Citirea/lectura în clasele a II-a – a IV-a
Modelul comunicativ-funcţional – care presupune dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare orală, de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă – propune o nouă abordare a textului, în ansamblul său.
Elevii claselor primare vor cunoaşte, prin intermediul lecturii, diverse tipuri de texte, literare şi nonliterare, lectura devenind, treptat, o tehnică utilizată din ce în ce mai frecvent de şcolarul mic; dar simpla lectură nu garantează învăţarea, avem nevoie şi de alte elemente pentru a-l ajuta pe elev să înţeleagă mesajul textului parcurs şi să descopere ce poate el valorifica din actul citirii/lecturii.
Orice act de învăţare presupune angajarea efortului personal al celui care învaţă, prin urmare, învăţarea tehnicilor muncii cu cartea se realizează prin punerea elevilor în situaţia de a opera în mod independent cu elemente ale lecturii explicative.
Programele şcolare recomandă utilizarea textelor literare sau nonliterare de întindere mică:
în clasa I circa 75 de cuvinte, în clasa a II-a – texte de până la 120 de cuvinte şi în clasele a III-a şi a IV-a de până la 300 de cuvinte.
Citirea corectă presupune citirea fără silabisire, fără adăugiri, repetări sau inversiuni de sunete sau cuvinte, pronunţarea corectă a cuvintelor, citirea propoziţiilor cu intonaţie corespunzătoare, manifestarea independenţei în citirea unui text (fără ajutor).
Citirea fluentă presupune ritm propriu, fără pauze între cuvinte, fără îngtreruperi şi poticneli. La clasa a IV-a fluenţa trebuie să se exprime şi faţă de un text la prima vedere, indiferent de stilul în care este redactat (literar, ştiinţific, publicistic).
Citirea conştientă înseamnă înţelegerea celor citite, a mesajului comunicat de text.
Citirea expresivă înseamnă modularea vocii în funcţie de semnle de punctuaţie şi exprimarea unor stări afective sugerate de mesajul textului. Presupune sesizarea nuanţelor sugerate de un text, înţelegerea subtilităţilor şi, parţial, a intenţiilor autorului textului. Înţelegerea expresivităţii nu se poate realiza fără a avea obişnuinţa de citire conştientă, fluentă, corectă.
Programele şcolare în vigoare propun ca tematica textelor să reflecte universul copilăriei şi valorile proprii acestuia, lăsând la latitudinea autorilor de manuale şi a profesorilor pentru învăţământ primar alegerea textelor şi tratarea diversificată a noţiunilor de teorie literară.
Modalităţi de abordare a textului. Lectura explicativă
Lectura explicativă este considerată un complex de metode, care apelează la conversaţie, explicaţie, demonstraţie, povestire, joc de rol etc., urmărind citirea textului în vederea înţelegerii lui.
Lectura explicativă se desfăşoară după următorul algoritm:
Pregătirea pentru citire/lectură – include activităţi de captare a atenţiei, de trezire a interesului elevilor (motivarea pentru lectură) pentru textul ce urmează a fi citit, de prevenire a unor elemente care ar putea îngreuna înţelegerea sa; conversaţia pregătitoare poate introduce termeni a căror semnificaţie trebuie cunoscută de elevi pentru a putea parcurge textul, se pot explica tot în această etapă unele cuvinte (semantizarea cuvintelor).
Lectura integrală a textului – poate fi efectuată de profesorul pentru învăţământ primar (citire model) sau de către elevi (acasă sau în clasă, prin activitate independentă). Selectarea textelor ce vor fi date elevilor spre lectură integrală trebuie făcută cu mare atenţie, pentru ca elevii să nu întâmpine dificultăţi în înţelegerea lor. Textele lirice şi cele cu vădit caracter educativ se recomandă a se citi în clasă, pentru a putea evidenţia împreună cu elevii valenţele lor formative şi pentru a-i putea ajuta în descifrarea/interpretarea semnificaţiei imaginilor artistice. Pentru verificarea înţelegerii textului se organizează o conversaţie scurtă, referitoare la autor, titlu, personaje, acţiune (în funcţie de nivelul clasei şi de tipul textului). Înainte de citirea model a profesorului, se poate formula o sarcină didactică care să vizeze un anume aspect din textul citit. Astfel, elevii ar fi motivaţi să urmărească textul, iar profesorul va putea verifica atenţia elevilor.
Citirea pe fragmente, analiza textului şi extragerea ideilor principale, alcătuirea planului de idei – cu ocazia conceperii şi proiectării lecţiei, profesorul împarte textul în fragmente, activitatea didactică la clasă desfăşurându-se, în general, astfel:
citirea de către elevi, cu voce tare sau în gând, a primului fragment şi sublinierea cuvintelor necunoscute;
explicarea cuvintelor necunoscute;
formularea de întrebări şi răspunsuri pentru clarificarea mesajului;
formularea şi notarea ideii principale a fragmentului citit; se recomandă încurajarea elevilor de a formula fiecare cât mai sintetic ideea principală, din variantele propuse se alege cea care întruneşte acordul celor mai mulţi elevi şi corespunde mesajului transmis de text, se scrie pe tablă şi caiete;
se procedează, în continuare, la fel şi pentru celelalte fragmente;
după parcurgerea aceloraşi paşi pentru ultimul fragment, pe tablă şi în caietele elevilor se va regăsi planul de idei al textului citit.
Citirea integrală a planului de idei şi realizarea unei conversaţii generalizatoare – se realizează cu scopul refacerii sintezei ideatice a textului, pentru a atrage atenţia asupra personajelor, aspectelor educative, expresivităţii textului.
Refacerea sintezei textului – se realizează prin citire integrală sau povestire.
În clasele a II-a – a IV-a se utilizează texte diferite, din punctul de vedere al conţinutului şi al organizării:
-texte literare cu conţinut epic;
-texte literare cu conţinut liric;
-texte cu conţinut istoric;
-texte de lirică peisagistă;
-texte cu conţinut ştiinţific.
Algoritmul metodic pentru textele literare cu conţinut epic este următorul:
-conversaţia introductivă;
-citirea integrală a textului;
-citirea pe fragmente;
-explicarea cuvintelor nou întâlnite;
-povestirea fragmentelor şi desprinderea ideilor principale;
-recitirea integrală;
-povestirea după ideile principale.
În clasele a III-a şi a IV-a, profesorul îndrumă elevii spre evidenţierea însuşirilor unor personaje literare, comentarea aspectelor stilistic-artistice.
Textele (literare) cu conţinut istoric aparţin genului epic, dar au ca atribute afectivitatea şi lirismul, oferind resurse educative. Întâmplările prezentate sunt spectaculoase, personajele sunt adevăraţi eroi.
Strategia aplicării lecturii explicative, în cazul acestor texte, presupune:
-pregătirea clasei pentru asimilarea conţinutului;
-povestirea profesorului – toate noile achiziţii pe care le vor face elevii vor fi explicate în context, fără a se diminua trăirile afective;
-citirea textului – în cazul textelor de mai mare întindere, li se poate cere elevilor să citească integral textul acasă, în clasă trecând direct la pasul următor;
-citirea pe fragmente, explicarea cuvintelor şi stabilirea ideilor principale;
-evidenţierea aspectelor educative ale conţinutului; -repovestirea elevilor – chiar cu suport imagistic; -caracterizarea personajelor (dacă este cazul). În cazul legendelor istorice este importantă înţelegerea semnificaţiei lor – ceea ce îşi pune amprenta pe întregul comportament al elevilor.
Textele lirice redau sentimentele, gândurile autorului prin intermediul imaginilor artistice. Algoritmul metodic pentru textele lirice este următorul:
-conversaţia introductivă – explicarea unor cuvinte şi expresii care să ajute înţelegerea textului, crearea unei atmosfere afective, stimularea interesului;
-recitarea model;
-analiza textului – explicarea sensului figurat al cuvintelor, expresiilor poetice, organizarea pe strofe şi versuri;
-recitirea integrală, respectând intonaţia impusă de semnele de punctuaţie şi de ideile transmise de text;
-memorarea poeziei (fragmentar / în întregime).
Metoda lecturii explicative a textelor nonliterare are următorul desfăşurător:
-conversaţia pregătitoare – conversaţie despre domeniul la care se referă textul, explicarea anticipată a cuvintelor care ar îngreuna înţelegerea textului;
-lectura integrală sau fragmentară a textului, explicarea termenilor ştiinţifici, sesizarea ideilor principale;
-conversaţie asupra textului pentru înţelegerea corectă a lui şi ordonarea gândirii elevilor; -recitirea textului de către elevi şi explicarea motivată (cauză-efect) a fenomenului ştiinţific prezentat.
Lectura explicativă este calea cea mai eficientă de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe, cu ajutorul cărţii.
Până la sfârşitul clasei a IV-a, elevul va trebui să dobândească abilitatea de a citi corect, conştient, fluent şi expresiv texte literare şi nonliterare de mică întindere, va avea capacitatea de a sesiza acordurile gramaticale folosite atât în textele literare, cât şi în cele nonliterare, va căpăta deprinderea de a discuta despre textul citit, va manifesta interes pentru lectură din dorinţa de a afla mai multe lucruri dintr-un domeniu dat.
Lectura suplimentara este o prelungire a lecturii textelor din clasa, din manualul scolar. De aceea, controlul si îndrumarea lecturii particulare/suplimentare a elevului are menirea de a perfectiona, prin activitate indirecta, independenta, actul de citire, exersat pe diferite tipuri de texte. Cum cititul cartilor constituie o abilitate fundamentala de natura intelectuala, fiind un instrument al activitatii intelectuale, o deprindere utilizabila pentru toate domeniile de cunoastere umana, competenta lecturala constituie o achizitie fundamentala. De aici rezida importanta lecturii pentru orice elev, pentru devenirea sa ulterioara, pentru sprijinul progreselor sale scolare la toate disciplinele didactice. Cartea, iubirea pentru citit, permite ,,deschiderea portilor care le permite (elevilor) intrarea libera în lumea fascinanta a cartii'' Gustul pentru lectura, atasamentul pentru ,,expresia tiparita (carti, reviste, ziare, diverse publicatii) reprezinta una din cele mai raspândite si intense activitati ale omului modern'' în ciuda unei acerbe concurente cu mijloacele audio-vizuale.
Lectura îndeplineste rolul de sursa principala de informare, de achizitionare a unor experiente individuale, cu tenta morala; ea propune, de regula, valori universale umane, realizând, în mintea copiilor, o ierarhizare si coagulare a valorilor culturii nationale si universale; lectura ofera satisfactii estetice, propune modele de comportament; lectura contribuie la îmbogatirea limbajului, la nuantarea si dezvoltarea/activizarea exprimarii, însusirea unor structuri comunicative; lectura ,,umple'' în mod placut timpul liber al elevilor, oferind clipe de satisfactie, de meditatie, fiind principala ,,sursa de miraje'' Iata pentru ce lectura ca act de parcurgere a textelor (literare si neliterare) în clasa si în afara clasei, prin importanta ei, ramâne o obligativitate didactica. Chiar daca în programa scolara nu sunt ore speciale pentru lectura, îndrumarea si controlul lecturii suplimentare ramâne o atributie a institutoarei. Lectura trebuie sa devina o obisnuinta pentru învatarea permanenta.
Exemple
Citirea în gând contribuie la dezvoltarea memoriei vizuale şi la o independenţă totală în citire. Trecerea la acest tip de citire se face numai după ce elevii ştiu să citească fluent, corect, conştient, expresiv; este stadiul la care ajunge elevul pentru a putea reflecta asupra sensului textului.
Citirea selectivă contribuie la evitarea învăţării mecanice, la controlarea atenţiei elevilor şi la formarea capacităţii de selecţie. Citirea selectivă se poate realiza cu voce tare sau în gând, urmată de o activitate independentă referitoare la selecţia operată.
Citirea în lanţ a propoziţiilor asigură exersarea citirii de către toţi elevii clasei. Fiecare elev citeşte câte o propoziţie în ordinea aşezării în bancă sau, mai rar, după catalog.
Citirea alternativă se realizează prin lectura unei propoziţii cu voce tare, apoi următoarea în gând sau în şoaptă.
Citirea în ştafetă oferă elevilor posibilitatea de a-şi numi continuatorul la citire. Are rolul de a menţine atenţia elevilor.
Citirea pe roluri se aplică în cazul textelor dialogate, este un procedeu mult îndrăgit şi solicitat de elevi.
Posts
Strategiile învățării citirii si scrierii la clasele I-II
Curriculumul National sugereaza câteva exemple de activitati de învatare, recomandând tipuri de exercitii. Urmeaza ca institutoarea sa particularizeze în exemple accesibile pentru elevii din ciclul de achizitii fundamentale, adica din clasa I si clasa a II-a, având în vedere si forme de continuitate în urmatorul ciclu de dezvoltare.
Astfel la clasa I, se recomanda numeroase activitati de învatare (care vor fi realizate cu ajutorul unor continuturi, sugerate). Ele sunt, în general, exercitii de selectare, corectare, delimitare, identificare, construire, determinare, transformare, corectare etc. Sugestii exerciții/ activitați de invățare
Pronuntarea alfabetului.
Se cere copiilor sa priveasca plansele cu toate literele alfabetului. ,,Vreau sa pronuntati corect sunetele indicate de mine". Se va indica, pe sarite diferite litere, iar elevii le vor pronunta corect. Exercitiul capata complexitate prin a cere sa se gaseasca un cuvânt care sa înceapa cu litera respectiva. Exemplu: a - avion; s - soarece; z - zbor etc. În continuare, elevii vor fi solicitati sa scrie cuvântul ales la tabla si în caietele speciale. Exercitiul devine si mai instructiv daca se solicita elevilor sa includa cuvântul obtinut într-o comunicare cu înteles, adica printr-o propozitie. Aceasta poate fi scrisa pe tabla, dar poate fi complicata, prin schimbarea unor cuvinte, a formei unui cuvânt sau a intonatiei (pentru intuirea semnelor de punctuatie).
Învatarea observarii.
Se prezinta copiilor doua-trei imagini narative (sugereaza o activitate), cum ar fi: ,,un copil citind", ,,tata sofeaza", ,,catelul latra" etc. Se solicita scrierea , necorelata, a 3-4 cuvinte în legatura cu fiecare imagine. De pilda: copil, fotoliu, carte; volan, parbriz, ochelari; curte, catel, lant. Se cere apoi alcatuirea unei propozitii cu cel putin trei cuvinte despre fiecare desen, pe care elevii o vor scrie pe caiete.
Locul literei.
Pe o fisa se scriu zece cuvinte. Se cere elevilor sa arate locul unei anumite litere în fiecare cuvânt, precum si numarul de litere din cuvintele alese.
Locul silabelor.
Se efectueaza exercitii de recunoastere, de completare si de ordonare: a) Indicati numarul silabelor din cuvintele
Ordonati silabele de mai jos, astfel încât sa obtineti un cuvânt cu înteles
Completati spatiile goale cu silabele corespunzatoare:
În general, exercitiile de silabisire descind din logica etimologiei fonetice a limbii române. Eforturile de silabisire pot fi diminuate si chiar evitate în vederea învatarii globalizate a cuvintelor.
5.Ordonarea cuvintelor.
Se stabilesc, pe jetoane sau fise, mai multe cuvinte, care asezate de catre elevi în anumita ordine, se constituie în propozitii
Cuvinte adaugate. Institutoarea propune copiilor mai multe propozitii alcatuite din doua cuvinte, iar elevii vor adauga alte cuvinte astfel ca propozitia noua sa aiba trei sau patru cuvinte. Elevii vor recunoaste locul în care au înserat un cuvânt nou.
Alcatuirea de propozitii.
Se solicita copiilor sa alcatuiasca propozitii, cu cerinte diferentiate
Exercitiul propune elevilor doua sarcini:
obtinerea unor noi cuvinte prin modificarea unui sunet;
alcatuirea unei propozitii cu un cuvânt nou.
Atribuiti însusiri.
Se provoaca un joc de rol, în care un grup din elevii clasei sunt numiti sa fie mama, tata, fratele si surioara. Fiecare va scrie pe un biletel cel putin trei însusiri pentru fiecare. Apoi se vor aseza la masa si-si vor face ,,complimente" reciproce.
Povestiri imaginate sau reale.
Institutoarea va organiza un fel de sezatoare narativa, în care elevii vor povesti în maximum cinci minute o întâmplare reala, în care el sau altcineva a fost participant sau narator, iar în lipsa acesteia va putea nara o întâmplare literara, cunoscuta din lecturi. Un juriu, alcatuit din trei elevi, va stabili ierarhia primelor trei ,,naratori".
Întrebari si raspunsuri.
Sub forma ,,jocului de rol social" grupuri de 2-5 elevi vor fi pusi în diferite situatii (la telefon, pe strada, la magazin, pe patinoar, la calculator, la muzeu etc.) de a pune întrebari si a raspunde la acestea. Se va avea în vedere ca enunturile sa fie proprii, precum si corecte din punct de vedere grammatical.
12.Cititi mesajele.
Pentru a forma capacitati de citire corecta, fluenta, în ritm propriu, pe niste biletele, tip jeton, se va scrie - sau lipi prin decupaje - fragmente din texte cunoscute. Acestea vor fi puse într-un plic, iar elevii vor extrage biletelul pe care-l va citi în fata clasei. Se poate ca un juriu sa acorde note sau calificative. Activitatea de învatare se poate complica prin cerinte suplimentare ca:
citirea unor cuvinte pe silabe;
înlocuirea unui cuvânt cu opusul sau;
schimbarea intonatiei;
modificarea ordinii unor cuvinte;
citirea fragmentului si alegerea ilustratiei care coincide cu ideea acestuia;
memorizarea unor versuri (în plicuri s-au pus texte lirice).
Punctuatia potrivita.
În clasa I, se învata doar doua semne de punctuatie: punctual si semnul întrebarii. Se va pregati un text adecvat astfel ca sa cuprinda numai aceste semne. Ele vor fi omise, iar elevii le vor aseza, conform modelului
Transcriere selectiva.
Se va solicita elevilor sa transcrie textul pe care l-au extras dintr-un saculet pregatit de învatatoare. Se poate solicita copiilor sa adauge înca doua-trei propozitii în plus care sa aiba legatura cu continutul textului transcris.
15.Exercitii de dictare.
Respectându-se metodica organizarii si desfasurarii unei dictari, institutoarea va alege texte potrivite cu specificul de vârsta a elevilor din clasa I. Va efectua exercitii de dezvoltare a muschilor mâinii, elevii vor fi învatati sa încadreze corect textul în pagina, sa scrie corect, lizibil si cu respectarea semnelor de ortografie si punctuatie (punct, semnul întrebarii), scrierea semnelor de ortografie si punctuatie (punct, semnul întrebarii, scrierea cu litera mare, scrierea ortogramelor etc.).
Activitatile de învatare propuse sunt variante desprinse din sugestiile Curriculum-ului National. Ele vor fi nuantate si adaptate în functie de continuturile învatarii, sugerate si ele, în curriculum. Se adauga alte contexte de realizare a procesului scrierii si a constructiei comunicarii.
Pentru clasa a II-a, activitatile de învatare dezvolta si integreaza pe cele efectuate în prima clasa a ciclului de achizitii fundamentale. Apar o serie de probleme noi, dupa cum urmeaza:
realizarea acordului gramatical (S si P, subs. si adj.);
determinarea sensului unor cuvinte noi;
învatarea conversatiei de grup;
construirea unor texte scurte dupa un sir de ilustratii;
reglarea intonatiei si a unei anumite viteze de vorbire; - recitarea versurilor;
povestirea unor întâmplari, cu respectarea logicii narative;
initierea si mentinerea unui dialog;
recunoasterea personajelor dintr-un text narativ;
citirea unui text la prima vedere;
lecturarea unor texte din literatura pentru copii;
redactarea scrisa a unor texte, pe baza ilustratiilor; - elaborarea de bilete si scrisori;
integrarea în enunturi proprii a cuvintelor necunoscute;
despartirea cuvintelor la capat de rând;
scrierea caligrafica a textului;
familiarizarea cu notiunile: asezarea textului în pagina, factorii perturbatori ai comunicarii, intonarea propozitiilor, alineatul, diftongi, triftongi, semnul exclamarii, linia de dialog, doua puncte, virgula, compuneri, lucrare de control, cuvinte cu sens opus, cuvinte cu sens asemanator, vocala,consoana, scriere imaginativa (compunere), text liric.
În acelasi timp, asimilarea unor elemente ale limbajului, care-i regleaza utilizarea, devine necesara si capata un caracter aplicativ. În clasa a II-a, importanta este dezvoltarea vocabularului elevilor, prin învatarea sensului unor cuvinte noi, introducerea acestora în contexte inventate si variate, utilizarea cuvintelor cu sensuri opuse, cu sensuri identice ori cu sensuri apropiate.
Pentru clasa a II-a, în care se fixeaza, se consolideaza abilitatile de citit- scris- ca forme de achizitii fundamentale- se pot organiza felurite activitati de învatare, unele sugerate de programa scolara, altele propuse de institutoare. Aceasta are la dispozitie numeroase transmanuale sau culegeri de exercitii.
Institutoarea poate alege sau crea diferite forme de exercitii, cum ar fi:
identificarea titlului si autorului;
recunoasterea alineatelor;
analiza imaginilor aferente textului; - identificarea si relatarea unor întâmplari;
identificarea personajelor;
intonarea corecta a unui text cu semne de punctuatie;
recitarea poeziilor;
povestirea unor texte citite. Sugestii unitati de exercitii :
Nume de fiinte si lucruri. Institutoarea va pretinde elevilor sa scrie 20 de cuvinte. Apoi, solicita elevilor sa grupeze pe doua coloane numele de fiinte si numele de lucruri. În continuare, institutoarea cere sa se alcatuiasca 5 propozitii folosind cuvinte din fiecare coloana. Ca forma de diferentiere a activitatii, se solicita alcatuirea unor propozitii care sa cuprinda: - numai nume de fiinte (de la 2-4 cuvinte); - numai nume de lucruri;
atât nume de fiinte cât si nume de lucruri (sau fenomene ale naturii).
Punctuatia propozitiilor. Institutoarea va cere elevilor sa alcatuiasca noua propozitii, în asa fel încât la sfârsitul acestora sa pot pune un numar egal de semne de punctuatie specifice sfârsitului de propozitie: punct (.), semnul întrebarii (?) si semnul exclamarii (!). Activitatea de învatare capata iz de creatie didactica, solicitând elevii apoi ,,sa încurce" semnele, observând apoi modificarile de pronuntare si intonatie.
Punerea semnelor de punctuatie. Se ofera elevilor un text, transcris fara semne de punctuatie, urmând sa le puna pe cele potrivite
Corectarea greselilor. Elevul stie ca va primi un text cu greseli intentionate, pe care trebuie sa-l corecteze.
.Alcatuiti texte. Pe baza unor întrebari, date de institutoare, elevii vor alcatui un text coerent si corect din punct de vedere gramatical.
6.Transcrierea unui text liric poate fi ceruta pentru un text cu versurile grupate în strofe sau aranjate în strofe . Pentru formarea deprinderilor de versificatie, se propun exercitii de tipul: aleg cuvântul care sa se potriveasca cu anteriorul
Întelesul cuvintelor. Se are în vedere atât cuvintele cu înteles asemanator, apropiat sau identic - cu anumite cuvinte date - cât si cuvinte cu înteles opus
Ortogramele. Se ofera copiilor jetoane pe care sunt scrie ,, perechile" gramaticale omonime: deal - de-al; ne-am - neam; ce-i - cei; nai - n-ai; s-au - sau; s-a - sa; sa-i - sai; la - l-a; ia - i-a; m-ai - mai; cai - ca-i. Elevii vor alcatui câte o propozitie cu fiecare cuvânt dat.
Alegeti forma corecta. Cerinta pentru asemenea exercitii se exprima la persoana I pentru a implica afectiv si volitiv elevii. ,,Eu voi alege forma corecta, taindcuvântul care nu se potriveste":
Întreaga activitate are rolul de a pune copilul într-o postura educationala. El trebuie sa stie ca exercitiul îi formeaza abilitati adecvate si adecvabile nevoilor sociale - civice: elevul ,,experimenteaza de fapt cu sine însusi", aceasta fiind o premisa obligatorie pentru ,,asigurarea unui exercitiu didactic adecvat, a unui univers în care copilului sa-i fie recunoscut ,,dreptul" de a face
,,propriile" experiente de a ,,încerca propriile" idei, de a gresi, de a avea propriul ritm, propriile preferinte si antipatii". Activitatile de învatare pun elevii în situatii concrete, iar acestea pot lua aspectul unor jocuri de rol. Efectele sunt benefice si din punct de vedere al dezvoltarii si nuantarii limbajului elevilor si pentru însusirea corecta a unor structuri de comunicare verbala.
Modalităţi de operare a relaţiilor semantice în receptarea mesajelor orale
-Receptare corectă a oricărui mesaj are drept condiţie esenţială folosirea codului lingvistic comun.
-În cazul schimbului de mesaje între copiii de vârste apropiate şi care provin din acelaşi mediu socio-cultural, comunicarea se realizează fără disfuncţionalităţi.
-Acestea apar atunci când emiţătorul nu ţine seama de posibilităţile de înţelegere ale receptorului.
-Profesorul trebuie să-şi adapteze comunicarea la aceste particularităţi şi să se asigure că tot ceea ce a comunicat a fost şi înţeles.
-Contactul cu textele din manual are ca efect îmbogăţirea vocabularului copiilor, odată cu dezvoltarea inventarului de concepte cu care copilul poate opera.
-Relaţiile semantice între cuvinte: sinonimie, omonimie, antonimie, paronimie, sunt concepte implicite cu care elevii operează în diverse contexte de comunicare.
Cititul şi scrisul – instrumente de bază ale activităţii intelectuale
Ciclul achiziţiilor fundamentale contribuie la dezvoltarea personalităţii elevilor, îi familiarizează cu cele mai eficiente tehnici sau instrumente ale activităţii intelectuale. A-i învăţa pe şcolarii mici să citească şi să scrie, în perspectiva evoluţiei lor viitoare, înseamnă a-i învăţa cum să înveţe. De felul în care elevii îşi însuşesc deprinderea de a citi depinde randamentul şcolar şi prevenirea rămânerii în urmă la învăţătură. Procesul familiarizării elevilor cu cititul – ca instrument al învăţării – se realizează într-o perioadă de timp relativ lungă: „A şti să citeşti […] înseamnă a fi dobândit o tehnică ce nu prezintă valoare şi interes decât dacă cel ce ştie să citească înţelege ceea ce citeşte; […] faptul că ştii să numeri nu înseamnă că ştii matematică.” (Robert
Dottrens, 1970, p.102)
Cititul şi scrisul deschid şcolarului mic noi posibilităţi de cunoaştere a realităţii, noi forme ale comunicării între oameni, permit trecerea de la faza gândirii şi comunicării situaţionale la cea bazată pe concepte, gândirea şi comunicarea formală.
Temelia întregii munci de învăţare se pune în ciclul achiziţiilor fundamentale, în bună măsură chiar în clasa I, prin însuşirea de către elevi a elementelor de bază ale deprinderilor de citire şi scriere. Abecedarul este cartea de căpătâi a elevului de clasa I. Parcurgerea abecedarului se face în trei perioade:
a. În perioada preabecedară elevii învaţă utilizarea abecedarului, citirea unei imagini, învaţă să converseze, să asculte, să înţeleagă ce li se cere. Este perioada în care formele activităţii de învăţare sunt apropiate de cele din grădiniţă, au structura jocurilor didactice. La sfârşitul perioadei preabecedare, elevii trebuie să fie capabili:
să utilizeze abecedarul;
să asculte un mesaj;
să răspundă corect la întrebările învăţătorului;
să povestească întâmplări personale, evenimente;
să alcătuiască propoziţii pe baza unui cuvânt de sprijin sau în legătură cu ilustraţiile, obiectele sau imaginile obiectelor cunoscute;
să împartă propoziţia în cuvinte, cuvintele în silabe, silabele în sunete;
să stabilească numărul şi ordinea silabelor în cuvintele analizate;
să cunoască şi să stabilească locul pe care îl ocupă în cuvinte şi în silabe sunetele cu care au fost familiarizaţi;
să formeze cuvinte noi din silabe date;
să diferenţieze şi să compare cuvintele în funcţie de numărul de sunete.
Încă din primele zile de şcoală, profesorul trebuie să organizeze o activitate de testare a cunoştinţelor elevilor, urmărind cunoaşterea gradului de inteligenţă a acestora, cunoştinţele pe care le au, eventualele defecte de vorbire. Rezultatul testării fiecărui elev se poate înscrie în fişele de observare sistematică a elevilor, aceste rezultate fiind aduse la cunoştinţa părinţilor.
În această perioadă elevii învaţă să scrie elementele grafice ale literelor, respectând forma, mărimea, proporţia între elemente şi distanţa dintre ele (punctul, linia dreaptă, linia oblică, bastonaşele cu întorsătura în jos, în sus, zala, cârligul, linia şerpuită, nodul, ovalul, jumătatea de oval etc.); câteva elementegrafice vor fi aşezate ca titlu.
Aceste elemente se pot executa şi lega între ele în grup de câte 3-4. Este recomandabil a se corela lecţiile de scriere cu cele de desen, iar concordanţa mişcărilor mâinii şi dezvoltarea muşchilor fini ai mâinii vor fi ajutate de unele exerciţii fizice executate în orele de desen, ca şi de exerciţiile de mâini din cadrul orelor de educaţie fizică. De asemenea, se acordă atenţie exerciţiilor de reproducere a semnelor grafice în aer, pe bancă, cu ochii deschişi sau închişi, exerciţiilor de aşezare în pagină.
Scrierea se va executa pe caiete speciale, cu liniatură indicată de minister, modelul de scriere va fi cel din abecedar – scrierea oblică, cu trăsături uniforme şi înclinare după voie – între 15-20º.
În primele săptămâni ale clasei I, profesorul va organiza activităţi de evaluare a capacităţii de comunicare a elevilor, cu scopul de a depista eventualele greşeli de receptare sau de exprimare orală, aplicând probe pentru depistarea tulburărilor de vorbire, a pronunţiei defectuoase, pentru stabilirea volumului vocabularului, pentru verificarea exprimării corecte şi a expresivităţii vorbirii. Probele pentru depistarea defectelor de audiţie şi pronunţie se pot organiza sub forma unor jocuri, cum ar fi „Deschide urechea bine!”, „Unde se găseşte?”, „Baba-oarba”, „Cum e corect?”, „Repetă după mine!”. Notarea sistematică a progreselor elevilor în fişele de observare ajută cadrul didactic şi părintele în urmărirea evoluţiei exprimării elevilor, precum şi în găsirea celor mai potrivite modalităţi de îmbunătăţire a capacităţii de receptare a mesajului oral şi de exprimare orală a micilor şcolari.
Pentru a stabili volumul vocabularului elevilor, cadrul didactic evaluează elevii de clasa I, folosind jocuri-exerciţiu, cum ar fi: „Spune cât mai multe cuvinte!” (care încep cu sunetul..., se termină cu sunetul...), „Cine ştie mai multe?” (animale, păsări, flori, culori, obiecte din clasă etc.), „Găseşte-i alt nume” (pentru găsirea sinonimelor potrivite), „Dacă nu e ..., este ...” (pentru stabilirea adjectivelor cu sens contrar).
Prin probele pentru cunoaşterea comportamentului verbal al şcolarilor mici, profesorul urmăreşte cunoaşterea capacităţii elevilor de a utiliza corect în enunţuri clasele morfologice şi categoriile gramaticale specifice lor, de a transforma propoziţiile simple în propoziţii dezvoltate. Jocurile-exerciţiu „Eu spun una, tu spui multe” (pentru stabilirea formei corecte de plural), „Al (a) cui este?” (pentru folosirea corectă a articolului posesiv-genitival), „Când se întâmplă?” (pentru stabilirea şi utilizarea corectă în enunţuri a relaţiilor temporale), „Mai spune ceva!” (pentru consolidarea capacităţii de a transforma propoziţiile simple în propoziţii dezvoltate, pentru exersarea topicii propoziţiei şi a frazei, pentru stimularea gândirii creatoare) sunt folosite fie în activităţile didactice de consolidare a priceperilor şi deprinderilor, fie în activităţile de evaluare. Probele pentru verificarea expresivităţii vorbirii elevilor se pot realiza prin folosirea unor jocuri de situaţie, care valorifică teme apropiate universului şcolarilor mici: „În parc”, „În curtea şcolii”, „Suntem şcolari”, „A venit toamna”, „Jucăria preferată”, „Un joc cu prietenii”, „La bunici” etc.
Este recomandabil a se folosi şi probe de evaluare a capacităţii de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă a elevilor la intrarea în clasa I; curriculumul pentru învăţământul preşcolar prevede dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul scris, preşcolarii putând fi capabili, la sfârşitul grădiniţei, să recunoască cuvinte simple şi litere în contexte familiare; să recunoască literele alfabetului şi alte convenţii ale limbajului scris; să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date; să înţeleagă semnificaţia cuvintelor, literelor şi cifrelor, învăţând să le traseze.
b. În perioada abecedară, profesorul urmăreşte ca elevul:
să compună cuvinte la alfabetar;
să pronunţe corect cuvinte;
să citească texte, al căror număr de cuvinte creşte progresiv până la 75; - să respecte intonaţia impusă de semnele de punctuaţie;
să recite poezii.
Etapa abecedară înseamnă învăţarea citirii şi scrierii tuturor literelor alfabetului, a unor cuvinte şi chiar a propoziţiilor scurte. Elevii vor efectua exerciţii de scriere a tuturor literelor, vor copia cuvinte şi propoziţii cu litere de mână, vor transcrie scurte texte (vezi programa în vigoare).
c. Perioada postabecedară propune elevilor texte de până la 75 de cuvinte în vederea lecturării şi înţelegerii lor. Sunt texte care îndeamnă la descoperirea universului cărţilor (din biblioteca personală sau împrumutate din biblioteca şcolii), a personajelor literare, la memorarea unor versuri. Scrierea capătă însuşirea de a fi corectă, lizibilă, estetică, pe dimensiunea unor fragmente de până la 5-7 rânduri. Elevii vor copia texte scurte, vor transcrie, vor efectua exerciţii de dictare şi autodictare.
Limba și literatura română (30 de puncte)
Se dă textul:
După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem; tot numai flori. Așa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuși niciodată.
Ca să-l vântur însă și să-l colind ca odinioară, nu mai mergea. Oboseam repede și oboseala putea înlesni reivirea boalei. M-am resemnat doar câtăva vreme a sta pe acasă, jertfă de care mă despăgubea, în parte, frumusețea muzicei vechi ce se făcea la noi de dimineața până seara. Năpădit de o dulce aromeală, îmi lăsam visările să nască și să se topească în voie în noianul de armonii sublime, uitându-mă pe fereastră, cu ochii pe jumătate închiși, cum unduiau curcubeuri în pulberea fluidă a fântânii din larga piață-grădină. Lina boare a asfințitului legăna ciucurii purpurii ai trandafirilor agățați pe terasa casei din față, purtându-le mireasma până la mine. Seara da însuflețire umbrelor, în oglinzi, tainic treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței - un petec de pădure rămas neatins în plin oraș - câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă meșteri ai zugrăvelii.
(Mateiu I. Caragiale, Remember)
Scrieți, pe foaia de conscurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe:
a) Transcrieți, din ultimul enunț al fragmentului dat, un cuvânt care conține un diftong.
b) Scrieți câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte din textul dat: aromeală, sublime.
c) Formulați câte o propoziție în care cuvintele un (surghiun) și, respectiv, tot (numai flori) din textul dat să aibă altă valoare morfologică.
d) Indicați funcția sintactică a cuvintelor subliniate din textul dat: Seara da însuflețire umbrelor în oglinzi, tainic treceau fiori.
e) Transcrieți o propoziție subordonată din fragmentul dat, precizând ce fel de propoziție subordonată este.
f) Alcătuiți o frază în care conjuncția subordonatoare dacă să introducă o propoziție subordonată subiectivă.
g) Menționați rolul utilizării cratimei în structura: m-am
h) Explicați, într-un text de 3-5 rânduri, semnificația enunțului: Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței - un petec de pădure rămas neatins în plin oraș - câțiva copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă meșteri ai zugrăvelii.
2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de construcție ale unui personaj din romanul Ion de Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— indicarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat;
— prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spațio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc.);
— prezentarea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.
Notă: Ordinea integrarii reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte. Pentru redactarea eseului veți primi 5 puncte (organizarea idelilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilități de analiză și de argumentare - 1 punct; așezare în pagină, lizibilitate - 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 500 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)
Următoarea secvență face parte din programa școlară pentru Comunicare în limba română - clasa I (OMEN nr. 3418/2013):
Competența specifică
2.3 Participarea cu interes la dialoguri simple, în diferite contexte de comunicare
Exemple de activități de învățare:
► formularea unei opinii personale privind un personaj/conduita unei persoane sau privind o întâmplare etc.;
► exerciții de primire sau de oferire a unor complimente.
Conținuturi
Comunicare orală: acte de vorbire: a formula o părere, o idee, o rugăminte, o cerere
Reguli de vorbire eficientă: vorbirea pe rând; ascultarea interlocutorului; păstrarea ideii
Forme ale discursului oral: descrierea unui obiect/unei persoane
Cerință
Într-o activitate instructiv-educativă desfășurată la finele unui spectacol de teatru de păpuși, arătați valoarea dialogurilor în baza cărora formați sau dezvoltați competența specifică din secvența dată.
Vizați aceste cinci aspecte:
a) prezentați aplicabilitatea acelei activități în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.
b) Indicați trei suporturi tehnice de instruire folosite în scopul cerut.
c) Prezentați două metode de instruire eficiente în contextul creat.
d) Prezentați o metodă de evaluare aplicabilă pe fondul competenței din secvența dată.
e) Argum valoarea activităților realizate în mediul extrașcolar cu acelea derulate în mediul școlar pentru a forma/dezvolta competența specifică 2.3.
Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)
Redactați un text de o pagină despre taxonomia finalităților educației, gândită pentru buna funcționare a procesului de învățământ. În redactarea textului veți avea în vedere următoarele repere:
► prezentarea succintă a binomului finalități de sistem - finalități de proces;
► enumerarea criteriilor și a sistemelor de referință (macro-micro);
► indicarea gradului lor de generalitate, având în vedere competențele și obiectivele operaționale;
► etalarea unui exemplu pozitiv în contextul unei dimensiuni a personalității, bine pusă în valoare.
Rezolvare subiecte:
1.
a) fai-mă;
b) aromeală = somnolență
sublime = minunate, superbe;
c) Îți cer un sfat, nu mai multe. (numeral cardinal);
Aparent disparate, aceste piese formează un tot. (substantiv)
d) umbrelor - complement indirect
tainic - complement de mod;
e) ca să admir colțul cel mai frumos al pieței - propoziție subordonată circumstanțială de scop
f) Nu se înțelege/dacă vine acum sau mai târziu/.
g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cunvinte cu valori morfologice diferite: pronumele personal neaccentuat m- și verbul auxiliar am.
h) Imaginea orașului preferat, Berlin, îi inspiră scriitorului trăiri dintre cele mai plăcute. Vara îi subliniază frumusețea, după cum lumina îl face demn de a figura într-o pictură. Frumusețea orașului, în general, și a peisajului forestier, în care persistă câțiva arbori bătrâni este evindențiată de limbajul textului, devenir original și expresiv prin utilizarea arhaismelor să slujească de izvod zugrăvelii.
2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de construcție ale unui personaj din romanul Ion de Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— indicarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat;
— prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spațio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc.);
— prezentarea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.
Rezolvare subiect:
Ion Pop al Glanetașului este personajul principal și eponim al romanului. Ion este un personaj complex, care întruchipează tipul arivistului. În destinul personajului se reflectă datele situației sociale reale a țăranilor care nu aveau pământ, Ion fiind exponentul acestei clase sociale.
Complexitatea personajului și felul în care autorul a ales exitusul său a întreținut controversa punctelor de vedere critice, doi dintre cei mai cunoscuți critici, E. Lovinescu și G. Călinescu, situându-se pe poziții interpretative diferite în ceea privește personalitatea protagonistului din romanul Ion.
Eugen Lovinescu afirmă că:„Ion este expresia instinctului de expansiune, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și o voință imensă”, în timp ce george Călinescu declară că Ion este o „brută căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune și care manifestă viclenia instinctuală caracteristică oricărei ființe reduse”.
Datele caracteriale inițiale ale personajului nu exclud o serie de trăsături păozitive: hărnicie, perseverență, istețime, iubirea de pământ „care l-a stăpânit de mic copil”. Drama personajului este generată de mentalitatea comunității rurale din care face parte, care separă oamenii în bogați și săraci, între aceste grupuri relațiile sociale fiind încordate. Ascensiunea socială se realizează exclusiv prin intermediul căsătoriei, care devine un contract social. Familiile se întemeiază din considerente economice. Ion se simte disprețuit pentru că este sărac și orgoliul îl determină să acționeze în sensul depășirii condiției sale sociale. Pentru Ion, sărăcia înseamnă pierderea demnității, a respectului comunității sătești. Personajul consideră că va primi respectul cuvenit și va fi certificat de facto ca lider, poziție pentru care întrunește calități, doar dacă va deține pământ.
Complexitatea personajului depășește datele realității sociale, în obsesia lui Ion de a obține pământ, „cât mai mult pământ”, scriitorul observând o manifestare a iraționalului, a patologicului.
Romanul este construit pe două coodonate tematice, reprezentând cele două dorințe ale personajului; împlinirea socială prin deținerea pământului și împlinirea existențailă, prin iubire.
Scena de început a romanului dezvăluie câteva dintre trăsăturile protagonistului. La scena de la horă, el se arată impulsiv, mânios, orgolios și reacționează cu violență în conflictul cu George. Sentimentele negative față de cei bogați se amplifică atunci când este apostrofat pe nedrept, iar disputa cu vasile Baciu, tatăl Anei îi alimentează ura și pornirea de a-și schimba soarta. Suferința sa se acutizează când este mustrat de preot în fața comunității.
Ion intreprinde un act de răzbunare împotriva bogaților atunci când intră abuziv cu plugul în pământul vecinului său, Simion Lungu. Gestul său dovedește naivitate și îl conduce, mai târziu, spre pedeapsa cu inchisoarea. Hotărât să aibă pământ, Ion nu găsește, inițial, modalitatea prin care să-l silească pe „bogotanul” Vasile Baciu să consimtă la căsătoria lui cu Ana. În discuția cu Titu Herdelea, fiul învățătorului, acesta îi dă o sugestie și Ion o seduce pe Ana, prin viclenie și o lasă însărcinată, convins fiind că Vasile Baciu va accepta căsătoria, ca să ajungă de rușinea satului. Ion se dovedește din nou naiv pentru că se încrede în vorbele lui Baciu care nu-i promisese și în scris că-i va da pământurile. Răutatea celor doi, socru și ginere, se repercutează asupra Anei care suferă violențe din partea amândorura.
Impresionat de suferința Anei, preotul intervine în disputa dintre cei doi și Ion obține ce și-a dorit. Ajuns bogat, Ion se schimbă în conduită și în gesturi, fără să devină, însă, mai bun. Încrederea în sine și sentimentul dobândirii demnității în sat se afișează prin gesturi: „Umblă cu pașii mari și cu genunchii îndoiți; vorbea mai apăsat cu sătenii și veșnic numai de pământ și avere.” Nu mai este violent cu Ana, ci indiferent, deși femeia și copilul ei rămân o garanție a pământului său.
În cea de-a doua parte a romanului, Ion este determinat să-și urmeze chemarea inimii și s-o cucerească pe Florica, măritată acum cu George Bulbuc. Intenția lui probează egoism și un caracter monstruos, pentru că abia și îngropase soția și copilul. Dorind mai mult decât a obținut deja, își pierde viața, căci obsesia pentru Florica se finalizează tragic, Ion fiind ucis de propria-i patimă. Moartea personajului survine ca o pedeapsă binemeritată pentru faptul că a cauzat rău celor din jurul său.
Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor și atitudinilor sale. există personaje, ca la orice erou controversat, care își exprimă părerea despre el. vasile baciu îl numește „tâlhar și sărăntoc”, Titu Herdelea consideră că este „perseverent”, naratorul sustine că este „iute și harnic”. Autocaracterizarea rezultă din monologul personajului „....și să rămână tot calic....pentru o muiere”,”....ce folos de pământuri dacă cine ți-e drag pe lume nu-i al tău?”.
Imaginea personajului este realizată prin tehnica narativă a basoreliefului, el dominând, prin acțiunile sale, scenariul narativ al romanului, fiind în opoziție flagrantă cu celelalte personaje.
Caracterial, Ion se diferențiază prin voință și prin egoism, punând satisfacția personală mai presus de sentimentele celor din jur. Totodată, Ion, este un personaj tragic pentru că eșuează în încercarea de a-și împlini cele două aspirații. Asemenea altor personaje rebreniene, Ion încearcă să se împlinească prin iubire, care îi este refuzată. În relatia sa cu Florica, Ion arată o latură umană, profundă, prin propensiunea spre iubire, aflată, totuși, în stadiu incipient. Povestea de dragoste tragică a lui Ion reiterează mitul cuplului etern, ai cărui membri se caută neîncetat, fără a avea posibilitatea de a rămâne împreună. Personajul este caracterizat prin ideea de a avea, de a deține pământul cu orice preț. dacă, inițial, el crede că această trăsătură a firii sale este satisfăcută de obținerea pământului, după aceea își dă seama că iubirea înseamnă sursa fericirii.
Obsesia pentru Florica, pe care nu și-o poate scoate din cap de-a lngul acțiunii, îl împinge sore sfârșitul trucl. Sufletul bărbatului îi aparține în întregime Floricăi, numele fiind o sugestie a frumuseții existenței: „Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară”.
Ion se face vinovat de hybris prin încercarea de a reuni cele două glasuri ale vieții și parcursul sau existențail prezintă destinul unui personaj tragic.