Legende populare povestite pe scurt

Taietorii de lemne ( poveste populara )   Se spune că, doi prieteni, tăietori de lemne, au plecat împreună la pădure pentru a doborî copaci, căci iarna se apropia şi ei doreau să nu sufere de frig familiile lor. Tăiau doar atâta cât le trebuia, mai ales copaci bătrâni care se uscaseră sau care urmau să se usuce. Chiar şi aşa, munca era grea pentru că arborii erau groşi şi înalţi.   Cei doi foloseau securile cu măiestrie pentru că faceau acest lucru de mulţi ani. Dar totuşi se deosebeau prin ceva: primul lovea trunchiul neîncetat, fără pauză, fără niciun fel de zăbavă, fără să-şi tragă răsuflarea, pentru că dorea să termine cât mai repede; şi cel de-al doilea trăgea vârtos cu securea dar se oprea pentru o mică pauză după fiecare oră.   Dar iată că soarele ajunsese la asfinţit iar primul tăietor ajunsese abia la jumătatea trunchiului, în timp ce al doilea tocmai terminase de tăiat trunchiul, care era la fel de gros ca şi trunchiul de copac tăiat de prietenul său.   Primul bărbat observă că tovarăşul lui terminase, se opri din lucru şi întrebă uimit:   – Cum ai reuşit să termini, deşi te opreai după fiecare oră?    Celălalt îi răsăunse zâmbind:    – Ai dreptate, m-am oprit după fiecare oră trecută, m-am odihnit puţin, dar mi-am ascuţit şi securea de fiecare dată.   Tăietorul de lemne a înţeles că, atunci când braţul puternic este însoţit de o minte iscusită, rodul muncii este mult mai cu spor.      

               Nici dată nașterii lui Pitagora, nici măcar numele său real nu sunt cunoscute. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că el s-a născut, aparent, în jurul anului 570 î.Hr., pe insula Samos, din partea de est a Mării Egee. Această dată este acceptată de majoritatea istoricilor pe baza legendelor despre călătoriile lui Pitagora. Nu există informații care să respingă această dată. Numele tatălui său era Mnesarch. El era fie un tăietor de piatră, fie un negustor – această din urmă ipoteză este mai probabilă, deoarece educația primită de Pitagora face mai mult referire la  nobilimea familiei sale.          Pitagora a fost cunoscut ca matematician sau numai ca matematician de catre unii dintre noi si mai ales ca celebra sa teorema, as putea spune baza a peste 75% la suta a problemelor de geometrie se rezolva prin aceasta. “In orice triunghi dreptunghic, suma patratelor catetelor este egala cu patratul ipotenuzei”         Astazi o sa cunoastem si o alta latura a lui Pitagora, potrivit legendelor scrise despre el, unde aflam ca inainte de a se naste Oracolul din Delfi le-a prezis parintilor ca vor avea un copil care ii va intrece in frumusete si inteligenta pe toti ceilalti si ca odata ajuns la maturitate, va deveni si va aduce contributii uriase omenirii. In alta legenda se spune despre Pitagora ca era rodul unei nasteri virgine ( trasatura comuna multor divinitati din mitologia antica) si ca de fapt era un zeu transformat intr-un muritor. Adeptii sai sustineau ca pe lume se afla trei tipuri de fiinte : oameni, zei si cei ca Pitagora. Intr-o alta legenda i se atribuie o coapsa de aur, semn al divinitatii.       In fapt, se stiu putine lucruri despre copilaria, tineretea dar si conceptiile sale deoarece nicvi una din scrierile sale nu au supravietuit timpului. Unii istorici sustin ca ca Pitagora a avut parte de o educatie exceptionala, langa Samos unde se afla cetatea din Milet (in zona continentala a Turciei de astazi), loc care era considerat leaganul “gandirii” grecesti. Pitagora a calatorit mult, studiind templele de la Sidon si Tir (locul de bastaina al tatalui sau, care era negustor), apoi a trait multi ani in Egipt. Se spune ca a fost educat de preotii din vechea capitala Memphis, initiat in misterele egiptene, inclusiv a lui Isis si cand a intrat in contact cu comunitatile iudaice a preluat unele dintre ideile acestora incorporandu-le in propria filozofie.         In anul cand a fost invadat Egiptul de catre persani in jurul anului 525 i.Hr. Pitagora a fost luat ostatic si cu ocazia aceasta a avut sansa de a se familiariza cu gandirea babiloniana. In aceasta perioada a fost initiat in ritualurile magiei si misterele magilor dar si in tainele matematicii, babilonienii fiind vestiti pentru cunostintele lor in aceasta ramura. Alte legende ne spun ca Pitagora ar fi aflat si dezlegat misterele hinduismului.        Dincolo de aceste legende Pitagora s-a autodefinit ca filozof – “iubitor al intelepciunii” si nu ca intelept, adica a fost iubitor de intelepciune dar, considera el, nu era intelept. A parasit Babilonul in jurul anului 520 i.HR., pornindu-se catre Crotona, oras apartinand asa numitei Magna Graecia (Marea Grecie), in prezent, sudul Italiei. Aici a intemeiat o scoala cu caracter secret, un cult al misterelor, unde a impus reguli severe, printre care cea mai aspra era insasi pastrarea secretelor, organizata in doua grupuri : grupul exterior care avea voie sa locuiasca in afara organizatiei, sectei sau cultului (nu conteaza cum era denumita), avea voie sa detina proprietati, sa locuiasca independent unul de altul si sa manance carne, in timp ce grupul din interior traiau la comun, erau vegetarieni si nu detineau nici un fel de bunuri aflandu-se sub directa supraveghere a lui Pitagora. Aceasta grupare a fost una din primele forme de societate secreta adesea numita “fratie”. Tot ceea ce se intampla in interiorul acestei organizatii, era tinut secret, la fel si cunostintele si conceptiile – multe dintre ele proveneau din calatoriile lui Pitagora). Si cu toate acestea o parte din ideile lui Pitagora si a discipolilor lui ne-au parvenit si noua, adica, reincarnarea si transmigratia sufletului, potrivit careia spiritul supravietuieste mortii trupului revenind la viata sub forma animala. Ideea nu era o noutate, aceasta fiind preluata de Pitagora de la egipteni                                                                                       Totusi Pitagora ne-a lasat o mostenire care avea sa dainuie peste veacuri si aceea este ca geometria si numerele reprezinta esenta lucrurilor, prin intermediul carora putem cunoaste natura universului, un sistem ordonat si armonios de numere si raporturi numerice dar si legatura dintre matematica si muzica. Totodata el a atribuit fiecarui numar o proprietate, adica, numarul zece este numarul universului iar numarul unu numarul ratiunii         In viziunea lui Pitagora, numerele si stiinta mu constituiau entitati distincte fata de religie si misterele lumii; impreuna alcatuiau un intreg Matematica si geometria erau privite drept expresie a naturii adevarate, mistice si armonioase, a universului. \       Moartea lui Pitagora ramane invaluita in mister. Dupa unele scrieri spun ca Pitagora a dobandit o anumita putere politica si in timpul unei revolte puse la cale de oponentii sau si a discipolilor lui au sfarsit arsi de vii. O alta legenda spune ca ar fi murit in exil. Dar cea mai vechiculata idee a fost ca a fugit in exil pentru a nu cadea in mainile dusmanilor lui politici. Toate aceste legende au totusi un punct comun si acela ca Pitagora si scoala sa pitagoreica a atras multi inamici, deoarece era considerata o amenintare la adresa societatii si asa au fost fortate sa functioneze in clandestinitate        

Tezeu si firul Ariadnei In legenda se spune ca un rege al Atenei pe nume Egeu era foarte mahnit ca nici una dinre cele doua sotii nu i-au daruit un urmas. A fost la oracole, intelepti, prieteni cu toti s-a sfatuit, a adus jertfe zeilor si i-a rugat in fel si chip dar n-a fost cu putinta sa i se indeplineasca dorinta. A plecat in ospetie la un prieten al sau care domnea in Argos, regele Piteus in orasul Trezena. Acesta aflandu-i amaraciunea se oferi sa-l ajute si i-a dat-o de sotie pe fiica sa Etra, fara sa tina cont ca zeul Poseidon o iubea pe fata. Crunta i-a fost mania zeului care a iesit din valurile marii si si-a facut-o sotie pe Etra. La timpul potrivit aceasta a nascut un fecior. Egeu l-a recunoscut ca fiu al lui si i-a dat numele Tezeu. Dar in curand regele trebui sa plece spre Atena unde-l asteptau treburile sale, darmai intai o lua pe Etra si-i arata ca sub o stanca a ascuns o pereche de sandale si o spada, spunandu-i ca atunci cand Tezeu se va face mare si va veni la Atena asa il va recunoaste. Tezeu a crescut ajungand la vremea barbatiei si azeii spuneau ca era un barbat zvelt si inalt cu ochii albastri si parul numai inele ii lunecau oe umeri negru si stralucitor. El se hotari sa plece pe jos spre Atena alegand sa mearga prin Corint. Drumul sau n-a fost usor, a intalnit fel de fel de ciudatenii de oameni-monstri care mai de care mai fiorosi care asupreau oamenii cerandu-le biruri daca acestia treceau pe teritoriul lor. Il intalni pe Procust care cerea plata fiecarui om care trecea pe drumul lui si daca acesta nu avea il punea pe un pat si daca omul era mai mic sau mai lung decat patul ii taia capul ori picioarele. Tezeu refuza sa se intinda pe patul lui Procust si accepta sa se lupte cu el si dupa trei zile il birui, obligandu-l sa se aseze el pe pat dar cum acesta era mult prea mare fata de patul sau Tezeu il spinteca pe burta sa-l faca mai scurt. Multa lume a fost fericita ca scapasera de Procust. Intre timp regele Egeu adusese la palat o vrajitoare Medeea care-i promisese ca-i va reda tineretea. Atunci la poarta palatului sosi Tezeu care fu primit si asezat la masa spunandu-le ca e un drumet care stie sa cante si sa spuna versuri. Vrajitoarea ca orice vrajitoare simtise ca el era fiul lui Egeu si pentru ca acesta sa nu se lipseasca de puterile ei ii sopti ca drumetul e de fapt un criminal care venise sa-l omoare fiind trimis de fratele lui. Il sfatui sa-i puna in pocalul de vin un suc facut din floare de cucuta care ucidea fulgerator. Regele Egeu vazu ca Tezeu isi scoate spada sa-si taie o bucata de carne si striga sa nu se apropie de pocalul cu vin ca avea sa moara. Mult s-au mai bucurat si s-au imbratisat cei doi vazandu-se dupa atata amar de ani. Oamenii auzind de vitejiile lui Tezeu pe drumul spre Atena il rugara sa rapuna taurul adus de Poseidon din valuri care facea prapad printre ei. Tezeu primi provocarea si-l rapuse pe taur scapand lumea de inca un monstru. Cand s-a intors la Atena gasi jale printre oameni si nu intelegea de ce, ca doar ii scapase de monstru dar tatal lui ii spuse ca in urma cu cativa ani acest tur il ucisese pe fiul lui Minos si tatal lui cu ajutorul lui Zeus trimise ciuma si molima la Atena obligandu-i apoi sa plateasca la fiecare sapte ani un tribut, sapte baieti si sapte fete pe care ii duceau jertfa unui Minotar care era de la brau in jos om si de la brau in sus taur. Tezeu auzind acestea s-a oferit sa se duca si el impreuna cu acei tineri. Degeaba ii spuse Egeu ca e batran si nu poate sa carmuiasca singur regatul, Tezeu se alatura celorlalti atenieni si plecara spre Creta. Ajuns in fata lui Minos Tezeu ii spuse ca nu se vor pleca in fata lui ca nu erau sclavi ci fii de oameni insemnati iar el este fiu de zeu. Minos nu l-a crezut si a aruncat un inel in mare si daca era intr-adevar fiu de zeu se va intoarce si daca nu, va fi isi va gasi sfarsitul in apele marii. dar Tezeu se intoarse spre usurarea Ariadnei (fiica lui Minos) si spre uimirea tatalui ei. Aceasta se indragostise de Tezeu si-l ruga pe Minos sa se indure de ei dar acesta fara s-o ia in seama ii arunca in labirint. Fata se duse degraba la Dedal si-l ruga sa-i dea ajutor sa-l scape pe Tezeu ca tare mult il mai iubea, Acesta ii dadu un ghem cu ata groasa si un pumnal taios. Nici nu intrara bine in labirint ca aparu pe data Minotaurul si Tezeu s-a luptat cu el biruindu-l aducand bucuria tinerilor salvandu-i de la moarte.

  Prometeu - Zeii Olimpului povestire pe scurt   Prometeu, dupa cum spune legenda era fiul lui Iapet care la randu-i era fiul Gheeiei si a lui Uranus. Acest urmas a lui Iapet era istet si cutezator dar il framanta un gand inca de cand era copil “ cum sa faureasca o fiinta care sa fie in stare sa conduca si sa foloseasca chibzuit tot ce se afla pe pamant ?”.   Si intr-o zi a luat tarana in maini si a udat-o cu apa si a modelat o fiinta omeneasca, un barbat, care a inceput sa umble, sa-si caute singur hrana si sa traiasca. Prometeu a rugat-o pe Atena sa-i daruiasca intelepciune si aceasta l-a ajutat ca-i era drag Prometeu si l-ar fi dorit de barbat, dar facuse un juramant ca nu se va marita niciodata. Omul faurit de Prometeu era aidoma zeilor si acest lucru nu a fost pe placul lui Zeus care n-ar fi avut nimic impotriva sa faureasca un animal sau o pasare dar un om aidoma lui nu putea sa accepte.   Intr-o zi Prometeu s-a dus la Zeus sa-l roage sa le dea oamenilor focul, care traiau in pesteri unde era frig si bezna, dar Zeus nici n-a vrut sa auda spunandu-i ca daca oamenii vor avea focul se vor ridica impotriva zeilor si el ar putea sa-si piarda tronul. Degeaba a insistat Prometeu ca Zeus a ramas neanduplecat, si a plecat spunandu-i ca o data si o data oamenii tot vor obtine focul de la zei, pesemne avea el un gand ascuns pe care nu intarzie sa si-l duca pana la capat.                   In seara aceea se strecura in fieraria lui Hefastios care domea adanc, avand la el o tulpina de soc scobita inauntru ca sa ascunda focul dar totusi sa nu se aprinda. A luat un bob de jar si l-a dus oamenilor care si-au facut focurile in pesteri. Hermes care cutreiera si cerul si pamantul a vazut ce se intampla si l-a vestit pe Zeus care manios din cale afara pe Prometeu ca-l pacalise, a jurat ca se va razbuna intai pe oameni si apoi pe el. L-a chemat pe Hefastios care se simtea vinovat de cele intamplate dar Zeus i-a spus ca trebuie sa-i faca o fata cu chip de zeita asa cum si Prometeu a facut barbatul. Si Hefastios care era putintel la minte neantelegand de ce-i cere fratele lui asa ceva nu mai puse intrebari si se duse in atelierul lui sa faurasca o femeie din tarana si apa intocmai ca Prometeu.   Dupa ce a fost gata Zeus a chemat zeii, care au inzestrat-o cu intelepciune, vorba duioasa, vesminte alese si i-au dat numele Pandora. Toti oameni, caci erau numai barbati pe pamant au admirat-o pe Pandora.   Prometeu le-a spus oamenilor sa se retraga dar numai fratele lui, Epimeteu nu l-a ascultat si Afrodita cu ajutorul lui Eros (zeul dragostei fiul ei) ii trimise sageata iubirii si pe loc acesta a luat-o de sotie. Pandora avea o cutie pe care i-o intinse lui Epitemeu, acesta crezand ca sunt daruri de la zei o deschise si din ea au inceput sa zboare toate nenorocirile : minciuna, grija,necazul ,durerea, suferinta, foamea, setea, molimele negre si moartea. Epitemeu vazand atatea rele, inchise cutia la loc iute dar a fost prea tarziu, napastele se inaltasera si lumea le purta in carca   In cutie mai ramasese o aratare mica si firava cu aripi slabe, care n-apucase sa zboare si purta numele de Speranta. Asta a fost zestrea pe care Zeus o daruise fetei ca s-o duca pe pamant si in felul asta se razbunase pe oameni pentru ca-i furase focul.   Prometeu suparat s-a dus sa-l infrunte pe Zeus care pe data l-a chemat pe Hefastios cu niste catuse si lanturi mari si un piron lung si gros. Apoi l-a chemat si pe Hermes care impreuna cu Hefastios au plecat in insula Elbrus sa-l inlantuie pe Prometeu de o stanca colturoasa. Dupa ce l-a vazut inlantuit Zeus i-a strigat din cer ca ii va trimite vulturul lui sa-i smulga in fiecare zi cate o bucatica din ficat.   Dar Prometeu se uita in zare si vedea ca focurile ardeau in casele oamenilor, ca femeile invatasera sa fiarba carnea animalelor, ca barbatii invatasera sa faureasca uneltele trebuincioase si zambi multumit, stiind ca si-a indeplinit menirea.       

Legenda lui Hefaistos Hefaistos. Identificat de romani cu Vulcan, era zeul focului. Potrivit lui Homer, era fiul lui Zeus şi al Herei; tradiţiile ulterioare susţin totuşi că nu avea tată şi că Hera îl adusese pe lume fără participarea lui Zeus, fiind geloasă pe regele zeilor care, la rândul său, o adusese pe lume pe Atena fără ea (Hesiod, Teogonia, 928). Potrivit tradiţiei, Hefaistos s-a născut atât de slab şi de fragil (era şchiop de ambele picioare), încât chiar şi mama sa îl dispreţuia şi, ca urmare, l-a aruncat din vârful Olimpului (Iliada, 18.395). Zeiţele mării Tethys şi Eurinome l-au primit binevoitoare şi l-au ţinut lângă ele nouă ani, timp în care Hefaistos a locuit într-o peşteră de pe fundul Oceanului, făurind bijuterii pentru ele. Mai apoi el s-a întors însă în Olimp, unde a avut rolul de făurar al zeilor (Imnul homeric către Apollo, 139 şi urm.). Cu toate că a fost tratat cu cruzime de mama sa, tradiţia ni-l prezintă purtându-se politicos şi afectuos cu ea (cu o singură excepţie, după cum vom vedea); odată i-a luat chiar apărarea în timpul unei dispute cu Zeus. Regele zeilor s-a înfuriat atunci atât de rău, încât l-a apucat pe Hefaistos de un picior şi l-a aruncat din cer (Iliada, 1.590). Căderea lui Hefaistos a durat o zi întreagă; în final, el a ajuns în insula Lemnos, ai cărei locuitori i-au făcut o primire cordială; din cauza căzăturii Hefaistos a rămas însă şchiop. Această versiune a fost adoptată de scriitorii mai târzii, pe când în poemele homerice beteşugul lui Hefaistos este atribuit primei sale căderi, provocată de Hera, sau este considerat o slăbiciune din naştere care a determinat, după cum am văzut, reacţia violentă a Herei. Şi după această cădere Hefaistos se întoarce în Olimp, unde joacă din nou rolul delicat de mediator în certurile dintre auguştii săi părinţi. Tradiţia aminteşte mai ales relaţia ambivalenţă cu mama sa, pe care, pentru că se ruşinase că l-a adus pe lume, a pedepsit-o: i-a făurit un tron superb, de care ea a rămas legată imediat ce s-a aşezat pe el; niciun zeu, în afara lui Hefaistos, nu a putut să o dezlege; Hefaistos, la rândul său, a dezlegat-o în urma intervenţiei lui Dionysos, care l-a îmbătat pentru a-l putea aduce în faţa tronului, şi numai cu condiţia de a o lua de soţie pe zeiţa dragostei şi a frumuseţii, Afrodita. Se pare că iniţial Hefaistos a fost doar zeul focului, dar pentru că focul este indispensabil în prelucrarea metalelor, ulterior a  fost considerat un meşteşugar sau un artist. Palatul său din Olimp strălucea asemenea unei stele. În palat se afla atelierul său, cu nicovala şi cele douăzeci de foale ce lucrau la porunca sa. Şi celelalte palate ale zeilor din Olimp erau opera lui Hefaistos. Printre realizările celebre ale atelierului său se numără armele lui Ahile, colierul Harmoniei, taurii lui Eetes, regele Colhidei, care scuipau foc (Apollonios din Rodos, Argonauticele, 3.228), sceptrul lui Agamemnon etc. Printre operele sale unele izvoare o amintesc şi pe Pandora, prima femeie (Hesiod, Teogonia, 70), şi chiar întregul neam omenesc (Lucian). Povestirile de după Homer spun că ciclopii erau ajutoarele sale şi plasează atelierul nu în Olimp, ci pe o insulă vulcanică. În Iliada, soţia lui Hefaistos este Charis; la Hesiod este Aglae, cea mai tânără dintre Charite; în Odiseea, ca şi în numeroase alte povestiri ulterioare, consoarta sa este, după cum am arătat, Afrodita, simbolizând îmbinarea priceperii meşteşugarului cu graţia şi frumuseţea, ce dă naştere artei. Zeiţa frumuseţii nu-i este însă credincioasă soţului, pe care îl înşală cu Ares; tradiţia aminteşte că Helios, Soarele, i-a spus lui Hefaistos despre trădarea soţiei sale şi că zeul înşelat i-a surprins în flagrant pe cei doi, capturându-i într-o plasă invizibilă pe când se aflau în pat; soţul înşelat i-a expus apoi, astfel legaţi, în faţa adunării zeilor. Diferite izvoare vorbesc despre nunta lui Hefaistos cu Atena: zeul a primit-o de soţie pe Atena ca recompensă pentru ajutorul pe care i-l acordase lui Zeus atunci când o adusese pe lume, dar înainte de a se urca în patul nupţial Atena a dispărut, nedevenind deci soţia sa. Atribute. Iconografia tradiţională a zeului, care se afirmă mai ales în epoca clasică, îl prezintă ca un bărbat puternic, cu barbă, având în mână ciocanul, uneori cu nicovala sau cu alte unelte legate de activitatea sa de făurar, cu un acoperământ pentru cap caracteristic, oval, şi cu un chiton scurt care de obicei îi lasă descoperite umărul şi braţul drept. Răspândirea cultului. Cultul lui Hefaistos, răspândit iniţial în regiunile vulcanice din Asia Mică, s-a extins ulterior, se pare, numai în regiunile greceşti, trecând prin insulele ionice. Hefaistos era venerat în special în insula Lemnos, unde tradiţia locală plasa cea de-a doua cădere a sa; numeroase alte insule îşi disputau însă onoarea de a adăposti fierăria sa; printre ele se numără Lipari, Imbros şi Sicilia. Grecii obişnuiau să aşeze pe pământ mici statui ale zeului, în formă de pitic. Prezenţe în literatura antică. Informaţii despre faptele zeului găsim în Iliada, în Teogonia lui Hesiod, în Imnul homeric către Apollo, în Ciclopul lui Euripide, la Calimah şi Apollonios din Rodos, la Epiharm şi Hyginus. Genealogia lui Hefaistos e amintită de Cicero în De natura deorum. Vergiliu aminteşte locul în care se afla atelierul său în Georgicele şi în Eneida. sursa: istoriiregasite.ro