O furnica mica, mica
Dar înfipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept nişte craci.
Marunţica de faptura
Duse, harnica la gura
O farama de ceva
Care-acasa trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o sa vie.
Un te duci aşa degraba
Gandul meu mahnit o-ntreaba
}nca nu te-ai lamurit
Ca greşeşti şi-ai ratacit?
Cu merinda îmbucata
Te-ai suit pana-n cravata
Şi mai ai pana-n chelie
Doua dealuri şi-o barbie.
Nu vrei tata sa-ţi arat
Cum iei drumul îndarat?
Sa-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagina de carte?
S-ajungi virgula tarzie
Într-un op de poezie?
Ma gandesc ce-i de facut
S-o feresc de neştiut,
Ingrijat de ce-o sa zica
Maica stareţa furnica
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteapta în zadar.
Scumpi copii, dupa vacanța,
Va mai amintiți de Zdreanța,
Cel cu ochii de faianța,
Cum l-am scris și l-ați citit?
Cîte unul, cîți ați fost,
L-învața și pe de rost.
Rasfațat și mult iubit
Zdreanța-al nostru a murit.
Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea și osul.
Își pierduse și mirosul
Și vederea, șchiopatînd
Și cazînd din cînd în cînd.
Ma striga din glod și apa
Sa-l mai scot din cîte-o groapa,
Aducîndu-și poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua strîmb printre strujani
Dînd cu botu-n bolovani,
Pentru ca întîi și-ntîi
Sa-l ridic și sa-l mîngîi.
Zdreanța, fara sa ma vada,
Ma știa cam prin livada.
Sufar de atunci cumplit
Sa știu Zdreanța ca-a murit.
Plînge sufletul din mine.
Îl aștept și nu mai vine.
Mai aflați, și nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.
Vremea deapana și toarce
Și ce-a fost nu mai se-ntoarce.
Carte frumosa , cinste cui te-a scris
Încet gandita, gingaş cumpanita;
Eşti ca o floare, anume înflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.
Eşti ca vioara, singura ce canta
Iubirea toata pe un fir de par,
Şi paginile tale, adevar,
S-au tiparit cu litera cea sfanta.
Un om de sange ia din pisc noroi
Şi zamisleşte marea lui fantoma
De reverie, umbraşi aroma,
Şi o pogoara vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnica se pare,
Pe cat e ghiersul carţii de frumos.
Carte iubita, fara de folos,
Tu nu raspunzi la nici o întrebare.
Strabatem iaraş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş banca-n frunze ne-aşteapta la fantani.
Doi îngeri duc beteala fantanilor pe mani.
Ne-am aşezat alaturi şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea şi vreau sa-i mangai ochii…
Privirea întarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure sa-l iau sa i-l dezmierd…
Orice vroiesc ramane îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang şi s-o sarut –
Dar braţele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.
Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaraş vremea dintr-o-ntarire noua
Şi sa-nviem adancul izvoarelor de roua.
Şi cum scoboara noaptea, aldata aşteptata,
Îmi pare veche luna -şi steaua ce se-arata,
Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vanat.
Şi fara glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.
Decum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Sa mai vada, izma-creaţa
A-nflorit de dimineaţa?
Se-ngrijeşte gospodina
De-nfloreşte şi sulfina,
Caci plutise val de ceaţa,
Asta-noapte, pe verdeaţa.
A gasit toata gradina
Înflorita, şi verbina,
Şi s-a-ntors, dupa povaţa,
Cu o proba de dulceaţa.
