“Vizita” de Ion Luca Caragiale
Apartenenta operei la genul epic, specia literara schita. Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas, pâna astazi, cel mai mare dramaturg din literatura româna, mai ales prin comediile: “O noapte furtunoasa”, “O scrisoare pierduta” si “D-ale carnavalului”, în care prezinta aspecte caracteristice ale lumii românesti de la sfârsitul secolului al XlX-lea.
Numele sau este legat si de inegalabilele “Momente si schite”, în care prezinta, într-o viziune comica, întâmplari la care participa personaje reprezentative din societatea contemporana autorului.
Schita este o opera epica, o naratiune, în proza, de mici dimensiuni, în care se relateaza o singura întâmplare semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se petrece într-un interval de timp scurt, cel mult o zi si într-un spatiu restrâns.
In opera literara “Vizita”, care este o schita, I.L.Caragiale înfatiseaza întâmplari ce evidentiaza efectele educatiei gresite, primite în familie.
Titlul precizeaza împrejurarea în care povestitorul se întâlneste cu Ionel si constata urmarile “educatiei” despre care vorbea, cu mândrie, mama copilului. Prin folosirea substantivului “vizita”, în forma sa nearticulata, autorul da un caracter general întâmplarii, rasfatatul Ionel devenind reprezentantul copiilor care sfideaza bunul simt, ca urmare a unei proaste educatii. “Fiind o opera epica, autorul îsi exprima în mod indirect gândurile si sentimentele prin intermediul actiunii si al personajelor. Intâmplarile sant povestite de catre narator, care, în aceasta opera literara, este si personaj-martor, deoarece participa la actiune. Statutul de personaj-narator justifica povestirea la persoana I”.
Ca în orice naratiune, actiunea se constituie în “momente ale subiectului”. Prima fraza a schitei, “M-am dus la Sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu, o veche prietina” ca “s-o felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel Popescu,…”, constituie intriga actiunii (cauza actiunii).
Dupa ce precizeaza motivul vizitei, în “expozitiune” autorul îl prezinta pe Ionel, “un copilas foarte dragut de vreo opt anisori”, “îmbracat ca maior de rosiori, în uniforma de mare tinuta”. Musafirul îi duce în dar copilului o minge “foarte mare de cauciuc si foarte elastica”, ceea ce face placere atât doamnei Popescu, cât si fiului ei. Dupa ce discuta despre agricultura si despre vreme, oaspetele remarca absenta, în ultimul timp, din societate a doamnei. Aceasta se scuza, explicându-i ca se ocupa de educatia copilului, deoarece “s-a facut baiat mare”.
Desfasurarea actiunii evidentiaza urmarile “educatiei”. Primul efect al acesteia se vede imediat, deoarece din camera alaturata se aude “o voce ragusita de femeie batrâna”, care-i aclama mamei ca Ionel “nu s-astâmpara” si e gata sa rastoarne masina de facut cafea. Dupa ce-si arata încântarea provocata de strengariile baiatului si remarca entuziasmata cât este de destept, doamna Popescu se îndreapta spre usa, unde îi apare în fata micul maior”, “luând o poza martiala”. Mama-l saruta si îl scuipa sa nu-l deoache, apoi; rugându-l sa nu se mai apropie de masina”, îsi continua conversatia cu musafirul.
In acest timp, Ionel merge într-un colt al salonului unde “pe doua mese, pe canapea, pe foteluri si pe jos stau gramadite fe de fel de jucarii” si alege o trâmbita si o toba, cu care, în timp ce se legana pe un cal de lemn, face un zgomot asurzitor, încât cei doi adulti nu se mai înteleg. Observatia mamei “ca nu e frumos când sunt musafiri” si mai ales precizarea oaspetelui ca “la cavalerie nu e toba si maiorul nu canta cu trambita, schimba jocul copilului, care scoate sabia si începe sa atace tot ce-i iese în cale. Prima victima este “jupâneasa cea ragusita”, care intra pentru a aduce cafea si dulceata.
Ea este salvata în ultimul moment de mama ce-i sarise în ajutor si care-si plateste cutezanta, deoarece se alege cu o “puternica lovitura de spada”, sub ochiul drept, întâmplarea nu o supara pe doamna Popescu, deoarece aceasta vrea o sarutare de la copil, pentru a-l ierta. Oaspetele cere permisiunea de a fuma la cafea, iar gazda, dupa ce-i precizeaza ca la ei se fumeaza, îi spune râzând ca si “maiorului” “îi cam place”. Surprins, musafirul îi atrage atentia ca tutunul este o “otrava”, iar copilul, care lucra “cu lingura în cheseaua de dulceata”, întreaba obraznic: “Dar tu de ce tragi?”.
Dupa remarca mamei ca a mâncat prea multa dulceata, mai ia câteva lingurite si dispare în “vestibul”, de unde se întoarce cu cheseaua goala. Se apropie apoi de musafir, ia din tabachera o tigara, pe care o pune în gura si, salutând militareste, cere un foc. La îndemnul mamei amuzate, oaspetele îi aprinde tigara, pe care copilul o fumeaza pâna la carton, apoi începe sa se joace cu mingea, trântind-o cu atâta îndârjire, încât aceasta, dupa ce “tulbura grozav linistea ciucurilor de cristal” ai candelabrului, îi zboara musafirului ceasca, oparindu-l cu cafea. Si de aceasta data interventia mamei este formala, ea îsi consoleaza oaspetele, spunându-i ca pata de pe pantalon “iese cu nitica apa calda”.
In momentul urmator, care este si punctul culminant al actiunii, copilul lesina din cauza tutunului, iar musafirul, în timp ce mama este “disperata”, îl stropeste cu apa rece, pâna îsi revine.
Deznodamântul schitei include plecarea oaspetelui care, abia acasa, îsi da seama de ce disparuse Ionel în vestibul cu cheseauaj de dulceata – ca sa-i toarne dulceata în sosoni.
“Intâmplarea povestita – vizita facuta doamnei Maria Popescu, care se poate concentra în câteva momente: discutia cu doamna Popescu, conflicul cu slujnica, joaca cu trâmbita si toba, atacul, fumatul, trântirea mingii si lesinul îi ofera autorului prilejul de a reliefa
Personajele: Ionel, doamna Popescu, slujnica, naratorul.”
Ionel este personajul principal al schitei, deoarece participa in toate momentele actiunii, fiind “eroul” întâmplarilor care-i evidentiaza trasatura morala de baza, “proasta crestere”.
Lipsa de educatie genereaza dispretul pentru slujnica pe care nu o asculta, în ciuda faptului ca era în vârsta, dezordinea care domnea printre jucariile sale, lipsa de respect fata de mama sa si chiar fata de musafir, deoarece conturba frecvent conversatia celor doi si îi toarna oaspetelui dulceata în sosoni, obraznicia pe care o dovedeste servindu-se din tabachera musafirului.
Faptele lui Ionel stârnesc râsul, mai ales râsul mamei, care se dovedeste incapabila de a face educatie.
Indulgenta fata de nazbâtiile lui Ionel si mai ales maimutareala sentimentala a doamnei Popescu – personaj secundar – sunt departe de a conveni unei educatii “sanatoase”, cum pretindea la începutul schitei.
Naratorul-personaj, cu rol pasiv, aparent detasat de ceea ce povesteste, prin ironia cu care relateaza micile incidente, sugereaza pozitia sa critica.
Talentul de dramaturg al lui Caragiale este evident si în schita “Vizita”. El îmbina, în principal, doua moduri de expunere, naratiunea si dialogul, care au rolul de a evidentia trasaturile morale ale personajelor caracterizate prin fapte si limbaj. Cel de-al treilea mod de expunere, descrierea, apare fragmentar în schita de portret facuta lui Ionel si în prezentarea interiorului casei doamnei Popescu. “Deoarece este o opera literara epica în proza, de mici dimensiuni, cu un numar redus de personaje, în care se povesteste o singura întâmplare – vizita facuta de narator doamnei Popescu pentru a o felicita cu ocazia onomasticii s fiului sau – prin care se evidentiaza câte o trasatura caracteristica a personajelor – proasta crestere a lui Ionel si incapacitatea doamnei Popescu de a-si educa fiul-iar timpul si spatiul de desfasurare ale actiunii sant restranse, naratiunea “Vizita” de I.L. Caragiale, este o schita.”
Posts
Dacă știm ordinea efectuării operațiilor și dacă suntem atenți o rezolvă mental...fără calculator.
Dar dacă tot vorbim despre calculator, aș vrea să va spun că englezii au introdus în legea educației, permisiunea de a calcula cu mijloace suplimentare (calculatoare,telefoane etc.) La 3 ani dupa aceea au scos legea pentru că și-au dat seama că copiii nu mai gândesc, numai pot calcula singuri. A fost un experiment, asa cum spun eu deseori, dacă nu încercam, nu-mi dădeam seama dacă reușeam sau nu. Totul e să încerci și să nu te dai bătut, indiferent ce obstacol întâlnești!
1 Aprilie de Ion Luca Caragiale momente si schite
UN TÂNĂR
(aer și maniere de mic impiegat, costum cam sărăcuț, dar curățel; jiletca, foarte deschisă, lasă să se vază pieptul cămășii de coloare ; mănuși, țilindru; floare-n piept; baston subțire)
Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a atacat, și Mișu de frică a fugit și s-a ascuns undeva... După ce s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sunt de la parchetul general; da... am lucrat... teribil (învârtește bastonul repede) — l-am căutat pe Mișu pân toată grădina, și după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preț, țipa că vrem să-l omorâm... Am ridicat ușa din țâțâni... Când l-am scos afară, era galben ca lămâia și-i clănțănea dinții... Pe urmă s-a bolnăvit la gălbinare — i-a trecut cu cârmâz și cu acrituri... da' numa' cu acrituri, — dulce n-avea voie! De atuncea i-a rămas numele — (cu satisfacție) eu i l-am spus — Mișu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da', fiindcă ăilalți a vrut, zic și eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi aprilie— o să râdem de Poltronu, și pe urmă, ce ?
Da, al dracului Mitică!... Săracul!... Să vezi.
Noi mergeam la berărie pe bulevard devale. În seara aia Mitică venise cu Cleopatra, amanta lui — este la mașinele de cusut... A dracului și ea!... Săraca!... Să vezi.
Tocma' după douăspce târziu, a venit și Mișu, și Mitică l-a recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi! și conversație, și râzi! (face mare haz.) Am stat noi așa, să fi fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu țilindru, cu un baston de păr nodoros și cu mănuși — și dăduse și cu parfum. Mișu zice:
„Bonsoir, eu mă duc.
— Mai stăi...
— Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.”
Și a plecat.
După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ca Cleopatra) zice Mitică:
„Știți voi unde s-a dus Poltronu?
— Unde?
— În Cișmegiu, pe movilă: să fluiere.
— Ei aș!”
Și pe urmă ne-a spus Mitică toată intriga: Mișu primise de la nevasta mitocanului o scrisoare — imitația Cleopatrei — că mitocanul pleacă la Țurloaia după pește pe la trei despre ziuă, și că el, adică Mișu, s-o aștepte negreșit în Cișmegiu pe movilă, și să fluiere pe „Margareta” (fluieră entrata marșului „Margareta”) ca să fie ea la sigur că el este — că ea știe că o curteaza de atâta vreme, când cumpără țigări de damă, și are să-i spuie multe, da' să vie negreșit.
Asta era intriga lui domnul Mitică, de râdea mereu și-și făcea semne cu Cleopatra — asta era: ea să meargă pe la trei și jumătate pe movilă, și el, adică Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mișu, și noi să ieșim toți să ne batem joc de întâi aprilie de Poltronu!
Am chemat țal! am plătit... Cleopatra s-a îmbrăcat cu mantaua impermeabilă de mătase crem cu glugă — foarte frumoasă manta! ... și Cleopatra nu-i urâtă... cu gluga... e brunetă — și numai treizeci și cinci de franci — chilipir, da' era de ocazie: i-a făcut hatâr negustorul — o cunoaște — de la mașini.
Când am ieșit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie... Am intrat în Cișmegiu. Ploua mărunțel; era pustiu în grădină și întuneric... Am tras cu urechea — n-am auzit nimic. Am mers drept pân aleea mare și ne-am făcut planul: Mitică și Cleopatra să pornească din dosul bufetului, și noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă.
Tragem iar cu urechea — nimic.
„Să știi, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cișmegiul pustiu.”
Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aș! nu se poate!... A venit!”
Și până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marșului „Margareta”, fals și tremurat.)
„Ai auzit? zice Cleopatra. Haide!”
Ne lasă pe noi și pleacă ușor spre movilă, noi în partea ailantă și Mitică după ea la distanță — acum auzeam bine: (continuă fluierul mai hotărât.) Cleopatra se suie-ncetinel pe potecă și noi ne pitulăm după bolovanii de jos...
... Am auzit fluierul (continuă fluierul și mai hotărît și deodată se oprește brusc) încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu puteam înțelege nimic de vâjâiala havuzului din lac... Am stat așa câteva minute și deodată auzim pe Mitică prefăcut:
„Cu nevastă-mea, mizerabile! te-am mâncat!”
Apoi un răcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzând, toate într-o clipă, și țipetele Cleopatrii:
„Săriți! l-a omorât!... Mitică!... Mitică!...”
De-a bușile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc, Cleopatra lupta să-i ridice capul greu, Mișu sta țapăn în picioare.
Ce fusese asta ? (scoate o batistă chic și se șterge emoționat.)
Cleopatra îl luase în brațe pe Mișu; îi făcea declarații de amor; Mitică a strigat de la spatele lui Mișu; Mișu s-a desprins de Cleopatra, s-a întors în loc și, când a dat Mitică să pornească spre el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, și l-a plesnit pe Mitică drept în frunte cu sete... Auzi putere la Poltronul!... (își face cruce) de frică!...
Am alergat în toate parțile; nici un sergent în grădină... Am dat fuga-n bulevard, am găsit o birje, pe urmă și un sergent — nu vrea la început să vie dobitocul, zicea că e păcăleală de întâi aprilie, parcă nouă de păcăleală ne ardea!
L-am ridicat pe Mitică încetinel... Nu mai horcăia așa tare... începuse să se lumineze bine și ploua mereu... Mantaua Cleopatrii era plină de sânge... Obrazul lui Mitică negru ca postavul și umflat ... I-am lăsat la Colțea pe amândoi și noi am mers la poliție.
El a murit pe seară — așa a spus doctorul; (zâmbind sceptic) eu zic că era mort chiar când am ajuns la spital: când l-am luat să-l coborâm din birje, a mai horcăit o dată tare și pe urmă s-a plecat scurt cu bărbia-n piept, parcă i-a trosnit junghetura... (face mișcarea.) Atuncea, când s-a aplecat, i-am văzut creierii amestecați cu păr și sânge cu spumă. (grimasă.)
Ce-am pățit...
A doua zi ne-a dus de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât, ne-a blestemat... ba pe Cleopatra a și scuipat-o. (bocindu-se ca bătrâna.) „Mitică! frumosul maichii! Mitică!" (schimbând tonul și mutra și dând din umeri.)Ei, asta mi-e necaz mie... Mitică și frumos! Poftim!
După aia, ține-te tămbălău trei luni de zile pe la Văcărești, pe la instrucție, pe la jurați... Pe Mișu l-a achitat... Da' ce ne-a făcut la toți procurorul! Pe urmă (foarte mâhnit) ne-a dat afară de la minister cu raport motivat — că suntem scandalagii. Halal de întâi aprilie!... Eu îi spusesem lui Mitică... (pleacă fluierând cu brio „Margareto, îngeraș iubit”.)
varianta audio o puteti asculta aici....1 Aprilie de Ion Luca Caragiale audio
De colorat de ziua nationala a Romaniei, in fiecare an de 1 Decembrie!