L-aţi vazut cumva pe Zdreanţa,
Cel cu ochii de faianţa?
E un caine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parca-i strans din petice,
Ca sa-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atarna
Şi pe ochi, pe nara carna,
Şi se-ncurcaşi descurca,
Parca-i scos din calţi pe furca.
Are însa o ureche
De pungaş fara pareche.
Da tarcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa laieţ,
Aşteptand un ceas şi doua
O gaina sa se oua,
Care canta cotcodace,
Proaspat oul cand şi-l face.
De cand e-n gospodarie
Multe a-nvaţat şi ştie,
Şi, pe branci, taraş, grapiş,
Se strecoara pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
— „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. — „L-a mancat!”
„Stai niţel, ca te dezvaţ
Fara maturaşi baţ.
Te învaţa mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţa l-a şi lepadat
Şi-a-njurat cu un latrat.
Cand se uita la gaina,
Cu culcuşul lui, vecina,
Zice Zdreanţa-n gandul lui
„S-a facut a dracului!”
Cuţul negru peste tot
Trece vama ganditor,
Cu urechile pe bot.
Cuţul este calator.
Sa cutez ceva sa-i spun?
Nu ştiu ce are sa creada.
Trebuie sa fie bun:
A dat niţeluş din coada.
Însa finca e pe jos,
S-a uitat, nu s-a oprit.
E frumos, dar ce folos
Daca-i aşa de grabit?
Cine-o fi gasit cu cale,
Pe-nserate, de i-a scris,
Pe adresa dumisale,
Sa pofteasca la Paris?
Strabatem iaraş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş banca-n frunze ne-aşteapta la fantani.
Doi îngeri duc beteala fantanilor pe mani.
Ne-am aşezat alaturi şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea şi vreau sa-i mangai ochii…
Privirea întarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure sa-l iau sa i-l dezmierd…
Orice vroiesc ramane îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang şi s-o sarut –
Dar braţele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.
Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaraş vremea dintr-o-ntarire noua
Şi sa-nviem adancul izvoarelor de roua.
Şi cum scoboara noaptea, aldata aşteptata,
Îmi pare veche luna -şi steaua ce se-arata,
Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vanat.
Şi fara glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.
Nu-ţi voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat pe o carte,
În seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi şi gropi adanci
Suite de batranii mei pe branci
Şi care, tanar, sa le urci te-aşteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.
Aşeaz-o cu credinţa capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.
Ca sa schimbam, acum, întaia oara
Sapa-n condei şi brazda-n calimara
Batranii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stapani.
Şi, framantate mii de saptamani
Le-am prefacut în versuri şi-n icoane,
Facui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strans l-am preschimbat în miere,
Lasand întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcand uşure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatra
Şi am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar înalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surdaşi amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbaveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptaţirea ramurei obscure
Ieşita la lumina din padure
Şi dand în varf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsa leneşa pe canapea,
Domniţa sufera în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurita
Împarechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald îmbraţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Far-a cunoaşte ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndraznit
Sa se creada în putere
A prada stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gandea ca o albina-i
Slaba, micaşi puţina,
Pe cand el, hoţşi borfaş,
Langa ea-i un uriaş.
Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Ca da-n stup de cate una.
Roiul, cum de l-a zarit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteala sa-i mai ceara
Nu! L-au îmbracat cu ceara,
De la bot pana la coada
Tabarate mii, gramada,
Şi l-au strans cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Nu ajunge, vream sa zic,
Sa fii mare cu cel mic,
Ca puterea se aduna
Din toţi micii împreuna.
