REZOLVARE SUBIECTE:
1.
a) Coasă
b) sordidă = murdară; somptuoase = opulente;
c) De obicei, este un om calm. (adjectiv);
El percepe unde sonore din cele mai fine. (subtantiv);
d) obosită — atribut adjectival;
avea — predicat verbal;
e) să stau la pândă ca o santinelă în misiunea severă de a vedea tot. — propoziție subordonată completivă indirectă;
f) Eu înțeleg/ care este motivul supărării tale/.
g) În structura s-a (odihnit) cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite; pronumele reflexiv s- și verbul auxiliar a.
h) Eroina se simte martoră inoportună a existenței celorlalți, prin imposibilitatea de a se odihni când ceilalți o fac. Luciditatea extremă, care îi facilitează observarea peisajului exterior și a celui interior, sufletesc, al celorlați, nu-i permite să se odihnească, eroina fiind asemenea unei santinele „la pândă” și „veșnic nemulțumită”.
2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să rezentați particularitățile de constructie ale unui personaj dintr-o nuvelă studiată, aparținând unui autor din programa pentru examen. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat;
— prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificativ pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spatio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc)
— evidențierea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.
Ioan Slavici este unul dintre cei patru scriitori clasici români care s-au remarcat în secolul al XIX-lea, prin inaugurarea romanului realist obiectiv, cu profil psihologic. Literatura lui Slavici descrie personaje complexe, dominate de conflicte puternice, pe fondul modificărilor pe care le aduce capitalismul în societatea tradițională rurală.
Nuvela Moara cu noroc este o creație literară care se înscrie în formula realismului cu influențe psihologice și este considerată o capodoperă a speciei:„o nuvelă solidă, cu aspect de roman” (george Călinescu). Nuvela a fost publicată în volumul Novele din popor, din 1881.
Protagonistul nuvelei este Ghiță, un personaj complex a cărui personalitate se schimbă, pe parcursul nuvelei, transformându-se dintr-un om onest într-un cârciumar care trăiește cu obsesia banilor și comite fapte grave, culminând cu crimă, în numele obsesii.
Inițial, el este tânăr cizmar dintr-un sat ardelean, care este interesat să progreseze pe plan social. Prin urmare, el își propune să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, urmând să-și deschidă, mai târziu, cu banii obținuți, un atelier de cizmărie cu câteva calfe. Planul pe care-l prezintă familiei o face pe bătrână, soacra lui Ghiță, să fie rezervată, fiind credincioasă principiului că omul trebuie să fie mulțumit cu sărăcia lui. Ghiță se dovedește, însă hotărât și se mută cu familia la Moara cu noroc, un loc aparent privilegiat, dar cu rezonanță negativă.
Ghiță se dovedește întreprinzător, harnic și priceput în ocupația de cârciumar, previziunile sale se adeveresc și el ajunge să câștige mai bine. dar echilibrul sufletesc al personajului se ruinează în momentul în care la cârciumă își face apariția Lică Sămădăul, șeful porcarilor care îi impune să-i fie partener în afaceri, devenindu-i iscoadă. Intimidat de prezența autoritară a lui Lică, Ghiță acceptă, mai ales că vede în acest pact un prilej de a se îmbogăți mai repede. Ghiță dă dovadă de caracter slab în confruntarea cu porcarul. personajele sunt în opoziție; Lică este ferm și autoritar, Ghiță se dovedește slab și ușor de stăpânit.
Ghiță trăiește un puternic conflict interior, fiind scindat între dorința de e redeveni om cinstit și obsesia pentru bani, cea din urmă împlinindu-se numai prin tovărășia lLică. Lupta interioară se răsfrânge în exterior, prin faptul că trăiește stări sufletești contradictorii și prin reacțiile agresive față de cei dragi.
Măcinat de obsesia pecuniară, Ghiță se transformă dintr-un om optimist și vesel, într-o persoană ursuză, irascibilă, care trece rapid de la o stare sufletească la alta: „se aprindea pentru orișice lucru din nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”. Curând, personajul ajunge să regrete că are familie, care îl împiedică în planurile sale. El se dezumanizează treptat și comite gesturi care ies din sfera raționalului. De exemplu, își îndeamnă soția să joace cu Lică, folosindu-se de ea ca să pastreze prietenia cu Lică. Ghiță se lasă și mai mult influențat de Lică atunci când depune mărturie în favoarea lui și se face vinovat de sperjur. În încercarea de a se reabilita moral, se împritenește cu jandarmul Pintea căruia intentionează să i-l predea pe Lică. este și aici duplicitar, pentru că nu vrea să piardă avantajul prieteniei cu Lică.
Personajul conștinetizează că se supune unui instinct care-l domină și trăiește cu remușcările faptelor sale, mai ales când se gândește la soarta copiilor săi, care nu vor avea amintirea unui părinte cinstit, moral
Dezumanizarea perosnajului este definitivă în momentul în care își ucide, care-l înșelese. Este la rândul lui ucis și moartea lui este văzută ca o pedeapsă pentru abaterea de la codul moral.
Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. La început, naratorul îl prezintă drept un „om harnic și sârguitor”, pentru ca mai târziu să devină „ursuz” și „pus pe gânduri”. Personajul se dovedește lacom: „Vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăinjeneau, parcă ochii”.
În relația cu Lică, Ghiță se dovedește vulnerabil și lipsit de curaj cu atât mai mult cu cât celalalt îi observă slăbiciunea pentru bani. Ana, soția lui, de care el se înstrăinează pentru că este incapabil să-i mărturisească frământările sufletești, ajunge să-l disprețuiască, numindu-l „muiere în haine bărbătești”.
Prin încercarea sa de a-și schimba destinul, fiind mulțumit cu ce avea deja, prin actul său de hybris, care are consecințe dramatice, Ghiță devine un personaj tragic.
Comentariile integrale le găsiți aici....
Relațiile dintre personaje Lică și Ghiță
Moara cu Noroc de Ioan Slavici - nuvelă psihologică comentariu literar
Realismul in nuvela psihologica Moara cu noroc de Ioan Slavici
Caracterizarea personajului principal Ghita din nuvela Moara cu Noroc de Ioan Slavici
Posts
4. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică între predare-învățare-evaluare
PREDAREA = latura procesului de învățământ intenționată, programată, organizată, de transmitere de către profesor a cunoștințelor teoretice și practice care stau la baza învățării.
ÎNVĂȚAREA = latura procesului de învățământ intenționată ,programată ,organizată de însușire și asimilare de către elev a cunoștințelor teoretice și practice pe baza predării și a studiului individual.
EVALUAREA = o succesiune de operații de apreciere, măsurare și control a cunoștințelor teoretice și practice prin care se raportează obiectivele pedagogice la rezultatele obținute.
Eficiența procesului de învățământ este dată de interacțiunea dinamică între predare-învățare-evaluare
► Fiecare din cele 3 laturi se raportează una la cealaltă pentru a intra într-o interacțiune reală și eficientă
► Profesorul operaționalizează obiectivele didactice în funcție de vârsta elevilor , selectează conținuturile în funcție de profilul clasei, alege și îmbină metodele ,mijloacele și formele de organizare în funcție de particularitățile elevilor.
► Predarea declanșează și gestionează schimbări comportamentale , experiențe noi , care prin interdependență ,sunt responsabile de producerea învățării.
► Elevul se raportează la intențiile profesorului ,își reglează posibilitățile de învățare în funcție de cerințele formulate explicit ,recepționează ,prelucrează și redă cunoștințele predate într-o manieră personală, în funcție de capacitățile, interesele și aspirațiile sale,
► Printr-o predare eficientă și proactivă, cadrul didactic are posibilitatea de determina angajarea deplină a educabililor în procesul învățării și în valorificarea experiențelor pe care le dețin.
► Progresul în învățare și eficiența predării sunt monitorizate continuu prin feedback și diferite forme și tipuri de evaluare.
► Realizarea permanentă și sistematică a unei evaluări a procesului instructiv -educativ permite cunoașterea , explicarea și perfecționarea rezultatelor elevilor și a procesului de predare învățare care a produs aceste rezultate.
Abordarea interacțională a procesului de învățământ pune în evidență realizarea unui echilibru între cele trei componente de bază ale instruirii școlare. Din această perspectivă predarea-învățarea-evaluarea au responsabilități relativ egale în ceea ce privește rezultatele procesului de instruire (+ sau-)
Predarea, învățarea și evaluarea reprezintă principalele componente ale unui proces de învățământ, atunci când este analizat sub aspect operațional. Prima se referă la activitatea profesorului, a doua la activitatea elevilor, a treia îi angajează pe cei doi poli ai educației (profesorul și elevul) în egală măsură.
Procesul de învățământ reprezintă o interacțiune dinamică dintre cele trei elemente. Interacțiunea dintre predare-învățare-evaluare se realizează prin strategii și metode didactice activ-participative care asigură dezvoltarea capacităților intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor.
Relațiile dintre predare-învățare-evaluare în sistemul actual de învățământ sunt următoarele :
► Cele trei componente sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ, astfel relația dintre ele este una complementară, ce trebuie privită în sistem;
► Relația dintre acțiunile învățătorului (predare) și acțiunile elevilor (învățare) este mereu orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un nivel calitativ cât mai înalt.dar evoluția acțiunilor nu capătă sens dacă nu are loc și verificarea, aprecierea rezultatelor
( evaluarea ), pentru a produce apoi proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acțiune ( reglarea , autoreglarea). Astfel relația lor este una de interdependență, aceasta reprezentând un tot unitar.
► În procesul de învățământ, cunoașterea se realizează pe fondul interacțiunilor multiple și neunivoce între predare și învățare, între activitatea învățătorului și a elevului . Conținutul lucrat și asigurat prin predare devine ulterior, prin învățare, o achiziție personală a elevului.
descarca materialul in format word de la atasamente
Proiectarea pedagogică a activităţilor de instruire şi educaţie. Moduri şi forme de organizare a activităţilor didactice
1. Conceptul de proiectare pedagogică. Funcţiile proiectării pedagogice: anticipare, orientare, dirijare, reglare – autoreglare, decizie, inovare
Proiectarea pedagogică:
procesul deliberativ de fixare mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea instrucţiei şi educaţiei;
un demers de anticipare a obiectivelor conţinuturilor, metodelor şi mijloacele de învăţare, a instrumentelor de evaluare şi a relaţiilor ce se stabilesc între toate aceste elemente.
În conducerea desfăşurării activităţilor instructiv-educative, profesorul exercită mai multe funcţii:
orientarea şi planificarea activităţilor instructiv-educative:
se începe cu studiul resurselor umane, materiale, al programelor şcolare şi al mijloacelor de învăţământ;
precizarea obiectivelor şi a conţinuturilor;
se aleg apoi strategiile didactice, metodele, mijloacele de învăţare, formele de activitate cu elevii şi instrumentele de evaluare.
conceperea şi desfăşurarea metodică a lecţiilor în concordanţă cu obiectivele vizate;
dirijarea proceselor de predare-învăţare:
dirijarea directă a proceselor de predare se obţine folosind metodelor de comunicare expozitive şi interogative;
dirijarea indirectă presupune folosirea parţială a metodelor interogative şi, pe scară largă, a metodelor activ–participative (euristice);
dirijarea euristică dezvoltă la elevi creativitatea şi îi ajută să redescopere noi adevăruri prin efort propriu de gândire.
- reglarea procesului de învăţarea pe bază de feed-back:
feed-back-ul are funcţia de control, de reglare şi autoreglare;
profesorul poate regla din mers predarea şi învăţarea; profesorul poate să ia microdecizii în scopul optimizării procesului predare-învăţare mergând până la o reproiectarea a instruirii.
- controlul şi evaluarea activităţilor de învăţarea a elevilor:
• prin metode de control şi evaluare.
- optimizarea, ameliorarea şi inovarea procesului de predare-învăţare-evaluare; optimizarea se realizează prin:
precizarea obiectivelor pedagogice;
structurarea logică a conţinutului;
adecvarea conţinutului la nivelul de înţelegere al elevilor;
folosirea mijloacelor moderne de învăţământ;
folosirea metodelor activ–participative;
eficacitatea procesului de învăţământ creşte atunci când profesorul comunică elevilor obiectivele operaţiunilor (competiţii specifice), îi motivează, îi determină să participe activ la lecţie;
inovarea se obţine prin propunerea de noi mijloace şi metode de învăţământ, de noi programe şi materiale şcolare.
- evaluarea şi autoevaluarea activităţilor instructiv–educative:
• evaluarea este realizată prin asistenţa la ore, rapoarte de activitate, situaţii statistice privind rezultatele la învăţătură.
2. Etapele proiectării pedagogice; definirea obiectivelor şi a sistemelor de referinţă spaţio – temporal; determinarea conţinuturilor; stabilirea strategiei optime de acţiune; stabilirea criteriilor şi a instrumentelor de evaluare
Profesorul trebuie să-şi pună următoarele întrebări:
Ce voi face?
Cu ce voi face?
Cum voi face?
Cum voi şti dacă ceaa ce trebuie dăcut a fost făcut?
Răspunsurile la cele 4 întrbări vor continua etapele proiectării didactice:
Ce voi face?
vizează obiectivele, care trebuie să fie fixate şi realizate;
obiectivele stabilite ce va şti şi ce va şti să facă elevul după lecţie; obiectivele trebuie formulate explicit prin utilizarea unor „verbe de acţiune”.
Cu ce voi face?
stabilirea resurselor educaţionale (delimitarea conţinutului învăţării, a resurselor psihologice, a resurselor materiale);
un profesor este cu atât mai bine cu cât reuşeşte să-l înveţe pe elev exact ceea ce poate elevul şi are realmente nevoie; orice copil poate fi învăţat ceva, cu condiţia alegerii celor mai potrivite metode şi mijloace de educaţie.
Cum voi face?
vizează conturarea strategiilor didactice optime. Imaginaţia pedagogică a cadrului didactic este cea care prezidează aleferea şi combinarea, mai mult sau mai puţin fericite, a metodelor, materialelor şi mijloacelor folosite în învăţământ. Profesorul trebuie să stabilească scenariul didactic.
Cum voi şti dacă ceea ce trebuie făcut a fost făcut?
vizează stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor învăţării;
o activitate didactică este cu atât mai eficientă cu cât obiectivele ei au fost realizate într-un timp cât mai scurt, cu cheltuieli minime de resurse materiale, cu mai puţină oboseală şi cu mai multă plăcere pentru efortul depus.
3. Niveluri ale proiectării pedagogice. Finalizarea proiectării pedagogice
Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru, săptîmână, oră
În funcţie de orizontul de timp luat ca referinţp, distingem 2 tipuri fundamentale de proiectare pedagogică:
proiectarea globală – are drept referinţă p ăerioadă mai mare din timpul de instruire: de la un ciclu şcolar la un an de studiu; se concretizează în elaborarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare;
proiectarea eşalonată – are drept referinţă perioade mai mici de timp şi se concretizează în:
planificarea anuală;
planificarea semestrială; • proiectarea unităţilor de învăţare;
proiectarea lecţiei.
Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplină şcolară, temă, subiect
4. Unitate şi diversitate în proiectarea activităţilor de instruitr şi educaţie. Modele de proiectare a lecţiei, a altor activitîţi şcolare şi extraşcolare (+ 5. Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare)
Modelul 1 se referă la lecţia de transimtere şi asimilare a informaţiilor şi are mai multe variante:
varianta introductivă – prima oră de curs;
lecţie de comunicare şi însuşire de cunoştinţe;
varianta în care domină organizarea predării şi învăţării prin problematizare, dialog euristic şi descoperire; - lecţia mixtă sau combinată;
varianta instruirii programate – învăţarea cu ajutorul calculatorului.
Modelul 2 este destinat consolidării şi sistematizării cunoştinţelor şi se foloseşte în mai multe variante:
lecţia de consolidare curentă – după o lecţie de transmitere şi asimilare;
lecţia de consolidare a cunoşstinţelor după predarea unui capitol;
lecţia de recapitulare şi sistematizare finală.
Modelul 3 are ca scop verificarea şi evaluarea cunoştinţelor prin:
chestionare orală;
lucrări de control;
aplicaţii practice.
Modelul 4 este destinat formării de principii şi deprinderi:
de muncă intelectuală;
de a mânui anumite unelte şi maşini.
Lecţiile din clasă sunt completate de alte forme de organizare a procesului de învăţare:
meditaţiile;
observaţiile în natură;
temele pentru acasă;
cercurile de elevi;
vizitarea de expoziţii, spectacole, filme;
excursii şi vizite la înterprinderi, insitituţii şi în natură;
grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.
Fişa de evaluare a activităţii didactice cuprinde ca indicatori:
proiectarea didactică 1,5p;
realizarea activităţii didactice 5p;
comportamentul didactic 1p;
evaluarea 1p;
cunoaşterea elevilor 0,25p;
autoevaluarea 0,25p;
activitatea metodică şi ştinţifică 0,25p;
activitatea educativă 0,25p;
conduita în şcoală 0,25p.
Total 10p
Autoevaluarea activităţii didactice se face tot după aceşti indicatori.
6. Moduri şi forme de organizare a activităţii didactice:concept, tipologie (frontal, pe grupe, individual). Lecţia activităţii didactice de bază. Alte forme de organizare
Organizarea pe clase şi lecţii – „sistemul tradiţional” de învăţământ Critici la adresa acesteia:
lipsa de adcvare a patricularităţilor individuale ale elevilor;
autoritarismul relaţiei profesor–elev;
organizarea conţinuturilor pe discipline care fragmeantează realitatea, împiedicând interpreatarea corectă şi înţelegerea situaţiilor de viaţă reală.
Activităţi practice şi jocuri bazate pe interesele spontane ale elevilor:
valorifică interesele spontane pentru cunoaştere ale copilului;
se bazează pe formula „learning by doing” (a învăţa facând);
se renunţă la planurile, programele şi metodele tradiţionale.
Individualizarea totală a învăţării, în condiţiile unei programe unice:
elevul primeşte programa şi încheie cu profesorul un „contract de lucru” prin care se obligă să-şi însuşească o parte din teme;
elevul are libertate totală în organizarea învăţării; fiecare elev evoluează în ritmul său şi trece la o nouă etapă de învăţare atunci când decide el, în urma verificării însuşirii cunoştinţelor.
Organizarea activităţii în clase organizate pe discipline, nu pe criteriul vârstei
îmbină activitatea individuală cu activitatea comună; - elevii pot fi în clase diferite, la discipline diferite.
Organizarea activităţii pe „centre de interes”
organizarea instruirii pe bază de „proiecte” (teme complexe) ce presupune cunoştinţe din mai multe domenii şi efectuarea de lucrări practice;
„centrele de interes” răspund unornevoi umane fundamentale (hrană, luptăcontra intermperiilor, activitate în comun).
Organizarea activităţilor pe grupe de elevi
Acestea sunt doarcâteva modalităţi de organizare a activităţii didactice născute din critica sistemului tradiţional. Aceste modalităţi au fost la rândul lor criticate şi prea puţine au trecut proba timpului.
Clasificarea modalităţilor de organizare a activităţii didactice:
frontal;
pe grupe; - individual.
După locul de desfăşurare:
în şcoală
lecţia;
meditaţii;
activităţi de laborator;
activităţi de atelier;
cercuri pe materii;
- extraşcolare
vizionări de spectacole;
vizite, excursii;
audiţii muzicale;
activităţo de turism.
Lecţia (unitatea didactică fundamentală)
instructivă – de transmitere a unei cantităţi de cunoaştere de către profesor şi receptarea, asimilarea lor activă de către elevi;
educativă – de formare a pesonalităţii elevului.
Prin lecţie de învaţă, pe lângă cunoştinţe, şi abilităţi:
de a înţelege necesitatea unui stil de viaţă sănătos; - de a contribui pozitiv la viitorul personal şi comunitar;
de a dezvolta propria cunoştinţă a valorii.
7. Aplicaţii: proiectarea unui sistem de lecţii, de alte activităţi şcolare şi extraşcolare
Rezolvare subiect - Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)
Prezentați valențele formative ale activității didactice organizate pe grupe, utilă în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. Dedesubt sunt date reperele necesare:
a) Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată.
Împărțiți în patru grupe, elevii povestesc despre evenimentele petrecute în propriile familii, cu diverse ocazii speciale. Ei dau detalii despre momentele trăite în acele împrejurări. Cu aportul învățătorului, copiii încep și mențin schimburi verbale tematice. De-a lungul conversației purtate în fiecare grup, elevii aduc în discușie persoanele dragi alături de care au desfășurat anumite activități, cele care, venind în vizită, le-au povestit întâmplări din filme ori din cărțile citite în copilărie, cele care le-au descris înfățișarea orașului/cartierului.satului/uliței (așa cum era cu câteva decenii în rumă) și cele care le-au depănat amintiri frumoase din anii de școală. La final învățătorul spune motivele pentru care oricărui eveniment din viața privată trebuie să îi acordăm mereu atenția cuvenită. În baza concluziilor formulate frontal, două grupe întocmesc planul necesar pentru organizarea unei serbări școlare, iar celelalte două realizează un afiș în același context educațional. Ideea centrală privește asemănarea găsită între viața unui fluture și durata unui eveniment personal ori a unui moment în care, datorită povestirii de calitate, i-a marcat într-un fel sau altul. Pe axa timpului, fiecare punct culminant poate fi la fel de scurt și la fel de intens precum viața unui fluture.
b) Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe.
În faza preliminară, activitatea instructiv-educativă s-ar putea derupa în felul următor: După anunțarea obiectivelor operaționale, învățătorul le cere micilor școlari să se gâmdească la doua-trei evenimente semnificative din viețile personale sau la unele povestiri auzite în medii informale. Acele povestiri fie le-au influențat opiniile, fie le-au generat emoții, fie i-au amuzat ș.a.m.d După momentul de reflecție, individual, copiii își notează pe fișe ideile care, ulterior, vor fi prezentate în grupele ce se vor forma.
Atunci când sarcina privind notițele este îndeplinită, ei fac schimb de fișe pentru a-și exprima părerile despre ideile scrise. Aprecierile făcute reciproc pot aduce plusuri de valoare muncii depuse în comun, în secvența următoare. E ceea ce numim evaluare încrucișată/interevaluare. Iar mai apoi, în perechi, ei își oferă câteva sugestii în privința posibilelor desene în care se pot transforma relatările conforme cu cerințele didactice.
c) Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.
Metode de instruire potrivite pot fi acestea două: povestirea și exercițiul (planul de idei). Povestirea este optimă pentru a da curs: descrierilor de persoane din cercul de viață restrâns (alături de care s-au consumat momente rare), oferirii/solicitării de informații despre universul apropiat sau relatării unor întâmplări trăite/vizionate/citite de sine ori ale unora trăite/văzute/lecturate de oameni cunoscuți. Iar exercițiul constând în realizarea planului de idei privește organizarea serbării și a schiței afișului de rigoare. Ambele necesită atenția maximă a elevilor, gândirea, capacitatea de a recepta/reda mesaje, abilitatea de a ordona procedeele de lucru, spontaneitatea și creativitatea dovedite în capacitatea de a găsi soluții/idei unanim acceptate ș.a.m.d. Succint, ambele necesită tot ceea ce înseamnă efort intelectual susținut, absolut indispensabil pentru atingenrea scopului: postarea afișului care anunță desfășurarea sebării. Tot ambele metode pregătesc elevii pentru situații reale de viață; de exemplu, organizarea de evenimente festive importante fie pe plan personal, fie pe plan profesional.
d) Precizați două mijloace didactice/suporturi tehnice de instruire, specificând rolul lor în formarea sau în dezvolatării competenței specifice din secvența dată.
Suporturile tehnice instructive, alese având în vedere scopul derivat din competența specifică 2.4., sunt acestea: videoproiectorul și telefonul inteligent. Prin intermediul videoproiectorului, școlarii urmăresc înregistrarea unei serbări asemănătoare cu cea care este în mintea lor, serbarea aceea e o bună practică de luat în seamă. Iar cu ajutorul telefonului intelogent, folosind aplicații apecializate de design digital, ei văd șabloanele unor afișe care se apropie de preferințele lor. Odată familiarizași cu respectivele aplicații, pot crea ei înșiși forma finașă a afișului dorit.
În interesul formării/dezvoltării competenței în cauză, rolul amândorura este să faciliteze demersul didactic. Drumul spre scop se scurtează fiindcă: itemii sunt mai inteligibili, sarcinile sunt mai ușor de îndeplinit, preocuparea pentru realizarea lor crește de vreme ce sunt puse la dispoziție instrumente moderne, se încurajează digitalizarea procesului de învățământ într-o anumită proporție.
e) Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată.
Argumentăm astfel necesitatea folosirii combinate a formelor de organizare a efectivului clasei:
Prin combinare. elevii experimentează și alte moduri organizatorice în afară de cel mai des întâlnit: frontal. În cazul de față, înainte de a grupa elevii în vitutea scopului lecției curente, considerăm că este constructiv maniera de lucru în formele sugerate la litera B: individual, într-un trio constituit în interes interevaluativ, în perechi; individual, pentru a favoriza adunarea gândurilor/amintirilor de transpus în propoziții conforme cu fiecare item; într-un trio bazat pe evaluare încrucișată pentru a-i obișnui cu ascultarea opiniilor colegilor spuse despre calitatea conținuturilor din fișe și cu faptul de a le accepta recomandările sau de a căuta împreună cea mai bună abordare a temei cerute; în perechi pentru a-i familiariza cu faptul de a schimba păreri o posibilă idee de lucru independent - de pus în aplicare acasă - ori de a căuta împreună idei interesante.
Dacă există înțelegere și eficiență la nivel micro, atunci, cu certitudine, ambele atribute vor exista și la nivel macro. Încurajăm trecerea graduală spre munca de grup (mediu sau mare). În acest mod, pe de o parte, micii școlari își (re)descoperă stilul de învățare, își măsoară ritmul de lucru și potențialul (per total). își apreciază disponibilitatea/capacitatea de a coopera.
În concluzie, experimentând mai multe moduri de organizare de-a lungul activității, îndeosebi de la vârsta la care sunt în plină formare, elevii ajung adulți de regăsit în categoria ce pot fi buni colegi la locurile de muncă- și buni colaboratori în breslele pentru care vor opta.
Prin urmare, ei se formează din vreme în spiritul cooperării, competență a secolului XXI.
Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)
Într-o activitate instructiv-educativă desfășurată dimpreună cu actori ai unui teatru pentru copii, arătați valoarea dialogurilor în baza cărora formați sau dezvoltați competența specifică din secvența dată. Aveți în vedere următoarele aspecte:
a) Prin prezentare, dovediți eficineța activității în formarea/dezvoltarea competenței specifice date.
Stând în semicerc, copiii privesc o planșă ce ilustrează primirea musafirilor în mijlocul unei familii.
Planșa și conversația specifică le atrage atenția. Învățătorul comunică denumirea activității, iar apoi anunță începerea unui joc de rol ce facilitează atingerea obiectivelor stabilite. Micii actori amatori sunt aleși prin tragere la sorți. Învățătorul le face cunoscute regulile și indicațiile scenice. Când toți confirmă că și le-au însușit, începe jocul. Colegii urmăresc spectacolul mai degrabă în scop instructiv decât recreativ. De-a lungul reprezentațiilor, ei îndeplinesc sarcina primită : să rețină replicile formale care marchează dialogul deschis între gazde și musafiri și replicile informale schimbate între membrii familiei-gazdă.
La finalul spectacolului, învățătorul desenează pe tablă un ciorchine. Apoi, el numește copiii care vor lipi, sub formă de cerc, imagini corelative cu tema curentă. Sprijiniți de învățător, colectivul reia cele învățate: conduita în vizită, limbajul adecvat, ținuta potrivită, calitatea morală a oamenilor pe care ni-i apropiem, importanța vieții sociale pentru dezvoltarea noastră ca ființe umane/necesitatea păstrării relațiilor sociale strânse cu oamenii.
Prin activitatea propusă, învățătorul accentuează următoarele aspecte: importanța factorilor de mediu asupra dezvoltării armonioase a copilului, latura formativ-educativă a unui joc având conotațiile vieții casnice, argumentele aduse în favoarea jocului de rol, în clasa pregătitoare, viabilitatea lecției după etapa de evaluare, raportul între termenii ce îi dau lucrării valoare (corectitudine, concizie, claritate, integralitate), nuanțarea demersului educativ, susținerea lui prin exemple edificatoare.
b) Enumerați trei materiale didactice folosite conform scopului educațional și două forme de organizare a elevilor.
Resursele materiale constau în: planșă tema, cartonașe ilustrate, plastilină adezivă. Fișa jocului de rol (cu notițele despre reguli și etape), tabla și creta colorată se înțeleg de la sine.
Prin natura dinamică și atractivă, jocul ușurează însușirea cunoștințele predate. Instrumentarul este cu atât mai potrivit cu cât copiii sunt încă la vârsta gândirii preoperaționale. Acesta îi ajută să își fixeze noțiunile tratate frontal.
Toată activitatea este organizată în interior unui semicerc. Arcul format reprezintă așa numita scenă deschisă publicului care urmărește reprezentațiile, bine schițate în jurul unor itemi semiobiectivi și subiectivi. După caz în jocul de rol elevii lucrează în perechi sau în microgrupuri.
c) Prezentați două metode de predare deosebit de utile în context.
Tema este abordabilă prin asemenea metode didactice: observația, explicația, jocul de rol, exercițiul, expunerea, ciorchinele. Prin prima se dă curs ideii centrale, iar copiilor li se dă ocazia să își prezinte cunoștințele și să manifeste așa cum sunt ca ființe plină formare. Prin cea de-a doua metodă se creează oportunitatea de sistematizare a informațiilor valorificate pe durata activității școlare. Putem afirma că reprezintă momentul de realizare a performanței.
d) prezentați o metodă de evaluare aplicabilă în considerarea competenței menționate.
Resursele (procedurale și materiale) sunt atuuri la îndemâna învățui, care pot face mai ușoară trecerea spre evaluarea sumativă. restul depinde de tactul cu care acesta animă/coordonează fiecare situație de învățare. În scop evaluativ, se poate folosi cu succes turul galeriei. În cadrul acesteia, spre exemplu, li se cere copiilor să redea, în tablouri pictate, scena preferată din jocul de rol. Nu este puțin lucru să le vedem reprezentările mentale în picturi expresive, bogate în sensuri pentru fiecare în parte.
Pe deasupra, se poate folosi și observarea sistematică a comportamentelor elevilor. În sfera evaluarii formative, valoarea ei se subînțelege. Ba mai mult decât atât, fiind adusă în discuție la timpul potrivit, acesta își etalează atributele, unele cu putere (auto)corectivă etalată într-un context de comunicare constructivă.
e) Motiați valoarea activității prin care se formează.dezvoltă abilitatea de transmitere a unor informații.
Jocul de rol supune atenției simularea uituații reale, întitulată În vizită.
Intrând în pielea păersonajelor - gazde și musafiri-, școlarii: exersează diferite tehnici de comunicare - in(formală), (non)verbalâ - și tehnici de autocontrol, se mnanifestă ca niște gazde/musafiri ce trăiesc în plan real o atare experiență, se obișnuiesc să interpreteze roluri variate, se impulsionează reciproc, se (auto)evaluează, se exprimă socio-afectiv, ating latura teatrală a procesului instructiv-educativ.
În paranteză fie zis, micul nostru actor amator se familiarizează cu dramatizările, fapt ce îi nivelează traseul școlar sub următoarele aspecte: înțelege valoarea activităților interactive și valoarea muncii în grup; își exprimă opiniile pe care le susține cu argumente pertinente; conștinetizează rolul imaginii de sine; se exprimă autentic pe sine; vorbește corect, clar, coerent și fluent; depășește mai ușor blocajele emoționale; își mărește puterea de concentrare, își îmbogățește continuu imaginația; își îmbunătățește memoria voluntar; redă facil reprezentările apărute în plan mental; preia/transferă bune practici; își descoperă propriul stil; se (auto)disciplinează; știe să reacționeze în diverse împrejurări concrete de viață.
La rândul său, publicul observă ce este (in)corect în comportamentele personajelor aflate în centrul atenției. Scopul este ca publicul să discearnă între conduite manifestate de eroi în arcul de cerc și să le aleagă numai pe cele dezirabile. Această mențiune face trimitere la o disciplină conexă, Dezvoltare personală. Drept care, lecția capătă o nuanță interdisciplinară.
Scenariul didactic evidențiază valențele jocului de rol, prin definiție o metodă activ-participativă și modelatoare de caractere puternice. Pe de o parte, această dinaminează activitatea și transu copiii - interpreți și privitori - în lumea teatrului, iar pe de altă parte, aceasta le șlefuiește trăsăturile morale.
Observăm cum actul dramatic contribuie la procesul de continuă a copilului, dezvoltându-l armonios și plenar. Conchidem că sunt tangibile obiectivele vizate: reflectarea universului apropiat în secvențe semnificative ce imită diverse evenimente din viața particulară, descrierea lor succintă și clară, dovedirea bunelor maniere în varii circumstanțe,