Metodologia cercetării educaționale

CURSUL 5 Derularea cercetării   Pentru atingerea obiectivelor şi realizarea scopului cercetării se parcurg etape într-o succesiune logică. Formularea problemei de cercetat Relativ la problema aleasă este necesar a ne pune întrebări actuale relative la aceasta. Astfel,vom evita selecţia aleatoare a unor date şi nu vom putea discerne dintre acestea care ne vor fi utile sau care nu. O amplă documentare este necesară, aşa cum am menţionat mai înainte. Seria de întrebări ne va concentra pe specificul temei noastre de cercetare, ne va conduce la abordări de esenţă.   Ipoteze   O ipoteză este o relaţie de probabilă cauzalitate, ce urmează a fi verificată empiric sau demonstrată logic. Formularea ei se bazează pe fapte observate sau pe cunoştinţe anterioare şi reflectă legături posibile dintre fenomenele evidenţiate. Unele legături sunt cu caracter probabilistic. Supoziţiile fac legătura dintre variabile, stabilind care sunt independente şi care sunt dependente. Pentru descrierea unui fenomen se pleacă de la fenomene observabile din domeniul respectiv. Există mai multe surse ale ipotezelor. a) Ipoteze deduse din cunoştinţe teoretice; b) Ipoteze deduse din cunoştinţe practice, din experienţa proprie.   Pentru a testa plauzibilitatea unei ipoteze, se realizează ipoteza statistică (sau a ipotezei nule). Mărimea pragului / a probabilităţii ne arată dacă există o eroare de eşantionare peste acel prag. Dacă ipoteza nulă este respinsă, atunci ipoteza opusă va fi acceptată. Apropierea observaţiilor constituie statistica, care este o ramură a artei de a crea: ea apropie constatările şi le compară, pentru a descoperi asemănări sau deosebiri. Graficele vor apropia într-un spaţiu restrâns evenimente realmente risipite. Aşa cum arătam în introducere, ştiinţa modernă cere ca ipoteza să fie verificată empiric.   Oricât de abstract este un rezultat ştiinţific nou descoperit, mai devreme sau mai târziu el va fi utilizat în aplicaţii. Unii dintre matematicieni cunoscuţi, au considerat contrariul. Nu după multă vreme, rezultatele teoretice proprii acestora, au fost utilizate ca aplicaţii în alte domenii ştiinţifice. Printre exemple recente, amintim de Roger Penrose care, în anul 1974, a descoperit că două plăci numite ,, clinul” şi ,,zmeul”, (un patrulater convex cu laturile şi unghiurile de măsură iar al doilea, un patrulater concav cu laturile şi unghiurile de , unde este numărul de aur şi ) ce au fost folosite pentru a acoperi planul fără repetiţii periodice simple. La scurt timp, cercetătorii au aplicat rezultatul lui Penrose în teoria cvasi-cristalelor, prin fabricarea unor materiale sintetice noi ce au calităţi deosebite. sau   Metode pentru culegerea de date   Pentru a cuantifica o variabilă sau un set de variabile se utilizează noţiunea de dată. Datele se reprezintă prin numere, forme, grafice care se referă la aspecte cantitative sau au atribute calitative. Astfel, devin informaţii care prin prelucrare ne conturează cunoaşterea unui fenomen studiat.   Tipuri de date şi metode de culegere   În funcţie de : a) unităţile examinate ( nume, prenume, sex, vârstă, profesie, ocupaţie, afiliere,, etc) sau date despre organizaţii ( denumire, anul înfinţării, profit, etc) b) Scopul cercetării ( comportamentul consumatorilor, atitudini, intenţii, preferinţe, etc) c) Unităţi care se adună îndate statistice, în Baze de date, biblioteci, Organizaţii Internaţionale, etc În funcţie de :   c) Date primare : culese direct cu ajutorul unor instrumente pentru evaluări cantitative sau pentru evaluări calitative. Cantitatve, pot fi obţinute pe baza unui chestionar structurat format din întrebări prestabilite, având ca posibilitate şi variante de răspuns. De exemplu, opţiuni de cumpărare ale unui produs dintr-o firmă. Metoda statistică se aplică cu succes dacă se stabileşte volumul de unităţi cercetate pentru a proceda corect cu privire la dimensiunea seriei, lungimea temoprală a acesteia .   Calitativ, prin interviu nestructurat, anchete asupra unei probleme. Se pot utiliza interviuri variate: cu o singură persoană ( o personalitate ),, faţă în faţă” sau cu mai multe persoane.   Metode de culegere a datelor   Datele se culeg din surse potrivite domeniului şi cu metodele adecvate acelui domeniu.   Se evidenţiază : observare, experiment, înregistrare, simulare, chestionări orale sau scrise, panel, studii de caz. Metoda Delphi reprezintă consultarea specialiştilor privind evoluţia în viitor al unui fenomen. Prelucrarea datelor : metode statistice; analiza calitativă Pentru verificarea ipotezelor şi atingerea obiectivelor prin stabilirea legăturilor dintre diverse variabile ( fără preocupări pentru cauzalitate), este întrebuinţată metoda statistică. Analiza de tip longitudinal : serii în timp – se urmăreşte evoluţia , printr-un eşantion reprezentativ. Analiza cross- secţional : se adresează unui grup pe baza unor caracteristici la un moment dat. Se determină omogenitatea grupului sau eterogenitatea lui. Este indicat să se urmărească atât aspecte cantitative, cât şi aspecte calitative. După pelucrarea datelor statistice , se realizează analiza acestora apoi se formulează interpretări şi constatări. Pentru a realiza analize mai profunde se pot aborda teme mai limitate.   Cercetarea este un proces complex care conduce de la ceva imprecis, de la o tatonare, la o temă/problemă şi apoi la validarea ipotezelor, atingerea obiectivelor, formularea unor rezultate raportate la ipoteze.   Remarcă Nu se emit mai întâi idei ce sunt ilustrate prin date, ci datele sunt prelucrate pentru a realiza în urma analizelor constatări sau aprecieri. Metodele nu se compară ci sunt valide dacă sunt folosite corect şi sunt potrivite dmeniului şi intenţiilor cercetării.   Competenţe profesionale   – Cunoașterea şi înțelegerea conceptelor cu care operează statistica; – Folosirea corectă a termenilor de specialitate din domeniul statistic; – Cunoașterea şi însușirea metodologiei de calcul şi interpretare a rezultatelor – Folosirea competentă a publicațiilor naționale şi internaționale de baze de date statistice; – Organizarea procesului de cercetare statistic într-o viziune sistemică; – Utilizarea cu discernământ a corelațiilor factorilor economici; – Utilizarea adecvată a cunoștințelor acumulate în planificarea și realizarea unor cercetări empirice – Folosirea adecvată a noțiunilor și tehnicilor de calcul în diferite contexte ale practicii profesionale : comunicare profesională în materie de abordare cantitativă a investigațiilor cu specialiști din același domeniu sau din domenii apropiate. – Realizarea unui studiu de caz folosind metodele și tehnicile statistice.   Competenţe transversale   – Respectarea principiilor care guvernează etica cercetării științifice – Formarea deprinderii de a lucra în echipe de cercetare multi și interdisciplinară, de a coopera la realizarea unor proiecte.   Prezentarea datelor statistice Rezultatul sistematizării necesită o prezentare sub o forma cât mai comod de manevrat şi vizualizat, sub forma de :a) tabele ; b) serii ; c) grafice. Prezentarea datelor sub forma unui tabel statistic permite atât o bună vizualizare cât şi mai ales, efectuarea diverselor calcule în procesul de prelucrare a datelor. În elaborarea unui tabel se identifică următoarele elemente şi reguli principale:   – titlul tabelului – macheta tabelului – subiectul tabelului – colectivitatea şi componentele ei – predicatul tabelului – constituie variantele şi indicatorii cu care caracterizăm statistic colectivitatea studiată. – Unitatea de măsură – Sursa datelor (sub tabel) – Numerotarea tabelelor (sus)   Subiectul tabelului îl formează colectivitatea şi componentele ei; predicatul tabelului îl constituie numărul unităţii şi indicatorii cu care caracterizăm statistic colectivitatea studiată. Pot fi tabele cu o singură intrare şi cu două sau mai multe intrări, tabele de lucru şi de prezentare a rezultatelor.   prof.univ.dr.C.Chiteș

Curs 3   Etapele cercetării educaționale (selecția temelor de cercetare, strategii de documentare bibliografică, operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare)     Selecția temelor de cercetare   Strategii alternative ale anchetei   Cantitative Calitative Mixte Design-uri experimentale Design-uri non experimentale sau studii de supraveghere Narative Fenomenologice Etnografice Teorii contextuale Studii de caz Secvențiale Concurente Transformative Metode și proceduri Predeterminate Instrumente bazate pe întrebări Date de performanță Date de atitudine Date observaționale Recensământ Analize statistice   Metode emergente Întrebări deschise și închise Date de interviu Date de observare Date de documente Date audiovizuale Analize de text și de imagine Metode predeterminate și emergente Întrebări deschise și închise Multiple forme de date care preiau toate posibilitățile Analize statistice și de text                 Tipologii de cercetare   Datele sunt, de obicei, colectate prin utilizarea de chestionare, deşi, uneori, cercetătorii folosesc interviul direct. Sondajele pot utiliza întrebări calitative (de exemplu, întrebări deschise) sau cantitative (de exemplu, utilizarea cu variante de întrebări). Există două tipuri de bază de anchete: anchete transversale şi studii longitudinale.           Sondaje transversale   Anchetele transversale sunt folosite pentru a aduna informaţii cu privire la o populaţie, pentru un singur punct în timp. Un exemplu de sondaj ar fi un chestionar care colectează date privind modul în care părinţii își exprimă opinia privind Internetul de filtrare. Un chestionar diferit, de anchetă transversală, ar putea încerca să determine relaţia dintre doi factori, la fel ca opinia părinţilor şi alte opinii cu privire la internetul de filtrare.                 Studii longitudinale   Studii longitudinale colectarea de date pe o perioadă de timp. Cercetătorul poate analiza apoi schimbări în rândul populaţiei şi încercarea de a descrie şi / sau le explice. Cele trei tipuri principale de anchete longitudinale sunt studii de tendinţă, studii de cohortă şi studii panel.   Studii de tendință Dacă dorim să alcătuim o hartă de-a lungul unei perioade, un studiu de direcție este cea mai adecvată metodă de investigație. Analiza de direcție ne permite să vedem ceea ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce se întâmplă acum și ceea ce urmează să se întâmple în viitor într-un grup de populație.   Studii de direcție Studiile de direcție sunt, de asemenea, folositoare pentru direcțiile creionate prin extrapolare din acelea din prezent și din trecut. Acest design constă în selectarea unui număr de puncte ale datelor de observare din trecut împreună cu o imagine a prezentului sau a trecutului, respectând fenomenul din studiu și, apoi, preluând anumite responsabilități ca fiind direcții de viitor. Aceste tipuri de design pot fi clasificate în studii retrospective și studii prospective. Direcțiile care privesc fenomenul din studiu pot fi corelate cu alte caracteristici ale populației de studiu. De exemplu, schimbările în preferința politică a populației de studiu în relație cu vârsta, genul, venitul, gradul de educație sau etnicitatea.   Studii de cohortă Studiile de cohortă se bazează pe existența unei caracteristici comune, precum anul de naștere, nivelul de pregătire sau în raport cu căsătoria în interiorul unui subgrup al unei populații. De exemplu, cohorta de copii preșcolari. Dacă studiul de cohortă este transferat în studiul longitudinal, în care nu este important ca respondenții să fie aceiași, dar este important ca respondenții să aparțină aceleiași cohorte.   Studii panel Studiile de direcție, de cohortă și panel sunt similare, cu excepția studiilor de panel care sunt și longitudinale și prospective în natură și colectează informația care poate fi colectată de la aceiași respondenți. În studiile de direcție și de cohortă, informația poate fi colectată într-un mod trans-secțional și punctele de observație pot fi construite, chiar dacă în studiul panel observația este realizată de-a lungul unei perioade de timp și sunt prospective în natură. De exemplu, vrem să studiem modul de păstrare a casei într-o comunitate.   Operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare   Cercetare de tip decizional sau operaţional   Niveluri de investigat Nevoile locale şi pertinenţa acestora; Constrângeri în relaţie cu programul; Impactul dintre mediu şi program; Dezvoltarea.   Gestiunea programului Obiective coroborate cu eficienţa rezultatelor aşteptate: Eficacitatea: pe termen scurt; Menţinerea / fiabilitatea: pe termen mediu şi lung; Mijloace; Acţiune; Resurse materiale și financiare; Resurse umane.   Metodologia specifică   De cercetare   Activitatea integrată sau observaţia participantă, agentul social cunoaşte un grup sau o comunitatea şi ia parte direct la activităţile acestora. Agentul social nu poate fi prezent perpetuu în comunitate, şi atunci explică şi justifică prezenţa sa prin: realizarea în comun a unor produse de imagine; cooperare şi susţinere  a acţiunilor desfăşurate pe planuri sociale diferite în puncte convergente ideilor proiectelor; desfăşurarea, în paralel, a unor strategii de continuare: delegarea funcţiilor de formare a actorilor sociali locali.   Cercetarea documentară Analiza istorică realizată direct prin interviu sau indirect pe documente istorice sau literare: perspectiva temporală conferă sens materialului colectat într-o problemă particulară. Combinarea cercetării analitice comparative cu cea istorică    (b) De acţiune / de socializare   Niveluri şi problematici de anasinteză: Nivel european: politici, legislaţie, instituţii, organizare, transfer Nivel naţional: politici, legislaţie, instituţii, organizare Contexte zonale şi regionale: Training Empowerment Confidence building Contexte locale dezvoltare socială locală; a identifica bune practici;  a transfera; a identifica constrângeri şi obstacole. Contextul de studiu: interacţiune + grup + grupare + societăţi globale   (c) De comunicare   Contextul de studiu în comunicare: mesaj + interacţiune Ipoteza noastră este că dialogul social se bazează pe recurenţa comportamentelor sociale aparţinând grupurilor reprezentative ale comunităţii culturale. Ca urmare, programul se bazează pe: acţiunea practică, cu alte cuvinte, manifestările sociale care participă la forma socială de comunicare; comportamente comunicative interpersonale între membrii unor comunităţi diferite. Practica de observare participantă presupune o apreciere nouă a cotidianului, sparge iluzia etnocentristă şi tinde să ofere o măsură echilibrată percepţiei noastre şi limitelor sale . Pentru a deveni fiabilă, practica observaţiei participante este însoţită de note şi de înregistrări, decodate în contextul real faptic, ţinându-se seama de elementele paralingvistice Analizele calitative, realizate prin interviuri sau dezbateri, au rolul confirmării ipotezelor de plecare; Chestionarele aduc, de asemenea, confirmări sau infirmări în analizele calitative care, în cazul nostru, urmăresc: relaţii structurale simetrice (între participanţi cu acelaşi statut) sau asimetrice (între participanţi cu statut diferit);      relaţii categoriale (care ţin seama de funcţiile participanţilor, de vârstă sau de sex); relaţii personale observate în context;   Metode de investigare Analiza directă a documentelor Analiza indirectă a documentelor Intervievarea: înregistrarea, consemnarea Chestionarea Tipologii de întrebări Variabile   4. Construirea de ipoteze   Construirea de ipoteze: definire, funcţii, caracteristici, tipuri, erori în testarea ipotezelor   Ipoteza. Definiţie şi funcţii Orice asumare ca explicație pe care o urmărim să o validăm printr-o anchetă este ipoteză. Ipotezele sunt: Ipoteze de cercetare Ipoteze alternative Din punct de vedere al analizei, ipotezele sunt: Ipotezele fenomenologice, întemeiate mai mult pe aspecte şi laturi exterioare, mai de suprafaţă. De aceea, ipotezele fenomenologice au mai mult un rol auxiliar; Ipotezele reprezentaţionale sunt acelea formulate prin considerarea elementelor rezultate din analiza structurii interne a sistemului, a fenomenului cercetat.   De exemplu, pentru problema educației, ipoteza este o presupunere pe baza căreia urmează să se explice diferenţa constatată între teoria existentă şi practica educației; cauza (ele) şi factorul (ii) care determină evoluţia unui fenomen educațional. Ipoteza este situată între cunoscut şi necunoscut, între ceea ce ştim despre fenomenul educației şi ceea ce nu ştim despre acesta, dar vrem să ştim. Ipoteza întreţine legături cu sistemul de cunoştinţe existente în proporţii diferite, în funcţie de poziţia pe care i-o dăm din formulare, între cunoscut şi necunoscut. Ipoteza este o presupunere care  rezultă în mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfăşurate atât în procesul documentării bibliografice, cât şi în cadrul documentării directe, în procesul de analiză şi sinteză a tuturor datelor, calculelor și informaţiilor studiate. Valoarea ştiinţifică a ipotezei este cu atât mai mare, cu cât din modul de formulare pot să rezulte mai multe consecinţe, sub formă de predicţii (enunţuri) concrete, care urmează să fie testate şi verificate. Formularea ipotezei se realizează în procesul mai multor analize şi calcule de evaluare a măsurii (proporţiei) în care ipoteza explică problema economică (diferenţa dintre teorie şi practică). O ipoteză bine formulată poate contribui şi la realizarea momentului critic-valorizator, acela de verificare a ipotezei. Explicarea fenomenului economic (etapa a III-a) este cea mai complexă etapă a metodologiei de cercetare ştiinţifică. Ea este alcătuită din două momente importante: • formularea ipotezei sau momentul constructiv creativ; • verificarea ipotezei sau momentul critic-valorizator. Ambele momente ale explicării fenomenului economic gravitează în jurul ipotezei.   Caracteristici ale ipotezelor Ipoteza trebuie să fie simplă, specifică și clară conceptual. Nu este loc de ambiguitate în construirea unei ipoteze, altfel nu poate fi verificată. Acesta poate fi unidimensională prin care se probează o singură relație în timp; Ipoteza trebuie să fie verificabilă. Metodele și tehnicile trebuie să fie disponibile pentru colectarea de date și pentru analize. Nu este necesar să formulăm ipoteze dacă nu avem metode, dar trebuie să dezvoltăm noi tehnici de verificare; Ipoteza trebuie să fie legată de un corp de cunoaștere. Informațiile se adaugă dacă ipoteza este înrădăcinată în corpul existent de informații; Ipoteza trebuie să fie operaționalizabilă. Aceasta trebuie exprimată în termeni în care poate fi măsurată. Dacă nu poate fi măsurată, nu poate fi testată și concluzia nu poate fi construită.   Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Formularea unei asumări Colectarea datelor cerute Analiza datelor care să conducă la concluzii despre asumările fals / adevărat   De exemplu,   Metodologia implementării competenţelor cheie în curriculum-ul şcolar aplicat             Ipotezele cercetării Analiza cantitativă şi calitativă a competenţelor-cheie din programele şcolare actuale, precum şi realizarea unui set de ghiduri metodologice de implementare a competenţelor cheie în învăţământul preuniversitar obligatoriu românesc pot deveni motivante şi eficiente pentru valorificarea acestora în procesul educaţional decizional şi de formare, pot să stimuleze achiziţia şi să flexibilizeze evaluarea competenţelor cheie şi a  standardelor europene în ansamblul activităţilor de învăţare. Publicarea, diseminarea şi valorificarea produselor acestei cercetări pot raţionaliza procesul învăţării şi îmbogăţi metodologia de autoformare şi de formare continuă, realizându-se compatibilitatea cu mediile socioprofesionale, naţionale şi europene;   Funcții  ale ipotezelor Formularea unei ipoteze probează un studiu focalizat, prezintă aspectele specific ale unei problem de investigat; Formularea unei ipoteze prezintă datele de colectat sau datele pe care nu putem să le colectăm, probând focalizarea asupra studiului; Formularea unei ipoteze probează un grad mare de obiectivitate; Formularea unei ipoteze prezintă adăugarea unei informații la formularea unei teorii, facilitând concluzia de adevărat sau fals.                              

Cursul 2. Introducere   Există deci diferite surse ale cercetării : a) plăcerea intelectuală; b) rezolvarea unei probleme practice care deserveşte binelui societăţii sau cel personal ; c) a obţine o diplomă, un titlu academic d) a câştiga o poziţie în societate.   Tipuri de cercetare A) Cercetare teoretică, conceptuală, formulare de idei abstracte. Unele dintre acestea sunt fundamentale deoarece aduc contribuţii importante în domeniul respectiv.   B) Cercetare empirică, care se bazează pe observarea direcă a realităţii. Concluziile şi constatările ei pot duce la îmbogăţirea teoriei.   Cercetarea empirică poate fi :   i)calitativă, prin strângerea de informaţii ce urmează a fi interpretate statistic La rândul ei, analiza calitativă poate fi : a) comparativă, atunci când sunt comparate informaţii de la diferite persoane ( sau firme,etc) ; b) a conţinutului , prin analizarea răspunsurilor obţinute la chestionare cu întrebări deschise ; Interpretările se realizează treptat, pe măsură ce informaţiile cresc.. informaţiile nu se supun regulilor statistice, ci se pot converti în expresii cantitative prin codificare, care apoi sunt prelucrate. c) tematică, care se centrează pe o temă importantă. Dezvoltarea ideilor pornind de la tema principală se ramifică ulterior sub forma unui graf. Fiecare nouă componentă poate conduce la noi descoperiri, conexiuni cu alte domenii sau chiar cu capitole complementare. d) discursivă/interviu, pentru a sesiza capacitatea de exprimare, trăirile interioare ale cercetătorului, modalitatea de înţelegere şi de operare cu noţiunile utilizate. De exemplu, din răspunsurile de la interviuri, în urma utilizării unor chestionare, se deduc concepte. Selecţia nu este întâmplătoare, eşantioanele cu care se lucrează fiind selectate scopului. Este necesară creativitate din partea cercetătorului, deoarece interpretările sunt sensibile. Cercetarea poate fi :   Aplicată În rezolvarea unor probleme din domenii variate, cu aplicabilitate directă.   Cercetarea este astfel orientată spre rezolvarea problemei.   De exemplu, în matematică : a) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradul 2; b) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradele 3 şi 4. c) Rezolvarea ecuaţiei algebrice de gradul 5. Evident că, în unele cercetări rezultatele obţinute la probleme poate fi negativ, în exemplul c) precedent. De ce ecuaţii ? ,, Deoarece ele sunt sângele matematicii, ştiinţei şi tehnologiei.” În statistică economică : studiul profitabilităţii unei investiţii într-o anumită zonă. Descriptivă   Găsirea legăturilor existente, a caracteristicilor asupra unui fenomen existent. De exemplu, în matematică, în secolul al XVII-lea, geometria se dezvoltase încă din antichitate şi algebra era o domeniu relati nou. René Descartes (1596-1650) a realizat pentru prima oară utilizarea algebrei în studiul geometriei, prin crearea geometriei analitice. Fără acest nou domeniu al matematicii, analiza matematică nu se putea naşte ( după 1675 , amintind ,,părinţii analizei matematice “ Isaac Newon şi Gottfried Wilhelm Leibniz). Fără dezvoltarea analizei matematice este greu să ne imaginăm azi, cam ce dezvoltare a tehnologiei, a vieţii socio-economice am fi avut. Exploratorie   Cercetarea se focusează pe ceva retrospectiv, care s-a petrecut, care au afectat lucruri care s-au produs. ,, Noul nu poate fi descoperit într-un domeniu, decât gândind mereu la el “ ( I.Newton). Cercetarea se realizează spre interior, abordările sunt mai puţin certe şi se studiază cauzalitatea fenomenului petrecut. Se derulează studii de grup după criterii fixate. Certitudinea reprezintă sentimentul unui acord între reprezentări. Certitudinea poate fi : – senzorială prin evidenţa unui fapt, sentiment de claritate sau reprezentativă ; al armoniei unei imagini cu alte reprezentări – cognitivă ( intelectuală ) sau afectivă ( emoţională, credinţe) -spontană sau gândită (verificată, demostrată). – empirică (reală, concretă, bazată pe fapte) sau speculativă ( abstractă, indirectă, fondată pe ipoteze presupuse certe şi considerate ca atare). Ea se apropie de cea senzorială. – personală ( dobândită de noi înşine) sau de împrumut ( bazată pe mărturia unei persoane de încredere). Opusul ei este incertitudinea. Este sentimentul confuziei, al ignoranţei, al uitării. Remarcă   Se observă numărul mare de lucrări apărute în edituri prestigioase, ce sunt în general traduceri ale cercetărilor cu caracter istoric realizate în Ştiinţă sau în Artă. Ne punem natural întrebarea care este oare rolul acestora? Noi considerăm că, oricare cercetător trebuie să cunoască bogăţia de idei care a apărut în domeniul studiat. Există şansa de a descoperi ale drumuri, alte conexiuni nerealizate până azi, pentru a descoperi noi fapte, noi rezultate. Astfel, în multe reviste, apar noi articole care se bazează pe concepte uneori foarte vechi care sunt accesate prin lectura cărţilor valoroase, alteori conexiuni noi pe care cercetătorul de azi le realizează prin lectura celor mai recente reviste.   Cercetare cantitativă   După colectarea datelor, acestea se codifică, apoi se prelucrează. Pentru explicarea studiului este necasară capacitatea creatorului de a teoretiza , de a determina explicaţii şi factori generali. Datele sunt culese din variate surse şi este necesar să fie corecte. a) Primare, ce sunt adunate de cercetător ( experiment, observaţii, interviu, etc). Iniţial are loc o apropiere, ,,o tatonare”a ceea ce urmează a fi studiat. Apoi, concepte abstracte, se transformă în reprezentări empirice. Ce este neceară utilizarea unor surse variate de informare, cât şi de acurateţea datelor iniţiale introduse. Ne imaginăm un computer în care introducem datele. Se realizează apoi un model teoretic prin care se măsoară concepte care se regăsesc uneori în altele realizate anterior prin alte tehnici. Acest model trebuie apoi testat pentru a-i verifica valabilitatea. Este nevoie de fixitate, de pasiune , de îndârjire, concentrare durabilă. Să ne amintim cuvintele lui Edison : ,, Geniul se compune din 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”. Remarcă Reamintim că marile descoperiri au fost realizate ca o sinteză sau ,,o plus valoare “ a ceea ce s-a realizat până la momentul respectiv. Este util a studia istoria marilor descoperiri. b) Secundare. Acestea se regăsesc publicate în anuare, în lucrări publicate. Remarcăm ca strategie calitativă metoda inductivă care are printre scopuri, generare de noi rezultate, teorii care conduc la noi abordări istocico-culturale ( aport de cunoaştere).   Creaţia fiind activitatea superioară a gândirii, ea implică niveluri foarte ridicate pentru fiecare proces al gândirii. Pentru a crea, este necesar să simţim şi să elaborăm la maximum. Este necesar să folosim toate simţurile posibile, prin utilizarea tuturor instrumentelor posibile. Sunt necesare un spirit viguros, precis, solid ( intensitate ). Este nevoie de mare de forţă de intuiţie. Este nevoie de mare forţă de profunzime, de inteligenă inventivă şi divinatorie, spirit de sinteză, de pătrundere. ,, Este nevoie de amplitudine : o mare bogăţie de material de elaborat. O foarte bună memorie, spirit complex, larg, enciclopedic, pentru a face o breşă în frontul inamic al necunoscutului. “ Fără răbdare nu se poate realiza nimic important. Este necesar ca ideile să se maturizeze, deci este nevoie de gestaţia lor, dar şi de viteză din partea cercetătorului, de a citi de acuitatea spiritului. Strategia cantitativă este predictivă, testează teoria, identifică modelul general şi conexiunile cu variabilele. Remarcă   Aceste metode se îmbină deseori ceea ce conduce la metoda mixtă : calitativă- cantitativă. De exemplu, o cercetare calitativă poate fi structurată prin apelarea interviului unui număr de cazuri selectate după un anumit criteriu şi apoi trecând la la prelucrare cantitativă. Se poate ca un survey, dedus dintr-o cercetare cantitativă, să apeleze la interviuri pe bază de chestionar ce conţine întrebări deschise, astfel se generează analize în profunzime sub forma unor studii de caz, ceea ce conduce la cercetare cantitativă.   Analiza va depinde de complexitatea ipotezelor, a gândirii cercetătorului. Pentru a sesiza asemănările sau deosebirile prin spontaneitate şi automatism. Asemănarea este readusă la consonanţă şi deosebirea este atribuită disonanţei ( interferenţei) anumitor mişcări sau vibraţii, unde.   Prin analogie cu utilizarea de către matematicieni a tabelelor cu logaritmi, putem învăţa interogarea lucrurilor cât şi a ideilor. Subiectul trebuie examinat din cât mai multe unghiuri, apoi să provocăm şi să descoperim întrebările. După identificarea corectă a acestora, cerectătorul porneşte la căutarea soluţiilor. Putem ajunge la realizarea unei fişe de interogare, pe care o vom aplica în practică. Autor: Profesor doctor C.Chiteș  

                               Metodologia cercetării educaţionale - CURSUL 1                                                                                     Descrierea cursului   Introducere   Argumente ce susţin necesitatea studierii acestui curs sunt date în primul rând de nevoia umană de cunoaştere, a modului de cercetare bazat pe descoperire şi inovaţie, a căilor prin care se poate transmite cultura tinerei generaţii, cât şi traseele  posibile de urmat.    Metoda provine din grecescul methodos ( meta=după ; hodos = cale) reprezintă modalitatea sistematică de cercetare, de cunoaştere şi transformare a realităţii obiective.   Determinismul ştiinţific a fost postulat pentru prima oară de marchizul Pierre-Simon Laplace (1749-1827). Dată starea universului la un moment dat, un set de legi determină în întregime atât viitorul cât şi trecutul. Este răspunsul omului de ştiinţă modern care exclude intervenţia unei fiinţe supranaturale de a interveni prin miracole.   Filosoful francez René Descartes (1596-1650),  pentru a păstra liberul-arbitru, considera că mintea omenească nu urmează legile fizicii, omul fiind format din corp şi din suflet.   Ştiinţa modernă, prin studiul bazelor moleculare ale biologiei, demonstrează că procesele biologice sunt guvernate de legi ale fizicii şi chimiei. Experimentele neurologice recente vin în sprijinul ideii că, acţiunile noastre sunt determinate de creierul nostru fizic, care se supune legilor ştiinţifice, deducându-se astfel că liberul arbitru este o iluzie. Dacă admitem că legile fizicii guvernează comportamentul uman, rezultă că în practică, acesta este greu de prezis. Motivul constă în faptul că trebuie ştiută starea iniţială a fiecărei molecule (ce sunt în număr foarte mare) şi să rezolvăm un sistem cu acelaşi număr de necunoscute. Aceste calcule ar dura câteva miliarde de ani, deci rezultatul ar parveni prea târziu, motiv pentru care este nepotrivit să aplicăm legile fizicii. Un studiu eficient al comportamentului uman este realizat de psihologie. Cercetarea - este un proces sistematic de colectare şi analiză a informaţiei sau a unor rezultate ce are ca scop îmbunătăţirea înţelegerii noastre a aspectului propus studiului. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cercetarea ştiinţifică amintim : Obiectivele şi scopul cercetării să fie clar definite. Pentru corectitudine, datele iniţiale să fie corecte. Să fie utilizate metode adecvate de analiză a datelor, apoi analiza să fie corectă. Concluziile cercetării să fie în conformitate cu rezultatele analizei. Este necesară onestitatea şi competenţa cercetătorului.   Metodologia cercetării - reprezintă repere asumate de cercetător în procesul de investigaţie. Amplitudinea cunoştinţelor, a inteligenţei, a talentului propriu, sunt repere în abordarea problemelor deschise ce sunt transmise de la o generaţie la generaţiile ce urmează acestora. Poetul Alexander Pope spunea : ,, Natura şi legile Naturii zăceau ascunse în beznă :  Dumnezeu a spus „Să fie Newton! Şi s-a făcut lumină”.   Obiectivele cursului Identificarea problemei de cercetat şi necesitatea unei investigaţii în acest domeniu Modalitatea de achiziţionare a datelor Prezentarea datelor într-un mod concis şi clar Prezentarea datelor trebuie să fie suficient de amplă pentru a putea susţine interpretări posibile şi concluziile raportului Prezentarea modului în care se rezolvă problemele propuse cu ajutorul datelor obţinute prin cercetarea derulată   I . Realizarea unui proiect de cercetare I.1. Premisele cercetării I2. Model general al unui proiect de cercetare I3. Modalităţi de căutare a unui subiect de cercetare I4. Teme de cercetare ştiinţifică în studiul matematicii a elevilor/studenţilor I.5. Managementul proiectului de cercetare-diagrama Gant I.6. Prezentarea rezultatelor cercetării     Obiectivele cursului   Descrierea cursului   I.1. Imensitatea cerului, vastitatea lumii au generat o multitudine de întrebări. Oamenii, fiinţe curioase,  şi-au pus întrebări şi au căutat răspunsuri. Nevoia de cercetare l-a obligat pe om să experimenteze, apoi să judece. ,,Există două tulpini ale cunoaşterii omeneşti, care provin dintr-o rădăcină comună, dar necunoscută nouă, anume sensibilitatea şi intelectul: prin cea dintâi obiectele ne sunt date, iar prin cel de-al doilea ele sunt gândite”.                                                            Cursul  2.    Introducere   Există deci diferite surse ale cercetării : a) plăcerea intelectuală; b) rezolvarea unei probleme practice care deserveşte binelui societăţii sau cel personal ; c) a obţine o diplomă, un titlu academic d) a câştiga o poziţie în societate. Tipuri de cercetare   Cercetare teoretică, conceptuală, formulare de idei abstracte. Unele dintre acestea sunt fundamentale deoarece aduc contribuţii importante în domeniul respectiv. Cercetare empirică, care se bazează pe observarea direcă a realităţii. Concluziile şi constatările ei pot duce la îmbogăţirea teoriei.   Cercetarea empirică poate fi :   a)calitativă, prin strângerea de informaţii ce urmează a fi interpretate statistic La rândul ei, analiza calitativă poate fi : a) comparativă, atunci când sunt comparate informaţii de la diferite persoane ( sau firme,etc) ; b) a conţinutului , prin analizarea răspunsurilor obţinute la chestionare cu întrebări deschise ; Interpretările se realizează treptat, pe măsură ce informaţiile cresc.. informaţiile nu se supun regulilor statistice, ci se pot converti în expresii cantitative prin codificare, care apoi sunt prelucrate.   c) tematică, care se centrează pe o temă importantă. Dezvoltarea ideilor pornind de la tema principală se ramifică ulterior sub forma unui graf. Fiecare nouă componentă poate conduce la noi descoperiri, conexiuni cu alte domenii sau chiar cu capitole complementare.   d) discursivă/interviu, pentru a sesiza capacitatea de exprimare, trăirile interioare ale cercetătorului, modalitatea de înţelegere şi de operare cu noţiunile utilizate. De exemplu, din răspunsurile de la interviuri, în urma utilizării unor chestionare, se deduc concepte. Selecţia nu este întâmplătoare, eşantioanele cu care se lucrează fiind selectate scopului. Este necesară creativitate din partea cercetătorului, deoarece interpretările sunt sensibile.   Cercetarea poate fi :       Aplicată       În rezolvarea unor probleme din domenii variate, cu aplicabilitate directă.           Cercetarea este astfel orientată spre rezolvarea problemei. De exemplu, în matematică : a) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradul 2; b) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradele 3 şi 4. c)  Rezolvarea ecuaţiei algebrice de gradul 5. Evident că, în unele cercetări rezultatele obţinute la probleme poate fi negativ, în exemplul c) precedent. De ce ecuaţii ? ,, Deoarece ele sunt sângele matematicii, ştiinţei şi tehnologiei.”   În statistică economică : studiul profitabilităţii unei investiţii într-o anumită zonă.           Descriptivă   Găsirea legăturilor existente, a caracteristicilor asupra unui fenomen existent. De exemplu, în matematică, în secolul al XVII-lea, geometria se dezvoltase încă din antichitate  şi algebra era o domeniu relati nou. René Descartes (1596-1650) a realizat pentru prima oară utilizarea algebrei în studiul geometriei, prin crearea geometriei analitice. Fără acest nou domeniu al matematicii, analiza matematică nu se putea naşte ( după 1675 , amintind ,,părinţii analizei matematice “ Isaac Newon şi Gottfried Wilhelm Leibniz). Fără dezvoltarea analizei matematice este greu să ne imaginăm azi, cam ce dezvoltare a tehnologiei, a vieţii socio-economice am fi avut.      Exploratorie   Cercetarea se focusează pe ceva retrospectiv, care s-a petrecut, care au afectat lucruri care s-au produs. ,, Noul nu poate fi descoperit într-un domeniu, decât gândind mereu la el “ ( I.Newton). Cercetarea se realizează spre interior, abordările sunt mai puţin certe şi se studiază cauzalitatea fenomenului petrecut. Se derulează studii de grup după criterii fixate. Certitudinea reprezintă sentimentul unui acord între reprezentări.   Certitudinea poate fi : - senzorială prin evidenţa unui fapt, sentiment de claritate sau  reprezentativă ; al armoniei unei imagini cu alte reprezentări - cognitivă ( intelectuală )  sau afectivă ( emoţională, credinţe) -spontană sau gândită (verificată, demostrată). - empirică (reală, concretă, bazată pe fapte) sau speculativă ( abstractă, indirectă, fondată pe ipoteze presupuse certe şi considerate ca atare). Ea se apropie de cea senzorială. - personală ( dobândită de noi înşine) sau de împrumut ( bazată pe mărturia unei persoane de încredere). Opusul ei este incertitudinea. Este sentimentul confuziei, al ignoranţei, al uitării.   Remarcă Se observă numărul mare de lucrări apărute în edituri prestigioase, ce sunt în general traduceri ale cercetărilor cu caracter istoric realizate în Ştiinţă sau în Artă. Ne punem natural întrebarea care este oare rolul acestora?  Noi considerăm că, oricare cercetător trebuie să cunoască bogăţia de idei care a apărut în domeniul studiat. Există şansa de a descoperi ale drumuri, alte conexiuni nerealizate până azi, pentru a descoperi noi fapte, noi rezultate. Astfel, în multe reviste, apar noi articole care se bazează pe concepte uneori foarte vechi care sunt accesate prin lectura cărţilor valoroase, alteori conexiuni noi pe care cercetătorul de azi le realizează prin lectura celor mai recente reviste.   Cercetare cantitativă   După colectarea datelor, acestea se codifică, apoi se prelucrează. Pentru explicarea studiului este necasară capacitatea creatorului de a teoretiza , de a determina explicaţii şi factori generali. Datele sunt culese din variate surse şi este necesar să fie corecte.   Primare, ce sunt adunate de cercetător ( experiment, observaţii, interviu, etc). Iniţial are loc o apropiere, ,,o tatonare”a ceea ce urmează a fi studiat. Apoi, concepte abstracte, se transformă în reprezentări empirice. Ce este neceară utilizarea unor surse variate de informare, cât şi de acurateţea datelor iniţiale introduse. Ne imaginăm un computer în care introducem datele. Se realizează apoi un model teoretic prin care se măsoară concepte care se regăsesc uneori în altele realizate anterior prin alte tehnici. Acest model trebuie apoi testat pentru a-i verifica valabilitatea. Este nevoie de fixitate, de pasiune , de îndârjire, concentrare durabilă. Să ne amintim cuvintele lui Edison : ,, Geniul se compune din 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”. Remarcă Reamintim că marile descoperiri au fost realizate ca o sinteză sau ,,o plus valoare “ a ceea ce s-a realizat până la momentul respectiv. Este util a studia istoria marilor descoperiri. Secundare. Acestea se regăsesc publicate în anuare, în lucrări publicate. Remarcăm ca strategie calitativă metoda inductivă care are printre scopuri, generare de noi rezultate, teorii care conduc la noi abordări istocico-culturale ( aport de cunoaştere). Creaţia fiind activitatea superioară a gândirii, ea implică niveluri foarte ridicate pentru fiecare proces al gândirii. Pentru a crea, este necesar să simţim şi să elaborăm la maximum. Este necesar să folosim toate simţurile posibile, prin utilizarea tuturor instrumentelor posibile. Sunt necesare un spirit viguros, precis, solid ( intensitate ). Este nevoie de mare de forţă de intuiţie. Este nevoie de mare forţă de profunzime, de inteligenă inventivă şi divinatorie, spirit de sinteză, de pătrundere. ,, Este nevoie de amplitudine : o mare bogăţie de material de elaborat. O foarte bună memorie, spirit complex, larg, enciclopedic, pentru a face o breşă în frontul inamic al necunoscutului. Fără răbdare nu se poate realiza nimic important. Este necesar ca ideile să se maturizeze, deci este nevoie de gestaţia lor, dar şi de viteză din partea cercetătorului, de a citi  de acuitatea spiritului.  Strategia cantitativă este predictivă, testează teoria, identifică modelul general şi conexiunile cu variabilele. Remarcă Aceste metode se îmbină deseori ceea ce conduce la metoda mixtă : calitativă- cantitativă. De exemplu, o cercetare calitativă poate fi structurată prin apelarea interviului unui număr de cazuri selectate după un anumit criteriu şi apoi trecând la la prelucrare cantitativă. Se poate ca un survey, dedus dintr-o cercetare cantitativă, să apeleze la interviuri pe bază de chestionar ce conţine întrebări deschise, astfel se generează analize în profunzime sub forma unor studii de caz, ceea ce conduce la cercetare cantitativă. Analiza va depinde de complexitatea ipotezelor, a gândirii cercetătorului. Pentru a sesiza asemănările sau deosebirile prin spontaneitate şi automatism. Asemănarea este readusă la consonanţă şi deosebirea este atribuită disonanţei ( interferenţei) anumitor mişcări sau vibraţii, unde.             Prin analogie cu utilizarea de către matematicieni a tabelelor cu logaritmi, putem învăţa interogarea lucrurilor cât şi a ideilor. Subiectul trebuie examinat din cât mai multe unghiuri, apoi să provocăm şi să descoperim întrebările. După identificarea corectă a acestora, cerectătorul porneşte la căutarea soluţiilor. Putem ajunge la realizarea unei fişe de interogare, pe care o vom aplica în practică.                   SINTETIC                   ANALITIC   Ce este ?     Cum este sau obiectul poate fi ?   Cum poate fi definit ?   2.Cum poate fi divizat ? Cum poate fi conceput ?   3.Cum poate fi disecat ?   Care este esenţa lui ? 4.Care este conţinutul lui ?   În ce constă el ?   5.Din ce se compune ?   Cu ce poate fi echivalent ?   6.Ce părţi deosebim ?   Cu ce poate fi identificat ?   7. Care sunt fracţiunile lui ?   La ce poate fi redus ?   8.În ce poate fi fracţionat ?   Cu ce poate fi confundat ?   9.Ce i se poate discerne ?   Din ce puncte el aduce răspunsuri univoce ?   10. Din ce puncte el aduce răspunsuri echivoce?   Care sunt criteriile la care posedă o unică categorie ?   11.Care sunt criteriile la care posedă ambele categorii ?   Unde trebuie clasificat ?   12.Cum poate fi dedublat ?   Unde trebuie asimilat ?   13.Cum poate fi fragmentat ?   Care este coordonata sa ?   14.Care este antiteza sa ?   Care sunt armonicele, acordurile, egalele sale ?   15.Care sunt detaliile, părţile, varietăţile, subdiviziunile sale ? Care sunt sinonimele, apropiaţii lui ?   16.Care sunt negativii, contradictorii, opuşii săi?   Care sunt raporturile sau relaţiile sale ? 17.Care sunt exclusivităţile sale ?   Care sunt genurile sale ?   18.Care sunt speciile sale ?   Cum îl putem condensa, rezuma, simplifica ?   19.Cum îl putem amplifica, dezvolta, detalia ?   Cum apare privit prin micşorarea senzaţiilor ?   Cum apare privit prim amplificarea senzaţiilor ?     În analiză trebuie stimulată activitatea minuţioasă, focalizarea în mod riguros asupra unui singur aspect studiat, prin diminuarea extensiunii ( amploarea gândirii). Se va analiza subiectul cu minuţiozitate, succesiv, sub toate aspectele, prin analiza tuturor simţurilor.   Lector univ. dr. Costel Chiteș   descărcare fisier..      

Metodologia cercetării educaționale: metodă și metodologie, tehnică și procedură în cercetarea educațională, caracteristici ale cercetării științifice, aspecte etice ale cercetării științifice în educație   Metodologia cercetării educaționale este, în principal, de tip decizional sau operaţional                         Niveluri de investigat: Nevoile locale şi pertinenţa acestora; Constrângeri în relaţie cu programul; Impactul dintre mediu şi program; Dezvoltarea.             Gestiunea cercetării: Obiective coroborate cu eficienţa rezultatelor aşteptate: Eficacitatea: pe termen scurt; Menţinerea / fiabilitatea: pe termen mediu şi lung; Mijloace; Acţiune; Resurse materiale și financiare; Resurse umane.             Metodologia specifică Cercetarea documentară Analiza istorică realizată direct prin interviu sau indirect pe documente istorice sau literare: perspectiva temporală conferă sens materialului colectat într-o problemă particulară. Combinarea cercetării analitice comparative cu cea istorică             (2) Cercetarea integrată             Activitatea integrată pe baza metodei de observaţie participantă, agentul social cunoaşte un grup sau o comunitatea şi ia parte direct la activităţile acestora. Agentul social nu poate fi prezent perpetuu în comunitate, şi atunci explică şi justifică prezenţa sa prin: realizarea în comun a unor produse de imagine; cooperarea şi susţinerea acţiunilor desfăşurate pe planuri sociale diferite în puncte convergente ideilor proiectelor; desfăşurarea, în paralel, a unor strategii de continuare: delegarea funcţiilor de formare a actorilor sociali locali.             (2) Cercetare acţiune Niveluri şi problematici de anasinteză: Nivel european: politici, legislaţie, instituţii, organizare, transfer Nivel naţional: politici, legislaţie, instituţii, organizare Contexte zonale şi regionale: Formare Împuternicire (atribuire de putere) Măsuri de încredere (en. confidence building) Contexte locale dezvoltare socială locală; a identifica bune practici;  a transfera; identifica constrângeri şi obstacole.             Contextul de studiu este complex: interacţiune + grup + grupare + societăţi globale             (3) Cercetare în comunicare             Contextul de studiu în comunicare este alcătuit din mesaj + interacţiune             Ipoteza noastră este că dialogul social se bazează pe recurenţa comportamentelor sociale aparţinând grupurilor reprezentative ale comunităţii culturale. Ca urmare, cercetarea se bazează pe: acţiunea practică, cu alte cuvinte, manifestările sociale care participă la forma socială de comunicare; comportamente comunicative interpersonale între membrii unor comunităţi diferite.   2. Metode bibliometrice   Metoda bibliometrică este un tip de metodă de cercetare utilizată în bibliotecă şi în ştiinţa informaţiei. Se utilizează în analiza cantitativă şi în statistici pentru a descrie modelele de publicare dintr-un anumit domeniu sau pentru o editură de literatură. Cercetătorii pot utiliza metode bibliometrice de evaluare pentru a determina,  de exemplu, influenţa unui scriitor  sau pentru a descrie relaţia dintre doi sau mai mulţi scriitori sau lucrări. Un mod comun de a efectua cercetări bibliometrice pentru a identifica citate este folosirea: pentru social  - Science Citation Index; pentru ştiinţă - Citation Index; pentru arte şi ştiinţe umaniste Citation Index. Legi bibliometrice Unul dintre principalele domenii de cercetare se referă la metode bibliometrice pentru aplicarea legilor bibliometrice. Cele trei legi mai frecvent utilizate în metode bibliometrice sunt: legea Lotka - productivitatea ştiinţifică; legea Bradford - distribuirea; legea lui Zipf – apariţia unui cuvânt. Legea Lotka Legea Lotka descrie frecvenţa publicării de către autori într-un anumit domeniu. Acesta prevede că "... Numărul (autorilor) care aduc contribuţii n este de aproximativ 1 / ² n cele care aduc o şi procentul de contribuabili, care fac o contribuţie unică, este de aproximativ 60 la sută" (Lotka 1926, citată în Potter 1988). Aceasta înseamnă că din toţi autorii într-un anumit domeniu, 60 de procente vor fi doar o publicaţie, şi 15 procente vor fi două publicaţii (1 / 2 ori ² 0.60). 7 la sută din autorii vor avea trei publicaţii (1 / 3 ori ² 0.60), şi aşa mai departe. Potrivit legii Lotka de productivitate ştiinţifică, doar şase procente din autori într-un câmp vor  produce mai mult de 10 articole. Legea Lotka atunci când sunt aplicate la organismele mari de literatură într-o perioadă destul de lungă de timp, pot fi corecte, în general, dar nu statistic exact. Este deseori folosită pentru a estima frecvenţa cu care autorii vor apărea într-un catalog online, de exemplu (Potter, 1988). Legea Bradford Legea Bradford serveşte drept orientare generală a bibliotecarilor în determinarea numărului de reviste de bază din orice domeniu dat. Aceasta precizează că revistele într-un singur câmp poate fi împărţit în trei părţi, fiecare conţinând acelaşi număr de articole: 1) un nucleu de reviste pe această temă, relativ puţine la număr, care produce aproximativ o treime din toate articole; 2) o zonă din altă parte, care conţine acelaşi număr de articole, în primul rând, dar un număr mai mare de reviste; 3) o zonă terţă, care conţine acelaşi număr de articole din a doua, dar un număr şi mai mare de reviste. Relaţia matematică a numărului de reviste de bază la prima zona este o constantă şi n zona a doua este relaţia n ². Bradford a exprimat această relaţie, 1: n: n ². Bradford formulat legea lui după ce a studiat o bibliografie de geofizică, care acoperă 326 reviste în domeniu. El a descoperit că 9 reviste conţineau  429 articole, 59 conţineau 499 articole, 404 şi 258 cuprinse în articole. Deci a luat 9 reviste de a contribui de o treime din articole, de 5 ori 9, sau 45, pentru a produce a treia următoare, şi de 5 ori de 5 ori 9, sau 225, pentru a produce ultima treime. Aşa cum poate fi văzut, legea Bradford nu este statistic exactă, strict vorbind. Dar este încă frecvent folosit ca o regulă generală (Potter, 1988). Legea Zipf   Legea Zipf este adesea folosită pentru a prezice frecvenţa de cuvinte în cadrul unui text. Legea prevede că, într-un text relativ de lungă durată, lista de cuvinte apare în acest text în ordinea descrescătoare a frecvenţei, dacă gradul de apariție a unui cuvânt pe această listă, înmulţit cu frecvenţa acestuia va fi egal cu o constantă. Ecuaţia pentru această relaţie este: k rxf = unde r este rangul de cuvânt, f este frecvenţa, iar k este constanta (Potter, 1988). Zipf  ilustrează  cu o analiză din Ulise de James Joyce. Zipf a constatat, apoi, că gradul de cuvânt înmulţit cu frecvenţa de cuvânt este egal cu o constantă, care este de aproximativ 26500. Legea nu este statistic perfectă, dar este foarte utilă pentru indexatori. Analiza de referire Un alt domeniu major de cercetare bibliometrică utilizează metode diferite de analiză a citării, cu scopul de a stabili relaţii între autori sau cu activitatea lor. Atunci când un autor citează un alt autor, o relaţie este stabilită. Analiza de referire folosește citate în lucrări academice pentru a stabili legături: dintre autori, între lucrări academice, între reviste, între domenii sau chiar între ţări. Utilizarea citatelor dintr-un anumit document poate fi studiată. O utilizare foarte frecventă de analiză a citării este de a determina impactul unui singur autor pe un anumit domeniu de numărare  - a număra de câte ori autorul a fost citat de către alţii. Un dezavantaj posibil al acestei abordări este ca autorul să fie situat într-un context negativ.             Cuplarea co-citării Co-citarea de cuplare este o metodă folosită pentru a stabili o similitudine între două documente analizate. În cazul în care documentele de A şi B sunt ambele citate de C în scris, acestea sunt legate de un altul, chiar dacă acestea nu se citează în mod direct între ele. În cazul în care documentele A şi B sunt ambele citate de multe alte lucrări, dobândesc o relaţie mai puternică.  Cuplarea bibliografică Cuplarea bibliografică funcţionează pe un principiu similar, dar într-un mod în care este imaginea simetrică a cuplajului de co-citare. Legăturile de cuplare bibliografică sunt atunci când două lucrări citează aceleaşi articole. Aplicații web ale metodei bibliometrice O zonă nouă creştere în metodele bibliometrice este în domeniul emergent din webmetric sau cybermetric cum este adesea numit. Webmetric poate fi definită ca utilizarea tehnicilor bibliometrice pentru a studia relaţia dintre site-uri diferite. Astfel de tehnici pot fi, de asemenea, folosite pentru a cartografia ştiinţific în domeniul cercetării bibliometrice tradiţionale zonele de web care par a fi cele mai utile sau influente, în funcţie de numărul de hyperlink-uri sunt la alte web-site-uri. 3. Metoda sondajelor Sondajul este o metodă de cercetare nonexperimentală, descriptivă. Sondajele poate fi utile atunci când un cercetător doreşte să colecteze date despre fenomene care nu pot fi observate direct (cum ar fi serviciile de formare, de bibliotecă). Sondajele sunt utilizate pe scară largă în în informare și în biblioteconomie și pentru a evalua atitudinile şi caracteristicile de o gamă largă de subiecte, de la calitatea de utilizator până la o interfaţă cu utilizatorul . Într-un studiu, cercetătorii eşantionează o populaţie. Basha şi Harter (1980) afirmă că o populaţie este orice set de persoane sau obiecte care deţine cel puţin o caracteristică comună. Din moment ce populaţiile pot fi destul de mari, cercetătorii folosesc întrebări directe pe numai un eşantion pentru o populaţie.   4.Abordarea istorică pentru cercetare   Procesul de învăţare şi de înţelegere de fond şi de creştere face obiectul unui domeniu de studiu sau de profesie poate oferi introspecţie în cultura organizaţională, în tendinţele actuale, precum şi în posibilităţile de viitor. Metoda istorică de cercetare se aplică tuturor domeniilor de studiu, deoarece cuprinde: origini, creştere, teorii, personalităţi, criză etc. Variabilele cantitative şi calitative pot fi folosite în colectarea de informaţii istorice. Odată ce este luată decizia de a efectua cercetări istorice, există măsuri care trebuie urmate pentru a obţine un rezultat de încredere. Charles Busha și Șt. Harter (1980) formulează efectuarea cercetării istorice în şase paşi: 1. recunoaşterea problemei istorice sau identificarea unei necesităţi pentru anumite cunoştinţe istorice; 2. colectarea de informaţii relevante despre această problemă sau subiect posibil; 3. formularea ipotezei care explică relațiile dintre factorii istorici; 4. colectarea riguroasă şi verificarea autenticităţii informaţiilor şi a surselor sale; 5. selecţia, organizarea şi analiza probelor colectate; 6. înregistrarea de concluzii într-o naraţiune semnificativă. În ştiinţa informării, există o gamă largă de subiecte care pot fi luate în considerare pentru efectuarea cercetării istorice. De exemplu, un cercetător poate alege să răspundă la întrebări despre dezvoltarea şcolii, a bibliotecii academice sau publice, creşterea de tehnologie şi beneficiile / problemele pe care le aduce, dezvoltarea unor metode de conservare, personalităţi renumite din domeniu, statistici de bibliotecă sau geografice, demografice. Există o varietate de locuri pentru a obţine informaţii istorice. Sursele primare sunt cele mai căutate în domeniul cercetării istorice. Resurse primare sunt conturi de informaţii primare. Găsirea şi evaluarea datelor primare istorice este un exerciţiu în munca de detectiv. Aceasta implică logică, intuiţie, perseverenţă, şi bunul simţ. Câteva exemple de documente primare sunt: jurnale personale, mărturii ale martorilor oculari ai evenimentelor,  precum şi istorii orale. Sursele secundare de informare sunt evidenţele contabile, mărturii mediate ale persoanelor care au participat la un eveniment, analiza sociologică indirectă din textele literare. Resursele secundare pot fi foarte utile pentru un cercetător care poate extinde înţelegerea unui subiect și poate furniza informaţii bibliografice extinse. În orice tip de cercetare istorică, există probleme de luat în considerare. Trei principii se iau în considerare atunci când se realizează cercetarea istorică: 1. Luăm în considerare deviaţiile de informaţii alături de cele deţinute de istoricii înşişi:                                                                                                                    a. Acest lucru este valabil, în special, pentru cercetarea calitativă. Să presupunem că scrisorile unor femei celebre şi jurnalele sunt pertinente pentru întrebarea de cercetare privind mișcarea feministă, precum şi cele care pot localiza exemple pertinente; b. Faptele cantitative pot fi, de asemenea, părtinitoare în tipurile de date statistice colectate sau în modul în care această informaţie a fost interpretată de către cercetător; 2. Există mulţi factori care pot contribui la conturarea episoadelor istorice; 3. Dovezile nu trebuie să fie examinate unilateral.               4. Analiza de conţinut   Analiza este o tehnică de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului comunicaţiilor. Analiza de conţinut este un instrument de cercetare axat pe conţinutul real intern şi caracteristici ale mass media. Aceasta este folosită pentru a determina prezenţa anumitor cuvinte, concepte, teme, expresii, personaje în texte sau în seturi de texte şi care cuantifică această prezenţă într-un mod obiectiv. Textele pot fi definite în sens larg ca fiind cărţi, capitole de carte, eseuri, interviuri, discuţii, titluri de ziare şi articole, documente istorice, discursuri, conversaţii, publicitate, teatru, conversaţie informală sau orice apariţie a limbii de comunicare. Ca să efectuăm o analiză de conţinut pe un text, textul este defalcat, pe categorii de gestionat pe o varietate de nivele - cuvânt, sens cuvânt, frază, propoziţie, sau temă - şi apoi este examinat, utilizând metode de bază: analiza conceptuală sau analize relaționale. Rezultatele sunt apoi folosite pentru a face deducţii despre mesajele din text (e), despre scriitor (i), despre public, despre cultura şi despre timpul din care fac parte. De exemplu, analiza de conţinut poate indica caracteristici pertinente, cum ar fi intenţiile, distorsiunile, prejudecăţile etc.. Analiza de conţinut este și un produs al erei electronice. Utilizarea analizei de conţinut Datorită faptului că analiza de conţinut poate fi aplicată pentru a examina orice  eveniment de comunicare înregistrat, analiza de conţinut este utilizată în multe domenii, de la studii de marketing şi mass media, la literatură și la retorică, la educație, etnografie și studii culturale, la studii de gen şi probleme de vârstă, la sociologie şi ştiinţe politice, la psihologie şi ştiinţele cognitive, precum şi alte domenii de cercetare. În plus, analiza de conţinut reflectă o relaţie strânsă cu socio- şi psiholingvistica şi joacă un rol esenţial în dezvoltarea inteligenţei artificiale.   De exemplu: În cazul unui text de teatru, se ia în consideraţie faptul că teatrul nu este numai un gen literar, ci este o artă a spectacolului şi o practică scenică. Atunci, profesorul ia în calcul determinările, structurile şi modurile de funcţionare proprii discursului teatral, ca şi procedeele specifice limbajului dramatic. Lectura metodică trimite la studierea ordinii de intrare în scenă a personajelor, a raportului de forţe, a dinamicii jocului, a repartiţiei spaţiilor afective şi intonative pe cuvânt, a unor situaţii diverse de enunţare şi a unor forme de dialog, a distribuirii şi înlănţuirii replicilor, a destinaţiei multiple a cuvântului teatral, a prezenţei şi a funcţiei personajelor mute (Octavia Costea, Didactica lecturii – o abordare funcțională,  2006).   Tipuri de analize de conţinut Există două categorii generale de analiză de conţinut: analiza conceptuală şi analiza relaţională. Analiza conceptuală poate fi considerată ca stabilirea existenţei şi frecvenţa de concepte într-un text. Analiza relaţională se bazează pe analiza conceptuală prin examinarea relaţiilor dintre concepte într-un text. Analiza conceptuală În analiza conceptuală, un concept este ales pentru examinare şi numărul de apariţii sale în textul înregistrat. Pentru a limita subiectivitatea în definiţii ale unor noţiuni, sunt utilizate dicţionare de specialitate. Ca şi în cele mai multe alte metode de cercetare, analiza conceptuală începe cu identificarea întrebări de cercetare şi alegerea textului sau a extrasului de text. Odată ales, textul trebuie să fie codificat în categorii de conţinut de gestionat. Procesul de decodare este de fapt o reducere selectivă, care este ideea centrală în analiza de conţinut. Prin descompunerea conţinutului materialelor în unităţi semnificative şi pertinente de informaţii -anumite caracteristici ale mesajului pot fi analizate şi interpretate. Întrebarea de cercetare ar putea implica examinarea numărului de cuvinte pozitive folosite pentru a descrie un argument, spre deosebire de numărul de cuvinte negative folosit pentru a descrie o stare de curent sau respingerea argument. Cercetătorul ar fi interesat nu numai de cuantificarea aceste cuvinte, dar și de examinarea modului în care sunt legate, care este o funcţie de analiză relaţională. În analiza conceptuală, cercetătorul vrea să examineze prezenţa întrebării de cercetare, adică dacă există o prezenţă mai puternică de cuvinte pozitive sau negative utilizate, de exemplu, cu privire la un argument specific sau argumentele respective. Analiza relațională Aşa cum s-a menţionat mai sus, analiza se bazează pe o analiză relaţională conceptuală prin examinarea relaţiilor dintre conceptele într-un text. Pentru analiza relațională, este important să decidem ce tip de concept (e) va fi / vor fi explorate în analiză. Există mai multe tehnici de analiză relaţionale şi cercetătorii pot să conceapă procedurile proprii ale acestora în funcţie de natura proiectului lor. Procesul de analiză relaţională a atins un grad ridicat de automatizare pe calculator, dar, la fel ca majoritatea formelor de cercetare, sunt consumatoare de timp. Probleme de fiabilitate şi de valabilitate Fiabilitatea unui studiu de analiză de conţinut se referă la stabilitatea sa sau la tendinţa de programare în mod consecvent, la re-codarea acelorași date, în acelaşi mod, pe o perioadă de timp; reproductibilitatea sau tendinţa unui grup de programatori de a clasifica categoriile în acelaşi fel; acuratețea sau măsura în care clasificarea unui text corespunde unui standard sau normă statistic. Problema majoră de cercetare a analizei conceptuale este natura atacabilă a concluziilor obținute din procedurile inferenţiale. Întrebarea constă în ce nivel de implicare este admisibil, adică concluziile rezultă din date sau sunt explicabile datorită unor alte fenomene?   5. Analiza de discurs   Analiza discursului poate fi caracterizată ca o modalitate de abordare şi de gândire despre o problemă. În acest sens, analiza discursului nu este nici o calitate, nici o metodă de cercetare cantitativă, ci un mod de a contesta ipotezele de bază a metodelor de cercetare cantitative şi calitative. Analiza discursului nu oferă un răspuns concret la probleme bazate pe cercetare ştiinţifică, dar permite accesul la ipotezele ontologice şi epistemologice din spatele unui proiect, unei declaraţii, unei metode de cercetare sau unui sistem de clasificare. Cu alte cuvinte, analiza discursului permite să se  dezvăluie motivaţii ascunse din spatele unui text sau din spatele alegerii unei anumite metode de cercetare de a interpreta acest text. Analiza sau critica discursului este o lectură deconstructivistă şi de interpretare a unei probleme sau a textului. Teoriile postmoderne conceptualizează fiecare interpretare a realităţii şi, prin urmare, realitatea însăşi ca un text. Fiecare text este condiţionat şi înscris în cadrul unui discurs. Analiza discursului ne permite să înţelegem condiţiile din spatele unei anumite probleme şi să ne dăm seama că esenţa acestei probleme şi rezoluţia sa se află în ipotezele sale. Analiza discursului vizează o imagine globală a problemei şi pe noi înşine în legătură cu această problemă. Analiza discursului este menit să ofere o mai mare conştientizare a motivaţiilor ascunse şi subiectul înscris, prin urmare, ne permite să rezolvăm probleme concrete nu și prin oferirea de răspunsuri fără echivoc, ci prin întrebări ontologice şi epistemologice. Analiza discursului este, în general, percepută ca produs al perioadei postmoderne. Teoriile postmoderne nu oferă o vedere deosebită a lumii, nu există o imagine adevărată sau o interpretare a lumii. Cu alte cuvinte, perioada postmodernă se deosebeşte de alte perioade (Renaştere, Iluminism, modernism, etc.), în convingerea că nu există niciun sens, că lumea este în mod inerent fragmentată şi eterogenă şi că orice sens al sistemului de luare sau convingeri este simpla interpretare subiectivă. Teoriile postmoderne, prin urmare, oferă numeroase lecturi care vizează "deconstruirea" de concepte, de convingeri-sisteme sau, în general, valorile sociale şi ipoteze. Unele dintre teoriile cele mai frecvent utilizate sunt cele de Jacques Derrida (termenul de deconstrucţie), Michel Foucault, Julia Kristeva, Jean-François Lyotard şi Fredric Jameson Atunci când se realizează evaluarea critică a unui proiect de cercetare sau a unui text, aceasta nu se limitează la teorii postmoderne. Utilizarea analizei discursului Analiza discursului este aplicarea gândirii critice la situaţii sociale şi dezvăluirea politicii dominante din cadrul social, precum şi interpretări ale lumii, sisteme de convingeri etc. Analiza discursului poate fi aplicată la orice text care conține o varietate de probleme sau de situaţii. Deoarece analiza discursului este, în esenţă, o interpretare şi o deconstrucție prin lectură, nu există orientări specifice de urmat. Se face uz de teoriile lui Jacques Derrida, Michel Foucault, Julia Kristeva, Fredric Jameson sau altor gânditori critici şi postmoderni. Scopul analizei discursului nu este de a oferi răspunsuri precise, ci de a extinde orizonturile noastre personale şi motivaţiile.   Analiza discursului se concentrează pe existenţa şi mesajul acestor texte localizate într-un context istoric şi social,  de exemplu, puterea imaginilor. Analiza discursului vizează și dezvăluie motivaţia şi politica implicată în argumentația în favoarea sau împotriva unei metode de cercetare specifice, declaraţie, sau valoarea. Rezultatul concret este de sensibilizare pentru a calităţile şi deficienţele din fiecare discurs şi crearea de premise pentru o dezbatere informată. Deşi această dezbatere nu va fi soluţionată, permite corectarea caracterului subiectiv şi includerea aspectelor periferice în cadrul dezbaterii şi al analizei de discurs. Tipuri de analiză a discursului Există numeroase tipuri sau teorii de analiza discursului: Jacques Derrida – deconstrucţia; Michel Foucault - genealogie şi critică socială şi analiza utilizări ale discursului de a exercita puterea: cum ar fi analiza a modului în care cunoaşterea este creată în societăţile noastre, cu ce scop sau efect; Fredric Jameson - analiza marxistă; Julia Kristeva  - postmodernismul în sine oferă un alt demers interesant de lectură cu privire la discursul dominant al timpului nostru. Probleme de fiabilitate şi de valabilitate Analiza discursului sau critica rămâne întotdeauna o chestiune de interpretare. Deoarece nu există date certe furnizate prin analiza discursului, fiabilitatea şi validitatea de cercetare, constatările depind de forţa şi de logica argumentelor cuiva. Chiar şi cele mai bune argumente construite fac obiectul de lectură deconstructivistă, proprii şi de contra-interpretări. Valabilitatea analizei critice este, prin urmare, în funcţie de calitatea retoricii. În ciuda acestui fapt, argumentele bine întemeiate rămân autoritare de-a lungul timpului şi au aplicaţii concrete. Avantaje şi dezavantaje Analiza discursului şi a gândirii critice este aplicabilă la fiecare situaţie şi la fiecare subiect. Noua perspectivă furnizată de analiza discursului permite dezvoltarea personală şi un nivel ridicat de împlinire creatoare. Analiza discursului poate duce la schimbări fundamentale în practicile unei instituţii, a unei profesii şi a societăţii în ansamblu. Cu toate acestea, analiza discursului nu oferă răspunsuri definitive; este o perspectivă / sunt cunoştinţe bazate pe dezbatere continuă şi argumentare.   6. Analiza structurală   Structuralismul, din care derivă analiza structurală, este principiul metodologic potrivit căruia cultura umană este formată din sisteme în care o schimbare în orice element produce schimbări în celelalte. Patru tipuri de bază ale activităţii teoretice sau critice sunt considerate ca structuraliste: utilizarea unui limbaj ca un model structural; căutare pentru funcţii universale sau acţiuni în texte; explicaţia modului în care sensul este posibil; negarea post-structuralistă a sensului obiectiv.  În domeniul literaturii, în care structuralismul şi post-structuralismul au câştigat o importanţă deosebită, structuralismul încearcă să explice structurile care stau la baza textelor literare, fie în termeni de o gramatică modelată pe cea a limbii, fie în termeni de principiu. Ferdinand de Saussure consideră că sensul fiecare cuvânt depinde de locul său în sistemul total de limbă. Teoreticianul francez Roland Barthes extinde această definiţie și caracterizează structuralismul în ceea ce priveşte activitatea sa de reconstituire a unui obiect, în aşa fel încât să se manifeste normele de funcţionare (funcţiile) ale acestui obiect. Structura este, prin urmare, de fapt, un simulacru al obiectului, dar este un simulacru direcţionat, interesat, din moment ce obiectul imitat face să apară ceva care a rămas invizibil sau, în cazul în care o preferă, în obiect natural neinteligibil. Pentru Jean-Marie Benoist, o analiză este structurală, dacă şi numai dacă, acesta afişează conţinutul ca un model, şi anume, dacă se poate izola un set de elemente formale şi relaţiile în termeni de care este posibil să se susţină fără să intre pe semnificaţia conţinutului de date. Cu alte cuvinte, structuralismul nu este în cauză cu privire la conţinutul unui text sau orice alt tip de sistem, ci mai degrabă, analizează şi explorează structurile care stau la baza textului sau a sistemului care fac posibil conţinutul. Unul din principiile de bază ale structuralismului este că forma defineşte conţinutul ("forma este conţinut"). Asta este, că structura de bază a unui text sau a unui sistem, care prezintă şi organizează conţinutul, determină natura acestui conţinut, precum şi mesajul său sau comunicat informaţii. Astfel, analizează modul în care structuralismul sensul este posibil şi modul în care aceasta este transmisă - indiferent de sensul real. Potrivit lui Claude Levy-Strauss, precum şi altor gânditori structuraliști în lingvistică, în antropologie, în psihologie, în biologie etc., mintea umană este structurată să funcţioneze în anumite moduri care determină modul în care gândim şi acționăm, indiferent de disciplina în care activăm, cultura în care trăim sau limba pe care o vorbim. Acesta consideră că există în om o componentă înnăscută, genetic transmisă şi că mecanismul stabilit care acţionează ca o forță de structurare este una dintre premisele de bază ale structuralismului. Deşi acest punct de vedere este departe de a ajunge la un consens între gânditorii structuraliști, acesta conduce la ideea că nu există structuri permanente în mintea noastră, care determină cine suntem şi ce putem fi. În acest sens, acest punct de vedere al structuralismului este bazat pe aplicarea principiilor structuraliste ale minții umane. Ca și analiza de discurs sau analiza critică, analiza structurală (care poate fi considerată și ca parte a analizei discursului) poate fi aplicată la orice disciplină. Ceea ce diferă analiza discursului de structuralism este cerința sa ştiinţifică de a se concentra pe structurile de bază în loc de conţinut. Prin această concentrare, structuralismul pretinde că păstrează un anumit nivel de obiectivitate în analiza sa. Structuralismul s-a transformat în post-structuralism şi mulţi dintre gânditorii care au fost considerați anterior structuraliști sunt acum post-structuraliști. Acesta este cazul lui Michel Foucault, Derrida, Barthes, şi Lacan şi a altora. Trebuie remarcat faptul că analiza structurală joacă un rol important în domeniul ingineriei şi chimiei şi în alte ştiinţe de bază, precum economia politică, economia socială. În timp ce principiile sunt aceleaşi, analiza structurală din aceste domenii este, probabil, cu mai puține controverse, iar termenul de structuralism se aplică în mod variat în științele umaniste şi în știinţele sociale. Avantaje şi dezavantaje Analiza structurală poate fi folosită pentru a studia orice tip de sistem, text sau material Deşi are conotaţii diferite, metodele de analiză structurale ar putea fi diferite la fiecare disciplină. Premisele de bază, cu toate acestea, sunt aceleaşi. Ca şi în cazul celorlalte metode de cercetare, valabilitatea concluziilor obținute prin analiza structurală depinde de calitatea şi de rigoarea studiului. În ştiinţele sociale, valabilitatea analizei structurale poate conferi cercetării un caracter cuantificabil şi verificabil; deşi acest lucru poate fi și în cazul științelor umaniste, construcţia de argumentație ar putea avea o mai mare importanţă. Avantajul major al analizei structurale este că permite o conştientizare a structurilor de suport şi arată limitarea lor şi natura condiţionată a acestora. Cu toate acestea, aceasta nu permite o analiză a conţinutului. Un alt dezavantaj este faptul că structurile de căutare pentru partea finală (în special, în psihologie şi în antropologie) pot sufoca inovarea şi evidențierea valorilor adăugate.  Nu mai vorbim de caracterul său limitat cu privire la psihologia umană şi la interacţiune.               7. Alte metode de investigare                         7.1. Practica de observare participantă presupune o apreciere nouă a cotidianului, sparge iluzia etnocentristă şi tinde să ofere o măsură echilibrată percepţiei noastre şi a limitelor sale . Pentru a deveni fiabilă, practica observaţiei participante este însoţită de note şi de înregistrări, decodate în contextul real faptic, ţinându-se seama de elementele paralingvistice.             7.2. Intervievarea: înregistrarea, consemnarea             Analizele calitative, realizate prin interviuri sau dezbateri, au rolul confirmării ipotezelor de plecare;             7.3 Chestionarea             Chestionarele aduc, de asemenea, confirmări sau infirmări în analizele calitative care, în cazul nostru, urmăresc: relaţii structurale simetrice (între participanţi cu acelaşi statut) sau asimetrice (între participanţi cu statut diferit);            relaţii categoriale (care ţin seama de funcţiile participanţilor, de vârstă sau de sex); relaţii personale observate în context;