AnnaE
#0

                       6. Predarea. Orientări contemporane în teoria şi practica predării

 

a) Conceptul de predare; predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.

b) Strategii și stiluri de predare. relațiile între predare, învățare și evaluare; rolul feed-bacului în optimizarea pradării.

c)Evaluarea/autoevaluarea comportamentului didactic al învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământ primar.

 

      Predarea este o acțiune sistematică a elevilor cu cunoștințe, de îmbogățire a reprezentărilor și noțiunilor acestora, de conducere a activității lor independente, de control și evaluare.

     Predarea este „arta aplicării unor stimuli, având ca rezultat producerea sau prevenirea unor răspunsuri, scopul institutorului este să producă în ființele umane de schimbări dezirabile și să le prevină pe cele indezirabile (Thorndike)

    În didactica tradițională în actul predării, accentul cădea pe comunicarea de cunoștințe gata făcute, pe care elevii le asimilau în mod pasiv.

    În didactica modernă, optica asupra predării s-a schimbat radical. termenul „predare” e sinonim cu „instruire”, „informare”, „comunicare”, „transmitere”.

    Predarea este o activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare, realizându-se prin precizarea competențelor generale specifice, a conținuturilor, a strategiilor și a metodelor de învățare.

    Eficiența predării crește dacă elevii sunt angajați în învățare și dacă metodele sunt îmbinătățite în funcție de informațiile primite prin feed-back (conexiune inversă). Profesorul are rolul de a proiecta, de a organiza și dirija procesul de predare-învățare, precum și de a-i controla eficiența prin evalșuarea rezultatelor.

 

    Pedagogii înceracă să precizeze care sunt condițiile unei predări eficiente.

a) Astfel, Wlodarski definește predarea ca un proces de organizare a situațiilor de învățare (a cunoștințelor și deprinderilor), organizarea lecțiilor, utilizarea unor metode de transmitere, indicarea sarcinilor și a temelor de rezolvat, controlul și corectarea acestora, ca și atitudinea activă a profesorului în timpul transmiterii cunoștințelor, ca și participarea activă a elevului în învățare.

 

b) Adrian Neculau arată arată ca prin predare se înțelege acțiunea de a învăța pe alții, arată raporturile ei cu învățarea, indică metodele (cele de comunicare) și presupune transformarea elevilor prin noile achiziții sub formă de noi cunoștințe, deprinderi, comportamente, că predarea conduce la autoinstruire.

 

c) Ioan Neculau subliniază că predarea se referă la conducerea învățării, că implicarea relatia profesor-elev, că se asteaptă anumite rezultate în comportamentul elevilor, că este un proces logic, ce presupune anumite metode, că presupune anumite etape, că respectă anumite reguli și norme de desfășurare, că se poate continua și în activitățile extrașcolare, că este un proces dirijat că presupune o anumită organizare a factorilor care intervin în predare. Ca orice activitate umană, predarea este condusa de scopuri și obiecte, urmărind finașități determinate.

 

      Predarea este o activitate cu dublă funcționalitate:

- de transmitere (de comunicare a unor cunoștințe, priceperi ori abilități, deprinderi, modele comportamentale)

- de învățare a altora (elevi, studenți).

      Predarea înseamna instruirea care formează. Ea este o activitate caracteristică școlii, cuprinzând relația de muncă dintre elevi și profesor. Predarea este necesară învățării, întrucât multe din obiectivele educaționale nu pot fi atinse fără virtuțile predării: prezentarea sistematică a conținutului, explicarea problemelor, a noțiunilor etc, introducerea suficientă în conținuturile pe discipline ale cunoașterii, exemplificări sau ilustrări, aplicații etc.

 

     Șansele învățării depind, în apreciabilă măsura de calitatea condiționării ei d epredare. În principal ele depind de producerea de către predare a învățării, dar și de formarea de către predare a atitudinii pozitive față de învățare.

     Pe de altă parte, evoluția învățării are valoarea unui criteriu de corectură ori de ameliorare a celeilalte. Dar, în raportul predare-învățare, rolul conducător revine predării și subiectului ei- integrarea cu actele de învățare. Necesară învățării, predarea trebuie să fie și utilă acesteia, adică să fie concepută și organizată după nevoile și posibilitățile învățării.

                          Orientări contemporane în teoria și practica predării

                                        Etapele învățării/predării creative sunt:

- punerea problemei sau crearea unei situații problematice;

- imaginara modului de rezolvare, analiza problemei, găsirea soluției de rezolvare;

- verificarea

 

      Învățarea/predarea creativă se realizează foflosind învățarea euristică prin problematizare, dialog, euristică, descoperire, modelare etc.

      Promovarea învățării active presupune și încurajarea în învățare. În față, adevarata învătare, aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi, este nu doar simplu activă (individual activă) ci Interactivă.

     Aspectul social al învățării a fost reliefat de jerome Bruner încă din anii '60. El avanseaz[ conceptul de reciprocitate definit ca „o nevoie umană profundă de a da replică altuica și de a lucra împreună cu alții pentru atingerea unui obiectiv”. Reciprocitatea este un stimulent al învățării: „Când acțiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obținerii unui rezultat atunci par să existe procese care stimulează învățarea individuală și care conduc pe fiecare la o competență cerută de constituirea grupului” (Bruner 1966)

     Nu numai cercetarea, dar și experiențele cadrelor didactice cu metodele colaborative evindețiază efectul benefic al interacțiunii elevilor.

     Gruparea și sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că elevii se implică mai mult în învățare decât în abordările frontale sai individuale. Odată implicați, elevii își manifestă dorința de a împărtăși celorlalți ceea ce experimentează.

 

     Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învățare și îl învață aptitudinile învățării, precum și aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alții și ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacității procesului lor de învățare și în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Aceste avantaje ale metodelor centrate pe elev ajută la pregătirea indivifului atât pentru o tranziție mai ușoară spre locul de muncă, cât și spre învățarea continuă.

     Predarea reflexivă presupune recunoașterea, examinarea și ruminarea (rumegarea) asupra implicațiilor, credințelor, experiențelor, atitudinilor, cunoașterii și valorilor unei persoane, precum și a oportunităților și constrângerilor generate de condițiile sociale în care profesorul lucrează. Predarea în team-teaching presupune de fapt predarea reciprocă, în echipă.

     Ceea ce se poate sesiza cu ușurință la sfera avatajelor, privește un mai bun control al clasei, aspecte motivaționale relațiilor profesor-cursant, optimizarea metodelor de lucru, creșterea progresivă a atenției la lecție. Predarea în echipă a reușit sa devină eficientă.

     La rândul său, A.V. Kelly observă că, „în general ținta acestui mod de predare o constituie diversitatea și fexibilitatea. O echip de profesori posedă mai multe arii de competență și expertiză. Team-teaching poate, de asemenea, să producă o utilă flexibiliatate a grupărilor elevilor. În funcție de numărul de profesori disponibili, elevii se pot divide în grupuri de diferite mărimi, acordându-se atenție nevoilor acestora din diferite situații, lucrul pe interesele copiilor poate genera o mulțime de activități practice” (Kelly, pg 30-44)

 

     În acest mod, se poate discerne, cu rang de concluzii de lucru, următoarele fenomene specifice predării în echipă:

- definirea responsabilităților fiecărui participant;

- în predarea în echipă se pot folosi metodele didactice în mod simultan de către participanți sau acestea pot fi alternate;

- cadrele didactice pot să se ocupe mai mult de grupele de elevi în folosirea metodelor și tehnicilor de interacțiune educațională;

- prin team-teaching se poate armoniza modul de utilizare a metodelor pe care le folosesc cadrele didactice;

- predarea în echipă se poate face în cazul aceleiași discipline, dar există și posibilitatea abordării interdisciplinare.

 

 

 

descarca materialul in format word de la atasamente

 

 

 

 

 

 

 

 

AnnaE
#1

b) Strategii și stiluri de predare. relațiile între predare, învățare și evaluare; rolul feed-bacului în optimizarea pradării.

 

     Strategiile de predare se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității de instruire, integrate în structuri operaționale, care au la bază o viziune sistemică și care sunt menite să asigure o învățare și creatoare a cunoștințelor și abilităților și să raționalizeze procesul instruirii.

1. Stilul autoritar - profesorul este cel care decide obiectivele, selectează activitățile, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, astfel încât membrii grupului nu vor cunoaște în avans ceea ce urmează să se realizeze, controlul asupra mediului educaționale este absolut;

 

2. Stilul democratic - profesorul propune și negociază cu membrii grupului obiectivele activitățile, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, dezvoltând astfel relații de cooperare și sprijin reciproc. Se încurajează implicarea activă a elevilor în procesul învățării, inițiativa, potențialul lor creativ;

 

3. Stilul laissez-faire (permisiv) - exprimă un profesor care consideră că intotdeauna este suficient ce predă, cât predă și cum predă, fiind sigur că elevii înțeg, acordându-le, însă ajutor la cererea lor. Reflectă o atitudine de pasivitate din partea cadrului didactic, acesta implicându-se doar recomandarea de mijloace și suport informațional.

 

B. În funcție de particularitățile procesului de comunciare cu elevii au fost identificate patru stiluri de predare (Brummelem 1988, Golu - 1996)

- stilul emoțional-improvizator;

- stilul emoțional-metodic;

- stilul rațional-improvizator;

- stilul rațional-metodic.

 

     Stilul emoțional-improvizator este orientat cu predominanță pe procesul învățării. Profesorii care adoptă acest stil își planifică lecția doar „în linii mari”, dar convinși fiind, că elevii „nu sunt starea de spirit a elevilor, de motivația lor sau de dificultățile apărute”.

     Stilul rațional-metodic se situează la polul opus celui anterior descris. este un stil de predare orientat spre rezultatele învățării. Profesorii își fixează dinainte obiectivele specifice de atins și alcătuiesc proiecte didactice amaănțite, fundamentate „științific”, parcurg materia în ritm rapid, dar cu pași mărunți, dau instrucțiuni și explicații precise, oferă multe exemple, recapitulează noțiunile în mod constant, dau scurte teme independente și le corectează conștiincios, testează continuu pe elevi.

     Stilul emoțional-metodic și stilul-improvizator sunt variante „intermediare” între cele două stiluri „polare”, prezentate anterior.

     Stilul emoțional-metodic asociază ideea mediului afectiv propice învățării, cu grija de a nu pierde din vedere obiectivele specifice ale activității unui profesor.

     Stilul rațional-improvizator continuă să pună la baza activității de predare rezultatele științelor educației, dar înțelege că prevederea și controlul complet al comportării umane nu sunt nici dezirabile, și nici posibile.

 

     Relațiile între predare, învățare și evaluare

 

     Prin evaluare masurăm eficineța predării și învățării, constatăm succesul sau insuccesul procesului instructiv-educativ. Evaluarea pune în evidență: relația succes-insucces școlar privită ca realizare sau nerealizare a unei sarcini, performanța obținută ca expresie a nivelului de pregătire teoretică și practică relația progres și reușită școlară prin raportare la fazele inițiale și intermediare.

    Analizând cele de mai sus, putem afirma că predarea,învățarea, evaluarea se află într-o strânsă și permanentă legătură, nefiind viabile singure.

 

    Feedbackul are un rol important în actul de predare-învățare-evaluare. Obiectivul feedbackului este de a reduce decalajul dintre stadiul actual al elevului și nivelul la care ar trebui să ajungă, dintre achizițiile curente și criteriile de reușită. Profesorul trebuie să îi cunoască foarte bine pe elevi, să știe nivelul de pregătire și la ce stadiu ar trebui să ajungă. Prin feedback, greșelile se pot corecta, elevul poate fi încurajat să lucreze mai mult sau să aprofundeze anumite aspecte, simțindu-se mai încrezător în posibilitățile sale, abilitățile dobândite. El poate fi dat pe mai multe căi: prin procesele afective, prin creșterea efortului depus a motivației, a angajamentului, prin oferirea de metode cognitive, prin confirmarea înțelegerii conținutului, prin indicarea direcțiilor de abrodare, strategiilor care să ducă la înțelegerea conținuturilor.

      Feedbackului se adresează și elevilor care au greșit, dar și celor care au nevoie de suport după o primă încercare, celor care nu reușesc să atingă nivelul maxim. Cunoașterea greșelii este esențială pentru a ajunge la succes.

AnnaE
#2

c) Evaluarea/autoevaluarea comportamentului didactic al învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar

 

      Ioan Jinga (1993) definește evaluarea ca pe un proces complex de comparare a rezultatelor activității instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității) cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului)

 

     Evaluarea este un proces complex ce presupune pregătirea temeinică a personalului didactic de conducere și de predare, ca și a celui din sistemul de îndrumare. După opinia lui Jean Vogler (2000, p.17), si „se evaluează peste tot și totul, iar educația nu a scăpat acestui val).

     Pentru profesor, ca este o activitate etapizată, la capătul căreia profesorul își dă seama care este pregătirea elevului, la un moment dat, la disciplina sa, în comparație cu asteptările lui și cu cerințele programelor școlare și ale standardelor naționale (în cazul învățământului primar, cu descriptorii de performanță).

     Aceste definiții sunt pentru conceptul de evalșuare în general, însă evaluarea și autoevaluarea comportamentului cadrului didactic/învățătorul se referă la modul în care profesorul își desfășoară activitatea, mai exact la calitățile și competențele pe care trebuie să le aibă atunci când desfășoară această profesie.

 

     I. Calități ale cadrului didactic

     a. Umanismul, corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul, stăpânirea de sine, conștiința responsabilității și a misiunii sale, etc.

     b. Aptitudini pedagogice:

► aptitudini ce asigură calitatea gândirii;

► aptitudini ce asigură calitatea limbajului;

► aptitudini ce garantează calitatea atenției;

► aptitudini ce determină calitatea memoriei;

► aptitudinea empatică;

► spiritul de observație

► Măestria psihopedagogică reprezintă capacitatea complexă personală și specifică profesorului de a concepe, organiza, proiecta și conduce cu competență și prestigiu, spirit creativ, eficiență sporită, procesul de învățământ, procesul de educare și de instruire a elevilor.

► Tactul pedagogic - capacitatea de a găsi, la momentul oportun, forma cea mai adecvată de atitudine și tratare a elevilor. Se poate aprecia că tactul este capacitatea profesorului de a-și menține și consolida stările pozitive și de a le domina și inhiba pe cele negative, oferind astfel răspunsuri și soluții prompte tuturor solicitărilor procesului instructiv-educativ.

 

Totodată, învățătorul trebuie să dea dovadă de următoarele Competențe specifice:

 

a) Competențe de specialitate: - Utilizarea conceptelor de bază și a conținuturilor științifice ale disciplinelor de studiu abordate în învățământul primar;

- stabilirea de legături între conținuturile teoretice și aspectele practice ale disciplinelor de studiu predate în învățământul primar;

- manifestarea interesului pentru actualizarea conținuturilor în consens cu noile achiziții științifice ale disciplinelor de specialitate și ale unor domenii/discipline conexe.

 

b) Competențe de comunicare și relaționare:

- utilizarea conceptelor și a teoriilor moderne de comunicare: orizontală/verticală, complexă, diversificată și specifică;

- proiectarea, conducerea și realizarea procesului instructiv-educativ, ca un act de comunicare;

- comunicarea eficientă cu elevii, părinții elevilor, alte cadre didactice, precum și cu personalul de îndrumare și control, cu membri ai comunității locale;

- valorificarea metacomunicarii în optimizarea relațiilor între cadre didactice;

- exprimarea orală cursivă, expresivă în relațiile cu ceilalți parteneri educaționali.

 

c) Competențe metodologice:

- utilizarea adecvată a cunoștințelor de didactică generală, de metodică de specialitate, de psihologie didactice cu elevii, în acord cu prevederile programelor școlare în vigoare;

- abordarea praxiologică a teoriilor cognitive moderne, în vederea stimulării, formării și dezvoltării capacităților de cunoaștere ale elevului;

- manifestarea unei conduite metodologice flexibile și inovative în plan profesional.

 

d) Competențe de evaluare și autoevaluare a activității didactice:

- utilizarea conceptelor cu care operează evaluarea;

- proiectarea unei evaluări eficiente organic integrate în activitatea instructiv-educativă;

- utilizarea strategiilor adecvate de evaluare în cadrul activității instructiv-educative;

- manifestarea unei atitudini obiective în autoevaluarea prestației didactice, cu scopul creșterii calității actului didactic.

 

d) Competențe psiho-sociale:

- utilizarea metodelor și a tehnicilor de autocontrol psihocomportamental;

- adoptarea unor comportamente prosociale adecvate, de adaptare eficientă și rapidă la schimbarile sociale și la provocările existente;

- manifestarea comportamentului emaptic, antibullying și a „orientării helping”;

- utilizarea unor tehnici de negociere, de gestionare a conflictelor, de mediere pentru asigurarea de afluențe educaționale pozitive;

- asumarea rolului social pentru a opta, în contextul unei imagini de sine adecvate propriei personalități și propriului status profesional deținut.

 

f) Competențe tehnice și tehnologice:

- utilizarea mijloacelor tehnice și tehnologice cu scopul eficientizării actului didactic și al motivației în plan profesional

 

g) Competențe de management al carierei

- manifestarea unor conduite (auto)reflexive și de autoresponsabilizare profsională;

- indeplinirea unor sarcini complementare specifice profesiei (manager de proiecte educaționale, examinator/examinat/concurent/supraveghetor);

- manifestarea interesului pentru evoluția în carieră.

 

 

Evaluarea activității personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar se realizează anual, pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul anului școlar, la nivelul fiecărei unități și instituții de învățământ preuniversitar și are două componente:

- autoevaluarea;

- evaluarea potrivt fișei postului și a fișei de evaluare.

 

 

(2) Fişele cadru ale postului şi fişele cadru de autoevaluare/evaluare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar sunt incluse în anexele 2 - 31, care fac parte din metodologie.

 (3) Fişele cadru ale postului pentru fiecare funcţie didactică şi didactică auxiliară se operaţionalizează/individualizează de către directorul şi directorul adjunct al unităţii/instituţiei de învăţământ.

(4) Fişa postului operaţionalizată se aprobă şi se revizuieşte anual de către consiliul de administraţie şi constituie anexă la contractul individual de muncă.

(5) Indicatorii de performanţă din cadrul fişelor de autoevaluare/evaluare pentru toate cadrele didactice şi didactice auxiliare se stabilesc de către directorul şi directorul adjunct al fiecărei unităţi/instituţii de învăţământ, împreună cu responsabilii/coordonatorii comisiilor metodice sau al compartimentelor funcţionale, cu respectarea domeniilor şi criteriilor din fişele cadru.

(6) Consiliul profesoral validează, prin vot majoritar, fişele de autoevaluare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, în baza cărora se stabileşte calificativul anual.

ART. 4 (1) Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar este realizată la nivelul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică.

 

(2) Activitatea de evaluare vizează personalul didactic şi didactic auxiliar încadrat în unitatea respectivă, având în vedere tipul şi norma de încadrare a fiecărui angajat.

 

(5) În cazul în care un angajat, personal didactic sau didactic auxiliar, desfăşoară activitate în două sau mai multe unităţi sau instituţii de învăţământ, evaluarea anuală a activităţii se face în fiecare unitate cu personalitate juridică în care angajatul funcţionează.

 

       Cadrele didactice au obligaţia să îşi completeze fişele de autoevaluare/evaluare în fiecare unitate de învăţământ. Unitatea de învăţământ respectivă are obligaţia de a elibera o adeverinţă din care să rezulte punctajul pe fiecare domeniu în parte. Aceste adeverinţe vor fi depuse de cadrul didactic/didactic auxiliar la unitatea de învăţământ unde are funcţia de bază. Media punctajelor se va realiza pe domenii, în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ unde se face evaluarea finală şi acordarea calificativului.

 

(6) Rezultatele activităţii de evaluare stau la baza deciziei Consiliului de Administraţie privind acordarea calificativului anual, conform prevederilor art. 92 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

 

ART. 5 Evaluarea activităţii personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar se realizează în următoarele etape:

a) Autoevaluarea activităţii realizată de fiecare angajat pe baza fişei de autoevaluare/evaluare şi a raportului de autoevaluare justificativ pentru punctajul acordat în fişa de autoevaluare.

b) Evaluarea activităţii personalului didactic/didactic auxiliar este realizată la nivelul comisiei metodice sau al compartimentului funcţional prin evaluare obiectivă - punctaj acordat de către toţi membrii comisiei pentru fiecare persoană evaluată.

c) Evaluarea finală a activităţii personalului didactic/didactic auxiliar se face în cadrul consiliului de administraţie al unităţii/ instituţiei de învăţământ.

Domeniile şi criteriile de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar

 

ART. 7 (1) Activitatea desfăşurată pe parcursul anului şcolar de către personalul didactic şi didactic auxiliar, prezentată în raportul de autoevaluare, se evaluează pe baza fişei cadru de autoevaluare/evaluare, anexă din metodologii, ţinându-se seama de următoarele domenii şi criterii de performanţă care trebuie îndeplinite de fiecare cadru didactic/didactic auxiliar, în perioada pentru care se face evaluarea.

 

(2) Pentru evaluarea personalului didactic se au în vedere următoarele domenii de evaluare şi criterii de performanţă:

 

a) Domeniul Proiectarea activităţii, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Respectarea programei şcolare, a normelor de elaborare a documentelor de proiectare, precum şi adaptarea acesteia la particularităţile grupei/clasei;

ii. Implicarea în activităţile de proiectare a ofertei educaţionale la nivelul unităţii;

iii. Folosirea Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor - TIC în activitatea de proiectare;

iv. Proiectarea unor activităţi extracurriculare corelate cu obiectivele curriculare, nevoile şi interesele educabililor, planul managerial al unităţii.

 

b) Domeniul Realizarea activităţilor didactice, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Utilizarea unor strategii didactice care asigură caracterul aplicativ al învăţării şi formarea competenţelor specifice;

ii. Utilizarea eficientă a resurselor materiale din unitatea de învăţământ în vederea optimizării activităţilor didactice, inclusiv utilizarea TIC;

iii. Diseminarea, evaluarea şi valorizarea activităţilor; iv. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare, participarea la acţiuni de voluntariat;

v. Formarea deprinderilor de studiu individual şi în echipă în vederea formării/dezvoltării competenţei de "a învăţa să înveţi".

 

c) Domeniul Evaluarea rezultatelor învăţării, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Asigurarea transparenţei criteriilor, a procedurilor de evaluare şi a rezultatelor activităţilor de evaluare;

ii. Aplicarea testelor predictive, interpretarea şi comunicarea rezultatelor;

iii. Utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor din banca de instrumente de evaluare unică;

iv. Promovarea autoevaluării şi interevaluării;

v. Evaluarea satisfacţiei beneficiarilor educaţionali;

vi. Coordonarea elaborării portofoliului educaţional ca element central al evaluării învăţării.

 

d) Domeniul Managementul clasei de elevi, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Stabilirea unui cadru adecvat - reguli de conduită, atitudini, ambient -, pentru desfăşurarea activităţilor în conformitate cu particularităţile clasei de elevi;

ii. Monitorizarea comportamentului elevilor şi gestionarea situaţiilor conflictuale;

iii. Cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor;

iv. Motivarea elevilor prin valorizarea exemplelor de bună practică.

 

e) Domeniul Managementul carierei şi al dezvoltării personale, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Participarea şi valorificarea competenţelor ştiinţifice, metodice dobândite prin participarea la programele de formare/perfecţionare;

ii. Implicarea în organizarea activităţilor metodice la nivelul comisiei/catedrei/responsabil;

iii. Realizarea/actualizarea portofoliului şi dosarului personal;

iv. Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi relaţionare în interiorul şi în afara unităţii cu elevii, personalul şcolii, echipa managerială şi în cadrul comunităţii.

 

f) Domeniul Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi promovarea unităţii şcolare, cu următoarele criterii de performanţă:

i. Dezvoltarea de parteneriate şi proiecte educaţionale în vederea dezvoltării instituţionale;

ii. Promovarea ofertei educaţionale;

iii. Promovarea imaginii şcolii în comunitate prin rezultatele elevilor la olimpiade, concursuri, competiţii;

iv. Realizarea/participarea la programe/activităţi de prevenire şi combatere a violenţei şi comportamentelor nesănătoase în mediul şcolar;

v. Respectarea normelor, procedurilor de sănătate şi securitate a muncii şi de PSI şi ISU pentru toate tipurile de activităţi desfăşurate în cadrul unităţii de învăţământ, precum şi a sarcinilor suplimentare;

vi. Implicarea activă în crearea unei culturi a calităţii la nivelul organizaţiei.

 

g) Domeniul Conduita profesională, cu următoarele criterii de performanţă:

(i) Manifestarea atitudinii morale şi civice (limbaj, ţinută, respect, comportament)

(ii) Respectarea şi promovarea deontologiei profesionale.

Procedura de evaluare anuală a personalului didactic şi didactic auxiliar

 

ART. 8 (1) Cadrul didactic/didactic auxiliar are obligaţia să îşi completeze fişa de autoevaluare a activităţii desfăşurate şi să o depună, împreună cu raportul de autoevaluare a activităţii, la secretariatul unităţii de învăţământ, conform perioadei prevăzute în graficul

 

(2) Fişele de autoevaluare/evaluare ale cadrelor didactice/didactice auxiliare se validează în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

 

(3) La solicitarea comisiilor metodice/compartimentelor funcţionale sau a consiliului de administraţie, dacă este cazul, cadrele didactice/didactice auxiliare depun, ca anexe la raportul de autoevaluare, documente justificative pentru punctajul acordat la autoevaluare, doar pentru activităţile care nu s-au desfăşurat în şcoală şi nu există, ca obligaţie, la portofoliul personal.

 

ART. 9 (1) Evaluarea activităţii cadrelor didactice se realizează în cadrul şedinţelor de comisie metodică, pe specialităţi/arii curriculare conform graficului activităţilor de evaluare

 

(2) Evaluarea activităţii personalului didactic auxiliar se realizează în cadrul şedinţelor/compartimentelor funcţionale în care acestea îşi desfăşoară activitatea.

 

(3) Fiecare comisie metodică/compartiment completează rubrica de evaluare menţionată în fişa de autoevaluare/evaluare pentru fiecare cadru didactic/didactic auxiliar (în baza procesului-verbal încheiat) şi înaintează fişele şi procesul-verbal din cadrul şedinţei consiliului de administraţie.

 

Evaluarea finală se face în prezenţa cadrului didactic/didactic auxiliar în cauză care argumentează, la solicitarea membrilor Consiliului de Administraţie acordarea punctajului la autoevaluare.

 

          Consiliul de administraţie completează fişa de evaluare pentru fiecare cadru didactic/didactic auxiliar şi stabileşte punctajul final de evaluare.

          Grila de punctaj pentru acordarea calificativelor anuale, este: - de la 100 până la 85 de puncte, calificativul Foarte bine; - de la 84,99 până la 71 de puncte, calificativul Bine; - de la

70,99 până la 61 de puncte, calificativul Satisfăcător; - sub 60,99 puncte, calificativul Nesatisfăcător.

  În cadrul acestei fișe, există mai multe domenii ale evaluarii, cărora li se subordonează diverse criterii de performanță de care se va ține cont în acordarea calificativului anual

   Tot aici, se evaluează pregătirea profesională a cadrelor didactice. Astfel formarea/perfecționarea continuă implică obținerea definitivatului și a gradelor didactice. De asemenea, o dată la cinci ani, profesorii trebuie să participe la cursuri/programe oferite de instituții specializate (CCD, DPPD, ISJ, Universități, etc.)

   Numai printr-o reactualizare și perfectionare sistematică și constantă a pregătirii profesionale la un nivel înalt de performanță printr-o formare continuă se poate evita ceea ce se numește plafonare profesională, rutină, pregătire slabă sau mediocră.