DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ ŞI O SEMIVOCALĂ. pronunţate în aceeaşi silabă.
Diftongul poate fi:
URCĂTOR (ASCENDENT), atunci când este alcătuit din SEMIVOCALĂ + VOCALĂ: iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.
COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci când este alcătuit din VOCALĂ + SEMIVOCALĂ: mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei
ATENŢIE!
Diftongul se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare CRATIMA: mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;
În diftong, semivocalele o şi e apar întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (i și u ) pot fi sau primul sau al doilea element.
Notă:
După consoanele C', G, K', G' nu există diftongi deoarece în această situaţie e sau i sunt numai LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane: ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.
Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi ii sunt diftongi deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;
TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt de două feluri:
PROGRESIVI, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră
CENTRAŢI, atunci când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai; fo-iau; so-seau
ATENŢIE!
Triftongul se poate constitui din trei sunete alăturate, aparţinând unor cuvinte diferite, dar pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Între elementele componente ale acestor silabe apare cratima: şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus
Notă:
După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există triftongi, deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane, deci NU AU ROL DE VOCALE:
zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.
HIATUL apare între două vocale alăturate pronunţate in silabe diferite: ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un
Accentul
Accentul reprezintă rostirea mai energică a unei silabe, față de rostirea mai puțin energică a silabelor învecinate. El poate deosebi înțelesul cuvintelor și este semnalizat printr-un apostrof (‗) adăugat deasupra vocalei silabei pronunțate mai intens.
Tipuri de accent
- pe ultima silabă (accent oxiton) – popór, topór, măséa, debará
- pe penultima silabă (accent paroxiton) – cásă, másă, scáun, blúză, búrsă, fústă,
frúnte, róșu, ápă, cárte
- pe antepenultima silabă (accent proparoxiton)– áncoră, cámeră, répede, márgine,
pásăre Cele mai multe cuvinte românești au accent pe penultima silabă (paroxiton).
Cuvintele derivate cu sufixe au accent pe ultima silabă (oxiton) – amărúi, băiețél, drăgúț, muncitorésc, lăptós
Accentul poate să apară într-un cuvânt, formă gramaticală (corp fonetic lexico-gramatical) sau într-o propoziție (corp fonetic sintactic).
móbilă (substantiv) vs. mobílă (adjectiv) vs. mobilắ (formă verbală la timpul perfect)
El și ea sunt prieteni. (și conjuncție neaacentuată) vs. El a întârziat, dar și ea a ajuns mai târziu. (și adverb de întărire accentuat)
Din exemplele anterioare se observă că accentul este liber, adică poate să cadă pe oricare dintre silabele cuvintelor.
accent pe ultima silabă: cân-ta, co-vor, șco-lă-resc
- accent pe penultima silabă: cân-tă, co-voa-re, șco-lă-reas-că
- accent pe antepenultima silabă: cân-te-ce, re-pu-bli-că, ro-man-ti-că
- înainte de antepenultima silabă: ve-ve-ri-țe, ve-ve-ri-țe-le; doc-to-ri-ță, doc-to
ri-țe-le
Un alt aspect, care se observă în exemplele de mai sus, este că libertatea accentului permite diferențierea cuvintelor, a formelor gramaticale, chiar dacă acestea au un număr identic de silabe și de sunete-tip.
- veselă (adjectiv) vs. veselă (substantiv)
- cântă (verb formă de prezent) vs. cântă (verb formă de perfect)
De regulă, cuvintele au o singură silabă accentuată, dar există și situații particulare în care cuvintele prezintă două accente sau niciunul. Două accente, unul principal și unul secundar pot fi întâlnite în cuvintele polisilabice compuse, precum radiodifúziune (accentul principal cade pe u, iar cel secundar pe ra-).
Cuvintele fără accent sunt monosilabice, precum formele pronumelor personale (îl, o, îi, le), care se și numesc forme neaccentuate.