Vulpea bearcă
Cum umbla mereu haihui,
Dupa iepuri, dupa pui,
- Într-un loc cu pocinog,
Coada i-a ramas zalog.
Si, vazându-se schiloada,
Ce-i trecu prin cap sa-ncerce?
Celor tefere, cu coada,
Le-a propus sa fie... berce!
- Moda vulpilor cu coada E, suratelor, neroada: Prin noroaie, Prin omat,
Le purtam ca maturoaie.
Hai sa punem sa le taie!
- S-o vedem pe dindarat! Spuse una mai vioaie.
Si vazând-o ca-i schiloada,
Ce potop, ce harmalaie!
Urechile iepurelui
Ranit cu coarnele de-o fiara oarecare,
Se mâniase leul ne-nchipuit de tare
- Si pentru-a nu mai fi supus
Atâtor suferinte stârnite de-un supus,
A hotarât sa scoata din locurile sale
Pe toate-acele animale
Ce coarne-aveau în frunte.
Fiindca nimeni nu putea pe dânsul sa-l înfrunte,
Capre, berbeci si tauri plecara-n alta parte.
La fel facura-ndata si ciutele si cerbii.
Un iepure vazându-si, pe cuvertura ierbii,
Umbra urechilor, se-nspaimânta de moarte.
El se temea ca nu cumva
Un nu stiu ce inspector drept coarne sa le ia.
- Vecine greier, zise, adio! plec de-aici,
Caci chiar de le-as avea mai mici
Decât le are strutul, mi-ar fi la fel de teama.
- Cum coarne? el întreaba.
Ma crezi naiv, se cheama,
Cum o sa spun asa ceva?
Se vede doar ca sunt urechi sadea.
- Se va sustine, totusi - spuse iar animalul temator
- Ca-s coarne-adevarate, si înca de licorn.
Si-oricât la interogator,
Oricât neadevarul cerca-voi sa-l rastorn,
Nu-ncape nici o îndoiala
Ca spusa mea va trece drept sminteala.
Vulpea şi strugurii
Pribeaga si lihnita
De foame, da de-o vie
Cu niste struguri rumeni, frumosi,
De razachie.
Ciorchinii-s plini si vulpea,
De sine înteles,
Ar fi mâncat cu pofta
Si nici n-ar fi ales...
Dar la-ndemâna labei
O-mpiedica s-ajunga
Pâna la ei zabreaua ulucilor, prea lunga,
Si ghimpii-n care gardul e prins si împletit;
Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a ridicat: se-nteapa
Si-i lasa gura apa...
- Ce struguri verzi si acri, ofteaza,
Nu-s de teapa!
Si-s prea cruzi...
Mie, ce-mi place-i gustul de stafida,
Nu-mi strepezesc eu dintii cu aceasta agurida...
Stejarul şi trestia
Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei asa: - Poti sa te plângi de soarta ta.
O pasare micuta îti este o povara
Si chiar usorul vânt
Ce fata apei misca, din simpla întâmplare,
Te-apleaca la pamânt
Si te doboara -
În timp ce fruntea mea de Caucaz semet Nu numai ca opreste chiar razele de soare, Ci-nfrunta si furtuna, îndraznet.
Ce pentru tine este crivat, zefir e pentru mine
Si de te-ai fi nascut încaltea
Sub ramurile mele-nalte, Ferita de furtuni te-as tine. Dar tu te nasti, vezi bine, În umede tinuturi de vânt cutreierate.
Natura ti-e ingrata, cum nici nu se mai poate.
Si trestia îi spuse-ndata:
- De o atare mila ma simt profund miscata.
Dar sa lasam aceasta, caci dupa cât îmi pare, Îi e 'Naltimii Voastre cu mult mai de temut Decât e pentru mine, când bate vântul tare:
M-apleaca, nu ma frânge puternica-i suflare.
În ce priveste însa tot ce ati sustinut - Ca rezistati din temelii
Oricarei vijelii,
Sa asteptam sfârsitul dar. Abia rostise-acest cuvânt, Ca dinspre nord s-a napustit cel mai teribil vânt. Rezista la-nceput stejarul si trestia se înmladie. Dar vântul creste, creste, si celui care pâna-n cer Îsi înaltase capul, deodata fortele îi pier...
Izbit si smuls din radacina, s-a prabusit pentru vecie.
Porumbelul şi furnica
Pe cât îti sta-n putinta, fii bun cu orisicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine, Cum am s-arat prin doua exemple, de îndata, - Atâta e în pilde povata de bogata.
De mult mai mici fiinte e vorba de-astadata. Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odata, Când o furnica a cazut în mijlocul acelei ape.
Vazându-se, ca-ntr-un ocean, sarmana gâzaamenintata, Se straduia, din rasputeri, dar în zadar, spre mal sa scape. Zarind-o, porumbelul de mila-a fost cuprins Si-un fir de iarba - punte - pe apa i-a întins. În felu-acesta ajutata, Ajunse iar pe mal, salvata.
Acolo, sus, un oarecare
Descult - fiind caldura mare -
Având un arc la el,
Se pregatea sa traga în bietul porumbel, Pe care-l si vedea În oala cum fierbea.
Dar chiar atunci furnica îl pisca de picior
Si omul se apleaca, iar pasarea, de zor,
O si porneste-n zbor, Zburând cu ea-mpreuna Si supa buna.
