Mihail Bulgakov

PIESĂ ÎN PATRU ACTE             Personajele:           Actul întâi.           EVA VOIKEVICI, 23 ani.           ADAM KRASOVSKI, inginer, 28 ani.           EFROSIMOV ALEXANDR IPPOLITOVICI, academician, 41           DARAGAN, aviator, 37 ani.           GOGOAŞĂ-NEVICTORIE, scriitor, 35 ani.           ZAHĂR SEVASTIANOVICI MARKIZOV, exclus din sindicat,           32 ani.           ANIA, fată în casă, 23 ani GULLER I 1.           GULLER AL II-LEA S (tm) ţ' primari KLAVDIA PETROVNA, doctor-psihiatru, 35 ani PAVLOV, aviator.           Luna mai în Oraş. O cameră la parter, o fereastră deschisă spre curte. Ceea ce sare în ochi în ambianţa camerei este becul ce atârnă deasupra mesei, acoperit de un abajur bogat. Pare special potrivit pentru pasienţe, dar orice gând la pasienţe se exclude de îndată ce lampa luminează chipul lui Efrosimov (aşa cum apare el la Krasovsld). Se observă de asemenea difuzorul, din care curge sonor şi plăcut Faust transmis în direct de la operă. în curte se aude din când în când o armonică. Lingă cameră e antreul, în antreu – telefonul.                 ADAM (sărutând-o pe Eva): Minunată operă Faust-ul ăsta. Dar tu mă iubeşti? EVA Te iubesc.           ADAM Astăzi Faust, iar mâine plecăm la Grindul Verde! Sunt fericit! Cât stăteam la coadă după bilete, m-am făcut deodată lac de sudoare şi am înţeles că viaţa e frumoasă! ANIA (intră pe neaşteptate): Ah. ADAM Ania! Măcar să fi. asta. cum să zic. să fi bătut la uşă.           ANIA Adam Nikolaevici, credeam că sunteţi la bucătărie!           ADAM La bucătărie? La bucătărie? Ce să caut la bucătărie când la radio se transmite Faust? ANIA (aşază vasele pe masă.) ADAM O lună şi jumătate la Grindul Verde! (Jonglează şi sparge un pahar). EVA Frumos. ANIA Bravo. Era paharul vecinului. Paharul lui Daragan.           ADAM Cumpăr altul, li cumpăr lui Daragan cinci pahare. Ai dreptate, Anna Timofeevna. Chiar la           — Teatru Mitiail Bulgakov bucătărie trebuia să fiu acum, fiindcă voiam să-mi curăţ pantofii cei galbeni. (Dispare.)           ANIA Ah, cât vă invidiez, Eva Artemievna. Şi frumos, şi inginer, şi comunist.           EVA Ştii, Aniutocika, se pare că într-adevăr sunt fericită. Deşi. dar. naiba ştie! Apropo, de ce nu te măriţi, dacă ţi-o doreşti chiar atât de mult?           ANIA Eu am noroc numai de canalii, Eva Artemievna! Nu ştiu cum pun unele mâna pe d-ăia bunii, dar eu tot dau peste câte-o tinichea, că mie, ca la tombolă, norocul îmi hărăzeşte doar fleacuri de nimic! Şi, pe deasupra, mai şi bea, ticălosul. EVA Bea?           ANIA Stă tolănit în izmene, cu un pince-nez albastru pe nas, citeşte Contele de Monte-Cristo şi bea cu Kubik.           EVA Pare cam huligan băiatul, dar trebuie să fie foarte original.           ANIA Şi încă ce original! Un bandit cu armonică. Nu, nu-mi trebuie mie acte cu el. Săptămâna trecută 1-a bătut pe birocratul ăla de la numărul zece şi l-au dat afară din sindicat. Ba a mai înşelat-o şi pe Baranova, de l-au pus să-i plătească pensie alimentară. Păi asta-i viaţă?           EVA Da, dacă stau să mă gândesc bine, se pare că într-adevăr sunt fericită.           ANIA în schimb Daragan e nefericit. EVA A şi aflat?           ANIA I-am spus eu. EVA Dar asta-i o ticăloşie, Ania!           ANIA Da ce? N-o să afle şi aşa? Mă întreabă astăzi: „Zici că Eva vine diseară la Adam?” Iar eu îi spun: „Vine şi rămâne”. „Cum?” „Aşa – zic – astăzi au fost la starea civilă!” „Cum?!” Aha, aha, v-aţi cam înroşit! Aţi sedus tot palierul.           EVA Ce tot inventezi! Pe cine am sedus? ANIA Lăsaţi că o să vedeţi astăzi! O să apară şi Gogoaşă.           Alt îndrăgostit!           EVA La Grindul Verde! Fără întârziere, mâine seară, în vagon-lit, de-a-ntâia şi fără Gogoşi!           Ania mătură cioburile şi iese.           (intră în goană): Dar camera mea îţi place? Nu-i rea. Da, îmi place.           Adam o sărută.           Stai, că iar dă buzna Ania. Stai, aşteaptă! Nimeni! N-o să vină nimeni. (O sărută.)           Brusc de afară se aud voci. Vocea lui Markizov: „Burghezule/” Vocea lui Efrosimov: „Ăsta-i huliganism!”. Vocea lui Markizov: „Cum? Cine-i huligan aici/”' – şi pe pervaz sare, din curte, Efrosimov. Este agitat. Nu-şi poate controla gesturile. Efrosimov e slabras, în ochi are ceaţă, iar în ceaţă – luminări aprinse. E îmbrăcat într-un costum superb, incit se vede clar că s-a întors recent dintr-o delegaţie în străinătate, iar cămaşa lui impecabilă demonstrează că e neînsurat şi că nu se îmbracă singur, ci există o băbuţă care, convinsa că Efrosimov e un semizeu, îi spală, îi calcă, îi aminteşte ce are de făcut şi dimineaţa îi serveşte lotul de-a gata.           Peste umăr, de o curea, Efrosimov poartă un mic aparat foarte asemănător cu unul de fotografiat. Pe cei din jur îi uimeşte cu intonaţiile şi gesturile sale ciudate.           Iertaţi-mă, vă rog!           Ce s-a întâmplat?           Mă urmăresc nişte huligani beţi! (Sare în cameră.)           Pe pervaz apare Markizov. Arată cum l-a descris Ania, e în indispensabili, cu pince-nez albastru şi, cu toate că-i o seară sufocantă, poartă palton cu guler de blană.           Cine-i huligan? (Spre fereastră.) Cetăţeni! Aţi auzit? M-a făcut huligan. (Către Eţrosimov.) Când ţi-oi da una peste ceafă ai să vezi tu cine-i huligan!           Markizov! Şterge-o numaidecât din camera mea i Şi-a mai pus şi pălărie! Ce părere-ţi faci? Pentru Dumnezeu! îmi sparge aparatul! Ieşi afară din cameră! (Către Adam.) Telefonează imediat la miliţie! (intră în fugă): Iară, Zahăr?! îmi cer scuze, Anna Timofeevna! Am fost jignit, nici un Zahăr! (Către Eva.) Vreţi să deranjaţi miliţia, acum, seara? Membri de sindicat, cumva? Pleacă, Zahăr!           Plec dacă doriţi. (în fereastră.) Vasenka, drăguţule! Şi tu, Kubik! Secundanţii mei devotaţi!           Î3*           Postaţi-vă, prieteni dragi, la intrarea principală. Trebuie să iasă de aici un parazit în sacou mov. Un fotograf-alcoolic. Ne-am dat întâlnire la un duel. (Către Efrosimov.) Iar pe dumneata, conte străinesc, te-aş sfătui să nu ieşi! Întinde-ţi un pat de campanie în apartamentul ăsta şi trece-te în cartea de imobil. Salutare. (Dispare.)           Ania iese în fugă.           Mie numai de un lucru îmi pare rău, că la scena asta n-a asistat guvernul sovietic. să-i pot arăta cu ce material are de gând să construiască societatea fără clase! (Pe fereastră zboară o cărămidă.)           Markizov! Ai să ajungi la răcoare pentru huliganism!           Ah, ce canalie!           Eu – alcoolic? Eu – alcoolic? Eu nu pun în gură nici picătură de alcool, vă asigur! Ce-i drept, fumez, fumez foarte mult!           Liniştiţi-vă, liniştiţi-vă. ăsta-i pur şi simplu un derbedeu!           (cu o expresie chinuită): Sunt liniştit! Mă supără numai faptul că v-am tulburat. Şi zău, oare cât timp urmează să stau în asediu? Nu-i nimic. Lăsaţi. Secundanţii ăştia se vor topi în curând. în cel mai rău caz, o să iau eu măsuri. N-aveţi cumva. din ăsta. cum se cheamă. apă? Poftiţi, poftiţi.           (după ce a băut): Permiteţi-mi să mă prezint. Mă numesc. hm. Alexandr Ippolitovici. numele de familie l-am uitat!           V-aţi uitat numele de familie?           Ah, Doamne! E îngrozitor! Cum dracu sună numele de familie? Un nume foarte cunoscut. Cu er. începe cu er. Permiteţi-mi: cianură de brom. fenildiclorpersin. Efrosimov! Da. Ăsta-i numele. Efrosimov.           Aşa, aşa. Permiteţi-mi. Dumneavoastră sunteţi?!           Da, da, chiar aşa. (Bea apă.) Eu, cu alte cuvinte, sunt profesorul de chimie şi academicianul Efrosimov. N-aveţi nimic împotrivă?

Personajele:           ALONSO QUIJANO, tot el DON QUIJOTE DE LA.           ANTONIA – nepoata lui.           CHBLĂEEASA lui Don Quijote.           SANCHO PÂNZA – scutierul lui Don Quijote.           PERO PEREZ – preotul satului, licenţiat.           NICOLĂS – bărbierul satului.           ALDONZA LORENZO – ţărancă.           SANSON CARRASCO – bacalaureat.           PALOMEQUE STlNGACIUL – hangiu.           MARITORNES – slujnică la han.           CATlRGIUL.           TENORIO HERNÂNDEZ.           PEDRO MARTÂNEZ.           SLUGA LUI MARTlNEZ.           UN ARGAT de la han.           DUCELE.           DUCESA.           DUHOVNICUL DUCELUI.           MAJORDOMUL DUCELUI.           DOCTORUL AGUERO.           DUENA RODRÂGUEZ.           PAJUL DUCELUI.           PORCARUL.           O FEMEIE.           PRIMUL BĂTRÂN ŞI AL DOILEA BĂTRÂN, PRIMUL SLUJITOR ŞI AL DOILEA SLUJITOR, PRIMUL CĂLUGĂR ŞI AL DOILEA CĂLUGĂR, HERGHELEGII, SUITA DUCELUI călători poposiţi la hanul lui Palomeque.           Acţiunea se petrece în Spania în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.                 Actul întâi.           TABLOUL ÎNTÂI.           NICOLÂS           DON           DON don           QUIJOTE NICOLÂS QUIJOTE           NICOLÂS QUIJOTE           Un amurg de vară. Cui tea casei lui Don Quijote; grajdul, fântina, o bancă şi două porţi: una, în planul din fund, se deschide spre drum, cealaltă, mai într-o parte, spre sat. In afară de acestea – interiorul casei lui Don QuijotE. În camera lui Don Quijote, un pat mare cu baldachin, o masă, o armură veche de cavaler şi o mulţime de cărţi. (apare In curie, cu ustensilele de bărbier în mâini): Seniora chelăre. aşa! Nu-i aici? (Urcă în casă, balE. La uşă.) Senior Quijano, pot să intru? Senior QuijanoL. Se pare că nu-i nimeni. (Intră în camera lui Don Quijote.) Seniora nepoată! Unde-o* fi dispărut cu toţii? Şi câr. d te gândeşti că mi-a zis să vin să-1 tund! Ei, asta e, o să stau să-1 aştept, că tot n-am unde să mă grăbesc. (Tune li^henaşul de bărbierit pe masă. Atenţia îi e atrasă de armura de cavaler.) Ia te uită ce chestie! De unde le-o mai fi luat şi pe astea? A, ştiu, platoşa a scos-o din pod. Aiurit mai e! (Se aşazĂ. Ia de pe masă o carte, citeşte.) O-glin-da ca-le-ri-ei… Hm… In ce hal poate să-i iubească pe caA^alerii ăştia, e absolut de neînţeles. (din spatele scenei): Bernardo del Carpio, Ber-nardo del Carpio!           Să fie vocea lui? Da, a lui e. Vine. (Se apleacă pe fereastră.) (în spaiels scenei): Marele Bernardo del Carpio 1-a sugrumat la Roncesvalles pe don Roldân cel Fermecat. (în geam): Ce tot îndrugă? (apare prin poarta din fund cu o carte într-o mină şi cu sabia în cealaltă): Ah cit aş doii eu, Don Quijote de la Mancha, drept pedeapsă pentru           NICOLÂS DON QUIJOTE           NICOLĂS DON QUIJOTE           … NICOLÂS           DON QUIJOTE           NICOLÂS           DON QUIJOTE           A NICOLÂS DON QUIJOTE           S I. NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS           DON QUIJOTE NICOLÂS i – păcatele mele sau ca o răsplată pentru binele pe care l-am săvârşit în viaţă să-mi fie dat în sfârşit să-1 întâlnesc pe cel ce-1 caut! Ah! …           Care Don Quijote? E-hei, se pare că nu-i a bine ce se întâmplă cu el.           Da, de-ar fi să mă întâlnesc cu duşmanul meu – uriaşul Brandabarbarân în piele de şarpe…           Brandabar… Să fi înnebunit de-a binelea hidalgo-ul nostru?           …aş urma exemplul lui Bernardo. Ridicându-1 pe uriaş, l-aş sugruma în aer! (Aninând cartea, începe să taie aerul cu sabia.)           Dumnezeule mare!           Don Quijote urcă In casă, Nicolas seascunde după armură.           E cineva aici? Cine e?           Eu sunt, dragă senior Quijano, eu sunt…           A, deci soarta mă răsplăteşte în sfârşit scoţându-mi-te în cale, duşmanul meu de moarte! Dar ieşi odată de acolo, degeaba te ascunzi în umbră!

teatru radiofonic Mihail Bulgakov.....https://latimp.eu/?s=teatru+mihail+bulgakov COMEDIE ÎN TREI ACTE             Personajele:           ZINAIDA MIHAILOVNA – actriţa de cinema.           ULIANA ANDREEVNA – soţia administratorului de bloc Bunsa.           ŢARINA.           TIMOFEEV – inventator.           MILOSLAVSKI JORJ.           BUNŞA-KOREŢKI – administrator de bloc.           JŞPAK ANTON SEMIONOVICI.           IOANN CEL GROAZNIC*           IAKIN – regizor de film.           DIACUL.           TRIMISUL SUEDEZ.           PATRIARHUL.           OPRICINICI**           STOLNICI.           CÂNTĂREŢI DIN G-UZLE.           MILIŢIA.           * Variantă arhaică, emfatică a numelui Ivan (N. T.): ** De la opricinină – regimul politic din timpul lui Ivan cel Groaznic; forţele militare şi poliţieneşti ale acestui regim (n.t.).                 Actul întâi.           O locuinţă din Moscova. Camera lui, Timofeev şi, alături, camera lui Şpak, închisă cu lacătul. In afară de asta, an-treul în care se află un difuzor de radio. In camera lui Timofeev e dezordine. Paravane. Un aparat de dimensiuni uriaşe şi de o construcţie neobişnuită, probabil un radio receptor la care lucrează TimofeeV. În apărat-o mulţime de lămpi, tn care se aprind şi se sting lumini. Timofeev are părul vllvoi şi ochii roşii de nesomn. E îngrijorat.           Timofeev apasă pe unul din butoanele aparatului. Se aude un sunet melodios şi plăcut.           TIMOFEEV Din nou un sunet de aceeaşi înălţime…           Iluminarea se schimbă.           Se stinge a cincea lampă… De ce n-o fi lumină? Nu mai înţeleg nimic. Să verificăm. (Calculează.) A doi, A trei… unghiul dintre direcţiile axelor pozitive… Nu înţeleg nimic! Cosinus, cosinus… Aşa e!           În difuzorul din antreu izbucneşte deodată o voce fericită:           …Ascultaţi continuarea operei Pskoviteanka*! după care năvălesc clopotele şi începe să cânte o muzică hirtită.           M-am plictisit de Ioann şi de clopotele lui! Nemai-vorbind de faptul că i-aş deşuruba capul celui care pune asemenea difuzoare. Şi doar i-am spus să-1 scoată, că-1 repar eu! Eu n-am timp! (lese în fugă în antreu şi închide difuzorul; difuzorul scrâşneşte şi amuţeşte. Se întoarce In camera lui.) Unde-am rămas? … Cosinus… Ba nu, administra-           * Operă de Rimski-Korsakov, pe un libret având la bază un subiect inspirat din domnia lui Ivan cel Groaznic (n.t.).           I torul! (Deschide fereastra, se apleacă în afară, strigă.) Uliana Andreevna! Unde-i scumpul dumneavoastră consort? N-aud! Uliana Andreevna! Doar l-am rugat să scoată difuzorul! N-aud. Să ia difuzorul, zic! Spuneţi-i să aibă puţină răbdare că o să-i pun eu un aparat de radio! Va prinde şi Australia! Spuneţi-i că m-a exasperat cu Ioann cel Groaznic al lui! Şi pe deasupra mai şi hârâie! Nu, difuzorul hârâie! Eu n-am timp! Mie-mi cântă clopotele în cap. N-aud! Bine! (închide geamul.) Unde-am rămas? … Cosinus… Mă doare o tâmplă… Unde o fi Zâna? Acum ar fi bun un ceai. (Se apropie de geam.) Ce om ciudat… cu mănuşi negre… Ce-o fi vrând? (Se aşază.) Să mai încerc totuşi… (Apasă pe butoanele aparatului, declanşând acelaşi sunet îndepărtat şi melodios şi schimbând lumina înlămpi.) Cosinus şi clopote… (Notează ceva pe o hârtie.) Cosinus şi clopote… şi clopote… cosinus adică… (Cască.) Sună, hârâie… ce administrator muzical… (Picoteşte şi adoarme chiar lingă aparat.)           Lumina în lămpi se schimbă. Apoi se stinge. Camera lui Timofeev se cufundă în întuneric şi nu se mai aude decât sunetul îndepărtat şi melodios. Se luminează antreul. Intră Z i n a i d a Mihailovna.           ZIXAIDA (în antreu, ascultă eu atenţie sunetul melodios): E acasĂ. Încep să mă tem de-a binelea că va înnebuni cu aparatul ăsta. Sărmanul de el! … Şi acum îl mai aşteaptă şi lovitura asta… Am divorţat de trei ori… Da, de trei ori, pe Zuzin nu-1 mai pun la socoteală… Niciodată însă n-am simţit o asemenea emoţiE. Îmi imaginez ce o să urmeze! Numai de n-ar ieşi scandal! Sunt atât de obositoare scandalurile astea… (Se pudrează.) Ei, înainte! E mai bine să tai fără întârziere nodul gordian… (Bate la uşă.) Koka, deschide!           TIMOFEEV (în întuneric): A, fir-ar să fie! … Cine naiba-i acolo?           ZINAIDA Eu sunt, Koka.           Camera lui Timofeev se luminează. Timofeev deschide uşA. În locul radioreceptorului e un aparat straniu, nemaivăzutKoka, tu nu te-ai mai culcat? Koka, aparatul ăsta te va distruge. Aşa nu mai merge! Şi iartă-niă, Koka, dar toate cunoştinţele mele afirmă că e imposibil să vezi trecutul şi viitorul. E o idee pur şi simplu dementă, Koka. O utopie.           TIMOFEEV Zinocica, eu în locul tău n-aş fi atât de sigur că acele cunoştinţe ale tale se pricep la asemenea probleme. Pentru asta trebuie să fii specialist.           ZINAIDA Iartă-mă, Koka, dar sunt printre ei specialişti formidabili.           TIMOFEEV înţelege odată că pe undeva e o. mică greşeală, una micuţă de tot. O simt, o intuiesc, uite e pe-aici pe undeva… hoinăreşte pe-aici! Şi o voi prinde. ZINAIDA Zău că e un sfint!

Cuvânt înainte.           Îl previn pe cititor că nu am nici un amestec în compunerea însemnărilor care urmează şi că ele mi-au parvenit în nişte împrejurări stranii şi câtuşi de puţin plăcute.           Chiar în ziua sinuciderii lui Serghei Leontievici Maxudov, fapt petrecut la Kiev în toamna anului trecut, poşta mi-a adus un pachet voluminos, pregătit din timp de sinucigaş, precum şi o scrisoare.           Pachetul cuprindea însemnările de faţă, iar scrisoarea avea un conţinut din cele mai neobişnuite.           Serghei Leontievici îmi scria că, plecând dintre cei vii, îmi dăruieşte însemnările sale pentru ca eu, singurul lui prieten, să le redactez, să le semnez cu numele meu şi astfel să le încredinţez tiparului.           O dorinţă stranie, totuşi lăsată cu limbă de moarte.           Timp de un an întreg am tot căutat să dau de urma vreunor rubedenii sau a unor persoane apropiate lui Serghei Leontievici. Zadarnic! În ultima lui scrisoare nu mă înşelase: într-adevăr nu mai avea pe nimeni.           Astfel că i-am primit darul.           Acum, încă ceva: îi mai comunic cititorului că sinucigaşul n-a avut niciodată vreo legătură cu lumea teatrelor şi nici cu dramaturgia, rămânând totdeauna ceea ce a şi fost de fapt, adică un modest corector la gazeta Curierul navigaţiei şi care a încercat, o singură dată în viaţă, să se exprime ca beletrist, din păcate fără succes, căci romanul lui Serghei Leontievici n-a văzut lumina tiparului.           Astfel, însemnările lui Maxudov nu sunt decât rodul propriei sale fantezii, ba chiar, din nefericire, al unei fantezii bolnave. Căci Serghei Leontievici suferea de o boală care, în limbaj medical, poartă o denumire foarte urâtă. Suferea de ipohondrie.           Pe de altă parte, cunoscând îndeaproape viaţa teatrală a Moscovei, pot afirma cu toată certitudinea că oameni sau teatre ca acelea zugrăvite de răposatul nu există şi nici n-au existat vreodată.           În sfârşit, o a treia şi ultimă observaţie: contribuţia mea la redactarea însemnărilor sus-amintite a constat în aceea că le-am dat un titlu înlăturând apoi epigraful pe care l-am socotit cu totul pretenţios, inutil şi chiar neplăcut.           Epigraful suna astfel: „Fiecăruia după faptele sale…”           Afară de aceasta, am aşezat semne de punctuaţie acolo unde era nevoie.           De stilul lui Serghei Leontievici nu m-am atins, deşi, evident, este un stil cam neîngrijit. Totuşi, ce poţi pretinde unui om care, la două zile după ce a pus punct respectivelor însemnări, s-a aruncat cu capul în jos de pe marele Pod cu lanţuri!           Aşadar…           PARTEA ÎNTÂI.           Capitolul 1           Aventura începe.           La 29 aprilie a trecut peste Moscova o furtună cu trăsnete, răcorind-o; văzduhul căpătase o dulceaţă proaspătă şi sufletul parcă se mai îmbunase şi el, prinzând din nou dragoste de viaţă.           Îmbrăcat în costumul meu cel bun şi cu paltonul încă destul de prezentabil, mergeam pe o stradă din centrul capitalei într-un loc unde, până atunci, nu mai fusesem niciodată. Motivul excursiei l-a constituit scrisoarea ce se afla în buzunarul meu şi pe care o primisem cu totul pe neaşteptate. Iat-o: „Mult preastimate Serghei Leontievici!           Nutresc o vie dorinţă de a te cunoaşte şi, în acelaşi timp, de a-ţi solicita părerea într-o problemă foarte delicată şi care ar putea să te intereseze în mare măsură.           Dacă dispui de timp, aş fi bucuros să ne putem întâlni miercuri, la orele 4, în clădirea Scenei de studii a Teatrului Independent.           Cu salutări, X. Ilcin.”           Scrisoarea era scrisă cu creionul, iar colţul din stânga, sus, purta un antet: „Xaveri Borisovici llcin regizor – Scena de studii a Teatrului Independent.”           Numele lui Ilcin îl întâlneam atunci pentru prima oară, şi nu auzisem niciodată de existenţa unei „Scene de studii”. Despre Teatrul Independent auzisem, ştiam că este unul din teatrele noastre foarte cunoscute, dar nu văzusem acolo nici un spectacol.           Scrisoarea mi-a trezit un viu interes, mai ales că pe vremea aceea nu primeam nici un fel de scrisori. De fapt, eu nu sunt decât un modest corector la gazeta Navigaţia. Locuiam pe atunci într-o cămăruţă, la etajul şase, prea puţin confortabilă, totuşi separată, şi care se afla prin cartierul Krasnâe Vorota, chiar lângă intrarea Homutovski.           Aşadar, mergeam în ziua aceea pe stradă, trăgând în piept aerul răcorit de ploaie, mă gândeam la furtuna care sta să se dezlănţuie din nou, precum şi la Xaveri Ilcin şi mă întrebam cum de-o fi izbutit să afle de existenţa mea, prin ce mijloace mi-a dat de urmă şi ce problemă o fi având de rezolvat cu mine. Totuşi, oricât m-am străduit să-mi dau seama, n-am reuşit s-o fac, mai ales în ceea ce priveşte ultima întrebare, şi astfel am rămas la ideea că Ilcin o fi vrând, pesemne, să facem un schimb de locuinţă.           Desigur, ar fi trebuit să-i scriu la rândul meu şi să-l invit la mine acasă, de vreme ce dânsul era cel care avea treabă cu mine, dar, ca să fiu sincer, mi-ar fi fost ruşine să-mi vadă odaia, casa în care locuiam şi pe locatarii din jur. Mărturisesc că am o fire ciudată, iar oamenii îmi inspiră teamă. Închipuiţi-vă şi dumneavoastră: cam ce ar fi gândit Ilcin dac-ar fi venit la mine şi mi-ar fi văzut canapeaua cu pânza ruptă şi cu arcurile în afară, becul de lângă masă cu abajurul răsucit dintr-o foaie de ziar, pisica umblând de colo până colo, în timp ce din bucătărie ar fi răsunat întruna sudalmele Anuşkăi?           Am intrat pe o poartă înaltă de fier forjat şi am trecut pe lângă o prăvălioară la uşa căreia un om cu părul alb vindea insigne şi rame pentru ochelari.

Personajele:           JEAN-BAPTISTE POQUELIN DE MOLIERE – celebru dramaturg şi autor.           MADELEINE BEJART)           ARMANDE BEJART DE MOLIERE >- actriţe.           MARIETTE RIVALE.           CHARLES VARLET DE LAGRANGE – actor, poreclit?”Regis-trul”           ZACHARIE MOIRRON – celebru june prim.           PHILIBERT DU CROISY – actor.           JEAN-JACQUES BOUTON – mucarnic în teatru şi valetul lai Moliere.           LUDOVIC CEL MARE – regele Franţei.           MARCHIZUL d'ORSIGNY – spadasin, poreclit „Chiorule, fă-ţi rugăciunea”           MARCHIZUL DE CHARRON – arhiepiscopul oraşului Paris.           MARCHIZUL DE LESSAC – jucător de cărţi.           CIZMARUL CEL DREPT – bufonul regelui.           ŞARLATANUL CU CLAVECINUL.           NECUNOSCUTA CU MASCA.           PĂRINTELE BARTOLOMEU – predicator ambulant.           FRATELE PUTERE.           FRATELE DEVOTAMENT membrl al CabaleI Sflntei Scripturi.           RENEE – foarte bătrână dădacă a lui Moliere SUFLEURUL CĂLUGĂRIŢA.           MEMBRII CABALEI SFINTEI SCRIPTURI purtlnd măşti şi pelerine negre. CURTENI, MUŞCHETARI ŞI ALŢII                 Actul întâi.           Acţiunea se petrece la Paris, pe vremea lui Ludovic al XlV-lea.           În spatele cortinei – o cascadă de râs înăbuşit; rid mii de oameni. Se deschide cortina. Scena reprezintă Teatrul J>alais-Royal. Cortină grea. Un afiş verde cu ornamente şi blazoane. Pe afiş, cu litere mari: „Comedianţii Alteţei Sale…” şi mai multe cuvinte cu litere mici. O oglindă, fotolii, costume. In faţa draperiei care desparte două cabine, un clavecin uriaŞ. În cea de-a doua cabină un crucifix destul de mare. In faţa lui, o candelă aprinsĂ. În prima cabină, la stingă, o uşă, foarte multe luminări de seu (se vede că nu s-a făcut economie de lumină). În a doua cabină, pe masă, doar un felinar cu sticla colorată. Se simte că un eveniment ieşit din comun, emoţia şi neliniştea şi-au pus pecetea pe absolut totul, pe lucruri şi pe oameni (in afară de Lagrange). Lagrange, care nu joacă în acest spectacol, stă în cabină cufundat în meditaţie. Este îmbrăcat într-o pelerină neagră. E tânăr, frumos şi impozant. Felinarul aruncă pe faţa lui o lumină misterioasă.           În prima cabină, Bouton, cu spatele la noi, s-a lipit de crăpătura cortinei. Chiar şi numai după spinarea lui se vede că priveliştea îi trezeşte un sentiment de curiozitate avidă. Mutra Şarlatanului apare în uşă. Şarlatanul îşi duce mina pâlnie la ureche. Ascultă. Se aud hohote de râs, apoi o ultimă cascadă. Bouton trage de nişte sfori şi sunetele dispar. Peste o secundă, din deschizătura cortinei apare Moliere şi coboară în fugă treptele spre cabină. Şarlatanul dispare discret. Moliere poartă pe cap o perucă exagerată şi un coif grotesc. Ţine în mină un paloş. Moliere este machiat în Sganarelle: un nas vânăl cu un neg mare pe el. E caraghios. Ţine mina stingă la piept ca un om care suferă de inimă. Machiajul i se prelinge pe faţă.           MOLIERE (îşi azvârle coiful, răsuflând din greu): Apă! BOUTON îndată! (li întinde un pahar.)           MOLIERE Uf! (Bea, ascultă ce se petrece în sală. Are o privire speriată.)           Uşa se deschide brusc şi intră în fugă Dn G r o i s y, machiat în Polichinelle, cu ochii ieşiţi din orbite.           DU GROISY Regele aplaudă! (Dispare.) SUFLERUL (în deschizătura cortinei): Regele aplaudă! MOLIERE (către Bouton): Un prosop! (Se şterge pe frunte, este foarte emoţionat.)           MADELEINE (machiată, apare în deschizătura cortinei): Hai, repede! Regele aplaudă!           MOLIERE (foarte emoţionat): Da, aud, auD. Îndată. (Lingă cortină, îşi face semnul crucii.) Sfântă Fecioară! Sfântă Fecioară! (Către Bouton.) Descoperă toată scena.           Bouton trage mai tntii cortina care desparte scena de noi, apoi cortina enormă care desparte scena de sală. Şi iată scena, doar ea, înfăţişându-se din profil. Mai sus cu un nivel decât cabinele, goalĂ. În lustre strălucesc luminări de ceară. Sala nu se vede, vedem doar o lojă aurită lingă rampă, dar şi aceasta e goală. Se simte numai albastrul misterios, plin de încordare, al sălii cufundate în semiîntuneric.           Faţa Şarlatanului răsare brusc în uşă. Moliere se urcă pe scenă astfel, incit îl vedem din profil. Furişându-se parcă, înaintează cu paşi de pisică spre rampă. Se înclină, mătură pardoseala cu penele de la pălărie. La apariţia lui, cineva din sală, pe care nu-l vedem, începe să aplaude, urmat imediat de izbucnirea unor aplauze furtunoase. Apoi – linişte.           MOLIBRE Majestatea… voastră… Majestatea voastră… Prealuminate suveran… (Primele cuvinte le pronunţă bâlbâindu-se puţin – în viaţa de toate zilele e uşor bâlbâit, dar, apoi, începe să vorbească fluent şi se vede clar că pe scenă este neîntrecut. Bogăţia intonaţiilor, a gesturilor, a expresiilor lui e inepuizabilă. Zâmbetul lui e molipsitor.) Comedianţii trupei Alteţei Sale, preadevotatele şi preasupusele dumneavoastră slugi, m-au împuternicit să vă mulţumesc pentru nemaiauzita cinste pe care ne-aţi făcut-o păşind în teatrul nostru… Şi iată sire… că eu nu reuşesc să vă spun nimic.           Un râs uşor izbucneşte în sală, apoi se stinge.           O, Thalie, o muză şugubeaţă, Mă strigi seară de seară şi-mi dai ghes Sub lustre la Palais-Royal, în faţă, Ca Sganarelle peruca să mi-o-ndes… Fac plecăciuni spre ranguri şi mai jos.