Parapsihologie cursuri, tematica, proiecte, bibliografii

Călătorii extracorporale Cunoscutele fenomene O.B.E. (out of body experiences, cf.lb.engl., însemnând experienţe în afara corpului) pot fi definite, aşa cum menţionează dicţionarul Universităţii Oxford “The Mind” (1987) ca fiind “acea experienţă prin care o persoană pare să perceapă lumea din afara corpului fizic. O.B.E. a fost consemnat în diferite epoci şi culturi de către persoane tinere sau vârstnici, educaţi sau nu, de către cei care aveau o credinţă în aceste fenomene cât şi de către cei care nu ştiau nimic despre ele”(p.571). Conform concluziilor cercetătorilor Muldoon şi Carrington (1929) şi Rogo (1983) unele dintre cele mai dramatice situaţii în care au loc experienţele în afara corpului sunt experienţele în preajma morţii, de exemplu, sau în acelea legate de resuscitarea cardiacă sau supravieţuirea în urma unor accidente foarte grave. Cu toate acestea, fenomenul “decorporalizării” poate apare, afirmă cercetătorii americani, în timpul stărilor obişnuite de odihnă, meditaţie, în urma consumării anumitor droguri sau chiar în timpul activităţii de zi-cu-zi. Puţine însă sunt acele persoane care afirmă că pot realiza aceste fenomene la voinţă sau că le pot controla atunci când ele apar. Experienţele relatate de diverşi subiecţi conţin multe elemente comune. În mod constant este descrisă senzaţia de plutire în afara corpului, capacitatea de a vedea sau de a se mişca în afara sa. În acel moment ei par să ia uneori alte forme sau să aibă senzaţia că au devenit doar un punct în spaţiu. Acest punct sau formă se poate mişca şi poate observa ceea ce apare să fie lumea fizică normală dar adesea cu unele diferenţe faţă de normal. Poate conţine mici erori şi obiectele pot fi în mod straniu luminate sau întunecate. Aceşti subiecţi relatează posibilitatea de a vedea şi de a trece la voinţă prin pereţi sau alte obiecte, fără a fi afectaţi fizic. Uneori, “lumi” complet diferite sunt vizitate, unele bizare, altele, cu aspecte profund spirituale. De altfel, fiinţe care au fost considerate mari înţelepţi sau iluminaţi, provenind mai ales din Orient, cum au fost Ramakrishna, Muktananda, Yram, Yogananda, care au stârnit veneraţie prin forţa spirituală dar şi prin calităţile de clarviziune, de cunoaştere superioară, intuitivă a lumii, au vorbit frecvent despre “lumile astrale” în care “călătoreau” graţie stărilor extatice pe care le experimentau. Creştinismul, teosofia, concepţiile esoterice antice recunosc printre altele, existenţa unor lumi astrale (lumi paradisiace, lumi infernale etc.) în care spiritul uman poate pătrunde, fie prin rezonanţă, fie prin dedublare. Experienţele de proiecţie astrală, de călătorie în afara corpului, sunt descrise în general ca fiind extrem de vii şi “reale”, fără a putea fi totuşi asociate visului sau reveriei. Adesea, subiecţii care trăiesc o astfel de experienţă au sentimentul că acele momente i-a afectat profund şi chiar a determinat o modificare a credinţelor şi valorilor personale. Winifred G. Barton, în lucrarea “Experience mistique et projection astrale” (1990) notează că “proiecţia astrală este acţiunea de deplasare a conştiinţei, de separare a spiritului de corp, pentru a se proiecta în alte dimensiuni ale realităţii, unde conceptele de spaţiu şi timp terestru sunt depăşite. Astfel, este posibil să călătoreşti în imediata vecinătate în lumea fizică pentru a vizita un prieten sau un părinte, sau departe de lumea fizică, în sfere astrale superioare”(p.93). Experienţele multiple relatate de-a lungul timpului, unele dintre ele fiind consemnate de oamenii de ştiinţă, dovedesc pe de-o parte că, în fapt, corpul fizic nu este decât un vehicul al Sinelui iar ca urmare, ideea supravieţuirii – într-o formă subtilă – după încetarea funcţiilor corpului fizic nu mai pare un fapt ireconciliabil.   Condiţiile dedublării Modalitatea de producere a fenomenului dedublării poate de semenea fi regăsită în relatările unor fiinţe care au practicat-o ani îndelungaţi. Yram, de exemplu, îşi consemnează experienţele avute timp de doisprezece ani, în lucrarea intitulată “Secretele lumilor astrale” (1998). Toate constatările sale converg cu relatările altor fiinţe iluminate din Orient. Relatările sale sunt mai elocvente pentru intelectul occidentalului care aşteaptă mereu explicaţii, încercând să înţeleagă, înainte de a experimenta. Constatând în mod spontan că avea capacitatea de a acţiona în afara corpului fizic, Yram a început un lung proces de auto-control şi implicit de auto-cunoaştere lărgită a propriei conştiinţe. A te despărţi în două părţi, într-un loc familiar, a acţiona în toată conştiinţa, cu toată libertatea dorită şi a şti că eşti încă viu pe pământ, rezumă cel mai mare triumf al Eu-lui gânditor asupra materiei”( 1998, p.14). El face o descriere explicită a modului în care are loc separarea de corpul fizic: “Aveam senzaţia şi viziunea că eram întins pe burtă pe o masă. Cu braţele întinse înainte, mă ţineam de marginile acestei mese închipuite, trăgând ca pentru a mă ajuta să ies din ceva. Aveam impresia că eram închis într-un sac a cărui gură prea strâmtă era o piedică. În sfârşit, eforturile mele au fost încununate de succes şi m-am văzuit aproape de corpul meu, în deplinătatea facultăţilor psihice şi conştiente. M-am privit o clipă dormind, apoi, după ce mi-am îmbrăţişat soţia şi copiii, am plecat în spaţiu în direcţia răsăritului”(p.36). Există însă anumite reguli psihologice ce trebuie respectate, pentru ca fenomenul dedublării să poată avea loc. Aspecte legate de caracterul individului trebuie luate în considerare. Este importantă, precizează Yram o atitudine pozitivă faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri, faţă de natură, faţă de faptele pe care le realizăm. “Pentru a atrage în propria fiinţă latura pozitivă a vibraţiilor ajunge să trăieşti nedorind nimic pentru tine însuţi. Acţionând în interesul general, în cea mai totală dezinteresare, nici o vibraţie inferioară nu se leagă de noi. Deveniţi un generator de energie”. În lumile invizibile, voinţa acţionează ca o baghetă magică şi este destul de uşor ca ea să îndepărteze tendinţele instinctive. Cineva ar putea deduce de aici că este suficient să vrei şi te poţi duce la cineva împotriva voinţei lui. Câte secrete n-ar fi astfel dezvăluite! Cu toate acestea, în invizibil, libertatea individuală este sacră şi voinţa inviolabilă. În afară de situaţia în care propriile noastre rezonanţe sunt în armonie cu cele ale fiinţelor pe care le atragem în jurul nostru, nu trebuie să ne temem de “vizite” neaşteptate. Pentru a putea stabili legături continue cu o persoană care trăieşte pe pământ, trebuie să fii legat de ea prin legături profunde (părinte, iubit, prieten) cu care să fii unit prin legături spirituale. Legăturile de camaradereie se pare că nu sunt totdeauna de ajuns. Pe de altă parte, plăcerile intelectuale, bucuriile datoriei împlinite, exercitarea conştientă a calităţilor superioare ale sufletului, satisfacţia de a te face util, de a fi contribuit la acte de binefacere, de pace, de a ajuta pe cei ce se află în suferinţă, determină o fericire care durează şi dă sufletului o senzaţie de forţă, de energie superioară. Pentru a putea dobândi capacitatea dedublării, constată Yram, este necesară o “descentralizare succesivă a personalităţii, a Eului individual, pentru a-l face să ia cunoştinţă de Pluralitatea Cauzelor asupra cărora este capabil să acţioneze. Se ajunge aici îndreptându-ne atenţia asupra unor subiecte superioare naturii satisfacţiilor noastre materiale. Progresiv, aceste forme ce privesc individualitatea noastră sunt părăsite, focalizându-ne dorinţele, gândurile şi emoţiile asupra unor obiective şi principii de viaţă superioare, până în ziua în care vom ajunge să găsim satisfacţie şi fericire totală în aplicarea principiilor eterne ale vieţii”(p.63). “Puteţi avea o viaţă completă în celălalt plan, ne atenţionează autorul în continuare. Prima oară când veţi face dragoste în astral veţi fi uimit cât de satisfăcătoare şi totală poate fi această experienţă. După aceea, când veţi face dragoste în realitatea terestră, este posibil să simţiţi lipsa desăvârşirii pe care aţi cunoscut-o dincolo” (p. 22). Gavin şi Ivonne Frost (1998) propun o pentagramă a condiţiilor necesare pentru dedublare: Necesitatea urgentă – ea reprezintă scopul ales pentru conştientizarea astrală; Emoţia – reprezintă unul dintre elementele de bază ale pentagramei. În ceea ce priveşte călătoria astrală, cea mai dăunătoare emoţie este frica. Dacă apare frica de ceea ce s-ar putea întâmpla, dedublarea nu se va putea realiza. Alte stări emoţionale inhibitorii, cum ar fi furia, de asemenea împiedică producerea acestui fenomen. Condiţiile de mediu. Din multiple experienţe realizate, concluzia a fost că următoarele condiţii sunt cele mai adecvate : Securitate – asigurarea izolării de anturaj; Poziţia corpului – trebuie să fie relaxată, nemişcată, cu capul spre est; Temperatura – 22-23 gradeC par a fi ideale; Obiectele şi perturbările magnetice – se vor îndepărta toate obiectele de pe corp: bijuterii, agrafe etc. dar şi cablurile electrice, prelungitoare etc. Intensitatea luminii – încăperea să fie aproape întunecată; Zgomotul – se va realiza practica într-o perioadă liniştită a zilei. Dieta – frugală, cu cel puţin două ore înainte de exersare. Activitatea sexuală – o persoană frustrată sexual nu va putea realiza cu uşurinţă dedublarea astrală. Există însă şi posibilitatea obţinerii satisfacţiei sexuale în astral şi din acel moment dorinţa de a trăi astfel de experienţe poate deveni o forţă capabilă să producă fulgerător dedublarea. Timpul – cel mai potrivit moment al zilei este seara, între orele 22 şi 23. Dedublarea conştientă În timpul viselor fiecare dintre noi experimentează de fapt dedublarea astrală spontană. Înţelepţii vechii Indii afirmă că “somnul ne este dat pentru a ne aminti de moarte, în timp ce visele ne obişnuiesc cu lumile astrale.” Adepţii teoriei corpurilor subtile susţin de altfel, că acestea ar fi explicaţia odihnei ce survine în timpul somnului şi anume, desprinderea corpului astral şi reîncărcarea lui cu energii subtile. Somnul indus prin intermediul somniferelor este superficial, fiind neodihnitor şi nici nu permite apariţia viselor, tocmai pentru că un astfel de somn nu facilitează desprinderea corpului astral de corpul fizic. Mulţi cercetători au abordat problema proiecţiilor astrale conştiente, dirijate şi mai mult, au afirmat că fiecare individ este capabil să performeze la un moment dat o astfel de experienţă. Cercetători ca Robert Monroe, Raymond Reant, Jeanine Mora, Ph.D. Keith Harary şi Pamela Weintraub, Gavin şi Yvonne Frost au trecut chiar la elaborarea unor programe concrete, prin respectarea cărora oricine ar putea “învăţa” să practice proiecţia astrală. În toate aceste metode, controlul mental al gândurilor şi emoţiilor este esenţial. Conştientizarea etapelor unei relaxări profunde, o treptată detaşare de lumea exterioară, de lucrurile care ne atrag în mod obişnuit este de asemenea necesară. Este necesară mai întâi amplificarea capacităţii de a se interioriza, de a aprofunda propriile stări psihice după care, abilitatea de expansionare a stării de conşiinţă în forma proiecţiei astrale se va dezvolta treptat. Dar pe lângă acestea, perseverenţa, răbdarea şi încrederea sunt trăsături de caracter indispensabile unei depline reuşite. Dedublarea conştientă poate avea loc şi prin tehnici de inducţie: în transe, dans şamanic, hiperventilaţie. Practicate în cadrul unor căi spirituale, aceste experienţe trebuie să se afle sub directa îndrumare a unui maestru spiritual, întrucât producerea bruscă a stării de dedublare poate duce la şoc psihic, emoţional, asfixiere, supraexcitare, hiperventilaţie, intoxicare, anoxie. De exemplu, Jeanine Mora consideră ca fiind esenţiale în învăţarea proiecţiei astrale următoarele elemente: Relaxarea – înţeleasă ca procedeu neuromuscular prin care se elimină anxietatea, stresul, gândurile negative, tensiunile interioare. În mintea noastră, menţionează autoarea, trebuie să avem mereu sugestia: “fii relaxat!” Respiraţia trebuie să fie completă, amplă, naturală şi trebuie să cuprindă cele trei etape, aşa cum sunt ele descrise în cadrul tehnicilor yoghine de Pranayama: abdominală, toracică şi claviculară. Lipsa unei bune oxigenări micşorează capacitatea de concentrare şi oboseşte prematur creierul. De asemenea, respiraţia completă yoghină ne poate ajuta la trezirea armoniasă a celor şapte chakras, ceea ce va face ulterior posibilă şi dedublarea strală. Concentrarea constă într-un efort de voinţă şi este tradusă în acea capacitate de a fi absorbiţi de un obiect de o idee, fără nici un “parazit” mental, înseamnă a fixa “receptorul nostru de unde radio” (creierul) pe lungimea de undă fără să captăm toate interferenţele care se regăsesc şi care bruiază emisia. Concentrarea înseamnă în fapt un control mental cât mai bun. Pentru a obţine concentrarea este necesar să ne relaxăm mai întâi. “Lăsăm gândurile şi imaginile să plutească. Lăsaţi-le să treacă fără a le reţine. Nu căutaţi să le opriţi în mod voluntar. Cu cât veţi vrea să le îndepărtaţi cu atât ele vor fi mai prezente. Încetul cu încetul ele vor diminua şi vor dispare. Subiectul asupra căruia vrem să ne concentrăm va apare fără dificultate. Poate părea o stare de reverie sau de absenţă.” Şi autoarea mai adaugă: ”Fiţi prezenţi în ceea ce faceţi. Consideraţi orice activitate ca fiind interesantă… Lăsaţi-vă absorbiţi de ea.” Chiar dacă ştiinţa nu a reuşit prin metodele actuale să decripteze misterul profund al fenomenului dedublării, chiar dacă instrumentele sale, actualmente prea grosiere – potrivite unor investigaţii mai degrabă de ordin materialist decât subtil şi spiritual – nu au reuşit să înregistreze decât sporadic rezultate pozitive în experienţele de laborator este puţin probabil că ele vor rămâne în afara înţelegerii şi cunoaşterii umane. Fenomenele paranormale, în ansamblul lor, reiterează problema existenţială a unui Giordano Bruno sau Galilei, a unui Leonardo Da Vinci sau Jules Vernes în care, proiecte şi idei ce păreau doar o fantasmă, o elucurbaţie a unei minţi halucinante au devenit în timp o realitate incontestabilă. Până însă la acel moment al certitudinii ştiinţifice în ce priveşte explicaţiile şi reproductibilitatea lor, proiecţiile astrale rămân un fenomen fascinant şi totodată abordabil de către fiecare dintre noi.

Semnificaţia culorilor Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula sau dezamăgi, atrage sau respinge. Pot avea chiar caracter masculin sau feminin. Atunci când le distingem în aură, ele oferă indicaţii asupra personalităţii, stării de spirit, maturităţii şi sănătăţii individului. E nevoie de multă practică pentru a ajunge să interpretăm corect toate nuanţele pe care le observăm în aură. Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conştienţi de importanţa culorilor în viaţa noastră şi de cum le putem folosi cu inteligenţă pentru a transforma în bine atât conjuncturile vieţii noastre cât şi pe noi înşine. Sunt informaţii care se pot transforma într-un instrument redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne decorăm camera, sau cum ne tratăm diverse afecţiuni, putem face în aşa fel încât întreaga viaţă să devină precum un curcubeu strălucitor, o punte către desăvârşire. Vom examina în continuare culorile principale şi energiile lor corespondente la orice nivel:   Roşu Roşul este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este energia dătătoare de viaţă. Este fierbinte. Poate indica pasiune, o minte şi o voinţă puternice. Este o culoare puternică, nuanţele ei pot indica furie, iubire pasională, ură. Este culoare care influenţează sistemul circulator, pe cel reproducător şi trezirea capacităţilor şi talentelor latente. Prea mult roşu sau o nuanţă tulbure reflectă stimulare, inflamare sau dezechilibru. Poate reflecta nervozitate, temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare. Portocaliu Portocaliul este culoarea căldurii, creativităţii şi emoţiilor. Indică bucurie, curaj şi un caracter sociabil. Este o culoare care poate reflecta deschiderea către dimensiunile subtile ale manifestării. În funcţie de nuanţă, poate indica dezechilibru emoţional, agitaţie, mânie sau ostentaţie. Poate exprima de asemenea îngrijorare şi vanitate.   Galben Galbenul este una dintre culorile care se pot observa cu uşurinţă în aură. Galben pal în jurul conturului părului indică optimism. Galbenul este culoarea activităţii mentale şi a luminii solare. Arată deschidere către a învăţa, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele pastelate reflectă deseori entuziasmul, forţa ideilor şi dezvoltarea spirituală (în special când este aproape alb). Galbenul indică şi trezirea clarviziunii şi a telepatiei. Nuanţele mai închise sau tulburi pot reflecta gândire şi analiză excesive. Poate reflecta criticism exagerat, dogmatism şi sentimentul de nerecunoştinţă din partea celorlalţi.   Verde Verdele este culoarea sensibilităţii şi compasiunii. Reflectă creşterea, simpatia şi calmul. Poate indica o persoană de încredere, deschisă la minte şi pe care te poţi baza. Verdele strălucitor cu nuanţe de albastru în aura cuiva arată puteri tămăduitoare. Este o culoare a bunăstării, forţei şi prieteniei. Nuanţele închise sau tulburi de verde pot reflecta nesiguranţă sau zgârcenie. Verdele tulbure reflectă deseori gelozia şi un caracter posesiv. Mai pot arăta de asemenea îndoială şi neîncredere.   Albastru După galben, albastrul este cea de-a doua culoare care poate fi văzută cu uşurinţă în aură. Este culoarea calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi seriozitate. Poate indica înclinaţii către claraudiţie şi telepatie. Nuanţele deschise de albastru reflectă o imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Nuanţele închise pot indica sentimentul de singurătate, care la un anumit nivel reflectă căutarea de Dumnezeu. Albastrul intens indică cinste şi discernământ. Poate indica, de asemenea, o persoană care şi-a găsit sau este aproape de a-şi găsi vocaţia. Nuanţele tulburi de albastru pot reflecta blocarea percepţiilor, melancolie, grabă şi îngrijorare, dominare, teamă, uitare şi hipersensibilitate.   Violet Violetul este culoarea transformărilor, a îmbinării inimii cu mintea, a fizicului cu spiritualul. Reflectă independenţă, intuiţie şi în acelaşi timp o activitate dinamică şi semnificativă a viselor. Arată o persoană în căutare. Nuanţele purpurii indică abilitatea de a acţiona cu judecată şi simţ practic. Nuanţele pale şi clare de violet pot reflecta umilinţă şi spiritualitate. Cele purpurii-roşiatice pot indica o mare pasiune sau putere a voinţei, şi, de asemenea, nevoia pentru mai mult efort individual. Nuanţele închise şi tulburi arată nevoia de a se depăşi o anumită situaţie. Pot reflecta, de asemenea, o imaginaţie erotică intensă sau tendinţa de a fi extrem de răbdător, nevoia de simpatie şi sentimentul de a fi neînţeles.   Roz Rozul este culoarea compasiunii, iubirii şi purităţii. Poate reflecta bucurie, confort şi un puternic sentiment de camaraderie. Rozul în aură indică o persoană cu caracter liniştit, modest, care iubeşte arta şi frumuseţea. În funcţie de nuanţă, rozul poate reflecta, de asemenea, lipsa de maturitate, în special nuanţele tulburi, şi tendinţa către minciună. Mai poate indica timpul unei noi iubiri sau al unei noi viziuni.   Auriu Auriul este culoarea care reflectă energia spirituală dinamică şi o anumită cosmizare a persoanei. Reprezintă cele mai înalte energii ale devoţiunii şi reinstaurării armoniei universale. Indică entuziasm puternic şi inspiraţie profundă. Reflectă timpul revitalizării. Nuanţele tulburi arată faptul că persoana respectivă se află încă în plin proces de trezire către aspiraţii mai înalte şi încă nu a ajuns să-şi clarifice influenţa acestora asupra direcţiei propriei existenţe. Cu alte cuvinte, procesul alchimic este în plină desfăşurare: individul lucrează la transformarea vieţii sale în aur.   Alb Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca un substrat pentru celelalte culori. Albul conţine în el toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se petrece în corelaţie cu alte culori. Acesta este criteriul după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când albul este o culoare de sine stătătoare în aură, reflectă spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia persoanei respective se purifică. De multe ori reflectă şi o extraordinară creativitate.   Gri Este o culoare a iniţierii, a trezirii unor capacităţi înnăscute. Nuanţele de argintiu reflectă o trezire a energiilor feminine, care stau la baza iluminării, intuiţiei şi imaginaţiei creatoare. Nuanţele de gri închis arată dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa ceva neterminat.   Maron Este o culoare destul de des întâlnită. Arată uneori lipsă de energie sau dezechilibru. Dar este şi culoarea pământului, care poate indica atunci când apare în jurul picioarelor o nouă creştere, stabilirea de noi rădăcini şi nevoia de împlinire. Este o culoare care reflectă un caracter laborios şi spirit de organizare. Cafeniu în zona capului indică lipsă de discernământ. În zonele centrilor energetici (chakra) arată faptul că aceştia trebuie purificaţi, energiile fiind blocate.   Negru Negrul este culoarea cea mai discutabilă a spectrului auric. Este o culoare care, atunci când apare în aură, poate reflecta o stare de auto apărare sau faptul că persoana are secrete. Indică, de asemenea, iminenţa unei noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor personale. Negrul poate indica dezechilibru şi probleme fizice, dacă apare în jurul corpului fizic. Localizat la marginea exterioară a aurei, negrul indică existenţa unei găuri, care apare la cei dependenţi de droguri, alcool sau tutun şi la persoane care au fost victime ale unor abuzuri în copilărie.

Reîncarnarea “Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă; sufletul transmigrează şi, trăgând în jurul său atom cu atom, el îşi reconstruieşte un nou trup.” Reîncarnarea nu este o credinţă, o teorie sau un subterfugiu psihologic în faţa finalităţii sinistre care este moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise care ne permit o mai bună înţelegere a drumului pe care îl parcurgem în vieţile noastre succesive. Înţelepţii Orientului afirmă că pentru cunoaşterea adevărului ce se ascunde în noi este necesară asimilarea a trei discipline care nu sunt foarte accesibile Occidentului: concentrarea, contemplaţia şi meditaţia. Numai aşa ne-am putea aminti cine suntem noi cu adevărat şi, într-una dintre etapele acestui demers iniţiatic ne-am putea aminti vieţile noastre anterioare. Veţi spune că în urma unor astfel de experienţe aţi putea deveni o persoană care reuneşte mai multe identităţi, mai multe personalităţi. Dar oare nu este aşa? Nu simţim de nenumărate ori acele multiple euri din noi care deseori ne produc contradicţii în propria fiinţă? Avantajul ar fi însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute şi toate experienţele pe care le-am avut într-o altă viaţă şi am putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar putea transforma în supraoameni. În plus, am avea şansa imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalităţi care se schimbă de la o viaţă la alta, ceva din noi rămâne întotdeauna neschimbat, acea scânteie luminoasă, Sinele divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu. Ca orice demers ştiinţific, şi în cazul reîncarnării există o serie de argumente care pot susţine această teorie milenară. Iată părerea noastră: O ordine cu adevărat morală presupune în mod necesar ideea unei vieţi anterioare vieţii actuale. Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea şanselor, diversitatea tulburătoare a situaţiilor morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept… Reîncarnarea este, deci, necesară pentru a da omului o explicaţie satisfăcătoare despre el-însuşi şi despre viaţa pe care o trăieşte. De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Puţini ştiu însă că nimic nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei. O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod necesar ideea unei vieţi după această viaţă. Dacă n-ar fi aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe care atâţia oameni o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a omului, dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată ? Această doctrină îi permite deci omului să oprească tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu de renaşteri.   Animale alchimice “Inorogul se înfăţişează ca un armăsar alb, frumos, uneori chiar înaripat, cu cap de cerb. Din mijlocul frunţii izbucneşte, drept înainte, un corn lung, răsucit, foarte ascuţit. De aceea se mai numeşte şi unicorn sau licorn. La firea lui se închipuie nedomolit în sălbăticie, neasemuit întru îndrăzneală şi necugetat de pătimaş întru ale dragostei. Îl ispiteşte mireasma de fecioară şi nebuneşte îi place să doarmă în poala fetelor neprihănite. Aşa îl află vânătorii, îmbătat de fericire, şi lesne îl ucid…” (după Dimitrie Cantemir) Legendele şi tradiţiile omenirii sunt populate de animale misterioase, cu înfăţişare fantastică şi puteri magice. Dar cum se face oare că le regăsim, sub nume diferite dar cu diferenţe minore de înfăţişare, în zone foarte diferite ale Pământului, separate între ele de distanţe uriaşe? Să nu fie oare aceste fiinţe atât de “fantastice” pe cât le considerăm noi acum? Să aibă oare la bază aceste legende fiinţe care au existat cu adevărat? Să fie oare balaurii noştri şi dragonii Asiei mai mult decât nişte plăsmuiri ale imaginaţiei umane? Dincolo de încântarea şi fiorii pe care ni le dau aceste poveşti extraordinare, fiecare din aceste animale mitice simbolizează o anumită idee şi are anumite însuşiri ideale, arhetipale, spre care tinde fiecare dintre noi şi omenirea în ansamblul ei. Să le cunoaştem mai îndeaproape pe câteva din ele…   Uroborosul   Uroborosul este un şarpe sau un dragon care îşi muşcă coada, simbolizând astfel natura ciclică a Universului: creaţie şi distrugere, viaţă care se naşte din moarte. El îşi mănâncă propria coadă pentru a-şi susţine viaţa, într-un etern ciclu al reînnoirii. Uroborosul apare în diverse culturi. La scandinavi, el este şarpele JORMUNGANDR din mitul lui YGGDRASIL, Arborele Lumii. Într-un mit hindus, el înconjoară ţestoasa care îi poartă în spate pe cei patru elefanţi care susţin lumea. Într-un alt mit, el înconjoară “marea care împrejmuieşte lumea”, numită Pontus. Uroborosul înconjoară Universul; tot ce este cunoscut şi necunoscut este cuprins în îmbrăţişarea sa, care menţine echilibrul lumii. Prime sale reprezentări le găsim în Egipt, în anii 1600-1700 î.e.n. El a fost preluat de către fenicieni şi greci, care I-au dat numele de “Ouroboros”, însemnând “care îşi manâncă coada”. Şi Platon vorbeşte despre el în dialogul său TIMAIOS. Uroborosul eate strâns legat de mitul androginului, care reuneşte principiile masculin şi feminin. Aceasta este menirea fiinţei umane, această reunire a contrariilor care duce la reîntregire, la unitatea primordială. În unele reprezentări, corpul său este pe jumătate închis la culoare (simbolizând pământul şi noaptea) şi pe jumătate deschis (simbolizând cerul şi lumina), la fel ca în diagrama chineză a celor două principii polare şi opuse Yin-Yang. În China, el simbolizează continuitatea vieţii şi faptul că, în procesul eternei reînnoiri, fiecare sfârşit este un nou început. În alchimie, uroborosul simbolizează concepte precum reîntregirea, perfecţiunea şi totalitatea, ca şi cercul nesfârşit al existenţei (văzut uneori şi ca o spirală). Jung recunoaşte importanţa supremă a acestui simbol, pe care îl include la loc de frunte printre arhetipurile sale. El spune că Uroborosul “este mandala de bază a alchimiei”. El apare într-o lucrare de referinţă a alchimiei, CODEX MARCIANUS, care datează de prin secolul al X-lea, împreună cu inscripţia “Unul este Totul”. Versiunea din această lucrare este foarte interesantă, întrucât corpul lui ia forma unei benzi a lui Moebius, atât de faimoasă în matematică, părând să aibă două laturi şi având de fapt una singură. Uroborosul este de asemenea simbolul Adevărului şi Cunoaşterii ultime, ca şi al nediferenţierii. Pasărea Phoenix Pasărea Phoenix este cunoscută din Orientul mijlociu şi îndepărtat până la Mediterana şi Europa, dar există menţiuni despre o pasăre similară şi la nativii americani. Este o pasăre de o frumuseţe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flăcări şi renaşte apoi din propria cenuşă. Se spune că Pasărea Phoenix originară ar fi apărut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele Oceanului Primordial. La egipteni ea este pasărea Bennu, asociată ciclului zilnic al soarelui şi ciclului annual al creşterii apelor Nilului, de unde legătura sa cu regenerarea şi viaţa. Phoenixul evocă focul creator şi distrugător din care se naşte lumea şi care îi va aduce sfârşitul. Simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând nemurirea spiritului şi reîncarnarea. În alchimie, ea este un simbol al transmutaţiei alchimice, al renaşterii magice prin iniţiere şi al creşterii spirituale. Pasărea Phoenix ne vorbeşte despre puterea de a depăşi fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite, ne îndeamnă să ne orientăm către cele spirituale şi ne dă speranţă, inspiraţie şi putere regeneratoare atunci când renunţăm la vechiul mod de viaţă pentru a îmbrăţişa unul nou, superior. Phoenixul ne poate ajuta şi atunci când trecem prin experienţe emoţionale devastatoare. În alchimie, Pasărea Sublimării este asociată corpului astral, care, după cum arată marele alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual sau “de aur”, purificat, care se dezvoltă în cursul evoluţiei noastre personale şi reprezintă renaşterea spiritului pe un nivel superior. Atunci când corpul fizic moare, spiritul începe o nouă existenţă într-o altă lume, non-fizică. La chinezi, Feng Huang, “Pasărea Roşie”, este unul din cele patru animale spirituale. Ea putea fi încălecată numai de către Nemuritori. Feng desemnează pasărea mascul şi Huang pe cea femelă, fiind în legătură cu simbolul Yin-Yang, cele două principii polare opuse care guvernează întreaga manifestare. Această pasăre este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare. Esenţa pozitivă a acestei creaturi se manifestă atunci când cineva îşi recunoaşte şi îşi dezvoltă latura feminină a naturii sale spirituale. Acea persoană îşi urmează atunci vocea sa interioară şi latura creatoare a vieţii. Esenţa sa negativă se manifestă atunci când cineva îşi neagă şi îşi reprimă această latură a sufletului său, rezultând astfel deviaţii de comportament şi alienare. Pasărea Phoenix este în creştinism o pasăre sacră, simbol al reînvierii şi emblemă a Arhanghelului Mihail. Regăsim reflectări ale acestui mit şi în unele tradiţii populare. Astfel, Pasărea Măiastră din basmele româneşti este uimitor de asemănătoare cu Pasărea Simorgh a persanilor, care simboliza înţelepciunea divină şi perfecţiunea umană.   Inorogul Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost chiar Adam, în Grădina Edenului. Deşi nimeni nu a mai văzut unicorni de câteva secole încoace, totuşi credinţa în existenţa lor este larg răspândită în lume. Pentru unii, faptul că nu au mai fost văzuţi nu face decât să le sporească misterul; în timp ce alţii cred că inorogii mai există încă în regiuni extrem de îndepărtate, putând fi văzuţi numai de către oamenii de o virtute şi curăţenie a sufletului excepţionale. În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic ce venea printre oameni doar cu misiuni importante. Apariţia sa era văzută ca un semn bun, iar faptul că nu a mai fost văzut de multe secole arată că trăim într-o epocă de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul şi când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este similar cu Yin-Yang. Se spune că unul dintre primii inorogi I-a revelat împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai bine de 5 000 de ani în urmă. Chinezii credeau de asemenea că inorogii pot prezice naşterea şi moartea unor oameni deosebiţi precum înţeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un inorog care I-a dat o bucată de jad şi şi-a culcat apoi capul în poala ei. Ea a ştiut atunci că acesta era un semn de la zei. Pe bucata de jad era o inscripţie în care se vorbea despre marea înţelepciune de care va da dovadă fiul ei. Confucius a fost într-adevăr cel mai respectat filozof chinez. La bătrâneţe, se spune că a văzut şi el un inorog, înţelegând astfel că i se apropie sfârşitul. În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura. În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam şi Eva au părăsit Paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al castităţii şi purităţii. Există în Vechiul Testament şapte referiri clare la unicorn, deşi acum există discuţii referitoare la aceasta. Şi Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze inorogul în diferite feluri. În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui Cristos, cornul său simbolizând uniunea dintre Cristos şi Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie însemna că nici un creştin adevărat nu se putea îndoi de existenţa sa. Licorna apare în unele planşe din tratatele alchimice. Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură cu cel de-al treilea ochi şi cu Nirvana, cu reîntoarcerea la Unitate, era destinat să le indice iniţiaţilor occidentali calea către aurul filozofal, şi anume transmutaţia interioară care are loc în procesul reconstituirii androginului primordial. Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul frunţii, săgeata spirituală, raza solară, sabia divină a discernământului, revelaţia, pătrunderea spiritului în natură, dar şi o punte între lumi. El reuneşte în sine cele două polarităţi sexuale şi le transcende, de unde ideea de puritate şi de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieţii carnale şi a forţei supranaturale care emană din ceea ce este pur. Cornul său are virtuţi magice: decantează apele poluate, vindecă boli, detectează şi anihilează otrăvurile şi nu poate fi atins decât de către o fecioară. La British Museum din Londra există un corn despre care se spune că ar fi de unicorn şi pe care oamenii de ştiinţă nu au primit permisiunea să îl studieze (cel puţin nu oficial). Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul, puritatea şi iubirea care s-au pierdut în umbra tehnologiei. Pentru a găsi inorogul, aşa cum l-au găsit strămoşii noştri, trebuie să uităm ceea ce am învăţat, să renunţăm la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie să ne întoarcem la modul tradiţional de a privi lumea. Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca şi pe celelalte făpturi extraordinare din noi ce abia aşteaptă să poată umbla iarăşi fără frică prin lume…

Vizualizarea şi fenomenele paranormale Inevitabil, vizualizarea ne arată şi cealaltă faţetă a sa, mai misterioasă şi insondabilă. Dacă, ceea ce am descris anterior reprezintă metode conştiente de control asupra imageriei mentale, ceea ce vom prezenta în continuare ţine de o scrutare cu totul inedită a inconştientului, acest rezervor imens de cunoaştere… încă necunoscută. Cele mai multe dintre fenomenele paranormale (telepatie, percepţie extrasenzorială, psihokinezie) se exprimă prin mijlocirea imaginilor. Starea de vizualizare receptivă e o stare în care persoana poate primi informaţii pe o cale extrasenzorială despre starea mentală a altor persoane (în telepatie, de exemplu), obiecte sau evenimente (în clarviziune), asupra evenimentelor viitoare (în precogniţie) sau trecute (în retrocogniţie). Despre telepatie, Wolf Messing – fizician rus – spunea: “gândirea oamenilor ajunge la mine ca imagine. De obicei văd imagini ale acţiunilor sau locuri specifice. Mai întâi mă relaxez, apoi, printr-un efort de voinţă văd deodată rezultatul final al evenimentului strălucind în faţa mea”. Bob Hoffman şi Ernst Pecci (unul fizician, celălalt psihiatru) au dezvoltat un sistem de terapie fizică numit tehnica Fischer-Hoffman. Acesta implică imaginarea sanctuarului interior şi a unui spirit care ajută vizualizarea receptivă. Fenomenele paranormale, cum ar fi telepatia, clarviziunea, fenomenele ESP, presupun vizualizarea receptivă, în timp ce psihokinezia, de exemplu, implică o vizualizare emisivă, supusă controlului conştient şi efortului de concentrare şi exteriorizare. Clarviziunea implică, aparent, vizualizarea receptivă în maniera asemănătoare cu recepţia în telepatie. Vizualizarea intervine şi atunci când se realizează acea “lectură psihică” prin care se pot descrie evenimentele din trecutul persoanei, situaţiile prezente ce implică persoane, evenimente despre viitorul persoanei. Vizualizarea sau “citirea” pot fi utilizate pentru a determina informaţiile despre starea de sănătate a subiectului. Aceste informaţii pot fi generale, fie implică informaţii specifice, cu diagnostic medical. Între tehnicile utilizate în clarviziune se află şi vizualizarea clară a corpului pacientului. Unii văd zonele sănătoase ca lumină şi diferitele boli ca întuneric; alţii văd bacterii, aure, blocuri de energie. O altă formă de clarviziune implică transformarea imaginii dintr-o acţiune ideomotorie în radiestezie (de exemplu, amplasarea apei şi a mineralelor subterane). Clarviziunea include abilitatea de a vedea scene şi locuri la distanţă. Una dintre tehnicile folosite pentru a însoţi clarviziunea, presupune călătoria mentală a persoanei, în locul pe care doreşte să-l vadă şi apoi să-l privească ca şi cum ar fi acolo. Uneori, cei ce au aceste capacităţi utilizează un glob de cristal sau un inel cu diamant pentru vizualizarea semnelor. Psihologul american McKellor consideră că vizualizarea facilitată prin globul de cristal este un fel de imagine eidetică tridimensională şi tinde să apară color. Un alt tip de călătorie mentală îl constituie experienţa în afara corpului (OBE) sau călătoria astrală, căreia de altfel, i-am dedicat un întreg capitol. Persoana se simte ca şi cum ar avea alt corp. În timpul călătoriei astrale devine total inconştientă de senzaţiile din corpul fizic. Psihokinezia (PK) ca fenomen de influenţare directă a obiectelor prin intermediul minţii, foloseşte de asemenea, vizualizarea. Între tehnicile de experimentare a PK amintim: vizualizarea unui obiect cu “ochiul minţii şi imaginea lui mişcându-se (deci ca proces) sau perceperea lui vizuală la sfârşitul procesului (în stadiul final), după ce s-a mişcat. Aceasta este vizualizarea programată, utilizată cu precădere în procesul creativ. Vindecarea fizică poate fi gândită ca o formă specială de PK în care mintea influenţează direct ţesuturile organismului. Sugestiile pentru folosirea unui exerciţiu programat în vindecarea fizică sunt: vizualizarea persoanei ce va fi ajutată ca fiind înconjurată de lumina albă; singuri putem vizualiza persoana bolnavă, înconjurată de o atmosferă de dragoste; putem imagina energia curgând din corpul nostru în corpul persoanei bolnave; ne putem vizualiza pe noi mergând în corpul persoanei bolnave şi schimbând zona afectată cu una sănătoasă. Iată, câteva dintre metodele ce ţin de natura vindecării sunt şi ele de natură vizuală: o persoană poate vindeca direct cu energia din interiorul corpului; multe vizualizări utilizează energia din afara persoanei – Dumnezeu, univers, altă persoană. Emoţiile pozitive, sentimentul iubirii, influenţează abilitatea persoanei de a vizualiza şi comuta energia vindecătoare. Aşadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde implicaţii în viaţa noastră cotidiană, în starea noastră de sănătate şi chiar în obţinerea unor performanţe mai mult sau mai puţin, de natură paranormală. Deşi acest termen impropriu “paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o transcendere a normalităţii ci, pur şi simplu o reconsiderare a sa, în cazul în care fiecare dintre noi ar înţelege şi ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind – să recunoaştem – atât de accesibile… Prin dedublare controlată, înţelegem separarea deplin conştientă a corpului de structurile subtile, în aşa manieră încât fiinţa devine conştientă de unul sau mai multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se deplaseze în spaţiu, liber, independent de structura sa grosieră (corpul fizic). Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin conştient – în decursul unei experienţe de dedublare: A) La întoarcere, subiectul păstrează din experienţa lui şi din tot ce a putut percepe şi îndeplini în această stare de dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară decât amintirile din viaţa sa curentă. B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la dispoziţia sa toate amintirile stării de veghe; în consecinţă el posedă cunoaşterea imediată a caracterului excepţional al acestei experienţe, graţie unui ”sui generis” sentiment inefabil, care scapă descrierii. C) În afara cazurilor excepţionale şi incomplete, dedublarea este voluntară, deci succede practicii exerciţiilor al căror ţel este de a induce această stare. Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult timp înainte de a se produce prima dedublare. Perseverând, în această metodă, după prima dedublare realizată, toate celelalte se succed mult mai uşor.

Culorile fac parte în mod intim din viaţa noastră. Ele ne influenţează şi sunt în acelaşi timp o reflectare a noastră. Le folosim pentru a descrie starea noastră de sănătate fizică, mentală, atitudinile, reacţiile, chiar şi experienţele spirituale prin care trecem. Dacă vom asculta cu atenţie ce vorbesc oamenii, vom observa cât de des este folosită culoarea ca parte integrantă a vocabularului nostru: “Astăzi văd viaţa în roz.” “S-a făcut roşu de furie.” “Situaţia e cam albastră.” “Era verde de invidie.” “Are o inimă de aur.” Culoarea este dată de o anumită frecvenţă de vibraţie a luminii. Lumina are mai multe frecvenţe principale şi nenumărate frecvenţe secundare sau compuse, care sunt, de fapt, nuanţele. Dacă ţinem o prismă în lumina soarelui, pe suprafaţa opusă vor apărea în evantai toate culorile curcubeului, sau ROGVAIV, după iniţialele lor (roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet). Energiile specifice fiecărei persoane, energii care formează aura persoanei respective, sunt caracterizate de lumină şi culoare. Claritatea, intensitatea şi repartizarea culorilor aurei ne oferă informaţii privind starea fizică, emoţională, mentală şi spirituală a unei persoane. Pe măsură ce perseverăm în aplicarea tehnicilor yoga vom începe să detectăm din ce în ce mai clar culorile aurei. Dar acesta nu este decât un prim pas, care trebuie să fie urmat în mod necesar de înţelegerea şi interpretarea acestor percepţii. Cu toţii suntem sensibili la culori şi la ceeea ce ne indică ele, dar nu dăm suficientă atenţie acestui fapt. Fiecare a remarcat efectele diferite pe care le au culorile din ambianţa noastră, felul cum o anumită culoare se potriveşte unei anumite persoane şi alteia nu, sau senzaţia că unei persoane îi lipseşte “culoarea” din obraji. Toate acestea sunt percepţii intuitive ale aurei. Zece reguli de aur ale aspirantului la clarviziune Diferitele culori sunt energii distincte, care au efecte clare, obiective şi specifice asupra noastră. Atunci când începem să percepem culorile subtile ale aurei, trebuie să avem în vedere că ele au o multitudine de nuanţe, şi că este nevoie de timp şi de experienţă pentru a fi siguri de semnificaţia lor. Iată în continuare câteva lucruri pe care trebuie să le avem în vedere: 1) Culorile care sunt mai apropiate de corpul fizic reflectă de obicei starea acestuia. Culorile aflate mai la periferia aurei reflectă energiile emoţionale, mentale şi spirituale. 2) Cu cât culorile sunt mai clare şi mai bine definite, ele arată că aura este pură şi armonioasă. Culorile închise, tulburi reflectă dezechilibre, excese sau alt gen de probleme. 3) Culorile închise dar care sunt foarte intense şi strălucitoare indică un nivel dominant de vibraţie a energiilor foarte înalte. Nu trebuie să ne pripim spunându-ne că ar fi ceva negativ dacă vedem o culoare mai închisă. 4) Aura conţine de obicei mai multe culori. Fiecare culoare reflectă aspecte diferite. Combinaţiile sunt foarte variate, în funcţie de complexitatea individului în cauză. Experienţa ne va învăţa ce raport există între diferitele culori şi care este efectul acestor combinaţii. 5) Atunci când începem să vedem aura altor persoane, nu trebuie să uităm că o vedem prin propria noastră aură, şi deci percepţiile noastre pot fi subiective. De aceea, trebuie să ne cunoaştem mai întâi propria aură. Pentru aceasta, putem face exerciţii de vizualizare a aurei în oglindă. 6) Este foarte important să nu judecăm oamenii după ceea ce vedem în aura lor. Atât percepţiile noastre, cât şi modul în care le interpretăm depind în mare măsură de starea în care ne aflăm la momentul respectiv. 7) Pentru a ne dezvolta intuiţia, putem pune întrebări legate de ceea ce observăm şi de ce credem noi că înseamnă aceste observaţii. Astfel, cu ajutorul răspunsurilor şi reacţiilor celeilalte persoane, ne putem verifica atât observaţiile cât şi interpretările pe care le-am dat. 8) Aura se schimbă în mod frecvent. Culorile cele mai apropiate de corp (30-60 cm.) se pot schimba de mai multe ori în cursul unei zile. Fiecare emoţie puternică sau activitate mentală importantă pot determina fluctuaţii în culoarea şi luminozitatea aurei. De asemenea, aura se schimbă pe parcursul vieţii, odată cu evoluţia (sau involuţia) persoanei respective. Pe măsură ce ne dezvoltăm capacitatea de a vedea aura, vom descoperi că fiecare individ are o culoare (sau mai multe) dominantă, care ne indică nivelul său de conştiinţă. 9) Primele culori care apar de obicei în urma trezirii clarviziunii sunt nuanţe de gri şi albatru pal, care sunt legate de corpul eteric, structura energetică cea mai apropiată de corpul fizic. Nu trebuie să ne descurajăm dacă nu vedem imediat toate culorile, ci să perseverăm în realizarea acestor exerciţii. Mulţi oameni care văd că, după o perioadă de practică entuziastă, rezultatele nu sunt spectaculoase, se descurajează şi încetează practica. Dar şi aici, cheia este constaţa. Dacă practicăm zilnic, vom avea primele rezultate clare după patru până la şase săptămâni. 10) Pe măsură ce ne dezvoltăm văzul subtil, vom începe să vedem aura a tot ce ne înconjoară. Acest fenomen poate deveni însă deranjant. Anumite tehnici urmăresc să ne înveţe cum să controlăm acest fenomen, declanşându-l la voinţă. Este bine să nu divulgăm ceea ce am văzut decât dacă persoana respectivă ne cere aceasta.