Literatura universală comentarii si rezumate

În această poveste este vorba despre un coleg de școală al lui Enrico, pe nume Coretti. Într-o zi s-a întâlnit cu Coretti și l-a întrebat ce mai face. Coretti ducea in spate un sac de lemne pe care le inghesui in pravalia tatalui sau.Coretti asezand lemnele îi spuse râzând, că-și învață lecția. În timpul acesta repeta la gramatică. Apoi îi povesti ce-a făcut el în ziua aceea. În timp ce-și făcea lecțiile, intra în prăvălie cineva și cumpăra lemne, apoi se apuca iar de teme, dar sosi carul de lemne cu care a trebuit sa se ducă tocmai în Piața Veneției, să aducă altele. Enrico, îl întrebă unde-și face el lecțiile și Coretti îl duse într-o odăiță, care era si bucătărie și sufragerie, iar într-un colț erau așezate cărțile si caitele lui Coretti. Din prăvălie se auzi o voce de femeie care voia să cumpere surcele și Coretti plecă să o servească. Pe foc avea un ibric în care fierbea cafeaua mamaei lui, care era bolnavă în pat și legată cu un tulpan la cap. Coretti avu grijă săștie dacă și-a luat siropul și o liniști spunându-i că totul merge bine la prăvălie. După ce se întoarseră în bucătărie Coretti îi spuse lui Enrico că e bine că are atâta timp liber ca să învețe. La ușa prăvăliei se opri o căruță plină cu butuci și Coretti aleargă să vorbească cu căruțașul și când se întoarse îi spuse lui Enrico, ca nu mai poate sta de vorbă cu el, că are treburi. Își strânseră mâinile și colegul său se întoarse sprinten la treburile sale.  

In aceasta poveste este vorba despre un baiat care era croitor. Intr-o zi, pe la fereastra casei sale trecea o femeie care vindea magiun, iar croitorasul cumpara un borcan. Isi intinse pe o felie de paine magiun din belsug, dar pana sa apuce sa manance se asezara pe ea sapte muste. Croitorasul nici nu statu pe ganduri si le lovi pe toate dintr-o lovitura. Vazand mustele doborate, isi cusu pe chimirul de la brau "Sapte dintr-o lovitura".Crezandu-se viteaz, croitorasul pleca in lume sa-si arate vitejia. Merse ce merse, si in drumul sau intalneste un urias și îi demonstreaza acestuia cat de viteaz e el. Croitorasul nostru l-a invitat pe uriaş să-l însoţească la drum, însă acesta, îndoindu-se de calităţile flăcăului, l-a supus unor probe deloc uşoare: l-a pus să zdrobească o piatră până scoate apă din ea, însă croitoraşul a scos bucata de brânză din buzunar, scurgând-o de zer; l-a pus să arunce o piatră, dar eroul nostru a scos pasărea din buzunar şi i-a dat drumul. După cele două probe de foc, uriaşul l-a rugat pe eroul nostru să-l ajute la căratul unui stejar. Croitoraşul s-a ascuns între crengi, dând doar senzaţia că duce în braţe un pom, în timp ce uriaşul chiar ţinea de trunchiul pomului. Văzându-l aşa viteaz, uriaşul l-a invitat la peştera uriaşilor. Aici, matahala l-a condus pe musafirul său în dreptul unui pat mare, invitându-l să doarmă. Cum patul era prea mare, eroul nostru a ales doar un colţişor. La miezul nopţii, gazda, crezând că tânărul doarme dus, s-a sculat, a luat un drug de fier, lovind patul până l-a făcut bucăţi. Acum era fericit crezând că a scăpat de micul viteaz. Văzându-şi de drum, viteazul nostru a ajuns la curtea unui palat mare.  Împăratul acestui ţinut, l-a rugat pe croitoraş să intre în armata sa, apărându-l în caz de război. Croitoraşul a acceptat, primind astfel o casă frumoasă, dar şi iscând invidia celorlalte căpetenii de oşti. Temându-se de posibilitatea de a-şi pierde luptătorii cei mai buni din cauza croitoraşului, împăratul a decis să-l trimită pe acesta într-o misiune şi anume să le vină de hac celor doi uriaşi ce i-au adus împăratului mari pagube. Dacă va duce această misiune la bun sfârşit, croitoraşul se va alege cu jumătate de împărăţie dar şi cu fata împăratului.  Imparatul i-a dat-o pe fiica lui de sotie si jumatate de imparatie. Insa, intr-o noapte sotia lui îl auzea bolborosind despre cum o sa faca toti cavalerii slugi. Spunandu-i imparatului cele auzite, acesta a cavalerii sa-l omoare in timp ce dormea pe croitoras. Dar croitorasul auzi uneltirile impotriva lui si-i invinse, ramanad imparat pentru tot restul zilelor lui.

                                                   Print si cersetor de Mark Twain                                                                                                                                                       In cel de-al doilea sfert al secolului al XVI-lea ,intr-o zi oarecare ,se nasc doi copii:un copil pe care nu-l dorea nimeni,dintr-o familie saraca,ce avea numele de Canty;si un copil nascut intr-o familie regala cu numele de Tudor,care il dorea insa,dar de asemenea,toata Anglia il dorea. Tudor era printul mostenitor al tronului tatalui sau,iarTom Canty era un copil ce ducea o viata mizerabila alaturi de familia sa care era destul de numeroasa. Tom locuia in apropierea Podului Londrei,intr-un cartier saracacios,murdar si plin de betivi.Casa lui,se afla intr-un adanc de infundatura,numit Offal Court,langa Pudding Lane.Era mica,darapanata si suprapopulata de sarmane familii mizere.In acea casa,Tom traia alaturi de mama si bunica sa,de tatal sau,John si de surorile sale gemene Bet si Nan.Tatal si bunica sa erau doi demoni cu “sufletul,, hain si niste betivani aroganti.   In acea casa locuia si un preot cu inima mare,care il invata pe Tom sa citeasca,sa scrie si l-a mai invatat si putina latina,dar de asemenea,ii spunea tot felul de povesti despre printi si eroi.Zi dupa zi Tom isi dorea din ce in ce mai mult sa devina print si a inceput sa aiba un vocabular mai elegant si sofisticat.   Intr-o zi oarecare ,Tom a plecat de acasa si s-a dus in departare intr-o anume directie,pana a ajuns la palatul regelui.De partea cealalta a gardului era un print iar Tom a vrut sa seapropie de gard dar o garda personala a printului i-a spus sa ple ce,iar Tom se prefacea ca nu-l aude dar garda i-a dat una.Vazand acestea,printul l-a chemat pe Tom ,i-a dat un pranz copios si au discutat despre vietile lor.Dupa o lunga conversatie,Tudor a vrut sa faca schimb de haine cu Tom,deoarece asemanarea dintre ei era izbitoare si au facut schimb de locuri.Tom a devenit un asa zis print ,iar Tudor un cersetor. Tudor,ajuns in lumea cruda din Offal Court,el inca mai avea aerela sale regale,iar lumea cand il auzea ca le dadea porunci,unii radeau de el,il batjocoreau,iar unii chiar il luau la bataie.Dupa ce l-a lasat toata lumea in pace ,l-a gasit tatal lui Tom si l-a dus acasa dar bineinteles ca era beat mort si i-a mai dat si o ama de bataie.   Intre timp,Tom era la palatul regelui si era slujit de o multime de oameni,care ii aduceau tot felul de onoruri,dar Tom nu stia ce trebuie sa faca,deoarece era speriat ca daca va fi demascat,il vor duce la spanzuratoare si s-a gandit sa fuga si sa-l gaseasca pe print,dar a ramas in castel.   Regele s-a imbolnavit ,iar printul trebuia sa devina rege,dar Tom nu era adevaratul print,iar Tudor trebuia incoronat drept rege.In sufletul lui Tom era o mare neliniste si isi dorea sa se intoarca la familia sa si la bataile primite de la tatal sau.   Tom s-a mai obisnuit cu regalitatea palatului,dar din pacate pentru Tudor,nu isi putea controla regalitatea. Intr-o zi ,regele l-a chemat pe Tom la el si i-a poruncit sa-i aduca sigiliul,dar din pacate nu stia ce este acela.Dupa foarte multe eforturi,Tom si-a amintit ca atunci cand a facut schimb de haine cu printul,avea in buzuzar o chestie pe care el o folosea sa sparga alunele pe care a pus-o intr-o armura.   Adevaratul print de Galles,era ratacit printre haimanalele amuzate de el,dar o singura persoana i-a luat apararea,Miles Hendon.Miles era o persoana renegata de fratele sau Hughes care i-a luat dreptul la mostenire. La palat a murit regele iar printul mostenitor trebuia sa-i ia locul regelui,dar totodata si obligatiile fata de popor.In cinstea regelui se faceau pregatirile si festivitatile pentru banchetul oficial.   La banchet au fost prezente foarte multe personalitati regale care aratau ca persoanele din basmele sale.Au venit amirali ,curteni si multa alta lume ,printre care si unchiul lui Tudor,Contele Hertford.   Intre timp,Printul si salvatorul sau,Miles Hendon au plecat catre Podul Londrei,unde locuia Miles.Odata ajunsi acolo, si-au spus fiecare povestea lor.Cand Tudor a terminat sa isi spuna povestea,miles nu l-a crezut dar a hotarat sa se poarte cu el ca cu un print.Miles i-a adus ceva de mancare de la hanul apropiat,o mancare calda si buna ,nu ca cea de la palat dar nici ca cea de la familia Canty.Dupa ce a mancat, s-a culcat si a asteptat a doua zi.   A doua zi de dimineata,Miles a plecat sa-i cumpere un costum printului,dar asa-zisul sau tata,il cauta,dar din pacate l-a gasit si l-a rapit.Cand Miles a aflat cine a luat copilul,a plecat in cautarea sa catre Southwark. Tom era la palat si era rege ,numai ca festivitatea oficiala de incoronare nu s-a facut.   Printul a ajuns printre hotii si haimanalele din clanul de hoti ai ,,tatalui” sau.El a petrecut cateva zile printre ei si a fost obligat sa cerseasca,sa fure si a fost supus la tot felul de chinuri groaznice pentru un copil de varsta lui.Cu foarte mult noroc,printul a fugit de la haimanale si s-a indreptat intr-o anumita directie,pana cand a gasit o ferma unde a ramas peste noapte.   A doua zi,haimanalele si-au dat seama ca lipsea si au plecat in cautarea lui si era cat pe ce sa-l prinda daca nu se folosea de agerimea mintii sale.Micul print a plecat din ferma in padure si a gasit o casa in padure ce apartinea unui pustnic care la inceput parea ospitalier,dar el a vrut sa il omoare.Planul sau putea reusi daca Miles nu afla de la vagabontii care il rapisera,ca se afla in casa pustnicului.Batranul i-a spus ca regele a plecat sa plateasca un comision si au plecat in ,,cautarea” printului.   Intre timp au aparut haimanalele si l-au rapit pe print,ducandu-l in tribul lor.El era pazit de un hot,Hugo.Acesta facea in fiecare zi trucuri cu bastonul pe print,pana cand intr-o zi,i-a administrat o portie de bataie cu bastonul lui Hugo ,de la lasat intins pe jos.Printul a fost decorat drept ,,regele cocosilor de lupta”.Dupa cele intamplate,Hugo a vrut sa se razbune pe Tudor in doua moduri:primul ar fi sa-i faca o rana cu var nestins si sa-l puna la cersit,acesta fiind planul de a-i umili orgoliul sau regal,iar celalalt era sa-l dea pe mana politiei,inscenandu-i un furt.   Primul plan nu a functionat,caci i-a luat apararea Herisse,seful tribului.Dar al doilea plan a functionat.Hugo a furat unei femei un pachet,pe care l-a pus in mana printului si a fugit dupa colt.Cand femeia a observat lipsa pachetului,l-a vazut pe print si s-a dus spre el sa-l prinda,dar era alaturi de o multime de oameni.Hugo a venit acolo,sub pretextul ca era un trecator.   Lumea furioasa a vrut sa-l bata si il injurau.In ultima clipa,Miles Hendon a aparut cu spada si a spus lumii furioase sa se ocupe legea de acest furt. Printul a ajuns in inchisoare,scapand ca prin urechile acului de spanzuratoare.Odata ajunsi in inchisoare Hendon l-a santajat pe paznicul celulei si le-a dat drumul sa plece.   De indata ce nu mai erau in vazul politistului,cei doi s-au indreptat catre Hendon Hall,cetatea familiei sale.Odata ajunsi acolo,fratele lui Hendon,Hughess nu l-a recunoscut drept frate si i-a aruncat in inchisoare.Acolo Hendon a fost biciuit si apoi au fost eliberati cu conditia sa nu mai puna piciorul in Hendon Hall.   Hendon si Tudor au plecat catre Londra.Acolo Tom a progresat invatand obiceiurile regale siprotocolul palatului. A doua zi era ziua incoronarii ,iar Tom a fost trezit cu muzica,dandu-si seama ca era ziua cea mare. Tom si Miles s-au intors la Londra ,unde Tudor a dovedit ca el este adevaratul print de Galles si mai nou regele Angliei. Regele a facut dreptate in Anglia.Cei ce l-au ajutat au fost rasplatiti,Hotii au fost pedepsiti,iar lui Hendon i s-au acordat drepturile de mostenitor si l-a rasplatit deoarece a fost singurul sau prieten in aceasta aventura. Miles Hendon si Tom Canty au fost preferatii regelui si au avut un adevarat loc de onoare in sufletul lui.     de Lupu Emanuel  

John Keats Poet romantic englez (a doua generație de poeți romantici ai Angliei) aduce în poezia sa cultul antichității și interesul pentru lumea medievală, folclorică și mitologică. În timpul vieții sale, criticii nu i-au fost favorabili și lucrările sale au fost publicate cu succes abia cu patru ani înainte de mortea sa.  După moartea sa, lucrările sale au crescut vertiginos ca prestigiu. Lucrările sale au influențat mulți poeți și mult mai târziu (ca epocă) Jorge Louis Borges spunea că întâlnirea sa cu opera lui Keats a avut o influență semnificativă asupra sa ca poet. La fel ca si alti poeti romantici, Keats a fost un cantaret al frumusetii si desavarsirii lumii, mai ales al frumusetii sensibile. El iubea culorile florilor, ale marii, ale cerului, miresmele plantelor. Se intalneste si la Keats un cult al antichitatii, al idealurilor ei profund umane. In poemul Endymion (1818), Keats trateaza mitul dragostei zeitei lunii, Selene, pentru pastorul Endymion, aparandu-i sub forma unei bachante patimase. Un alt poem cu subiect mitologic, Hyperion, ultimul dintre titanii care au rasturnat stapanirea lui Uranus, a ramas neterminat. Keats a abordat si subiecte medievale. Ele au servit ca baza pentru poemul Isabella (1818), precum si pentru poemul "Ajunul Sfintei Agnes" (The Eve of St. Agnes, 1819). Ca si in alte creatii epice, talentul sau se manifesta cu cea mai mare forta in strofele lirice ale poemelor. Idealul sau estetic si-a gasit cea mai deplina intruchipare in poezia lirica. Modele remarcabile sunt poeziile "Oda unei privighetori" (Ode to a Nightingale), "Toamna" (To Autumn) sau "Oda la o urna greceasca" (Ode on a Grecian Urn). In ele s-au manifestat trasaturile caracteristice ale poetului: perceperea senzoriala a naturii, forta imaginatiei, darul neobisnuit de a insufleti intreaga lume inconjuratoare. Keats s-a ocupat si de formele poeziei si a lasat un mare numar de sonete splendide, imbogatind limbajul poetic cu noi mijloace expresive. In mod deosebit a reusit sa redea in cuvinte culorile naturii, infatisarea exterioara a obiectelor. In poezia lui Keats ele apar iluminate de o frumusete aparte, al carei izvor il constituie uimitoarea capacitate a poetului de a ridica fenomenele si obiectele lumii reale pana la treapta frumosului adevarat.   ODĂ LA O URNĂ GRECEASCĂ   Mireas-a liniștii eterne, fecioară încă nerăpită, Copil de suflet al tăcerii și-al timpului ce trece greu, Povestitoare din pădure, ce spui povestea înflorită Mai dulce ca în versul meu, O ! spune, spune ce-i legenda cu zei și oameni dimpreună. Din plaiurile-Arcadiene ori din a Tempei mândre văi, Și care-n horbotă de frunze, frumosul trup ți-l încunună ? Și ce fecioare răzvrătite, ce oameni sunt colo, ce zei ? Și ce-i năvala cea nebună și lupta ceea de scăpare ? Și fluierele care cântă ș-acea sălbatec-admirare ? Sunt dulci cântările-auzite, dar pentru mine-i mai plăcută Cântarea care nu se-aude; o ! fluiere, cântați mereu, Nu pentru simțurile mele, ci melodia voastră mută             Cântați-o sufletului meu ! O ! tinere, ce stai la umbră, cântarea ta nu vei curma-o, Cum din copacul larg de ramuri nici frunza nu s-a scutura. Cu orișicâtă îndrăzneală, nicicând tu nu vei săruta-o, Oricât te-ai crede de aproape. Și totuși nu te întrista: Deși nu ți-ai văzut norocul, nu-mbătrânește-a ta mireasă, Și tu de-a pururi vei iubi-o și ea va fi mereu frumoasă.   O ramuri, fericite ramuri ! frunzișul vostru totdeauna Îl veți păstra și primăverii voi nu veți zice bun-rămas Ferice cântăreț ! Din fluier doinești mereu și nou întruna             E-al fluierului dulce glas Iar tu, iubire fericită, tu încă ești mai fericită, Și tinerețea ta-i eternă, în veci înfiorată ești, Tu veșnic caldă, bucurie ce-ntruna poate fi sim'ită, Deasupra timpului ce trece ș-a patimilor omenești, Ce-ți lasă inima închisă, de jale și durere frântă, Usucă limba ta în gură și fruntea ta o înfierbântă.   Dar cine-s oamenii de colo ? Ei vin la jertfă și misteuri. O ! preot ne-nțeles de lme, la ce altar aduci grăbit Sărmana juncă ce se zbate și muge-ntruna către ceruri             Cu pântecele-mpodobit ? Ce orășel se vede-acolo, pe malul râului sau mării,  Ce pașnică cetate oare în vârful muntelui o fi, Din care iese tot poporul în dimineața închinării ? O ! mic oraș, a tale strade de lume nu vor mai vui Și nici un suflet de pe lume nu va veni ca să ne spuie De ce acuma stă acolo o părăsită cetățuie. O ! formă atică ! ce zveltă ești în podoabele-ți sculpate ! Cu mândri tineri și fecioare ca statuile-nmărmuriți, Cu ramurile din pădure și buruienile călcate,               De frumusețea ta vrăjiți, Noi stăm ca-n fața veșniciei, tăcută pastorală rece ! Tu vei rămâne în mijlocul durerilor ce vor mai fi, Atunci când vârsta cea de astăzi din viața asta s-o petrece. Și omenirii, ca prieten, vei spune tot ce poate ști : Că Adevărul e Frumosul, Frumosul Adevăr se cheamă, Atâta-i tot ce știți aicea, de alta nu mai țineți seamă.  

Iliada. Această operă povestește despre luptele purtate de grecii ahei pentru cucerirea cetății Troia. Din rândul acestora făcea parte eroul Ahile. Conflictul dintre ahei și troieni a durat zece ani. În cele din urmă, printr-un vicleșug, grecii au reușit să intre în cetatea Troia ascunși în interiorul unui cal uriaș din lemn. Astfel, troienii au fost înfrânți, iar cetatea lor a fost distrusă. „Iliada” este o epopee care stă la baza culturii occidentale, atât prin vechimea sa, cât și prin marea sa valoare literară. Este o operă compusă oral și transmisă pe această cale de-a lungul mai multor generații, iar prima sa variantă scrisă datează aproximativ din secolul al VIII-lea î.Hr. . Tradițional, „Iliada” este atribuită lui Homer (sau Homeros), poet epic și aed, care după spusele lui Herodot („părintele istoriei”), s-a născut în Ionia sau în insula Chios, cam în aceeași eră.  Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniți din Grecia cu troienii și aliații acestora, fiecare tabără fiind susținută de diverse divinități, cum ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. După zece ani de război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă.   In palatul lui Jupiter-Zeus are loc o petrecere la care participa toti zeii, mai putin Discordia, zeita vrajbei. Aceasta se napusteste in timpul chefului in palat foarte furioasa. Jupiter o calmeaza si aceasta se hotareste sa plece, lasand in urma un mar de aur care trebuia daruit celei mai frumoase zeite. Jupiter nu se poate hotari intre zeita dragostei, Venus; zeita intelepciunii, Minerva, fiicele sale si sotia sa Junona,astfel decide ca cele trei pretendente sa aleaga un muritor care sa decida cine va pastra marul. Ahile întruchipează virtuțile eroului războinic. Spre deosebire de el, Hector detestă războiul și nu luptă pentru glorie, ci pentru a-și apăra cetatea; este iubitor de pace și de rațiune. Figurile celor doi eroi reies și din cuvintele pe care și le adresează înainte de luptă - procedeu des folosit de Homer pentru caracterizarea personajelor, cuvintele lui Ahile sunt mânioase și jignitoare, în timp ce Hector vorbește calm și măsurat. Poetul își caracterizează eroii și din câte un epitet frecvent legat de numele personajului respectiv, de exemplu "șoimanul Ahile". Personajele sunt prezentate în mișcare, dinamismul fiind amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoșător al armelor unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea sugestivă a unei situații contribuie și comparația, care la Homer este dezvoltată pe mai multe versuri. Alături de eroi intervin și zeii, conferind operei un caracter miraculos. Astfel, Atena îl apără pe Ahile de sulița lui Hector, iar Apolo îl ascunde pe fiul lui Priam într-o ceață deasă spre a-l feri de mânia Peleianului.   Venus il alege pe fiul lui Priam si al Hecubei, Alexandru-Paris, un arcas foarte chipes, caruia in schimbul deciziei sale ii promite inima Elenei, cea mai frumoasa zana. Paris o alege pe Venus ca cea mai frumioasa. Venus il duce pe paris la Elena, unde Cupidon le strapunge inimile cele doi cu sageata dragostei. Junona care urmarea sa se razbune pe Paris desface legatura dintre Elena si sotul ei Menelaos. Deoarece exista un vechi pact intre marii conducatori ai timpului, cum ca acestia il vor ucide pe cel care va indrazni sa o fure pe Elena de la sotul ei. Astfel viteji ca Achile, Ulise, Aiax, Idomeneu, Diomede, batranul Nestor, doctorul Mahaon si Agamemnon, in frunte cu fratele acestuia, Menelaos pornesc pe corabii spre distrugerea Troiei.  Mania lui Achile Dupa noua ani de lupta zidurile Troiei erau inca in picioare. Agamemnon reuseste sa o rapeasca pe fiica lui Hriseu, Hriseida. Hriseu ii cere ajutorul lui Apolo, care trimite sageti otravite raspandind ciuma printe ahei.Agamemnon se lasa convins de Achile sa o inapoieze pe Hriseida, dar in schimb el isi ia femeia lui Achile, Briseida, si niste averi. Achile manios, de faptul ca prietenii sai de lupta nu realizeaza ca fara el sunt foarte usor de invins, isi ia corabiile si pleaca de pe campul de lupta. Iar mama sa, zeita Tetis, il convinge pe Jupiter sa dea victoria troienilor, astfel Jupiter trece de partea Ilionului. Prevestitorii ahei spuneau ca in anul care tocmai incepuse, al zecelea de razboi, vor fi darmate zidurile Troiei, astfel, lupta devine tot mai intensa Paris si Menelaos se infrunta pentru frumoasa Elena. Paris este ranit. Lupta devine din ce in ce mai sangeroasa pe masura ce zeii se amesteca mai mult.  Andromaca si Hector Zeii parasesc campul de lupta din ordinul lui Jupiter. Lupta sporeste in intensitate si devine foarte crancena. Hector afla de mania Minervei si o roaga pe mama sa, Hecuba, sa mearga impreuna cu toate doamnele catatii sa ii daruiasca jertfe. Hector ajuns in palatul tatalui sau decide sa-si revada sotia. Andromaca incearca sa isi convinga sotul sau sa ramana acum langa familia lui, insa Hector se reintoarce pe campul de lupta impreuna cu fratele sau Paris.  Pe campul de lupta invingatorul era decis de conducatorii armatelor, care se infruntau erau Hector si Aiax. Jupiter opreste lupta celor doi si dupa cum ii fagaduise lui Achile da victoria de partea troianului. Astfel, Agamenon decide sa incerce sa se impace cu Achile prin intermdeiul pritenilor lor, dar Achile nu este de acord. Foc la corabii Lupta porneste din nou. Ulise si Diomede sunt scosi din batalie. Troienii se apropie de corabii. Hector darama cu o piatra de moara poarta zidului ce le imprejmuieste. Neptun sare in ajutorul aheilor a caror singura scapare erau corabiile, pe care ii imbarbateaza. Junona il adoarme pe Jupiter si il ajuta pe Neptun sa treaca in fruntea aheilor. Hector este ranit in lupta . Jupiter se trezeste si readuce lucrurile in favoarea troienilor, vindecandu-l pe Hector.  Troienii piereau din ce in ce mai multi,asa ca s-au retras spre portile cetatii.Vazand aceasta Zeus ii porunceste zeitei Iris sa-i spuna lui Hector sa intre in lupta cand va vedea ca Agamemnon e ranit.Deci,cand Agamemnon a fost ranit Hector a intrat in lupta,dar Diomedes si Ulise au respins atacul,dar apoi,Paris il raneste pa Diomedes,astfel ca cei doi au fost nevoiti sa paraseasca lupta.Patroche,ii cere lui Ahile, care urmarea lupta de pe puntea corabiei sale,sa-i dea voie sa intre in lupta. Lupta era tot mai apriga.Zidul si santul nu-i mai puteau apara pe greci.In toiul bataliei Zeus trimite un semn:un vultur si un sarpe.Sarpele musca din vultur si acesta arunca sarpele in mijlocul troienilor,dupa care dispare.Acesta era un semn ca troienii sa inceteze lupta,dar Hector n-a luat in seama semnul si a inaintat cu armata cucerind zidul, in timp ce grecii fugeau spre corabiile lor. Zeus nu credea ca vreun zeu va indrazni sa-i ajute pe greci, dar Poseidon luand infatisarea profetului Calhas le da acestora o mare putere.Astfel,grecii au raspuns cu mult curaj atacului troienilor. Nestor se duce la Agamemnon,pe care il intalneste impreuna cu Diomedes si Ulise,toti raniti.Agamemnon este gata sa lanseze corabiile la apa,dar Ulise il opreste temandu-se ca grecii vor inceta lupta.In acest timp Hera il convinge pe Hypnos,zeul somnului sa-l adoarma pe Zeus.Profitand, Poseidon ii ajuta pe greci cu si mai multa putere.Astfel,grecii inaintau iar troienii se retrageau. Cand Zeus se trezeste din somn si ii vede pe troini fugariti de greci se infurie si-l trimite pe Apollo sa-i redea puterile lui Hector.Cu Hector in frunte troienii au repornit atacul. Sperand sa schimbe soarta luptei Patrocle se duce in cortul lui Ahile si se imbraca cu armura acestuia.Troienii,crezand ca este chiar Ahile ,au inceput sa se retraga.Patrocle i-a fugarit pana la zidurile cetatii,dupa care Apollo il opreste spunandu-i ca nu el este sortit sa-i nimiceasca pe troieni,ci Ahile Hector se hotaraste sa se lupte cu Patrocle.Lupta a durat mult,dar cu ajutorul lui Apollo, Hector il invinge pe Patrocle. Inainte sa moara Patrocle ii spune ca soarta lui este sa fie ucis de Achile, dar Hector n-a crezut. Vazand trupul neinsufletit al lui Patrocle,regele Menelaos se repezi sa-l aduca in tabara,dar Hector luase deja armura lui Achile si pentru a recupera trupul s-a dat o adevarata batalie. Achile plange moartea prietenului sau,in timp ce Hector tot incerca sa-i recupereze trupul.Achile,desi nu mai avea armura se hotaraste sa intre in lupta,dar cand a aparut Atena l-a invaluit intr-o lumina stralucitoare de care troienii au prins frica si au fugit.In timp ce troienii se adunasera la sfat Achile si ceilalti prieteni pregateu trupul lui Patrocle pentru inmormantare. Impacarea lui Achile Zeita Thetis ii daruieste fiului sau,Achile alte arme facute de Hefaistos si astfel,acesta putea sa-si razbune prietenul. Primindu-si armele Achile cheama la o adunare pe toti grecii ,apoi se impaca cu Agamemnon,care ii dadu numeroase darurei imoreuna cu sclava Briseis.In timp ce grecii tineau un ospat in cinstea zeilor Achile il plangea pe Patrocle. Achile porneste la lupta hotarat sa-si razbune prietenul.  Batalia devine un macel din clipa in care se amesteca zeii. Achile urmareste doar sa-l razbune pe Patrocle, adica sa-l ucida pe Hector, care era protejat de Apolo. Si Hector, la randul lui, dorea sa-si razbune fratele, Polidor. Apolo il indeparteaza pe Hector de pe campul de lupta, din fata lui Achile, invaluindu-l intr-un nor de aur. Achile il urmareste pe troian, in lupta sa il ucide pe Licaon, fiu al lui Priam. Achile se indreapta furios catre Troia. Apolon il salveaza pe viteazul Agenor de la moarte. Cu ajutorul lui Apolon troienii se refugiaza in cetate. Hector ramane in fata portilor pentru a da piept lui Achile de unul singur.  Moartea lui Hector Achile il urmareste pe Hector in jurul cetatii. Troianul este inselat de zeita Minerva si, mai apoi, rapus de Achile, care nu ii respecta rugamintea de a-i inapoia trupul famaliei lui Priam. Achile leaga corpul lui Hector de caleasca sa si il tareste in jurul cetatii. Familia indurerata a troianului cere indurare de la Achile, sa le dea trupul eroului lor. Andromaca isi plange mahnita sotul.  Achile il inmormanteaza pe Patrocle. Apoi tareste corpul lui Hector legat de caleasca de doisprezece ori in jurul mormantului. Cu ajutorul lui Mercur, batranul Priam, ajunge la Achile unde a cazut in genunchi in fata lui  si l-a implorat sa-i dea trupul lui Hector,acesta s-a indurat.Achile l-a intrebat pe Priam de cate zile are nevoie pentru a-l inmormanta. Acesta,raspuzandu-i ca ii trebuiesc 10 zile si multumindu-i, pleaca spre Troia unde ii organizeaza lui Hector o inmormantare si un ospat cum nu s-a mai vazut. Multi troieni au plans si au fost indurerati din cauza mortii lui Hector.   Ultimele zile ale Troiei In ajutorul Troiei vin amazoanele conduse de Pentesilea, si viteazul Memnon, dar ambii sunt ucisi de ahei. Achile este ucis de Paris, care ii strapunge calcaiul cu o sageata otravita. Dupa o lupta grea aheii recupereaza corpul lui Achile. Paris este ranit de o sageata si fuge la zana Enone, in munti, pentru a-si alina durerea.  Dupa zece, ani razboiul continua dand jertfe nenumarate zeului Marte.