Caracterizarea sistemului familial s...
Recent Posts
Etapele vietii de familie
Familia este un siste...
Stres şi traume familiale
1. Evenimente stresan...
Familia ca sistem.
În psihologia familiei, te...
Familia adoptiva
Părinţii adoptatori şi copii a...
Stres şi traume familiale
1. Evenimente stresan...
Etapele vietii de familie
Familia este un siste...
Functionarea familiei
Cuvinte cheie : fami...
Posts
Etapele vietii de familie
Familia este un sistem deschis, viu, cu influente multe si diverse din partea mediului si numeroase tipuri de interactiuni cu acesta. Sistemul familial niciodata nu ramane la fel; el se schimba de la un moment la altul in functie de evenimentele care apar in interiorul si exteriorul familiei. El trebuie sa se restructureze si reorganizeze in functie de:
– · aparitia sau disparitia unora dintre membrii ei (nasterea copiilor a nepotilor, decesul, casatoria copiilor, revenirea dupa un divort a copilului in cuibul familiei de origine);
· cresterea si dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, constientizarea rolului parental de catre parinte, inaintarea in varsta etc.);
· aparitia unor evenimente asteptate sau neasteptate (intrarea copilului la gradinita sau scoala, divortul, pensionarea parintilor, obtinerea unui loc de munca pentru parinte, o boala etc.).
Deci, o schimbare intr-o generatie determina schimbari si in celelalte generatii. 424j93e Transformarile care au loc intr-un subsistem familial influenteaza si celelalte subsisteme. Important este sa retii ca schimbarile prin care trece o familie nu se fac in mod lin, ci, dimpotriva, in salturi, uneori presupunand chiar zguduiri, care pot fi placute sau dureroase, dar aproape intotdeauna stresante.
Salvador Minuchin identifica patru stadii de dezvoltare care apar in majoritatea familiilor:
1) Constituirea cuplului – diada maritala formeaza un sistem functional prin negocierea granitelor (interactiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viata diferite si dezvoltand reguli referitoare la conflict si cooperare.
2) Familia cu copii mici – sistemul marital se reorganizeaza atunci cand apar copiii (parentalitate).
3) Familia cu copii scolari si adolescenti – familia interactioneaza acum si cu sistemul scolar.
4) Familia cu copii mari – acestia devin deja adulti (relatia se modificata: de tip adult – adult).
Sociologii Evelyn Duval si Reuben Hill au identificat 4 etape discrete ale dezvoltarii grupului familial:
· etapa cuplului fara copii;
· etapa familiei cu copii de varsta scolara;
· etapa familiei cu copii deveniti adulti;
· etapa familiei omului singur (vaduvia).
Terapeutii de familie Betty Carter si Monica McGregor (1980, 1999) au imbogatit acest cadru; ei au apelat la orientarea multigenerationala, recunoscand pattern-urile culturale diverse si avand in vedere si etape care nu sunt neaparat specifice, cum ar fi divortul si recasatoria. Este de altfel, considerata cea mai cuprinzatoare si demonstrata clinic etapizare, organizata pe sase etape distincte:
a) initiativa tanarului adult;
b) casatoria;
c) familiile cu copii mici;
d) familiile cu adolescenti;
e) initiativele copiilor si parasirea caminului;
f) familia la batranete.
Evident, nu exista nici o versiune standard a etapelor vietii de familie. Nu numai ca familiile au o diversitate de tipuri, asa cum ai vazut in capitolul anterior, dar aceste tipuri pot avea norme si reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de viata consta in a recunoaste ca familiile, adesea, dezvolta probleme la tranzitiile de la o etapa la alta datorita inabilitatii sau temerilor membrilor si a sistemului familial de a face tranzitia de la o etapa la alta.
Ciclurile vietii de familie
Procesul emotional al tranzitiei
Schimbari de gradul doi in statutul familiei cerute pentru a continua dezvoltarea
Parasirea casei: adultii tineri singuri
Acceptarea responsabilitatii emotionale si financiare
a) Diferentierea sinelui in legatura cu familia de origine;
b) Dezvoltarea relatiilor intime egale;
c) Stabilirea sinelui in legatura cu munca si independenta financiara;
Formarea familiilor prin casatorie: noul cuplu
Angajarea in noul sistem
a) Formarea sistemului marital;
b) Realinierea relatiilor cu familiile extinse si prietenii pentru a include sotul/sotia;
Familii cu copii mici
Acceptarea noilor membrii in sistem
a) Adaptarea sistemului marital pentru a face loc copiilor;
b) Impartirea sarcinilor privind cresterea copilului, a sarcinilor financiare si gospodaresti;
c) Realinierea relatiilor cu familia extinsa pentru a include rolurile parintilor si bunicilor;
Familia cu adolescenti
Marirea flexibilitatii granitelor familiei pentru a putea permite independenta copiilor si slabiciunile bunicilor
a) Schimbarea relatiei parinte-copil pentru a putea permite adolescentului sa se miste in interiorul si in afara sistemului;
b) Refocalizarea asupra problemelor maritale de la mijlocul vietii si asupra carierei;
c) Inceputul schimbarii spre ingrijirea generatiei mai varstnice. Lansarea copiilor si plecarea.
Lansarea copiilor si plecarea lor de acasa
Acceptarea multitudinii de iesiri si intrari in sistemul familiei
a) Renegocierea sistemului marital ca o diada;
b) Dezvoltarea relatiilor adult-adult;
c) A face fata dizabilitatilor si mortilor parintilor (bunicilor);
Familii in viata tarzie
Acceptarea schimbarii rolurilor generationale
a) Mentinerea functionarii si intereselor proprii si /sau ale cuplului in fata declinului psihologic: explorarea noilor optiuni ale rolului familial si social;
b) Sprijin pentru un rol mai central al generatiei de mijloc;
c) Flexibilizarea sistemului familial datorita intelepciunii si experientei celor mai in varsta, sprijinind generatia mai varstnica fara suprasolicitarea lor;
d) Declansarea mecanismelor de coping pentru a face fata pierderii sotului, copiilor si a altor perechi si pregatirea pentru moarte.
Procesele familiei
In cadrul familiei au loc numeroase procese si fenomene familiale, cum ar fi intercunoasterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competitia, negocierea, formarea unor coalitii, manipularea, etc.
Comunicarea. Comunicarea este foarte strans legata de intercunoastere, fiind mijlocul prin care aceasta din urma se realizeaza. De aceea, o buna comunicare va stimula intercunoasterea, care la randul ei va contribui la satisfactia si implinirea comunicarii.
Cred ca deja cunosti cele doua forme fundamentale de comunicare umana, cea verbala si cea nonverbala, asa ca nu am sa insist asupra lor. Mentionez doar ca ambele sunt folosite si foarte utile in cuplu si familie. Ele pot ajuta la reglarea relatiilor familiale si la reechilibrarea sistemului familial.
Pe langa cele doua forme fundamentale de comunicare (verbala si nonverbala), o alta clasificare a tipurilor de comunicare este cea a lui Gregory Bateson. El imparte comunicarea in:
· comunicarea digitala;
· comunicarea analogica.
In comunicarea digitala, fiecare mesaj are doar un referent, apartine doar unui tip logic si consta in semne arbitrare (Bateson si Jackson, 1968). De exemplu, cuvantul “masa” nu desemneaza nimic altceva decat o piesa de mobilier. Din punctul de vedere al comunicarii digitale, o durere de cap este o durere de cap si nimic altceva.
In comunicarea analogica, mesajul are mai mult decat un referent, putand exprima diferite grade. De exemplu, strangerea unui pumn este in acelasi timp un semn pentru un anumit tip de comportament (ex. amenintare, opozitie, frustrare, agresivitate), dar, totodata, este si o parte a acestui comportament. In anumite culturi, manifestari ca plansul, tipatul, ruperea hainelor, smulgerea parului, lovirea capului de un zid exprima in mod analog diferite grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea in considerare a altor mesaje.
De exemplu, o sotie frustrata de lipsa de atentie a sotului sau preocupat de alte probleme ii poate comunica brusc o durere de stomac, in timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificatii. El poate insemna intentia de
a-l deturna pe sot de la problemele lui, nevoia de a-i capta atentia si afectiunea si, totodata, o stare fizica logica de disconfort epigastric.
Sau “Am o durere de cap.”, comunicata in momentul pregatirii de culcare poate insemna mai mult decat o stare interna, deteriorarea relatiilor sexuale sau refuzul acestora.
De asemenea, stilul si modalitatile de comunicare se invata in primul rand in familie. Apoi ele sunt modelate in grupuri si societate. De aceea, inclusiv blocajele in comunicare vor fi preluate din familie si folosite in viitoarele relatii de cuplu si de familie ale copiilor.
Elementele care faciliteaza o buna comunicare sunt:
· Sentimentele de afectiune autentica ale membrilor familiei;
· Abilitatile de gestionare ale sentimentelor care se nasc in procesul comunicarii;
· Onestitatea si promovarea adevarului in orice comunicare;
· Deschiderea la si pretuirea mesajelor (verbale si nonverbale) care vin de la ceilalti membrii, ca urmare a constientizarii faptului ca acestea ajuta la pastrarea echilibrului familial;
Etapele vietii de familie
Familia este un sistem deschis, viu, cu influente multe si diverse din partea mediului si numeroase tipuri de interactiuni cu acesta. Sistemul familial niciodata nu ramane la fel; el se schimba de la un moment la altul in functie de evenimentele care apar in interiorul si exteriorul familiei. El trebuie sa se restructureze si reorganizeze in functie de:
– · aparitia sau disparitia unora dintre membrii ei (nasterea copiilor a nepotilor, decesul, casatoria copiilor, revenirea dupa un divort a copilului in cuibul familiei de origine);
· cresterea si dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, constientizarea rolului parental de catre parinte, inaintarea in varsta etc.);
· aparitia unor evenimente asteptate sau neasteptate (intrarea copilului la gradinita sau scoala, divortul, pensionarea parintilor, obtinerea unui loc de munca pentru parinte, o boala etc.).
Deci, o schimbare intr-o generatie determina schimbari si in celelalte generatii. 424j93e Transformarile care au loc intr-un subsistem familial influenteaza si celelalte subsisteme. Important este sa retii ca schimbarile prin care trece o familie nu se fac in mod lin, ci, dimpotriva, in salturi, uneori presupunand chiar zguduiri, care pot fi placute sau dureroase, dar aproape intotdeauna stresante.
Salvador Minuchin identifica patru stadii de dezvoltare care apar in majoritatea familiilor:
1) Constituirea cuplului – diada maritala formeaza un sistem functional prin negocierea granitelor (interactiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viata diferite si dezvoltand reguli referitoare la conflict si cooperare.
2) Familia cu copii mici – sistemul marital se reorganizeaza atunci cand apar copiii (parentalitate).
3) Familia cu copii scolari si adolescenti – familia interactioneaza acum si cu sistemul scolar.
4) Familia cu copii mari – acestia devin deja adulti (relatia se modificata: de tip adult – adult).
Sociologii Evelyn Duval si Reuben Hill au identificat 4 etape discrete ale dezvoltarii grupului familial:
· etapa cuplului fara copii;
· etapa familiei cu copii de varsta scolara;
· etapa familiei cu copii deveniti adulti;
· etapa familiei omului singur (vaduvia).
Terapeutii de familie Betty Carter si Monica McGregor (1980, 1999) au imbogatit acest cadru; ei au apelat la orientarea multigenerationala, recunoscand pattern-urile culturale diverse si avand in vedere si etape care nu sunt neaparat specifice, cum ar fi divortul si recasatoria. Este de altfel, considerata cea mai cuprinzatoare si demonstrata clinic etapizare, organizata pe sase etape distincte:
a) initiativa tanarului adult;
b) casatoria;
c) familiile cu copii mici;
d) familiile cu adolescenti;
e) initiativele copiilor si parasirea caminului;
f) familia la batranete.
Evident, nu exista nici o versiune standard a etapelor vietii de familie. Nu numai ca familiile au o diversitate de tipuri, asa cum ai vazut in capitolul anterior, dar aceste tipuri pot avea norme si reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de viata consta in a recunoaste ca familiile, adesea, dezvolta probleme la tranzitiile de la o etapa la alta datorita inabilitatii sau temerilor membrilor si a sistemului familial de a face tranzitia de la o etapa la alta.
Ciclurile vietii de familie
Procesul emotional al tranzitiei
Schimbari de gradul doi in statutul familiei cerute pentru a continua dezvoltarea
Parasirea casei: adultii tineri singuri
Acceptarea responsabilitatii emotionale si financiare
a) Diferentierea sinelui in legatura cu familia de origine;
b) Dezvoltarea relatiilor intime egale;
c) Stabilirea sinelui in legatura cu munca si independenta financiara;
Formarea familiilor prin casatorie: noul cuplu
Angajarea in noul sistem
a) Formarea sistemului marital;
b) Realinierea relatiilor cu familiile extinse si prietenii pentru a include sotul/sotia;
Familii cu copii mici
Acceptarea noilor membrii in sistem
a) Adaptarea sistemului marital pentru a face loc copiilor;
b) Impartirea sarcinilor privind cresterea copilului, a sarcinilor financiare si gospodaresti;
c) Realinierea relatiilor cu familia extinsa pentru a include rolurile parintilor si bunicilor;
Familia cu adolescenti
Marirea flexibilitatii granitelor familiei pentru a putea permite independenta copiilor si slabiciunile bunicilor
a) Schimbarea relatiei parinte-copil pentru a putea permite adolescentului sa se miste in interiorul si in afara sistemului;
b) Refocalizarea asupra problemelor maritale de la mijlocul vietii si asupra carierei;
c) Inceputul schimbarii spre ingrijirea generatiei mai varstnice. Lansarea copiilor si plecarea.
Lansarea copiilor si plecarea lor de acasa
Acceptarea multitudinii de iesiri si intrari in sistemul familiei
a) Renegocierea sistemului marital ca o diada;
b) Dezvoltarea relatiilor adult-adult;
c) A face fata dizabilitatilor si mortilor parintilor (bunicilor);
Familii in viata tarzie
Acceptarea schimbarii rolurilor generationale
a) Mentinerea functionarii si intereselor proprii si /sau ale cuplului in fata declinului psihologic: explorarea noilor optiuni ale rolului familial si social;
b) Sprijin pentru un rol mai central al generatiei de mijloc;
c) Flexibilizarea sistemului familial datorita intelepciunii si experientei celor mai in varsta, sprijinind generatia mai varstnica fara suprasolicitarea lor;
d) Declansarea mecanismelor de coping pentru a face fata pierderii sotului, copiilor si a altor perechi si pregatirea pentru moarte.
Procesele familiei
In cadrul familiei au loc numeroase procese si fenomene familiale, cum ar fi intercunoasterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competitia, negocierea, formarea unor coalitii, manipularea, etc.
Comunicarea. Comunicarea este foarte strans legata de intercunoastere, fiind mijlocul prin care aceasta din urma se realizeaza. De aceea, o buna comunicare va stimula intercunoasterea, care la randul ei va contribui la satisfactia si implinirea comunicarii.
Cred ca deja cunosti cele doua forme fundamentale de comunicare umana, cea verbala si cea nonverbala, asa ca nu am sa insist asupra lor. Mentionez doar ca ambele sunt folosite si foarte utile in cuplu si familie. Ele pot ajuta la reglarea relatiilor familiale si la reechilibrarea sistemului familial.
Pe langa cele doua forme fundamentale de comunicare (verbala si nonverbala), o alta clasificare a tipurilor de comunicare este cea a lui Gregory Bateson. El imparte comunicarea in:
· comunicarea digitala;
· comunicarea analogica.
In comunicarea digitala, fiecare mesaj are doar un referent, apartine doar unui tip logic si consta in semne arbitrare (Bateson si Jackson, 1968). De exemplu, cuvantul “masa” nu desemneaza nimic altceva decat o piesa de mobilier. Din punctul de vedere al comunicarii digitale, o durere de cap este o durere de cap si nimic altceva.
In comunicarea analogica, mesajul are mai mult decat un referent, putand exprima diferite grade. De exemplu, strangerea unui pumn este in acelasi timp un semn pentru un anumit tip de comportament (ex. amenintare, opozitie, frustrare, agresivitate), dar, totodata, este si o parte a acestui comportament. In anumite culturi, manifestari ca plansul, tipatul, ruperea hainelor, smulgerea parului, lovirea capului de un zid exprima in mod analog diferite grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea in considerare a altor mesaje.
De exemplu, o sotie frustrata de lipsa de atentie a sotului sau preocupat de alte probleme ii poate comunica brusc o durere de stomac, in timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificatii. El poate insemna intentia de
a-l deturna pe sot de la problemele lui, nevoia de a-i capta atentia si afectiunea si, totodata, o stare fizica logica de disconfort epigastric.
Sau “Am o durere de cap.”, comunicata in momentul pregatirii de culcare poate insemna mai mult decat o stare interna, deteriorarea relatiilor sexuale sau refuzul acestora.
De asemenea, stilul si modalitatile de comunicare se invata in primul rand in familie. Apoi ele sunt modelate in grupuri si societate. De aceea, inclusiv blocajele in comunicare vor fi preluate din familie si folosite in viitoarele relatii de cuplu si de familie ale copiilor.
Elementele care faciliteaza o buna comunicare sunt:
· Sentimentele de afectiune autentica ale membrilor familiei;
· Abilitatile de gestionare ale sentimentelor care se nasc in procesul comunicarii;
· Onestitatea si promovarea adevarului in orice comunicare;
· Deschiderea la si pretuirea mesajelor (verbale si nonverbale) care vin de la ceilalti membrii, ca urmare a constientizarii faptului ca acestea ajuta la pastrarea echilibrului familial;
Caracterizarea sistemului familial sau a vietii de familie
Familia ca sistem.
În psihologia familiei, teoria generală a sistemelor şi cibernetica (prin Norbert Wiener, Ludwig von Bertalanffy) au avut un cuvânt important de spus, ca şi în alte domenii ştiinţifice. Astfel, a fost preluată ideea de sistem, definit ca ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntâmplătoare, care funcţionează pe baza unor reguli şi dispune de homeostazie (echilibru). Bertalanffy a lansat ideea conform căreia un sistem este mai mult decât suma părţilor lui, deci, cu alte cuvinte, aplicat la familie, familia este mai mult decăt suma membrilor ei componenţi. Adică, ceea ce contează în abordarea familiei este şi interacţiunea dintre aceşti membri, care se realizează după anumite reguli, având anumite funcţii şi căutând să îşi meţină un anumit echilibru.
Există sisteme închise (care nu comunică cu mediul, nu fac schimb de resurse cu mediul înconjurător) şi sisteme deschise (care comunică cu mediul, fac schimb de resurse cu mediul înconjurător). După acest model, familiile pot avea grade diferite de deschidere către mediul înconjurător, alcătuit din prieteni, rude, vecini, şcoală, alte instituţii, etc. Astfel familiile pot fi:
· mai închise, având puţine relaţii sau chiar deloc cu mediul, funcţionând după regulile şi principiile proprii, acestea având un mare grad de rigidizare şi fiind foarte rezistente la schimbare; de exemplu familii care au foarte puţini prieteni, la care nu vin în vizită rude, vecini, prieteni, care îşi educă copiii doar după propriile principii, nefiind prea disponibili la noi idei sau modalităţi de funcţionare;
· mai deschise, cele cu multe relaţii de preietenie care presupun vizite reciproce, preocupări pentru modificarea regulilor şi a concepţiilor prin observarea altor familii.
Pe de altă parte, cibernetica, ca ştiinţă care se ocupă de studiul mecanismelor de feedback ale sistemelor cu autoreglare a contribuit la abordarea familiei prin conceptul de buclă de feedback – mecanism prin care sistemul preia informaţia pentru a-şi regla starea, scopul final fiind echilibrul şi stabilitatea lui. Familia foloseşte şi ea mecanisme de feedback prin care îşi menţine stabilitatea şi echilibrul dinamic. Feedback-ul poate fi de două feluri:
· pozitiv – este mecanismul prin care informaţia semnalează nevoia de a modifica sistemul, pentru a-l face să evolueze.
· negativ – informaţia semnalează nevoia de a reechilibra sistemul, datorită unei perturbări.
În cazul familiilor, mecanismele de feedback pozitiv sunt reprezentate de acţiunile pe le întreprind, de exemplu, când copilul merge la grădiniţă sau la şcoală. În funcţie de reacţiile copilului şi caracteristicile grădiniţei sau şcolii, părinţii îşi vor reorganiza stilul de viaţă: programul zilnic de muncă, timp liber, timpul dedicat lecţiilor, tipurile de activităţi extraşcolare etc. Tot un exemplu de feedback pozitiv este şi fenomenul autoprofeţiei împlinite (pe care îl cunoaşteţi de la psihoterapie). Mecanismele de feedback negativ sunt pedepsirea, învinovăţirea, umilirea, cearta, simptomele, bătaia, folosite pentru a corecta comportamentele greşite ale membrilor.
2. Structura sistemului familial
Cînd ne referim la structura sistemului familial, avem în vedere pe Salvador Minuchin.
Salvador Minuchin defineşte structura familială ca fiind setul invizibil de cerinţe funcţionale ce organizează modurile în care membrii familiei interacţionează. O familie este un sistem ce operează prin intermediul pattern-urilor tranzacţionale. Tranzacţiile repetate stabilesc pattern-urile legate de cum, când şi cine cu cine se relaţionează.
Pattern-urile tranzacţionale pot fi verbale sau nonverbale, cunoscute sau necunoscute. Dar funcţia lor este de a regla comportamentul membrilor familiei. În felul acesta, unicitatea fiecărei familii este dată de tranzacţiile repetitive care construiesc pattern-uri de funcţionare a respectivei familii.
Aceste pattern-uri sunt menţinute prin două tipuri de constrângeri:
Unul generic, referitor la regulile universale care guvernează organizarea familiei. De exemplu, există în cadrul familiei o ierarhie a puterii şi o complementaritate a funcţiilor (copii nu au aceleaşi niveluri de autoritate ca părinţii, iar aceştia din urmă au nevoie de o interdependenţă pentru a acţiona ca o echipă).
Unul idiosincratic, referitor la expectaţiile reciproce ale unor membrii particulari ai familiei. Aceste expectaţii se construiesc în timpul numeroaselor negocieri, implicite sau explicite, dintre membrii familiei şi de regulă apar în mici eveniemnte zilnice. Fiecare dintre membrii familiei contribuie la dezvoltarea şi întărirea acestor aşteptări.
Minuchin consideră că structura familială are nevoie de flexibilitate, deoarece ea trebuie să reziste la schimbare (până la un anumit nivel), dar să se şi adapteze atunci când circumstanţele o cer, pentru a-şi putea menţine integralitatea şi funcţionalitatea. Acest lucru se realizează prin intermediul subsistemelor familiale.
Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri, fie de diade (exemplu mamă – copil, soţ – soţie). Ele se pot forma după criterii precum: generaţia căreia membrii aparţin, sex, interese, funcţii. Cele mai importante şi mai des întâlnite subsisteme familiale sunt:
Subsistemul adulţilor– uneori acesta este denumit şi subsistemul marital sau al soţilor, deoarece include, de regulă, diada soţilor. Rolul preponderent este cel de a modela intimitatea şi angajamentul. Principalele abilităţi necesare pentru a-şi îndeplini acest rol sunt complementaritatea şi acomodarea reciprocă. Complementaritatea permite fiecărui soţ să participe la viaţa familială, să “ofere” fără a considera că prin aceasta “pierde” ceva. Adică ambii soţi simt că pot fi independenţi, dar în acelaşi timp şi că sunt împreună.
Dificultăţile de relaţionare pot apărea de exemplu, atunci când unul dintre soţi insistă în urmărirea propriilor scopuri, lăsând în urmă scopurile diadei ca întreg.
Acest subsistem poate deveni un refugiu faţă de stresul extern, şi o matrice pentru contactul cu alte sisteme sociale. El poate stimula învăţarea, creativitatea şi creşterea, ceea ce poate duce la acomodarea reciprocă, adică la susţinerea aspectelor pozitive ale partenerului şi la actualizarea aspectelor creative ale acestuia, aspecte ce erau inactive până atunci.
Subsistemul maritalare nevoie şi de protecţie faţă de cerinţele şi nevoile altor sisteme, mai ales în situaţia cuplurilor cu copii, pentru a-şi oferi unul altuia suport emoţional.
Subsistemul parental apare atunci când se naşte primul copil şi de regulă cuprinde părinţii, dar poate include şi membrii ai familiei extinse (exemplu – bunica). Responsabilitatea lor este mai ales de a creşte copiii, de a-i ghida, de a stabili limitele şi de a-i disciplina. Acum apar de multe ori dificultăţi, deoarece adulţii devin în acelaşi timp partener pentru celălalt membru al diadei maritale, dar şi părinte pentru copil şi nu întotdeauna aceste două tipuri de funcţii sunt eficient întrepătrunse. Asta poate duce la destabilizarea cuplului marital, prin atragerea unui copil în interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de către cuplul marital (mai rar). Orice influenţă exterioară asupra copilului sau modificare în evoluţia acestuia va avea efecte şi asupra acestui subsistem, chiar şi asupra celui marital.
Subsistemul fratriilor include copiii din familie şi le oferă acestora primul grup social în care sunt cu toţii egali. În acest subsistem copiii învaţă negocierea, cooperarea, competiţia, submisivitatea, suportul reciproc, ataşamentul faţă de prieteni. Ei preiau diferite roluri şi poziţii în familie, iar de multe ori acestea devin semnificative pentru evoluţia lor ulterioară în viaţă. În familiile cu mulţi copii există o diferenţiere a rolurilor şi mai accentuată, cel mic încă acţionând în aria securităţii, îngrijirii şi a ghidării, timp în care cel mare deja experimentează contactele şi contractele cu mediul extrafamilial.
Fiecare subsistem are nevoie de graniţe clare, dar şi flexibile pentru a se proteja de cerinţele şi nevoile celorlalte subsisteme, dar şi pentru a fi capabil să negocieze şi să interacţioneze cu acesta.
Graniţele reprezintă un concept fundamental al orientării structuraliste. Ele reprezintă reguli care definesc cine participă şi cum. Rolul graniţelor este de a proteja diferenţierea subsistemelor. Fiecare dintre acestea are funcţii specifice şi anumite cerinţe de la membrii săi; dezvoltarea abilităţilor interpersonale în interiorul acestor sisteme se repercutează asupra libertăţii subsistemului respectiv faţă de celelalte.
Natura graniţelor va avea un puternic impact asupra funcţionării fiecărui subsistem, dar şi al familiei ca întreg.
Minuchin descrie trei tipuri de graniţe care se întind pe un continuum de la foarte rigide la foarte difuze:
– Graniţele rigide sunt cele care permit o interacţiune şi o comunicare minimală între subsisteme. Indivizii pot fi izolaţi sau forţaţi să acţioneze autonom. Ele permit membrilor maximum de independenţă şi o interacţiune minimă cu ceilaţi membrii. Subsistemele (adică indivizii sau diadele) pot deveni astfel separate de restul familiei.
– Graniţe clare – se află la mijlocul continuumului dintre rigid şi difuz; sunt cele care promovează comunicarea deschisă şi intimitatea subsistemelor, astfel încât acestea pot opera liber pentru îndeplinirea funcţiilor lor în cadrul familiei.
– Graniţe difuze – sunt caracterizate prin definirea vagă a funcţiilor şi a membrilor care fac parte din subsisteme. Ele permit o intimitate minimă şi o interacţiune maximă. Nu este clar cine are responsabilitatea şi autoritatea, iar membrii familiei pot fi mult influenţaţi unul de celălalt. În alţi termeni, relaţiile dintre membrii sunt suprapuse.
3. Funcţiile familiei
Există mai mulţi autori care au descris pe larg funcţiile pe care le îndeplineşte o familie. O prezentare clară şi detaliată o poţi găsi la Maria Voinea, în cartea ei „Sociologia Familei” (1993). Eu am preferat aici o scurtă trecere în revistă a principalelor funcţii ale familiei. Acestea sunt:
· Funcţia economică – presupune a asigura resursele materiale, financiare necesare existenţei familiei (locuinţă, hrană, haine, etc.). Această funcţie este foarte importantă. Dacă ea este realizată corespunzător, atunci familia se poate concentra şi poate îndeplini şi celelalte funcţii. Această funcţie este realizată de ambii soţi prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitării unei profesii, cel mai des), prin procurarea şi producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte şi de trai, prin transmiterea profesiei şi/sau susţinerea copiilor în alegerea profesiei.
· Funcţia de socializare – presupune a transmite cu scopul asimilării de către copii, mai ales, dar şi de către toţi membrii familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Cu alte cuvinte, este vorba de funcţia de educare. Scopul acesteia este integrarea în societate a persoanei (copilului). Educaţia se manifestă la toate nivelurile: material, fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile au diferite grade de manifestare a acestei funcţii: unele se preocupă foarte mult de educarea membrilor săi, în timp ce altele mai deloc.
· Funcţia de solidaritate – presupune a asigura unitatea şi stabilitatea familiei. Ea implică manifestarea sentimentelor de afecţiune, de respect, de apartenenţă la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alţii, a ajutorării şi a susţinerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltării intimităţii. Se observă că în ultima vreme această funcţie pare din ce în ce mai slab îndeplinită, fapt dovedit de creşterea ratei divorţurilor şi a înmulţirii relaţiilor de concubinaj, a celibatarilor şi a familiilor monoparentale.
· Funcţia sexual-reproductivă – presupune ca cei doi soţi să se ssatisfacă sexual reciproc şi să dea naştere la copii. Aceste două componente ale acestei funcţii sunt îndeplinite diferit, în sensul că în unele familii accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii, se acordă o importanţă mai mare naşterii copiilor.
Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul şi tipul de educaţie avut, de credinţele religioase, de dorinţa şi caracteristicile fizice şi psihologice ale celor doi soţi (parteneri). Actualmente, în societăţile mai avansate economic cuplurile şi familiile tind tot mai mult să pună în prim plan împlinirea afectiv-sexuală, după care cea reproductivă.