Mihail Bulgakov

PIESĂ ÎN PATRU ACTE             Personajele:           Actul întâi.           EVA VOIKEVICI, 23 ani.           ADAM KRASOVSKI, inginer, 28 ani.           EFROSIMOV ALEXANDR IPPOLITOVICI, academician, 41           DARAGAN, aviator, 37 ani.           GOGOAŞĂ-NEVICTORIE, scriitor, 35 ani.           ZAHĂR SEVASTIANOVICI MARKIZOV, exclus din sindicat,           32 ani.           ANIA, fată în casă, 23 ani GULLER I 1.           GULLER AL II-LEA S (tm) ţ' primari KLAVDIA PETROVNA, doctor-psihiatru, 35 ani PAVLOV, aviator.           Luna mai în Oraş. O cameră la parter, o fereastră deschisă spre curte. Ceea ce sare în ochi în ambianţa camerei este becul ce atârnă deasupra mesei, acoperit de un abajur bogat. Pare special potrivit pentru pasienţe, dar orice gând la pasienţe se exclude de îndată ce lampa luminează chipul lui Efrosimov (aşa cum apare el la Krasovsld). Se observă de asemenea difuzorul, din care curge sonor şi plăcut Faust transmis în direct de la operă. în curte se aude din când în când o armonică. Lingă cameră e antreul, în antreu – telefonul.                 ADAM (sărutând-o pe Eva): Minunată operă Faust-ul ăsta. Dar tu mă iubeşti? EVA Te iubesc.           ADAM Astăzi Faust, iar mâine plecăm la Grindul Verde! Sunt fericit! Cât stăteam la coadă după bilete, m-am făcut deodată lac de sudoare şi am înţeles că viaţa e frumoasă! ANIA (intră pe neaşteptate): Ah. ADAM Ania! Măcar să fi. asta. cum să zic. să fi bătut la uşă.           ANIA Adam Nikolaevici, credeam că sunteţi la bucătărie!           ADAM La bucătărie? La bucătărie? Ce să caut la bucătărie când la radio se transmite Faust? ANIA (aşază vasele pe masă.) ADAM O lună şi jumătate la Grindul Verde! (Jonglează şi sparge un pahar). EVA Frumos. ANIA Bravo. Era paharul vecinului. Paharul lui Daragan.           ADAM Cumpăr altul, li cumpăr lui Daragan cinci pahare. Ai dreptate, Anna Timofeevna. Chiar la           — Teatru Mitiail Bulgakov bucătărie trebuia să fiu acum, fiindcă voiam să-mi curăţ pantofii cei galbeni. (Dispare.)           ANIA Ah, cât vă invidiez, Eva Artemievna. Şi frumos, şi inginer, şi comunist.           EVA Ştii, Aniutocika, se pare că într-adevăr sunt fericită. Deşi. dar. naiba ştie! Apropo, de ce nu te măriţi, dacă ţi-o doreşti chiar atât de mult?           ANIA Eu am noroc numai de canalii, Eva Artemievna! Nu ştiu cum pun unele mâna pe d-ăia bunii, dar eu tot dau peste câte-o tinichea, că mie, ca la tombolă, norocul îmi hărăzeşte doar fleacuri de nimic! Şi, pe deasupra, mai şi bea, ticălosul. EVA Bea?           ANIA Stă tolănit în izmene, cu un pince-nez albastru pe nas, citeşte Contele de Monte-Cristo şi bea cu Kubik.           EVA Pare cam huligan băiatul, dar trebuie să fie foarte original.           ANIA Şi încă ce original! Un bandit cu armonică. Nu, nu-mi trebuie mie acte cu el. Săptămâna trecută 1-a bătut pe birocratul ăla de la numărul zece şi l-au dat afară din sindicat. Ba a mai înşelat-o şi pe Baranova, de l-au pus să-i plătească pensie alimentară. Păi asta-i viaţă?           EVA Da, dacă stau să mă gândesc bine, se pare că într-adevăr sunt fericită.           ANIA în schimb Daragan e nefericit. EVA A şi aflat?           ANIA I-am spus eu. EVA Dar asta-i o ticăloşie, Ania!           ANIA Da ce? N-o să afle şi aşa? Mă întreabă astăzi: „Zici că Eva vine diseară la Adam?” Iar eu îi spun: „Vine şi rămâne”. „Cum?” „Aşa – zic – astăzi au fost la starea civilă!” „Cum?!” Aha, aha, v-aţi cam înroşit! Aţi sedus tot palierul.           EVA Ce tot inventezi! Pe cine am sedus? ANIA Lăsaţi că o să vedeţi astăzi! O să apară şi Gogoaşă.           Alt îndrăgostit!           EVA La Grindul Verde! Fără întârziere, mâine seară, în vagon-lit, de-a-ntâia şi fără Gogoşi!           Ania mătură cioburile şi iese.           (intră în goană): Dar camera mea îţi place? Nu-i rea. Da, îmi place.           Adam o sărută.           Stai, că iar dă buzna Ania. Stai, aşteaptă! Nimeni! N-o să vină nimeni. (O sărută.)           Brusc de afară se aud voci. Vocea lui Markizov: „Burghezule/” Vocea lui Efrosimov: „Ăsta-i huliganism!”. Vocea lui Markizov: „Cum? Cine-i huligan aici/”' – şi pe pervaz sare, din curte, Efrosimov. Este agitat. Nu-şi poate controla gesturile. Efrosimov e slabras, în ochi are ceaţă, iar în ceaţă – luminări aprinse. E îmbrăcat într-un costum superb, incit se vede clar că s-a întors recent dintr-o delegaţie în străinătate, iar cămaşa lui impecabilă demonstrează că e neînsurat şi că nu se îmbracă singur, ci există o băbuţă care, convinsa că Efrosimov e un semizeu, îi spală, îi calcă, îi aminteşte ce are de făcut şi dimineaţa îi serveşte lotul de-a gata.           Peste umăr, de o curea, Efrosimov poartă un mic aparat foarte asemănător cu unul de fotografiat. Pe cei din jur îi uimeşte cu intonaţiile şi gesturile sale ciudate.           Iertaţi-mă, vă rog!           Ce s-a întâmplat?           Mă urmăresc nişte huligani beţi! (Sare în cameră.)           Pe pervaz apare Markizov. Arată cum l-a descris Ania, e în indispensabili, cu pince-nez albastru şi, cu toate că-i o seară sufocantă, poartă palton cu guler de blană.           Cine-i huligan? (Spre fereastră.) Cetăţeni! Aţi auzit? M-a făcut huligan. (Către Eţrosimov.) Când ţi-oi da una peste ceafă ai să vezi tu cine-i huligan!           Markizov! Şterge-o numaidecât din camera mea i Şi-a mai pus şi pălărie! Ce părere-ţi faci? Pentru Dumnezeu! îmi sparge aparatul! Ieşi afară din cameră! (Către Adam.) Telefonează imediat la miliţie! (intră în fugă): Iară, Zahăr?! îmi cer scuze, Anna Timofeevna! Am fost jignit, nici un Zahăr! (Către Eva.) Vreţi să deranjaţi miliţia, acum, seara? Membri de sindicat, cumva? Pleacă, Zahăr!           Plec dacă doriţi. (în fereastră.) Vasenka, drăguţule! Şi tu, Kubik! Secundanţii mei devotaţi!           Î3*           Postaţi-vă, prieteni dragi, la intrarea principală. Trebuie să iasă de aici un parazit în sacou mov. Un fotograf-alcoolic. Ne-am dat întâlnire la un duel. (Către Efrosimov.) Iar pe dumneata, conte străinesc, te-aş sfătui să nu ieşi! Întinde-ţi un pat de campanie în apartamentul ăsta şi trece-te în cartea de imobil. Salutare. (Dispare.)           Ania iese în fugă.           Mie numai de un lucru îmi pare rău, că la scena asta n-a asistat guvernul sovietic. să-i pot arăta cu ce material are de gând să construiască societatea fără clase! (Pe fereastră zboară o cărămidă.)           Markizov! Ai să ajungi la răcoare pentru huliganism!           Ah, ce canalie!           Eu – alcoolic? Eu – alcoolic? Eu nu pun în gură nici picătură de alcool, vă asigur! Ce-i drept, fumez, fumez foarte mult!           Liniştiţi-vă, liniştiţi-vă. ăsta-i pur şi simplu un derbedeu!           (cu o expresie chinuită): Sunt liniştit! Mă supără numai faptul că v-am tulburat. Şi zău, oare cât timp urmează să stau în asediu? Nu-i nimic. Lăsaţi. Secundanţii ăştia se vor topi în curând. în cel mai rău caz, o să iau eu măsuri. N-aveţi cumva. din ăsta. cum se cheamă. apă? Poftiţi, poftiţi.           (după ce a băut): Permiteţi-mi să mă prezint. Mă numesc. hm. Alexandr Ippolitovici. numele de familie l-am uitat!           V-aţi uitat numele de familie?           Ah, Doamne! E îngrozitor! Cum dracu sună numele de familie? Un nume foarte cunoscut. Cu er. începe cu er. Permiteţi-mi: cianură de brom. fenildiclorpersin. Efrosimov! Da. Ăsta-i numele. Efrosimov.           Aşa, aşa. Permiteţi-mi. Dumneavoastră sunteţi?!           Da, da, chiar aşa. (Bea apă.) Eu, cu alte cuvinte, sunt profesorul de chimie şi academicianul Efrosimov. N-aveţi nimic împotrivă?

Personajele:           JEAN-BAPTISTE POQUELIN DE MOLIERE – celebru dramaturg şi autor.           MADELEINE BEJART)           ARMANDE BEJART DE MOLIERE >- actriţe.           MARIETTE RIVALE.           CHARLES VARLET DE LAGRANGE – actor, poreclit?”Regis-trul”           ZACHARIE MOIRRON – celebru june prim.           PHILIBERT DU CROISY – actor.           JEAN-JACQUES BOUTON – mucarnic în teatru şi valetul lai Moliere.           LUDOVIC CEL MARE – regele Franţei.           MARCHIZUL d'ORSIGNY – spadasin, poreclit „Chiorule, fă-ţi rugăciunea”           MARCHIZUL DE CHARRON – arhiepiscopul oraşului Paris.           MARCHIZUL DE LESSAC – jucător de cărţi.           CIZMARUL CEL DREPT – bufonul regelui.           ŞARLATANUL CU CLAVECINUL.           NECUNOSCUTA CU MASCA.           PĂRINTELE BARTOLOMEU – predicator ambulant.           FRATELE PUTERE.           FRATELE DEVOTAMENT membrl al CabaleI Sflntei Scripturi.           RENEE – foarte bătrână dădacă a lui Moliere SUFLEURUL CĂLUGĂRIŢA.           MEMBRII CABALEI SFINTEI SCRIPTURI purtlnd măşti şi pelerine negre. CURTENI, MUŞCHETARI ŞI ALŢII                 Actul întâi.           Acţiunea se petrece la Paris, pe vremea lui Ludovic al XlV-lea.           În spatele cortinei – o cascadă de râs înăbuşit; rid mii de oameni. Se deschide cortina. Scena reprezintă Teatrul J>alais-Royal. Cortină grea. Un afiş verde cu ornamente şi blazoane. Pe afiş, cu litere mari: „Comedianţii Alteţei Sale…” şi mai multe cuvinte cu litere mici. O oglindă, fotolii, costume. In faţa draperiei care desparte două cabine, un clavecin uriaŞ. În cea de-a doua cabină un crucifix destul de mare. In faţa lui, o candelă aprinsĂ. În prima cabină, la stingă, o uşă, foarte multe luminări de seu (se vede că nu s-a făcut economie de lumină). În a doua cabină, pe masă, doar un felinar cu sticla colorată. Se simte că un eveniment ieşit din comun, emoţia şi neliniştea şi-au pus pecetea pe absolut totul, pe lucruri şi pe oameni (in afară de Lagrange). Lagrange, care nu joacă în acest spectacol, stă în cabină cufundat în meditaţie. Este îmbrăcat într-o pelerină neagră. E tânăr, frumos şi impozant. Felinarul aruncă pe faţa lui o lumină misterioasă.           În prima cabină, Bouton, cu spatele la noi, s-a lipit de crăpătura cortinei. Chiar şi numai după spinarea lui se vede că priveliştea îi trezeşte un sentiment de curiozitate avidă. Mutra Şarlatanului apare în uşă. Şarlatanul îşi duce mina pâlnie la ureche. Ascultă. Se aud hohote de râs, apoi o ultimă cascadă. Bouton trage de nişte sfori şi sunetele dispar. Peste o secundă, din deschizătura cortinei apare Moliere şi coboară în fugă treptele spre cabină. Şarlatanul dispare discret. Moliere poartă pe cap o perucă exagerată şi un coif grotesc. Ţine în mină un paloş. Moliere este machiat în Sganarelle: un nas vânăl cu un neg mare pe el. E caraghios. Ţine mina stingă la piept ca un om care suferă de inimă. Machiajul i se prelinge pe faţă.           MOLIERE (îşi azvârle coiful, răsuflând din greu): Apă! BOUTON îndată! (li întinde un pahar.)           MOLIERE Uf! (Bea, ascultă ce se petrece în sală. Are o privire speriată.)           Uşa se deschide brusc şi intră în fugă Dn G r o i s y, machiat în Polichinelle, cu ochii ieşiţi din orbite.           DU GROISY Regele aplaudă! (Dispare.) SUFLERUL (în deschizătura cortinei): Regele aplaudă! MOLIERE (către Bouton): Un prosop! (Se şterge pe frunte, este foarte emoţionat.)           MADELEINE (machiată, apare în deschizătura cortinei): Hai, repede! Regele aplaudă!           MOLIERE (foarte emoţionat): Da, aud, auD. Îndată. (Lingă cortină, îşi face semnul crucii.) Sfântă Fecioară! Sfântă Fecioară! (Către Bouton.) Descoperă toată scena.           Bouton trage mai tntii cortina care desparte scena de noi, apoi cortina enormă care desparte scena de sală. Şi iată scena, doar ea, înfăţişându-se din profil. Mai sus cu un nivel decât cabinele, goalĂ. În lustre strălucesc luminări de ceară. Sala nu se vede, vedem doar o lojă aurită lingă rampă, dar şi aceasta e goală. Se simte numai albastrul misterios, plin de încordare, al sălii cufundate în semiîntuneric.           Faţa Şarlatanului răsare brusc în uşă. Moliere se urcă pe scenă astfel, incit îl vedem din profil. Furişându-se parcă, înaintează cu paşi de pisică spre rampă. Se înclină, mătură pardoseala cu penele de la pălărie. La apariţia lui, cineva din sală, pe care nu-l vedem, începe să aplaude, urmat imediat de izbucnirea unor aplauze furtunoase. Apoi – linişte.           MOLIBRE Majestatea… voastră… Majestatea voastră… Prealuminate suveran… (Primele cuvinte le pronunţă bâlbâindu-se puţin – în viaţa de toate zilele e uşor bâlbâit, dar, apoi, începe să vorbească fluent şi se vede clar că pe scenă este neîntrecut. Bogăţia intonaţiilor, a gesturilor, a expresiilor lui e inepuizabilă. Zâmbetul lui e molipsitor.) Comedianţii trupei Alteţei Sale, preadevotatele şi preasupusele dumneavoastră slugi, m-au împuternicit să vă mulţumesc pentru nemaiauzita cinste pe care ne-aţi făcut-o păşind în teatrul nostru… Şi iată sire… că eu nu reuşesc să vă spun nimic.           Un râs uşor izbucneşte în sală, apoi se stinge.           O, Thalie, o muză şugubeaţă, Mă strigi seară de seară şi-mi dai ghes Sub lustre la Palais-Royal, în faţă, Ca Sganarelle peruca să mi-o-ndes… Fac plecăciuni spre ranguri şi mai jos.

PIESĂ IN PATRU ACTE             Personajele:           ZOIA DENISOVNA PELŢ, stăpâna apartamentului şi a atelieruB MANIUŞKA, cameristă.           ANISIM ZOTIKOVICI PORTUPEIA, preşedintele comitetului 1 Woc.           PA VEL FEODOROVICI OBOLIANJNOV, conte.           ALEXANDR TARASOVICI AMETISTOV, verişorul Zoiei.           BORIS SEMIONOVICI GUS, director comercial.           GANDZALIN 1           HERUVIM/ chlnezl.           CROITOREASA.           PRIMA DOAMNĂ.           A DOUA DOAMNĂ.           A TREIA DOAMNĂ.           O LUCRĂTOARE.           ALLA VADIMOVNA.           MĂRIA NIKIFOROVNA.           LIZANKA.           MADAM IVANOVA.           PRIMUL NECUNOSCUT.           AL DOILEA NECUNOSCUT.           AL TREILEA NECUNOSCUT.           CORP DE MORT.           HOBBER.                 Actul întâi.           ZOIA MANIUŞKA.           Se văd antreul, salonul şi dormitorul din apartamentul ZoieI. În ferestre arde un apus de mai. Dincolo de ferestre, curtea unei clădiri enorme răsună ca o monstruoasă tabacheră muzicală. Gramofonul clntă: „Pe pământ, tot neamul omenesc/…”; cineva strigă: „Cumpărăm primusuri!”, altcineva: „Cuţite, foarfeci ascut!”, un al treilea: „Samovare sudăm.'„'… Gramofonul: „Se închină unui singur idol sflnt”. Din când în clnd, huruie tramvaiul. Rare claxoane de automobil. Un concert infernal. Apoi, când zgomotul se mai potoleşte, se aude o polcă veselă, cântata la armonică. (îmbrăăndu-se în faţa unui şifonier cu oglindă, fredonează polca): Haide, haide, înger drag… Am hârtiuţa! … Am pus mâna pe ea! … Am hârtiuţa! (apărând brusc): Zoia Denisovna! Iar a venit Portupeia peste noi! ZOIA (în şoaptă): Fă-i vânt, fă-i vânt! Spune-i că nu sunt acasă!           MANIUŞKA S-a strecurat pe uşa de servici, blestematul… ZOIA Dă-1 afară! Dă-1 afară! Spune-i, că am plecat. (Se ascunde în dulapul cu oglindă)           PORTUPEIA (apare brusc): Zoia Denisovna, sunteţi acasă?           MANIUŞKA Nu e, doar vă spusei că nu-i. Şi-apoi frumos vă stă, tovarăşe Portupeia, să daţi buzna în dormitorul unei doamne?           PORTUPEIA Puterea sovietică nu preconizează dormitoare. Poate vrei şi tu un dormitor separat, ai? Când vine?           MANIUŞKA Eu de unde să ştiu? Că doar nu-mi dă mie raportul.           PORTUPEIA O fi şters-o la ibovnicul ei.           MANIUŞKA Ce needucat eşti, tovarăşe Portupeia, despre cine vorbeşti aşa?           PORTUPEIA           MANIUŞKA PORTUPEIA           MANIUŞKA           PORTUPEIA ZOIA           MANIUŞKA ZOIA           PORTUPEIA           ZOIA           TUPEIA           ZOIA           PORTUPEIA ZOIA           PORTUPEIA           ZOIA           PORTUPEIA           ZOIA MANIUŞKA           ZOIA           MANIUŞKA           PORTUPEIA           MANIUŞKA           PORTUPEIA           Tu, Mario, să nu-mi faci pe proasta! Cunoaşteil noi bine afacerile voastre. Comitetul de bloc ve” totul ca-n palmă. Comitetul de bloc e ochiul cari veghează. Şi de dormit, dormim cu un singur ochB iar cu celălalt vedem tot. De aia şi suntem pun Mai bine te-ai duce de aici, Anisim ZotikovicB de ce te-ai băgat în dormitor? Vezi că sunt cu servieta! Cu cine crezi că vorbeşti” Servieta asta e semn că pot pătrunde oriund” Sunt persoană oficială, inviolabilă. (încearcă sM îmbrăţişeze pe Maniuşka.)           Lăsaţi că i-oi spune eu soţiei dumitale şi o să-M facă harcea-parcea persoana oficială! Stai, zvârlugă, că nu te mănânc! (din dulap): Portupeia, eşti un porc! Vai! (Fuge.) (ieşind din dulap): Halal preşedinte de comitetl N-am ce zice!           Eu chiar credeam că aţi plecat de acasă. Ce-i veni să mintă? Da vicleană mai sunteţi, Zoia j Denisovna…           Da şi dumneata, Portupeia! Ce poamă indiscretă poţi să fiI. În primul rând, foloseşti vorbe necu-l viincioase. Ce înseamnă ibovnic? Vorbeşti de Pa vel Feodorovici?           Eu sunt un om simplu. N-am umblat pe la universitate.           PăcaT. În al doilea rând, eu nici nu sunt îmbrăcată,! şi dumneata te fâţâi prin dormitorul meu. Iar îni al treilea rând, eu nu sunt acasă. Cum adică? Mi se pare cam ciudat. Pe scurt – ce vrei de la mine? Iar v-aţi gândi” să-mi băgaţi pe cineva în apartament? Bineînţeles. Doar sunteţi singură în şase camereJ Cum adică singură, dar Maniuşka? Maniuşka-i fată în casă şi are cămăruţa ei de zece] metri lângă bucătărie. Maniuşka! (apare): Ce-i, Zoia Denisovna? Cine eşti tu?           Nepoata dumneavoastră, Zoia Denisovna. Şi cum îi spui Zoiei Denisovna? Ma tante. Ah, scârbă mică!           I           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           I Maniuşka o zbugheşte afară.           Poţi să te duci, Maniuşka.           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA PORTUPEIA           ZOIA           PORTUPEIA ZOIA           PORTUPEIA ZOIA           Nu'mai merge aşa, Zoia Denisovna. Ce mă tot fraieriţi! Maniuşka – nepoată! … Vă e nepoată, cum vă sunt eu mătuşă! Portupeia, eşti un mitocan! Şi prima cameră e tot goală! Pardon, e plecat în delegaţie. Ce-mi tot spuneţi poveşti, Zoia Denisovna! Nici nu mai e la Moscova! Să fim obiectivi, v-a plasat o hârtiuţă de la trustul de faianţă şi a şters-o din oraş. E o persoană mitică. Iar mie, din cauza dumneavoastră, adunarea generală mi-a servit nişte urale… n-am ştiut cum să-mi iau tălpăşiţa.           Ce mai vrea şi haita aia?           Despre cine vorbiţi?           Păi'1 despre adunarea voastră generală.           Ştiţi ceva, Zoia Denisovna, să fi fost altul în locul meu…           Păi tocmai asta-i nenorocirea, că nu altcineva, ci dumneata eşti în locul dumitale.           S-a hotărât să vă băgăm pe cineva, să vă restrângem, iar jumătate din adunare urlă să vă dăm de tot afară!           Pe mine? Afară? (Face cu mina un gest obscen.)           Asta ce vrea să însemne?           Exact ce se vede: ciuciu!

În orăşelul de provincie V., bibliotecarul cel nepăsător şi leneş tăia frunză la câini împreună cu alţi colegi de aceeaşi teapă şi nici nu-i trecea prin minte să răspândească lumina cărţilor printre oamenii muncii.           Un tânăr muncitor – om ambiţios, ce ţintea să intre la o facultate – a îndrăznit să tulbure pacea cerească a bibliotecarului şi să-l roage să-i recomande ceva de citit. Indolentul şoarece de bibliotecă, vroind să scape o dată şi pentru totdeauna de el, i-a împărtăşit că „toată cvintesenţa lumii” este cuprinsă în Enciclopedia Brockhaus.           Drept urmare, muncitorul a început să citească marele Brockhaus. A început cu litera A.           E o minune că a ajuns până la cel de-al cincilea volum (Banqui-Berger).           Însă ce-i drept e drept: încă pe vremea când citea cel de al doilea volum i-a pierit pofta de mâncare, faţa i s-a alungit şi a devenit distrat. Când a schimbat volumul deja citit cu următorul, l-a întrebat oftând cu obidă pe hoţomanul cultural din spatele baricadei de cărţi prăfuite: Oare mai sunt multe?           Pe când a ajuns la cel de-al cincilea volum, au început să i se întâmple tot felul de chestii ciudate. De exemplu, pe strada mare a orăşelului, la intrarea atelierului BANA, l-a zărit, ziua în amiaza mare, pe Abul-Abbas-Ahmed-Ibn-Mahomet-Otman-Ibn-Alit, celebrul matematician arab, cu un turban alb pe cap.           Tânărul şi atât de cumsecadele lăcătuş s-a scufundat într-o neagră tăcere pe parcursul întregii zile când i s-a năzărit că-l vede pe arab (autorul fundamentalei „Talme-Amal-Al-Hisop”) şi a realizat că ar trebui să ia o scurtă pauză, aşa că n-a citit nici un rând în plus până la căderea serii. Aceasta nu l-a ferit de un coşmar înfiorător, căci în liniştea nopţii a mai primit alte două vizite: mai întâi şi-a prezentat omagiile Eduard Banks, spiritul progresist care a pregătit terenul pentru constituirea Ligii Hamseatice, iar apoi însuşi Dimitri Nikolaevici Bantis-Kamenski, şeful cancelariei din gubernia Smolensk.           Toată ziua l-a durut capul îngrozitor. N-a mai citit nimic. Dar peste câteva zile a reluat lectura: a citit, de-a dracului! Articolele rezervate lui Banovangison, Bniumason, Bonniers de Biguiren, precum şi celor doi Boniacavalo: o persoană de pe vremea lui Pazvante şi un oraş.           Fulgerul a izbit când a ajuns la aparent atât de nevinovatul Baranovski. Întrucât deja amintitului Baranovski îi reveneau nouă persoane: Vladimir, Vojchek, Ignati, Stepan, Jan – de două ori, restul fiind Mieczyslaw, Boleslaw şi Boguslaw.           În mintea nefericitei victime a infamului bibliotecar a început să scârţâie o rotiţă.           — Citesc ce citesc, mărturisi el corespondentului de presă, cuvintele nu sunt grele: Mieczyslaw, Boguslav şi nici să mă tai nu mai ştiu cine. Dar cum închid cartea, parcă toate-şi iau zborul din căpăţâna mea. Îmi amintesc un singur lucru: Madrian. Mă întreb: de unde şi până unde Madrian? Pe pagina din stânga sunt doi Baranieczki. Un Adrian şi un Marian. Numai că pe al meu îl cheamă Madrian.           Şi ochii i se umplură de lacrimi.           Corespondentul de presă i-a smuls enciclopedia din mână şi a pus capăt nemilosului experiment. Şi i-a dat sfatul înţelept de a uita urgent tot ce a citit, apoi scris o glosă plină de fiere despre bibliotecarul cu pricina. În filipica sa a folosit, limitându-se strict la termenii cuprinşi în amintita lucrare enciclopedică, expresii ca: stăncuţă mahmură, năpârcă indolentă, adică, cu alte cuvinte, l-a asemuit buretelui şerpesc (Amanita muscaria L.).                                                                           SFÂRŞIT

Personajele:           ALONSO QUIJANO, tot el DON QUIJOTE DE LA.           ANTONIA – nepoata lui.           CHBLĂEEASA lui Don Quijote.           SANCHO PÂNZA – scutierul lui Don Quijote.           PERO PEREZ – preotul satului, licenţiat.           NICOLĂS – bărbierul satului.           ALDONZA LORENZO – ţărancă.           SANSON CARRASCO – bacalaureat.           PALOMEQUE STlNGACIUL – hangiu.           MARITORNES – slujnică la han.           CATlRGIUL.           TENORIO HERNÂNDEZ.           PEDRO MARTÂNEZ.           SLUGA LUI MARTlNEZ.           UN ARGAT de la han.           DUCELE.           DUCESA.           DUHOVNICUL DUCELUI.           MAJORDOMUL DUCELUI.           DOCTORUL AGUERO.           DUENA RODRÂGUEZ.           PAJUL DUCELUI.           PORCARUL.           O FEMEIE.           PRIMUL BĂTRÂN ŞI AL DOILEA BĂTRÂN, PRIMUL SLUJITOR ŞI AL DOILEA SLUJITOR, PRIMUL CĂLUGĂR ŞI AL DOILEA CĂLUGĂR, HERGHELEGII, SUITA DUCELUI călători poposiţi la hanul lui Palomeque.           Acţiunea se petrece în Spania în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.                 Actul întâi.           TABLOUL ÎNTÂI.           NICOLÂS           DON           DON don           QUIJOTE NICOLÂS QUIJOTE           NICOLÂS QUIJOTE           Un amurg de vară. Cui tea casei lui Don Quijote; grajdul, fântina, o bancă şi două porţi: una, în planul din fund, se deschide spre drum, cealaltă, mai într-o parte, spre sat. In afară de acestea – interiorul casei lui Don QuijotE. În camera lui Don Quijote, un pat mare cu baldachin, o masă, o armură veche de cavaler şi o mulţime de cărţi. (apare In curie, cu ustensilele de bărbier în mâini): Seniora chelăre. aşa! Nu-i aici? (Urcă în casă, balE. La uşă.) Senior Quijano, pot să intru? Senior QuijanoL. Se pare că nu-i nimeni. (Intră în camera lui Don Quijote.) Seniora nepoată! Unde-o* fi dispărut cu toţii? Şi câr. d te gândeşti că mi-a zis să vin să-1 tund! Ei, asta e, o să stau să-1 aştept, că tot n-am unde să mă grăbesc. (Tune li^henaşul de bărbierit pe masă. Atenţia îi e atrasă de armura de cavaler.) Ia te uită ce chestie! De unde le-o mai fi luat şi pe astea? A, ştiu, platoşa a scos-o din pod. Aiurit mai e! (Se aşazĂ. Ia de pe masă o carte, citeşte.) O-glin-da ca-le-ri-ei… Hm… In ce hal poate să-i iubească pe caA^alerii ăştia, e absolut de neînţeles. (din spatele scenei): Bernardo del Carpio, Ber-nardo del Carpio!           Să fie vocea lui? Da, a lui e. Vine. (Se apleacă pe fereastră.) (în spaiels scenei): Marele Bernardo del Carpio 1-a sugrumat la Roncesvalles pe don Roldân cel Fermecat. (în geam): Ce tot îndrugă? (apare prin poarta din fund cu o carte într-o mină şi cu sabia în cealaltă): Ah cit aş doii eu, Don Quijote de la Mancha, drept pedeapsă pentru           NICOLÂS DON QUIJOTE           NICOLĂS DON QUIJOTE           … NICOLÂS           DON QUIJOTE           NICOLÂS           DON QUIJOTE           A NICOLÂS DON QUIJOTE           S I. NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS i – păcatele mele sau ca o răsplată pentru binele pe care l-am săvârşit în viaţă să-mi fie dat în sfârşit să-1 întâlnesc pe cel ce-1 caut! Ah! …           Care Don Quijote? E-hei, se pare că nu-i a bine ce se întâmplă cu el.           Da, de-ar fi să mă întâlnesc cu duşmanul meu – uriaşul Brandabarbarân în piele de şarpe…           Brandabar… Să fi înnebunit de-a binelea hidalgo-ul nostru?           …aş urma exemplul lui Bernardo. Ridicându-1 pe uriaş, l-aş sugruma în aer! (Aninând cartea, începe să taie aerul cu sabia.)           Dumnezeule mare!           Don Quijote urcă In casă, Nicolas seascunde după armură.           E cineva aici? Cine e?           Eu sunt, dragă senior Quijano, eu sunt…           A, deci soarta mă răsplăteşte în sfârşit scoţându-mi-te în cale, duşmanul meu de moarte! Dar ieşi odată de acolo, degeaba te ascunzi în umbră!

PIESĂ ÎN PATRU ACTE   Spre ţărmul nemuririi se-ndreaptă-al nostru drum, Spre golful ei senin şi liniştit. Fugarule, e timpul să te opreşti de-acum…           JUKOVSKI             Personajele:           SERAFIMA VLADIMIROVNA K0R2UHINA – o tânără doamn' din Petersburg.           SERGHEI PAVLOVICI GOLUBKOV – fiul unui profesor i (jeA. List din Petersburg.           AFRIKAN – arhiepiscop de Simferopol şi Karasubazar, a^J. Păstorul distinsei oştiri şi tot el chimistul MAHROV.           PAISIE – călugăr UN EGUMEN DECREPIT.           BAEV – comandant de regiment ta armata de cavalerie a lui Budionnâi.           UN CAVALERIST DE-AL LUI BUDIONNÂI GRIGORI LUKIANOVICI CEARNOTA – zaporojean de origine, cavalerist, general-maior în armata albilor.           BARABANCIKOVA – o doamnă care există exclusiv în imaginaţia generalului Cearnota.           LIUSKA – soţia de campanie a generalului Cearnota KRAPILIN – ordonanţa lui Cearnota, un om pe care 1-a dus la pierzanie propria-i elocinţă DE BRISARD – comandantul unui regiment de husari din armata albilor.           ROMAN VALERIANOVICI HLUDOV.           GOLOVAN – esaul, aghiotantul lui Hludov.           COMANDANTUL GĂRII.           ŞEFUL DE GARĂ.           NIKOLAEVNA – soţia şefului de gară.           OLKA – fiica şefului de gară, 4 ani.           PARAMON 1LICI KORZUHIN – soţul Serafimei.           TIHI – şeful serviciului de contrainformaţii.           GURIN '} agent' ai serviciului de contrainformaţii.           COMANDANTUL SUPREM AL ALBILOR.           UN CĂPŞOR LA GHIŞEUL CASEI.           ARTUR ARTUROVICI – regele gândacilor.           UN INDIVID CU GAMBETĂ ŞI EPOLEŢI DE OFIŢ2R &           INTENDENŢĂ.           O TURCOAICĂ, MAMĂ IUBITOARE.           O PROSTITUATĂ SUPERBĂ.           UN GREC DONJUAN.           ANTOIN GRIŞCENKO – lacheul lui Korzuhin.           CĂLUGĂRLiOFIŢERI DE STAT-MAJOR ALBI, CAZACI Jjjţ ESCORTA COMANDANTULUI SUPREM AL ARMAi*j ALBILOR, AGENŢI DE CONTRAINFORMAŢII, CAZ*;., IN BURCI CAUCAZIENE, MARINARI ENGLEZI, FBAl.           CEZI ŞI ITALIENI, BĂIEŢANDRI TURCI ŞI GRECI, CAPETE DE ARMENI ŞI GRECI LA FERESTRE, MULŢIME DIN CONSTANTINOPOL.           Visul întâi se petrece în Taurida de Nord în octombrie, anul 1920. Al doilea, al treilea şi al patrulea vis se petrec la începutul lui noiembrie 1920, în Crimeea.           Al cincilea şi al şaselea – la Constantinopol, în vara anului 1921.           Al şaptelea se petrece la Paris, în toamna anului 1921.           Al optuleaân toamna anului 1921, la Constantinopol.                 I.           Actul întâi.           VISUL ÎNTÂI           …O mânăstire mi-apăru în vis…           Se aude un cor de călugări cânlind înăbuşii Într-o subterană: „Sfinte părinte Nicolae, roagă-te Domnului pentru noi”. Beznă, apoi apare interiorul unei biserici de mânăstire, luminat cu zgârcenie de lumânărelele lipite la icoane. Lumina lor tremurătoare smulge din întuneric micul ghişeu unde se vând luminări, banca lată de lingă el, fereastra zăbrelită, chipul ciocolatiu al unui sfânt, aripile decolorate ale serafimilor, nimburile aurii. Afară e o seară deprimantă de octombrie, cu ploaie şi ninsoare. Pe bancă, învelită cu lotul într-o cergă de cal, stă întinsă Barabancikova. Chimistul Mahrov, într-un cojoc de oaie, instalat incomod lingă fereastră, încearcă să distingă ceva prin ea… în jilţul înalt al egumenului stă Serafima, într-o haină de blană neagră. După expresia feţei se poate deduce că îi e rău.           La picioarele Serafimei, pe o băncuţă, lingă un geamantan, stă Golubkov, un tânăr cu înfăţişare petersburghezâ, în palton negru şi mănuşi.           GOLUBKOV (atent la slujbă): Auziţi Serafima Vladimirovna? Acum am înţeles, jos, au o subterană… Cât de ciudate sunt în fond toate astea! Ştiţi, câteodată începe să mi se pară că visez, pe cuvântul meu! Iată c-a trecut deja o lună de când noi doi, Sera; fimă Vladimirovna, fugim prin sate şi oraşe, ş1 cu cât înaintăm mai mult, cu atât mai de neînţeles devine totul în jur… iată, vedeţi, am nimerit şi-ntr-o biserică! Şi ştiţi, când s-a întâmplat azi toată tărăşenia asta, mi s-a făcut dor de Petersburg, zău aşa! Mi-am amintit deodată atât de clar de lampa verde din cabinet…           SBRAFIMA Aceste stări sunt periculoase, Serghei Pavlovici. Feriţi-vă de dor în timpul pribegiei. Nu era oare mai bine să fi rămas?           GOLUBKOV O nu, nu, cale de întoarcere nu mai există, fie ce-o fi! Şi apoi, ştiţi doar ca există o lumină care îmi înfrumuseţează calea grea pe care am pornit… De când ne-am întâlnit întâmplător sub felinar, în vagonul acela de marfă… vă amintiţi? … De fapt, nici n-a trecut prea mult timp, şi totuşi mi se pare că vă cunosc de atâta vreme! Dumneavoastră îmi uşuraţi acest zbor în negura toamnei, şi voi fi mândru şi fericit, odată ajunşi în Crimeea, să vă predau soţului dumneavoastră. Şi chiar de-mi va fi urât singur, mă voi bucura de bucuria dumneavoastră. Serafima îşi pune în tăcere mina pe umărul lui Golubkov. (Mlnglindu-i mâna.) Dar ia staţi, nu cumva aveţi febră?

— Vă rog, luaţi loc, masa e liberă, vin imediat s-o curăţ. Doriţi o bere sau ceva de citit?           — Vasia, bibliotecarul se interesează, ce poftim, o carte sau o halbă de bere?           — Mi. Mie să-mi a. aducă un ca. Caiet şi-o felie de pâine cu unt.           — Nu ţinem caiete.           — Oh! Mătăluţă. Votre maman. Găgugâlcugât.           — Vă rog! Ştiţi cui să vă adresaţi cu asemenea expresii imposibil de redat pe hârtie.           — Pro. pro. Protestez!           — Om bun, adu-ne două halbe, dar din acelea pântecoase.           — Aveţi un abecedar şi capodopera tovarăşului Buharin?           — Nou-nouţă, acum am primit-o, e încă călduţă. Gherasim Ivanovici! Deci un Buharin şi-o jumătate de blondă.           — Co o porţie de icre de crap.           — Dumneata, tot peşte?           — Mie adu-mi ceva de citit.           — Ce-aţi dori?           — Să zicem, ceva scurt şi bun de Gogol.           — Doriţi să-l împrumutaţi? Nici nu poate veni vorba! Împrumutul cărţilor e interzis prin lege. Umpleţi-vă burdihanul şi-ntre timp citiţi cât vă pofteşte inimioara.           — Am cerut un şniţel vienez. Cât să mai aştept, până la Judecata de Apoi?           — Nu vă agitaţi. Abia răsuflu. A trebuit să alerg până-n fundul pivniţei după Programul de la Ehrfurt.           — Iată-l, poftiţi!           — Ura! De dimineaţă stau şi-l aştept. Să citim un rând în cinstea dumneavoastră!           — Abia acum îmi dau seama că sunteţi beat ca un porc. Ce vi s-a urcat aşa la cap?           — Belinski, criticul.           — Să bem în cinstea criticului!           — În cinstea preşedintelui colţului cultural! Onoraţi-ne cu două numere din martie.           — Psst! Hei! O porţie de şuncă vă rog! Iar pruncului un meniu comsomolist, să se mai dezvolte.           — Vă pot recomanda istoria mişcării muncitoreşti.           — Bine, adu mişcarea muncitorească. Las' să se deştepte, afurisitul.           — Dintre toţi autorii, cel mai mult îmi place Muscat Otonel.           — E un tip celebru. Îi întâlneşti numele în toate reclamele, pe toate clondirele de seamă.           — Uite cum zboară garsonul, ca un vultur.           — E-un băiat de aur. Se străduieşte să-i mulţumească pe toţi şi pune atâta inimă în ceea ce face.           — E-un înger!           — Gherasim Ivanovici, în numele întregului colectiv de cititori, ura!           — A. amintiţi-vă un. Uneori, pri. Prieteni, să ci. Citiţi câteva pagini în ci. Cinstea lui!           — Dacă o-mbulinează, îl îngropăm cu toată pompa. O va duce mai bine acolo, jos, decât a dus-o aicea, sus.           — Finit-kaput!           — Toarnă, frate, toarnă. Fără milă. Hai, să trăieşti!                                                                           SFÂRŞIT    

Repetiţie generală cu piesa cetăţeanului Jules Verne în teatrul lui Ghennadi Panfilovici, cu muzică, erupţia unui vulcan şi marinari englezi 4 ACTE, CU PROLOG ŞI EPILOG.           Actul întii, al doilea şi al patrulea se petrec pe o insulă pustie, actul al treilea în Europa, iar prologul, în teatrul lui Ghennadi Panfilovici.             Personajele:           GHENNADI PANFILOVICI, directorul teatrului, tot el lordul Bduard Glenarvan VASILI ARTUROVICI DIMOGAŢKI, tot el Jules Verne, tot el Kiri-Kuki, un vântură-lume aciuat la curte NIKANOR METIOLKIN, regizor secund, tot el – lacneu Paspartu, tot el ii pune samovarul lui Ghennadi Panfilovici, tot el este papagalul vorbitor.           JACQUES PAGANEL, membru al Societăţii de geografie LIDIA IVANNA, tot ea lady Glenarvan GATTERAS, căpitan BETSY, camerista lui lady Glenarvan SIZI-BUZI al II-lea, harap alb, cârmuitorul insulei LIKKI-TIKKI, conducător de oşti, harap alb SUFLERUL LIKUI ISAICI, dirijor TOHONGA, un harap din gardă KAI-KUM, primul băştinaş pozitiv FARRA-TETE, al doilea^Mştinaş pozitiv MUZICANTUL cu trompeta SAVVA LUKICI GARDA DE HARAPI (negativă, dar care spre final se căieşte), BĂŞTINAŞI şi BĂŞTINAŞE ROŞII (pozitivi şi în gloate imense), HAREMUL LUI SIZI-BUZI, MARINARI ENGLEZI, MUZICANŢI, ELEVII TEATRULUI, COAFORI şi CROITORISe deschide o parte a cortinei şi apare biroul şi cabina de machiaj a lui Ghennadi Panfilovici. Masă de scris, afişe, oglindă. Ghennadi Panfilovici – roşcat, ras, cu multă experienţă, stă la masă. E supărat. Undeva se aude o muzică plăcută, foarte ritmată, şi voci înfundate, nefireşti (se repetă scena balului).           Metiolkin atlmă In cer printre nişte sfori încurcate şi clntă: „Iubit-am eu şi pllns-am eu, dar m-a distrus escrocul meu”. Ziua.                 GHENNADI Metiolkin!           METIOLKIN (cade din cer în birou): Aici, Ghennadi Panfilâci. GHENNADI N-a venit? METIOLKIN Nu, Ghennadi Panfilâci. GHENNADI Da la el acasă aţi trimis?           METIOLKIN De trei ori a fost curierul. Camera-i încuiată cu lacăt. A întrebat-o pe proprietăreasă când e de găsit şi aia cică: „Vai, domnule, păi nu-l dibui nici cu câinii!” GHENNADI Scriitor! Ptiu, lua-l-ar dracu să-: ia!           METIOLKIN Să-l ia dracu, Ghennadi Panfilâci. GHENNADI Ce tot orăcăi ca un papagal? Dă-mi raportul! METIOLKIN Am înţeles. S-a rupt fundalul Măriei Stuart, Ghennadi Panfilâci. GHENNADI Că doar n-o să-ţi repar eu fundalurile? Ce-mi vii cu fleacuri… Cârpiţi-l. METIOLKIN E plin de găuri, Ghennadi Panfilâci. Dăunăzi, când l-au coborât, vedeai prin el mânuitorii de decoruri…           Sună telefonul.           GHENNADI Pune-i un petec. (La telefon.) Da. Teatrul. Nu dăm invitaţii. Cu tot respectul. (Pune receptorul.)           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN           Ce oameni, domnule! Când se suie în tramvai doar nu se duc să-i ceară conductorului bilete de favoare, nu? Dar la teatru, nu ştiu de ce, consideră că e sfânta lor datorie să meargă pe gratis. Zi şi tu dacă asta nu-i nesimţire! Curată nesimţire! Mai departe.             Nişte bani, Ghennadi Panfilâci, pentru petec. Ard de nerăbdare să-ţi dau. Cam cinci sute de ruble, nu? Cum i-am dat şi pungaşului ăluia!… Te duci şi-ţi tai o bucată… (Telefonul.) Da?… Nu dăm bilete de favoare. Da. (Pune receptor ui.) Ce ţipi! Te duci… (Telefonul.) Nu dăm nimănui (Pune receptorul.) Pedeapsa lui Dumnezeu! Te duci deci, şi iei fundalul… (Telefonul.) Ah, de-ai crăpa odată!… Cum? Nu dăm la nimeri!… Pardon… Evgheni Romualdovici! Nu v-am recunoscut vocea. Cum să nu… cu soţia? Fermecător. La opt fără un sfert vă rog să poftiţi la casă. Toate cele bune. (Pune receptorul.) Metiolkin, fii bun, spune-i casierului să-i oprească dracului ăstuia acvatic două locuri în loja a doua. Care drac, Ghennadi Panfilâci? Păi responsabilul cu conducta de apă. Am înţeles.             Prin urmare iei… Da-i mare gaura? Nicidecum, mică. Cam cinci-şase arşini. După părerea ta, una mare ar fi de vreo trei verste, nu? Sucit mai eşti! (Gânditor.) Ioann cel Groaznic n-o să se mai joace… Deci uite ce-i-Te duci şi tai din el o bucată potrivită. Ai înţeles? Înţeles. (Strigă.) Volodia! Iei o bucată din fundalul lui Ioann cel Groaznic şi croieşti din ea un petec pentru Măria Stuart!. N-o să mai jucăm Ioann cel Groaznic… L-au interzis… Or fi ştiind ei de ce… Ce treabă ai tu?… Telefonul. (ascultă): Nu, nu dau. (Pune receptorul.) Ce mai e?           GHENNADI           METIOLKIN Spuneţi-le dumneavoastră elevilor, Ghennadi filâci, asta-i nesimţire curată. îşi şterg feţele c”l jabalele. GHENNADI Nu înţeleg nimic.           METIOLKIN GHENNADI           METIOLKIN GHENNADI           Le-am dat jabale pentru Prea multă minte strică*, iar ei le folosesc în loc de cârpe, la demachiat.           Ah, jabourile?! Bandiţii! Bine, o să le spun. (Sună telefonul. Fără să ridice receptorul). Nu dăm bilete de favoare la nimeni. (Telefonul amuţeşte.) Du-te.           Am înţeles. (Iese.)

teatru radiofonic Mihail Bulgakov.....https://latimp.eu/?s=teatru+mihail+bulgakov COMEDIE ÎN TREI ACTE             Personajele:           ZINAIDA MIHAILOVNA – actriţa de cinema.           ULIANA ANDREEVNA – soţia administratorului de bloc Bunsa.           ŢARINA.           TIMOFEEV – inventator.           MILOSLAVSKI JORJ.           BUNŞA-KOREŢKI – administrator de bloc.           JŞPAK ANTON SEMIONOVICI.           IOANN CEL GROAZNIC*           IAKIN – regizor de film.           DIACUL.           TRIMISUL SUEDEZ.           PATRIARHUL.           OPRICINICI**           STOLNICI.           CÂNTĂREŢI DIN G-UZLE.           MILIŢIA.           * Variantă arhaică, emfatică a numelui Ivan (N. T.): ** De la opricinină – regimul politic din timpul lui Ivan cel Groaznic; forţele militare şi poliţieneşti ale acestui regim (n.t.).                 Actul întâi.           O locuinţă din Moscova. Camera lui, Timofeev şi, alături, camera lui Şpak, închisă cu lacătul. In afară de asta, an-treul în care se află un difuzor de radio. In camera lui Timofeev e dezordine. Paravane. Un aparat de dimensiuni uriaşe şi de o construcţie neobişnuită, probabil un radio receptor la care lucrează TimofeeV. În apărat-o mulţime de lămpi, tn care se aprind şi se sting lumini. Timofeev are părul vllvoi şi ochii roşii de nesomn. E îngrijorat.           Timofeev apasă pe unul din butoanele aparatului. Se aude un sunet melodios şi plăcut.           TIMOFEEV Din nou un sunet de aceeaşi înălţime…           Iluminarea se schimbă.           Se stinge a cincea lampă… De ce n-o fi lumină? Nu mai înţeleg nimic. Să verificăm. (Calculează.) A doi, A trei… unghiul dintre direcţiile axelor pozitive… Nu înţeleg nimic! Cosinus, cosinus… Aşa e!           În difuzorul din antreu izbucneşte deodată o voce fericită:           …Ascultaţi continuarea operei Pskoviteanka*! după care năvălesc clopotele şi începe să cânte o muzică hirtită.           M-am plictisit de Ioann şi de clopotele lui! Nemai-vorbind de faptul că i-aş deşuruba capul celui care pune asemenea difuzoare. Şi doar i-am spus să-1 scoată, că-1 repar eu! Eu n-am timp! (lese în fugă în antreu şi închide difuzorul; difuzorul scrâşneşte şi amuţeşte. Se întoarce In camera lui.) Unde-am rămas? … Cosinus… Ba nu, administra-           * Operă de Rimski-Korsakov, pe un libret având la bază un subiect inspirat din domnia lui Ivan cel Groaznic (n.t.).           I torul! (Deschide fereastra, se apleacă în afară, strigă.) Uliana Andreevna! Unde-i scumpul dumneavoastră consort? N-aud! Uliana Andreevna! Doar l-am rugat să scoată difuzorul! N-aud. Să ia difuzorul, zic! Spuneţi-i să aibă puţină răbdare că o să-i pun eu un aparat de radio! Va prinde şi Australia! Spuneţi-i că m-a exasperat cu Ioann cel Groaznic al lui! Şi pe deasupra mai şi hârâie! Nu, difuzorul hârâie! Eu n-am timp! Mie-mi cântă clopotele în cap. N-aud! Bine! (închide geamul.) Unde-am rămas? … Cosinus… Mă doare o tâmplă… Unde o fi Zâna? Acum ar fi bun un ceai. (Se apropie de geam.) Ce om ciudat… cu mănuşi negre… Ce-o fi vrând? (Se aşază.) Să mai încerc totuşi… (Apasă pe butoanele aparatului, declanşând acelaşi sunet îndepărtat şi melodios şi schimbând lumina înlămpi.) Cosinus şi clopote… (Notează ceva pe o hârtie.) Cosinus şi clopote… şi clopote… cosinus adică… (Cască.) Sună, hârâie… ce administrator muzical… (Picoteşte şi adoarme chiar lingă aparat.)           Lumina în lămpi se schimbă. Apoi se stinge. Camera lui Timofeev se cufundă în întuneric şi nu se mai aude decât sunetul îndepărtat şi melodios. Se luminează antreul. Intră Z i n a i d a Mihailovna.           ZIXAIDA (în antreu, ascultă eu atenţie sunetul melodios): E acasĂ. Încep să mă tem de-a binelea că va înnebuni cu aparatul ăsta. Sărmanul de el! … Şi acum îl mai aşteaptă şi lovitura asta… Am divorţat de trei ori… Da, de trei ori, pe Zuzin nu-1 mai pun la socoteală… Niciodată însă n-am simţit o asemenea emoţiE. Îmi imaginez ce o să urmeze! Numai de n-ar ieşi scandal! Sunt atât de obositoare scandalurile astea… (Se pudrează.) Ei, înainte! E mai bine să tai fără întârziere nodul gordian… (Bate la uşă.) Koka, deschide!           TIMOFEEV (în întuneric): A, fir-ar să fie! … Cine naiba-i acolo?           ZINAIDA Eu sunt, Koka.           Camera lui Timofeev se luminează. Timofeev deschide uşA. În locul radioreceptorului e un aparat straniu, nemaivăzutKoka, tu nu te-ai mai culcat? Koka, aparatul ăsta te va distruge. Aşa nu mai merge! Şi iartă-niă, Koka, dar toate cunoştinţele mele afirmă că e imposibil să vezi trecutul şi viitorul. E o idee pur şi simplu dementă, Koka. O utopie.           TIMOFEEV Zinocica, eu în locul tău n-aş fi atât de sigur că acele cunoştinţe ale tale se pricep la asemenea probleme. Pentru asta trebuie să fii specialist.           ZINAIDA Iartă-mă, Koka, dar sunt printre ei specialişti formidabili.           TIMOFEEV înţelege odată că pe undeva e o. mică greşeală, una micuţă de tot. O simt, o intuiesc, uite e pe-aici pe undeva… hoinăreşte pe-aici! Şi o voi prinde. ZINAIDA Zău că e un sfint!

          https://latimp.eu/?s=teatru+mihail+bulgakov teatru radiofonic           Personajele:           LOUIS BEJART – actor (! n piesă – JOURDAIN) HUBBRT – actor (în piesă – DOAMNA JOURDAIN) DOAMNA MOLIE EE – actriţă (în piesă – LUCILE) LAGRANGE – actor (în piesă – CLEONTE) DOAMNA DE BRIE – actriţă (în piesă – DORIMENE) LA THORILIERE – actor (în piesă – marchizul DORANTE) DOAMNA BEAUVAL – actriţă (în piesă – NICOLE) COVIELLE – actor (în piesă – COVIELLE, valetul lui Cleonte) DOMNUL DE BRIE – actor (în piesă – MAESTRUL DE SCRIMĂ) DU CROISY – actor (în piesă – filosoful PANCRACE) PROFESORUL DE TEATRU ŞI MUZICĂ PROFESORUL DE DANS BIUNDAVOIN – valetul lui Moliere (în piesă – valetul lui Jourdain) CROITORUL NOTARUL DON JUAN, STATUIA COMANDORULUI DANSATORI, DANSATOARE, MUZICIENI, BUCĂTARI.           Acţiunea se petrece la Paris în anul 1670.                 Actul întâi           BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART (iese şchiopătând din deschizătura cortinei; poartă pelerină şi pălărie, în mină are un felinar): Slavă cerului! Ziua s-a terminat şi trebuie să recunosc, domnilor, că sunt frânt de oboseală. Şi mă cam sâcâie şi piciorul bolnav. Dar ia să vedem ce i-ar face bine piciorului meu. Un vinişor, un muscat, desigur. Şi de unde poate fi luat acest vinişor? Licoarea cu pricina se află la cârciumioara din strada Hulubăria Veche. Să mergem deci la Hulu-băria Veche. (Porneşte spe ieşire în sunetele stinse ale muzicii.) (în deschizătura cortinei, cu un felinar): Domnule Bejart, nu vă grăbiţi aşa, aveţi o scrisorică. (se preface că nu aude şi merge fredonând): La-la-la-la…           Ei, nu, domnule, opriţi-vă, aveţi o scrisoare. Ai? Cum? M-a strigat cineva? Nu, mi s-a părut. (Merge.) La-la-la-la…           Zău, domnule, lăsaţi-o baltă, nu vi s-a părut deloc, eu eram.           A, Brindavoin, dumneata eşti? Nu te observasem defel. Cum stai cu sănătatea? Bine, zici? Păi, sunt încântat. Atunci, la revedere, Brindavoin, mă grăbesc.           Domnule, aveţi o scrisoare. Ah, dragă Brindavoin, n-am nici un chef s-o desfac, deoarece ştiu oricum ce cuprinde. Dar mai e şi un pachet.           Cu atât mai mult. In pachet sunt roluri, e clar, deoarece nu-i prima oară când văd roluri puse la pachet. Numai ele pot fi atât de neglijent legate cu sfoară. Şi zău dacă n-aş fi fericit să mă spânzur cu această sfoară. Să amânăm deci, până mâine dimineaţă, deoarece noaptea e un sfetnic mai ^ decât seara, cum bine zic filosofii, plus că: nu zic; hop până n-ai sărit groapa… „BRINDAVOIN …da, domnule, toate astea-s foarte bune, şi îmi place şi mie să filosofez, dar acum, din păcate nu-i vreme de aşa ceva, fiindcă domnul director vă roagă să vă ocupaţi numaidecât de această treabă.           BEJART Aşa deci. Numaidecât! (Deschide scrisoarea.) Da, am presimţit-o, Brindavoin, adio Hulubărie Veche în seara asta. Ei, dragă Brindavoin, primeşte drept mulţumire pentru această scrisoare rolul lui Brindavoin.           BRINDAVOIN Doamne fereşte, domnule, eu n-am jucat în viaţa mea pe scenă. BEJART Ţi se va părea cu atât mai interesant.           BRINDAVOIN Domnule, dar vă rog, eu nu sunt actor, sunt doar valetul domnului director.           BEJART Păi asta şi ai de jucat – un valet, mai ales că domnul Moliere pe dumneata te-a descris, asta-i limpede. Nu mă obosi, Brindavoin, strânge trupa.           Brindavoin dispare în deschizătura cortinei. Muzica încetează.           Chambord… O, sărmana mea fantezie, cât de mult îţi lipseşte muscatul. Ce grozav ar fi fost să sporo-văiesc acum cu prietenii în Hulubăria Veche. I-aş fi tras şi-un barbut… Nu simt nici cea mai mică pornire de a mă arunca acum în braţele muzei. Ah, iată şi cortina.           Cortina se deschide. Scena e în întuneric.           Lumină, Brindavoin, lumină! O, hău întunecat, ce de douăzeci de ani încoace mă înghiţi seară de seară, nici astăzi nu mi-e dat să scap de tine. Hm…; Nu prea sunt în voce… O tu, izvor al disperării şj al inspiraţiei… Ah, fir-ar să fie, mult am să mai aştept?           Se deschid trapele şi din ele răsar personajele felinare.           HUBERT Ge-i, şchiopule?           BfiJART O piesă nouă. Mâine-i spectacolul la rege, la Chambord. Deci, Moliere e bolnav. Voi conduce eu repetiţia. Vă rog să nu ţipaţi toţi deodată că n-aud nimic. Brindavoin, cheamă sufleurul! BRINDAVOIN E aici, domnule.           BfâJART Prin urmare, voi fi concis. Domnul Moliere e bolnav şi eu voi juca rolul principal, pe Jourdain. Poanta e că am înnebunit.           HUBERT Am observat mai demult.           BEHubert! … Nu voiam să spun decât că eu, adică Jourdain, burghez parizian, şi om bogat, m-am scrântit, fiindcă mi s-a năzărit că sunt un nobil de vază, asta-i tot. (Către doamna Moliere.) Lucile – fiica lui. Fermecătoare, cum de altfel sunteţi şi dumneavoastră în viaţă.           Doamna Moliere dispare. (Către Lagrange.) Cleonte – amorez! Lagrange dispare.           Doamna de Brie – Dorimene, marchiză, femeie vicleană şi mincinoasă. Nici o legătură cu dumneavoastră cea din realitate.           Doamna de Brie dispare.           Domnul La Thoriliere – marchizul Dorante, un escroc. Ssuzaţi-mă.           Domnul La Thoriliere dispare.