O poveste despre dragostea maternă şi captivitate....
Recent Posts
Descriere
Familia Darling ducea o viaţă normală...
O minunată poveste frumoasă de dragoste între două...
Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstre...
S-a întâmplat odată ca un Negustor, odinioară fo...
A fost odată un om putred de bogat şi omului ăstui...
Aventurile extraordinare ale unui pui de om in jun...
Trăiau odată, în vremuri uitate, un împărat şi o &...
CRÂNCU, VÂNĂTORUL CODRULUI
...
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte&nb...
Posts
Luceafărul de seară și luceafărul de noapte
A fost cand a fost, pe vremea cand se potcovea puricele cu nouazeci si noua oca de fier la un picior, cu nouazeci si noua oca de otel la alt picior si tot i se parea usor.
A fost odat a un impara t si avea imparatul cela un bahor e, de baiat neastamparat si zbantuit, de nu mai avea incotro. Intr-o zi, baiatul a iesit la poarta si improsca cu prastia pietre. Tocmai atunci a trecut prin poarta palatului o baba cu un ulcior cu apa. Baiatul a improscat si a nimerit drept in ulcior. Ulciorul s-a stricat, apa toata s-a varsat, iar baba s-a intors si i-a zis baiatului:
— Sa mergi tot pamantul umblator, astampar sa nu mai ai, pana nu vei nimeri pe taramul fara de moarte, si nici acolo ceas de tihna si loc de odihna sa nu-ti afli.
Baiatu l s-a intors in palat si dup a trei zile a prins a se lua pe ganduri, l-a palit o tristete si un dor sa mearga in lume, sa gaseasca taramul fara moarte. S-a luptat el in sinea lui cat s-a luptat si intr-o buna dimineat a ii spune imparatulu i sa-i dea bani de cheltuiala , haine de primeneala , sabie si buzdugan , ca se duce in lume. N-a putut nimeni sa-i stea in cale, s-a dus feciorul imparatului si dus a fost. Daca s-a pornit, a mers pe un drum, pe altul, ba intr-un sat, ba in altul, pe la Balti, pe la Soroca, mai stiu eu pe unde, si a ajuns la o chilie. A batut in usa, a iesit un sihastru si l-a intrebat:
— Ce cauti, mai baiate?
— Caut taramul fara de moarte.
Sihastrul s-a mirat:
— Inca nu mi s-a dat ochii a vedea si urechile a auzi de asa taram.
Baiatul s-a scarbit.
— Ce ma fac eu acum, ca doar inapoi n-am sa ma intorc.
Sihastrul atunci i-a dat un sfat:
— Treci padurea aceasta deasa si intunecoasa. In padure ai sa intalnesti tot felul de jivine, pe la toate sa mergi, sa le dai buna ziua! La urma ai sa ajungi la un palat, dinaintea acestui palat sta culcat un balaur cu capul pe prag, ii dai si lui buna ziua; el de bucurie are sa intoarca capul intr-o parte, si ai sa treci. Acolo ti-or spune incotro sa mergi.
Feciorul imparatului asa a si facut, a umblat padurea toata, si cate animale , pasar i si gangani i a intalni t pe toate le-a hiritisit. Dupa aceea a ajuns la un palat. In fata palatului statea un balaur culcat cu capul pe prag. Feciorul imparatului de departe s-a inchinat si i-a zis:
— Buna ziua, laur-balaur cu solzii de aur!
Balaurul s-a bucurat, a intors capul si a spus: — Sa nu-mi fi dat buna ziua, aici iti faceam capatul. Baiatul a pasit pragul si a raspuns:— Sa te fi repezit asupra mea, aici te faceam harcea-parcea.
A intrat feciorul imparatului in palat si a vazut un mosneag cat lumea de batran.
— Ce vanturi te poarta, voinice?
— Caut taramul fara de moarte.
— Departe-i, voinice,departe, nimeni n-a fost pe cele taramuri si nimeni nu stie drumul . Fiindca mi-ai hiritisit jivinele toate, o sa-ti dau un ghem de aur, sa-ti arate calea inainte. Incotro se va rostogoli ghemul, intr-acolo sa mergi.
Si-a luat baiatul ziua buna, a aruncat ghemul si ghemul a prins a se cotili peste dealuri, peste vai, peste campii, peste pustii.
Cat mergea ghemul, se desprindea de pe el un fir de aur subtire ca o ata de paianjen. Asa a mers voinicul cale lunga, si intr-un tarziu a ajuns la un stejar, unde s-a oprit sa poposeasca.
S-a asezat voinicul la umbra si a nimerit drept pe o ghinda , care crapas e si slobozise colt. Ghinda, simtind asa greutat e asupra ei, intreaba:
— Cine esti, voinice, si incotro mergi?
— Sunt fecior de imparat, merg la taramul fara de moarte, sa traiesc cat lumea si pamantul.
Ghinda ii zice:
— Da-te de pe mine, ca abia am incoltit, sunt firava si slaba, sa nu ma strivesti, lasa-ma sa cresc si, daca vrei, stai aici cu mine si vei trai pana voi creste eu stejar mare si falnic, vei vietui pana voi ajunge la adanci batranete si, cand ma voi risipi din picioare si se vor scalda vrabiile in colbul meu, abia atunci o sa-ti vie si tie sfarsitul.
Feciorul de imparat s-a sculat, a invelit ghinda cu pamant, ca sa creasca, si-a luat ziua buna si s-a pornit mai departe. A mers el si a tot mers din urma ghemului si a ajuns la un butuc de vita de vie,incarcat cu struguri. S-a oprit voinicul la popas, a rupt un strugure si a mancat. Dupa ce s-a saturat, vita de vie l-a intrebat: — Unde te duci, voinicule?
— Ma duc la taramul fara de moarte, unde voi trai cat lumea si pamantul.
Vita de vie ii zice:
— Ingroapa o bobita in pamant, sa creasca, sa rodeasca si, daca doresti, stai aici si vei trai pana s-a inmulti poama, de nu vor avea loc radacinile in pamant si frunzele sub soare, si cat voi fi aici, vei bea vin si vei manca poama.
Voinicul a ingropat o bobita de poama in pamant si a zis:
— Iti multumesc , vita de vie, ramai cu bine, creste si te inmulteste, ca eu ma duc mai departe.
— Fii sanatos si umbla in plin.
Feciorul de imparat a mers inainte si, nu multa zabava, vede un vultur. El a intins arcul sa traga. Vulturul atunci zice:
— Voinice, nu trage si nu ma sageta. Ia si ma lecuieste si ma vermuieste1, ca de mare folos ti-oi fi. Cand te-a pali vreo nevoie mare, numai cu gandul sa te gandesti la mine si eu voi fi la tine.
Feciorul de imparat i-a purtat de grija vulturului, i-a legat ranile cum stia mai bine, l-a hranit, l-a lasat bun sanatos si de acolea a mers mai departe si a ajuns la malul unei ape. Mergand asa pe malul apei, vede ceva stralucind si inalbind inainte. Se uita el si se gandeste:
— Oare ce sa fie?
A mers el hat departe, si cand colo ce sa vada? Marea se trasese la
adanc, iar pe nisipul fierbinte ca focul se parpalea imparatul pestilor lung de doisprezece pasi si inalt de un stat de om, cu solzii de aur, cu aripile de argint, cum nu s-a mai pomenit candva pe pamant.
Baiatul s-a apropiat si a zis:
— Alei, bun ospat de peste o sa mai fac!
Pestele l-a auzit si i-a raspuns:
— Voinice, daca ma vei manca, n-ai sa te ingrasi, mai bine ia si ma da la adanc si, cand ii gandi la mine, eu oi fi la tine.
El a cautat un druc lung, l-a saltat pe incetul si l-a dat pe imparatul pestilor in mare.
Apoi baiatu l si-a luat drumul inainte si a mers mult a lumeimparatie, cuvantul sa ne fie, limba sa nu osteneasca, nici sa popo- seasca, si la o bucata de loc vede o vulpe, fugarita de ogari, muscata de caini. El intinde arcul sa traga, dar vulpea zice:
— Voinice, nu ma omori, apara-ma de caini si de ogari, lecuieste- ma si la nevoie ti-oi fi de ajutor.
S-a repezit feciorul de imparat, a alungat cainii si ogarii, a luat-o sub ocrotirea lui si i-a purtat de grija, pana s-a intremat vulpea de-a binelea, si i-a dat drumul. La despartire vulpea i-a zis:
— Multumesc, fecior de imparat, ca nu m-ai lasat sa ma rupa cainii si ogarii. Cand ii ajunge la vreo greutate, sa te gandesti la mine si eu voi fi la tine.
A plecat feciorul de imparat iar la drum, si cu cat mergea, ghemul cel de aur se dezvartea si se facea tot mai mic. Asa a mers el pe bura nescuturata, pe cale necalcata , pan a a ajuns la un ulm cu dou a tulpini.
Intre tulpinile ulmului era intinsa o panza de paianjen, iar pe panza se zbatea un tantar. Cand l-a vazut pe feciorul de imparat, tantarul a prins a striga:
— Voinice, voinice, scapa-ma, ca ti-oi sta intr-o mana de ajutor. Eu stiu unde te duci, te duci la taramul fara de moarte, si de mii face un bine, la vremea vremii si eu te-oi ajuta cu ceva.
Drumetul, daca a vazut treaba de-asa, s-a oprit, l-a hranit si i-a dat drumul.
— Multumescu-ti dumitale, om calator, pentru benefacere.
Cand ii avea vreo greutate, numai cu gandul sa te gandesti la mine si eu voi fi la tine. Iar acum mergi sanatos inainte, caci nu ti-a ramas mult de mers si vei ajunge la un palat. Acolo daca vei ajunge, mergi drept la imparat si cere-i fata cea mai mica de mireasa, ca pana nu-i fi insurat, nu-i putea stapani taramul fara de moarte.
A mers feciorul de imparat, a tinut tot drumul inainte si de cale lunga ghemul se tot micsora , se facuse cat un mar, apoi cat o nuca, si cand ajunsese cat mazarea, a vazut feciorul de imparat inaintea lui niste palate aurite, poleite, mandre si, ce sa mai vorbesc, erau asa de frumoase, ca nu se mai aflau altele sa le stee impotriva pe fata pamantului.
Feciorul de imparat a mers drept la palat si a batut in poarta.
Imparatul a trimis straja de l-a intreba t ce umbl a el acolo, de unde vine si incotro se duce.
Feciorul de imparat i-a spus totul de-a fir a-n par. Iaca cum si iaca ce... atunci a iesit imparatul la poarta si voinicul i-a vorbit asa:
— Luminate imparate , vedea-o-as pe fiica ta cea mai mica mireasa in capul mesei si pe mine mire alaturi de ea. Iata am venit sa-i cer mana. Mi-o dai?
Ti-o dau, ti-o dau, daca te vei putea ascunde sa nu te gaseasca nimeni. Atunci vom face nunta si vei trai aici la palat cat lumea si pamantul, caci de la poarta aceasta incepe taramul fara de moarte.
Acum pe sarmanul baiat il palise o scarba ca aceea, dar ce era sa faca. Stand asa pe ganduri, isi aduse aminte de vultur si cat ai clipi din ochi vulturul a fost langa dansul.
— Ce te-ai intristat, stapane? — Uite ce nevoie m-a palit...
Si a prins a-i spune de porunca imparatului.
— Cat despre asta, n-ai ce te intrista.
Vulturul l-a luat pe feciorul imparatului si l-a dus tocmai la tortile cerului si l-a ascuns dupa noua randuri de nouri.
Imparatul avea trei fete tot o fata, tot un par, tot o imbracaminte, tot o ciubotica. A iesit imparatul, cu sabia goala, cu fata cea mai mare si i-a spus hotarat ca, daca nu l-a gasi pe feciorul imparatului unde-I ascuns, ii ia capul.
Fata s-a dus la vazdogarie,si-a luat o vazdoaga in paneras si a iesit cu tatal sau in pragul usii, sa-l vada pe feciorul imparatului.
S-a uitat fata pe pamant, nu l-a vazut, s-a uitat in mare, nu l-a vazut, s-a uitat in cer, l-a vazut si a strigat:
— Iesi de dupa nouri, ca te vad.
Cat te-ai sterge la ochi, vulturul l-a coborat pe feciorul imparatului din nouri.
Imparatul zice:
— Acum ce, sa-ti iau capul?
Fata i-a luat apararea voinicului:
— Luminate imparate, pacatul de prima data se iarta.
Imparatul l-a iertat.
— Iata te iert, dar a doua oara, daca te va vedea fata cea mijlocie, iti iau capul.
Imparatul s-a dus la palat s-o aduca pe fiica cea mijlocie. Baiatul nu mai stia ce sa faca.
Cum statea el oropsit si se tanguia, cine sa-l scoat a dintr-o greutate ca aceasta, isi aduce aminte de imparatul pestilor. Numai cu gandul s-a gandit si, cand colo, ce sa vezi, se pomeneste cu marea la zidurile palatului si cu pestele saltand din apa.
— Ce necaz ai, stapane?
— Am dat peste primejdie...
Si prinde a-i spune de cuvantul imparatesc, ca-l ameninta sa-i taie capul.
— Vai de mine, fa-ti pace, nici capul nu-ti bate, stiu eu niste ascunzisuri prin fundul marii , ca nu te mai gaseste nimeni cat pururea.
Pestele l-a luat pe feciorul imparatului in gura, ca pe un graunte, si l-a dus in strafundul marilor.
Imparatul a iesit cu fiica cea mijlocie, a scos sabia din teaca si i-a spus:— Sa-l gasesti pe feciorul imparatului unde-i ascuns, ca de nu, capul nu-ti mai sta unde sta.
Fata imparatulu i s-a spalat pe fata , si-a pus o vazdoag a in paneras, si s-a uitat sa-l vada pe feciorul de imparat. L-a cautat fata pe tot pamantul umblator si nu l-a gasit, s-a uitat in cer, pe dupa soare, pe dupa luna — nu l-a aflat, s-a uitat fata in fundul marilor si l-a zarit.
Imparatul a strigat:
— Iesi, voinice, ca te-a vazut fata mea.
Pestele l-a scos la mal, si imparatul, cand l-a vazut, i-a spus:
— Acum se cuvine sa-ti iau capul.
Fata cea mijlocie a sarit:
— Iarta-l, tata, caci pacatul de-al doilea se iarta; daca-l vei vedea a treia oara, sa-i ei capul.
— Ei, iata te iert si a doua oara pe cuvantul fetei. Daca si a treia oara nu te vei putea ascunde, sa stii ca nu mai calci iarba verde.
A ajuns feciorul de impara t la aman scarba , groaza , tine-te, inima!
— O sa-mi ieie capul si mantuita- i socoteala , ce sa fac eu sa nu ma vada fetele imparatului , cine sa ma scoat a de la un necaz ca acesta?
Pe cand se vaieta el, isi aduce aminte de vulpe, si cat s-a gandit — iata si vulpea dinaintea lui.
— Ce plangi, stapane?
— Iaca cum si iaca ce...
— Taci, nu plange si nu te scarbi pentru atata treaba, fa-ti pace, nici capul sa nu te doara. Daca ti-i vorba de asa, hai cu mine, ca stiu eu ce-oi face.
S-a pornit vulpea inainte, feciorul de imparat dupa dansa, au sarit parleazul prin fundul gradinii, au intrat in vazdogari a fetelor, si vulpea s-a rotit imprejur, l-a lovit pe feciorul imparatulu i cu coada si l-a facut o vazdoaga mare, inflorita, decat toate vazdoagele mai aleasa si mai frumoasa.
Fata cea mai mica a imparatului s-a spalat, s-a dus la vazdogarie si tocmai vaz doaga aceea a rupt-o, caci i-a placut mai mult, si a pus-o in paneras.
A iesit imparatul in fata palatului cu sabia goala, a chemat-o pe fata cea mai mica si i-a hotarat sa-l caute pe feciorul imparatului unde stie, ca, de nu, ii taie capul cu sabia.
Se uita fata imparatulu i pe paman t — nu-i; se uita pe mare — nu-i;
se uita in cer tot nu-i. Se mai uita ea o dat a prin fundul pamantului, prin intorsul cerului, pe scarile stelelor si mai departe, nu-i si pace.
Imparatul atunci i-a zis:
— Uita-te bine, tu il ascunzi!
Fata a raspuns:
— M-am uitat de-a maruntelul si nu-i, umbra lui este, iar el nu se vede.
Imparatul n-a avut incotro si a strigat:
— Iesi, voinice, de unde esti, ca nu te-a vazut fata mea.
El a sarit din paneras si a zis:
— Iata-ma-s, imparate!
— Bine, voinice, vad ca esti viteaz.
Imparatul a dat porunca sa vina muzicile si i-a spus baiatului sa intre in curte, s-o cunoasca pe fata cea mai mica; daca va cunoaste-o, face nunta, iar de nu, ii taie capul.
Cand sa se vada baiatul cu ganduril e implinite, na-ti-o si pe aceasta mai decat toate. Se pune el pe plans si plange, si plange pana i se facura ochii ca pastrama. De buna seama, nu mai scapa. Cat a fost, a fost, iar acum hotarat ca imparatul ii ia capul.
Cum se vaieta el asa, si-a adus aminte de tantar.
Si cat a gandit cu gandul, tantarul a si fost langa dansul.
— Ce greutate ai, stapane, de bocesti asa de tare?
— Cum sa nu plang, sarmanul de mine, ca uite cand sa ma vad si eu scapat de nevoi, ma sfarseste imparatul de zile. Mai pot eu sa le deosebesc pe fetele imparatului, cand ele seamana leit una cu alta?
— Nu te scarbi, stapane, nici in seama nu lua, eu le cunosc bine pe fetele imparatului, stiu care-i mai mare, care-i mai mica, eu intre dansele am crescut. Cand le-a scoate imparatul pe tustrele, eu ma voi aseza pe nas la cea mai mica si tu pe aceea s-o alegi.
Fetele imparatului au iesit toate tot un ochi, tot o fata, aceeasi statura, aceeasi rochie, nici ca sa se deosebeasca cu ceva. Tantarul a zburat prin stufarii, prin dudai, a venit si s-a asezat pe nasul uneia dintre fete.
Fata a ridicat man a sa-l paleasca , da feciorul imparatulu i a apucat-o de mana si a spus:
— Aceasta-i, imparate, fata cea mai mica.
Imparatul a zis:
— Adevarat, aceasta este.
Si era fata aceea mandra si frumoasa, ca soarele cand rasare, ca busuiocul cu floare.
Imparatului foarte bine i-a parut, l-a poftit pe mire in palat, l-a pus in capul mesei si i-a vorbit:
— Dau fiica dup a tine si imparati a cat incape in hotare. De azi inainte vei trai cu noi, nu vei sti de moarte, vei vietui de-a pururi cat lumea si pamantul . Umbla si cutreier a imparati a in lungis si in curmezis, dar inapoi, pe poarta care ai intrat , sa nu iesi, ca o sa fie rau.
Feciorul de imparat a intrat si a vazut gradini de aur si argint impodobite cu piatra scumpa, fantani zidite de marmora cu cani de argint, rauri pe care curgeau lapte si miere, dumbravi cu fel de fel de pasari cantatoare, pajisti cu flori, cu iarba verde crescuta, in trei, in patru impletita, batuta cu margarint, de n-am vazut de cand sunt...
Si cate si mai cate nu erau acolo, ca sa stai sa la spui pe toate, leai spune, dar nunta s-a asezat cu tot temeiul, cu chiote si veselie si asa a tinut nunta aceea multa vreme, cat anume nu pot spune, caci acolo soarele nici nu rasarea , nici nu asfintea , statea numai in crucea amiezii.
Dupa nunta, s-a asezat feciorul imparatului pe trai si traia ca in flori de mar. La un timp de vreme a plecat el la vanatoare, a luat arcul si, cand a tras, sageata a zburat peste poarta. El a vazut incotro a zburat sageata, s-a luat dupa dansa si a uitat de povetele socru-sau.
A tras zavorul, a deschis poarta si nu s-a mai gandit sa pateasca ceva. Cand colo, vede stralucind firisorul de ata de la ghemul cel de aur, isi aduce aminte de casa, de tata, de mama si-l paleste un dor sa se duca sa-i vada. Mai trece cat mai trece, si ce gandi el? Las toate in pamant si ma duc acasa, sa vad ce mai este.
Imparatul i-a tot zis:
— Stai, dragul tatei, n-ai la ce te duce, ca de atunci au trecut maluri de vreme, nici pomeneala de parinti, nici neam din rasstraneamul lor nu mai este.
Dar el n-a crezut. S-a gatit voinicul de drum, si-a pus armele la indemana, s-a inchinat pana la pamant si a plecat.
Imparatul si fata cea mai mica au ramas cu jale in inima.
S-a pornit feciorul de imparat pe firisorul cel de aur si a tot mers calea inapoi, a ajuns la vita de vie si a gasit-o batrana , intins a pe coline, ca nu i se vedea capatul nici intr-o parte, nici in alta.
— Stai, voinice, si poposeste.
El i-a raspuns:
— Bun cuvant ai, dar ma grabesc sa ajung mai degraba acasa.
A mers el mai departe si a ajuns la un stejar batran. Si stejarul l-a cunoscut.
— Ingaduie, voinice, stai la popas, ca mare bine mi-ai facut, cand ai trecut pe aici. Eu am crescut din ghinda pe care ai acoperit-o cu pamant.
Feciorul de imparat s-a mirat, nici nu-i venea sa creada ca a trecut atata vreme.
A mers mai departe, a ajuns la palatul de unde luase ghemul de aur si l-a gasit pe balaur uscat de batran. I-a dat buna ziua, balaurul s-a bucurat, a intors capul si a spus:
— Mai baiate, acum era sa te mananc, dar fiindca mi-ai dat buna ziua nu-ti fac nimica.
Feciorul de imparat a intrat si l-a gasit pe stapanul palatului. De multa vreme ce-a trecut ii crescuse barba, cu o parte se invelea si alta isi asternea. Batranul a ridicat genele de la ochi cu carja, s-a uitat la voinic si a zis:
— Inapoi cand vei veni, tot pe aici sa treci.
Si-a luat el ziua buna, s-a pornit spre casa, caci nu mai ramasese mult, si cand a ajuns la chilia sihastrului, a dat de o sihla deasa, sa te apuce lupii de spate. Cat despre chilie, sihastru — nici urma. L-a palit pe feciorul de imparat tristetea si mai ca-l bate a gandul sa se intoarca inapoi, dar nu s-a oprit, a mers inainte si a ajuns acasa . S-a uitat incolo,s-a uitat incoace, intr-o parte, in alta, si n-a vazut nimic. Numai prepunea locurile. A potrivit cam pe unde era casa parintilor, dar n-a gasit nici palat, nici curte, erau numai niste risipituri. Intr-o rapa a zarit o cascioara. S-a dus acolo si a intrebat asa si asa. In casa aceea traia un mosneag de trei sute de ani. El i-a spus ca a auzit de la rasstrabuni ca a fost aici curtea unui imparat, care avea un fecior, si vorbeau ca s-a dus pe lume dupa viata fara moarte si tinerete fara batranete, sa traiasca cat lumea si pamantul. In sat a fost dupa aceea o ciuma si a murit si om, si vita, si pasare. Feciorul de imparat s-a scarbit, si-a adus aminte de sfatul lui socru-sau si s-a intors inapoi. Cand a ajuns pe locul unde fusese poarta curtii imparatesti vede un marcotet. Da voinicul cu piciorul in marcote t si de desupt iese moartea — neagra, uscata.
— Ehe, dragul matusii, tocmai acum ai venit, de cand te astept eu, nu-mi pot mantui zilele fara tine.
Voinicul si-a tinut firea si hai fuga inapoi, de da inima dintr-insul, sa ajunga cat mai degraba la taramul de unde venise.
Cand l-a vazut moartea fugind, s-a luat dupa dansul.
Aproape de casa mosneagului nu mai putea fugi, a dat buna ziua balaurului , balauru l s-a bucurat , a intors capul intr-o parte, si voinicul a intrat. De ostenit ce era, atata a zis:
— Ajuta-ma, mosule, nu ma lasa, pune-ma la cale ce sa fac, ca ma calca moartea din urma.
Mosneagul i-a dat un brau si i-a spus:
— Na, da-i-l mortii, sa-l poarte pana l-a ponosi, de nu se va tine fir de fir, si abia atunci sa vina la tine.
Cand a ajuns moartea si a vazut balaurul, a ridicat coasa sa-l taie. Balaurul a sarit cu gura cascata, cu limba infocata, a duhnit foc si smoala asupra ei si n-a lasat-o sa se apropie.
— Stai, boanghina, opreste-te, ce dai oarba peste oameni?
— N-am treaba cu tine, da-mi drumul sa intru in casa.
— Trebuia sa-mi fi dat buna ziua, iar acum cauta-ti de drum, daca ti-s dragi zilele, ca ia amus te-oi apuca, ti-a trece de toate.
Vazandu-l asa valvas, moartea a dat inapoi si de departe striga:
— Mosule, da-i drumul feciorului de imparat sa iasa afara, cam sa-ti smulg barba cate un fir.
Atunci a iesit feciorul de imparat cu braul si a spus:
— Na, moarte , braul acesta, incinge-te, intoarce-te inapoi si poarta-l. Cand il vei ponosi de istov, de nu se va mai tine fir de fir, sa vii la mine.
Moartea a luat braul sa-l poarte, sa-l ponoseasca, iar feciorul de imparat a mers tot inainte, a ajuns la stejar, si stejarul l-a chemat:
— Vino, voinice, la popas.
— Nu pot, ca ma ajunge moartea din urma.
— Despre asta n-avea grija, baga mana in scorbura mea, scoate un toiag de fier.
— L-am scos...
— Daca te-a ajunge moartea din urma, da-i toiagul acesta si spu- ne-i sa-l poarte, pana-l va roade, de nu va avea ce tine in mana, si abia atunci sa vina la tine.
Si cum a vorbit l-a si nimerit.
Voinicul si-a luat ziua buna, si misca, baiete, a mers el si a mers peste campuri fara drumuri, peste ape fara vaduri. Si intr-o zi ii iese moartea in cale.
— Stai, voinice, atata ti-a fost sa traiesti!
— De ti-i voia sa ma sfarsesti de zile, sfarseste-ma, dar mai intai poarta toiagul acesta de fier si, cand il vei roade, de nu vei avea ce tine in mana, atunci sa vii la mine.
Moartea a apucat toiagul si a luat drumul in picioare, ca doar tre- buia sa umble, nu ceva, ca sa roada un toiag ca acela.
Feciorul de imparat, cand s-a vazut slobod, parca prinsese aripi, a mers cale inainte, a ajuns la vita de vie si vita de vie, cum l-a vazut, de departe l-a chemat:
— Stai, voinice, de mananca poama si bea vin.
— De stat, prea as sta, dar trebuie sa ma duc, ca mi-s drumurile departe si cararile incurcate, uite ma ajunge moartea din urma.
— N-avea nici o grija, ca m-oi pune luntre si punte sa-ti fiu de folos.
— Toate ca toate, de mi-i spune ce sa fac sa opresc moartea, stiu ca mi-i face un bine.
— Apoi de te ajunge, sa arunci sabia si sa zici:
— Ia, moarte , sabia si tine-o sa rugineasca , pana nu s-a alege nimica dintr-insa, si atunci vino la mine.
— Iti multumesc, cum oi da ochii cu dansa, cum i-oi spune.
S-a pornit iar feciorul imparatului pe cale, pe carare si pasea cat apuca piciorul. La o haba se pomeneste cu moartea in fata.
— Stai, ca ti-a venit capatul!
— Apoi, daca ti-i vorba de asa, nu-ti stau impotriva. Iata mai am o sabie, nu m-as lasa de ea odata cu viata, ti-o dau s-o tii pana va rugini si nu se va alege nimica dintr-insa, si atunci, de ma vei ajunge — bine, de nu, sa nu cauti pricina, ca eu ma duc la taramul de unde am plecat.
Feciorul imparatului i-a dat sabia si s-a tot dus. Dupa ce a ruginit sabia, moarte a s-a pornit din urma lui ca vantu l si ca gandul . Da atunci feciorul imparatului a ajuns la palat, a deschis poarta, fiica cea mai mica i-a iesit in intampinare , l-a apucat de mana , can d colo, si moartea soseste si-l apuca de picior.
— Stai pe loc, esti al meu, unde te duci? facu moartea.
— Ba e al meu! Se opuse fiica imparatului.
— Da-i drumul!
Fata imparatului a zis atunci:
— De-i asa, eu l-oi face un mar de aur, l-oi azvarli in sus, si cine dintre noi il va prinde, a aceleia va fi.
Fata imparatului a azvarlit marul cel de aur in sus, si marul s-a prefacut in luceafar de seara.
Imparatul si cele doua fete ale lui au venit la poarta si, afland ce-i socoteala, au prefacut-o pe fata intr-un mar de aur, au aruncat-o in sus si i-au spus sa-l gaseasca pe feciorul imparatului si sa se coboare cu el in curtea palatului, ca moartea n-o sa aiba ce face.
Marul a zburat in cer si s-a prefacut in luceafarul de zi.
Vazand una ca aceasta, moartea s-a mainiat, i-a calcat pe tustrei pe umbra si i-a prefacut, pe imparat si cele doua fete, stane de piatra in poarta. De atunci sunt luceferi in cer si stalpi de piatra — la porti.
Am incalecat pe un arici
Si am venit pana aici, Am incalecat pe un pui
Si alta poveste nu-i.
Aventurile extraordinare ale unui pui de om in jungla, crescut de o familie de lupi. Haideti sa ii cunoastem si noi pe Bagheera, pantera inteleapta, pe Baloo, ursul cel mare si bun, pe Kaa, pitonul si pe Shere Khan, tigrul cel temut.Mowgli, puiul de om, fura Floarea de Foc si reuseste sa il invinga pe Shere-Khan.
Cititi si descarcati pdf gratuit de la atasamente
O minunată poveste frumoasă de dragoste între două personaje. Lady, o frumoasă cățelușă cocker spaniel auriu, ajunge într-o parte rău famată a orașului unde îl întâlnește pe Trump, un vagabond metis, care o salvează din ghearele unor câini nemiloși. Cățelușa decide să-și părăsească actuala locuință din cauza unei bone ce trebuia să stea cu copilul familiei cât timp părinții sunt plecați din oraș. Femeia încearcă să pună botniță cățelușei și să o scoată la plimbare. Povestea de dragoste se întretaie cu momente de acțiune și suspans, care dau o savoare deosebită filmului. Un desen animat pentru cei mari și cei mici al celebrei case de producție Disney.
Descarcati povestea pdf de la atasamente
FAT-FRUMOS CU PĂRUL DE AUR
A fost odata ca niciodata, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; ca nu suntem de cand cu basmele, ci suntem de cand cu minciunile ; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si calcaiul tot ramanea gol si se urca in slava cerului si tot i se parea ca este usor;
De cand scria musca pe perete, Mai mincinos care nu crede.
A fost odata, intr-o pustie mare, un pusnic. El petrecea singur- singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilo r. Si asa era de bun la suflet incat toate dobitoacel e i se inchinau cand se intalnea u cu dansul.
Intr-una din zile, se duse pusnicul la marginea garlei, care curgea pe aproape de coliba lui, si iata, vazu ca vine pe apa un sicrias smolit bine, si auzi un oracait iesind dintr-insul. Statu putin de cugeta, si dupa ce zise cateva vorbe de rugaciune, intra in apa si, cu o prajina, trase sicriasul la margine . Cand il deschise, ce sa vaza in el? Un copilas cam de vreo doua luni; il scoase din sicriu si, cum il lua in brate, copilul tacu.
Pusnicul vroia din toata inima sa creasca pruncul, dar, cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca, il podidi un plans ce nu se mai putea sfarsi. Deodat a rasar i dintr-u n colt al chiliei sale o vita si numaidecat crescu si se inalta pana la streasina. Pusnicul cauta la dansa si vazu struguri, unii copti, altii parguiti, altii agurida si altii in floare; indata lua si dete copilului si, vazand ca-i mananca,se bucura din tot sufletul. Cu must de vita crescu copilul, pan a incepu sa manance si cate altceva.
Iara daca se mai mari copilul, pusnicul se apuc a si-l invat a sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat.
Dar intr-o zi, chema pusnicul pe copil si-i zise:
— Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum ma vezi, si afla ca, de azi in trei zile, ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla. Daca voi adormi somnul cel vecinic, care o sa-l cunosti dupa raceala si amortirea ce vei vedea in tot trupul meu, sa bagi de seama ca o sa vie un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei; leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant peste mine. De mostenire n-am ce sa-ti las, deca t un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal la asta chemare si te va invata ce sa faci.
Dupa cum zise batranul, asa se si intampla. A treia zi, pusnicul, luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si dormi somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare, si veni racnind si, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu unghiile sale; iar fiul il ingropa , si ramas e acolo trei zile si trei nopti, plangand la mormant . A treia zi foamea ii aduse aminte ca era dator sa traiasca; se scula de pe mormant cu inima zdrobita de durere, se duse la vita si cu mare mahnire vazu ca ea se uscase; atunci, si-aduse aminte de vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul, il scutura, si iata ca veni un cal cu aripi si, stand inainte-i, zise:
— Ce poruncesti, stapane?
Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata intamplarea cu moartea batranului, si ii zise:
— Iata-ma aici singur; tatal, care mi-a fost dat, nu mai este; ramai tu aici, cu mine; dar sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba; caci aici, dinainte a astui mormant , nu stiu de ce-mi vine sa tot plang. Iar calul ii raspunse:
— Nu asa, stapane; noi ne vom duce sa locuim unde sunt multi oameni ca dumneata.
— Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si o sa traim in mijlocul lor?
— Negresit, ii raspunse calul.
— Atunci, daca-i asa, intreba copilul, de ce nu vin si ei pe la noi?
— Ei nu vin, ii mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aici; trebuie sa mergem noi la dansii.
— Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.
Iar daca-i spuse ca trebuie sa fie imbracat, fiindca ceilalti oameni nu umbla asa goi, el ramase cam pe ganduri; si calul ii zise sa bage mana in urechea lui stanga; si dupa ce baga mana, scoase niste haine pe care le imbraca, ciudindu-se ca nu stia cum sa le intrebuinteze; calul insa il invata, si apoi copilul incaleca pe dansul, se imbraca si porni.
Dupa ce ajunse in orasul cel mai de aproap e si se vazu intre multimea de oameni furnicand in sus si in jos, se cam spaimanta copilul de atat a zgomot si umbla tot cu frica, mirandu-s e de fru- musetea caselor si de tot ce vedea, bagand insa de seama ca fiecare lucru-si are randuiala sa. Dar calul, imbarbatandu-l, ii zise:
— Vezi, stapane ? Aici toate sunt cu sartul lor! De aceea, dar, trebuie sa stii, ca sa-ti faci si tu un capatai.
Si dupa ce sezu acolo cateva zile, mai dedandu-se cu lumea si obicinuindu-se a trai in huietul ce innabuseste orasele, pleca, luand cu sine calul sau; si se duse, si se duse pana ce ajunse pe taramul unor zane. Dupa ce ajunse la zane, care erau in numar de trei, cauta sa se bage argat la dansele, caci asa-l sfatuise calul sa faca. Zanele, deocamdata, nu prea voiau sa-l ia in slujba; dar se induplecara la rugaciunile lui si-l primira.
Calul adesea venea pe la domnul sau, si intr-o zi ii zise sa bage bine de seama, cum ca, in una din case, zanele aveau o baie in care la cativa ani, intr-o zi hotarata , curge aur, si cine se scald a intai, aceluia i se face parul de aur. Ii mai spuse sa vaza ca, intr-unul din tronurile casei, zanele aveau o legatura cu trei randuri de haine, pe care le pastrau cu ingrijire. El baga bine de seama aceste vorbe, si de cate ori avea cate ceva greu de facut, el chema calul si-i da ajutor.
Zanele-i dasera voie sa umble prin toate casele, sa deretice, sa scuture, dar in camera cu baia sa nu intre. Insa cand lipsira ele o data de acasa, el intra si lua aminte la toate cate ii zisese calul. Ochi si legatura cu hainele puse cu ingrijire intr-un tron. Intr-o zi, zanele au plecat la o sarbatoare, la alte zane, si avura grija sa porunceasca argatului ca, in minut ce va auzi ceva zgomot in cameruta cu baia, sa rupa o sindrila din streasina casei, ca sa le dea de stire lor si sa se intoarca degraba, fiindca ele stiau ca e aproape sa inceapa a curge aceasta apa de aur.
Fiul pusnicului pandea, si cand vazu minunea asta, chema numai- decat pe cal. Calul ii zise sa se scalde; si asa facu. Iesind din baie, el lua si legatura cu hainele si o porni la sanatoasa, calare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vantul si se ducea ca gandul. Cum calca peste pragul portii, incepu casele, curtea si gradina a se cutremura asa de groaznic, incat se auzi pan a la zane , si zanel e indat a se intoarsera acasa. Daca vazura ca argatul lipseste si hainele nu sunt la loc, se luara dupa dansul si-l urmarira din loc in loc, pana ce, cand era sa puie mana pe dansul, el trecu hotarele lor si apoi statu.
Cum il vazura scapat, zanele se ciudira de necaz ca nu putura sa-l prinza. Atunci ele ii zisera:
— Ah! Fecior de lele ce esti, cum de ne amagisi? Arata-ne, macar, sa-ti vedem parul.
Atunci el isi rasfira parul pe spinare; iar ele se uitau cu jind la dansul si-i zisera:
— Asa par frumos niciodata n-am vazut! Fii sanatos, insa; incai fii bun de ne da hainele.
Dar el nu voi, ci le opri si le lua in locul simbriei ce-i datorau zanele. De aici, se duse intr-un oras, isi puse o basica de cirivis in cap si se duse de se ruga de gradinarul imparatului ca sa-l primeasca argat la gradina imparateasca. Gradinarul nu prea voia sa-l asculte; dar, dupa multa rugaciune, il primi, il puse sa lucreze pamantul, sa care apa , sa ude florile; il invat a ca sa curete pomii si brazdel e de buruieni. Fat-Frumos lua in cap tot ce-l invata gradinarul, stapanul sau.
Imparatu l avea trei fete; si asa mult a grija ii dase trebile imparatiei, incat uitase de fete si ca trebuie sa le marite. Intr-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duc a fiecare cate un pepene din care-i alesese sa fie dusi la masa imparatului. Dupa ce se puse imparatul la masa, venira si fetele si adusera fiecare cate un pepene pe tipsie de aur si il pusera dinaintea imparatului.
Imparatul se mira de aceasta fapta si chema sfatul imparatiei sa-i ghiceasca ce pilda sa fie asta. Si daca se aduna sfatul, taie pepenii si, dupa ce vazu ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mancare si al treilea dase in copt, zise:
— Imparate , sa traiesti multi ani, pilda asta inseamn a varst a fetelor mariei-tale , si ca a sosit timpul de a le da la casa lor. Atunci imparatul hotari sa le marite. Dete, deci, sfoara in tara de aceasta hotarare; si chiar de-a doua zi, incepura a veni petitori de la cutare si de la cutare fecior de imparat.
Iara dupa ce fata cea mai mare si-alese mire pe un fiu de imparat, care-i paru mai frumos, se facu mare nunta imparateasca. Si dupa ce sfarsi veseliile, pleca imparatu l cu toat a curtea, ca sa petreac a pe fiica- sa pana la hotarele imparatiei sale celei noi. Numai fiica imparatului cea mai mica ramas e acasa . Fat-Frumos , argatu l de la gradina , vazand ca si gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, incaleca, se imbraca cu un rand de haine zis campul cu florile, din cele luate de la zane, si, dup a ce-si lasa parul lui de aur pe spate, incepu a alerga prin gradini in toate partile, fara sa fi bagat de seama ca fiica imparatului il vede de pe fereastra , caci odaia ei da in gradina . Calul cu Fat-Frumo s strica toata gradina si, cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descaleca, se imbraca cu hainele sale de argat si incepu a drege ceea ce stricase.
Cand veni acasa gradinarul si vazu stricaciunea, se lua de ganduri si incepu a certa pe argat de neingrijire , si era ata t de suparat , incat p-aci era sa-l bata.
Dar fiica imparatului, care privea de la fereastr a toate acestea, batu in geam si ceru gradinarului sa-i trimita nitele flori. Gradinarul facu ce facu si aduna de prin colturi cateva floricele, le lega si le trimise imparatesei celei mici. Iar ea, daca primi florile, ii dete un pumn de galbeni si-i trimise raspuns sa nu se atinga de bietul argat. Atunci gradinarul, vesel de un dar asa de frumos, isi puse toate silintele si,in trei saptamaini, facu gradina la loc, ca cum nu s-ar fi intamplat nimic intr-insa.
Nu mult dupa aceasta, fata imparatului cea mijlocie isi alese si ea un fecior de imparat si-l lua de barbat. Veseliile tinura ca si la sorasa cea mare; iar la sfarsitul veseliilor, fu petrecuta si ea pana la hotarele imparatie i sale. Dar fata cea mica a imparatulu i nu se duse, ci ramase acasa, prefacandu-se de asta data ca este bolnava. Argatul gradinii se vazu iara singur, vru sa se veseleasca si el ca toti slujitorii curtii, dar, fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, isi chema calul, se imbrac a cu alte haine: cerul cu stelele; isi lasa paru l pe spate, incaleca si calca toata gradina. Cand baga de seama ca iar faramase tot, se imbraca cu hainele sale cele proaste si, bocindu-se, incepu sa dreaga ceea ce stricase. Ca si la intaia data, gradinarul, voind sa-l carpeasca, fu oprit de fata cea mica a imparatului, care ceruse flori si care ii trimise doi pumni de bani. Gradinarul se puse iara pe munca si dadu gradina gata in patru saptamani.
Imparatul facuse o vanatoare mare si, fiindca scapase de o mare primejdie, ridica un chiosc in padurea aceea si chema, ca sa serbeze mantuirea sa, pre toti boierii si slujitorii curtii, la o masa infricosata ce pregatise acolo. Toti curtenii se dusera la chemarea imparatului, numai fiica sa ramase.
Fat-Frumos, vazandu-se iara singur, chema calul si, voind sa se veseleasc a si dansul , imbrac a hainele : cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri; isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si-l incurca prin gradina, incat nu mai era chip de a o drege. Iar daca vazu aceasta, el incepu a se vaicara, se imbraca iute cu hainele lui cele de argat si nu stia de unde sa inceap a meremetul. Mainia gradinarului trecu orice hotare, cand veni si vazu acea mare paguba. Dar cand voi sa-i dea pe foi pentru neingrijirea lui, fiica imparatului batu iara in geam si ceru flori. Gradinarul da din colt in colt si nu stia ce sa faca in cele mai de pe urma , cat a si mai gasi vreo dou a floricele, care abia scapasera de copitele calului cu aripi, si le trimise. Dar fata de imparat ii dete porunca sa ierte pe bietul argat, pentru care ii si dadu trei pumni de galbeni.
Se apuca dar, croi din nou, si in patru saptamaini, abia putu face ceva care sa mai semene a gradina; iar argatului dete fagaduinta ca de se va mai intampla una ca asta, apoi are sa fie zdrobit in bataie si gonit.
Imparatul se luase de ganduri , vazand pe fiica-sa tot trista. Ea acum nu mai voia sa iasa afar a nici din casa. Hotari , dar, s-o marite; si incepu a-i spune de cutare, de cutare si de cutare fiu de imparat. Dar ea nu voi sa auda de nici unul. Si daca vazu asa, imparatul chema sfatul si boierii si ii intreba: ce sa faca?
— Un foisor cu poarta pe dedesubt , ii raspunsera , pe unde sa treaca toti fiii de imparat si de boieri, si pe care-l va alege fata sa-l loveasca cu un mar de aur ce-l va tine in mana , si dup a acela s-o dea imparatul.
Asa si se facu. Se dete sfoara in tara ca este hotararea imparatului sa se adune si mic si mare si sa treaca pe sub poarta. Toti trecura; dar fata nu lovi pe nici unul. Multi credea u ca fata n-are voie sa se marite.
Insa un boier batra n zise sa treac a si oamenii curtii.Trecu si gradinarul, si bucatarul cel mare, si vataful, si slugile, si vizitiii si randasii, dar degeaba; fata nu lovi pe nici unul. Se facu intrebare, oare daca n-a mai ramas cineva netrecut, si se afla ca a mai ramas un argat de la gradinarie, un argat cheles.
— Sa treaca si acesta, zise imparatul.
Atunci chema si pe argatul cel cheles si-i zise sa treaca si dansul, dar el nu cuteza; iar daca fu silit sa treaca , trecu, si, cand trecu, fatal lovi cu marul ! Argatul incepu a tipa si a fugi, si zise ca i-a spart capul.
Imparatul, cum vazu una ca aceasta, zise:
— Nu se poate asta! Este o greseala! Fata mea nu e de crezut sa fi ales tocmai pe chelesul asta.
Caci nu putea sa se invoiasca a da pe fie-sa dupa dansul, desi era lovit cu marul. Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea, si de-a doua oara fiica-sa lovi cu marul in cap tot pe cheles, care iar fugi,tinandu-se cu mainile de cap. Imparatul, plin de mahnire, iarasi lua vorba inapoi si puse de-a treia oara sa treaca toata lumea. Daca vazu imparatul ca si de-a treia oara tot chelesul a fost lovit, sa plecat la sfatul imparatiei si i-a dat lui pe fiica-sa. Nunta se facu in tacere, si apoi ii oropsi pe amandoi; si nici nu voia sa stie si sa corespunda cu dansii, atata numai ca, de sila, de mila, ii primi sa locuiasca in curtea palatului. Un bordei intr-un colt al curtii li se dete spre locuinta, iar argatul se facu sacagiul curtii. Toate slugile imparatului radeau de dansul, si toate murdariile le aruncau pe bordeiul lui. Inauntru insa, calul cu aripi le aduse frumusetil e lumii; nu era in palatul imparatului ceea ce era in bordeiul lor.
Fiii de imparat , care veniser a in petit la fiica cea mica, se-mbufnara de rusinea ce au patit, fiindca fiica imparatului alesese pe cheles; si se invoira intre dansii ca sa porneasc a oaste mare impotriva lui.
Imparatul simti mare durere, cand auzi hotararea vecinilor sai; insa ce sa faca? Se pregat i de razboi , si nici ca avea incotro. Amando i ginerii imparatului se sculara cu oaste si venira in ajutorul sau. FatFrumos trimise si el pe sotia sa ca sa roage pe imparatu l a-i da voie sa mearga si el la batalie. Imparatul, insa, o goni, zicandu-i:
— Du-te dinaintea mea, nesocotito, fiindca, iata, din pricina ta mi se tulbura linistea; nu mai voi sa va vaz in ochii mei, nemernicilor ce sunteti!
Dar, dupa mai multe rugaciuni, se indupleca si porunci sa-l lase sa care si el macar apa pentru ostire. Se pregatira si pornira.
Fat-Frumos , cu hainele lui proast e si calar e pe o martoag a schioapa, pleca inainte. Ostirea-l ajunse intr-o mlastina, unde i se nomolise iapa si unde se muncea sa o scoata, tragand-o cand de coada, cand de cap, cand de picioare. Rasera ostirea si imparatul, cu ginerii cei mai mari ai sai, si trecura inainte. Dupa ce, insa, nu se mai vazura dansii, Fat-Frumos scoase iapa din noroi, isi chema calul sau, se imbraca cu hainele: campul cu florile, si porni la campul bataliei; ajungand, se si sui intr-un munte apropiat , ca sa vaza care parte este mai tare. Ostile, daca ajunsera , se si lovira, iar Fat-Frumos , vazan d ca oastea vrajmasa este mai mare la numar si mai tare, se repezi din varful muntelui asupra ei, si ca un vartej se intorcea prin mijlocul ei cu palosul in mana, si taia, cum se taia, in dreapta si in stanga. Asa spaima le dete iuteala, stralucirea hainelor sale si zborul calului sau, incat oastea vrajmas a intreag a o lua la fuga, apucan d drumu l fiecare incotro vedea cu ochii. Iara imparatu l se intoarse vesel acasa . Pe drum, intalni iarasi pe Fat-Frumos prefacut in argat, muncind sa-si scoata iapa din noroi; si cum era cu voie buna, zise la cativa:
— Duceti-va de scoateti si pe nevoiasul acela din noroi.
N-apucara sa se aseze bine, si veni veste la imparatul ca vrajmasii lui, cu ostire si mai mare, s-au ridicat asupra lui. Se gati dara si el de razboi si pleca s-o intalneasca. Fat-Frumos, iara se ruga sa-l lase si pe dansul sa mearga, si iara fu huiduit, dara daca dobandi voia, porni iara cu iapa lui. Fu si de asta data de ras si de bataie de joc, cand l-a vazut ostirea ca iara se innamolise si nu putea sa-si scoata iapa din noroi. Il lasara inapoi, dar el ajunse si acum mai inainte la locul de lupta, prefacut in Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi si imbracat cu hainele lui cele cu cerul cu stelele.
Ostile detera in tampene si in surle si se lovira; iara Fat-Frumos, iarasi vazand ca vrajmasii sunt mai puternici, se repezi din munte sii puse pe goana . Imparatu l se intoarse iara vesel, si iara porunci ostasilor sa scoata din noroi pe nevoiasul de sacagiu. Iara el era impacat cu cugetul sau de izbandele sale.
Imparatul se mahni pana in fundul inimii sale, cand auzi ca vrajmasii se ridica de-a treia oara cu oaste si mai mare, si ca au si ajuns la hotarel e imparatie i sale, cat frunz a si iarba ; un plans il napadi, si planse , pana ce simti ca-i slabesc vederile. Apoi isi strans e si dansul toata oastea sa si porni la batalie.
Fat-Frumos porni si el, tot pe martoaga lui. Iara dupa ce trecu toata oastea, facand haz de dansul cum se muncea ca sa-si scoata iapa din noroi, se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si intr-un minut fu iarasi pe munte, unde astepta sa vaza ce s-o intampla.
Se intalnira ostile si se lovira de trei parti, si se taiau unii pre altii fara de nici o mila, atata erau de inversunati ostasii. Iar cand fu catre seara, cand vazu ca ostirea vrajmasa era sa ia in goana pre a impa- ratului, unde se repezi o data Fat-Frumos din munte ca un fulger, si unde trasni o data in mijlocul lor, cat se ingrozira de nu mai stiau ce fac; se imprastia u ca puii de potarnich e si fugeau de-si rupea u gaturile. Fat-Frumos insa-i gonea si-i taia ca pe niste foi. Imparatul il vazu sangera t la mana , la care se crestase insusi, si ii dete nafram a sa ca sa se lege, apoi se intoarsera acasa, izbaviti de primejdie.
Cand venira, gasira iara pe Fat-Frumos in noroi cu iapa; si iara il scoasera. Iara daca sosira acasa, imparatul cazu la boala de ochi si orbi. Toti vracii si toti filozofii care citeau pe stele fura adusi, si nimeni nu putu sa-i dea nici un ajutor. Intr-una din zile, daca se scula din somn imparatul, spuse ca a vazut in vis un batran, care i-a zis ca, daca se va spala la ochi si daca va bea lapte de capra rosie salbatica, va dobandi vedere. Auzind astfel, ginerii sai pornira cu totii, cei doi mai mari singuri, fara sa ia si pe cel mai mic si fara a voi sa-l lase a merge maca r impreun a cu dansii. Iara FatFrumo s chema calul si merse cu dansul spre smarcuri, gasi capre rosii salbatice, le mulse si, can d se intorcea, se imbrac a in haine de cioban si iesi inaintea cumnatilor sai cu o cofa plina de lapte de oi. Ei il intrebara: “lapte are acolo?” Iara el le raspunse “da”, prefacandu-se ca nu-i cunoaste, si ca il duce la imparatul, care visase ca-i va veni vederea, daca va da cu acel lapte la ochi. Ei se cercara a-i da bani, si el sa le dea laptele. Dara ciobanul le raspuns e ca laptele nu-l da pe bani, si ca, daca voieste sa aiba lapte de capra rosie, sa se zica ca sunt robii lui si sa rabde ca sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca el are gand sa se duca si sa nu mai dea pe la dansii. Cei doi gineri se socotira ca lor, pentru ca sunt imparati si gineri de imparat, n-o sa le pese nimic; se lasara deci de le puse pecetea lui in spinare si apoi luara laptele si-l adusera, zicand pe drum:
— De se va incerca nerodul sa ne zica ceva, il facem nebun, si tot noi vom fi mai crezuti dcat dansul.
Se intoarsera, deci, la imparatul, ii detera laptele, se unse la ochi si bau ; dar nu-i ajut a nimic. Dupa aceea, veni si fie-sa cea mai mica la imparatul si-i zise:
— Tata, ia acest lapte; el este adus de barbatul meu; unge-te cu dansul, asa te rog.
Imparatul ii raspunse:
— Ce lucru bun a facut nataraul tau de barbat, ca sa faca si acum ceva de isprava? N-au putut face nimic ginerii mei ceilalti, care m-au ajutat asa de mult in razboaie, si tocmai el, ticalosul, o sa-mi poata ajuta? Si apoi, nu v-am zis ca nu aveti voie a va mai arata inaintea fetei mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea? — Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi faci, tata, numai unge-te, asa te rog, si cu acest lapte ce ti-l aduce umilitul rob. Imparatul , daca vazu ca atat a de mult se roag a fiica sa, se indupleca si lua laptele ce-i aduse; si, apoi se unse cu dansul la ochi o zi, se unse si a doua zi; si, cu marea sa mirare, simti ca pare ca incepuse a zari ca prin sita; si daca se mai unse si a treia zi, vazu cat se poate de bine. Dupa ce se insanatosi, dete o masa la toti boierii si sfetnicii imparatiei si, dupa rugaciunea lor, primi si pe Fat-Frumos sa seaza in coada mesei. Pe cand se veseleau mesenii si se chefuiau, se scula Fat- Frumos si, rugandu-se de iertare, intreba:
— Marite imparate, robii pot sedea cu stapanii lor la masa?
— Nu, nicidecum, raspunse imparatul.
— Apoi, daca este asa, si fiindca lumea te stie de om drept, fa-mi si mie dreptate, si scoala pe cei doi oaspeti care sed d-a dreapta si d-a stanga mariei tale, caci ei sunt robii mei; si ca sa ma crezi, cauta-i si vei vedea ca sunt insemnati cu pecetea in spinare.
Cum auzira ginerii imparatului , o bagara pe maneca , si marturisira ca asa este; indata fura nevoiti a se scula de la masa si a sta in picioare. Iar catre sfarsitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost data de imparat la batalie.
— Cum a ajuns naframa mea in mainile tale? intreba imparatul.
Eu am dat-o celui care ne-a ajutat la razboi.
— Ba nu, marite imparate, mie mi-ai dat-o.
— Apoi, daca este asa, tu esti acela care ne-ai ajutat?
— Eu, marite imparate.
— Nu te crez, adauga iute imparatul , daca nu te vei arat a asa cum era atunci acela caruia am dat naframa.
Atunci el se scula de la masa, se duse de se imbraca cu hainele cele mai frumoase , isi lasa parul pe spate si se infatisa imparatului si la toata adunarea. Cum il vazura mesenii, indata se ridicara si se minunara : Fat-Frumos era atat de mandru si stralucitor, incat la soare te puteai uita, dara la el ba.
Imparatul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna,
se dete jos din scaunul imparatiei si ridica in el pe ginerele sau, Fat- Frumos; iara el cea dintai treaba ce facu fu de a slobozi pe cumnatii sai, si in toata imparatia se facu bucurie mare si masa imparateasca. Eram si eu p-acolo si caram mereu la vatra lemne cu frigarea, apa cu ciurul si glume cu caldarea, pentru care capatai:
Un naparstoc de ciorba Si-o sfanta de cociorba
Pentru cei ce-s lunga-vorba.
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si nou a de oca de fier si s-arunc a in slava cerului de ne aduce a povesti.
De cand se scria musca pe perete, Mai mincinos cine nu crede.
Au fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si voind sa aiba copii, au facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; au umblat pe la vraci si filozofi, ca sa caute la stele si sa le ghiceasca daca or sa faca copii; dar in zadar.In sfarsit, auzind imparatul ca este la un sat, aproape, un unchias dibaci, a trimis sa-l cheme; dar el raspunse trimisilor ca cine are trebuinta sa vie la dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa si, luand cu dansii vreo cativa boieri mari, ostasi si slujitori, s-au dus la unchias acasa. Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si totodata le-a zis:
— Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare.
— Eu nu am venit sa te intreb asta — zise imparatul — ci, daca ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.
— Am, raspunse unchiasul; dar numai un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte n-o sa aveti de el.
Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat, si peste cateva zile imparateas a s-a simtit insarcinata . Toata imparatia si toata curtea, si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare.
Mai-nainte insa de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un plans , de n-a putut nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca.
— Taci, dragul tatei, zicea imparatul, ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat si alte multe d-alde astea; in sfarsit, daca vazu si vazu ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in timpine si in surle si in toat a imparati a se tinu veselie mare o saptamana intreaga.
De ce crestea copilul, d-aceea se facea mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filozofi, si toate invataturile, pe care alti copii le invata intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incat imparatul murea si invia de bucurie. Toata imparatia se falea ca o sa aiba un imparat intelept si procopsit ca Solomon imparat. De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea, ca era tot gales, trist si dus pe ganduri. Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla la masa cu toti boierii si slujbasii imparatiei si chefuiau, se scula Fat-Frumos si zise: — Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere. Auzind acestea, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis:
— Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un astfel de lucru nemaiauzit ? Si daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.
— Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea, pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut.
Atunci toti boierii si imparatul detera in genunchi, cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boerii:
— Tatal tau de aci inainte e batran, si o sa te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie.
Dar n-a fost putinta sa-l intoarca din hotararea sa, ramanand statornic ca o piatra in vorbele lui; iar tata-sau, daca vazu si vazu, ii dete voie si puse la cale sa-i gateasca de drum merinde si tot ce-i trebuia.
Apoi Fat-Frumos se duse in grajdurile imparatesti, unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar, cum punea mana si apuca pe cate unul de coada, il trantea, si astfel toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa, isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intr-un colt un cal rapciugos si bubos, si slab, se duse si la dansul, iar cand puse mana pe coada lui, el isi intoarse capul si zise:
— Ce poruncesti, stapane?
Si intepenindu-si picioarele, ramase drept ca lumanarea.
Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca, si calul ii zise:
— Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tatal tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetil e si hainele ce le purta el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mana ta sase saptamani, si orzul sa mi-l dai fiert in lapte.
Cerand imparatului lucrurile ce-l povatuise calul, el a chemat pe vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschiz a toate tronurile1 cu haine, spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii va placea . Fat-Frumos , dupa ce rascoli trei zile si trei nopti, gasi in sfarsit, in fundul unui tron vechi, armele si hainele tatane-sau de cand era flacau , dar foarte ruginite . Se apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina , si dupa sase saptamaini, izbuti a face sa luceasc a armele ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal, precum ii zisese el. Destul a munca avu; dar fie, ca izbuti.
Cand auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele si armele sunt bine curatat e si pregatite , o data se scutur a si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul, si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise:
— De azi in trei zile plecam.
— Sa traiesti, stapane ; sunt gata chiar azi, de poruncesti, ii raspunse calul.
A treia zi de dimineata, toata curtea si toata imparatia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz,cu palosul in mana, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua bun a de la imparat , de la imparateasa, de la toti boierii cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii curtii, care, cu lacrimi in ochi, il rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el, dand pinteni calului, iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise imparatul ca sa-l insoteasca.
Dupa ce trecu afara de imparati a tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dansul merinde numai cat a putut duce calul. Si apucand calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pana ce ajunse la o campie intinsa, unde era o multime de oase de oameni.
Stand sa se odihneasca, ii zise calul:
— Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care e atat de rea, incat nimeni nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat. A fost si ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parintilor, pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea , a facut-o sa fie Gheonoaie ; in clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine in padure a ce o vezi, o s-o intalni m venind sa te prapadeasca; e grozav de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul ca sa o sagetezi , iar palosul si sulita sa le tii la indemana, ca sa te slujesti cu dansele cand va fi de trebuinta.
Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul.
A doua zi, can d se revarsa u zorile, ei se pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos insela si infrana calul, si chinga o stranse mai mult decat alta data , si porni, cand auzi o ciocanitur a groaznica. Atunci, calul ii zise:
— Tine-te, stapane, gata, ca iata se apropie Gheonoaia.
Si cand venea ea, nene, dobora copacii: asa de iute mergea ; iar calul se urca ca vantul pana cam deasupr a ei, si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata , si, cand era gata a o lovi cu a doua sageata , strig a ea:
— Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic!
Si vazand ca nu o crede, ii dete inscris cu sangele sau.
— Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum insa, mai mancat tu pe mine; sa stii ca pan a azi nici un murito r n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa nebuni care s-au incumes a o face, d-abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe.
Se dusera acasa la dansa, unde Cheonoaia ospata pe Fat-Frumos si-l omeni ca p-un calato r. Dar pe cand se aflau la masa si chefuiau, iara Gheonoaia gemea de durere , deodata el ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie, tinu masa trei zile de-a randul si ruga pe Fat-Frumos sa-si aleaga de sotie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niste zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat ce cauta; atunci ea zise:
— Cu calul care il ai si cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutesti.
Dupa trei zile, se pregatira de drum si porni. Merse Fat-Frumos, merse si iar merse cale lunga si mai lunga ; dara cand fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei , dete de o campie frumoasa , pe de o parte cu iarba inflorita , iara pe de alta parte — parlita . Atunci el intreb a pe cal:
— De ce este iarba parlita?
Si calul ii raspunse:
— Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-au facut lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa foc si smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa si, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde a trecut ; ea este mai rea deca t sora-sa si are trei capete. Sa ne odihnim putin, stapane, si maine, dis-de-dimineata, sa fim gata.
A doua zi se pregatira , ca si cand ajunsese la Gheonoaie , si pornira. Cand auzira un urlet si o vajaietura cum nu mai auzisera ei pana atunci!
— Fii gata, stapane, ca iata se apropie zgripturoaica de Scorpie.
Scorpia, cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se apropia ca vantul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pana cam deasupr a si se las a asupra ei cam pe o parte. Fat-Frumo s o sageta si ii zbura un cap; cand era sa-i mai ia un cap, Scorpia se ruga cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic si, ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sangele ei. Scorpia ospata pe Fat Frumos si mai si decat Gheonoaia ; iara el ii dete si dansei inapoi capul ce i-l luase cu sageata, care se lipi indata cum il puse la loc, si dupa trei zile plecara mai departe.
Trecand si peste hotarele scorpiei, se dusera, se dusera si iara se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp numai de flori si unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un miros dulce, de te imbata; tragea un vantisor care abia adia. Aicea statura ei sa se odihneasca, iara calul ii zise:
— Trecuram cum trecuram pana aici, stapane; mai avem un hop: avem sa dam peste o primejdie mare; si, daca ne-a ajuta Dumnezeu sa scapam si de dansa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieste Tinerete fara batranete si — viata fara moarte. Aceasta casa este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde stau toate fiarele cele mai salbatice din lume; ziua si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte; cu dansele nu este chip de a te bate; si ca sa trecem prin padure e peste poate; noi insa sa ne silim, dac- om putea, sa sarim pe deasupra.
Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul,
tinandu-si rasuflarea, zise:
— Stapane, strange chinga cat poti de mult, si, incalecand, sa te tii bine si in scari, si de coama mea; picioarele sa le tii lipite pe langa subtioara mea, ca sa nu ma zaticnesti in zborul meu.
Se urca, facu proba, si intr-un minut fu aproape de padure. — Stapane , mai zise calul, acum e timpul cand se da demancare fiarelor padurii si sunt adunate toate in curte; sa trecem.
— Sa trecem, raspunse Fat-Frumos.
Se urcara in sus si vazura palatul stralucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii si tocmai cand erau sa se lase in jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul varful unui copac si deodat a toata padurea se puse in miscare; urlau dobitoacele, de ti se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamn a palatului afara , dand de mancare puilor ei (caci asa numea ea lighioanele din padure), ii prapadea negresit.
Mai mult de bucurie ca au venit, ii scapa ea; caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le imblanzi si le trimise la locul lor. Stapan a era o zana nalta , subtirica si dragalasa, si frumoasa , nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos ramas e incremenit. Dara ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise:
— Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici?
— Cautam, zise el, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
— Daca cautati ceea ce ziseti, aci este.
Atunci descaleca si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere ; erau surorile cele mai mari. El incepu sa multumeasca zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta, si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma, ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure.
Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele , caci ziceau ca li se urase sezand tot singurele; iara el nu astepta sa-i mai zica o data, ci primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta.
Incet, incet se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica. La insotirea lor, stapanel e casei ii deter a voie sa mearga prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.
Petrecu acolo vreme uitata , fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar ca si cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea la vana toare; dar, intr-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu care il si nimeri; dara nefericitul , in invalmaseala , nu bagas e de seama ca, alergand dupa iepure, trecuse in Valea Plangerii.
Luand iepurele, se intorcea acasa; cand, ce sa vezi d-ta? deodata il apuca un dor de tata-sa u si de mama-sa . Nu cuteza sa spuie femeilor maiestre ; dara ele il cunoscura dupa intristare a si neodihna ce vedeau intr-insul.
— Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera ele, cu totul speriate.
— Am trecut , dragele mele, far a ca sa fi voit sa fac ast a neghiobie; si acum ma topesc d-a-n-picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma indur ca sa va parasesc . Sunt de mai multe zile cu voi si n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vad o data parintii si apoi m-oi intoarce, ca sa nu ma mai duc niciodata.
— Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te , ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi, caci ne zice gandul ca vei pieri.
Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-au fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe de-a-ntregul.
In cele mai de pe urma, calul ii zise:
— Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spun o vorba si, daca vei primi tocmeala mea, te duc inapoi.
— Primesc, zise el, cu toata multumirea, spune-o!
— Cum vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.
— Asa sa fie, zise el.
Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeile si, dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand si cu lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunser a ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos — mai alaltaieri am trecut pe aici; si spunea tot ce stia.
Locuitorii radeau de dansul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albise.
Ajungand la mosia Gheonoaiei , facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea dumeri el: cum de in cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi, suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia tatane-sau. Aici, alti oameni, alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise:
— Ramai sanatos, stapane, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca indata si aidem!
— Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste c urand. Calul pleca ca sageata de iute.
Vazand palaturil e daramate si cu buruieni crescute pe dansele , ofta si, cu lacrimi in ochi, cata sa-si aduc a aminte cat erau odata de luminate aste palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo doua-trei ori, cercetand fiecare camara , fiecare coltulet ce-i aduce a aminte cele trecute ; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi in pivnita, garliciul careia se astupase de daramaturile cazute.
Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la genunchi, ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland, nu gasi decat un tron odorogit, il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica capacul chichitei, si un glas slabanogit ii zise:
— Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.
O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort si indata se si facu tarana.
Iar eu incalecai pe-o sa si va spusei dumneavoastra asa.