Istorie, educaţie civică şi didactica acestora – cursuri, bibliografii

Metoda de predare axata pe profesor a inceput sa fie criticata inca de la inceputul secolului XX , insa conceptul de invatare activa ,care muta accentual de la profesor catre elev s-a cristalizat din 1979 .    Invatamantul traditional utilizeaza aproape exclusiv  forma frontala  in  timp ce invatamantul modern a optat pentru activitati individuale , pe grupe si sunt axate pe solutionarea de probleme ce urmaresc dezvoltarea gandirii si stimularea creativitatii , profesorul fiind coordonator .    Demersul invatamantului modern este acela de a cultiva elevilor o abordare independenta si critica a informatiilor .   Mijloace de invatare moderne Problematizarea  – este o metoda activa care consta in crearea gandirii istorice .    In mintea elevilor apare un fenomen de reconstructie mentala ce creaza o stare conflictuala deoarece cunostintele vechi acumulate pot intra in conflict , in contradictie cu noile cunostinte dobandite ceea ce conduce la aparitia unor argumente pro si contra   Problematizarea stabileste o problema ce apare ca urmare a unei situatii contradictorii la care elevii sunt invitati sa gaseasca o solutie .    Reusita acestei metode rezida in capacitatea profesorului de a crea dificultati cognitive care pot fi depasite de catre elevi .    Problematizarea este considerata a fi una dintre cele mai valoroase metode ale didacticii putand fi folosita in orice tip de lectie .   Ea presupune parcurgerea a trei etape obligatorii : Punerea problemei (cum pui problema) Rezolvarea ei (cum conduci discutia pentru aflarea adevarului) Verificarea solutiilor gasite  (cum formulezi concluziile)   Sunt doua tipuri de actiuni intre profesor si elevi . Predarea problematizata Invatarea problematizata– aceasta apare atunci cand elevul sesizeaza singur sau la atentionarea profesorului existenta unei probleme fiind in masura sa o rezolve .    In mod normal profesorul foloseste prima etapa pentru al ajuta pe elev sa-si dezvolte mecanismul de gandire , apoi foloseste invatarea problematizata .   Invatarea prin descoperire   Prin aceasta metoda elevii sunt provocati sa cerceteze singuri subiectul cu scopul de a afla solutia folosind diferite surse de informatii dobandind astfel noi cunostinte .   Invatarea prin descoperire se imbina foarte bine cu problematizarea . Rolul profesorului este activ fiind o metoda dirijata , constienta si planificata .   Profesorul apeleaza la sugestii, indrumari sau solutii partiale chiar si atunci cand intreaga responsabilitate revine elevului .   Invatarea prin descoperire se poate organiza individual sau pe grupe .   Criteriile de constituire a grupurilor sunt : – Dupa asezarea in banca – Dupa preferinta elevilor – Ca urmare a unei formule de calcul   Pentru a fi eficienta invatarea prin descoperire trebuie sa parcurga mai multe etape : Stabilirea continuturilor ce urmeaza sa fie descoperite de elevi . Prezentarea planului de invatare si a sarcinilor propuse . – Organizarea grupelor de lucru . – Stabilirea timpului acordat rezolvarii . – Distribuirea surselor de informatii . – Desfasurarea activitatilor . – Formularea , confruntarea si evaluarea . – Valorificarea investigatiei prin integrarea noilor cunostinte .   Prin aceasta metoda elevii pe baza unor cunostinte generale pot sa ajunga la unele noi particulare(descoperirea deductiva),sa porneasca de la particular spre general (descoperirea inductiva)sau sa realizeze unele analogii intre fapte sau evenimente istorice (descoperirea transductiva).   Aceasta metoda activa trebuie sa antreneze mintea copiilor in analiza logica a faptelor istorice ,in corelarea acestora cu scopul de ai invata sa identifice puncte de vedere diferite si sa-si argumenteze propriile opinii .    Prin acest tip de invatare se dezvolta gandirea, limbajul si imaginatia .

Conversatia este o metoda didactica stimulativa , deoarece ofera posibilitatea elevilor de a participa la realizare .   Conversatia –  consta intr-o suita de intrebari ale profesorului urmate de raspunsurile elevilor . Prin folosirea gandirii elevii gasesc solutii , raspunsuri la intrebari , apelul la cunostintele acumulate permite posibilitatea de a se crea o legatura mentala intre informatiile dobandite anterior si cele care se vor dobandi .   Converastia poate fi de mai multe tipuri : Conversatia euristica – porneste de la cunostintele anterioare pentru a ajunge la altele noi prin solicitarea inteligentei , spontaneitatii si curiozitatii . Conversatia examinatoare – este folosita ca metoda de evaluare orala . Conversatia de consolidare si sistematizare – elevul asculta  intrebarile profesorului  readucandu-si aminte , regandind si reorganizand cele invatate . Aceasta metoda este folosita cu precadere la lectiile de recapitulare .   Conversatia trebuie sa respecte anumite conditii pentru ca rezultatul sa fie pozitiv si anume : Claritatea si precizia in formularea intrebarilor . Respectarea logicii punerii intrebarilor. – Sa nu sugeram  raspunsul prin intrebarile pe care le punem . – Sa fie solicitata inteligenta . – Sa stimuleze curiozitatea si spiritual critic . – Sa nu solicite sau sa accepte raspunsuri monosilabice de tip ,,da sau nu “ – Intrebarile care trebuiesc puse , nu trebuie sa puna dificultate elevilor . – Tonul folosit de profesor  sa nu fie autoritar , acceptandu-se si formele de raspuns alternative . – Sa formuleze o noua intrebare numai dupa ce s-a primit raspunsul la cea anterioara – Intrebarile puse de profesor trebuie sa aibe rolul de a stimula ,analiza , sintetiza, comparatia ,abstractizarea ,generalizarea .   In activitatea didactica sunt folosite mai multe forme ale conversatiei intre care : Discutia – care este un schimb reciproc de idei si informatii. Dezbaterea – este mai complexa decat discutia , deoarece priveste subiecte controversate in care nu s-a format inca un raspuns oficial . Conversatia inversata – in care elevii pun intrebarile si profesorul ofera raspunsul . Metoda conversatiei – este folosita pentru ca permite elevilor sa participle la realizarea lectiei , dar nu trebuie folosite in exces , deoarece riscam indepartarea de la subiectul principal si ruperea fluxului coerent al informatiei . Raspunsurile elevilor trebuie sa fie clare , corecte , complexe   si argumentate .   Demonstratia –  este metoda prin care profesorul in baza unui suport de tip harta , plansa, textul istoric,etc. sau pe baza unor argumente logice ,demonstreaza realitatea unei afirmatii sau a unui fapt istoric .

Metodele de invatamant indeplinesc mai multe functii si anume : 1) Functia cognitiva = metoda devine pentru elevi o cale de a afla, de a descoperi, de a cerceta 2) Functia formativ-educativa = metoda formeaza la elevi deprinderi intelectuale si structuri cognitive, dezvoltand atitudini, capacitati si comportamente 3) Functia normativa = metoda arata cum trebuie sa se procedeze, sa se predea, cum sa se invete 4) Functia motivationala = decurge din sentimentul de satisfactie intelectuala, pe care il induce o metoda corect aplicata si conduce la increderea elevilor in capacitatea de a invata 5) Functia instrumentala (operationala) = mijloceste indeplinirea obiectivelor instructiv-educative Metodele sunt caile pe care profesorul le urmeaza pentru a-i determina pe elevi sa stie, sa gandeasca, sa actioneze, in conformitate cu obiectivele activitatii didactice Clasificarea metodelor de predare-invatare – metodele utilizate in predarea invatarea istoriei sunt diverse – cele mai multe sunt comune cu alte discipline de invatamant, altele sunt specifice doar istoriei – de aceea exista mai multe clasificari, metodele utilizate folosind mai multe criterii a) in functie de gradul de activizare a elevilor, metodele pot fi pasive, active si participative ; pe acelasi criteriu se disting 3 tipuri de metode. * metoda pasiva – care este centrata pe profesori, se bazeaza (fondeaza) pe expunere si neori pe demonstratie * metoda activa – centrata pe elv, care implica : problematizarea, modelarea si  invatarea prin descoperire * metoda participativa – centrata pe ambii termeni )pasiva + activa) si implica conversatia, dialogul, discutia colectiva. Metodele pasive impun elevului postura de ascultator Metodele active ofera posibilitatea acestuia de a descoperi singuri, iar cele participative participa la desfasurarea lecyiei (este de preferat realizarea ultimului tip de metoda, deoarece profesorul nu este singurul transmitator al informatiilor ci de modelator, organizator al invatarii. b) Operatiile principale pe care le presupun metodele de prezentare a continuturilor, metodele pot fi : – verbale (bazate pe cuvant) – demonstrative (bazate pe ibservatie) – practice c) In functie de obiectivul didactic urmarit, exista 3 categorii de metode: – de dobandire de noi cunostinte – de fixare si consolidare – de evaluare d) Dupa criteriul istoric – metode traditionale, clasice care sunt : expunerea, conversatia si exercitiul – metode moderne care implica problematizarea in instruirea programata Acestor clasificari li se mai adauga,in functie de forma de organizare a muncii o serie de metode care pot fi numite si activitati si acestea sunt: –metode individuale – metode frontale – metode predare invatare in grupuri – metode combinate Metode de predare invatare traditionale 1. Expunerea – este cea mai folosita pe parcursul mai multor discipline si cea mai folosita in cadrul istoriei – este o cale simpla directa si rapida prin care transmite oral cunostintele noi, sistematizate si ierarhizate Ce implica aplicarea expunerii ca metoda de predare ? Raspuns : – arta de a vorbi, adica stapanirea si folosirea corecta a limbii romane – un limbaj bogat in care sa se regaseasca notiunile si termenii specifici istoriei – arta argumentarii – talent oratoric – ceorenta gandirii si a limbajului, claritatea pronuntiei si timbrul placut al vocii Cele mai cunoscute variante ale expunerii sunt : a) povestirea b) explicatia c) prelegerea – profesorul poate folosi una dintre acestea in functie de obiectivele operationale(competentele specifice) propuse in functie de varsta elevilor a) povestirea – este o forma de expunere a faptelor cu caracter narativ si descriptiv, ea trebuie sa fie clara, logica si convingatoare – este important sa nu fie prea ampla, adica, sa nu depaseasca 10-15 inute, pentru a mentine constant interesul elevilor b) explicatia – este acea forma a expunerii in care accentul este pus pe utilizarea gandirii logice, in reconstituirea si intelegerea faptelor istorice – prin aceasta metoda realizam aplicarea unei argumentatii deductive, ce se adreseaza gandirii si nu efectelor. c) prelegerea – este o expunere organizata si sistematizata a unei teme, desfasurata pe parcursul intregii ore sau a mai multor ore – ea debuteaza cu : anuntarea titlului temei, prezemtarea importantei acestei, enuntarea principalelor probleme si recomandarea unei bibliografii minimale; – valoarea prelegerii este data de puterea de sinteza si capacitatea profesorului de a intretine vie atentia elevului.

Principiile didacticii Principiul integrării teoriei cu practica : acesta constă în faptul că tot ceea ce elevul  îşi însuşeşte trebuie să fie valorificat ulterior în activităţi de învăţare sau în activităţi practice . Practic se doreşte transformarea lui ,,a şti” în  “a şti ce să faci” , “a şti să fii”, “a şti să devii”. Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale ale celor educaţi – acest principiu ne arată necesitatea utilizării cât mai concrete a capacităţilor de învăţare ale elevilor în funcţie de categoria de vârstă . Principiul accesibilităţii cunoştinţelor , priceperilor şi deprinderilor  – accesibilitatea presupune, existenţa unor dificultăţi care să poată fi depăşite de elevi şi care să permită participarea acestora . Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare – vizează predarea , coordonarea şi sistematizarea conţinuturilor ştiinţifice în cadrul fiecărei  discipline în funcţie de nivelul educaţiei şcolare . Principiul corelării dintre senzorial şi relaţional dintre concret şi abstract – acest principiu are la bază împletirea a două tipuri de gândire : intuitivă , bazată pe simţuri şi deductivă bazată pe intelect . Profesorul  trebuie să predea astfel  încât predarea istoriei să se realizeze printr-o prelucrare individuală a informaţiilor în baza perceperilor directe şi a reprezentărilor . Este de preferat să se folosească argumente din zona multidisciplinarităţii folosindu-se cunoştinţe din literatură , filme ,tablouri , vizite la muzee , etc. Principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de predare-învăţare-evaluare – aici trebuie să evităm învăţarea de tip mecanic ,prin intermediul unei învăţări de tip conştient care să solicite activitatea mentală şi activitatea proprie şi experienţa . Principiul conexiunii inverse (feed-back) – acesta permite profesorului să îşi analizeze rezultatele şi să-şi amelioreze proiectarea şi organizarea activităţii de predare-învăţare în funcţie de semnalele primite în urma evaluării.   Clasificarea obiectivelor educaţionale :   Clasificarea obiectivelor educaţionale a constituit obiectul mai multor studii de pedagogie generală sau didactică specială . Diferenţele care apar de la una la alta au cel puţin două cauze : Utilizarea unor criterii diferite . Progresul realizat în ştiinţele educaţiei.   Astfel distingem mai multe tipuri de obiective : Obiective generale ; – Obiective cadru ; – Obiective de referinţă ; – Obiective operaţionale.   Obiectivele generale sunt denumite şi finalităţi sau scopuri , deoarece ele stabilesc sarcinile activităţii . Obiectivele generale ale  predării istoriei au în vedere trei domenii: – Cel al cunoştinţelor de istorie ; – Cel al priceperilor ; – Cel al deprinderilor ,atitudinilor şi capacităţilor intelectuale .   Dintre capacităţile practice pe care le formează studiul istoriei avem : Utilizarea unei metodologii de cercetare . Explicarea proceselor şi fenomenelor . Utilizarea conştientă a surselor de informare . Întocmirea de rezumate şi referate . Manifestarea unei atitudini pozitive faţă de conservarea patrimoniului istoric . Manifestarea unei atitudini civice pozitive .   Obiectivele cadru – implică un grad ridicat de generalizare şi complexitate . La clasa a- IV-a sunt: – Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a spaţiului în  istorie . – Cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice . – Investigarea şi interpretarea faptelor şi proceselor istorice . – Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate . – Stimularea curiozităţii şi dezvoltării atitudinilor pozitive .   Obiectivele de referinţă : sunt detalieri ale obiectivelor cadru şi ne arată rezultatele aşteptate ale învăţării pe parcursul anului .   Obiectivele operaţionale – sunt stabilite de profesor la momentul întocmirii proiectului didactic . Ele sunt formate în funcţie de elevi , în funcţie de lecţie . Prin obiectivele operaţionale profesorul indică ce trebuie să facă elevii , în diferitele momente ale lecţiei .