Managementul inovării în educație

Cele trei elemente specifice epocii în care trăim, amintite anterior: denistatea enormă a fluxurilor informaționale (aflată într-o creștere exponențială de la o zi la alta), accesul nelimitat în fluxurile informaționale cotidiene (aproape în timp real), posibilitățile multiple de comunicare aflate și ele într-o dezvoltare accelerată. conduc la câteva întrebări pertinente: Cum discernem care informații sunt corecte, relevante și imparțiale? Cum știm când putem accepta ceea ce o persoană expune? Când trebuie să intervenim cu întrebările? Ce tip de întrebări adresăm?   „A gândi critic înseamnă să asimilezi date și informații”, să le procesezi, să le prelucrezi și să-ți formezi o opinie corectă despre o idee (ceva) sai despre o persoană (cineva).   Considerăm că procesul construirii unei gândiri critice este total opus procesului de „degradare„ a învățării - analfabetismului functional. Este unanim acceptată insuficiența dezvoltării abilităților de gândire critică în școală. Studii recente au corelat dificultatea rezolvării problemelor în interiorul organizațiilor cu insuficiența dezvoltării abilităților de gândire critică și dobândirea competențelor necesare în acest sens. Mai mult, din ce în ce mai des, absolvenți ai diferitelor niveluri de instruire recunosc importantul rol jucat de stăpânirea unei gândiri critice în accesarea unui loc de muncă Aplicație: Gândirea critică la vârstă preșcolară Mai mulți specialiști (sau persoane interesate) în domeniul educațional, și-au pus multiple întrebări legate de implementarea modului de gândire critică la nivelul preșcolarilor și de eventualele efecte ale dezvoltării acestui proces la o vârstă fragedă a copiilor: - „Gândirea critică forțează maturizarea prea rapidă a copiilor” - Li se răpește copiilor de grădiniță copilăria? - Impunem astfel copiilor să gândeasca ca un adult ? - Este normal ca un cadru didactic să obțină efecte spectaculoase în prezent, cu prețul unor consecințe târzii suportate de copii?” Specialiștii în domeniu educațional-psihologic, apreciează că dezvoltarea gândirii critice la copii se poate realzia pe două direcții esențiale: - dezvoltarea curiozității naturale a copiilor (față de mediul înconjurătr) și dezvoltarea capabilității acestora de a formula întrebări despre mediu; - respectând relația dintre calitatea întrebărilor și calitatea răspunsurilor.        

  Eduard Charles Francis Publius de Bono (născut în 1933, Malta), psiholog, autor de cărți, consultant, a propus în 1967 o alternativă la gândirea tradițională  rațională.   Prin această „invenție” Bono a demonstrat limitele gândirii raționale, un concept care dăinuie de mii de ani, concept căruia i se „supune” aproape orice tip de instruire și de proces educațional. Eduard de Bono a susținut permanent introducerea în școală a modului de gândire laterală, tocmai pentru a se crea o felxibilitatea și o diversitate considerabilă în modurile de gândire ale copiilor, posibilități extrem de utile în viitoarele meserii abordate de aceștia.   Implementarea modului de gândire laterală la nivelul grupului /clasei de elevi nu trebuie să se realizeze integrat cu alte activități - implementare treptată („invizibilă”). educatorul trebuie să-și fixeze acest gen de activitate într-un anumit interval, cel puțin odata pe săptămână.   Pentru copii, spre exempli, Bono apreciează că o „oră pe săptămână în întreg ciclul educațional ar fi sufiecient pentru formarea atitudinii specifice gândirii laterale - sau atitudinea creativă, dacă preferați acest termen”     Marii savanți au utilizat tehnici de gândire laterală?   Este evident că gândirea laterală este o altă abordare a procesului de creativitate. Dacă analizăm contextul apariției marilor teorii în știință, concluzionam că marii savanți au utilizat (conștient sau nu) din plin procese specifice gândirii laterale.   Utilitatea gândirii laterale în rezolvarea creativă a problemelor TRIZ și procesul de creativitate   Există situații, evenimente, domenii și chiar meserii în care generarea ideilor noi reprezintă o necesitate (spre exemplu: cercetare, design, inginerie, publicitate, etc). Ideile noi nu apar ușor, mai ales în contextul gândirii verticale.   Gândirea laterală creează exact posibilitățile de a emite idei noi. Ideile noi, inerent, atunci când ne află în fața unei probleme. Nu prea avem de ales, căci trebuie să încercăm rezolvarea problemei respective.   „O problemă reprezintă pur și simplu, diferența dintre ceea ce are cineva și ceea ce își dorește”   Modelul gândirii laterale (GL) este aplicabil oricărei categorii de vârstă. Elementele simple, specifice formării deprinderilor de GL sunt aplicabile oricărui grup, oricât de „sofisticat” ar fi acesta (din perspectiva instruirii componenților).     De reținut că la grupele cu vârste mici, forma vizuală este mult mai eficientă decât cea transmisă pe calea cuvintelor vorbite (pe cale orală), deoarece, întotdeauna un copil va încerca să exprime ceea ce gândește prin imagini și,ceea ce este și mai important, să înțeleagă un mesaj exprimat vizual.   Procesul gândirii laterale este relevant începând cu subiecți a căror vârstă este de 7 ani și până la adulți cu educație universitară”.     Plaja temoprală, extem de largă privind aplivabilitatea procesului de gândire laterală, implică, în  mod evident, și abilități corespunzătoare de aplicare a acestui mod de gândire de către profesori. prin urmare, înainte de a putea aplica la clasă elementele specifice acestui mod de gândire, profesorul înuși trebuie să aibă suficientă experiență privind modul de construire a gândirii laterale.     Eduard de Bono atrage atenția asupra a două tipuri de greșeli majore care se fac, de regulă, în ceea ce privește acest tip de gândire:   Presupunerea eronată că acest tip de gândire este de la sine înțeles și că oricum toate persoanele (instruite) pot gândi în acest mod, indiferent dacă știe sau nu acest lucru;   Presupunerea eronată că acest subiect este unul de natură „specială”, exclusivistă destinat doar unui anumit grup de persoane, un subiect nerelevant pentru larga majoritate a oamenilor.   Modelul de gândire laterală propus de Bono descrie „un proces de gândire inovator, ce elimină tiparele limitattive ale gândirii logice. Punând în valoare creativitatea, GL oferă o nouă perspectivă asupra modului în care funcționează mintea, crescând simțitor capacitatea de dezvoltare de noi idei și identificare de noi soluții. GL nu înlocuiește gândirea verticală(logica), ci o completează.   Cele două tipuri de gândire nu se exclud una pe alta. Si ma ales, a nu se întelege că gândirea laterală este un substitut pentru gândirea verticală.   Cele două moduri de gândire sunt „necesare și mai degraba complementare”. Gândirea laterală este generativă. Gândirea verticală este selectivă.   În fapt Bono propune un model de gândire prin care să ieșim din tiparele vechi și să căutăm soluții la probleme utilizând alți algoritmi decât cei clasici.     Specialiștii atrag atentția asupra efectelor pozitiv multiple privind dezvoltarea unui mod de gândire critică la nivelul preșcolar. Iată câteva dintre efectele respective:   „- Lărgește perspectiva lucrurilor din jur de către copii; - Le oferă posibilitatea acestora de a formula un punct de vedere bazat pe argumente privind problemele cu care ei intră în contact; - Își pot exprima propria opinie; - Descoperă idei noi; - Este stimulată gândirea originală; - Diminuează și preîntâmpină blocajele în gândire; - Descoperă metode și soluții noi în rezolvarea problemelor; - Descoperă noi oportunități acolo unde alții văd doar limitări; - Descoperă erori și prejudecăti astfel încât își pot construi un sistem de gândire propuși eficient.”     În timp ce modelul „clasic” de gândire verticală „presupune parcurgerea unor pași secvențiali bine stabiliți, justificați, modelul gândirii laterale presupune exact „ruperea„ acestei logici, de secvențe clare și logice.     „În gândirea laterală, folosim inflromația nu de dragul ei, ci pentru efectele pe care le produce. În gândirea laterală se poate întâmpla să fie nevoie de o greșeală într-o anumită etapă pentru a ajunge în final la o soluție corectă - lucru imposibil în gândirea verticală)bazată pe logica matematică).”   CONCLUZIE:   În concluzie pentru a face față provocărilor multiple, „asaltului” fluxurilor informaționale, este vital ca, începând chiar de la vârste fragede, să se introducă lecții/cursuri de formare a copiilor pentru a stăpâni modul de gândire critică și pentru a dezvolta creativitatea acestora prin stăpânirea tehnicilor de gândire laterală.   Societatea actuală evoluează - mai ales în domeniul tehnologic - cu o viteză din ce în ce mai mare, accelerația acestei evoluții nu este constantă, având o creștere proprie, ceea ce face ca viteza schmbărilor din jur să crească amețitor, fără să lase timp de analize a efectelor salturilor tehnologice.   A patra revoluție industrială, se află în plină ascensiune, deși o mare parte din omenire nici nu a conștientizat traversarea rapidă a celei de-a treia revoluție industrială.   Pentru rezolvarea problemelor, pe care orice om aflat într-un context economic - social, le întâlnește, va trebui să stăpânească cu acuratețe tehnici de gândire critică și de gândire laterală, pentru a-și dezvolta continuu gîândirea creativă.     Albert Einstein:   „Nu putem rezolva problemele folosibd același tip de gândire pe care l-am folosit atunci când l-am creat”.   Am văzut că intr-un context cotidian aflat într-o schimbare continuă și accelerată - caracteristic lumii moderne- al exploziei informaționale, al comunicării nelimitate (cu oricine, oricând, oriunde..) necesitatea gândirii critice în procesele educaționale este evidentă și vitală.   Problemele actuale sunt din ce în ce mai sofisticate, indiferent de domeniu. Ele necesită abilități speciale de rezolvare, care implică stăpânirea tehnicilor specifice de gândire critică dar și de gândire laterală.   De asemenea, creativitatea, după cum am văzut se bazează inclusiv, pe cele două tipuri de gândire - critică și laterală.                                                  

INTRODUCERE Managementul inovării înseamnă că organizația (școlară) a ajuns la maturitatea necesară să poată dezvolta programe și proiecții reale de inovare a proceselor proprii.   Managementul inovării se referă în primul rând la procese dar și la produsele realizate de organizație. În mod evident, când ne referim la o organizație/entitate educațională, produsele realizate sunt cele educaționale (produse și servicii) oferite elevilor/studenților.   Managementul inovării este, fără îndoială unul dintre instrumentele cel mai importante prin care se pot dezvolta capacitățile creative ale personalului unei organizații. De-a lungul timpului s-au elaborat, creat și dezvoltat mai multe instrumente specifice managementului inovării:   - TRIZ (Teoria Rezolvării Creative a Problemelor), - modelul Phase – Gate, - Fuzzy Front End Process etc.   Există două perspective ale inovării în ((micro)sistemele și procesele educaționale: Un proces de inovare impus din exteriorul organizației, prin norme, instrumente, mecanisme și idei care vin de la o  autoritate superioară.   De regulă, la aceste impuneri se creează și cea mai mare rezistență la schimbare: organizațiile lucrează și acceptă de nevoie, capacitățile creative sunt, în foarte puține situații, declanșate!   Este o inovare „Top down” – de sus în jos! Avem numeroase exemple de „inovare” de acest tip: schimbarea curriculum-ului, schimbarea mecanismelor de evaluare/autoevaluare, introducerea a numeroase platforme și aplicații electronice în care școlile trebuie să încarce tot felul de date „necesare și utile școlii”...   Al doilea tip de inovare poate fi pornit din interiorul organizației: „Bottom up” – de ”Jos în sus” sau din interiorul organizației spre sistem! Acest proces poate fi mult mai ușor acceptat, totul depinde de liderii organizației! În ambele situații, managementul   inovării în educație.   Modulul I: INOVARE ȘI CREATIVITATE. CONCEPTE, DEFINIȚII, MODELE SPECIFICE I.1 Repere conceptuale privind managementul inovării I.2 Prezentarea celor mai importante modele și referențiale specifice inovării și creativității: - TRIZ; o Fuzzy front - end process; - „Phase – Gate” model;   I.1 Repere conceptuale privind managementul inovării Presiunea enormă exercitată de multitudinea descoperirilor științifice într-un timp extrem de scurt constituie un avans tehnologic fără precedent, a cărui viteză de mișcare crește accelerat spre valori necunoscute… Prin urmare un management al proceselor specifice inovării, în orice organizație, este de la sine înțeles deoarece el devine nu doar util, devine vital!   Prin conceptul managementul inovării înțelegem procesul prin care, în funcționarea unei organizații, mai ales în procesele sale de bază, sunt implementate cele mai noi descoperiri și idei care apar în domeniul de funcționare al organizației.   O definiție coerentă a managementului inovării o găsim în lucrarea comună a Sandrine Fernez-Walch și François Romon (2009) ca fiind „ansamblul acțiunilor conduse de o întreprindere și al opțiunilor efectuate pentru a favoriza emergența proiectelor de inovare,a decide lansarea lor și a realiza comercializarea noilor produse sau implementarea de noi procese în întreprindere, pentru creșterea competitivității”.   Sau definiția lui Nagîț, Gh. (2001): „Prin managementul inovării se poate înțelege procesul orientat spre organizarea și alocarea resurselor disponibile,atât umane cât și tehnice și economice, în scopul dobândirii de noi cunoștințe, de generare a ideilor care permit obținerea de noi produse,procese și servicii sau îmbunătățirea celor existente și al transferului celor mai bune idei spre fazele de fabricare și comercializare”…   După specialiști (Turell și Lindow (2003)) managementul inovării este un proces caracterizat de trei faze importante: a. Identificarea oportunităților. Cu referire la extinderea pieței și ofertei firmei/ organizației respective sau a noilor tehnologii necesare dezvoltării organizației; b. Generarea, colectarea, dezvoltarea, evaluarea și selectarea noilor idei de dezvoltare a firmei (noi idei de afaceri). Aceste (sub)procese includ: brainstorming-ul, tehnici de creativitate (TRIZ), focus –grupuri, fuzzy front end process etc. c. Managementul oportunităților; d. Proiectare, dezvoltare și execuție – ideile noi sunt implementate în procesele curente de funcționare ale firmei.   Alți specialiști (Boly și Romon (1999) propun o abordare matricială a managementului inovării, cu următoarele faze: emergența ideilor inovative; fezabilitatea proiectelor inovative; definirea proiectelor inovative; realizarea proiectelor inovative.

  Modelul TRIZ al rezolvării problemelor   Altshuller în 1984  enunţă în mod profetic următoarea afirmaţie: "TRIZ ne permite astăzi să rezolvăm probleme non-tipice la un nivel de organizare a activităţii mentale care mâine va reprezenta normalul."   Modelul TRIZ folosit în peste 35 de tari și predat în mai multe universități de renume, care permite abordarea logică a creativității și inovației în soluționarea problemelor dificile. Ideea centrală a metodologiei este ca cineva, undeva, cândva s-a mai confruntat cu problema cu care vă confruntați și a găsit deja o soluție care ar putea fi adaptată situației dumneavoastră.   Originea conceptului   TRIZ este acronimul rusesc al metodologiei „Teoria rezolvării sarcinilor specifice inovării” („Teoriya resheniya izobretatelskikh zadach”), dezvoltată de inventatorul și scriitorul Genrich Altshuller între anii 1946-1985. Metodologia TRIZ a fost dezvoltată pe baza studiului a peste 4.000 de patente, căutând modele de inovare în soluționarea problemelor. Astfel, au fost dezvoltate conceptele de contradicții tehnice, sistem ideal, matricea contradicțiilor, cele 40 de principii ale invențiilor etc.   Înțelegerea conceptului TRIZ pune la dispoziție strategii și instrumente care permit abordarea sistematică, științifică și inovativă a problemelor dificile, în vederea identificării unor soluții inovative, superioare celor obișnuite, standard. La baza oricărei probleme se află de fapt o contradicție între un lucru dorit și un altul nedorit. De exemplu, se dorește creșterea producției, însă aceasta ar presupune și creșterea costurilor cu personalul și mărirea spațiului de producție, fapt nedorit. Soluția standard presupune un compromis, renunțând fie la creșterea producției, fie la menținerea costurilor reduse, însă soluția inovativă va permite organizației să îți crească producția fără o creștere semnificativă a costurilor.   Într-o organizație poate exista un singur utilizator TRIZ sau o echipă de utilizatori TRIZ (care poate depasi chiar granițele organizației sau ale tării). De cele mai multe ori, echipele devin active doar în perioada de soluționare inovativă a problemelor; pentru ca aceasta să fie posibilă, este necesară instruirea anterioară a angajaților, unii dintre ei devenind chiar specialiști în TRIZ. Desigur că se poate apela și la consultanță, mai ales ca varietatea instrumentelor TRIZ este impresionantă.   Având în vedere că procesele presupun o permanentă creativitate,modelul TRIZ poate fi extrem de util în abordarea interațiunilor multiple cu preșcolarii, elevii, studenții și adulții (în cadrul cursurilor de formare).   Într-o organizație poate exista „un singur utilizator TRIZ sau o echipă de utilizatori TRIZ”. Utilizatorii TRIZ pot fi „activați” doar în perioada soluționării problemelor pe baza instrumentelor specifice acestui model. Utilizarea TRIZ contribuie substanțial la modelarea creativă a gândirii membrilor organizației și va crește capacitatea de inovare a acestora.   Nu trebuie să folosiți toate instrumentele TRIZ, ci doar pe acelea pe care le considerați utile și care vă sunt la îndemână. Utilizarea continuă a metodologiei TRIZ va determina modelarea găndirii și va creste capacitatea de inovare a angajaților și a organizației.   Concluzii:   TRIZ este o metodologie de rezolvare a problemelor bazată pe logică, cercetarea datelor și mai puțin pe intuiție. Astfel, printr-o abordare structurată și algoritmică, TRIZ conferă procesului de rezolvare a problemelor: repetabilitate, predictibilitate si fiabilitate.   TRIZ este utilizat frecvent în cadrul proceselor Six Sigma, în managementul de proiect, în sistemele de risc management și în inițiativele inovative ale organizațiilor.     Bibliografie: virtualboard.ro Managementul calității îm învățământul preuniversitar – de Remus Chină

                                                                             Conceptul de inovare și creativitate   “Inovarea - o schimbare care creează o nouă dimensiune a performanţei.” (Peter Drucker)   Definiție – concept: Termenul „inovare” are o largă utilizare, fiind folosit cu diverse semnificaţii. Într-un sens larg, inovarea defineşte introducerea noului pentru obţinerea de rezultate utile.   În multe cazuri, inovarea are la bază invenţii, dar cele două concepte nu sunt sinonime. Conform DEX, a inventa înseamnă „a crea, a născoci ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică”, iar invenţia reprezintă “o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu. A inova înseamnă „a face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem”, iar inovare înseamnă „noutate, schimbare, prefacere”. „Procesul global de creativitate tehnologică şi comercială, transferul unei noi idei sau a unui nou concept până la stadiul final al unui nou produs, proces sau activitate de service, acceptate de piaţă.”(Oslo Manual, 2005)   Descriere:   Inovația în cercetare, în educație și cultură, în științe și în toate domeniile vieții sociale nu poate fi asigurată fără a asigura prin sistemele și procesele de învățământ aceste premise, fără a forma pe copii pentru a fi inovatori, creativi, având încredere în potențialul lor inovativ, cultivându-l și stimulându-l. Aceasta presupune schimbări profunde în sistemul de învățământ, atât în plan curricular, cât și în formarea cadrelor didactice, pentru a interacționa diferit cu copiii, încurajând și stimulând, atrăgând și cultivând curiozitatea descoperirilor, plăcerea de a descoperi, încrederea în potențialul lor. De aceea, prin workshop-ul explorativ, ne propunem să identificăm tipurile de cercetări și de acțiuni de întreprins, pentru a delimita bune practici, a diagnostica practicile care stimulează inovația, a le promova și implementa, a identifica pârghiile și modalitățile prin care putem introduce această schimbare paradigmatică pe scară largă în educație și formare, la toate nivelurile de școlaritate și în afara lor, în educația nonformală și informală.   Notiunea de creativitate a fost, initial, consemnata sub alte denumiri: inspiratie, talent, supradotare, geniu, imaginatie (fantezie creatoare). Dupa studii aprofundate si de lunga durata din domeniul psihologiei, s-a remarcat faptul ca aceste notiuni reprezinta doar unele trasaturi psihologice ale persoanei creative.   Inspiraţia este o stare psihica de tensiune puternica, cu o durata variabila, in cursul careia se contureaza in linii generale viitoarea idee sau solutie noua. Atributele esentiale ale inspiratiei sunt spontaneitatea si vibratia afectiva.   Talentul este considerat ca o continuare a unei aptitudini naturale sau a unei abilitati, o treapta superioara de dezvoltare a acesteia. Talentul nu este caracterizat doar prin efectuarea cu succes a unei activitati, ci si prin capacitatea de a crea opere originale. Individul dotat cu talent se caracterizeaza printr-o inteligenta deosebita, o puternica impresionabilitate, o mare exigenta fata de sine dispunand de un puternic spirit autocritic, care-l face sa fie permanent nemultumit de ceea ce creeaza si doreste perfectiunea. Ca trasatura distinctiva a talentului este uriasa putere de munca.   Supradotarea sau geniu sunt termeni care se intrepatrund in mare masura. Individul supradotat este inzestrat cu „daruri naturale” care ii permit sa faca lucruri deosebite, iar geniul constituie aptitudinea naturala de a crea ceva cu totul remarcabil.