O scrisoare pierduta
De Ion Luca Caragiale
comedie
Particularitatile de constructie a personajului
Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, ce se particularizeaza prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe contrastul dintre esenta si aparenta (dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para), fapt care starneste risul.
Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alaturi de Ioan Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut in literatura romana atat prin proza, reprezentata de schite, momente si nuvele, cat si prin opera dramatica, incluzand comediile „O scrisoare pierduta”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „O noapte frutunoasa”, „D’ale carnavalului” si drama „Napasta”.
In opinia mea, tema comediei “O scrisoare pierduta” este cea sociala, cu implicatii politice. Pot spune ca tema acestui text dramatic se reflecta in constructia si in atitudinea personajului Zoe, autorul utilizand cu finete tipurile de comic, pentru a sublinia aceste aspecte. Referitor la comicul de nume, apelativul „coana” si diminutivul „Joitica” evidentiaza atitudinea duplicitara a Zoei: lui Pristanda ii permite sa i se adreseze astfel, in schimb, pentru cei din jur ea pare o persoana onorabila. Se observa ca in cazul ei, autorul nu foloseste comicul de limbaj. Ea este caracterizata prin comicul de caracter, fiind incadrata ca tip uman in tipul adulterinei, al femeii voluntare, al cochetei. Comicul de situatie este obtinut, in cazul acestui personaj, prin pierderea si regasirea succesiva a scrisorii, prin discutiile dintre Zoe si Tipatescu avand ca subiect pierderea scrisorii.
Statutul social al lui Zoe este subliniat in indicatiile scenice de la inceputul piesei: „Zoe, sotia celui de mai sus”, parand ca autorul nu acorda o importanta prea mare acestui personaj, ales sa fie ultimul in aceasta lista. Dar, tocmai acest statut ii creeaza un zbucium permanent pe parcursul desfasurarii actiunii. Criticul literar Serban Cioculescu este de parere ca, in aceasta piesa, numai Zoe traieste cu adevarat o drama. Compromiterea publica, pentru o femeie din secolul al XIX-lea, care a ajuns la o pozitie sociala si materiala remarcabila, prin casatoria cu un barbat „zaharisit” si care are un amant in plina ascensiune, ar fi insemnat distrugerea ei definitiva.
Statutul psihologic subliniaza o femeie cu un caracter extrem de puternic, hotarata sa zdrobeasca pe oricine s-ar impotrivi planurilor ei. Ea manipuleaza toate personajele masculine, in incercarea de a obtine ceea ce isi doreste, anume linistea sufleteasca pe care o avea inainte sa piarda scrisoarea.
Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele acesteia. Este o femeie voluntara, care intotdeauna stie ce vrea si care nu se lasa invinsa de niciun obstacol ivit in cale. Desi apare ultima, in lista de personaje, pentru a sublinia rolul neinsemnat pe care il aveau femeile in viata politica, in vremea respectiva, ea dovedeste contrariul: are un rol determinant, manipuland dupa propria dorinta, pe toti barbatii implicati in jocurile politice din piesa. Face orice pentru a-si atinge scopul: se lamenteaza, porunceste, lacrimeaza teatral sau da ordine, totul pentru a obtine scrisoarea pierduta si, odata cu ea, onoarea.
Trasatura sa dominanta de caracter este luciditatea. Prima ei replica din piesa este „Sunt nenorocita, Fanica”, iar pana la finalul operei este infatisata intr-o permanenta stare de surescitare, de disperare. Cu toate acestea, Zoe este mereu lucida. O prima scena semnificativa care pune in evidenta aceasta trasatura este cea a discutiei cu Tipatescu, in care se incearca gasirea unei solutii care sa-i scape din situatia compromitatoare in care se afla. Zoe numeste principiile lui Tipatescu „nimicuri politice”, detasandu-se perfect de emotii si cautand lucid cea mai buna cale de a pastra in continuare tot ceea ce a dobandit prin casatoria cu Trahanache, fara a se compromite in fata societatii. O alta scena semnificativa este cea cea in care il trimite pe Pristanda sa mearga la Catavencu si „sa-i cumpere scrisoarea cu orice pret”, acest lucru demonstrand o perfecta adaptare la situatie, spre deosebire de impulsivul Tipatescu, hotarat sa il tina in continuare arestat pe oponentul sau politic.
Patru elemente de structura si compozitie ale textului dramatic ales, semnificative pentru tipologia personajului sunt: actiunea, conflictul, relatiile temporale si spatiale, finalul.
Actiunea este simpla. Zoe nu este prezenta in expozitiune, ci este inclusa in scena care subliniaza intriga. Tipatescu, prefectul judetului, trimite o scrisoare de dragoste amantei sale, Zoe, sotia bunului sau prieten, Zaharia Trahanache. Catavencu detine aceasta scrisoare, pe care o foloseste ca arma de santaj politic. Evenimentele se precipita si se succed intr-un ritm alert. Trahanache vede in scrisoarea aflata la Catavencu doar un fals josnic, Tipatescu ordona lui Pristanda sa il aresteze pe Catavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe ii cere politistului sa il elibereze imediat, pentru a negocia cu el conditiile redobandirii documentului. Deznodamantul este fericit, ca in orice comedie, Zoe dobandind scrisoarea, pe care i-o inapoiaza cetateanul turmentat.
Un element esential in constructia subiectului dramatic este conflictul, ce consta in confruntarea dintre doua sau mai multe personaje cu idei, opinii diferite. In piesa „O scrisoare pierduta” exista un numar semnificativ de conflicte, unul dintre acestea, este cel dintre Zoe si Catavencu. La fel de important, dar de intensitate mai mare este cel dintre Zoe si Tipatescu, Zoe fiind hotarata sa lupte chiar impotriva amantului ei, pentru redobandirea linistii sufletesti.
Relatiile temporale si spatiale nu fixeaza actiunea cu precizie. Aceasta se desfasoara „in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, dupa cum precizeaza autorul. Toate evenimentele care compun actiunea se deruleaza pe parcursul a trei zile, la finalul campaniei electorale si in perioada desfasurarii alegerilor. Actiunile personajelor sunt puse in evidenta prin fixarea ca reper spatial a locuintei lui Stefan Tipatescu, amantul Zoei. Discutiile dintre cei doi, hotararea Zoei de a il elibera pe Catavencu, discutia cu acesta, discutia acesteia cu Dandanache, toate au loc in casa prefectului, acolo unde Zoe este ca la ea acasa. Si confuzia pe care o face Dandanache, privind identitatea lui Tipatescu si a lui Trahanache: „(Aratand spre Tipatescu) Dumneaei...sotia dumitale.”, subliniaza tot aceasta idee.
Finalul subliniaza din nou importanta personajului feminin in structura textului. In legatura cu finalul piesei, critica literara remarca: „Veselia tuturor personajelor din final este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.” (Ion Constantinescu). Finalul o aduce din nou pe Zoe in prim-plan: dupa ce cetateanul turmentat ii restituise scrisoarea, Catavencu trebuie sa se supuna dorintelor Zoei, nemaiavand documentul cu care sa o santajeze. Ea este cea care il va ierta, cu generozitate, dar il va obliga sa organizeze petrecerea de dupa alegerile pe care acesta le pierduse catastrofal. Catavencu o numeste „un inger”, iar cetateanul turmentat „o dama buna”.
Referitor la constructia personajelor lui Caragiale, critica literara subliniaza: „Veselia inepta a personajelor din finalul tuturor celor patru piese comice este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.”