Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat
Date despre autor si opera.
Poetul roman Ion Pillat s-a nascut pe 31 martie 1891 la Bucuresti. In 1905 absolva cursurile Colegiului „Sf. Sava” din Bucuresti, si continua studiile la Sorbona (1910). Obtine licenta in litere in anul 1913 si in drept in 1914.
Ion Pillat a debutat publicistic in anul 1911, in revista „Convorbiri literare” cu poeziile „Pictor ignotus”, „Cantec nocturn”, „Ruga budista”, si editorial in 1912 cu volumul „Visari pagane”.
Publica volumul „Eternitati de-o clipa” in anul 1914, volum urmat de „Amagiri” (1917), „Gradina dintre ziduri” (1919).
Opera:
Versuri: “Visări păgâne”, “Eternităţi de-o clipă”, “Iubita de zăpădă” (poeme în proză), “Amăgiri”, “Grădina între ziduri”, “Pe Argeş în sus”, “Satul meu”, “Biserica de altădată”, “Întoarcere”, “Limpezimi”, “Caietul verde”, “Scutul Minervei”, “Pasărea de lut”, “Poeme într-un vers”, “Ţărm pierdut”, “Balcic”, “Umbra timpului”, “Împlinire”, “Poezii”, “Cumpăna pierdută”.
Proză: “Eseuri”, “Poezia lui Panait Cerna”, “Portrete lirice”, “Mărturisiri”, “Tradiţie şi literatură”.
Teatru: “Dinu Păturică”, “Tinereţe fără bătrâneţe”.
Antologii: “Antologia toamnei”, “Antologia poeţilor de azi”, “Cântece din popor”, “Cartea dorului”.
Apariție.
Volumul de versuri cel mai apreciat de critica literară este “Pe Argeș în sus”, apărut in 1923. El cuprinde ciclurile “Florica”, “Trecutul viu” și “Bătrânii”.
Creionate într-o notă tradiționalisă,poemele acestui volum au fost încadrate de critica literară speciei “pastel psihologic” și are la bază ideea recuperării unui timp sufletesc,acela al rememorării. De altfel, insuși Ion Pillat afirma:”In special în ceea ce privește poezia și structura mea sufletească, rolul amintirilor,experiențelor și influențelor din copilărie și chiar din adolescență îmi pare capital”.
Prin artă,poetul reconstituie timpul pierdut,timp mitic al începuturilor,al copilariei,care inglodeaza fărâme din spiritualitatea originară a românilor. Pillat reînvie trecutul,descriind peisaje sufletești,care i-au rămas vii în memorie:”dealurile toamnei”, “viile de aur”,”nucii bogati in umbra”, “pridvorul strabun”,”casa amintirii”. In acest decor afectiv, poetul plaseaza portretizarea unor fiinte dragi:bunicul(“Odaia bunicului”),bunica(:Ochelarii bunicii”),parintii(“Odihna tatii”).
Temele predilecte ale liricii lui Ion Pillat sunt timpul,spatiul natal si reinvierea trecului; ele sunt prezente si in poezia sa capodopera,”Aci sosi pe vremuri”,care face parte din volumul de versuri “Pe Arges in sus”.
Tema.
“Aci sosi pe vremuri” este aparent o poezie de iubire; in esenta ea reprezinta o meditatie pe tema trecerii iremediabile a timpului. Singura salvare a spiritului confruntat cu perisabilitatea ramane amintirea, care poate invia miraculos orice moment,persoana sau loc drag,care apartin trecutului.
Semnificatia titlului
Titlul este o sintagma in cadrul careia se remarca forma popularaa adverbului de loc “aci”(fixarea spatiului), verbul la timpul perfect simplu de provenienta popular-regionala “sosi” si locutiunea adverbiala de timp “pe vremuri”. El dezvaluie faptul ca locurile natale reprezinta spatiul “eternei reintoarceri”, generator de nostalgie, dar si de bucurie a spiritului.
Structura si semnificatii
Poezia este alcatuita din 19 distihuri si un vers liber cu rol de concluzie si poate fi structurata in patru secvente lirice; prezentarea succinta a locurilor natale reconstituite de memoria afectiva(primele trei distihuri),recompunerea,prin intermediul imaginatiei, a povestii de iubire dintre bunicul si bunica(urmatoarele sapte distihuri), meditatia asupra trecerii timpului(urmatoarele doua unitati strofice),povestea de iubire dintre doi tineri, prezentata in analogie cu cea anterioara(ultimele distihuri si versuri concluzie).
Prima secventa lirica.
Imaginea artistica centrata pe prima secventa lirica este metafora “casa amintirii”. “Obloanele”,”pridvorul”.”hornul”, reprezinta punctele de referinta fundamentale, intr-o geografie a imaginarului impletit cu aducerea-aminte;trecerea implacabila a timpului este sugerata de versul:”Paienjenii zabrelira si poarta si zavor”. Este astfel descrisa, cu nostalgie, vremea indepartata a copilariei, proiectata in mit. Semnele parasirii sunt evidente, caci “hornul nu mai trage alene din ciubuc”, ca pe vremea haiducilor din codru si a poterilor, a bunicului si a bunicii.
A doua secventa lirica
In cadrul acesta patriarhal al satului romanesc, eul liric imagineaza romantica intalnire a bunicilor. Calyopi, portretizeaza succint(“Sări subțire – o fată în largă criolină”),soseste cu “berlina”(trasura) prin “lanuri de secara”. Distinctia temporala trecut indepartat-prezent subiectiv se face prin intermediul adverbelor de timp:”atunci” si “azi”.
Bunicul intruchipeaza tanarul indragostit care-si asteapta iubita “nerabdator”;el creeaza o atmosfera romantica,recitandu-i fetei versuri scrise de ALphonse de Lamartine (poezia “Le lac”) si de Ion Heliade Radulescu (poemul “Sburatorul”). Cadrul natural este propice momentului unic al intalnirii dintre cei doi:”luna”,”campia ca un lac”(comparatie), “berze”(“ca umbre berze cad”- comparatie si inversiune).
Atmosfera creata aminteste de frumusetea povestilor de iubire din “basme”, mai ales ca iubita imprumuta parca atributele unei zane;ea are “ochi de peruzea”(piatra semipretioasa de culoare albastra sau verzuie),epitet care simbolizeaza farmecul,gingasia,unicitatea tinerei.
Trecerea timpului ramane insa implacabila si este redata printr-o imagine auditiva “deaprte,un clopot a sunat”,vestind un eveniment deosebit:”de nunta sau de maorte”. “Turnul vechi din sat” este un element al permanentei, in antiteza cu perisabilitatea omului. Conjuntia adversativa “dar” semnaleaza opozitia temporala: cu toate ca timpul e neiertator, cei doi indragostiti traiesc “clipa” unica a tineretii pe care si-o inchipuie ca fiind vesnica. Sentimentul iubirii este capabil sa proiecteze fiinta umana in eternitate. Cu toate acestea timpul nu poate sta in loc, iar semnele lui devin evidente;viitorul celor doi aduce cu sine o realitate trista, dar fireasca(“De mult e mort bunicul,bunica e batrana…”),anticipata de verbul din finalul primei secvente lirice:”In drumul lor spre zare imbatranira plopii”.
A treia secventa lirica
Liantul dintre cele doua povesti de iubire este o meditatie succinta asupra trecerii timpului (“Ce straniu lucru:vremea!”). Exclamatia retorica este cheia descifrarii poeziei,care se bazeaza,in esenta,pe tema timpului. “Portretele” sunt singurele capabile sa eternizeze clipa;omul este supus schimbarii si retraieste,cu nostalgie,prin intermediul amintirilor,clipele de gratie ale trecutului:”Te vezi aievea numai in stersele portrete/Te recunosti in ele,dar nu si-n fata ta,/Caci trupul tau te uita,dar tu nu-l poti uita…”
A patra secventa lirica
Momentul unic al dragostei juvenile se perpetueaza din generatie in generatie. Prin analogie cu frumoasele clipe traite de cei doi bunici,este prezentata povestea de iubire dintre doi reprezentanti ai unei alte generatii(nepotul si iubita sa).
Cadrul natural ramaen acelasi (lanul de secara),amurgul,noaptea,luna). Ritualul intalnirii dintre iubiti repeta,intr-un alt timp,succesiunea evenimentelor demult apuse. Analogia dintre ele este marcata,din nou, de antiteza la nivelul adverbial:”ieri”,”acuma”. Reluarea ritualului dragostei de fiecare generatie exprima continuitatea,permanenta,evidente la nivel textual:”ca ieri sosi bunica…si vii acuma tu”,”Pe urmele berlinei trasura ta statu”, “Acelasi drum te-aduse…”, “Ca dansa tragi in dreptul pridvorului…”,”Subtre calci nisipul pe care ea sari”.
Iubitul foloseste pentru crearea atmosferei romantice,aceeasi strategie ca si bunicul sau:recita versuri scrise de poetii prezentului sau,Francis Jammes si Horia Furtuna,imbinand romantismul cu noul curent literar, simbolismul. La fel ca bunica,cea care “asculta tacuta”,savurand din plin momentul de fericire,iubita “cu ochi de amestis”(varietate violeta de cuart),asculta “pe ganduri”.dorindu-si,la randul ei eternizarea clipei.
Trecerea timpului este marcata,din nou,de sunetul clopotului(imagine auditiva), “acelasi clopot poate”, “din turnul vechi din sat”,semn ca existenta terestra est e o “mare trecere” catre un inevitabil final. Clopotul este mesagerul unei schimbari:degradarea trupului si inaltarea spirituala care culmineaza cu integrarea in vesnicie.
Versul-concluzie,reia un altul,apartinand secventei dedicate povestii de iubire dintre bunici,accentuand ideea ca evenimentele esentiale din viata omului se perpetueaza la infinit,ca timpul duce mereu schimbarea:”De nunta sau de moarte,in turnul vechi din sat”.
Poezia este ampla si evolueaza de la obiectiv catre planul subiectiv marcat in ultima secventa lirica de prezenta persoanei intai (“m-“,”eram naiv”, “am soptit”, “am spus”); de fapt creatorul apeleaza la lirica mastilor, alternand persoanele intai,a doua si a treia(“Ea-l asculta”, “sedeau”,”vii”, “tragi”, “calci”)
Concluzie:
Poezia “Aci sosi pe vremuri” este o poezie incadrata in curentul literar traditionalism,glorificand in cadrul prielnic al satului patriarhal romanesc.