Legende populare povestite pe scurt

Tezeu si firul Ariadnei In legenda se spune ca un rege al Atenei pe nume Egeu era foarte mahnit ca nici una dinre cele doua sotii nu i-au daruit un urmas. A fost la oracole, intelepti, prieteni cu toti s-a sfatuit, a adus jertfe zeilor si i-a rugat in fel si chip dar n-a fost cu putinta sa i se indeplineasca dorinta. A plecat in ospetie la un prieten al sau care domnea in Argos, regele Piteus in orasul Trezena. Acesta aflandu-i amaraciunea se oferi sa-l ajute si i-a dat-o de sotie pe fiica sa Etra, fara sa tina cont ca zeul Poseidon o iubea pe fata. Crunta i-a fost mania zeului care a iesit din valurile marii si si-a facut-o sotie pe Etra. La timpul potrivit aceasta a nascut un fecior. Egeu l-a recunoscut ca fiu al lui si i-a dat numele Tezeu. Dar in curand regele trebui sa plece spre Atena unde-l asteptau treburile sale, darmai intai o lua pe Etra si-i arata ca sub o stanca a ascuns o pereche de sandale si o spada, spunandu-i ca atunci cand Tezeu se va face mare si va veni la Atena asa il va recunoaste. Tezeu a crescut ajungand la vremea barbatiei si azeii spuneau ca era un barbat zvelt si inalt cu ochii albastri si parul numai inele ii lunecau oe umeri negru si stralucitor. El se hotari sa plece pe jos spre Atena alegand sa mearga prin Corint. Drumul sau n-a fost usor, a intalnit fel de fel de ciudatenii de oameni-monstri care mai de care mai fiorosi care asupreau oamenii cerandu-le biruri daca acestia treceau pe teritoriul lor. Il intalni pe Procust care cerea plata fiecarui om care trecea pe drumul lui si daca acesta nu avea il punea pe un pat si daca omul era mai mic sau mai lung decat patul ii taia capul ori picioarele. Tezeu refuza sa se intinda pe patul lui Procust si accepta sa se lupte cu el si dupa trei zile il birui, obligandu-l sa se aseze el pe pat dar cum acesta era mult prea mare fata de patul sau Tezeu il spinteca pe burta sa-l faca mai scurt. Multa lume a fost fericita ca scapasera de Procust. Intre timp regele Egeu adusese la palat o vrajitoare Medeea care-i promisese ca-i va reda tineretea. Atunci la poarta palatului sosi Tezeu care fu primit si asezat la masa spunandu-le ca e un drumet care stie sa cante si sa spuna versuri. Vrajitoarea ca orice vrajitoare simtise ca el era fiul lui Egeu si pentru ca acesta sa nu se lipseasca de puterile ei ii sopti ca drumetul e de fapt un criminal care venise sa-l omoare fiind trimis de fratele lui. Il sfatui sa-i puna in pocalul de vin un suc facut din floare de cucuta care ucidea fulgerator. Regele Egeu vazu ca Tezeu isi scoate spada sa-si taie o bucata de carne si striga sa nu se apropie de pocalul cu vin ca avea sa moara. Mult s-au mai bucurat si s-au imbratisat cei doi vazandu-se dupa atata amar de ani. Oamenii auzind de vitejiile lui Tezeu pe drumul spre Atena il rugara sa rapuna taurul adus de Poseidon din valuri care facea prapad printre ei. Tezeu primi provocarea si-l rapuse pe taur scapand lumea de inca un monstru. Cand s-a intors la Atena gasi jale printre oameni si nu intelegea de ce, ca doar ii scapase de monstru dar tatal lui ii spuse ca in urma cu cativa ani acest tur il ucisese pe fiul lui Minos si tatal lui cu ajutorul lui Zeus trimise ciuma si molima la Atena obligandu-i apoi sa plateasca la fiecare sapte ani un tribut, sapte baieti si sapte fete pe care ii duceau jertfa unui Minotar care era de la brau in jos om si de la brau in sus taur. Tezeu auzind acestea s-a oferit sa se duca si el impreuna cu acei tineri. Degeaba ii spuse Egeu ca e batran si nu poate sa carmuiasca singur regatul, Tezeu se alatura celorlalti atenieni si plecara spre Creta. Ajuns in fata lui Minos Tezeu ii spuse ca nu se vor pleca in fata lui ca nu erau sclavi ci fii de oameni insemnati iar el este fiu de zeu. Minos nu l-a crezut si a aruncat un inel in mare si daca era intr-adevar fiu de zeu se va intoarce si daca nu, va fi isi va gasi sfarsitul in apele marii. dar Tezeu se intoarse spre usurarea Ariadnei (fiica lui Minos) si spre uimirea tatalui ei. Aceasta se indragostise de Tezeu si-l ruga pe Minos sa se indure de ei dar acesta fara s-o ia in seama ii arunca in labirint. Fata se duse degraba la Dedal si-l ruga sa-i dea ajutor sa-l scape pe Tezeu ca tare mult il mai iubea, Acesta ii dadu un ghem cu ata groasa si un pumnal taios. Nici nu intrara bine in labirint ca aparu pe data Minotaurul si Tezeu s-a luptat cu el biruindu-l aducand bucuria tinerilor salvandu-i de la moarte.

Zeus Cronos se pregatise de o domnie lunga si linistita, chiar daca il chinuiau ganduri negre cand se gandea la blestemul tatalui sau. Uranus nu-i spusese cine avea sa-l doboare asa ca fauri un plan. Dar nu vroia sa repete greseala tatalui sau de a-si arunca copii in temnita, pentru ca stia ca se poate iesi de acolo si se hotari sa-si manance urmasii. Frumoasa Reea a nascut pe rand pe Hestia, Hades, Poseidon Demetra si Hera si nemairabdand sa-si vada copii inghititi de tatal lor se duse la zeita Gheea s-o roage s-o ajute. Aceasta i-a promis ca o va ajuta. Reea era din nou insarcinata asa ca zeita Gheea o duse intr-o pesterea adanca si intunecoasa unde nascu cel de-al saselea copil. Invatata de Gheea aceasta infasura un bolovan intr-un scutec si i-l duse sotului ei, care, fara sa banuiasca nimic il inghiti imediat multumit ca m-ai scapat de un pericol. In pestera Ida crestea Zeus care ajunsese la varsta barbatiei. Mama si bunica lui ii povestise despre blestemul lui Uranus si Zeus s-a gandit multa vreme ca tatal sau ii avea alaturi pe titani in schimb el era singur. Nu se stie cum dar el s-a apropiat de zeita Metis si prin vorbe mestesugite a facut-o sa creada ca e indragostit de ea, apoi i-a cerut ajutorul ca sa-i infrunte pe titani. Metis bucuroasa sa-l ajute i-a facut o bautura dintr-o planta verde inspinata care era delicioasa ca un nectar. I-a dat-o zeitei Reea si aceasta i-a dat-o sotului ei care fara sa stea pe ganduri a baut-o pe data, fiind insetat. Bautura a avut efect imediat ce a ajuns in pantecul lui si dintr-o data au inceput sa iasa din gatlejul lui urias copii : Hestia, Demetra, Hera, Hefastios si Poseidon. Dar copii erau déjà maturi, baietii aveau chiar barbi pana la brau. Apoi Zeus s-a dus si i-a eliberat pe ciclopi si pe centimani pe care Cronos ii aruncase inapoi in Tartar. Ciclopii ca sa-si arate recunostinta catre zei imediat au faurit fulgere, tunete si trasnete pe care i le-au incredintat lui Zeus, noul lor stapan, lui Poseidon i-au faurit o furca mare cu trei dinti si daca zeul izbea cu furca pamantul acesta se cutremura si apele ieseau din vai, iar lui Hades i-au facut o casca tare nazdravana. Daca-si punea casca pe cap se facea nevazut. Cu aceste daruri zeii urcara in Olimp unde Zeus a cerut sa se faca un palat si s-au pregatit sa-i infrunte pe titani. Razboiul a durat zece ani si pana la urma titanii au fost invinsi, nimiciti si aruncati in Tartar. Zeus a ajuns noul stapan si toti ceilalti s-au plecat in fata lui. Numai zeita Gheea s-a suparat pe el pentru ca titanii erau fii ei si i-a promis lui Zeus ca se va razbuna in curand.

Muntele Capra  Sus la hotar intre muntii Lespezilor si Platinul e muntele Capra. Numele lui are o poveste in care se spune ca o baba ca toate babele isi pastea turma de oi si capre. Baba aceasta era far’ de pereche de harnica si de aceea oile si caprele ei erau grase si frumoase si ceilalti ciobani o pizmuiau. Cam la inceputul lunii februarie cand iarna se mai imbunase si vremea era frumoasa, baba se gandi sa-si suie turma la munte. Cum s-a gandit asa a facut, pentru ca se saturase sa stea pe loc din cauza iernii capricioase. Se intalni pe drum cu ciobanii care radeau de ea si-i spuneau ca primavara mai are de asteptat. Dar baba nu-i lua in seama si se gandi ca omul, “care nu s-a dat cu capul de grinda de sus ca sa vada pragul de jos” ca n-o fi chiar asa cum spuneau ciobanii, si-si continua drumul cantand. “Pe Faurar L-oi pune pe carbujar, Si pe Martisor L-oi trece binisor Tara-ra-ra-ra-ra Pan’ vine primavara” Bine a fost si cald pana se dadu soarele la culcare si gerul cobori usor-usor impresurand oile si caprele care se strangeau in jurul babei. Ea incepu sa amorteasca, sa-i clantane dintii si peste noapte ingheta de frig si muri. Ningea si zapada cadea cu nemiluita. Tarziu pe la jumatatea lui Martisor zapada se topi si baba inghetata cum era s-a prefacut intr-o stanca care a ramas pana-n ziua de azi. Ciobanii care-si pasc oile pe aici o recunosc usor dupa caprele culcate imprejurul ei prefacute o data cu ea in pietre. De la aceasta intamplare a ramas numele muntelui “CAPRA”.

Legenda celor patru anotimpuri  In urma cu multa multa vreme intr-o poveste veche se spunea ca Dumnezeu care a zidit lumea, cerul si pamantul s-a gandit sa le dea un rost si fiicelor sale. Intr-o zi le chema la el si le intreba ce nume le-a dat el data trecuta. Fetele ii raspunsera pe rand ca se numeau Iarna, Toamna, Vara si Primavara. Privindu-le cu drag le spuse ca de acum incolo anul va fi impartit in patru parti egale si fiecare sora sa o ia cate o parte. Iarna s-a suparat si ii spuse cu indrazneala ca ea e sora mai mare si avand drepturile primului nascut i se cuvine o parte mai mare. Tatalui nu i-a placut indrazneala fiicei si hotari sa imparta lunile anului dupa firea fiecareia. Astfel ca Iarna fiind mai rea si imbufnata primi lunile cele mai reci, urate si posomorate. decembrie, ianuarie si februarie, Toamnei ii darui lunile cele mai bogate: septembrie, octombrie si noiembrie. Celor doua surori mai mici Vara si Primavara fiind cele mai bune si mai blande, mai cuminti si mai multumite de ce le-a dat tatal lor au primit cele mai frumoase luni. Vara a primit iunie, iulie si august iar Primavara martie, aprilie si mai. Si pentru s-au iubit atat de mult una pe cealalta Tatal lor a avut grija sa nu se observe schimbarea vremii intre cele doua anotimpuri ca sa se vada bunatatea lor. De unde provin numele lunilor de toamna ?    Septembrie – Rapciune  Romanii vorbeau la Roma si in timpul Imperiului Roman limba latina care s-a transformat aici in provincia Dacia, de la Carpati la Dunare, in limba romana. Dupa 2000 de ani limba romana pastreaza in vocabularul ei cuvinte latinesti. Numele popular “Rapciune” provine de la verbul latin “raptio”, “raptionis”, care inseamna a culege, a recolta, a smulge. In timp s-a ajuns la rapciune care e luna recoltarii, a culesului roadelor din livezi, din gradini de pe ogoare. Septembrie vine de la numeralul “septem” care inseamna sapte pentru ca in Roma antica de acum doua milenii septembrie era luna a saptea, prima din calendar fiind luna martie, nu ianuarie cum e astazi. Octombrie – Brumarel  Brumarel e numele popular al lunii Octombrie, cand incep a cadea brumele mici. Pe meleagurile noastre, Brumarel ofileste tot ce-i verde cu brumele-i pe care le coboara in noptile reci. Pasarile calatoare migreza in locuri mai calde. Batranii spuneau ca “daca pasarile zboara aproape de pamant, se asteapta o iarna devreme”. In aceasta luna incepe a sulfa din ce in ce mai des “Borila”, vantul rece de miaza-noapte. In creatia populara, Brumarel apare personificat in chipul unui flacau numai bun de insurat. Toamna dupa stransul si depozitatul recoltei vine vremea nuntilor.   Noiembrie – Brumar  Brumar sau Brumarul cel mare. Pana la infaptuirea calendarului iulian in anul 44 i.Hr. i s-a spus asa dupa numele lui Iuliu Cezar, conducatorul Imperiului Roman. Si Noiembrie era luna a-9-a, nu asa cum e astazi luna a 11-cea. Batranii aveau propriile lor date “meteorologice” legat de Brumar : – cand stelele par mai mici ca de obicei, va fi ger – daca tuna la inceputul lui noiembrie,toamna va fi lunga – daca asuda ferestrele, va fi ger – daca taraie pe langa casa ciocarlanii,degraba va fi frig De unde provin numele lunilor de iarna ?    Decembrie – Luna lui Andrei  Lunii Decembrie i s-a spus in mai multe feluri, ningau ca ningea mult, luna lui cojoc ca era frig, dar si luna lui Andrei pentru ca la inceputul iernii este pomenit Sf. Andrei despre care se stie ca a fost unul din apostolii lui Iisus Hristos care a primit prin tragere la sorti misiunea de a raspandi religia crestina in cele patru zari. La noi in folclor in seara de sfantul Andrei se leaga portile , usile caselor si a grajdurilor, se ung tatanele usilor cu usturoi si de asemenea oamenii mananca foarte mult usturoi in aceasta zi ca sa nu se apropie de ei si de casa lor duhurile necurate, mai ales strigorii si moroii (un fel de vampire). Tot in aceasta zi fetele isi ghiceau viitorul si ursitul cu ajutorul unei vraji.   Vorbe batranesti :  – mult omat iarna – multi snopi vara – iarna goala – traista usoara – zapada ingrasa pamantul – daca-i iarna grea, vara va fi calduroasa – fara iarna nici vara nu-i vara – daca viscoleste in indrea, vor roi albinele   Ianuarie – Gerar  Lunii Ianuarie i se spune la noi in popor gerar sau luna gerului, in alte parti, ghenarie, calendar. Stramosii nostri spuneau asa : “ Gerurile lui ghenar aduc paine in hambar” sau “ Daca iarna e geroasa, vom avea paine la masa” In schimb romanii vorbeau de luna lui Ianus, numele vechii lor divinitati care vine de la latinescul “ianua” = usa poarta. Ianus proteja portile, era zeul inceputul si sfarsitului fiind reprezentat de doua fete, cu una se uita inapoi si cu una inainte.   Februarie – Luna lui Faurar Numele popular este faur sau faurar si se spune ca ar fi luna fierarilor carora li se mai spune “fauri” sau “faurari”. Luna Februarie provine de la latinescul “februarius“= luna purificarii In mitologia romanilor Februs era zeul purificarii, protector al pastorilor si al turmelor.   Vorbe batranesti : – Ii frig de crapa ouale corbului – Ii ger de crapa lemnele in padure – Ii ger de crapa si pietrele – Ii frig de ingheata si cenusa in vatra – Fie iarna cat de rece numai faurar de-ar trece – Faurar cu frigul scoate din lazi covrigul   De unde provin numele lunilor de primavara ? Martie – Martisor Pe timpuri cu multe veacuri in urma, anul incepea primavara,odata cu reluarea muncilor agricole. Atentia oamenilor era indreptata spre zeul Marte care pana a deveni zeu al razboiului avea alta functie. La inceput era zeul agriculturii, protectorul vegetatiei si prima luna de primavara ii era inchinata. Numele lunii Martie s-a raspandit la mai multe popoare. Numele Martisor care este diminutive al lui Mart vorbeste despre dragostea noastra fata de aceasta luna frumoasa, cand natura se dezmorteste dupa frigul iernii. Prin traditie primele zece-douasprezece zile ale lunii martie considerate ca “zilele babelor”, “zilele babei dochia”, “zilele babei Marta”, “zilele Chirdosiei”. In aceasta perioada vremea este instabila de parca primavara ar veni dar nici iarna nu se lasa. Cand ninge in Martie spunem, adesea ca “baba dochia isi scutura cojoacele”. Legenda spune ca Dochia era o baba rea si artagoasa care avea o turma de oi si capre. Intr-o zi ii porunceste nurorii ei sa plece in padure sa-i aduca fragi, dar cand ii ceru aceasta avea un gand ascuns, cum ca nora ei daca va gasi un loc inverzit atunci ea o va urma cu turma sa la pascut. Nora pleca si dupa o buna bucata de drum dadu de o poienita unde ardea un rug si in jurul lui erau douasprezece oameni, lunile anului. Acestia au poftit-o sa ia loc langa ei sa le spuna de ce bantuia prin padure pe frigul acela. Aceasta le spuse si unul din oameni ii puse in cos niste carbuni incinsi si ii spuse sa ii duca soacrei sale. Femeii nu i-a venit sa creada ca in cosulet erau de fapt fragi si apoi aflase ca acela care-i ii pusese in cos era Martisor. Cand a vazut baba fragii isi trase pe ea toate cojoacele pe care le avea si a pornit cu turma ei spre poiana cu fragi si se lauda ca nu-i era frica de Martisor. Dar Martisor o auzi si se hotari s-o invete minte pe baba rea si artagoasa. O urmari si dadu cand cu ploaie cand cu ninsoare. Din cauza ploii i se ingreunara cojoacele si Dochia fu nevoita sa si le arunce unul cate unul. Cand l-a aruncat pe al doisprezecelea Martisor slobozi un ger si baba se prefacu in stana de gheata. Legenda e plina de invataminte pentru cei aroganti,nerabdatori si necumpatati. Aprilie – florar, prier Aprilie e denumita in popor o luna naravasa in sensul ca vine brusc vremea calda incat oamenii isi pun maieuri si sandale, pomii sunt plini de flori si deodata se intoarce frigul cu lapovita. De ce florar si prier ? Florar pentru ca pomii infloresc si “prier” de la prieste. O vechi proverb romanesc spune “ Prier, prieste dar si jupeste”, adica frigul care vine brusc dupa caldura ne deranjeaza. Aprilie mai provine si din latinescul “aprilis” care inseamna “a deschide” ( aperiere). Mai – frunzar, armiden Stramosii nostri ii ziceau frunzar pentru ca dupa un peisaj de iarna fara verdeata invadeaza peste tot vesmantul frunzelor. Armidenul e o sarbatoare veche care se desfasura in primele zile ale lunii Mai cand oamenii ieseau la iarba verde. Proverb vechi : “ – Mai e rai ! Ploaia din mai face malai ! Nu ploua-n mai n-avem malai !” De unde provin numele lunilor de vara ? Iunie – ciresar In aceasta luna se coc ciresele. Se spunea in batrani ca “ Cucul canta pana se coc ciresele, apoi mancand cu pofta din ele raguseste si nu mai poate canta cu-cu! De aceea pe la Sfantul Ilie cucul suparat ca nu mai are glas pleaca deodata spre alte tari”. Si din iulie pana-n aprilie nu mai auzim cum canta cucul. Iunie vine de la zeita Iunona care proteja campurile,granele si legumele. Iulie – luna lui Cuptor Numele acestei luni vine de la imparatul Iuliu Cezar care are meritul de a fi “tatal calendarului”. Calendarul Iulian a fost introdus in Roma antica printr-o lege speciala, iar dupa moartea Lui Cezar romanii au hotarat sa denumeasca luna in care s-a nascut el “iulius” si s-o mareasca la 31 de zile ca sa nu fie mai scurta decat luna lui August Octavian, nepotul lui Iuliu Cezar. August – gustar Numele vine la imparatul roman August Octavian. Popular i se spune “gustar” pentru ca atunci se coc merele si perele, prunele si caisele, pepenii verzi si galbeni, rosiile si vinetele, se indulcesc strugurii si noi gustam din toate. (Sfarsit – 13 ianuarie 2013 h : 19,29 ) Rezumat dupa cartea “Lecturi minunate – Parada Anotimpurilor “

Pomul de Crăciun este probabil unul dintre simbolurile cele mai utilizate pentru a vesti Crăciunul. Este ornat în casele a milioane de oameni din întreaga lume. În timp ce sărbătorirea Crăciunului este în general asociată cu creștinismul și nașterea lui Iisus, amplasarea în cămin a unui brad nu era o tradiție a creștinismului timpuriu. De fapt, nu a fost menționată în legătură cu Crăciunul până în anul 1605 în Germania, iar unii sugerează că reformatorul german Martin Luther a popularizat utilizarea pomului de Crăciun. Cu toate acestea, simbolismul copacilor veșnic verzi are origini mult mai vechi, care pot fi urmărite până în jurul anului 600 î.Hr, când Mithras, zeul luminii din mitologia persană, era simbolizat deseori lângă un copac verde, plin de frunze.   Secole mai târziu și la câteva mii de kilometri depărtare  de Persia antică există dovezi care demonstrează faptul că bradul devenise un simbol cu semnificație deosebită pentru locuitorii din nordul Europei. Acești arbori au avut un rol important pentru popoarele antice care trăiau în aceste regiuni îndepărtate, mai ales în cea mai întunecată zi a anului, solstițiul de iarnă, care avea loc în data de 21 decembrie. Oamenii care se închinau Soarelui credeau că acesta se îmbolnăvea, motiv pentru care devenea foarte slăbit în timpul iernii și trebuia să reînvie. Pentru a ajuta la acest lucru, oamenii tăiau și atârnau pe pereții așezărilor lor crengi verzi de brad din care Soarele să-și extragă seva vindecătoare. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, pini au fost folosiți în Europa ca parte a „spectacolelor miraculoase” efectuate în fața catedralelor în timpul Crăciunului, care detaliau nașterea și căderea omenirii, mântuirea ei prin moartea și învierea lui Iisus. Pinii au fost decorați cu mere pentru a simboliza copacul vieții din grădina Edenului. Deși astfel de manifestări au fost mai târziu interzise de biserică, această tradiție s-a răspândit foarte mult și a fost păstrată vie. sursa: cunoastelumea.ro traducere si adaptare: Radu Ungureanu