FISA DE ITEMI PENTRU PROBA DE METODICA
SI ANALIZA ACESTEIA DIN PERSPECTIVA EVALUATORULUI
A) ITEMI OBIECTIVI - testează un număr mare de elemente de continut întrun interval de timp relativ scurt, asigurând un grad de obiectivitate ridicat în măsurarea rezultatelor scolare.
B) ITEMI SEMIOBIECTIVI - pot acoperi o gamă variată de capacităti intelectuale care se doresc a fi testate, oferind în acelasi timp posibilitatea de a utiliza si materiale auxiliare utile elevilor în rezolvarea sarcinilor de lucru propuse.
C) ITEMI SUBIECTIVI (cu răspuns deschis) - sunt relativ usor de construit, principala problemă constituind-o modul de elaborare a schemei de notare a acestora, cu atât mai mult cu cât această categorie de itemi vizează demonstrarea de către elevi, în răspuns, a originalitătii si creativitătii lor.
A) ITEMI OBIECTIVI
A.1. ITEMI CU ALEGERE DUALĂ
Scrieti in dreptul enunturilor urmatoare A, pentru cele pe care le considerate adevarate si ,respective,F, pentru cele care le considerate false.
Metodele moderne de invatare nu sunt agreate de elevi.
Strategiile didactice sunt un punct foarte important in proiectarea didactica.
Evaluarea are ca scop reglarea procesului de invatamant.
A.2. ITEMI DE TIP PERECHE
Uniti cu o sageata cuvintele /enunturile din stanga cu cele corespunzatoare din dreapta :
A B
Metoda Test sumativ
Procedeu RAI
Item Exercitiul
Evaluarea
Scrie definitia evaluarii .
( Evaluarea este o componenta a procesului instructiv – educativ.
Evaluarea reprezinta totalitatea activitatilor prin care se colecteaza, organizeaza si interpreteaza datele obtinute în urma aplicarii unor tehnici, metode si instrumente de masurare, elaborate în conformitate cu obiectivele si tipul evaluarii, în functie de continutul si grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei judecati de valoare pe care se bazeaza o anumita decizie în plan educational. )
A.3. ITEMI CU ALEGERE MULTIPLA
Din categoria itemilor semiobiectivi fac parte itemii de tip:
a. alegere duală, răspuns scurt, alegere multiplă
b. alegere duală, eseu nestructurat, alegere multiplă
c. completare, răspuns scurt, întrebare structurată
d. întrebare structurată, completare, eseu liber
B) ITEMI SEMIOBIECTIVI
B.1. ITEMI CU RĂSPUNS SCURT/ DE COMPLETARE.
Definiti metodele de invatamant.
Itemul este …………………………………………plus ……………………………………
B.2. ÎNTREBĂRI STRUCTURATE
Prezentaţi structura unui proiect de activitate didactică în învăţământul prescolar , respectând cerinţele unei proiectări didactice eficiente, având în vedere:
a. enumerarea etapelor proiectării didactice;
b. precizarea cerinţelor unei proiectări didactice eficiente;
c. elaborarea structurii unui proiect de activitate didactică pentru activităţile de educatie muzicala.
C) ITEMI SUBIECTIVI
C.1. REZOLVAREA DE PROBLEME
Prezentaţi, în maximum o pagină, un curriculum la dispoziţia şcolii, având în vedere următoarele aspecte:
- definirea termenului de curriculum la dispoziţia şcolii;
- descrierea succintă a tipului de curriculum ales.
C.2. ITEMI DE TIP ESEU STRUCTURAT
Elaborati un eseu de 1-2 pagini în care să prezentati conceptul de proces de învătământ. În
redactare, veti avea în vedere următoarele:
- definirea conceptului de proces de învătământ;
- evidentierea a trei caracteristici ale procesului de învătământ;
- mentionarea a câte două aspecte pe care le vizează cele trei dimensiuni ale procesului de
învătământ: functională, structurală si operational.
C.3. ITEMI DE TIP ESEU LIBER
. Realizaţi un eseu de maximum o pagină cu tema Rolul profesorului evaluator în procesul de evaluare a profesorilor .
În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele aspecte:
- exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la rolul profesorului în
procesul de evaluare a profesorilor ;
- precizarea a două modalităţi de abordare a evaluării ;
- descrierea succintă a celor două modalităţi de abordare a evaluării precizate.
ANALIZA FISEI DE ITEMI
Personal consider ca folosirea itemilor, fiind la indemana evaluatorului, e bine sa fie cat mai clar formulati si cat mai variati pentru a obtine o evaluare optima a evaluatului .
In primul rand fiecare evaluat are stilul propriu de invatare si redare a informatiilor ,deci diversificarea itemilor e o necesitate in evaluare astfel incat fiecare evaluat sa poate aborda in functie de stilul propriu o serie de itemi dar in acelasi timp sa fie provocat sa incerce sa-si intreaca performantele prin itemii pe care nu-I sunt pe plac sau la indemana stilului sau. Diversificarea itemilor intr-o evaluare e ceruta si de matricea de specificatii astfel incat toate punctele urmarite in ea sa poata fi atinse de la memorarea informatiilor pana la intelegerea si dezbaterea sau argumentarea lor din perspective personala.
In al doilea rand evaluarea optima se face in conditii optime ,aceasta incluzand strategii diferite ce cuprind metode diferite ,mijloace diferite si forme de evaluare diferite. Acestea duc la rezultatul scontat si evaluatul are sanse sa isi depaseasca performantele personale iar evaluatorul si-a indeplinit sarcina cu succes. Cand vorbim de succes vorbim despre a atinge obiectivele propuse vizavi de continuturile vizate si evaluatii vizati ,pentru scopul vizat –posturi sau avansarea in cariera in cazul profesorilor.Consider ca fisa mea de itemi cuprinde ideile prezentate de mine si are la baza notiuni elementare si de studio asupra metodicii la specilitatea mea. Un candidat la definitivat fiind la inceput de predare e necesar sa stapaneasca sis a invete notiunile de baza pentru ca ele conduc spre cele mai ample si mai dezvoltate .Eu am formulat mai degraba avand in vedere examenuld e definitivat aceasta fisa de itemi incercand sa sustin calitatea incepand de la lucrurile de baza ,cele mici si cele care duc la calitate.
In concluzie consider ca fisa de itemi propusa de mine ar fi un instrument necesar pentru invatare in cazul evaluatilor in cadrul examenelor fiind clar formulate si variati, rezolvarea lor ajutand evaluatul sa obtina rezultate foarte bune la examen. Le doresc SUCCES !
Posts
5. Strategiile didactice
a) Delimitări conceptuale, componente (metode, procedee, forme de organizare și mijloace didactice), taxonomii
b) Metodologia didactică. Metodele didactice: definiții, clasificări, descrieri, exemplificări. Metodologia activizantă - valențe formative
c) Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ.
Strategia didactică - mod de combinare a metodelor, formelor și mijloacelor de învățământ
Principalele elemente constitutive ale unei strategii didactice sunt:
- sistemul formelor de organizare și desfașurare a activității de predare-învățare;
- sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor, tehnicilor și al procedeelor didactice;
- sistemul mijloacelor de învățământ;
- modul de abordare a predării și a învățării, respectiv tipurile de învățare și mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilităților de către elevi.
Taxonomii:
1. După natura obiectivelor pe care sunt centrate:
- cognitive;
- acționale;
- afectiv - atitudinale
2. După evoluția gândirii elevilor:
- inductive;
- deductive;
- analogice;
- transductive;- mixte.
3. După gradul de dirijare a învățării, există mai multe posibilități de clasificare:
- algoritmice (de învățare riguros dirijată);
- semialgoritmice (de învățare preponderent semi-independentă);
- nealgoritmice (de învățare preponderent independentă);
- prescrise (de dirijare riguroasă a învățării): imitative, explicativ-reproductive (expozitive), explicativ-intuitive (demonstrative), algoritmice, programate/
- neprescrise-participative (de activizare a elevilor): euristice (explicativ-investigative, investigativ-explicative de explorare observativă, de explorarea experimentală, de descoperire, bazate pe conversația euristică, problematizante, bazate pe cercetarea în echipă) creative (bazate pe originalitatea elevilor)
- mixte, algoritmico-euristice, euristico-algoritmice.
b. Metodologia (conform lui Cerghit) - methodos - cale ce duce, înspre; logos = știință) se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul predării (teaching) și al învățării (learning), inclusiv cu revelarea principiilor care stau la baza unei eficiente aplicării acestora.
Metoda = o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului; o cale de conducere înspre construcția cunoașterii individuale a acestuia; un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determină pe cei aflați pe băncile școlii la un demers de asmilare activă a unor noi cunoștințe și forme comportamentale, de stimulare, în același timp, a dezvoltării forțelor lor cognitive, intelectuale (I.Cerghit).
Criterii de clasificare a metodelor:
a) Istoric:
- metode tradiționale;
- metode moderne
b) Gradul de generalitate
- generale
- particulare
c) După funcția fundamntală pe care diversele metode o îndeplinesc în cadrul procesului de învățământ:
- metode de predare și învățare propriu-zise, ordonate și acestea, după obiectivul principal de realizat în:
- metode de transmitere și asimilare a cunoșțtințelor;
- metode de formare a priceperilor și deprinderilor;
- metode de fixare (consolidare) a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
- metode de aplicare a cunoștințelor;
- metode de verificare
d) Dupa forma comunicarii:
- metode orale
- metode scrise
e) După izvorul cunoașterii sau sursa generatoare de învățare (experiența social-istorică a omenirii, experiența individuală sau experiența practică).
I. Metode de transmitere și insușire a cunoștințelor:
a) metode de comunicare orală:
- metode expozitive: povestirea, descrierea, explicarea, instructajul, prelegerea, dezbaterea, expunerea cu oponent, etc.
- metode conversative: conversația, discuția colectivă, dezbaterea, problematizarea etc
b) metode de comunicare scrisă: lectura explicativă și lectura independentă;
c) metode de comunicare internă: reflecția personală
II. Metode de explorare și descoperire:
- metode de explorare directă (nemijlocită): observația sistematică și independentă, experimentul, examinarea relicvelor și documentelor istorice, studiul d ecaz etc.
- metode de explorare indirectă (mijlocită): metodele demnstrative, modelarea
III. Metode bazate pe acțiune:
- metode bazate pe acțiune reală: exercițiul, algoritmul, lucrările practice, proiectul de cercetare etc.
- metode bazate pe acțiune fictivă: jocul didactic, învătarea dramatizată, învățarea pe simulatoare etc.
IV. Metode de raționalizare a predării și învățării: instruirea programată, instruirea asistată de calculator.
Metodologia activizantă - valențe formative
Activitatea de grup
► este stimulativă, generând un comportament contagios și o strădanie competitivă;
► în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea solușiei corecte este facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate (D. AUsubel, 1981)
► stimulează efortul și productivitatea individului;
► este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare (D.Ausubel,1981);
► subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;
► dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare (Johnson și Johnson, 1983);
► dezvoltă multiple inteligențe, capacități specifice inteligenței lingvistice ( ce implică sensibilitatea de a vorbi și de a scrie, include abilitatea de a folosi limba pentru a se exprima retoric, poetic și pentru a-și aminti informațiile) inteligenței logice-matematice (ce constă în sarcinile de a face deducții) inteligenței spațiale(care se referă la capacitatea potenționalul de a recunoaște și a folosi patternurile spațiului, capacitatea de a crea reprezentări, nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă), inteligenței intrapesonale (capacitatea de autoînțelegere, autoapreciere corectă a sentimentelor, motivații, temeri), inteligenței naturaliste (care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire din mediul ambiant), inteligenței morale (preocupată de reguli, comportament, atitudini - H. Gardner, 1993);
► stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală - capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);
► munca de grup permite împărțirea sarcinilor și respinsabilităților în părți mult mai ușor de realizat;
► timpul de soluționare a problemelor este deseori mai scurt în cazul lucrurlui în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
► cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;
► interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare;
► lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile;
► se reduce la minimum fenomenul blocajului emoțional al creativității;
► grupul oferă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariția fricii de eșec și la curajul de a-și asuma riscul;
► interacțiunea colectivă are ca efect și educarea stăoânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective.
Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ
Definiție: Ansamblul instrumentelor materiale, naturale sau tehnice, selectate și adaptate pedagogic la nivelul metodelor și procedeelor de instruire, pentru realizarea eficientă a sarcinilor de predare-învățare-evaluare
Clasificare:
► reale, naturale: coletii de plante, roci, insecte, minerale, substanțe etc;
► subtitute ale realității :
- bidimensionale: - fotografii, desene, hărți, planșe.. etc;
- tridimensionale : - machete, mulaje, corpuri geometrice etc;
► simbolice reprezentări grafice, scheme, formule etc;
► acționale: truse de piese, instrumente, aparatură de laborator, aparate, etc.
Integrarea în activitate trebuie să se realizeze într-un mod adecavt și să se valorifice potențialul lor didactic. Intyroducerea în practica didactică a mijloacelor de învățământ nu este un scop în sine, ei trebuie să se sprijine desfășurarea activității de predare-învățare și realizarea obiectivelor instructiv-educative prestabilite.
Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) propun noi posibilități de documentare, de învățare și de formare, permițând accesul nelimitat la cultură. Activitățile de predare-invățare sunt planificate și continutul lecțiilor asincrone este transmis prin internet, prin intermediul unor platforme de învățare special concepute pentru a permite accesul cursanților la lecții și la chestionarele de evaluare online. Principalul avantaj al învățării asistate de calculator îl reprezintă accesul unui public numerops la educație. Folosirea NTIC în învățământul presupune articularea a trei aspecte compelentare tehnologice, metodologice și pedagogic.
Posibilitățile de utilizare a NTIC în cadrul procesului de învățământ sunt multiple:
- utilizarea unor platforme educaționale;
- crearea unor clase virtuale în care elevii pot accesa, pot lucra, pot încărca teme etc.
- crearea unor instrumente evaluative etc.
descarca materialul in format word de la atasamente
4. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică între predare-învățare-evaluare
PREDAREA = latura procesului de învățământ intenționată, programată, organizată, de transmitere de către profesor a cunoștințelor teoretice și practice care stau la baza învățării.
ÎNVĂȚAREA = latura procesului de învățământ intenționată ,programată ,organizată de însușire și asimilare de către elev a cunoștințelor teoretice și practice pe baza predării și a studiului individual.
EVALUAREA = o succesiune de operații de apreciere, măsurare și control a cunoștințelor teoretice și practice prin care se raportează obiectivele pedagogice la rezultatele obținute.
Eficiența procesului de învățământ este dată de interacțiunea dinamică între predare-învățare-evaluare
► Fiecare din cele 3 laturi se raportează una la cealaltă pentru a intra într-o interacțiune reală și eficientă
► Profesorul operaționalizează obiectivele didactice în funcție de vârsta elevilor , selectează conținuturile în funcție de profilul clasei, alege și îmbină metodele ,mijloacele și formele de organizare în funcție de particularitățile elevilor.
► Predarea declanșează și gestionează schimbări comportamentale , experiențe noi , care prin interdependență ,sunt responsabile de producerea învățării.
► Elevul se raportează la intențiile profesorului ,își reglează posibilitățile de învățare în funcție de cerințele formulate explicit ,recepționează ,prelucrează și redă cunoștințele predate într-o manieră personală, în funcție de capacitățile, interesele și aspirațiile sale,
► Printr-o predare eficientă și proactivă, cadrul didactic are posibilitatea de determina angajarea deplină a educabililor în procesul învățării și în valorificarea experiențelor pe care le dețin.
► Progresul în învățare și eficiența predării sunt monitorizate continuu prin feedback și diferite forme și tipuri de evaluare.
► Realizarea permanentă și sistematică a unei evaluări a procesului instructiv -educativ permite cunoașterea , explicarea și perfecționarea rezultatelor elevilor și a procesului de predare învățare care a produs aceste rezultate.
Abordarea interacțională a procesului de învățământ pune în evidență realizarea unui echilibru între cele trei componente de bază ale instruirii școlare. Din această perspectivă predarea-învățarea-evaluarea au responsabilități relativ egale în ceea ce privește rezultatele procesului de instruire (+ sau-)
Predarea, învățarea și evaluarea reprezintă principalele componente ale unui proces de învățământ, atunci când este analizat sub aspect operațional. Prima se referă la activitatea profesorului, a doua la activitatea elevilor, a treia îi angajează pe cei doi poli ai educației (profesorul și elevul) în egală măsură.
Procesul de învățământ reprezintă o interacțiune dinamică dintre cele trei elemente. Interacțiunea dintre predare-învățare-evaluare se realizează prin strategii și metode didactice activ-participative care asigură dezvoltarea capacităților intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor.
Relațiile dintre predare-învățare-evaluare în sistemul actual de învățământ sunt următoarele :
► Cele trei componente sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ, astfel relația dintre ele este una complementară, ce trebuie privită în sistem;
► Relația dintre acțiunile învățătorului (predare) și acțiunile elevilor (învățare) este mereu orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un nivel calitativ cât mai înalt.dar evoluția acțiunilor nu capătă sens dacă nu are loc și verificarea, aprecierea rezultatelor
( evaluarea ), pentru a produce apoi proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acțiune ( reglarea , autoreglarea). Astfel relația lor este una de interdependență, aceasta reprezentând un tot unitar.
► În procesul de învățământ, cunoașterea se realizează pe fondul interacțiunilor multiple și neunivoce între predare și învățare, între activitatea învățătorului și a elevului . Conținutul lucrat și asigurat prin predare devine ulterior, prin învățare, o achiziție personală a elevului.
descarca materialul in format word de la atasamente
3. Procesul de învățământ - sistem și funcționalitate
a) Procesul de învățământ: concept, structură, funcții, dimensiuni, caracteristici, procesualitate internă, modele explicativ-interpretative. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică între predare, învățare și evaluare
b) Condiții și factori de creștere a eficienței procesului de învățământ. Organizarea activității didactice la nivelul clasei, inclusiv în regimul simultan și în mediul virtual
c) Procesul de învățământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concepte operationalizabile la nivelul activităților didactice educative desfășurate de regulă, în mediul școlar (S. Cristea)
Structura - poate fi analizată la diferite niveluri de referință:
a) nivelul de organizare al procesului de învățământ poate fi analizat în sens macrostructural și în sens microstructural.
În sens macrostructural, nivelul de organizare al procesului de învățământ depinde de structura de organizare a sistemului de învățământ, respectiv de modul de organizarea al sistemului de învățământ pe trepte și cicluri școlare, pe discipline școlare concepute mono și interdisciplinar.
De asemenea, organizarea procesului de învățământ, la nivel macro, depinde de structura cantitativă și calitativă a anului școlar.
Structura cantitativă a anului școlar vizează: numărul de zile rezervate pentru școală, vacanțe și numărul de ore stabilit pe discipline/anual, semestrial, săptămânal, pe module de studiu, pe capitole, pe subcapitole, pe grupuri de lecții etc.
Strucutra calitativă a anului școlar vizează logica organizării disciplinelor pe semestre sau trimestre școlare, raporturile dintre timpul școlar și vacanțele școlare, dintre activitățile școlare și activitățile extrașcolare, dintre etapele de sistematizare a învățării și cele de evaluare finală, deschiderile spre interdisciplinaritate, educația permanentă și autoeducație, etc.
În acest sens microstructural, nivelul de organizare a procesului de învățământ depinde de formele de activități adoptate. Din această perspectivă, procesul de învățământ include forme de organizarea a activității și forme de realizare a activității.
b) nivelul acțiunilor principale realizate în cadrul procesului de învățământ vizează activitatea de instruire proiectată de profesor și cea de învățare, realizată de elev, ca efect direct și indirect al instruirii.
c) nivelul componentelor de bază ale procesului de învățământ implicate în proiectarea, realizarea și dezvoltarea oricărei activități de instruire vizează obiectivele-conținutul-metodologia-evaluarea, în calitatea acestora de componente fundamentale, implicate în proiectarea, realizarea și dezvoltarea oricărei activități de instruire/educație.
Funcțiile procesului instructiv-educativ pot fi:
- instructive, de comunicare a valorilor și produselor culturale, științifice prin susținerea cunoașterii lor de către elevi, fie în mod senzorial-perceptiv, fie în mod rațional, teoretic, prin crearea situațiilor adecvate de predare-învățare;
- formative, de transportare, deplasare psihologică și culturală a elevilor, de pregătire pentru integrare continuă în viața socială, profesională, de dezvoltare axiologică.
- manageriale ce constau în proiectarea, conducerea, aplicarea și evaluarea eficienței programelor educaționale pe termne lung (necesar parcurgerii nivelșurilor sistemului) mediu (pe semestre/ani școlari) și scurt (pe activități didactice).
B. Funcțiile procesului instructiv-educativ după F. Buchberger, 1999):
► funcția de predare;
► funcția de invățare;
► funcția de evaluare
C. Funcțiile procesului instructiv-educativ după Dragu A:
► Funcțiile generale
a) Funcția centrală a procesului de învățământ vizează consecința de maximă generalitate-formarea/dezvoltarea personalității elevilor prin activitatea de instruire, realizată în mediul școlar în perspectiva integrării lor sociale.
b) Funcția principală (culturală) vizează formarea/dezvoltarea personalității elevilor prin valorile culturii generale, morale, tehnologice și economice transmise, receptate, interiorizate și aplicat în contextul instruirii școlare.
Dimensiunea procesului de învățământ reflectă resursele abordării sistemice a activității
a) dimensiunea funcțională reflectă legătura acestuia cu sistemul de învățământ prin intermediul finalităților educației: relevanța lor socială în proiectarea globală a învățământului, consistența psihologică a obiectivelor programelor școlare, deducerea creativă a obiectivelor operaționale ale activităților concrete, calitatea structurii sistemului, a relației între intrările în sistem și rezultattele obținute;
b) dimensiunea structurală vizează resursele pedagogice angajate, relațiile școlii cu alte medii educaționale, resursele materiale și umane, financiare, informaționale, temporare;
c) dimensiunea operațională vizează activitatea calitativă, didactică a profesorului, pe termeni de acțiune concretă în predare-învățare-evaluare, în realizarea calitattică a obiectivelor, prin conținuturi și metodoligii specifice (S.Cristea)
Caracteristici generale ale procesului de învățământ vizează:
a) interacțiunea subiect (învățător) - obiect (elev, receptor) pentru contruirea unui repertoriu comun pentru îngelegerea mesajelor, cu antrenarea empatiei pedagogice prin comunicarea didactică. Aceasta depinde de scopul activității, de perosnalitatea învățătorului, de stilul educațional;
b) unitatea informativ-formativ, în baza legăturii functionale între conținutul acțiunii didactice și efectele lui pshihologice, prin respectarea legii procesului de învățământ, prin medierea pedagogică a cunoașterii științifice, prin adaptarea discursului pedagogic;
c) autoreglarea activității învățătorului în funcție de răspunsul elevului prin conexiune inversă.
Procesualitatea internă
Procesul de învățământ este un ansamblu de actiuni exercitate în mod conștient și sistematic de către educatori asupra educaților într-un cadru instituțional organizat în vederea formării perosnalității acestora în concordanță cu cerințele idealului educațional.
Între acțiune, ca proprietate internă a procesului de învățământ și produsul său, formarea personalității, se stabilește o relație de concordanță, impusă de folosirea și aplicarea unor norme și legități psihopedagogice, de către educator.
Atunci notele definitorii ale procesului de învățământ sunt:
- caracterul bilateral (interactiunea reciprocă profesor-elev);
- unitatea informarea-formare, între transmiterea de cunoștințe variate și dezvoltarea biopsihosocială a personalității educatorului;
- abordarea ca sistem cu autoreglare, ca bază a modului de funcționare;
- interpretarea ca proces de cunoaștere, ca finalitate generală a procesului.
Modele explicativ-interpretative
Principalele modele de abordare ale procesului de învățământ, după opinia profesorilor Ioan Cerghit (1992) și Ioan Neacșu (2000)
1. în modelul interactiv: accentuează interacțiunea dintre predare-învățare-evaluare
2. modelul sistemic: elementele procesului de învățământ se află într-o strânsă interdependență;
3. modelul informațional: care sunt principalele categorii de informații care influențează sau distorsionează procesul de învățământ
4. modelul cibernetic; accentuează rolul mecanismelor de feed-back; de conexiune inversă pentru reglare;
5. modelul comunicațional: are ca obiect de studiu comunicarea educațională cu toate componentele și caracteristicile sale;
6. modelul câmpului educațional/al spațiului de instruire: în spațiul de instruire intervin variabile care condiționează rezultatele învățării;
7. modelul situațiilor de instruire: explotează contextul învățării; elevul se află într-o rețea de relații cu conținuturile; variabile aunt dinamice multifactoriale.
Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică dintre predare-învățare și evaluare
Predarea, învățarea și evaluarea reprezintă principalele componente ale unui proces de învățământ, atunci când este analizat sub aspect operațional. Prima se referă la activitatea profesorului, a doua la activitatea elevilor, a treia îi angajează pe cei doi poli ai educației (profesorul și elevul), în egală măsură.
Procesul de învățământ reprezintă o interacțiune dinamică dintre trei elemente: predare, învățare, evaluare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului acțiunii și modalității de implicare sau de răspuns ale elevilor, în vederea realizării unei congruențe și armonii între componente. Interacțiunea predare-învățare-evaluare se realizează prin strategii și metode didactice activ-participative, care asigură dezvoltarea capacităților intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor.
Relațiile dintre predare-învățare-evaluare în sistemul actual de învățământ sunt următoarele:
- cele trei componente sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ, astfel relația dintre ele este una complementară, ce trebuie privită în sistem;
- relația între acțiunile învățătorului (de predare) și acțiunile elevilor (de învățare) este mereu orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un nivel calitattiv cât mai înalt. dar (evaluarea), pentru a produce apoi proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acțiune (reglarea, autoreglarea). Astfel, relația poate fi una de interdependență, acestea reprezentând un tot unitar.
- în procesul de învățământ, cunoașterea se realizează pe fondul interacțiunilor multiple și neunivoce între predare și învățare, între activitatea învățătorului și a elevului. Conținutul lucrta și asigurat prin predare devine ulterior, prin învățare, o achiziție personală a elevului.
b) Condiții și factori de creștere a eficienței procesului de învățământ
Eficiența înseamnă focalizarea pe calitatea rezultatelor, dar acestea sunt raportate la obiective, la condițiile create, la resursele antrenate, la conținuturile vehiculate, la metodologiile folosite, la gestionarea timpului școlar, la apelul la noile tehnologii informaționale, la asigurarea unui management de succes al procesului la clasă, la nivelul pregătirii profesorului, la modul de evaluare, s.a
Proiectarea pedagogică fiind o acțiune de orientare și pregătire a activității instructiv-educative, este cea dintâi condiție de creștere a eficienței procesului de învățământ. În acest scop ea trebuie realizată respectând anumite etape și operații integrate în programul de instruire.
Pertinența curriculumului poate fi și ea o condiție de creștere a eficienței procesului de învățământ. Astfel, curriculumul trebuie să fie unul pertinent, elaborat în raport cu finalitățile și cu necesitatea de a asigura educația permanentă. Pertinența curriculumului este chair unul dintre criteriile de selecție a acestuia. Ea poate fi înțeleasă și în raport cu aspirațiile indivizilor.
Coerența, calitatea și armonizarea componentelor structurale :
Componentele structurale și funcționale ale procesului de învățământ dobândesc relevanță doar în interacțiuni într-un sistem care are în centru elevii cu nevoile lor și cu o continuitate dinamică. Obiectivele devin criterii de evaluare, iar rezultatele elevilor baza noilor obiective.) Pentru ca sistemul să fie eficient, el trebuie să se caracterizeze prin coerență și continuitate .
Realizarea coerenței componentelor procesului de învățământ se realizează prin :
1. Legătura strânsă dintre obiective și conținut determină tipul lecției , strategia didactică necesară, formele de predare, mijloacele și modalitățile de evaluare;
2. Gradul de organizare a activităților instructiv - educative, concretizarea într-un management școlar bun, planificări și programe bine alcătuite;
3. Calitatea vieții școlare se manifestă în lecții și activități cu caracter creativ, în calitatea performanțelor obținute de elevi, în ordine, disciplină
4. Competențele științifice de specialitate ale profesorilor, aptitudinile lor psihopedagogice și metodice, conștiința profesională, receptivitatea față de nou;
5. Calitățile intelectuale ale elevilor, frecvența la cursuri, pregătirea ritmică a lecțiilor, folosirea unor metode raționale de învățare.
PERSONALITATEA PROFESORULUI
Presupune o serie de calități determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară.
Calitățile dezirabile personalității profesorului determină progresul sociocultural și spiritual al unui învățământ democratic. El contribuie la creșterea eficienței învățământului instructiv - educativ. Aceste calități determină sporirea rolului său formativ, activ, creativ, de organizator și de
conducător al procesului de formare, de pregătire multilaterală pentru muncă și viață a noilor generații .
Calitățile și trăsăturile de personalitate necesare unui bun profesor sunt :
► Umanism – sensibilitate față de problemele vieții
► Responsabilitate socială
► Conștiinciozitate, seriozitate în pregătirea activităților didactice, punctualitate, sociabilitate, simțul datoriei.
Trăsături de voință și caracter :
► Fermitate, hotărâre, perseverență, respect , obiectivitate în aprecierea elevilor
► Pasiune pentru meseria de profesor și comportament civilizat
► Exigență echilibrată, modestie
► Cultură generală pentru a preda interdisciplinar
Aptitudinea pedagogică = ansamblul de calități necesare unei persoane în vederea exercitării profesiunii de educator. (competențe : profesionale, psihopedagogice, morale și socio–relaționale).
STILUL EDUCAȚIONAL = o sinteză de calități, capacități și componente educaționale, manifestate în modalități de proiectare, organizare, desfășurare și evaluare a activităților instructiv-educative.
TIPOLOGIA STILURILOR
► În plan vertical – individuale ( identitatea fiecărui profesor)
– grupale (profesori cu particularități stilistice asemănătoare
► În plan orizontal : în funcție de criterii ca : orientarea conținuturilor, structura de comunicare
După eficiența învățării și satisfacție :
► Stil centrat pe profesor (profesorul domină, deține integral controlul acțiunilor)
► Stil centrat pe elev (profesorul permite elevilor să ia decizii în privișa organizării și conducerii învățării)
După structura de personalitate a profesorului :
– Apropiat sau distant
– Metodic, sistematic sau neorganizat
– Stimulativ sau rutinar
Stilul cel mai eficient este cel optim în raport cu condițiile date.
Elemente de curriculum ascuns
Curriculumul ascuns reprezintă experiențele neintenționate ale elevilor, care nu corespund obiectivelor explicite de instruire și educație și nici conținuturilor curriculare sau metodelor din programa oficială, dar care influențează socializarea școlară a elevilor.
– Poate reprezenta experiența de învățare care provine din mediul psiho-social și cultural al clasei de elevi
– Are în vedere obiective și procese neexprimate în documentele curriculare oficiale , dar prezente în organizarea activității didactice, la nivelul comportamentului didactic al partenerilor la educație sau la cel al conținuturilor.
Toate acestea au un rol hotărâtor în creștere eficienței procesului de învățământ dacă sunt alese și utilizate într-un mod optim, pliabil pe necesitățile și particularitățile individuale ale elevilor.
descarca materialul in format word de la atasamente
Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)
Redactați un eseu structurat, de circa o pagină, în care predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.
Orice cadru didactic știe că predarea reprezintă prima activitate ce pune pe rol procesul de învățământ. De asemenea, orice cadru didactic știe că procesul de învățământ este fundamental pentru instruirea și formarea continuă a elevului în planul dezvoltăriilui academice și îndeosebi a dezvoltării lui personale.
Este limpede că, în lipsa predării, nu pot exosta celelalte două activități principale: învățarea și evaluarea. este limpede și că, din pricina predării defectuoase, apar împrejurări ce denotă carențele cadrului didactic, prfesional vorbind. În altă ordine de idei, din cauza predării defectuoase, elevii nu își pot însuși informațiile aferente unităților tematice în mod corespunzător, drept care nici nu pot a-și explica legăturile existente între conținuturi și rezultatele așteptate. Fiind transmise trunchiat sau parțial, datele care constituie fundamental temei erute potrivit programei școlare rămân un simplu scop intangibil.
Triada predare-învățare-evaluare poate lua forma unui cerc, în interiorul căruia circuitul este continuu. Elementele triadei sunt absolut interdependente și susceptibile să garanteze succesul lecției, dacă, în context, se manifestă profesionalismul cadrului didactic. Se afirmă deseori că reușita lecției depinde considerabil de tactul cu care profesorul organizează și coordonează activitățile derivate din procesul de învățământ, derulat în propria clasă. Mai mult decât atât, situațiile reale de învățare, create în considerarea actiului de predare, pot fi percepute ca veritabile experiențe de învățare. prin definiție, experiența de învațare are un profund caracter formato, în baza căruia elevul este ghidat spre evaluarea formatoare.
Aceasta din urmă îi dă greitate lecției, întrucât se știe că finalitatea procesului instructiv-educativ nu constă doar în răspunsul la întrebarea Ce și cât știu?, ci mai degrabă, în răspunsul la întrebarea Ce sunt capabil(ă) să fac eu cu ce și cât știu?.
Știm că profesorul îi revine exclusiv activitatea de predare. Pe durata sa organizează și conduce diverse situații de învățare, respectiv transmite un conținut informațional folosind strategii potrivite și adaptate la caracteristicile clasei și la nevoile sale. În didactica modernă, predarea este centrată pe elev.
De preferință, profesorul procedează în așa fel încât orientează actul de predare spre elev, beneficiar direct final. Nevoile și așteptările lui trebuie să primeze întotdeauna din motive ce subliniază dreptul la o educație oferită pe măsura lui, holistic privită. Fiind pus mai presus de profesor în timpul predării, elevul culegeele, grație cărora își mărește bagajul de cunoștințe, indispensabil pe traseul educațional. El devine oglinda profesorului, în care își autoanalizează comportamentul și competențele.
Spre final, menționăm câteva aspecte despre (auto)evaluarea comportamentului cadrului didactic.
Plastic vorbind, profesorul, privindu-se în oglina clasei lui, poate afla dacă și-a proiectat ori nu lecția în acord cu obiectivele prestabilite. Calitatea actului de învățare - realizat de elev în clasă și acasă - depinde într-o mare măsură de modul în care activitatea de predare a fost organizată, coordonată și încheiată. În fiece context de învățare se reflectă experiența personală și profesională a cadrului didactic. Și conduita la fel. Prin aceea ce face și spune direct tacit, acesta se exprimă pe sine. De asemenea, în fiece moment de reflecție, acesta dă curs procesului de (auto)reglare a lecției. Evaluarea și (auto)evaluarea conduitei cadrului didactic se mai poate realiza verificând și interpretând fișa de asistență la ore, întocmită de terțele persoane avizate - colegii de breaslă și superiorii lui pe scară ierarhică.
Vrem să credem că această temă nu se încheie cu ultima idee enunțată, ci continuă în mintea cititorului ca un exercițiu de autoanaliză, având în fundal scenariile didactice care i-au marcat înte activitate la catedră și nu numai. Din fiece secvență se pot reține exemple care să reprezinte un asa-zis îndrumar pentru profesorii aflați în căutarea propriului stil de predare, dar și în căutarea celor mai bune practici de gestionare a clasei.