Geografie, cunoaşterea mediului/ştiinţe şi didactica acestora cursuri, tematica, bibliografie

Principiile de predare-invatare a geografiei si modul de aplicare al acestora in activitatea didactica – Curs IV Principiile au statut de legi, naturale sau fundamentale, cu aplicabilitate a mai multor fenomene, devenind norme directoare in cercetare – fiecare stiinta sau disciplina, fiecare cercetator contureaza propriile principii de urmat in activitatea de cercetare stiintifica, principii care se alatura activitatii didactice. Principiile didactice – norme directoare care orienteaza organizarea si desfasurarea procesului de invatamant, constituind adevarate premise necesare in realizarea obiectivelor si sarcinilor propuse de invatator/profesor in activitatea sa cu elevii/studentii. 1. Principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea de invatare – esenta acestui principiu pleaca de la ideea ca in invatare trebuie sa existe acest proces activ de intelegere si asimilare a informatiei, iar elevul este subiectul propriului proces de formare si insusire de noi cunostinte cu o singura conditie :SA FIE PARTICIPANT ACTIV LA DESFASURAREA LECTIEI DE GEOGRAFIE – in viziunea acestui principiu, elevul participa la descoperirea datelor de informare – isi formeaza scheme intelectuale de conturare a notiunilor, conceptelor, care ii vor servi ca baza in formarea sa. 2. Principiul intuitiei – principiu de baza al invatarii, indiferent de treptele de invatamant, pornindu-se de la ideea ca elevii trebuie sa aiba suport perceptibil si observabil, dupa care sa-si formeze reprezentarea corecta, durabila a obiectelor si fenomenelor din natura – prin observatii intuitive, cunostintele empirice se clarifica si urmeaza o treapta de intelegere corecta conducand la generalizari – elevii nu stiu sa observe – ei trebuie dirijati sa desprinda din obiecte si fenomene, esentialul dar si particularul acestora – obiectele nu-l instruiesc singur pe elev, ci profesorul este acela care aduce aportul instruirii cu ajutorul acestora prin dirijarea gandirii si interpretarii prin problematizare – de aceea este necesara o intuire actionala dirijata si prin cuvant intr-o ordine sistematica, logica pentru accesibilitatea continutului. 3. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor – acest principiu pleaca de la ideea insusirii operationale si eficiente a principalului fond de reprezentari si notiuni, de concepte prevazute de curriculum-ul geografic (programe, manuale scolare, caiete metodice aplicative etc), intr-un mod temeinic atat pe plan teoretic dar mai ales practic – in acest mod se va contribui la dezvoltarea spiritului de observatie, initiativa, de competitie si creativitate, de adaptare la nou si dezvoltarea capacitatilor de autoinstruire si autoevaluare – invatarea este temeinica atunci cand are la baza o motivatie intrinseca, adica acea stare interioara determinata de interesul pentru continutul procesului de cunoastere, fiind sustinuta de curiozitatea si placerea de a cunoaste, a intelege o serie de fenomene si procese, in cazul nostru cu un continut geografic in special la varsta elevilor din gimnaziu si liceu. – geografia, prin specificul ei – geosistemul- adica invelisul geografic sau mediul geografic rezultat din interactiunile celorlalte geosfere, prezinta un mare interes de cunoastere pentru elevi, dar, aceasta se amplifica in scopul unei insusiri temeinice a informatiei numai daca profesorul situeaza in centrul activitatii didactice pe elevi, implicandu-i in situatiile de invatare, asigurand o continuitate ritmica, o repetare sistematica, logica si activa a cunostintelor. – operarea cunostintelor esentiale in diferite forme de corelatii in cadrul diferitelor activitati didactice, conduce la situatii de invatare in care elevii pot aplica in practica cele invatate prin exercitii, analize de imagini, scheme, harti etc,.unde vor descoperi singuri informatiile dorite – vor putea discerne elementele stiintifice si cauzale oferite si de alte surse bibliografice decat manualul. 4. Principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii – cerinta esentiala a acestui principiu consta in respectarea unor operatii absolut necesare in invatarea logica – sistematizarea cunostintelor inseamna ordonarea plecandu-se de la concret la abstract, de la elementele simple de baza pana la structuri complexe sintetice – respectarea acestui principiu implica organizarea sistemului de cunostinte in programa scolara pe unitati de invatare, sisteme de lectii si lectii – de asemenea in manualele scoalre ideile continuturilor trebuie sa fie ordonate logic si grupate pe puncte si subpuncte iar definitiile si ideile principale sa fie scrise cu caractere distincte – profesorul va utiliza la clasa o schema logica a lectiei pe tabla simultan cu explicatia, argumentarea, demonstrarea etc – schema va fi conceputa dupa obiectivele operationale din lectii pe puncte chiar si in detaliu pentru clasele de gimnaziu, in special clasa a-V-a, deoarece schema de la tabla constituie un model pentru elevi in insusirea cunostintelor in mod facil – continuitatea asigura o ierarhizare si structurare logica a cunostintelor precum si incadrarea noilor cunostinte pe structuri anterioare – aici se pot face legaturi intradiscplinare si interdisciplinare care au rolul pe de o parte  de a consolida informatia anterioara, iar pe de alta parte, de a cladi o noua grupare de elemente – structurare inseamna selectarea fondului de baza a notiunilor, conceptelor cu care opereaza un obiect de invatamant in jurul carora se aplica altele noi, in mod gradat potrivit nivelului de gandire al elevilor – de exemplu pe fondul primelor informatii din invatamantul primar se bazeaza si se continua cele din ciclul gimnazial, mai amplificate si apoi in cel liceal mai esentializate si abstractizate sub forma de concepte, reguli, principii, etc., – respectarea acestui principui impune consecventa si rigurozitate in toate segmentele invatamantului, in special in cel primar si gimnazial, deoarece nerealizarea sarcinilor invatarii despre unele informatii, duce la aparitia golurilor in cunostintele elevilor, care, acumulate, determina ramanerii in urma si de aici, insuccesul la formele de evaluare.   5. Principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta ,in individualitate ale elevului * Cerintele acestui principiu impun cadrului didactic  o buna cunoastere a programei scolare , a manualului dupa care se parcurge materia clasei respective si nu in ultimul rand a structurii personalitatii elevului pe plan intelectual la fiecare varsta si nivel de invatamant , pentru ca insusirea cunostintelor sa poata fi adevarata si sa dea rezultatele asteptate. * Potrivit  acestui principiu , profesorul  va urmari dezvoltarea intelectuala a elevilor individualizand procesul de predare-invatare prin care a decondifia – fiecare elev sa se dezvolte in ritmul sau propriu , potrivit potentialului sau. O invatare fortata , prematura  poate fi ineficienta chiar daunatoare pentru igiena mentala. * Acest principiu impune utilizarea unor strategii diferite pe grupe de elevi de niveluri diferite , selectionarea si gradarea informatiei . Profesorul nu trebuie sa dea  elevilor un volum prea mare de informatie pe care ei nu il pot asimila , cu selectarea cunostintelor. 6. Principiul legarii teoriei cu practica *Acest principiu exprima cerinta de a imbina cunostintele teoretice cu posibilitatea  aplicarii in practica si formarea de priceperi si deprinderi . Se pot desprinde doua directii principale prin care cunostintele teoretice se imbina cu cele practice in procesul de invatamant. *Aplicarea cunostintelor asimilate in rezolvarea sarcinii teoretice. *Realizarea unei actvitati practice cu material didactic care se bazeaza pe cunostinte teoretice sau operatii intelectuale .       Principiile geografice – au caracter de lege a organizarii obiectului de studiu , la care se adauga pentru fiecare disciplina geografica in parte , foarte multe principii specifice , care tin de metodologia propriuzisa de cercetare . Principiul repartitiei speciale Acest principiu precizeaza ca orice element sau fenomen geografic  are o anumita pozitie geografica in spatiu , care la randul sau influenteaza alte legaturi cauzale si fenomene geografice . Principiul repartitiei in timp Acest principiu cere ca orice element sau fenomen geografic  actual sa fie analizat si explicat prin baza tratarii evaluative , urmarindu-se formarea lui  in timp sau integrarea in timp a faptelor geografice . Unele procese si  fenomene  se produc in fractiuni extrem de scurte de timp cum ar fi cutremurele , altele dureaza cateva zile (viturile , alunecarile de teren ), altele sute si mii de ani (ca in cazul genezei solurilor ), iar altele dureaza milioane si sute de milioane de ani (orogenezele :caledoniana , hercinica , alpina ,etc.). Principiul cauzalitatii Acest principiu consta in cautarea  perpetua a legaturilor de cauzalitate dintre obiecte , elemente  si fenomene geografice pentru explicarea cauzalitatii , a producerii sau desfasurarii lor . Inrebari permanente in baza acestui principiu sunt : ,,De ce ?” sau cum se explica …?” etc. Ca de exemplu : De ce padurea de foioase isi pierde frunza toamna ? De ce pleaca pasarile calatoare toamna ?   Alexandru van Humbollt a introdus acest principiu si exprima corelatia dintre cauza si efect  , succesiunea genetica a fenomenelor in functie de ansamblul conditie care insoteste dinamica lor obiectiva . Nu exista fenomene  sau procese care sa nu fie supuse logic unor determinari cauzale . Obiectul sau fenomenul care precede si provoaca producerea altui obiect sau fenomen se numeste cauza , iar obiectul sau fenomenul care se succeed si a carui producere a fost provocata de cauza se numeste efect. Efectul aparut poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat . Fenomenele pot fi in acelasi timp , atat cause cat si efecte . Uneori producerea  efectelor actioneaza mai multe cauze .   Principiul corelarii cunostintelor si a predarii intra si interdisciplinare Aceasta subliniaza necesitatea analizei relatiilor dintre continuturile disciplinelor geografice si dintre acestea si celelalte obiecte de invatamant in scopul reliefarii , sublinierii unui obiect sau fenomen geographic si de a realiza sinteza intre componentele mediului  geografic . Predarea –invatarea intra si interdisciplinara dezvolta capacitatile intelectuale de memorare logica , rationament conducand la cresterea eficientei procesului de invatamant .   Astfel , chiar prin obiectul sau de studiu , relatiile de interactiune dintre geosfere , privite in plan planetar sau regional prezinta caracter interdisciplinar .  

Marea Neagra formeaza un ecosistem complex in ceea ce priveste caracteristicile fizico-chimice si biologice. Mediul propice vietii se desfasoara pana la adancimea de 150-200 m si este influentat de conditiile mediului ambiant si de dinamica apei. La adancimi mai mari gasim prezenta hidrogenului sulfurat (H2S) care face ca 85-90% din intreaga masa a apei sa fie lipsita de viata. Aici fac exceptie bacteriile anaerobe. Ecosistemul marin este alcatuit din biotop, care inseamna apa, natura substratului, factorii geografici si climatici, salinitate si elemente minerale) si biocenoza, adica totalitatea organismelor vii din biotop ce apartin unor specii diverse, care sunt inderdependente din punct de vedere functional. Acestea formeaza un anasamblu integrat si in permanenta interactiune. Biotopul Marii Negre – bentalul este format din stanci, nisipuri, maluri, depuneri organice si minerale – Marea Neagra se caracterizeaza prin salinitatea redusa , deoarece, fluviile care se revarsa in bazinulei, isi aduc un aport considerabil. – variatiile de temperatura intre anotimpul cald si recew, au loc numai la adancimea de 75-100 m; sub aceasta adancime avem o temperatura constanta de 7 grade Celsius ; – oxigenarea apei variaza in functie de anotimp si adancime – concentratia oxigenului scade o data cu adancimea structura biotopului determina configuratia ecosistemului, care poate fi impartit in 6 etaje : 1. supralitoral = este format din zonele de tarm 2. mediolitoral = cuprinde zona de spargere a valurilor si se imparte dupa natura stratului in zone pietroase sau nisipoase sau maloase 3. infralitoral = se afla la adancimi de 0,5 -12-18 m, fiind zona cea mai favorabila vietii, in care se afla majoritatea speciilor de alge 4. circalitoral = se afla de la 12-18 m pana la 100 m, aici fundul marii este malos sau nisipos 5. periazoic = aflat intre 100. si 150 m, face trecerea intre stratul de apa oxigenat, care permite viata animalelor si plantelor acvatice si stratul specific bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat; tot aici gasim tenatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile 6. azoic = incepe de la 150-200 m si coboara pana la adancimea maxima a Marii Negre (2212m) – formeaza un bitop unic unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducatoare (Microspira, Desulfovibrio)   Ecosistemul in Lunca Dunarii Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea,România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.   Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1992, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării (sit SCI) și Delta Dunării (zona maritimă); cât și și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe – Mahmudia și Delta Dunării și Complexul Razim – Sinoie. Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prinConvenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) cazonă umedă de importanță internațională. Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria,Complexul Vătafu – Lunghuleț,Complexul Sacalin Zătoane,Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava,Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca – Buhaiova, Corbu-Nuntași – Histria, Lacul Belciug,Lacul Potcoava, Lacul Rotundu,Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca – Leahova, Complexul Vătafu – Lunghuleț, Lacul Nebunu, Pădurea Babadag – Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.   Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord,brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cucomplexul lagunar Razim–Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m². Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlezuneori transcris în română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.   Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.   Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.   Delta Dunării (cu excepția deltei  secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false   Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 si -4 m în zona depresiunile lacustre.   Clima Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice. Habitate În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis șiCallitricho-Batrachion;  Dune cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufrișuri (Nerio-Tamaricetea șiSecurinegion tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamionsau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere; Lagune costiere;  Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului;  Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zvoaie cuSalix alba și Populus alba   Flora Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie,frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).   Fauna Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japes.  Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN.   Lunca joasa a Prutului Bazinul hidrografic Prut în zona sa inferioară, pe teritoriul județului Galați, se încadrează în marea unitate geomorfologică a Podișului Moldovei, subunitatea Platforma Bârladului cu sectorul său Platforma Covurlui, care este subdivizată la rândul ei în colinele Covurluiului și Câmpia Covurluiului. Din fragmentarea reliefului s-au separat trei unitități geomorfologice: platouri, văi și Lunca Prutului.   Clase de habitate: râuri, lacuri, mlaștini, turbării, pajiști naturale, stepe, culturi (teren arabil), pășuni, păduri de foioase.   Lunca Siretului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-aIUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al municipiului Focșani. Aria naturală cu o suprafață de 388,40 hectare este situată în extremitatea central-estică a județului Vrancea, în partea dreaptă a râului Siret și este străbătută (partea sudică a rezervației) atât de apele Putnei, cât și de drumul național (DN23) care face leagătura dintre municipiul Focșani și Brăila Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prinLegea Nr.5 din 6 martie 2000(privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate)și reprezintă o zonă alcătuită din suprafețe împădurite (Pădure Neagră, Pădurea Dumbrăvița), meandre (formate de râul Putna), brațe părăsite ale răului Siret, lunci aluvionare, grinduri, pajiști și pășuni; ce adăpostesc o mare varietate de floră și faună. Rezervația naturală Lunca Siretului dispune de mai multe tipuri de habitate alcătuie din: pajiști naturale, lunci aluvionare, păduri, plaje de nisip, pășuni, stepe și arii naturale cu mlaștini și turbării   Mediul de viaţă se caracterizează prin diferiţi factori naturali. Cei lipsiţi de viaţă se numesc factori abiotici, iar vieţuitoarele sau produşiii acestora se numesc factori biotici. Comunitatea de populaţii (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relaţii interspecifice se numeşte biocenoză. Unitatea structurală şi funcţională care se stabileşte între un biotop şi o biocenoză constituie un ecosistem. Ecosistemul unei păduri de stejar Pădurile de stejar se întind în zonele cu altitudine de pâna la 700-800 m. În zonele de câmpie, aceste păduri sunt formate din stejar brumăriu şistejar pufos. În zonele joase, ele sunt formate din stejar în amestec cucer sau gârniţă (rude cu stejarul). În zona dealurilor înalte se întâlneştegorunul care formează păduri întinse numai de gorun (numite gorunete) sau în amestec cu alte specii de foioase. Fauna şi vegetaţia pădurilor de stejar Fauna: rădaşcă, arici, salamandră, cuc, căprioară etc. Vegetaţia: ghiocel, porumbar etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: brune şi brun-roşcate de pădure; -temperatura medie anuală în jur de 10 °C; -lumina care ajunge până la suprafaţa solului, filtrată printre coroanele arborilor; de aceea există numeroase plante erbacee şi arbuşti.   Componente ale biocenozei: -arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de câmpie, arţar, cireş sălbatic; -arbuşti: maceş, păducel, soc, lemn câinesc, corn, porumbar, gherghinar; -plante erbacee: golomăţ, păiuş etc. -animale nevertebrate: viermi, păianjeni, melci, insecte, etc. -animale vertebrate: broască brună, brotăcel, şopârlă, şarpe, cuc, lup, vulpe, etc Ecosistemul unei păduri de fag Pădurile de fag, (numite şi făgete), sunt răspândite în zonele cu altitudini de 600-1300 m. Pădurile de fag se întâlnesc însă şi la altitudini mai mici, pe versanţi umbriţi (400m) sau la altitudini de 1500 m, pe versanţii însoriţi.   Pădure de molid Faună: viezure, veveriţă, râs, mistreţ, cerb, huhurez, etc. Vegetaţie: alun, ciuperci etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: brun-acide, brune de pădure şi soluri podzolice; -temperatura medie anuală de 6-8 °C; -precipitaţii abundente 600-700 mm anual; -lumină slabă Componente ale biocenozei: -arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad; -arbuşti: alun, muru, corn; -plante erbacee: ferigă, muşchi, licheni, mierea-ursului, păius; -animale nevertebrate: insecte (cărăbuş de pădure, croitorul fagului); -animale vertebrate: ciocanitoare, gaiţă, huhurez, cerb, urs brun, jder, râs, veveriţă, mistreş, pisică salbatică. Ecosistemul unei păduri   Pădurile de molid, (numite şi molidişuri), ocupă regiunile înalte ale munţilor noştri, de la limita superioară a fagului până în zona subalpină. Ele sunt instalate la altitudini de 1200-1800 m. În nordul Carpaţilor, limita inferioară a pădurilor de molid atinge, în unele locuri, 600 m. Fauna şi vegetaţia pădurilor de molid Fauna: omida molidului, ciocănitoare, piţigoi de brădet, forfecuţă,şoarece vărgat, jder, cocoş de munte, etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: podzolice brune; -temperatura medie anuală de 3-5 °C; -precipitaţii de 800-1300 mm anual; -lumina foarte slabă, pădurile sunt întunecoase; -vânturi, uneori, puternice. Componente ale biocenozei: -arbori: molid, zadă, zâmbr, pin, brad, fag, mesteacăn, paltin de pădure, etc. -arbuşti: afin, merişor, zmeur, coacăz de munte; -plante erbacee: ciuperci, muşchi, licheni (mătreaţa bradului), ferigă; -animale nevertebrate: insecte (omidă, viespe ,etc); -animale vertebrate: şopârlă de munte, năpârcă, piţigoi de brădet, cocoş de munte, ciocănitoare, veveriţă, jder, mierlă, etc. sursa:wikipedia

Curs 4. DEFICIENŢELE DE LIMBAJ Etimologic, cuvântul logopedie îşi are originea în grecesul logos, care înseamnă cuvânt şi paideia,care înseamnă educaţie. Sensul restrictiv este acela de a corecta limbajul, accepţiunea modernă a logopediei s-a extins la prevenirea tulburărilor de limbaj (iar în plan teoretic, la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului) Scopul logopediei este în primul rând educativ.  Ea contribuie la formarea omului, îl ajută pe copil să depăşească dificultăţile şcolare şi de adaptare Apoi, logopedia ajută la prevenireatulburărilor de limbaj şi terapia lor. Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o educaţie logopedică eficace. TULBURĂRI DE PRONUNŢIE SAU ARTICULAŢIE   DISLALIA. Are frecvenţa cea mai mare în raport cu toate deficienţele de limbaj. – pentru antepreşcolar, tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă, în schimb, la vârsta preşcolară, se impune logopedia – dacă apare mai târziu, gravitatea ei creşte – constă în: deformarea, omiterea, substituirea şi inversarea sunetelor (în forme grave, acestea se produc şi la nivelul silabelor şi cuvintelor)   Dislalie simplă, parţială sau monomorfă = când se limitează la nivelul unor sunete izolate Dislalie polimorfă = când sunt afectate majoritatea sunetelor Dislalie totală = când sunt afectate majoritatea silabelor şi cuvintelor Formele cele mai frecvente ale dislaliei Sigmatismele – când au loc deformări, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s, ş, j, z, ţ, ce, ci, ge, gi – există – interdental, lateral, addental, strident, nazal Rotacismul (şi pararotacismul) – constă în deformarea, omisiunea, inversiunea, înlocuirea sunetului r cu l şi mai rar cu d, h, v. Se produce şi la copiii normali, e anormal însă să persiste la vârste mai înaintate În funcţie de simptome şi etiologie (la baza cărora stau anomaliile anatomice şi funcţionale ale limbii), există rotacism – interdental, labial, labio-dental, apical, velar, nazal, uvular, bucal Apar mai rar: Betacism (când este afectat sunetul b) Capacism (când este afectat sunetul c) Deltacism (când este afectat sunetul d) Fitacism (când este afectat sunetul f) Gamacism (când este afectat sunetul g) Hamacism (când este afectat sunetul h) Lambdacism (când este afectat sunetul l) Mutacism (când este afectat sunetul m) Nutacism (când este afectat sunetul n) Tetacism (când este afectat sunetul t) Vitacism (când este afectat sunetul v) Dislaliile se împart în: A) organice (sau disglasii) – deficienţe la nivelul aparatului fonoarticular A) funcţionale (sau audiogene) – lezarea aparatului auditiv   DISARTRIA.  Este cea mai gravă dintre tulburările de pronunţie (cauzată de afecţiunea căilor centrale şi ale nucleilor nervilor ce participă la articulare) – caracterizată printr-o vorbire confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală şi pronunţie neclară – se mai numeşte şi dislalie centrală – se aseamănă cu dislalia obişnuită, dar este o formă mult mai gravă – la adulţi e mai evidentă, datorită agravării dificultăţilor de vorbire RINOLALIA. Este o formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronunţie – se produce datoriă unor malformaţii localizate la nivelul vălului palatin, sau a insuficientei dezvoltări a acestuia, datorate unor boli infecţioase, de polipi, de hipoacuzie – se manifestă tulburări specifice dislaliei, dar şi deficienţe ale rezonanţei sunetelor, de fonaţie şi chiar de voce – aspectul general al vorbirii este dezagreabil, datorită “fonfăielii” Forme: – aperta (sau deschisă) – suflul aerului pe calea nazală – clauza (sau închisă) – unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale (m, n) se scurge pe tracul bucal – mixa (sau mixtă) – suflul expiratoriu trece atât pe cale nazală, cât şi pe cale bucală TULBURĂRI DE RITM ŞI FLUENŢĂ   BÂLBÂIALA.  Perturbă relaţiile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav Constă în repetarea unor sunete sau silabe la începutul  şi mijlocul cuvântului, cu prezenţa unor pauze între acestea sau însoţite de spasme care împiedică vorbirea ritmică şi cursivă – în prima formă este clonică, în a doua tonică, când prezintă ambele forme este mixtă – formele cele mai grave se manifestă la adolescent şi adult   LOGONEVROZA. Este foarte asemănătoare cu bâlbâiala. Bâlbâiala se transformă în logonevroză când apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi trăirii ei ca pe o dramă Apar spasme, grimase, încordări, anxietăţi – la persoanele cu predispoziţie nevrotică, traumele psihice pot provoca direct logonevroza, fără trecere prin etapa bâlbâielii AFTONGIA.Se formează atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic, de lungă durată şi însoţeşte de cele mai multe ori bâlbâiala. Sunt tulburări de vorbire pe bază de coree (ticuri, boli ale creierului mic), care se manifestă concomitent cu producerea vorbirii   TAHILALIA.O vorbire exagerat de rapidă, apare mai frecvent la persoanele cu o instabilitate nervoasă, cu superexcitabilitate   BRADILALIA.Opusă Tahilaliei, se manifestă prin vorbire rară, încetinită, cu exagerări ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau de dominare a inhibiţiei   III. TULBURĂRILE DE VOCE    Tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vorbirii   Mutaţia patologică a vocii Apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin (modificarea hormonilor sexuali) În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegalia, copilul capătă o voce bărbătească, sau, opusul acestui fenomen îi dă o notă de infantilism, cu oscilaţii ale vocii de la un ton la altul, cu diferenţe minime între o voce de băiat şi o voce de fată   Răguşeala vocală Se manifestă prin pierderea expresivităţii şi a forţei vocii Datorate îmbolnăvirilor laringelui, ale căilor respiratorii (prin răceală, gripă) şi ale ganglionilor fixaţi pe coardele vocale. Există răguşeală organică: atunci când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii şi răguşeală funcţională, care apare în stări emoţionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii. Fonastenia şi Pseudofonastenia Are o natură funcţională de cele mai multe ori Folosirea incorectă (la cântăreţi, profesori, oratori) şi abuzivă a vocii, ca şi laringitele, pot da naştere fonasteniei. Pseudofonastenia = apare cu o oarecare frecvenţă şi la preşcolari, în condiţiile suprasolicitării vocii, dar mai ales în stările emoţionale puternice În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoţită de o serie de dereglări psihice (frustrare, nesiguranţă, teamă, frică), are o menţin şi chiar o accentuează Toate duc la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, tremurul şi oboseala prea devreme a vocii.   Disfonia Apare ca urmare a tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, coardelor vocale, anomaliilor produse de noduli bucali sau polipi. Vocea este falsă, bitonală, nazală, monotono, tuşită, scăzută ca intensitate Însoţite de spasme respiratorii, generate de tonusul muscular slab, sau de emoţii Toate duc la inhibiţia vocii, caracterul ei slab, monotonia şi caracterul şters.   Afonia Este cea mai gravă tulburare de voce Apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui, cum sunt parezele muşchilor, sau procesele inflamatorii. Vocea dispare complet, sau, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării coardelor vocale Iniţial, vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intesitate, şoptire, pentru ca în final să dispară complet În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitaţia, chiar şi unele tulburări psihice Dar ea poate fi şi determinată de tulburări psihice puternice, prin emoţii, şoc, stres, afectând personalitatea şi comportamentul individului. TULBURĂRI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS (DISLEXIA ŞI DISGRAFIA)   Sunt tulburări parţiale ale citit-scisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi pe rezultatele sale la învăţătură.   Când se produc dificultăţi în elaborarea deprinderilor lexo-grafice, se dereglează integrarea socială prin manifestarea unor comportamente neadaptate la mediu.   Se instalează: negativismul,anxietatea, descurajarea, inerţia, izolarea, dublată la adolescenţi de agresivitate.   Alexia şi Agrafia sunt forme mai grave ale citit-scrisului şi înseamnă imposibilitatea producerii actului lexo-grafic, dar ele apar pe fondul unor handicapuri grave şi sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal.   Cauze: insuficienţele funcţionale în elaborarea limbajului, ale îndemânării manuale, ale schemei corporale, ale ritmului, tulburări spaţio-temporale, influenţa eredităţiii, afecţiunile corticale, factorii pedagogici inoportuni. Manifestări:   La şcolar: incapacitatea sa paradoxală de a învăţa citirea şi scrierea în mod corect:   Au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor (semul vizual – scris – al unui sunet), inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propoziţii, dificultărţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice.   Foneme: (Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦(În trecut) Sunet)   Grafeme (semul vizual – scris – al unui sunet)   La unii, disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă, şi au o rânduire dezordonată.   Textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică Şi redarea este lacunară datorită faptului că nu-şi înţeleg propriul scris, conţine elemente care nu figurau iniţial   La elevii nevăzători, care învaţă Braille, se manifestă disgrafii cu unele particulrităţi, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negrru.   Fenomene comune (în alb-negru şi Braille): – omisiuni de litere şi de silabe, omisiuni de cuvinte, propoziţii, sintagme, contopiri de cuvinte, substituirea de grafeme, substituirea şi deformarea de cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse

I. Geografia si didactica acesteia 1. Geografia ca stiinta 2. Didactica geografiei ca stiinta 3. Stiinta mediului si educatia pentru mediu 1. Geografia ca stiinta – Cum  a aparut ? – Obiectul de studiu al geografiei – Relatia dintre geografie ca stiinta si ca obiect de invatamant A aparut ca o necesitate, de a ne localiza in spatiu, pentru a sti unde ne aflam – a aparut in antichitate Ge – pamant graphein – a descrie “Prima pagina de geografie a fost harta ” – Simion Mehedinti Geografia s-a nascut in antichitatea greaca, in principal ca harta, evoluan ca stiinta a spatiului terestru si a relatiilor spatiale – principala stiinta menita sa ajute la intelegerea structurii si a functionarii spatiului terestru. In lumea conteporana harta ramane un simplu instrument de analiza sau o expresie de cunoastere si aprofundare a unui teritoriu. Necesitatea care a dat nastere georgrafiei in Antichitate ramane si astazi aceeasi – necesitatea de a ne localiza. In prezent, insa, capata si o valenta noua, necesitatea de a ne reintegra in unitatea spatiala a mediului terestru, ca urmare a profundelor transformari ale mediului terestru sub influenta omului. Obiectul de studiu Din perspectiva necesitatii vareia ii corespunde si istoriei sale indelungate, geografia ca acceptiune in sens larg, de disciplina, de informare a publicului, sintetizand principalele cunostinte despre Terra, ca intreg si parte a Sistemului Solar. In sens restrans, geografia este stiinta mediului terestru (natural si cultural), a mediului geografic(inconjurator), stiinta a organizarii spatiale a fenomenelor terestre in sisteme teritoriale bine individualizate. Din perspectiva secolului XXI cu privire la conceptia actuala despre obiectul geografiei, noile opinii converg in aceeasi directie, respectiv geografia. Geografia studiaa planeta Terra ca sistem unitar, adica geosistemul (structura, energia, evolutia sa, geosferele naturale, componentele) dar si raportul relatiilor de intergrare a omului in peisaj. – studiaza mediul de la suprafata pamantului, unde a aparut si exista viata, mediul fizic ca suport pentru societatea umana. geografia ca stiinta studiaza relatiile dintre geosferele Terrei – litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, antroposfera, rezultand un invelis specific sociosistemului sau mediului geografic, in toata varietatea, complexitatea si unitatea lui, inclusiv sub aspectul utilizarii si transformarii acestuia de catre societatea umana. Relatiile dintre geosfere : – statice – dinamice – spatiale – temporale – de la cauza la efect Principiile pe care se fundamenteaza geografia principiul : – repartitiei spatiale – repartitiei de timp – al cauzalitatii – al structualismului – al diversitatii Legile specifice geografiei – legea zonalitatii geografice pe latitudine, legea etajarii pe verticala, legea eroziunii fluviale, legea eroziunii glaciare etc O serie de metode de investigare a realitatii comune mai multor stiinte dar si metode proprii (metoda cartografica) Relatia dintre geografie ca stiinta si geografia ca obiect de invatamant – nu este una de egalitate, deoarece continutul obiectului de invatamant se elaboreaza in functie de logica si continutul stiinte dar si ca funtie de logica (cerintele) didactica. Obiectul de invatamant este o structurare specifica a unui cuantum de cunostinte si operatii adoptabile caracteristicilor si finalitatilor didactice. In obiectul de invatamant informatiile sunt preluate dupa o metodologie specifica a conceptului didactic dupa o metodologie specifica a conceptului didactic pentru a asigura participarea activa a elevilor si redactate intr-un limbaj stiintific adecvat elevilor. Obiectivele actuale ale geografiei ca stiinta, vizeaza urmatoarele directii : – analiza – diagnoza si progama zona mediului geografic – formularea unor solutii cu caracter aplicativ in scopul organizarii optime si a utilizarilor variabile a mediului de catre om.

Geografia contemporană conferă domeniului educaţiei (geografie şcolară)o serie de domenii: – Dimensiunea geoecologică- reflectă principala problemă a lumii contemporane : cunoaşterea , conservarea şi reabilitarea mediului înconjurător . – Dimensiunea globală – oferă premisele unei educaţii pentru globalitate : raportarea la ansamblul planetar al elementelor naturale ,umane şi a celor rezultate din interacţiunea dintre om şi natură . – Dimensiunea europeană – a fost şi este o preocupare continuă a geografiei umane . – Dimensiunea umană (relevată prin titlul de ,,geografie umană”)- redă problematica societăţii omeneşti în dimensiunile ei spaţiale , temporale şi în legătură cu elementele din mediul înconjurător . – Dimensiunea economică – dezvoltarea durabilă are coordinate noi în condiţiile generalizării economiei de piaţă care îmbină elemente legate de eficienţa , accesarea resurselor şi atenţia pentru mediul ambiant . -Dimensiunea interdisciplinarităţii – are în spaţiul geografiei ,o semnificaţie deosebită , deoarece prin structura sa interioară ,ca ştiinţă a naturii cât şi a societăţii , poate sintetiza aspecte ale cunoaşterii şi practicii umane din cele două mari domenii;acestora li se adaugă elemente de transdisciplinaritate prin metodele asumate , în deosebi , metoda cartografică şi de multidisciplinaritate aceeaşi problemă este analizată de diferiţi specialişti prin prisma propriilor discipline . – Dimensiunea naţională – poate fi realizată printr-un sistem educaţional nou care să aibă un nucleu , conform şi tradiţional .     Pentru o percepere corectă a acestui raport dintre geografie ca ştiinţă şi geografie ca obiect de învăţământ trebuie să respecte o serie de repere educaţionale : Proiectarea curriculm-ului vertical (urmând parcursul şcolar) cât şi a procesului de instruire cu toate elementele sale (obiective , conţinuturi , activităţi de învăţare ) ; Elementele procesului de instruire să fie adecvate capacităţilor şi vârstei elevilor (dezvoltarea psihologică).   Instruirea (şi conţinutul) în prima parte a şcolarităţii trebuie să aibă o structură adecvată în principal vârstei (sau preponderent psihologică) şi în partea a doua ,prepondere logică (adică adecvat în principal structurilor ştiinţei ). Accesibilitatea instruririi şi a curriculum-ului trebuie făcută până la un nivel care să nu pericliteze dezvoltarea intelectuală a elevilor (şi îndeosebi a celor capabili de performanţe mai înalte). Obiectivele educaţionale stipulate în ,,Caretea Internaţională a Educaţiei prin Geografie” pot fi urmărite în procesul de instruire prin geografia şcolară . Utilizarea tradiţiilor şcolii româneşti şi ale poziţiei geografiei în educaţie elaborată şi aplicată( inclusiv prin manuale de Simion Mehedinţi ), care printre altele a creat o imagine cuprinzătoare a geografiei ca ştiinţă unitară ,integrată despre natură şi societate . Aplicarea sistemului de evaluare prin instrumente diversificate şi corespunzătoare obiectivelor şi conţinuturilor .     2. Didactica geografiei ca ştiinţă       Didactica geografiei ca teorie specială- învăţare,instructiv.  –Are ca obiect de studiu – predarea şi asimilarea ; care se află într-o strânsă interdependenţă , realizarea obiectivelor predării depinzând de substratul psihologic al învăţării . – Este disciplina ştiinţifică al cărei obiectiv este optimizarea procesului de predare-învăţare. –Între didactică şi metodică există o strânsă legătură . * Dacă didactica şcolară studiază procesul de învăţământ în ce are essenţial şi general independent de obiectul de studiu , atunci din acestea s-au desprins metodicile ca teorii speciale ale procesului de învăţămâmt pentru fiecare obiect de studiu . * Nucleul disciplinar al didacticii este ,,metodica” adică ,,drumul , calea de urmat”. * Didactica generală include metodici ale ,,didacticii speciale ”rezultate din aplicarea teoriei generale asupra procesului de învăţământ la predarea-învăţarea fiecărei discipline şcolare .    În acest sens didactica geografiei este o subramură a didacticii generale (ca parte a pedagogiei ), care urmăreşte principiile , metodele şi procedeele de predare , forme de organizare ale procesului de învăţământ adaptându-le obiectivelor legate de specificul geografiei ca ştiinţă şi ca obiect de învăţământ . În acelaşi timp , didactica geografiei are o strânsă legătură cu psihologia pediatrică de la care ia informaţii despre legile psihologice în funcţie de care asigură însuşirea , asimilarea cunoştinţelor de către elevii pe diferite niveluri de vârstă . Didactica geografiei are ca obiect de studiu în cadrul procesului educaţional , principiile ,metodele , procedeele , mijloacele de învăţământ şi formele de organizare necesare pentru realizarea obiectivelor (sau competenţelor) izvorâte din conţinutul geografiei şcolară ,în raport cu particularităţile de vârstă şi psihologice ale elevilor .   Obiectivele  didacticii geografiei În concordanţă cu direcţiile educaţionale din Noul Curriculum Naţional şi potrivit conţinutului Cartei Internaţionale Educaţionale prin Geografie , obiectivele sunt : Perzentarea documentelor şcolare (plan cadru de învăţământ , programe şcolare , ghiduri , norme metodologice şi materiale suport , manuale şcolare alternative , care consemnează datele esenţiale privind procesul de educaţie şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Utilizarea mijloacelor de învăţământ permanent şi specifice geografiei inclusiv , cele audio-vizuale , la care se adaugă cele în scopul accesibilităţii informaţiilor din conţinuturi , exemplificări privind modul de utilizare, de confecţionare , colecţionare şi procurare etc.   Abordarea de modalităţi privind selectarea şi sistematizarea informaţiilor pertinente şi utile în volumul de cunoştinţe geografice şi fixarea lui în noţiuni , concepte , principii , legi etc. , rezultând din selectarea şi organizarea obiectivelor din conţinuturi . Dirijarea demersului metodic , centrat pe activitatea elevului în scopul înţelegerii elementelor şi fenomenelor geografice a sistemelor spaţiale , a structurilor , succesiunilor în timp , interacţiunilor şi cauzalităţii desfăşurate între componentele mediului geografic . Evaluarea rezultatelor învăţării la geografie . Proiectarea activităţii de predare-învăţare a geografiei (exemplificări). Prezentarea unor moduri şi forme de organizare a procesului , de învăţământ geografic .     Sinteza obiectivelor privind organizarea învăţării geografiei Ce trebuie să ştie şi să facă elevii ? Definirea obiectivelor Ce trebuie predat ? Determinarea conţinuturilor   Cum trebuie predat ? Alegera metodelor şi tehnicilor (elaborarea strategiei) Ce ştiu elevii înainte şi după instruire ? Evaluarea achiziţiilor şi capacităţilor                III. Ştiinţa mediului şi educaţia pentru mediu Importanţa educaţiei ecologice şi protecţie  a mediului   Educaţia ecologică în învăţământul preuniversitar Conceptul de mediu Conceptele mediului Protecţia mediului     Educaţia ecologică (educaţia relativă la mediu ) se referă la gradul de coştientizare şi responsabilizare a factorului uman faţă de mediu şi problemele acestuia . Vizează în general asimilarea de cunoştinţe , formarea de atitudini şi comportamente dezirabile , clarificarea valorilor .   Rolul educaţiei , ce este acela de modelare a viitorului ceţăţean capabil să-şi formeze un punct de vedere obiectiv asupra realităţii înconjurătoare , de conştientizare a acestuia asupra impacrului acţiunilor sale pentru generalităţile de mâine . Este o educaţie prin şi despre valori , care poate dobândi forme concrete de realizare , la diferite niveluri de şcolaritate , oferind conţinuturi informaţionale într-un mod transdisciplinar , în context formal sau nonformal. Politica educaţională actuală acordă o atenţie  deosebită  educaţiei ecologice , de aceea este necesară conştientizarea de către elevi a faptului că omul , ca specie biologică , este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei .   Educatia ecologica in invatamantul preuniversitar    Obiectivele  generale  din  cadrul programei in invatamantul prescolar : Educatia constienta fata de mediul inconjurator  si cunoasterea concreta a locului pe care omul il ocupa in lumea vie . Educatia copilului  in spiritul responsabilitatii  fata de natura si viata , pentru pastrarea echilibrului natural .   Obiectivele particulare in invatamantul prescolar :   Sa inteleaga ce inseamna sanatatea . Sa constientizeze ca o sursa importanta de viata si energie pentru tot ce este viu reprezinta aerul  care trebuie pastrat nepoluat . Sa stie ca planeta pe care locuiesc impreuna cu miliarde de oameni este un system viu . Sa stie ca deseurile sunt nocive pentru viata omului , animalelor si plantelor . Sa-si formeze si sa-si consolideze deprinderile de a se apara de zgomot , care le poate afecta sanatatea . Sa stie ca apa este un factor esential  al vietii .   In invatamantul scolar primar , pentru clasele I-VI prin ariile curiculare om si societate , consiliere si orientare .   In clasele III-IV prin aria curciulara stiintele naturii . Sensibilizarea si constientizarea elevilor cu privire la frumusetile naturii .   In invatamantul gimnazial si liceal , educatia ecologica se realizeaza interdisciplinar  si de sine statator in cadrul disciplinelor biologie , geografie , educatie civica .