Lecturi suplimentare și fișe de lectură resurse didactice pentru toate clasele

Fragment pentru transcriere clasa a II-a  

Transcriere poezie

Poezie pentru transcriere 

Fragment de transcris la clasa a II-a  

 

In muntii Neamtului de Calistrat Hogas comentariu   Date despre autor si opera:   Scriitorul Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, cu numele de Dimitriu. A fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu (născută Stanciu). A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, Hogáș fiind porecla bunicului dinspre tată.   În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viața Românească, din nr. 2 ("Floricica"). În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogaș.   19 aprilie 1847: Se naşte la Tecuci (Jud. Galati), în familia preotului Gheorghe Dimitriu, cel pe care istoria literară îl va eterniza sub numele de CALISTRAT HOGAŞ.   1855: Este înscris la şcoala publică, sub patronimicul Hogáş, din iniţiativa învăţătorului, Hogáş fiind porecla bunicului dinspre tată.   1860-1869: Urmează Academia Mihăileană, în generaţia lui A.D. Xenopol, Al. Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu şi alţii de care îl leagă prietenii durabile. După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de filozofie şi litere, tot din Iaşi, "branşa literară".   1869: În urma unui concurs, este numit profesor de "partea literară" la gimnaziul comunal din Piatra Neamţ şi, la foarte scurt timp - director.   17 ianuarie 1871: Se căsătoreşte cu fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamţ, foarte tânăra şi sfioasa Elena, căreia scriitorul i se va adresa cu apelativul "Elencu".   La 19 aprilie 1976, s-a stins din viață la Piatra Neamț, în vârstă de 94 de ani, Domnișoara Sidonia C. Hogaș, în chiar ziua de naștere a ilustrului ei tată. Prin grija nepoatei surorii sale, d-na Elena Zbanț, a fost înmormântată la cimitirul "Eternitatea", împreună cu urna fratelui ei incinerat, Aetiu Hogaș.   Amantul naturii                 „Amantul nestramutat al marilor privelisti ale naturii“, cel care de-a lungul vietii si-a trait vacantele batand Codrii Neamtului - a locuit intr-o casuta modesta, nu prea incapatoare pentru numeroasa-i familie. Asezata pe colt, la o intersectie principala, te invita si azi sa-i vezi interioarele, sa-ti aduci aminte de minunatele pagini din calatoriile sale montane, pigmentate la tot pasul cu glume si istorisiri pline de haz. Abia ce i-ai deschis portita si dai fata cu chipul „batranului satir“, purtand pe cap „palaria cat o roata de trasura“, dar lipsit de insufletirea de odinioara, caci „vestitul excursionist“ si-a lasat doar chipul cioplit in piatra si in poze si s-a mutat pe ceea lume…   Aflam de la custodele colectiei ca fostii sai elevi, carora le-a inchinat scrierile „in semn de dragoste si aducere aminte”, i-au multumit dupa talentul si posibilitatile lor. Unii i-au schitat portretul, altii i-au daruit bustul in marmura al lui Homer, caci “omul cu ochi de otel”, dupa cum il vedea Toparceanu, profesorul lor de greaca si latina ar fi, printr-o sincopa de veacuri, stranepot al marelui umanist al antichitatii. In sprijinul afirmatiei „depuneau marturie” ochii sai albastri, care, sub unele inflexiuni ale luminii, se opacizau aidoma celor ai genialului orb din Elada. Mai aflam ca Hogas s-a intitulat intotdeauna profesor si niciodata scriitor, iar in 1912, cand s-a pensionat, la 65 de ani, a primit o medalie – expusa intr-o vitrina – pe care se consemneaza „Ca rasplata a muncii pentru invatamant”.   Comentariu    "In muntii Neamtului" a aparut prima oara in revista „Viata romaneasca", in anul 1907.    Calistrat Hogas isi dedica intreaga sa opera literara descrierii muntilor. Inainte de el, Alecu Russo si Vasile Alecsandri au scris pagini entuziaste despre peisajul alpin modovenesc. Mare admirator al naturii. Hogas creeaza sub titlul "Pe drumuri de munte" ciclurile: "Amintiri dintr-o calatorie" si "In muntii Neamtului" in care zugraveste tablouri din natura ce incanta prin varietate si perspective largi "In muntii Neamtului" este un memorial de calatorie, una dintre cele mai frumoase si reprezentative evocari ale naturii patriei noastre.   Din cand in cand, descrierea peisajului montan este intrerupta de observatii, de cate o scurta meditatie, procedeu care are darul de a starni si mai mult interesul si curiozitatea cititorului: "Oare ziditorul a toata faptura n-a asezat cate o scanteie de viata si de simtire in fiecare lucru, de la om pana la firul de nisip?... De ce n-ar plange florile sau nu s-ar bucura si ele cu lacrimi de roua si de ce codrii nu s-ar tangui cu lacrimi de vânt'? Si de ce n-ar geme raurile cu eterne suspinari de ape." Hogas se manifesta ca un poet al naturii, ca un pictor, arhitect si povestitor; el divinizeaza natura, o vede ca un "templu" majestuos.   Muntii nu-i priveste decat rar de jos, urca pe culmi si admira totul intr-o desfasurare panoramica pana in departari. Templului i se canta o muzica potrivita: vanturi, furtuni cu acorduri tumultuoase. Hogas se distinge in creatia sa prin energie si robustete. Procedeele artistice folosite in descrierea naturii: exagerarea liniilor, ingrosarea contururilor, utilizarea ritmurilor si cadentelor muzicale, expunerea ampla si retorica contribuie la realizarea unor tablouri care se imprima usor in memorie. Toate acestea il impun pe Hogas ca pe un talentat cantaret al muntilor   Cele cinci texte care alcatuiesc ciclul povestesc etapele principale ale unei calatorii in Muntii Neamtului, prin indepartarea progresiva de oameni si de civilizatie (primul popas important, istorisit in Floricica, e la o mosie, unde calatorul e inconjurat de un grup numeros de tinere mondene si zburdalnice) si apoi reintoarcerea printre ei (La Tazlau este „epopeea" infruntarii fortelor dezlantuite ale apel, dar si „comedia" intalnirii cu un tip original de orasean in vacanta). Autorul calator are stiinta si interesul comunicarii cu semenii, fiind capabil sa se adapteze diapazonului existential al fiecaruia (fie ca o face cu adevarat, fie ca mimeaza numai, ironizand in subtext), dar cel mai bine pare sa se simta atunci cand se afla cu adevarat Singur (capitolul cu acest titlu relateaza punctul culminant al aventurii jubilatorii a omului ce se scufunda, si se confunda, chiar si numai cateva zile, in sanul naturii, neatinse si reinvigoratoare pana si in cele mai teribile manifestari ale sale).     Stilul hiperbolic (concretizat si in frecventa epitetelor imens, urias, nesfarsit si a altora de acelasi fel) se aplica atat personajului calatorului (care se foloseste de un cal „amarnic", ca in basme, e dotat cu o foame homerica si are capul plin de referinte livresti, totdeauna la indemana), cat si naturii (frageda si stralucitoare ca-n ziua dintai, dar si infricosatoare cand se dezlantuie intr-o furtuna, sau un puhoi de ape ce matura totul in cale), sau unora dintre oamenii intalniti in cale (si zugraviti in registrul monstruos-grotesc - cazul babei si fiicei din Spre Nichit - sau fabulos-uriesesc - ca Hutan si Sgribincea din La Tazlau). Hogaş e inzestrat cu un remarcabil dar descriptiv: tablourile sale de natura (ar merita comentate si comparate numeroasele „apusuri" si „rasarituri", fiecare aparte, fiecare sugestiv), niciodata prea lungi, stau marturie a unei sensibilitati mereu in stare de veghe si a unei imense iubiri pentru natura inca nepervertita de tehnica si de exploatarea mercantila. Lirismul de buna calitate al autorului nu risca niciodata sa cada in dulcegarie (decat, poate, in episodul, intr-un anume fel lateral, al vizitei la Floricica), pentru ca e in permanenta controlat de autoironie.   Fraza e ampla, ornata, metaforica, dar disciplinata de o solida cultura clasica si de obisnuinta claritatii latine. Confruntata cu un gen de text de o natagaduita originalitate (Calistrat Hogas nu are, cu adevarat, nici predecesori, nici imitatori), critica literara a ezitat intre recunoasterea placerii pe care o provoaca la lectura si severitatea indusa de prea marea evidenta a procedeelor, dupa cum a ezitat si atunci cand a fost vorba de a-l caracteriza pe autor conform unei grile generale, aplicabila intregii literaturi europene.

Si alta varianta                                                                            LITERATURA ROMANA Vasile Alecsandri-“Pasteluri” Dumitru Almas-”Povestiri istorice” Tudor Arghezi-“Cartea cu jucarii” Dimitrie Bolintineanu-“Legende istorice” Calistrat Hogas-“In Muntii Neamtului”        Al. Mitru-“Legendele Olimpului” Mihail Sadoveanu-“Dumbrava minunata”,”Un om necajit” George Toparceanu-“Rapsodii de toamna” Ioan Slavici-“Pacala in satul lui” Ionel Teodoreanu-“La Medeleni” Al. Vlahuta-“Romania pitoreasca” Cezar Petrescu-“Fram,ursul polar” George Cosbuc-“Cantece de vitejie” I.Al. Bratescu-Voinesti-“Intuneric si lumina” Vladimir Colin-“Legendele tarii lui Vam” Constantin Chirita-“Ciresarii” Radu Tudoran-“Toate panzele sus!” Ion Creanga-“Amintiri din copilarie” Mihai Eminescu-“Poezii”,”Fat-Frumos din lacrima”,”Scrisoarea III” Eusebiu Camilar-“Stejarul din Borzesti” St. O. Iosif-“Doina” Al. Mitru-“Legendele Olimpului” Grigore Alexandrescu-“Fabule”                                                                                 LITERATURA UNIVERSALA                                           Daniel Defoe-“Robinson Crusoe” La Fontaine-“Fabule” Mark Twain-“Din copilarie” Jonathan Swift-“Calatoriile lui Gulliver” Selma Lagerlof-“Minunata calatorie a lui Nils Holgersson” Jack London-“Colt-Alb” Edmondo de Amicis-“Cuore-inima de copil” Oscar Wilde-“Printul Fericit” E.T. A. Hoffmann-“Darurile”.

Racul, broasca si stiuca de Alexandru Donici  Racul, broasca şi o ştiucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat.  Şi la el toţi se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă Că sacul stă neclintit,  Căci se trăgea neunit.  Racul înapoi se da,  Broasca tot în sus sălta,  https://Versuri.ro/w/9k87  Ştiuca foarte se izbea Şi nimic nu isprăvea.  Nu ştiu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat,  Sacul în iaz nu s-a tras,  Ci tot pe loc a rămas.  Aşa-i şi la omenire,  Când în obşte nu-i unire: Nici o treabă nu se face Cu izbânda şi cu pace.

Numele și prenumele__________________________                 Data_________________                                                                                                                                                                                    Fișă de înțelegere a textului                                                            Soacra cu trei surori de Ion Creangă       Titlul poveștii este ________________________________________________________   Autorul _____________________________________________________________________   Personajele _________________________________________________________________   Vocabular: ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ ______________________________________ Câte nurori avea soacra? _____________________________________________________________________________   Cum se comporta soacra cu nurorile ei? _____________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________   Ce i-au făcut nurorile soacrei lor? _____________________________________________________________________________   Care este învățătura desprinsă din text? ______________________________________________________________________________                                   

                                                                 FIȘĂ DE ÎNȚELEGERE A TEXTULUI                                                         Monumentul De la Putna (file de legendă)   Care este titlul textului ? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …………… Care era cetatea de scaun a Moldovei ? ....................................................... ....................................................... ....................................................... Cum se numea apa lângă care s-a oprit voievodul si oștenii săi ? ....................................................... ....................................................... ....................................................... Ce cautau oștenii moldoveni împreună cu Ștefan cel Mare ? ....................................................... ....................................................... ....................................................... ....................................................... ....................................................... ....................................................... De ce au tras cu săgețile oștenii lui Ștefan ? ....................................................... ....................................................... ....................................................... . ....................................................... ....................................................... ....................................................... . Unde s-a oprit săgeata domnitorului Ștefan cel Mare ? ....................................................... ....................................................... ....................................................... . ....................................................... ....................................................... ....................................................... . Ce fel de ținut este Bucovina ? Descrieti imaginea vizuală. ....................................................... ....................................................... ....................................................... .. ....................................................... ....................................................... ....................................................... ...

Cum să domolim mânia Matei era un băiat destul de simpatic. Se bucura de familia şi prietenii săi şi, în general, si aceştia se bucurau de el. Am spus "în general" pentru că uneori Matei se enerva foarte tare. Dacă lucrurile nu ieşeau aşa cum vroia el, putea să strige şi să ţipe la ce din jur. Trântea uşi, împingea alţi copii, sau arunca cu lucrurile care se întâmplau să fie lângă el. Tatăl şi mama sa îi spuneau de mult timp cam aşa: "Ar fi bine să inveţi să te controlezi, tinere, altfel vei avea mari probleme". Matei a observat ca unii dintre prietenii săi de la şcoală îl evitau din ce în ce mai mult. Cu cât se enerva mai tare, cu atât vroiau să petreacă mai puţin timp cu el. Asta l-a îngrijorat pe Matei. Îi plăceau prietenii săi. Nu vroia să îi piardă dar nu ştia ce să faca în legătură cu asta. Fusese întotdeauna aşa. Oricât ar fi încercat problemele se adunau ca într-un vulcan care până la urma erupea. Matei simţea ca nu are nici un control. Ce putea face? Într-o sâmbătă dimineaţa tatăl său a venit de la magazinul de unelte şi a zis: "Matei, am un cadou pentru tine". Din punga de cumpărături a sccos un ciocan nou - nouţ şi o pungă de cuie strălucitoare. A luat o cutie veche de conserve şi a pus cuiele acolo. Dând lui Matei ciocanul şi cuiele, i-a spus: "De fiecare data când te enervezi du-te afară şi bate un cui în gardul din spatele casei". La început Matei s-a gândit că tatăl sau a luat-o razna sau ceva. Poate că fusese foarte stresat la serviciu însă Matei s-a gândit să încerce totuşi. Încercase orice altceva, de ce să nu încerce şi ceea ce zisese tatăl său? De fiecare când se enerva şi era acasă mergea şi bătea un cui în gard. Dacă se enerva la şcoală tinea socoteala şi mergea şi bătea numărul corespunzător de cuie în gard când ajungea acasa. Curând lui Matei a început să i se pară plictisitor să bată cuie în gard. Nu-i plăcea să ţină socoteala tuturor dăţilor când se enerva şi apoi să mearga în magazie să ia ciocanul, să meargă la gard şi sa bată câteva cuie mai ales dacă ploua şi era frig afară. Suprinzător, Matei şi-a dat seama că se enerva din ce în ce mai puţin. Era mai uşor să se controleze decât să ţină socoteala şi apoi să mearga şi sa bată cuie în gard. După ce a trecut o săptmână şi nu a trebuit să bată nici un cui s-a dus cu mândrie şi a spus tatălui său. "Bine" a spus acesta. "Mă bucur sa aud asta. Acum. în fiecare zi în care nu trebuie sa  baţi nici un cui poţi să mergi şi să scoţi unul din gard". Zilele au trecut, şi cuiele au ieşit unul câte unul, dar scoţându-le Matei a văzut ca lasă urme. Lemnul se strângea lângă unele găuri, închizându-le un pic, în vreme ce altele rămâneau la mărimea iniţială chiar dupa ce scotea cuiele. Când i-a spus tatălui său acesta a zis: "Seamănă un pic cu ceea ce se întâmplă când ne enervăm Mânia poate răni şi lăsa urme care se păstrează mult timp după ce mânia a trecut." Matei s-a gândit la cele spuse de tatăl său următoarele câteva zile. Nu-i plăcea că lăsase găuri în gard. De fiecare dată când trecea pe acolo îşi amintea de rănile lăsate de acţiunile sale. În week-endul următor a cerut tatălui său nişte chit şi a acoperit găurile dar tot se vedeau unde fuseseră. Matei voia să îndrepte ceea ce făcuse si şi-a întrebat tatăl dacă putea să vopsească gardul în week-endul următor. "Ce culoare ţi-ar plăcea sa foloseşti?" a întrebat tatăl său. Matei avea mai multe idei. Putea să vopseasca tot gardul într-o culoare, putea să vopsească fiecare scândură într-o culoare diferită, sau sa facă o pictură murală peste tot gardul. Putea organiza o petrecere de vopsire a gardului, putea să-şi invite prietenii sa deseneze gardul cu grafitti. Pe măsură ce se gândea, a descoperit că erau foarte multe lucruri pe care le putea face pentru a schimba ceea ce făcuse gardului. Asta, s-a gâdit Matei, este mult mai distractiv decât sa baţi cuie în gard.    

Ridichea uriaşă - poveste de citit la clasă   Ce frumoasă e vremea copilăriei, cu poveştile ei ... Vă mai amintiţi de povestea “Ridichea uriaşă”? Este un frumos basm rusesc care ne încântă prin acţiunea şi personajele sale: ridichea uriaşă, bunicul - moşul, baba - bunica, nepoţica, căţeluşul, pisica, şoarecele. Învăţătura/morala poveştii este una de valoare: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte”. Vă prezentăm pe scurt povestea.   Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche şi a crescut ridichea aceea mare-mare, cât capul omului şi mai mare.   Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ şi apucând-o de frunze trage şi trage, iar ridichea nu s-a lăsat deloc scoasă din pământ.   Moşul a chemat şi pe babă. Baba s-a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.   A chemat baba şi o nepoată. Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moş şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.   Nepoţica a chemat căţeluşul. Căţeluşul s-a agăţat de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moş şi moşul de ridiche şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.         Iaca şi pisica ajunge să ajute şi ea la scos ridichea. Pisica s-a agăţat de coada căţelului, căţeluşul de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag şi trag, trag, trag, dar ridichea tot nu s-a smuls.   - Staţi că mai aduc eu un tovarăş în ajutor! zice pisica. Şi pisica a chemat pe şoarece. Se prinde şoarecele de coada pisicii, pisica de căţeluş, căţeluşul de nepoţică, nepoţica de bunică, bunica de moş, moşul de ridiche şi trag, trag ... Ridichea s-a smuls şi a ieşit din pământ, dar toţi au căzut grămadă unii peste alţii ...   Aşa de mare a fost ridichea că au mâncat-o împreună cu tot satul …

    Lumea Literelor de Georgiana-Elena    Ca-n siragul cu margele  Stau in carte literele,  Si ne-asteapta cu mult dor  Sa intram in lumea lor.    Daca noi le invatam  Buni prieteni castigam.  Ce ne vor ajuta mereu,  Caci nu este foarte greu.  Dragi copii, sa invatam,  Cuvintele sa dezlegam!  Sa intram cu drag si spor  In Lumea Literelor!

    Zdreanţă de Tudor Arghezi L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă, Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i scos din câlţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş fără pareche. Dă târcoale la coteţ, Ciufulit şi-aşa lăieţ, Aşteptând un ceas şi două O găină să se ouă, Care cântă cotcodace, Proaspăt oul când şi-l face. De când e-n gospodărie Multe a-nvăţat şi ştie, Şi, pe brânci, târâş, grăpiş, Se strecoară pe furiş. Pune laba, ia cu botul Şi-nghite oul cu totul. - "Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. - "L-a mâncat!" "Stai niţel, că te dezvăţ Fără mătură şi băţ. Te învaţă mama minte." Şi i-a dat un ou fierbinte. Dar de cum l-a îmbucat, Zdreanţă l-a şi lepădat Şi-a-njurat cu un lătrat. Când se uita la găină, Cu culcuşul lui, vecină, Zice Zdreanţă-n gândul lui ”S-a făcut a dracului!”

    Povestea ceasului cu inimă de Victor Colin                Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea oraşului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur şi cifrele de pietre scumpe.               Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părţile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă şi îl desfăcu să îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mişca roţile dinţate şi bătea cu un ciocănel, făcând tic – tac, tic – tac…             Ceasul pe care îl găsise meşterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greşeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul şi îl aşeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el.             Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat şi îl aşeză în sala tronului păzit de doi ostaşi.Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc ţăranii, abia îi spunea împăratul: ”Vorbeşte! Îţi dau voie să vorbeşti o oră…” că ceasul cu limbi de aur şi arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura. Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură şi ultima bucăţică de pâine, împăratul îi spunea:        - Ei, vorbeşte şi tu! Îţi dau voie o clipă… Şi iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ţinea, ţinea şi nu se mai sfârşea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă! Dacă au văzut aşa, s-au strâns boierii într-o zi şi s-au dus la împărat.        - Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viaţa amară. Nu merge bine, Măria – ta!                L-a chemat împăratul pe ceasornicar şi i-a dat ceasul să-l repare. (…) Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas şi îl întrebă ce se întâmplă.       - Meştere, meştere – oftă piticul – ce să fac dacă am o inimă? Inima ţine cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe boierii hrăpăreţi… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine. Meşterul dădu din cap. Doar avea şi el o inimă şi-l înţelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( …)                 Pentru a ieşi din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meşter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mişcare ca şi piticul adevărat. Tare s-au bucurat boierii şi împăratul de noul ceas! L-au aşezat în sala tronului şi, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiaşii câte o clipă… Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în ţara poveştilor şi în locul lor fură aşezaţi pitici de fier, sau arcuri, lanţuri, pendule şi cuci. Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc,cu lanţ,cu pendule sau cu cuc,dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveştile pentru copii.(…..)