Viewing Single Post
AnnaE
#0

 

       DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ  ŞI O SEMIVOCALĂ. pronunţate în aceeaşi silabă. 

     

       Diftongul poate fi: 

 

URCĂTOR (ASCENDENT), atunci  când este alcătuit din SEMIVOCALĂ + VOCALĂ:  iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră. 

 

COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci  când este alcătuit din VOCALĂ + SEMIVOCALĂ:    mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei 

 

 

ATENŢIE! 

 

        Diftongul   se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE  APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, dar care se pronunţă într-o silabă. Intre  elementele componente ale acestor silabe apare CRATIMA: mi-a amintit;  să-i dau; că-i spune; 

În diftong, semivocalele o şi e apar  întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (i și u ) pot  fi sau primul sau al doilea element. 

 

Notă: 

 

       După  consoanele C', G, K', G' nu există diftongi   deoarece în această situaţie e sau i  sunt numai  LITERE AJUTĂTOARE pentru  scrierea acestor consoane:  ceaţă  = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.

 

       Atunci  când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi  ii sunt diftongi deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor  respective: ghi-o-cei; ro-chii; 

 

TRIFTONGUL  este   grupul   de   sunete   alcătuit  dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt  de două feluri: 

 

PROGRESIVI, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră:  cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră          

 

CENTRAŢI, atunci  când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai;  fo-iau; so-seau 

 

 

ATENŢIE! 

        Triftongul se poate constitui din trei  sunete alăturate,  aparţinând unor cuvinte diferite, dar pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Între  elementele componente ale acestor silabe apare cratima: şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus 

            

 

                 Notă: 

 

       După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există  triftongi, deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane, deci NU AU  ROL DE VOCALE:

                  zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.

 

HIATUL    apare    între    două    vocale   alăturate pronunţate in  silabe diferite:  ca-i-să,  a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un

 

 

          Accentul

 

         Accentul reprezintă rostirea mai energică a unei silabe, față de rostirea mai puțin energică a silabelor învecinate. El poate deosebi înțelesul cuvintelor și este semnalizat printr-un apostrof (‗) adăugat deasupra vocalei silabei pronunțate mai intens.

 

         Tipuri de accent

 

  • pe ultima silabă (accent oxiton) – popór, topór, măséa, debará
  • pe penultima silabă (accent  paroxiton) – cásă,  másă, scáun, blúză, búrsă, fústă,

frúnte, róșu, ápă, cárte

  • pe antepenultima silabă (accent  proparoxiton)– áncoră, cámeră, répede, márgine,

pásăre Cele mai multe cuvinte românești au accent pe penultima silabă (paroxiton).

 

Cuvintele derivate cu sufixe au accent pe ultima silabă (oxiton) – amărúi, băiețél, drăgúț, muncitorésc, lăptós

 

Accentul poate să apară într-un cuvânt, formă gramaticală (corp fonetic lexico-gramatical) sau într-o propoziție (corp fonetic sintactic). 

 móbilă (substantiv) vs. mobílă (adjectiv) vs. mobilắ (formă verbală la timpul perfect)

 

El și ea sunt prieteni. (și conjuncție neaacentuată) vs. El a întârziat, dar și ea a ajuns mai târziu. (și adverb de întărire accentuat)

 

Din exemplele anterioare se observă că accentul este liber, adică poate să cadă pe oricare dintre silabele cuvintelor.

accent pe ultima silabă: cân-ta, co-vor, șco-lă-resc

  • accent pe penultima silabă: cân-tă, co-voa-re, șco-lă-reas-că
  • accent pe antepenultima silabă: cân-te-ce, re-pu-bli-că, ro-man-ti-că
  • înainte de antepenultima silabă: ve-ve-ri-țe, ve-ve-ri-țe-le; doc-to-ri-ță, doc-to

ri-țe-le

 

       Un alt aspect, care se observă în exemplele de mai sus, este că libertatea accentului permite diferențierea cuvintelor, a formelor gramaticale, chiar dacă acestea au un număr identic de silabe și de sunete-tip.

 

  • veselă (adjectiv) vs. veselă (substantiv)
  • cântă (verb formă de prezent) vs. cântă (verb formă de perfect)

 

       De regulă, cuvintele au o singură silabă accentuată, dar există și situații particulare în care cuvintele prezintă două accente sau niciunul. Două accente, unul principal și unul secundar pot fi întâlnite în cuvintele polisilabice compuse, precum radiodifúziune (accentul principal cade pe u, iar cel secundar pe ra-).

 

      Cuvintele fără accent sunt monosilabice, precum formele pronumelor personale (îl, o, îi, le), care se și numesc forme neaccentuate.