Casa stramba de Agatha Christie
Capitolul 1
Am cunoscut-o pe Sophia Leonides în Egipt, spre sfârşitul războiului. Ocupa o poziţie administrativă destul de importantă într-unul dintre departamentele Ministerului de Externe de acolo. Prima dată am cunoscut-o într-o postură oficială şi am ajuns rapid s-o apreciez pentru eficienţa care o situase în poziţia pe care o deţinea, în ciuda tinereţii ei (avea douăzeci şi doi de ani pe atunci).
Pe lângă faptul că era foarte atrăgătoare, avea o fire deschisă şi un simţ neobişnuit al umorului, pe care le găseam de-a dreptul încântătoare. Am devenit prieteni. Era o persoană extraordinar de comunicativă şi ne plăcea la nebunie să luăm cina împreună sau să mergem să dansăm.
Ştiam toate aceste lucruri; ceea ce nu am realizat însă decât atunci când mi s-a ordonat să plec în est, spre sfârşitul războiului european, era că o iubeam pe Sophia şi că voiam să mă căsătoresc cu ea.
Luam cina la Shepheard’s când am realizat acest lucru. Faptul în sine nu m-a şocat, ci a fost mai degrabă o acceptare a unui adevăr de care eram conştient de mult timp. O priveam cu alţi ochi, dar vedeam ceea ce ştiam deja de multă vreme. Îmi plăcea la ea totul. Părul negru ondulat ce se răsfira mândru pe umeri, ochii de un albastru strălucitor, bărbia mică şi fermă, nasul drept. Îmi plăceau croiala rafinată a taiorului de un gri-deschis şi cămaşa albă apretată. Avea un aer proaspăt englezesc, ceea ce m-a atras şi mai mult la ea, ţinând cont că nu-mi văzusem de trei ani ţara natală. Mă gândeam că nimeni nu putea să aibă un aer mai britanic decât ea şi, chiar în momentul în care îmi spuneam asta, m-am întrebat brusc dacă, de fapt, chiar era – sau dacă putea fi – într-adevăr atât de britanică pe cât arăta. Oare poate actorul să atingă perfecţiunea unui rol?
Mi-am dat seama de foarte multe lucruri pe măsură ce discutam, dezbăteam idei, despre ce anume ne plăcea şi ce detestam, despre viitor, despre prieteni apropiaţi şi cunoştinţe – Sophia nu amintise niciodată nimic despre casa ei sau despre familie. Ştia totul despre mine (era, aşa cum am mai spus, un bun ascultător), dar eu nu ştiam mai nimic despre ea. Presupuneam că vine dintr-un mediu obişnuit, dar nu-mi vorbise niciodată despre asta. Până în acel moment nu conştientizasem niciodată acest aspect.
Sophia m-a întrebat la ce mă gândesc. I-am răspuns sincer:
— La tine.
— Înţeleg, spuse ea.
Şi răspunsul ei sună ca şi cum chiar înţelegea.
— S-ar putea să nu ne mai vedem câţiva ani, am adăugat. Nu ştiu când mă voi întoarce în Anglia. Dar, de-ndată ce mă voi întoarce, primul lucru pe care îl voi face va fi să vin să te văd şi să te cer în căsătorie.
M-a ascultat fără nicio reacţie. Stătea acolo fumând, fără să mă privească.
Preţ de câteva momente am fost foarte neliniştit, temându-mă că m-ar fi putut înţelege greşit.
— Ascultă, i-am zis. Singurul lucru pe care sunt hotărât să nu îl fac este să te cer în căsătorie acum. Oricum ar fi o idee fără sorţi de izbândă. În primul rând că m-ai putea refuza, ceea ce m-ar face să mă simt mizerabil şi să mă leg de vreo femeie dezgustătoare numai pentru a-mi recăpăta mândria. Şi, chiar dacă nu m-ai refuza, ce am putea face? Să ne căsătorim şi să ne despărţim imediat? Să ne logodim şi să fim condamnaţi la o perioadă îndelungată de aşteptare? Nu aş suporta să faci asta. Ai putea întâlni pe altcineva şi atunci te-ai simţi obligată să îmi fii fidelă. Trăim într-o atmosferă ciudată şi agitată, de du-te vino. Suntem înconjuraţi de poveşti de dragoste, mariaje şi despărţiri. Mi-ar plăcea să ştiu că ai plecat acasă, liberă şi independentă, că te uiţi atent în jur şi că evaluezi lumea de după război, că hotărăşti ce-ţi doreşti de la ea. Relaţia dintre noi, Sophia, trebuie să fie trainică. N-am nevoie de un altfel de mariaj.
— Eu cu atât mai puţin, replică ea.
— Pe de altă parte, am adăugat, cred că am dreptul să-ţi mărturisesc ce simt.
— Fără expresii poetice nepotrivite? murmură Sophia.
— Draga mea, nu pricepi? Am încercat să nu rostesc cuvintele „te iubesc“…
M-a întrerupt.
— Te înţeleg, Charles. Şi îmi place modul tău caraghios de a face lucrurile. Poţi să vii să mă vezi când te vei întoarce – dacă vei mai dori să…
A fost rândul meu s-o întrerup.
— Nu încape îndoială.
— Totul poate fi supus îndoielii, Charles. Întotdeauna pot apărea lucruri neprevăzute care pot strica planuri. În primul rând că nu ştii mai nimic despre mine, nu-i aşa?
— Nu ştiu nici măcar unde locuieşti în Anglia.
— Locuiesc în Swinly Dean.
Am dat din cap aprobator la auzul numelui bine-cunoscutei suburbii a Londrei, care se mândreşte cu trei terenuri de golf excelente, destinate bancherilor oraşului.
A adăugat uşor, pe un ton meditativ:
— Într-o casă mică şi strâmbă…
Trebuie să fi arătat uşor uimit, din moment ce ea păru amuzată şi îmi explică citând un vers dintr-un cântecel:
— Şi trăiau cu toţii într-o casă mică şi strâmbă. Ăştia suntem noi. Nu este tocmai o casă mică, dar este într-adevăr strâmbă, frontoanele şi structura din lemn fiind pe cale să cedeze.
— Faci parte dintr-o familie numeroasă? Mai ai fraţi şi surori?
— Un frate, o soră, o mamă, un tată, un unchi, o mătuşă prin alianţă, un bunic, o mătuşă de gradul doi şi o mamă vitregă.
— O, Doamne! am exclamat uşor copleşit.
Ea a râs.
— Bineînţeles că, în condiţii normale, nu locuim împreună. Războiul şi bombardamentele au făcut însă ca… nu ştiu – se încruntă gânditoare – poate că din punct de vedere spiritual, familia a locuit întotdeauna împreună, sub atenta ocrotire a bunicului meu. Bunicul e o figură! Are peste 80 de ani, în jur de un metru cincizeci, iar toţi ceilalţi par de-a dreptul şterşi pe lângă el.
— Pare o persoană interesantă, am spus.
— Într-adevăr, este o persoană interesantă. Este grec din Smyrna; îl cheamă Aristide Leonides.
Apoi adăugă cu o scăpărare în privire:
— Şi este extrem de bogat.
— Mă întreb dacă vor mai exista oameni bogaţi după ce se va termina războiul.
— Bunicul va fi tot bogat, încercă ea să mă convingă. Nicio tactică de jecmănire a celor bogaţi nu va avea efect asupra lui. El îi va jecmăni pe jecmănitori. Mă întreb dacă o să-ţi placă de el, adăugă ea.
— Tu îl placi? am întrebat eu.
— Mai mult decât pe oricine pe lume, spuse Sophia.
