Geografie clasa a IV-a

Dealurile și podișurile   Subcarpații reprezintă o unitate de relief, care face trecerea de la munți la podișuri sau spre câmpii. Aceștia sunt formați din șiruri de dealuri care se adeamănă cu munții prin modul în care s-au format. – dealurile subcarpatice au înălțimi care rareori depășesc 1000 de metri și sunt acoperite cu păduri de foioase; – între dealuri și poalele munților se găsesc depresiuni, bine populate și cu importante zăcăminte de petrol, gaze naturale, cărbuni și sare; – ocupațiile locuitorilor sunt legate de cultura pomilor fructiferi și a viței de vie, de creșterea animalelor, de exploatarea și prelucrarea lemnului și a resurselor din subteran.   Subcarpații sunt alcătuiți din trei grupe de dealuri și depresiuni:   1. Subcarpații Moldovei – situați între râurile Moldova și Trotuș 2. Subcarpații Curburii – situați între Trotuș și Dâmbovița 3. Subcarpații Getici – situați între Dâmbovița și Motru   Subcarpații Moldovei   Caracteristici: – au luat nastere prin cutarea sedimentelor din exteriorul Carpatilor – sunt alcătuiți din roci sedimentare cutate de tip molasă – sunt formați dintr-un șir de depresiuni și unul de dealuri · Sunt bogați în resurse naturale: petrol, gaze naturale, sare, cărbune · Altitudinile sunt cuprinse intre 300-1000m (max. 911 m, D. Plesu)   Subdiviziuni: – Depresiuni: Neamț, Cracău-Bistrița, Tazlău-Cașin – Dealuri: Pleșu, Bistriței, Pietricica   Clima: – Influente climatice: de ariditate la sud de Bistrita si scandinavo-baltice la nord de Bistrita – Temperatura medie anuala: 6-10˚ C – Precipitatii: 600-800mm – Vanturi: crivatul   Ape: – Rauri: Moldova cu Neamt, Bistrita cu Tazlau,Trotus cuTazlau, Casin, Oituz   Densitatea populației  aproximativ 50 locuitori/km2 Orase:– între 10.000 –  25.000 locuitori: Tg. Neamt, Buhusi – între 100.000-300.000 locuitori: Piatra Neamt Sate: răsfirate pe versanti si liniare de-a lungul vailor si drumurilor; sate medii si mari in depresiuni; functii agricole-pomi-viticole, cultura plantelor.   Subcarpații Curburii   Caracteristici: – sunt alcătuiți din roci sedimentare cutate de tip molasă. – sunt formați din două șiruri de depresiuni și două de dealuri – sunt bogați în resurse naturale: petrol, gaze naturale, sare, cărbune – altitudinile sunt cuprinse între 300-1000m (max. 996 m, D. Magura-Odobesti) – prezinta 2 șiruri de depresiuni și dealuri.   Subdiviziuni: – depresiuni submontane: Soveja, Vrancei, Slanic – depresiuni intracolinare: Campu, Vidra, Dumitresti, Policiori, Cislau, Campina, Pucioasa – dealuri interne: Ousor, Rachitasi, Raiut, Zabraut – dealuri externe: Magura-Odobesti, Ciolanu, Istrita   Clima: – influențe climatice: de ariditate – temperatura medie anuala: 6-10˚ C – precipitații: 600 – 800mm – vânturi: crivatul, efectul de foehn   Ape: Rauri: Ialomita, Prahova, Doftana, Teleajen, Slanic, Buzau, Ramnicu Sarat, Milcov, Susita, Niscov Lacuri: In masive de sare: Slanic, Telega Antropice: Paltinu   Densitatea populației aproximativ 50 locuitori/km2 Orase: – aproximativ 10.000 locuitori: Panciu, Odobesti, Slanic, Fieni – între 10.000-25.000 locuitori: Valenii de Munte, Comarnic, Breaza, Plopeni, Boldesti-Sacaieni, Pucioasa, Urlati, Adjud – între 25.000-50.000 locuitori: Câmpina – între 50.000-100.000 locuitori: Onești Sate: răsfirate pe versanți și liniare de-a lungul văilor și drumurilor; sate sunt medii și mari în depresiuni; functii agricole-pomi-viticole, cultura plantelor.   Subcarpații Getici   Caracteristici: – au luat nastere prin cutarea sedimentelor din exteriorul Carpatilor – sunt alcătuiți din roci sedimentare,cutate de tip molasă – sunt formați din două șiruri de depresiuni și două de dealuri – sunt bogați în resurse naturale: petrol, gaze naturale, sare, cărbune – altitudinile sunt cuprinse între 300-1200 m (max. 1218 m, D. Chiciora, Matău -1018m) – prezintă 2 șiruri de depresiuni și dealuri.   Subdiviziuni: Depresiuni submontane: Depresiunea Subcarpatică Olteană, Deprresiunea Câmpulung Depresiuni intracolinare: Târgu Jiu Dealuri: Muscelele Argeșului, Depresiunea Bran   Clima: – influențe climatice: de ariditate – temperatura medie anuala: 6-10˚ C – precipitații: 600-800 mm – vânturi: efectul de foehn   Ape: Rauri: Jiu, Gilort, Amaradia, Olt, Oltet, Topolog, Arges Lacuri: In masive de sare: Ocnele Mari Antropice: Ramnicu Valcea, Daesti, Calimanesti, Cerbureni, Valea Iasului Vegetatie: Stejar pana la 500 m Fag 500-1200 m   Densitatea populației aproximativ 50 locuitori/km2   Orase: – mai puțin de 10.000 locuitori: Călimanesti, Băile Olănesti, Horezu, Novaci, Tg. Cărbunești, Băile Govora, Ocnele Mari – între 10.000 – 25.000 locuitori: Bumbesti-Jiu, Rovinari – între 25.000 – 50.000 locuitori: Câmpulung, Curtea de Argeș – între 50.000 – 100.000 locuitori: Târgu Jiu – între 100.000 – 300.000 locuitori: Râmnicu Vâlcea Sate: răsfirate pe versanți și liniare de-a lungul văilor și drumurilor; sate medii și mari în depresiuni; funcții agricole: pomi-viticole, cultura plantelor March 7, 2018 at 5:16 pm#15165 Elia Keymaster Offline Topics: 1417 Replies: 911 Been thanked: 29 times Podișurile – ocupă întinderi mari și sunt situate în interiorul Capaților (Depresiunea Colinară a Transilvaniei), în partea de est (Podișul Moldovei), în partea de sud (Podișul Getic, Podișul Mehedinți) și de sud-est a tării (Podișul Dobrogei).   De reținut : Depresiunea Colinară a Transilvaniei reprezintă o unitate geografică mai joasă, situată în interiorul arcului carpatic și de aceea poartă numele de depresiune. – în partea sa centrală cuprinde dealuri mai înalte, cu culmi rotunjite, acoperite cu păduri de fag și stejar sau cu pomi frctiferi și viță-de-vie (podișul Someșan  și Podișul Târnavelor); – dealuri mai joase cu pante line pe care se întind ogoare cultivate cu cereale și sfeclă de zahăr (Câmpia Transilvaniei); – pe margini, spre munți se întind dealuri și depresiuni, intens populate cu sate și orașe vechi; – bogățiile principlae sunt: gazul metan, resursă naturală care nu se mai găsește în altă parte a țării si sarea. – Podișul Moldovei, cel mai întins podiș din țară, cu sate si orașe mari este format din dealuri mai înalte, acoperite cu păduri de fag și stejar în Podișul Sucevei și Podișul Bârladului – Câmpia Moldovei are dealuri mai joase, foarte line, pe care se cultivă cereale, plante industriale, viță-de-vie   Podișul Getic se evidențiază prin dealurile sale foarte netede, despărțite de râurile care vin dinspre munți. – dealurile mai înalte din nord sunt acoperite cu păduri de stejar, iar cele din sud, fiind mai joase, sunt favorabile pentru cultura cerealelor, a pomilor fructiferi și a viței-de-vie; – din subsol se extrag cărbuni, petrol și gaze naturale.   Podișul Mehedinți este cuprins între Motru și Dunăre, în nord-vestul Podișului Getic, având cea mai mică unitate geografică din România. Podișul Dobrogei este situat între Dunăre, Marea Neagră și granița cu Bulgaria, cuprinde dealuri cu înălțimi și înfățișări diferite; – cea mai mare înalțime o au Munții Măcinului, care reprezintă resturile unor munți mai vechi decât Carpații; – în jumătatea sudică dealurile sunt foarte joase, având aspect de câmpie vălurită; – clima este mai uscată decât în alte părți ale țării; – apele sunt puține și scurte; – oamenii au construit canale de irigație pentru a-și asigura apa necesară agriculturii; – pe solurile fertile se cultivă cereale, floarea-soarelui,sfeclă de zahăr, pomi fructiferi și viță-de-vie.

Câmpiile și Delta Dunării   Câmpiile completează spre sud și spre vest relieful țării noastre. – sunt cele mai netede și joase forme de relief; – datorită climei prielnice și solurilor roditoare, vegetația naturală de stepă a fost treptat înlocuită de oameni cu diferite culturi agricole;   Câmpia Română și Câmpia de Vest reprezintă principalele regiuni agricole ale țării, în care se cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui,sfeclă de zahăr.   – în subsol, ambele câmpii prezintă zăcăminte de petrol și gaze naturale.     Câmpia Română este situată în partea de sud de-a lungul Dunării și este traversată de văile largi ale râurilor Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, care vin dinspre munți și se varsă în marele fluviu;   – Câmpia Română cuprinde suprafețe mai înalte și mai puțin netede, în partea nordică, spre Podișul Getic (Câmpia Piteștilor, cea mai înaltă ajunge la 300 de metri), suprafețe foarte joase, care ajung chiar la 10 metri în partea de est (Câmpia Siretului) și cea mai mare întindere pe suprafețe largi și foarte netede – Câmpia Olteniei, Câmpia Bărăganului;         – Câmpia Olteniei este alcătuită din câmpii tabulare, cu numeroase dune de nisip fixate prin culturi de viţă-de-vie sau salcâm: Câmpia Blahniţei, Câmpia Băileştilor şi Câmpia Romanaţilor.   Câmpia Munteniei cuprinde toate tipurile de câmpii: câmpii piemontane, în nord: Câmpia Piteştilor, Câmpia Târgoviştei şi Câmpia Ploieştilor; – câmpii de subsidenţă, situate în locul de confluenţă a unor râuri coborâte din zona deluroasă: Câmpia Titu, Câmpia Gherghiţei şi Câmpia Buzăului; – câmpiile tabulare sunt situate sudic: Câmpia Boianului, Câmpia Găvanu – Burdea, Câmpia Burnasului (cu margine abruptă spre Dunăre) şi Câmpia Vlăsiei (unde se află situată capitala ţării).   – Bărăganul în partea estică se compune din întinsa Câmpia a Bărăganului, de natură tabulară şi cu următoarele secţiuni: Bărăganul Ialomiţei, Bărăganul Călmăţuiului şi Câmpia Brăilei.   Câmpia de Vest este situată în vestul țării, până la granița cu Ungaria și Serbia; – spre est se întinde până la marginea dealurilor; – cuprinde porțiuni mai înalte, ce depășesc 100 de metri : Câmpia Carei, Câmpia Vingă – și porțiuni mai joase : Câmpia Someșului, Câmpia Crișurilor, Câmpia Timișului – Câmpia de Vest este o regiune cu o pouluație numeroasă, cu multe sate și orașe mari.         Delta Dunării   – este cea mai joasă unitate de relief, clădită de Dunăre și de mare   – înainte de vărsarea în mare, fluviul se desparte în 3 brațe : la nord Chilia, care formează granița cu Ucraina, la mijloc Sulina, cel mai scurt braț, pe care înaintează vapoarele de pe mare până la Brăila și la sud Sfântu Gheorghe;   – între aceste brațe se întinde Delta Dunării în ce mai mnare parte mlaștini, lacuri și canale   – porțiunile de uscat se numesc grinduri;   – vegetația Deltei este alșcătuită din stuf, arbori iubitori de umezeală (sălcii, răchite) și mici păduri de stejar, pe unele grinduri (Letea);   – aici trăiesc foarte multe specii de păsări (pelicani, cormorani, lebede) și de pești   – din cauza întinderilor mici de uscat, populația est epuțin numeroasă;   – singurul oraș este Sulina;   – principalele bogății ale Deltei sunt stuful și peștii;   – datorită peisajelor deosebite, a faunei bogate în specii rare, Delta Dunării a fost declarată rezervație naturală, cunoscută în toată lumea, de aceea suntem obligați moral să o protejăm dincolo de lege.                           Fauna   Fauna Deltei este probabil cel mai important factor pentru care acest teritoriu a fost declarat ca şi rezervaţie a biosferei.     Păsările reprezintă faima Deltei Dunării, aici se intâlnesc peste 327 de specii de păsări ceea ce este cea mai bogată şi variată colonie de păsări din Europa. Din totalul speciilor de păsări 218 cuibăresc în Deltă, restul fiind doar în trecere, fiind prezente doar în anumite sezoane. Dintre speciile de păsări ocrotite din Delta Dunării amintim: pelicanul comun şi pelicanul creţ, piciorongul, ciocintors, egreta mică şi egreta mare, lopătarul, călifarul alb şi călifarul roşu, lebăda mută şi lebăda cântătoare precum şi una dintre cele mai rare păsări din Europa: vulturul codalb     Peştii sunt atracţia celor împătimiţi în arta pescuitului sportiv. Aici trăiesc 110 specii de peşti dintre care 75 sunt specii de apă dulce. Printre cele mai valoroase specii de peşti din Deltă se numără cu siguranţă sturionii. Aceştia sunt apreciaţi mai ales datorită icrelor negre (caviarul). Dintre speciile de sturioni existente pe plan mondial sunt prezente în Delta Dunării: morunul, nisetrul, păstruga (sturionii marini), cega şi viza (sturionii de apă dulce). Alte specii de peşti: scrumbia (peşte migrator), crapul, carasul, bibanul, ştiuca, somnul (cel mai mare peşte din Deltă – poate ajunge chiar şi la 400 de kilograme), salăul, avatul, roşioara     Mamiferele sunt reprezentate mai ales de animale de talie mică: vidra, nurca, dihorul, enotul, vulpea.     Reptile şi amfibieni se intâlnesc la tot pasul. Cele mai reprezentative fiind broaştele ţestoase şi şerpii de apă     Flora     Vegetaţia Deltei este luxuriantă, pe alocuri vizitatorul are impresia că se află într-o veritabilă junglă. Putem deosebi mai multe tipuri de plante: plante de uscat , plante riverane şi de plaur şi plante cu frunze plutitoare.     Dintre plantele de uscat menţionăm plopul, arinul, salcia albă, frasinul. Plantele riverane şi de plaur sunt reprezentate de stuf, papură, măcriş, floarea de nu mă uita, feriga de apă, izma broaştei. Un aspect interesant de notat este faptulo că Delta Dunării reprezintă cea mai compactă suprafaţă stuficolă din lume (circa 240 000 de hectare). În ceea ce priveşte plantele cu frunze plutitoare, ele sunt reprezentate de nufărul alb (Castalia Alba), nufărul galben, iarba broaştelor, limba apei, ciulinii de baltă.     Un element de vegetaţie aparte îl reprezintă plaurii – aceştia sunt insule de vegetaţie plutitoare, un veritabil amestec de rădăcini, ierburi, stuf şi resturi organice. Plaurii se formează atunci când în rizomii de stuf (tulpinile subterane ale stufului) se acumulează gaze care duc la ridicarea stratului de stuf. Plaurii sunt de mai multe tipuri: mobili (se deplasează liber), împotmoliţi şi fixaţi. Plaurii pot fi periculoşi pentru navigaţie deorece împinşi de vânt pot închide canalele sau lacurile îngreunând semnificativ navigaţia.     Populaţia     Delta Dunării este cea mai puţin populată zonă din Europa temperată, densitatea medie fiind de 2 locuitori la kmp. Populaţia totală se ridică la aproximativ 15000 de locuitori din care 4600 în oraşul Sulina iar restul în 27 de sate. Dintre aceste sate doar 3 au mai mult de 500 de locuitori.     Printre cele mai importante localităţi se numără: Sulina, Sfântu Gheorghe, Chilia Veche, Crişan, Malicu, Pardina, Mila 23, Caraorman, Periprava. În ceea ce priveşte componenţa etnică a locuitorilor aici putem întâlni o gamă variată de naţionalităţi. Alături de români trăiesc ruşi lipoveni, turci, tătari, ucrainieni.

România aşezare, hotare, vecini -   România este situată în ....................................................... ............... E despărţită de ţările vecine prin .............................. (naturale sau convenţionale), care au o lungime totală de 3150 km. Vecinii României sunt: - N -                       de la Halmeu până la ....................... - E -                        de la ............................. până la ............ (vărsarea Prutului în Dunăre)        -                          de la vărsarea Prutului în Dunăre până la vărsarea Dunării în Marea Neagră       - Marea Neagră - S  -                        de la Vama Veche până la .................. - V  -                        de la Pristol până la ............................        -                        de la ........................... până la .......................                               *sud-estul Europei Centrale *graniţe *Ucraina, Horodiştea *Moldova, Horodiştea, Reni *Ucraina *Bulgaria, Pristol *Serbia, Beba Veche *Ungaria, Beba Veche, Halmeu    Pozitia in cadrul continentului pe trei directii, situeaza Romania la distante aproape egale de punctele extreme ale acestuia – capul Roca (cca. 2 950 km) in SV, estul Muntilor Ural (2 600 km) sui Capul Nord, 2 800 km in Norvegia. Doar in sud Capul Matapan din peninsula Peloponez se afla la numai 1 050 km.

Marea Neagră este situată în partea de sud-est a Europei, la limita cu Asia, fiind străbătută, în partea nordică, de paralela de 45 ̊lat. N. Este o mare de tip continental fiind dominată de suprafețe continentale, dar comunică cu Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.           Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume. Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.                     Cultură generală și legende despre Marea Neagră     1. De ce a fost numită marea „Neagră“   Istoria numelui Mării Negre    De-a lungul istoriei, Marea Neagră a avut foarte multe nume până când să ajungă la actuala denumire. Primii care au botezat-o au fost cimerienii, un popor de origine geto-tracică, care a trăit la nordul și la nord-vestul Mării Negre spre apus și spre Dunăre între secolele XVI și XI î.Hr.  Aceștia au numit-o „Axaina”, adică „albastru închis“. Au urmat sciţii, popoare migratoare de păstori şi buni luptători ce au ocupat în secolul al VIII-lea î.Hr. nordul Mării Negre. De altfel, conform unor scrieri ale vremii, des citate în sursele anglo-saxone, cuvântul „neagră” din actuala denumire a mării noastre ar fi o traducere a cuvântului scitic „Axaina”.  Mai târziu, grecii antici au denumit-o „Marea Inospitalieră” din cauza faptului că era dificil de navigat, dar și a triburilor ostile care locuiau pe malurile sale. Începând cu secolul VIII î.Hr., după dezvoltarea cu succes a coastei de către coloniștii din Halikarnas (Bodrum-ul de azi), foști colonişti fondatori ai cetăţii Histria, marea a primit denumirea de „Pontus Euxinus” sau „Mare Scythicum, care însemna „Marea primitoare”.  Grecii îi spuneau astfel deoarece furtunile care se produceau în apropierea țărmului erau o raritate, iar în locul unde Dunărea se vărsa în mare apa era bună de băut. Apa dulce adusă de Dunăre era mult mai puţin densă decât apa sărată, astfel că se menţinea la suprafaţă. Astfel, la suprafaţa Mării Negre, pe întinderi mari în zona gurilor de vărsare, apa se putea bea.   2. Potopul a crescut salinitatea mării   Apa are o salinitate relativ scăzută, mai ales în straturile superioare, de 17 la mie. Dar la origini, Marea Neagră avea un nivel de salinitate mult mai scăzut decât în prezent. Atunci când furia apelor a rupt limba de pământ ce despărţea marea de oceanul planetar şi s-au format strâmtorile Bosfor şi Dardanele, apa foarte sărată din vechea mare Tetis au pătruns în apele Mării Negre, odată cu multe specii noi.   3. Sunt două mări suprapuse: una vie şi una moartă   După ce salinitatea mării a crescut, cele mai rezistente specii autohtone s-au menţinut lângă gurile de vărsare ale fluviilor, acolo unde apa era mai dulce. Altele nu s-au putut adapta şi au murit. „Toată această masă de vieţuitoare, nefiind curenţi verticali, s-a aşezat pe fundul mării şi a început să se descompună, ceea ce a presupus un consum de oxigen. Aşa se face că astăzi, în adâncuri, nu există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat şi, neexistând curenţi verticali, acele ape rămân aproape moarte“, explică cercetătorul Răzvan Popescu- Mirceni. Acolo trăiesc doar bacteriile anaerobe. Tocmai de aceea consideră că există de fapt două mări: una vie oxigenată şi alta moartă. În lipsa curenţilor verticali, cele două lumi nu interacţionează. „Tocmai de aceea Grigore Antipa considera că Marea Neagră este unică“, spune Popescu-Mirceni.   4. Muzeul din adâncuri   Fundul Mării Negre este considerat un loc de fosilizare extrem de interesant, tocmai pentru că, neexistând oxigen la adâncimi mai mari de 200 de metri, toate epavele care au ajuns acolo de-a lungul timpului au fost perfect conservate.   5. Invadată continuu de specii   Marea Neagră este supusă încontinuu procesului invaziv. Navele ce tranzitează apele aduc cu ele şi specii din alte colţuri ale lumii, ce se adaptează imediat. Aşa s-a întâmplat cu melcul Rapana Venosa. Unele specii, care seamănă foarte bine cu meduzele, cu invadat apele şi au dezechilibrat ecosistemul, hrana lor fiind constituită din icre de peşte. Până şi scoicile pe care le găsim pe plajele litoralului românesc sunt „importate“ din alte mări. „Scoicile albe au ajuns în apele Mării Negre în urmă cu 40-50 de ani“, spune Răzvan Popescu – Mirceni.   6. Are rechini!   Răpitorul ce se găseşte în apele Mării Negre este cunoscut sub denumirea populară de „câine de mare“ şi măsoară aproximativ un metru. „Este foarte rar şi foarte sperios. Din aceeaşi familie ar mai fi pisica de mare şi vulpea de mare, întâlnite mai frecvent“, a adăugat Răzvan Popescu-Mirceni.   7. Fertilă pentru alge   De ce pe litoralul românesc sunt mai multe alge decât la ţărmul vecinilor bulgari? În zona ţării noastre, algele anuale se dezvoltă foarte bine, fiindcă găsesc hrana de care au nevoie. Litoralul nostru este mult mai apropiat de locul de vărsare a Dunării în mare, iar fluviul aduce nutrienţii cu care algele se hrănesc. „În plus, Capul Kaliakra, din Bulgaria, funcţionează ca o barieră în calea apelor Dunării, iar maricultura din zonă favorizează dezvoltarea algelor perene“, spune biologul. În plus, scoicile filtrează apa, care în Bulgaria este mult mai curată.   8. Ascunde specii pe cale de dispariţie   Cercetătorii din toate zonele costiere - Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina - au ajuns la concluzia că 160 de specii de plante şi animale marine şi costiere sunt din ce în ce mai rare sau ameninţate cu dispariţia. În Cartea Roşie a Mării Negre găsim specii precum nisetrul, păstruga, zarganul, steaua de mare, foca de Kaliakra, crabul de piatră, marsuinul, tonul, rândunica de mare.   9. Bomba de hidrogen din adâncuri   Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului de Fizică a Pământului, spune că riscul ca aceste depozite de hidrogen sulfurat ce se află în adâncuri să producă vreodată catastrofe naturale este extrem de mic. „Doar în cazul în care ar urma ceva neprevăzut, un dezastru la care nimeni nu se gândeşte. În rest, nu trebuie să ne facem probleme“, spune profesorul Mărmureanu.   10. Există ameninţarea unui tsunami!   Există pericolul formării de valuri uriaşe şi în Marea Neagră. Un astfel de fenomen s-a produs în 1901, în zona Mangalia. „Cutremurul a fost în martie 1901 în zona Şabla, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a produs valuri tsunami în zona Mangalia. Un astfel de cutremur mai poate avea loc peste 400-500 de ani“, a declarat prof. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului. De altfel, poveştile vechii cetăţi elene Callatis sunt scufundate sub apele învolburate ale Mării Negre.