Lângă tine

Pentru ca azi pot sa-mi fac de cap, am dat buzna in pagina ta Elfito, pentru ca in adanca mea meditatie, mi s-a strecurat prin fata ochilor un covor frumos colorat si de acolo, inconstientul a ajuns la tarabele cu muulte covoare, care mai de care mai frumoase. Apoi m-am "uitat" la cei care cumpara covoare si ma intreb daca nu cumva oamenii isi cumpara chestii, dupa starea de spirit din ziua respectiva sau dupa nevoia din acea zi. Unii isi iau covoarele in functie de culoarea mobilei, altii, ca sa fie ceva pe dusumeaua goala, altora in schimb nu le pasa. Asa ma gandeam ca suntem si noi, prima categorie se gandeste si la ceilalti, a doua, la necesitatile sale, sa nu-i frie frig sau sa-i inghete picioarele, iar a treia categorie, cumpara fara sa le pese, nici de ei nici de ceilalti, pur si simplu ca asa e moda. Covorul, poate fi asemuit cu viata noastra si daca am fi tesatori, de fapt, chiar suntem tesatorii proprii noastre vieti, deci daca am fi tesatori, am adauga fiecarui moment din viata noastra o culoare, si daca ni s-ar termina materialele, gasim o alta solutie, impletim cu altul, poate mai rigid, mai neplacut la atingere. Odata tesut nu se mai poate desface si chiar daca l-am desface modelul nu se mai potriveste cu primul gand. Ei chiar la asta ma gandeam azi....:heart::blue_heart::purple_heart:  

            Azi e o zi cu totul specială și pentru că suntem în Săptămâna Patimilor, insist să întimpinăm Învierea lui Iisus Hristos cu sufletele curățate de tot ce-am acumulat în acest an. Vorbele, oh da, vorbele scăpate la repezeală, vorbele spuse la supărare și mai ales la nervi, ne consumă energia însutit față de alte activități, dar mai ales ne lasă șanțuri de neliniște și necurățenie.            Repetați de trei ori de câte trei ori pe zi : Sunt linistit/linistită, sunt în armonie cu cerul, cu soarele și aerul, cu păsările, cu florile și copacii. Sunt deasupra lucrurilor lumești care mă supără și mă neliniștesc. Toate apele pământului să spele păcatul meu, vorbele rele și vătămătoare și eu să rămân curat/curată.         O să vă fie mult mai bine după-aceea!    

      Două mâini, se caută cu înfrigurare, se doresc si când se găsesc se alipesc una de cealaltă, intr-un singur tot unitar. Merg împreună, fără să le pese, că transipă, se răcesc, sunt prea strânse. Nu-și dau drumul. Două mâini pereche. Nu-și vorbesc, doar se simt, nu au nevoie de cuvinte, strânsoarea e de ajuns ca una să știe ce vrea să facă cealaltă.      Două mâini, un întreg !  

         Saptămâna patimilor îi indeamnă pe creștinii ortodocși la împăcarea cu sine, împăcarea cu ceilalți, împăcarea cu viața, apoi cu iertarea. În săptămâna patimilor avem ocazia să ne curățăm sufletește și trupește, indiferent dacă suntem creștini practicanți sau doar credincioși.           Curățenia sufletească înseamnă să lași relele să se spele, rele sufletești înseamnă gânduri. Oamenii, își canalizează energia gândind rău despre ceilalți, pentru că e mai la îndemână decât să-i înțeleagă și să le ierte purtările. Săptâmâna aceasta, ne oferă ocazia să aruncăm toate aceste gânduri și purtări, într-un imaginar foc, adus cu puterea minții si să le lăsăm să se mistuie.          Să fim buni, înțelegători, iertători cu cei din jurul nostru, să uităm tot ce ne macină și ne consumă, să profităm de venirea Paștelui, să ne gândim la patimile lui Iisus Hristos, la pedepsirea Lui, la chinurile și umilințele la care a fost supus, și să ne gândim cât de mici sunt ale noastre în comparație cu ale Lui.         Cred că săptămâna aceasta, ne oferă ocazia să ne gândim că răul invizibil, virusul  care omoară oameni și care pândește la fiecare casă, ne face să ne dăm seama că plaja noastră de comunicare s-a îngustat, că suntem niște biete furnicuțe care-și consumă energia cu lucruri minuscule, că suntem ținuți departe unii de ceilalți și că există posibilitatea ca pe unii să nu-i mai vedem niciodată.         În încheiere dragii mei, vă îndemn să fiti calmi, buni, iertători, înțelegători, să vă rugați așa cum vă pricepeți, sa fiți iertați și să iertați.                  

Despre Ian McKellen, cred că l-ați văzut în destule filme, am citit că a fost primul care a avut un site pe internet, McKellen.com, lansat la 1 septembrie 1997. Dar nu despre el voiam să scriu azi, ci despre ce-a spus el. Am stat și m-am gândit, ce ar vrea să spună?. Poate alții s-au prins de prima oară, însă eu până amestec în mămăligă, îmi pleacă nuntașii...  Gândesc că dacă încerci să convingi pe cineva, dacă încerci să-ți susții punctul de vedere cu insistență, cu atât mai tare te lovești  cu capul de zid.  

      Orgoliul, după mine, adică eu sunt mai presus de orgoliu, dacă o luăm strict pe înteles literar românesc, este cea mai distrugătoare armă în materie de relații, fie ele de care or fi.       Nu spun că nu trebuie să ne ținem băț in anumite situații, dar nu trebuie sa ne agățăm la infinit de un cuvânt spus aiurea sau cu bună știință. Bunăoară eu, am trăit o experiență unică în viața mea, certându-mă cu cel mai bun amic al meu, pentru o vorbă spusă la nervi. Ne-am jurat că n-o să ne mai vorbim niciodată. Karma a zis:„Daaa, atunci așa să fie, dacă sunteți proști!”.       Îmi pare rău, dar nici cuvântul nu pot să mi-l iau înapoi.        

        Aud deseori cuvântul „curat”, că se referă la curățenia sufletească sau la cea din casă, e repetat obsesiv acest „curat”. Dacă ne gândim gramatical, e o parte de vorbire, adjectiv, si adjectivul stă intotdeauna lângă un substantiv. Deci, adjectivului „curat” îi atașam după preferință suflet curat, odaie curata, inima curata, strada curata, pomi curati....etc         Pentru că pagina mea se refera la inima și suflet, o să mă refer la asta. Voi vă puteți gândi la ce vreți.         Cine e în măsură să stabilească sau să măsoare dacă avem sau nu, sufletul curat? Ce înseamnă suflet curat? Că te simți liniștit, după ce faci o faptă bună?, că te simți curat după ce te-ai spovedit?        

      „Îmi doresc să fiu lângă tine,așa începea ultima scrisoare  de la  Radu, fostul meu iubit. Ne-am cunoscut la o petrecere,unde aveam prieteni comuni. Aș putea să spun că așa mi-a fost soarta. Prietena mea m-a anunțat despre party,în după amiza acelei zile. Am refuzat-o categoric, nu aveam chef de aglomerație și bunica mea nu se simțea prea bine atunci.         Lavinia, așa o chema, insista: - Hai fată, că o să fie cool,Vali a chemat și câțiva tipi de la el din trupă. Ascultăm muzică, bem ceva și atât.         M-am împotrivit cât am putut dar până la urmă am acceptat, cu promisiunea făcută mie ca nu stau mai mult de trei ore. Gătitul, coafatul potrivitul pantofilor cu rochia a durat o oră și ceva. Am luat o cutie cu prăjituri sa nu mă duc cu mâna goală si am plecat. Lavinia locuia la două blocuri mai sus de mine, așa că am mers pe jos. Nu-mi mai aduc aminte ce gânduri aveam în ziua aceea, dar cert e că deși pașii mă duceau spre casa ei, gândul mi-era la casa mea, la bunica, pe care o chinuia o tuse inecăcioasă.          Când am ajuns, mi-a deschis un tip brunet, înalt, cu ochii de culoare ănchisă, fața rotundă si un rânjet de admirație: - Tu ești ?         - Eu sunt eu, și trec pe lângă el, fără să-l ating, îndreptându-mă spre camera de unde se auzea muzica. Lavinia dansa împreună cu alți câțiva. M-am așezat pe canapea lângă un tip, care se uita plictisit la dansul lor.          - Eu sunt Radu! și-mi întinse mâna. I-o prind si mă prezint si eu.          Nu vă plictisesc cu amănuntele petrecerii Laviniei, care erau mereu aceleași. Muzică, dans, gustări, băutură si câțiva veniți singuri plecau cuplați. Așa am plecat și eu cu Radu, care vorbea puțin si extrem de succint pe subiect.          A doua zi m-a căutat, mă aștepta în fiecare zi de la servici, serile dulci de primăvară le petreceam plimbîndu-ne sau la el acasă. Îmi plăcea camera lui. Nu avea decât un pat, o bibliotecă micuță, unde erau câteva cărți, un magnetofon vechi de care era foarte mândru si câteva poze. Relația noastră împlinea șase luni, când m-a anunțat că s-a întors „fosta lui” și nu mai putea să se vadă cu mine. Am rămas trăsnită, dar nu i-am spus nimic. Mi-am înghițit lacrimile si am ieșit foarte repede din cameră. Acasă mi-am lasat lacrimile să-și facă de cap. Și nu s-au oprit câteva zile. Mă urmăreau vorbele lui : „Credeam că ți-ai dat seama că între noi nu putea fi nimic mai mult!”      Dar vorbele frumoase, dar „te iubesc”, dar „sunt fericit cu tine”, dar „ești singura femeie cu care mă simt în largul meu”? Ce au însemnat toate astea?       Am înțeles foarte târziu că oamenii își trăiesc clipa, fac risipă de cuvinte, pe care le simt pe moment, dar care nu au consistență decât pe termen scurt.