Mihail Bulgakov

Cuvânt înainte.           Îl previn pe cititor că nu am nici un amestec în compunerea însemnărilor care urmează şi că ele mi-au parvenit în nişte împrejurări stranii şi câtuşi de puţin plăcute.           Chiar în ziua sinuciderii lui Serghei Leontievici Maxudov, fapt petrecut la Kiev în toamna anului trecut, poşta mi-a adus un pachet voluminos, pregătit din timp de sinucigaş, precum şi o scrisoare.           Pachetul cuprindea însemnările de faţă, iar scrisoarea avea un conţinut din cele mai neobişnuite.           Serghei Leontievici îmi scria că, plecând dintre cei vii, îmi dăruieşte însemnările sale pentru ca eu, singurul lui prieten, să le redactez, să le semnez cu numele meu şi astfel să le încredinţez tiparului.           O dorinţă stranie, totuşi lăsată cu limbă de moarte.           Timp de un an întreg am tot căutat să dau de urma vreunor rubedenii sau a unor persoane apropiate lui Serghei Leontievici. Zadarnic! În ultima lui scrisoare nu mă înşelase: într-adevăr nu mai avea pe nimeni.           Astfel că i-am primit darul.           Acum, încă ceva: îi mai comunic cititorului că sinucigaşul n-a avut niciodată vreo legătură cu lumea teatrelor şi nici cu dramaturgia, rămânând totdeauna ceea ce a şi fost de fapt, adică un modest corector la gazeta Curierul navigaţiei şi care a încercat, o singură dată în viaţă, să se exprime ca beletrist, din păcate fără succes, căci romanul lui Serghei Leontievici n-a văzut lumina tiparului.           Astfel, însemnările lui Maxudov nu sunt decât rodul propriei sale fantezii, ba chiar, din nefericire, al unei fantezii bolnave. Căci Serghei Leontievici suferea de o boală care, în limbaj medical, poartă o denumire foarte urâtă. Suferea de ipohondrie.           Pe de altă parte, cunoscând îndeaproape viaţa teatrală a Moscovei, pot afirma cu toată certitudinea că oameni sau teatre ca acelea zugrăvite de răposatul nu există şi nici n-au existat vreodată.           În sfârşit, o a treia şi ultimă observaţie: contribuţia mea la redactarea însemnărilor sus-amintite a constat în aceea că le-am dat un titlu înlăturând apoi epigraful pe care l-am socotit cu totul pretenţios, inutil şi chiar neplăcut.           Epigraful suna astfel: „Fiecăruia după faptele sale…”           Afară de aceasta, am aşezat semne de punctuaţie acolo unde era nevoie.           De stilul lui Serghei Leontievici nu m-am atins, deşi, evident, este un stil cam neîngrijit. Totuşi, ce poţi pretinde unui om care, la două zile după ce a pus punct respectivelor însemnări, s-a aruncat cu capul în jos de pe marele Pod cu lanţuri!           Aşadar…           PARTEA ÎNTÂI.           Capitolul 1           Aventura începe.           La 29 aprilie a trecut peste Moscova o furtună cu trăsnete, răcorind-o; văzduhul căpătase o dulceaţă proaspătă şi sufletul parcă se mai îmbunase şi el, prinzând din nou dragoste de viaţă.           Îmbrăcat în costumul meu cel bun şi cu paltonul încă destul de prezentabil, mergeam pe o stradă din centrul capitalei într-un loc unde, până atunci, nu mai fusesem niciodată. Motivul excursiei l-a constituit scrisoarea ce se afla în buzunarul meu şi pe care o primisem cu totul pe neaşteptate. Iat-o: „Mult preastimate Serghei Leontievici!           Nutresc o vie dorinţă de a te cunoaşte şi, în acelaşi timp, de a-ţi solicita părerea într-o problemă foarte delicată şi care ar putea să te intereseze în mare măsură.           Dacă dispui de timp, aş fi bucuros să ne putem întâlni miercuri, la orele 4, în clădirea Scenei de studii a Teatrului Independent.           Cu salutări, X. Ilcin.”           Scrisoarea era scrisă cu creionul, iar colţul din stânga, sus, purta un antet: „Xaveri Borisovici llcin regizor – Scena de studii a Teatrului Independent.”           Numele lui Ilcin îl întâlneam atunci pentru prima oară, şi nu auzisem niciodată de existenţa unei „Scene de studii”. Despre Teatrul Independent auzisem, ştiam că este unul din teatrele noastre foarte cunoscute, dar nu văzusem acolo nici un spectacol.           Scrisoarea mi-a trezit un viu interes, mai ales că pe vremea aceea nu primeam nici un fel de scrisori. De fapt, eu nu sunt decât un modest corector la gazeta Navigaţia. Locuiam pe atunci într-o cămăruţă, la etajul şase, prea puţin confortabilă, totuşi separată, şi care se afla prin cartierul Krasnâe Vorota, chiar lângă intrarea Homutovski.           Aşadar, mergeam în ziua aceea pe stradă, trăgând în piept aerul răcorit de ploaie, mă gândeam la furtuna care sta să se dezlănţuie din nou, precum şi la Xaveri Ilcin şi mă întrebam cum de-o fi izbutit să afle de existenţa mea, prin ce mijloace mi-a dat de urmă şi ce problemă o fi având de rezolvat cu mine. Totuşi, oricât m-am străduit să-mi dau seama, n-am reuşit s-o fac, mai ales în ceea ce priveşte ultima întrebare, şi astfel am rămas la ideea că Ilcin o fi vrând, pesemne, să facem un schimb de locuinţă.           Desigur, ar fi trebuit să-i scriu la rândul meu şi să-l invit la mine acasă, de vreme ce dânsul era cel care avea treabă cu mine, dar, ca să fiu sincer, mi-ar fi fost ruşine să-mi vadă odaia, casa în care locuiam şi pe locatarii din jur. Mărturisesc că am o fire ciudată, iar oamenii îmi inspiră teamă. Închipuiţi-vă şi dumneavoastră: cam ce ar fi gândit Ilcin dac-ar fi venit la mine şi mi-ar fi văzut canapeaua cu pânza ruptă şi cu arcurile în afară, becul de lângă masă cu abajurul răsucit dintr-o foaie de ziar, pisica umblând de colo până colo, în timp ce din bucătărie ar fi răsunat întruna sudalmele Anuşkăi?           Am intrat pe o poartă înaltă de fier forjat şi am trecut pe lângă o prăvălioară la uşa căreia un om cu părul alb vindea insigne şi rame pentru ochelari.

PIESĂ ÎN PATRU ACTE             Personajele:           Actul întâi.           EVA VOIKEVICI, 23 ani.           ADAM KRASOVSKI, inginer, 28 ani.           EFROSIMOV ALEXANDR IPPOLITOVICI, academician, 41           DARAGAN, aviator, 37 ani.           GOGOAŞĂ-NEVICTORIE, scriitor, 35 ani.           ZAHĂR SEVASTIANOVICI MARKIZOV, exclus din sindicat,           32 ani.           ANIA, fată în casă, 23 ani GULLER I 1.           GULLER AL II-LEA S (tm) ţ' primari KLAVDIA PETROVNA, doctor-psihiatru, 35 ani PAVLOV, aviator.           Luna mai în Oraş. O cameră la parter, o fereastră deschisă spre curte. Ceea ce sare în ochi în ambianţa camerei este becul ce atârnă deasupra mesei, acoperit de un abajur bogat. Pare special potrivit pentru pasienţe, dar orice gând la pasienţe se exclude de îndată ce lampa luminează chipul lui Efrosimov (aşa cum apare el la Krasovsld). Se observă de asemenea difuzorul, din care curge sonor şi plăcut Faust transmis în direct de la operă. în curte se aude din când în când o armonică. Lingă cameră e antreul, în antreu – telefonul.                 ADAM (sărutând-o pe Eva): Minunată operă Faust-ul ăsta. Dar tu mă iubeşti? EVA Te iubesc.           ADAM Astăzi Faust, iar mâine plecăm la Grindul Verde! Sunt fericit! Cât stăteam la coadă după bilete, m-am făcut deodată lac de sudoare şi am înţeles că viaţa e frumoasă! ANIA (intră pe neaşteptate): Ah. ADAM Ania! Măcar să fi. asta. cum să zic. să fi bătut la uşă.           ANIA Adam Nikolaevici, credeam că sunteţi la bucătărie!           ADAM La bucătărie? La bucătărie? Ce să caut la bucătărie când la radio se transmite Faust? ANIA (aşază vasele pe masă.) ADAM O lună şi jumătate la Grindul Verde! (Jonglează şi sparge un pahar). EVA Frumos. ANIA Bravo. Era paharul vecinului. Paharul lui Daragan.           ADAM Cumpăr altul, li cumpăr lui Daragan cinci pahare. Ai dreptate, Anna Timofeevna. Chiar la           — Teatru Mitiail Bulgakov bucătărie trebuia să fiu acum, fiindcă voiam să-mi curăţ pantofii cei galbeni. (Dispare.)           ANIA Ah, cât vă invidiez, Eva Artemievna. Şi frumos, şi inginer, şi comunist.           EVA Ştii, Aniutocika, se pare că într-adevăr sunt fericită. Deşi. dar. naiba ştie! Apropo, de ce nu te măriţi, dacă ţi-o doreşti chiar atât de mult?           ANIA Eu am noroc numai de canalii, Eva Artemievna! Nu ştiu cum pun unele mâna pe d-ăia bunii, dar eu tot dau peste câte-o tinichea, că mie, ca la tombolă, norocul îmi hărăzeşte doar fleacuri de nimic! Şi, pe deasupra, mai şi bea, ticălosul. EVA Bea?           ANIA Stă tolănit în izmene, cu un pince-nez albastru pe nas, citeşte Contele de Monte-Cristo şi bea cu Kubik.           EVA Pare cam huligan băiatul, dar trebuie să fie foarte original.           ANIA Şi încă ce original! Un bandit cu armonică. Nu, nu-mi trebuie mie acte cu el. Săptămâna trecută 1-a bătut pe birocratul ăla de la numărul zece şi l-au dat afară din sindicat. Ba a mai înşelat-o şi pe Baranova, de l-au pus să-i plătească pensie alimentară. Păi asta-i viaţă?           EVA Da, dacă stau să mă gândesc bine, se pare că într-adevăr sunt fericită.           ANIA în schimb Daragan e nefericit. EVA A şi aflat?           ANIA I-am spus eu. EVA Dar asta-i o ticăloşie, Ania!           ANIA Da ce? N-o să afle şi aşa? Mă întreabă astăzi: „Zici că Eva vine diseară la Adam?” Iar eu îi spun: „Vine şi rămâne”. „Cum?” „Aşa – zic – astăzi au fost la starea civilă!” „Cum?!” Aha, aha, v-aţi cam înroşit! Aţi sedus tot palierul.           EVA Ce tot inventezi! Pe cine am sedus? ANIA Lăsaţi că o să vedeţi astăzi! O să apară şi Gogoaşă.           Alt îndrăgostit!           EVA La Grindul Verde! Fără întârziere, mâine seară, în vagon-lit, de-a-ntâia şi fără Gogoşi!           Ania mătură cioburile şi iese.           (intră în goană): Dar camera mea îţi place? Nu-i rea. Da, îmi place.           Adam o sărută.           Stai, că iar dă buzna Ania. Stai, aşteaptă! Nimeni! N-o să vină nimeni. (O sărută.)           Brusc de afară se aud voci. Vocea lui Markizov: „Burghezule/” Vocea lui Efrosimov: „Ăsta-i huliganism!”. Vocea lui Markizov: „Cum? Cine-i huligan aici/”' – şi pe pervaz sare, din curte, Efrosimov. Este agitat. Nu-şi poate controla gesturile. Efrosimov e slabras, în ochi are ceaţă, iar în ceaţă – luminări aprinse. E îmbrăcat într-un costum superb, incit se vede clar că s-a întors recent dintr-o delegaţie în străinătate, iar cămaşa lui impecabilă demonstrează că e neînsurat şi că nu se îmbracă singur, ci există o băbuţă care, convinsa că Efrosimov e un semizeu, îi spală, îi calcă, îi aminteşte ce are de făcut şi dimineaţa îi serveşte lotul de-a gata.           Peste umăr, de o curea, Efrosimov poartă un mic aparat foarte asemănător cu unul de fotografiat. Pe cei din jur îi uimeşte cu intonaţiile şi gesturile sale ciudate.           Iertaţi-mă, vă rog!           Ce s-a întâmplat?           Mă urmăresc nişte huligani beţi! (Sare în cameră.)           Pe pervaz apare Markizov. Arată cum l-a descris Ania, e în indispensabili, cu pince-nez albastru şi, cu toate că-i o seară sufocantă, poartă palton cu guler de blană.           Cine-i huligan? (Spre fereastră.) Cetăţeni! Aţi auzit? M-a făcut huligan. (Către Eţrosimov.) Când ţi-oi da una peste ceafă ai să vezi tu cine-i huligan!           Markizov! Şterge-o numaidecât din camera mea i Şi-a mai pus şi pălărie! Ce părere-ţi faci? Pentru Dumnezeu! îmi sparge aparatul! Ieşi afară din cameră! (Către Adam.) Telefonează imediat la miliţie! (intră în fugă): Iară, Zahăr?! îmi cer scuze, Anna Timofeevna! Am fost jignit, nici un Zahăr! (Către Eva.) Vreţi să deranjaţi miliţia, acum, seara? Membri de sindicat, cumva? Pleacă, Zahăr!           Plec dacă doriţi. (în fereastră.) Vasenka, drăguţule! Şi tu, Kubik! Secundanţii mei devotaţi!           Î3*           Postaţi-vă, prieteni dragi, la intrarea principală. Trebuie să iasă de aici un parazit în sacou mov. Un fotograf-alcoolic. Ne-am dat întâlnire la un duel. (Către Efrosimov.) Iar pe dumneata, conte străinesc, te-aş sfătui să nu ieşi! Întinde-ţi un pat de campanie în apartamentul ăsta şi trece-te în cartea de imobil. Salutare. (Dispare.)           Ania iese în fugă.           Mie numai de un lucru îmi pare rău, că la scena asta n-a asistat guvernul sovietic. să-i pot arăta cu ce material are de gând să construiască societatea fără clase! (Pe fereastră zboară o cărămidă.)           Markizov! Ai să ajungi la răcoare pentru huliganism!           Ah, ce canalie!           Eu – alcoolic? Eu – alcoolic? Eu nu pun în gură nici picătură de alcool, vă asigur! Ce-i drept, fumez, fumez foarte mult!           Liniştiţi-vă, liniştiţi-vă. ăsta-i pur şi simplu un derbedeu!           (cu o expresie chinuită): Sunt liniştit! Mă supără numai faptul că v-am tulburat. Şi zău, oare cât timp urmează să stau în asediu? Nu-i nimic. Lăsaţi. Secundanţii ăştia se vor topi în curând. în cel mai rău caz, o să iau eu măsuri. N-aveţi cumva. din ăsta. cum se cheamă. apă? Poftiţi, poftiţi.           (după ce a băut): Permiteţi-mi să mă prezint. Mă numesc. hm. Alexandr Ippolitovici. numele de familie l-am uitat!           V-aţi uitat numele de familie?           Ah, Doamne! E îngrozitor! Cum dracu sună numele de familie? Un nume foarte cunoscut. Cu er. începe cu er. Permiteţi-mi: cianură de brom. fenildiclorpersin. Efrosimov! Da. Ăsta-i numele. Efrosimov.           Aşa, aşa. Permiteţi-mi. Dumneavoastră sunteţi?!           Da, da, chiar aşa. (Bea apă.) Eu, cu alte cuvinte, sunt profesorul de chimie şi academicianul Efrosimov. N-aveţi nimic împotrivă?

Personajele:           ALONSO QUIJANO, tot el DON QUIJOTE DE LA.           ANTONIA – nepoata lui.           CHBLĂEEASA lui Don Quijote.           SANCHO PÂNZA – scutierul lui Don Quijote.           PERO PEREZ – preotul satului, licenţiat.           NICOLĂS – bărbierul satului.           ALDONZA LORENZO – ţărancă.           SANSON CARRASCO – bacalaureat.           PALOMEQUE STlNGACIUL – hangiu.           MARITORNES – slujnică la han.           CATlRGIUL.           TENORIO HERNÂNDEZ.           PEDRO MARTÂNEZ.           SLUGA LUI MARTlNEZ.           UN ARGAT de la han.           DUCELE.           DUCESA.           DUHOVNICUL DUCELUI.           MAJORDOMUL DUCELUI.           DOCTORUL AGUERO.           DUENA RODRÂGUEZ.           PAJUL DUCELUI.           PORCARUL.           O FEMEIE.           PRIMUL BĂTRÂN ŞI AL DOILEA BĂTRÂN, PRIMUL SLUJITOR ŞI AL DOILEA SLUJITOR, PRIMUL CĂLUGĂR ŞI AL DOILEA CĂLUGĂR, HERGHELEGII, SUITA DUCELUI călători poposiţi la hanul lui Palomeque.           Acţiunea se petrece în Spania în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.                 Actul întâi.           TABLOUL ÎNTÂI.           NICOLÂS           DON           DON don           QUIJOTE NICOLÂS QUIJOTE           NICOLÂS QUIJOTE           Un amurg de vară. Cui tea casei lui Don Quijote; grajdul, fântina, o bancă şi două porţi: una, în planul din fund, se deschide spre drum, cealaltă, mai într-o parte, spre sat. In afară de acestea – interiorul casei lui Don QuijotE. În camera lui Don Quijote, un pat mare cu baldachin, o masă, o armură veche de cavaler şi o mulţime de cărţi. (apare In curie, cu ustensilele de bărbier în mâini): Seniora chelăre. aşa! Nu-i aici? (Urcă în casă, balE. La uşă.) Senior Quijano, pot să intru? Senior QuijanoL. Se pare că nu-i nimeni. (Intră în camera lui Don Quijote.) Seniora nepoată! Unde-o* fi dispărut cu toţii? Şi câr. d te gândeşti că mi-a zis să vin să-1 tund! Ei, asta e, o să stau să-1 aştept, că tot n-am unde să mă grăbesc. (Tune li^henaşul de bărbierit pe masă. Atenţia îi e atrasă de armura de cavaler.) Ia te uită ce chestie! De unde le-o mai fi luat şi pe astea? A, ştiu, platoşa a scos-o din pod. Aiurit mai e! (Se aşazĂ. Ia de pe masă o carte, citeşte.) O-glin-da ca-le-ri-ei… Hm… In ce hal poate să-i iubească pe caA^alerii ăştia, e absolut de neînţeles. (din spatele scenei): Bernardo del Carpio, Ber-nardo del Carpio!           Să fie vocea lui? Da, a lui e. Vine. (Se apleacă pe fereastră.) (în spaiels scenei): Marele Bernardo del Carpio 1-a sugrumat la Roncesvalles pe don Roldân cel Fermecat. (în geam): Ce tot îndrugă? (apare prin poarta din fund cu o carte într-o mină şi cu sabia în cealaltă): Ah cit aş doii eu, Don Quijote de la Mancha, drept pedeapsă pentru           NICOLÂS DON QUIJOTE           NICOLĂS DON QUIJOTE           … NICOLÂS           DON QUIJOTE           NICOLÂS           DON QUIJOTE           A NICOLÂS DON QUIJOTE           S I. NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS i – păcatele mele sau ca o răsplată pentru binele pe care l-am săvârşit în viaţă să-mi fie dat în sfârşit să-1 întâlnesc pe cel ce-1 caut! Ah! …           Care Don Quijote? E-hei, se pare că nu-i a bine ce se întâmplă cu el.           Da, de-ar fi să mă întâlnesc cu duşmanul meu – uriaşul Brandabarbarân în piele de şarpe…           Brandabar… Să fi înnebunit de-a binelea hidalgo-ul nostru?           …aş urma exemplul lui Bernardo. Ridicându-1 pe uriaş, l-aş sugruma în aer! (Aninând cartea, începe să taie aerul cu sabia.)           Dumnezeule mare!           Don Quijote urcă In casă, Nicolas seascunde după armură.           E cineva aici? Cine e?           Eu sunt, dragă senior Quijano, eu sunt…           A, deci soarta mă răsplăteşte în sfârşit scoţându-mi-te în cale, duşmanul meu de moarte! Dar ieşi odată de acolo, degeaba te ascunzi în umbră!

PIESĂ ÎN PATRU ACTE   Spre ţărmul nemuririi se-ndreaptă-al nostru drum, Spre golful ei senin şi liniştit. Fugarule, e timpul să te opreşti de-acum…           JUKOVSKI             Personajele:           SERAFIMA VLADIMIROVNA K0R2UHINA – o tânără doamn' din Petersburg.           SERGHEI PAVLOVICI GOLUBKOV – fiul unui profesor i (jeA. List din Petersburg.           AFRIKAN – arhiepiscop de Simferopol şi Karasubazar, a^J. Păstorul distinsei oştiri şi tot el chimistul MAHROV.           PAISIE – călugăr UN EGUMEN DECREPIT.           BAEV – comandant de regiment ta armata de cavalerie a lui Budionnâi.           UN CAVALERIST DE-AL LUI BUDIONNÂI GRIGORI LUKIANOVICI CEARNOTA – zaporojean de origine, cavalerist, general-maior în armata albilor.           BARABANCIKOVA – o doamnă care există exclusiv în imaginaţia generalului Cearnota.           LIUSKA – soţia de campanie a generalului Cearnota KRAPILIN – ordonanţa lui Cearnota, un om pe care 1-a dus la pierzanie propria-i elocinţă DE BRISARD – comandantul unui regiment de husari din armata albilor.           ROMAN VALERIANOVICI HLUDOV.           GOLOVAN – esaul, aghiotantul lui Hludov.           COMANDANTUL GĂRII.           ŞEFUL DE GARĂ.           NIKOLAEVNA – soţia şefului de gară.           OLKA – fiica şefului de gară, 4 ani.           PARAMON 1LICI KORZUHIN – soţul Serafimei.           TIHI – şeful serviciului de contrainformaţii.           GURIN '} agent' ai serviciului de contrainformaţii.           COMANDANTUL SUPREM AL ALBILOR.           UN CĂPŞOR LA GHIŞEUL CASEI.           ARTUR ARTUROVICI – regele gândacilor.           UN INDIVID CU GAMBETĂ ŞI EPOLEŢI DE OFIŢ2R &           INTENDENŢĂ.           O TURCOAICĂ, MAMĂ IUBITOARE.           O PROSTITUATĂ SUPERBĂ.           UN GREC DONJUAN.           ANTOIN GRIŞCENKO – lacheul lui Korzuhin.           CĂLUGĂRLiOFIŢERI DE STAT-MAJOR ALBI, CAZACI Jjjţ ESCORTA COMANDANTULUI SUPREM AL ARMAi*j ALBILOR, AGENŢI DE CONTRAINFORMAŢII, CAZ*;., IN BURCI CAUCAZIENE, MARINARI ENGLEZI, FBAl.           CEZI ŞI ITALIENI, BĂIEŢANDRI TURCI ŞI GRECI, CAPETE DE ARMENI ŞI GRECI LA FERESTRE, MULŢIME DIN CONSTANTINOPOL.           Visul întâi se petrece în Taurida de Nord în octombrie, anul 1920. Al doilea, al treilea şi al patrulea vis se petrec la începutul lui noiembrie 1920, în Crimeea.           Al cincilea şi al şaselea – la Constantinopol, în vara anului 1921.           Al şaptelea se petrece la Paris, în toamna anului 1921.           Al optuleaân toamna anului 1921, la Constantinopol.                 I.           Actul întâi.           VISUL ÎNTÂI           …O mânăstire mi-apăru în vis…           Se aude un cor de călugări cânlind înăbuşii Într-o subterană: „Sfinte părinte Nicolae, roagă-te Domnului pentru noi”. Beznă, apoi apare interiorul unei biserici de mânăstire, luminat cu zgârcenie de lumânărelele lipite la icoane. Lumina lor tremurătoare smulge din întuneric micul ghişeu unde se vând luminări, banca lată de lingă el, fereastra zăbrelită, chipul ciocolatiu al unui sfânt, aripile decolorate ale serafimilor, nimburile aurii. Afară e o seară deprimantă de octombrie, cu ploaie şi ninsoare. Pe bancă, învelită cu lotul într-o cergă de cal, stă întinsă Barabancikova. Chimistul Mahrov, într-un cojoc de oaie, instalat incomod lingă fereastră, încearcă să distingă ceva prin ea… în jilţul înalt al egumenului stă Serafima, într-o haină de blană neagră. După expresia feţei se poate deduce că îi e rău.           La picioarele Serafimei, pe o băncuţă, lingă un geamantan, stă Golubkov, un tânăr cu înfăţişare petersburghezâ, în palton negru şi mănuşi.           GOLUBKOV (atent la slujbă): Auziţi Serafima Vladimirovna? Acum am înţeles, jos, au o subterană… Cât de ciudate sunt în fond toate astea! Ştiţi, câteodată începe să mi se pară că visez, pe cuvântul meu! Iată c-a trecut deja o lună de când noi doi, Sera; fimă Vladimirovna, fugim prin sate şi oraşe, ş1 cu cât înaintăm mai mult, cu atât mai de neînţeles devine totul în jur… iată, vedeţi, am nimerit şi-ntr-o biserică! Şi ştiţi, când s-a întâmplat azi toată tărăşenia asta, mi s-a făcut dor de Petersburg, zău aşa! Mi-am amintit deodată atât de clar de lampa verde din cabinet…           SBRAFIMA Aceste stări sunt periculoase, Serghei Pavlovici. Feriţi-vă de dor în timpul pribegiei. Nu era oare mai bine să fi rămas?           GOLUBKOV O nu, nu, cale de întoarcere nu mai există, fie ce-o fi! Şi apoi, ştiţi doar ca există o lumină care îmi înfrumuseţează calea grea pe care am pornit… De când ne-am întâlnit întâmplător sub felinar, în vagonul acela de marfă… vă amintiţi? … De fapt, nici n-a trecut prea mult timp, şi totuşi mi se pare că vă cunosc de atâta vreme! Dumneavoastră îmi uşuraţi acest zbor în negura toamnei, şi voi fi mândru şi fericit, odată ajunşi în Crimeea, să vă predau soţului dumneavoastră. Şi chiar de-mi va fi urât singur, mă voi bucura de bucuria dumneavoastră. Serafima îşi pune în tăcere mina pe umărul lui Golubkov. (Mlnglindu-i mâna.) Dar ia staţi, nu cumva aveţi febră?

          https://latimp.eu/?s=teatru+mihail+bulgakov teatru radiofonic           Personajele:           LOUIS BEJART – actor (! n piesă – JOURDAIN) HUBBRT – actor (în piesă – DOAMNA JOURDAIN) DOAMNA MOLIE EE – actriţă (în piesă – LUCILE) LAGRANGE – actor (în piesă – CLEONTE) DOAMNA DE BRIE – actriţă (în piesă – DORIMENE) LA THORILIERE – actor (în piesă – marchizul DORANTE) DOAMNA BEAUVAL – actriţă (în piesă – NICOLE) COVIELLE – actor (în piesă – COVIELLE, valetul lui Cleonte) DOMNUL DE BRIE – actor (în piesă – MAESTRUL DE SCRIMĂ) DU CROISY – actor (în piesă – filosoful PANCRACE) PROFESORUL DE TEATRU ŞI MUZICĂ PROFESORUL DE DANS BIUNDAVOIN – valetul lui Moliere (în piesă – valetul lui Jourdain) CROITORUL NOTARUL DON JUAN, STATUIA COMANDORULUI DANSATORI, DANSATOARE, MUZICIENI, BUCĂTARI.           Acţiunea se petrece la Paris în anul 1670.                 Actul întâi           BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART           BRINDAVOIN BEJART (iese şchiopătând din deschizătura cortinei; poartă pelerină şi pălărie, în mină are un felinar): Slavă cerului! Ziua s-a terminat şi trebuie să recunosc, domnilor, că sunt frânt de oboseală. Şi mă cam sâcâie şi piciorul bolnav. Dar ia să vedem ce i-ar face bine piciorului meu. Un vinişor, un muscat, desigur. Şi de unde poate fi luat acest vinişor? Licoarea cu pricina se află la cârciumioara din strada Hulubăria Veche. Să mergem deci la Hulu-băria Veche. (Porneşte spe ieşire în sunetele stinse ale muzicii.) (în deschizătura cortinei, cu un felinar): Domnule Bejart, nu vă grăbiţi aşa, aveţi o scrisorică. (se preface că nu aude şi merge fredonând): La-la-la-la…           Ei, nu, domnule, opriţi-vă, aveţi o scrisoare. Ai? Cum? M-a strigat cineva? Nu, mi s-a părut. (Merge.) La-la-la-la…           Zău, domnule, lăsaţi-o baltă, nu vi s-a părut deloc, eu eram.           A, Brindavoin, dumneata eşti? Nu te observasem defel. Cum stai cu sănătatea? Bine, zici? Păi, sunt încântat. Atunci, la revedere, Brindavoin, mă grăbesc.           Domnule, aveţi o scrisoare. Ah, dragă Brindavoin, n-am nici un chef s-o desfac, deoarece ştiu oricum ce cuprinde. Dar mai e şi un pachet.           Cu atât mai mult. In pachet sunt roluri, e clar, deoarece nu-i prima oară când văd roluri puse la pachet. Numai ele pot fi atât de neglijent legate cu sfoară. Şi zău dacă n-aş fi fericit să mă spânzur cu această sfoară. Să amânăm deci, până mâine dimineaţă, deoarece noaptea e un sfetnic mai ^ decât seara, cum bine zic filosofii, plus că: nu zic; hop până n-ai sărit groapa… „BRINDAVOIN …da, domnule, toate astea-s foarte bune, şi îmi place şi mie să filosofez, dar acum, din păcate nu-i vreme de aşa ceva, fiindcă domnul director vă roagă să vă ocupaţi numaidecât de această treabă.           BEJART Aşa deci. Numaidecât! (Deschide scrisoarea.) Da, am presimţit-o, Brindavoin, adio Hulubărie Veche în seara asta. Ei, dragă Brindavoin, primeşte drept mulţumire pentru această scrisoare rolul lui Brindavoin.           BRINDAVOIN Doamne fereşte, domnule, eu n-am jucat în viaţa mea pe scenă. BEJART Ţi se va părea cu atât mai interesant.           BRINDAVOIN Domnule, dar vă rog, eu nu sunt actor, sunt doar valetul domnului director.           BEJART Păi asta şi ai de jucat – un valet, mai ales că domnul Moliere pe dumneata te-a descris, asta-i limpede. Nu mă obosi, Brindavoin, strânge trupa.           Brindavoin dispare în deschizătura cortinei. Muzica încetează.           Chambord… O, sărmana mea fantezie, cât de mult îţi lipseşte muscatul. Ce grozav ar fi fost să sporo-văiesc acum cu prietenii în Hulubăria Veche. I-aş fi tras şi-un barbut… Nu simt nici cea mai mică pornire de a mă arunca acum în braţele muzei. Ah, iată şi cortina.           Cortina se deschide. Scena e în întuneric.           Lumină, Brindavoin, lumină! O, hău întunecat, ce de douăzeci de ani încoace mă înghiţi seară de seară, nici astăzi nu mi-e dat să scap de tine. Hm…; Nu prea sunt în voce… O tu, izvor al disperării şj al inspiraţiei… Ah, fir-ar să fie, mult am să mai aştept?           Se deschid trapele şi din ele răsar personajele felinare.           HUBERT Ge-i, şchiopule?           BfiJART O piesă nouă. Mâine-i spectacolul la rege, la Chambord. Deci, Moliere e bolnav. Voi conduce eu repetiţia. Vă rog să nu ţipaţi toţi deodată că n-aud nimic. Brindavoin, cheamă sufleurul! BRINDAVOIN E aici, domnule.           BfâJART Prin urmare, voi fi concis. Domnul Moliere e bolnav şi eu voi juca rolul principal, pe Jourdain. Poanta e că am înnebunit.           HUBERT Am observat mai demult.           BEHubert! … Nu voiam să spun decât că eu, adică Jourdain, burghez parizian, şi om bogat, m-am scrântit, fiindcă mi s-a năzărit că sunt un nobil de vază, asta-i tot. (Către doamna Moliere.) Lucile – fiica lui. Fermecătoare, cum de altfel sunteţi şi dumneavoastră în viaţă.           Doamna Moliere dispare. (Către Lagrange.) Cleonte – amorez! Lagrange dispare.           Doamna de Brie – Dorimene, marchiză, femeie vicleană şi mincinoasă. Nici o legătură cu dumneavoastră cea din realitate.           Doamna de Brie dispare.           Domnul La Thoriliere – marchizul Dorante, un escroc. Ssuzaţi-mă.           Domnul La Thoriliere dispare.