Recent Posts
Posts
Sistemul educational românesc preuniversitar din perspectiva organizării rețelelor școlare Termenul „rețele școlare” poate avea semnificații multiple. Astfel, poate face referire la interconectarea școlilor dintr-o zonă, dintr-o regiune sau de la nivel național. În țările mari, rețelele regionale de școli se bucură de mare popularitate, iar grație acestora, școlile se ajută reciproc, dezvoltându-se în domenii precum practicile de predare-învățare, utilizarea resurselor sau, pur și simplu, primirea noutăților. Rețelele școlare pot constitui o experiență însuflețitoare pentru toți: elevi, părinți și profesori. Art. 61. - (1) Rețeaua școlară este formată din totalitatea unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate provizoriu. (5) Rețeaua școlară a unităților de învățământ se da publicității la începutul fiecărui an, pentru anul colar următor. Cifra de școlarizare pentru învățaământul de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar. (6)    În cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar de stat se pot înființa și pot funcționa, conform legii, unități de învățământ cu clase constituite pe baza de contracte de parteneriat între unități de învățământ de stat și particulare acreditate, între acestea și operatori economici, precum și între instituții din țară și străinatate, pe baza unor acorduri interguvernamentale. (7)    Unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel sau formă, filieră și profil sunt supuse acreditării și evaluării periodice, conform legii.          Denumirea de sistem provine din limba greacă -systema, care înseamnă ansamblul unor părți, corelate între ele.         Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.         Sistemul de învaățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate gradele, profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și funcționează în baza unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, iar unele și cu caracter juridic, precum și a unor standarde educaționale.         Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante probleme socio-umane - educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea ca „Educația este cea mai mare și mai grea problema ce i s-a dat omului spre rezolvare". În România învățământul este o prioritate națională (Legea învățământului).        Ce este acela un sistem ? Un sistem reprezintă un ansamblu organizat de elemente (ființe, idei, concepte) interconectate prin multiple interacțiuni.      Sistemul presupune o anumită structură organizatorică în care elementele constituente au anumite funcții. Noțiunea de sistem este extrem de largă – această poate porni de la sistemele planetare, studiate din cele mai vechi timpuri, chiar de la modelul rudimentar al universului ”discutat” în ”școlile” filozofice antice (Platon, Pitagora etc) până la sistemele organice sau cele ale ideilor filozofice, sociale etc.        Teoria sistemelor arată că acestea au anumite caracteristici esențiale, indiferent de mediul și tipul lor: - Structură organizatorică; - Interacțiuni multiple între elementele constituente cea ce generează ideea de mișcare continuă a acestora; - Evoluția elementelor sistemului și, implicit, evoluția sistemului;        Evoluția oricărui sistem poate fi provocată (de regulă) de interacțiunile sistemului cu mediul extern. Astfel, interacțiunile de acest tip, conduc la evoluții (modificări ale caracteristicilor, stărilor) ale elementelor constituente și, drept consecință, vor fi provocate evoluții ale sistemului. În științele exacte, starea sistemului este legată de timp (momentul la care sunt determinate valorile elementelor constituente – caracteristicile acestora). Prin urmare, modificările interne, conduc evoluția sistemului spre stări noi, diferite de cele inițiale sau măsurate la un anumit moment!        Tranzițiile sistemului între două stări diferite, se realizează fie prin ”salturi violente” – tranziții bruște, forțate - ceea ce conduce la ideea unor modificări bruște ale caracteristicilor majorității elementelor constituente5. Revenirea sistemului în starea ”inițială (de dinaintea evoluției bruște) este aproape imposibilă sau realizabilă pe un traseu invers, total diferit de cel inițial!       Sistemul de învățământ din România este un subsistem al sistemului social global. El prezintă la intrare exigentele sociale contemporane privind educația tinerei generații, ale pregătirii forței de muncă și specialiștilor și la ieșire - finalitatile, valorizarea și eficiența instituțiilor de instrucție și educație, obiectivate în „produsul" sau specific - oamenii pregătiți, forța de muncă, specialiștii, capabili să se integreze cu randament și spirit creator în activitățile social-utile. Întotdeauna, între fluxurile de intrare și ieșire acționează un fenomen de reglare și optimizare, denumit conexiune inversă (feedback).   Principiile sistemului de învățământ din România       Dreptul la învățătură, asigurat tuturor cetățenilor României, fără nici o discriminare în condițiile statului de drept, democratic, în România toți cetățenii patriei au drepturi și sanse egale la învățătura, fără nici o discriminare de natură socială sau materială, de sex, rasă, etnie, religie, politică etc, garantându-se dezvoltarea și afirmarea personalității, dobândirea unei culturi și calificări profesionale, a unei educații diferențiate, în conformitate cu rezultatele în pregătire și aptitudinile fiecăruia.       Rețeaua școlară si sistemul de învățământ românesc, și nu numai, au o legătură strânsă între ele, deoarece, pe baza unui sistem bine organizat se dezvoltă retelele școlare, privind accesul la educatie.   Bibliografie: Suport de curs Remus Chină – Rețele și parteneriate în educație
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR” Facultatea de Științe ale Educației   REŢELE ŞI PARTENERIATE EDUCAȚIONALE. BENCHMARKING ÎN EDUCAȚIE   Note de curs   I.         Informații generale     Notă: Suportul de curs este destinat studenților anul II master ME din cadrul Facultății de Științe ale Educației, UCDC –București, an universitar 2018  - 2019      Descrierea cursului. Scopul principal al acestui curs este acela de a conștientiza participanții asupra importanței realizării unor ”rețele educaționale” pe orizontală (același tip de școli) sau pe verticală ( școli cu niveluri de școlarizare diferite) conectate cu procese de stabilire a unor ”benchmark-uri” (repere) și declanșarea unor procese de benchmarking  (procese de comparare).      Obiectivele cursului: Formarea unei viziuni de ansamblu asupra principalelor concepte și definiții privind rețelele și parteneriatele realizabile la nivelul sistemului educațional(intrasistemice) dar și între sisteme educaționale sau între sisteme educaționale și alte sisteme                 (transistemice); o Prezentarea sistemului educațional și a principalelor procese desfășurate pe verticală și orizontală în interiorul sistemului; o Prezentarea principalelor aspecte privind constituirea rețelelor de școli în interiorul sistemului educațional; o Prezentarea și analiza principalelor conexiuni dintre managementul calității (modele, referențiale, tehnici) cu procesele, entitățile din sistemul educațional și subsistemele componente; Formarea unui sistem de definiții, concepte, reguli, modele care pot conecta managementul calității cu  Procesele și subsistemele componente ale sistemului educațional; Însușirea principalelor teorii ale managementului calității în sistemul educațional; Definirea și analiza unor concepte specifice proceselor de comparare (benchmarking): Definirea benchmarks-urilor; Definirea bechmarks-urilor în educație Definirea și analiza proceselor de  benchmarking derulate la nivelul sistemelor educaționale . Concepte, istoric, evoluție Pe parcursul acestui curs studenții/masteranzii se vor familiariza cu: O serie de concepte specifice managementului; Modele și referențiale ale managementului calității; Tehnici de utilizare a instrumentelor calității în procesele educaționale și în procesele de comparare (procese specifice benchmarking-ului). Vor fi analizate modalitățile de implementare ale principalelor modele, referențiale, instrumente din managementul calității în sistemul educațional românesc, în special, cel care formează învățământul preuniversitar, la conexiunile din interiorul sistemului și la funcționarea entităților, cuprinse în diferite rețele și parteneriate din interiorul sistemului.        Organizarea temelor în cadrul cursului:   Introducere  I. REȚELE ȘI PARTENERIATE EDUCAȚIONALE Concepte. Termeni. Definiții Sistemul educațional românesc – un ansamblu de rețele școlare interconectate? Rețele școlare în sistemul educațional românesc Rețele școlare realizate pe „orizontală” (același tip de școli) Rețele și parteneriate realizate pe ”verticală” (școli cu niveluri de școlarizare diferite) . Exemplu ”Programul a doua șansă” 4. Parteneriate educaționale trans-sistemice (Erasmus, etc) II. BENCHMARKING ÎN EDUCAȚIE.   Concepte. Termeni. Definiții Importanța managementului fluxurilor informaționale în sistemul educațional  Studii de caz: rețele educaționale la nivel european. Instituții, organizații                       II.3  Anexe      Formatul și tipul activităților implicate  în curs Metode utilizate în timpul predării: expunerea, exemplul demonstrativ, conversația proactivă,  sinteza cunoștințelor, descoperirea dirijată; Referințe bibliografice obligatorii: Suportul de curs ”Rețele și parteneriate în educație”  Chină, R. Managementul calități în învățământul preuniversitar (referențiale, modele,  tehnici,        instrumente)    (2015).            Editura            Universitară,   București, http://www.editurauniversitara.ro/carte/pedagogie- 95/managementul_calitatii_in_invatamantul_preuniversitar_referentiale_modele_tehnici_inst rumente/11082   Drăgulănescu, N., Chină, R. și alții: Asigurarea calității educației – o abordare proactivă. 2014. Editura Standardizarea, București.  Deși nu sunt singurele resurse bibliografice, acestea au avantaje majore: acoperă integral tematica cursului, sunt scrise în limba română .  Materiale și instrumente necesare pentru curs Suportul de curs și resursele bibliografice obligatorii pot fi împrumutate acasă sau consultate la biblioteca facultății. Optimizarea desfășurării cursului poate fi optimizată de utilizarea suportului informatic adecvat: laptop, conectare la internet, comunicare pe mail etc.  Calendarul și programarea desfășurării cursului Lecturarea cursului și a resurselor bibliografice este esențială pentru studenți/masteranzi, indiferent de prezența efectivă la curs. Prezența la curs face to face este benefică pentru discuții și construirea unei polemici proactive privind tematica dezbătută în cadrul cursului.  Calendarul întâlnirilor va fi comunicat în timp util, la secretariatul facultății. Politica de evaluare și notare Evaluarea se realizează doar pe baza unui examen scris – lucrare scrisă, alcătuit cu itemi din tematica sillabus –ului. Contestațiile se pot face personal în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor și se depun la secretariatul facultății în formă scrisă. Politica de evaluare și de notare este flexibilă și adaptabilă pentru orice tip de situație: studenți cu dizabilități sau studenți aflați în incapacitate temporară de deplasare. Strategii de studiu recomandate Masterandul trebuie să citească cu atenție informațiile din suportul de curs și să aprofundeze conținutul acestuia.. O simplă citire a suportului de curs nu este suficientă pentru obținerea unei note de trecere. Pentru o mai bună înțelegere a unor elemente prezentate în suportul de curs se poate recurge la bibliografia opțională.    CUPRINS Introducere  Introducere  Partea I: REȚELE ȘI PARTENERIATE EDUCAȚIONALE Concepte. Termeni. Definiții Sistemul educațional românesc – un ansamblu de rețele școlare interconectate? Rețele școlare în sistemul educațional românesc Rețele școlare realizate pe „orizontală” (același tip de școli) Rețele și parteneriate realizate pe ”verticală” (școli cu niveluri de școlarizare diferite). Exemplu:  ”Programul a doua șansă” Parteneriate educaționale trans-sistemice (Erasmus, etc) Partea a II-a: BENCHMARKING ÎN EDUCAȚIE.   Concepte. Termeni. Definiții Importanța managementului fluxurilor informaționale în sistemul educațional  Studii de caz: rețele educaționale la nivel european. Instituții, organizații                       II.3  Anexe        INTRODUCERE Este necesar un astfel de curs, în contextul actual? Noi spunem că DA! Din cel puțin următoarele cauze: ”Salturile tehnologice” deosebit de spectaculoase ale societății actuale permit, din ce în ce mai mult, accesul la orice tip de informație a oricărei persoane, indiferent de pregătirea acesteia! Există o tendință ”globală” de utilizare a informațiilor referitoare la performanțele unor organizații, denumite generic ”bune practici”, în procese de comparare pentru îmbunătățirea activităților altor organizații. Astfel de procese, numite ”procese de benchmarking” pot fi dezvoltate, cu rezultate semnificative, în interiorul unor rețele educaționale. Posibilitățile multiple de conexiune ultrarapidă între diferite puncte ale globului precum și între diferite entități educaționale, componente ale unor sisteme educaționale reprezentative ale unor culturi diferite, creează premisele realizării unor rețele de școli[1] din interiorul unui sistem educațional sau  cu școli din mai multe sisteme educaționale, rețele în interiorul cărora se pot transmite, transfera sau pune în comun, experiențe privind rezolvarea unor probleme vitale pentru tipul de școli respectiv sau, chiar pentru sistemele educaționale din care fac parte școlile angrenate în astfel de ”jocuri” educaționale.  Realizarea unor astfel de rețele ”educaționale ”presupune utilizarea unor instrumente adecvate între care ”parteneriatul” este unul dintre cele mai importante.  Prin urmare, parcurgerea unui curs despre rețele educaționale (rețele de școli) este necesar dar și deosebit de util, având în vedere că anumite concepte, deosebit de importante în mediul de afaceri (benchmarking, bencmark etc) sunt, încă, insuficient utilizate în sistemele educaționale.   Documentele Comisiei Europene, elaborate în ultimii ani, referitoare la evoluția sistemelor educaționale din spațiul comunitar pun un accent deosebit pe acțiunile destinate încurajării proceselor de comparare (benchmarking) între entități educaționale din sisteme educaționale diferite astfel încât aceste procese să genereze ”bune practici” utilizabile în orice școală din uniune. Un document relevant, în acest sens, este, în opinia noastră, ”Strategia Europa 2020” (ET 2020) în care sunt subliniate elementele menționate anterior.   Așa cum am menționat în ”informații generale” scopul principal al acestui curs este acela de a conștientiza participanții asupra importanței realizării unor ”rețele educaționale” pe orizontală (același tip de școli) sau pe verticală ( școli cu niveluri de școlarizare diferite) conectate cu procese de stabilire a unor ”bechmark-uri” (repere) și declanșarea unor procese de benchmarking ( procese de comparare).       Partea I:  REȚELE ȘI PARTENERIATE EDUCAȚIONALE                                                                     1.         Concepte. Termeni. Definiții       1.1        Sistem (L. von Bertalanffy - TGS[2]) Sistem - Un ansamblu organizat de elemente (ființe, idei, concepte) interconectate prin multiple interacțiuni.    Teoria sistemelor este una relativ nouă, introdusă în 1945 de către biologul Ludwig von Bertalanffy. ” The general systems theory”, prescurtat (T.G.S.),  este o teorie complexă, având la bază teorii matematice, precum: teoria informației, teoria deciziilor, teoria ecuațiilor diferențiale, probabilităților, topologiei, algebrei etc. Teoria sistemelor, concepută de Bertalanffy, utilizează concepte fundamentale precum: informație, interacțiune, entropie, organizare, izomorfism, integralitate.   Ideea de sistem presupune: ansamblu (mai multe), organizare, interacțiuni multiple, obiective comune, procese interconectate etc. Conform teoriei lui L. v. Bertalanffy, în natură nu există obiecte izolate, deoarece acestea sunt asociate cu alte obiecte (de același tip sau tipuri diferite). Desigur, noțiunea de sistem era intens utilizată cu mult timp înainte de crearea TGS de către L. Bertalanffy. Științele exacte utilizau din plin acest concept cu mult timp înainte de elaborarea TGS. Este evident că această teorie a fost prezentă mai ales în scrierile și cercetările fizicienilor sau filozofilor (începând chiar cu Platon). Unii specialiști asociază această teorie ca fiind o disciplină subordonată logicii matematice, având la bază demonstrația lui Gödel[3] asupra existenței unor expresii nedecidabile în orice sistem formal[4]. Ideea de sistem este asociată cu cea de grup, ansamblu de mai multe elemente aflate într-o multitudine de interacțiuni și conexiuni – toate subsumate unui scop comun. ”Elementele” pot fi,  într-o paletă extrem de largă, idei, concepte, oameni (sau, în general), ființe, obiecte, etc. Sistemul presupune o anumită structură organizatorică în care elementele constituente au anumite funcții. Noțiunea de sistem este extrem de largă – această poate porni de  la sistemele planetare, studiate din cele mai vechi timpuri, chiar de la modelul rudimentar al universului