea: paharuțele de argint, nu-i vorba, erau, și fantana plina cu apa pana-n gura; dar cand a vrut fata sa puie mana pe pahar și sa ia apa, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fantana într-o clipa a secat, și fata de sete s-a uscat! Cand prin dreptul parului, nu-i vorba, ca parca era batut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte sa guste vro una? Nu, caci parul s-a facut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci… scobește-te, fata babei, în dinți! Mergand mai înainte, cu cațelușa înca s-a întalnit; salba de galbeni avea și acum la gat; dar cand a vrut fata sa i-o ia, cațelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lasat-o sa puie mana pe dansa. Își mușca fata acum degețelele mamucuței și ale tatucuței de ciuda și de rușine, dar n-avea ce face. În sfarșit, cu mare ce a ajuns și ea acasa, la ma-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogația. Caci, deschizand lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mancat pe baba, cu fata cu tot, de parca n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au facut balaurii nevazuți cu lada cu tot.            Iar moșneagul a ramas liniștit din partea babei și avea nenumarate bogații: el a maritat pe fiica-sa dupa un om bun și harnic. Cucoșii cantau acum pe stalpii porților, în prag și în toate parțile; iar gainile nu mai cantau cucoșește la casa moșneagului, sa mai faca a rau; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atata, ca moșneagul a ramas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, daca-i copt malaiul.