Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

POŢI SĂ-ŢI VINDECI VIAŢA PARTEA I: INTRODUCERE Sugestii pentru cititori Am scris aceasta carte ca să împărtăşesc cu voi, cititorii mei, ceea ce ştiu şi îmi place să-i învăţ pe alţii. Cărticica mea „Vindecă-ţi viaţa” a devenit larg acceptată ca o carte cu autoritate în domeniul tiparelor mentale ce pot crea boli trupeşti. Am primit sute de scrisori de la cititori care mă roagă să împărtăşesc mai multe informaţii cu ei. Multe persoane care au lucrat cu mine ca pacienţi şi altele care au luat parte la sesiunile mele de comunicări, mi-au cerut să-mi fac timp să scriu această carte. Am organizat aceasta carte în aşa fel, încât când o citeşti, să te simţi ca şi cum ai fi pacientul meu la o consultaţie sau ai fi un participant la un seminar.   Daca vei face exerciţiile prescrise în mod progresiv, aşa cum sunt descrise în carte, când o vei termina de citit vei începe deja să-ţi schimbi viaţa. As sugera să citeţti cartea o dată de la început la sfârşit. Apoi, reciteşte-o încet şi de această dată fă cu seriozitate exerciţiile recomandate. Dă-ţi timp să lucrezi fiecare exerciţiu cu un prieten sau un membru al familiei. Fiecare capitol se deschide cu o afirmaţie. Fiecare afirmaţie este bună să o foloseşti atunci când lucrezi cu aspectul corespunzător din viaţa ta. Ia două sau trei zile să studiezi şi să lucrezi cu fiecare capitol. Repetă în scris şi verbal afirmaţia cu care se deschide fiecare capitol.   Capitolele se încheie cu o succesiune de afirmaţii. Aceasta este o succesiune de idei pozitive desemnate să schimbe conştiinţa. Citeşte-le de câteva ori pe zi. Inchei aceasta carte prin a vă împărtăşi povestea vieţii mele. Ştiu că asta vă va arăta că indiferent de unde venim fiecare şi indiferent cât de jos este locul de unde venim, putem să ne schimbăm viaţa radical, în mai bine! Vreau de asemeni să ştiţi ca în timp ce veţi lucra cu aceste idei sprijinul meu plin de dragoste va fi cu voi. Câteva puncte ale filosofiei mele Suntem 100% responsabili pentru toate experienţele noastre. Fiecare gând pe care îl gândim, crează viitorul. Puterea este întotdeauna în momentul prezent. Toţi suferim de ură împotriva propriei noastre fiinţe şi vinovaţie. Ideea de bază pentru fiecare este: „Nu sunt destul de bun”. Acesta este doar un gând şi un gând poate fi schimbat. Resentimentul, criticismul şi vinovăţia sunt cele mai dăunătoare tipare de gândire. Eliberarea de resentimente poate dizolva până şi cancerul. Când ne iubim cu adevărat pe noi înşine, totul în viaţa noastră merge bine. Trebuie să ne eliberăm de trecut şi să iertăm pe toata lumea. Trebuie să vrem să începem a învăţa să ne iubim pe noi înşine. Aprobare de sine şi acceptare de sine sunt cheia schimbărilor pozitive. Noi creem fiecare aşa-numita „boală” în trupul nostru. În infinitatea vieţii unde sunt eu, totul este perfect, întreg şi complet şi totuşi viaţa este în continuă schimbare. Nu există început şi sfârşit, numai un ciclu constant şi o reciclare a materiei şi experienţelor. Viaţa nu este niciodată blocată sau statică sau ţintuită pentru ca fiecare moment este veşnic nou şi proaspăt. Sunt una cu însăşi Puterea care m-a creat şi această Putere mi-a dat şi mie puterea de a-mi crea propriile circumstanţe. Mă bucur la gândul că pot folosi puterea minţii mele în orice mod doresc. Fiecare moment al vieţii este un nou punct de început care ne îndepartează de ceea ce este vechi. Momentul acesta este un nou punct de început pentru mine, chiar aici şi chiar acum.   TOTUL ESTE BINE ÎN LUMEA MEA!   Capitolul Întâi CEEA CE CRED EU   “Porţile către înţelepciune şi cunoaştere sunt întotdeauna deschise.” Viaţa este de fapt foarte simplă. Ceea ce dăruim, este ceea ce primim înapoi. Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Cred că fiecare dintre noi, incluzându-mă şi pe mine este 100% responsabil pentru ceea ce se petrece în viaţa noastră, bun sau rău. Fiecare gând pe care îl gândim, creează viitorul nostru. Fiecare dintre noi îşi crează propriile experienţe prin propriile gânduri şi sentimente. Gândurile pe care le gândim şi vorbele pe care le rostim creează exprienţele noastre de viaţă. Noi creăm o situaţie, apoi cedăm puterea pe care o avem, dând vina pe alţii pentru frustrarea noastră. Nici o persoană, nici un loc, nici un lucru nu are putere asupra noastră, pentru că noi suntem singurii care controlăm propriile noastre gânduri. Noi creem experienţele noastre, realitatea noastră şi toate persoanele din ea. Când creem pace şi armonie şi echilibru în mintea noastră. Care dintre afirmaţii seamănă mai mult cu tine? “Toţi oamenii îmi sunt duşmani.” “Toţi sunt binevoitori cu mine şi gata să mă ajute.”   Fiecare dintre aceste crezuri va crea experienţe de viaţă foarte diferite. Ceea ce credem despre noi înşine, despre viaţă devine atât de adevărat pentru noi. Universul ne sprijină total în fiecare gând pe care alegem să-l gândim şi să-l credem. În alte cuvinte, subconştientul nostru acceptă orice vrem noi să credem. Aceasta însemnă că, ceea ce cred despre mine şi despre viaţă devine adevărat pentru mine. Ceea ce alegi să gândeşti despre tine însuţi şi despre viaţă, devine adevărat pentru tine. Şi alegerea pentru ceea ce vrem să gândim are o infinitate de posibilităţi. Când ştim lucrul acesta ni se pare logic să alegem mai degrabă “Toţi sunt binevoitori cu mine şi gata să mă ajute” decât “Toţi oamenii îmi sunt duşmani.” Puterea Universală nu ne judeca şi nu ne critică niciodată   Ea ne acceptă doar la propria noastră valoare. Apoi, reflectă crezurile noastre în viaţă. Dacă eu vreau să cred că viaţa este singuratică şi nimeni nu mă iubeşte, atunci aceasta este ceea ce voi găsi în lumea mea. Totuşi, dacă eu doresc să mă eliberez de acest crez si să afirm pentru mine că “dragostea este peste tot şi eu sunt iubitoare şi demnă de iubit” şi dacă mă ţin constant de aceasta afirmaţie şi o repet mereu, atunci ea va deveni adevarată pentru mine. Atunci, vor veni în viaţa mea oameni plini de dragoste, oameni care există deja în viaţa mea vor deveni mai iubitori faţă de mine, iar eu, voi începe să-mi exprim cu uşurinţă dragostea faţă de alţii. Cea mai mare parte dintre noi avem idei ciudate despre cine suntem noi şi multe, multe reguli rigide despre felul în care viaţa trebuie trăită   Aceasta nu este ca să ne auto-condamnăm căci, chiar în clipa aceasta fiecare face ceea ce crede că este mai bine. Dacă am fi ştiut mai bine şi am fi avut mai multă conştiinţa şi înţelegere, am face lucrurile diferit. Te rog să nu te auto-acuzi pentru că ai ajuns acolo unde eşti astăzi. Însuşi faptul că ai găsit această carte şi m-ai descoperit pe mine, înseamna că eşti pregătit să faci o schimbare pozitivă în viaţa ta. Felicită-te pentru asta. “Bărbaţii nu plâng!”, “Femeile nu ştiu să folosească banii!”, ce idei limitate ca să trăieşti cu ele! Când suntem foarte mici, învăţăm ce să credem despre noi înşine şi despre viaţă, din reacţiile adulţilor din jurul nostru Aşa învăţăm ce să gândim despre noi înşine şi despre lumea ce ne înconjoară. Acum, dacă ai trăit cu oameni care erau nefericiţi, speriaţi, vinovaţi sau mânioşi, atunci ai învăţat o mulţime de lucruri negative despre tine însuţi şi despre lumea care te înconjoară. “Eu niciodată nu fac nimic aşa cum trebuie.” “Este numai vina mea!””Dacă mă supăr sunt o persoană rea.” Credinţe ca acestea, creează o viaţă plină de frustrare. Când creştem avem tendinţa de a re-crea mediul emoţional din casa unde am trăit primele stagii ale copilăriei   Aceasta nu este bine sau rău, corect sau greşit; este doar ceea ce recunoaştem înăuntrul nostru ca “acasă”. Deasemenea, noi avem tendinţa de a re-crea în viaţa noastră personală relaţiile pe care le-am avut cu mamele sau cu taţii noştri, relaţii pe care le-au avut părinţii unul cu celălalt. Găndeşte-te de câte ori ai avut un iubit sau un şef care era “exact” ca unul din părinţii tăi. Ba mai mult, noi ne tratăm pe noi înşine aşa cum ne-au tratat părinţii noştri. Ne certăm şi ne pedepsim pe noi înşine în acelaşi fel. Aproape că poţi auzi cuvintele, dacă asculţi bine. Şi în acelaşi mod, noi ne iubim si ne încurajăm la fel cum eram iubiţi şi încurajaţi când eram copii. “Nu faci niciodată nimic ca lumea.” “Este numai vina mea.” “Cât de des ţi-ai spus ţie însuţi cuvintele acestea?” “Eşti minunat.””Te iubesc.” Cât de des îţi repeţi aceste cuvinte? Totusi, eu nu aş învinovăţi părinţii noştri pentru asta   Noi suntem victime ale victimelor şi lor le-ar fi fost imposibil să ne înveţe ceea ce nici ei nu au ştiut. Dacă mama ta nu a ştiut cum să se iubească pe ea însăşi şi tatăl tău nu a ştiut cum să se iubească pe el însuşi, evident că le-a fost imposibil să te înveţe pe tine cum să te iubeşti. Ei au facut ceea au ştiut cel mai bine, cu ceea ce au fost şi ei învăţaţi când erau copii. Dacă vrei să-ţi cunoşti mai bine părinţii, spune-le să-ţi vorbească de copilăria lor şi dacă ai să asculţi cu compasiune, ai să înţelegi de unde vin fricile lor şi şabloanele lor rigide. Oamenii aceia care “ţi-au făcut ţie toate astea”, erau de fapt, la fel de speriaţi şi înfricoşaţi ca şi tine. Eu cred că noi ne alegem părinţii Fiecare dintre noi alege să se reîncarneze pe această planetă la anumite coordonate în timp şi spaţiu. Noi am ales să venim aici ca să învăţăm o anumită lecţie care ne va duce cu o treaptă mai sus în călătoria noastră spirituală. Ne alegem sexul, culoarea pielii, ţara şi după aceea ne căutăm părinţii potriviţi care să oglindească tiparele dupa care noi va trebui să lucrăm în această viaţă. Apoi, după aceea creştem, îi arătăm cu degetul pe proprii noştri părinţi în mod acuzator:”voi m-aţi adus aici.” Dar în realitate, noi i-am ales pe ei, pentru că erau perfecţi pentru munca noastră de a depăşi o anumită treaptă. Noi învăţăm sistemul nostru de credinţe atunci, foarte devreme, în copilărie şi apoi trecem prin viaţă creând experienţe care să se potrivească cu sistemul nostru de credinţe. Uită-te înapoi la viaţa ta şi vezi de câte ori ai trecut prin aceeaşi experienţă. Ei bine, eu cred că ai creat şi re-creat acele experienţe pentru că ele oglindeau ceva ce tu credeai despre tine însuţi. Nu este chiar aşa de important pentru atâta vreme cât am avut o problemă sau cât de mare este problema noastră sau cât de ameninţătoare pentru viaţa noastră este ea.   Punctul de putere este întotdeauna în momentul prezent Toate evenimentele pe care le-ai trăit de-a lungul vieţii tale, până în acest moment au fost create de gândurile şi credinţele tale din trecut. Au fost create de gânduri şi cuvinte pe care le-ai rostit ieri, săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut, acum 10,20,30, 40 de ani sau mai mult, în funcţie de vârsta pe care o ai. Dar, acesta este trecutul tău. A trecut şi s-a terminat! Ceea ce este important în acest moment este să alegi şi să crezi ce spui în acest moment! Pentru că aceste gânduri şi cuvinte vor creea viitorul tău. Punctul tău de putere este în momentul prezent şi formează deja experienţele tale de mâine, de săptămâna viitoare, de luna viitoare, de anul viitor, etc. Uită-te ce anume gândeşti în acest moment. Este ceva negative sau pozitiv? Vrei ca acest gând să-ţi creeze viitorul? Doar observă şi fii alert.   download de aici:.........

Cuprins Cuvânt-înainte: Văd ceea ce gândeşti Mulţumiri Capitolul 1 Descifrarea secretelor comunicării nonverbale Capitolul 2 O moştenire preţioasă: sistemul limbic al creierului Capitolul 3 Cele mai sincere părţi ale corpului nostru. Limbajul picioarelor Capitolul 4 Secretele trunchiului. Limbajul umerilor, pieptului şi şoldurilor Capitolul 5 La îndemâna noastră. Limbajul braţelor Capitolul 6 Ţineţi-vă bine! Limbajul mâinilor şi degetelor Capitolul 7 Canavaua minţii. Limbajul feţei Capitolul 8 Detectarea minciunii. Procedaţi cu grijă! Capitolul 9 Câteva gânduri de încheiere Bibliografie Index           CUVÂNT-ÎNAINTE Văd ceea ce gândeşti Marvin Karlins, Ph. D.   Omul stătea cu stoicism la un capăt al mesei, alegându-şi cu atenţie replicile la întrebările agentului FBI. Nu era considerat suspectul principal în cazul acelei crime. Alibiul său era credibil şi el părea sincer, cu toate acestea agentul insista. Cu acordul suspectului, investigatorul i-a mai pus câteva întrebări despre arma crimei:   „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un pistol?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un cuţit?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit o daltă de spart gheaţa?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un ciocan?”   Una dintre aceste arme, dalta de spart gheaţă, chiar era implicată în comiterea crimei, dar informaţia nu a fost făcută publică. De aceea, doar criminalul ar fi ştiut care era adevărata armă a crimei. În timp ce-i citea lista armelor, agentul FBI îl observa atent pe suspect. Când a fost pomenită dalta de spart gheaţă, pleoapele suspectului s-au lăsat în jos şi au rămas aşa până când a fost menţionată următoarea armă. Agentul a înţeles imediat semnificaţia mişcării pleoapelor la care fusese martor, iar din acel moment aşa-zisul suspect a devenit personajul principal în acea investigaţie. Mai târziu şi-a mărturisit crima. Haideţi să-l cunoaştem pe Joe Navarro, o persoană remarcabilă care, pe lângă demascarea autorului crimei cu dalta de spart gheaţă, este renumit pentru prinderea a numeroşi infractori, incluzându-i aici şi pe „aşii spionilor”, pe parcursul unei cariere de 25 de ani în cadrul FBI. Cum a reuşit toate aceste lucruri? Dacă l-aţi întreba, v-ar răspunde calm: „Pentru că pot să «citesc» ce se petrece în mintea oamenilor.” De-a lungul întregii sale vieţi profesionale Joe a studiat, a aplicat şi a rafinat ştiinţa comunicării nonverbale – expresiile faciale, gesturile, mişcările (kinezica sau kinetica), utilizarea spaţiului (proxemica), atingerea (haptica), postura corporală, chiar şi vestimentaţia, pentru a descifra ceea ce gândesc oamenii, cum intenţionează să acţioneze şi dacă ceea ce spun este adevărat sau fals. Nu sunt veşti bune pentru infractori, criminali, terorişti şi spioni, care, sub atenta sa observare, îi oferă atât de multe informaţii prin intermediul semnalelor corpului (aşa-numitele „indicii”), facându-şi gândurile şi intenţiile transparente şi detectabile. În schimb, veştile sunt bune pentru cititori, deoarece tocmai aceste informaţii nonverbale pe care s-a bazat Joe atunci când a devenit maestru în prinderea spionilor, un „detector uman de minciuni” şi instructor în cadrul FBI, vă vor fi împărtăşite pentru a putea înţelege mai bine sentimentele, gândurile şi intenţiile celor din jur. Din perspectiva sa de autor şi profesor renumit, Joe vă va învăţa cum să observaţi ca un adevărat expert, detectând şi descifrând comportamentele nonverbale ale celorlalţi astfel încât să-i înţelegeţi din ce în ce mai bine. Fie că le veţi aplica în viaţa profesională sau în cea personală, aceste informaţii vă vor lărgi orizontul şi vor schimba în bine tot ceea ce veţi întreprinde. Multe dintre cunoştinţele pe care Joe vi le va împărtăşi în această carte nu erau recunoscute de comunitatea ştiinţifică în urmă cu 15 ani. Prin intermediul recentelor descoperiri care au folosit tehnologii de scanare a creierului şi neuroimagistica, oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească validitatea comportamentelor pe care Joe le descrie în carte. Prin integrarea celor mai recente descoperiri din psihologie, neurobiologie, medicină, sociologie, criminologie, ştiinţele comunicării şi antropologie, adăugate la un sfert de secol de experienţă în utilizarea comunicării nonverbale în munca sa de agent FBI –, Joe este în mod deosebit calificat să vă ajute să înţelegeţi limbajul semnelor nonverbale. Expertiza sa este recunoscută şi apreciată la nivel mondial. În afara interviurilor acordate periodic în cadrul unor emisiuni celebre precum Today Show de la NBC, Headline News de la CNN, Fox Cable News şi Good Morning America de la ABC, el continuă să susţină seminare despre comunicarea nonverbală pentru FBI şi CIA, precum şi pentru alţi membri din comunitatea spionajului şi contraspionajului. Este consultant pentru sectorul bancar şi de asigurări, precum şi pentru firme de avocatură importante din Statele Unite şi de peste hotare. Este şi profesor la Universitatea Saint Leo şi susţine cursuri la numeroase şcoli medicale de pe întreg teritoriul Statelor Unite, unde abordările sale unice din domeniul comunicării nonverbale au găsit o audienţă receptivă, inclusiv în rândul doctorilor care doresc să-şi diagnosticheze pacienţii cu mai mare rapiditate şi precizie. Competenţele sale academice şi experienţa profesională, cuplate cu capacitatea sa de a stăpâni arta comunicării nonverbale în viaţa cotidiană şi în situaţii extreme, îl plasează la loc de frunte în rândul experţilor în descifrarea mesajelor corpului, aşa cum veţi descoperi în această carte. După ce am lucrat cu Joe, am participat la seminarele lui şi i-am aplicat ideile, cred cu tărie că materialul cuprins în paginile acestei cărţi reprezintă un progres major în înţelegerea tuturor comportamentelor nonverbale. Spun asta din poziţia mea de psiholog care s-a implicat în scrierea acestui proiect deoarece a fost încântat de munca de pionierat a lui Joe în descifrarea ştiinţifică a elementelor comunicării nonverbale pentru atingerea obiectivelor profesionale şi obţinerea succesului personal. Am fost impresionat şi de abordarea atentă şi raţională pe care Joe a acordat-o acestui subiect. De exemplu, deşi observarea elementelor nonverbale ne permite să interpretăm corect multe comportamente, Joe ne avertizează că utilizarea limbajului corpului pentru a detecta minciuna este o sarcină dificilă şi provocatoare. Este o descoperire semnificativă – rar recunoscută de comunitatea forţelor de ordine sau de nespecialişti – care ne serveşte ca un semnal de alarmă pentru a fi extrem de atenţi atunci când afirmăm că o persoană este sinceră sau mincinoasă doar pe baza comportamentului său nonverbal. Spre deosebire de multe alte cărţi despre comunicarea nonverbală, informaţia prezentată aici se bazează pe fapte ştiinţifice şi descoperiri testate pe teren, nu pe opinia personală a autorului sau pe speculaţii de la distanţă. Mai mult, textul scoate în evidenţă ceea ce alte lucrări publicate ignoră adesea: rolul critic al sistemului limbic al creierului uman în înţelegerea şi utilizarea eficientă a indiciilor nonverbale. Puteţi stăpâni limbajul tăcut al corpului. Fie că studiaţi comunicarea nonverbală pentru că vreţi să avansaţi pe scara ierarhică profesională sau doar pentru că vreţi să vă înţelegeţi mai bine cu prietenii şi familia, această carte vă este destinată. Pentru a câştiga expertiză în acest domeniu va trebui să studiaţi cu atenţie capitolele care urmează, iar în plus să începeţi să acordaţi timp şi energie pentru a învăţa şi aplica învăţăturile lui Joe în viaţa de zi cu zi. „Citirea” cu succes a oamenilor – învăţarea, decodificarea şi utilizarea semnificaţiilor comportamentului nonverbal pentru a le prevedea acţiunile – este o sarcină care merită întreaga dumneavoastră atenţie, deoarece vă va oferi mari recompense pentru eforturile depuse. Aşadar treceţi cu hotărâre la pagina următoare şi pregătiţi-vă să învăţaţi şi să observaţi toate semnalele nonverbale importante pe care Joe vi le va arăta. Nu va dura mult până veţi descoperi, doar dintr-o privire, ce „spune” corpul fiecărei persoane! Mulţumiri   Când am început să scriu primele pagini ale cărţii, am realizat că acest proiect a avut un drum lung de parcurs. Nu a început cu interesul meu pentru citirea semnelor nonverbale, nici cu studiile mele academice în acest domeniu, nici în cadrul FBI-ului. În realitate, a început în familia mea cu mult timp înainte. Am învăţat să-i „citesc” pe ceilalţi în primul rând plecând de la învăţăturile părinţilor mei, Albert şi Mariana Lopez, precum şi de la bunica mea, Adelina Paniagua Espino. Fiecare în felul său m-a învăţat câte ceva despre semnificaţia şi puterea comunicării nonverbale. De la mama am învăţat că toate elementele nonverbale sunt extrem de preţioase în comunicarea cu ceilalţi. Un comportament atent, m-a învăţat ea, poate evita situaţiile ciudate sau îi poate face pe ceilalţi să se simtă foarte bine în prezenţa ta – o abilitate de care ea s-a slujit toată viaţa, fără niciun efort. De la tatăl meu, am învăţat puterea expresiei; cu o singură privire el poate comunica volume întregi de informaţii cu o claritate desăvârşită. Este o persoană care impune respect prin simpla sa prezenţă. De la bunica mea, căreia i-am dedicat această carte, am învăţat că micile gesturi pot fi foarte importante: un zâmbet, o mişcare a capului, o atingere uşoară la momentul potrivit pot transmite atât de multe, ba pot chiar vindeca. Zi de zi, ei m-au învăţat toate aceste lucruri, pregătindu-mă astfel pentru a observa lumea din jurul meu cu alţi ochi. Învăţăturile lor, precum şi ale multor altora, le veţi regăsi în paginile acestei cărţi. Pe vremea când eram la Brigham Young University, J. Wesley Sherwood, Richard Townsend şi Dean Clive Winn II m-au învăţat despre munca în activitatea de poliţie şi despre observarea infractorilor. Mai târziu, în FBI, oameni precum Doug Gregory, Tom Riley, Julian „Jay” Koerner, dr. Richard Ault şi David G. Major m-au învăţat nuanţele subtile din activitatea de contraspionaj şi comportamentul spionilor. Tuturor le sunt recunoscător pentru „ascuţirea” abilităţilor mele de „citire” a oamenilor. De asemenea, trebuie să-i mulţumesc dr. John Schafer, fost agent FBI şi membru al Programului de Analiză Comportamentală (activitate de elită a Biroului), care m-a încurajat să scriu şi mi-a permis să fiu coautor în variate ocazii. Marc Reeser, care a fost o perioadă îndelungată alături de mine în misiunile de depistare a spionilor, merită de asemenea recunoştinţa mea. Tuturor celorlalţi colegi ai mei şi celor din Divizia Naţională de Securitate a FBI-ului, le mulţumesc pentru susţinere. De-a lungul anilor, FBI ne-a asigurat cea mai bună instruire, astfel că am beneficiat de cunoştinţele profesorilor Joe Kulis, Paul Ekman, Maureen O’Sullivan, Mark Frank, Bella M. Depaulo, Aldert Vrij, Reid Meloy şi Judy Burgoon, de la care am învăţat – în mod direct sau din lucrările scrise – multe aspecte despre cercetările asupra comunicării nonverbale. Am legat prietenii cu mulţi dintre aceştia, inclusiv cu David Givens, care conduce Centrul de Cercetări pentru Comportamentul Nonverbal în Spokane, Washington, şi ale cărui scrieri, studii şi sugestii au contat foarte mult pentru mine. Cercetările şi lucrările lor mi-au îmbogăţit viaţa, fapt pentru care am inclus în acest volum o parte din munca lor, precum şi din a altor maeştri, cum ar fi Desmond Morris, Edward Hall şi Charles Darwin, de la cartea căruia, „Exprimarea emoţiilor la oameni şi animale”, a început totul. În timp ce toţi aceştia mi-au furnizat baza academică, alţii au contribuit în mod diferit la acest proiect şi acestora trebuie să le mulţumesc individual. Buna mea prietenă, Elizabeth Lee Barron de la Universitatea din Tampa, este excepţională în materie de cercetare. Îi sunt îndatorat şi dr. Phil Quinn de la Universitatea din Tampa, şi profesorului Barry Glover de la Universitatea Saint Leo, pentru anii de prietenie şi bunăvoinţa de a se acomoda programului meu încărcat. Această carte nu ar fi avut aceeaşi valoare fără fotografii, fapt pentru care îi sunt recunoscător renumitului fotograf Mark Wemple. Gratitudinea mea se îndreaptă şi spre Ashlee B. Castle, asistenta mea, care, întrebată dacă vrea să pozeze pentru carte, a răspuns «Desigur, de ce nu?» Sunteţi cu toţii minunaţi. Vreau de asemenea să îi mulţumesc artistului David R. Andrade din Tampa pentru ilustraţiile sale. Matthew Benjamin, editorul meu de la Harpercollins, care cu calmul său deosebit a dat coerenţă prezentării acestui proiect, merită aprecierea mea pentru că este un profesionist adevărat şi un om remarcabil. Mulţumirile mele se îndreaptă şi spre directorul editorial Toni Sciarra, care a muncit cu abnegaţie pentru a finaliza proiectul. Matthew şi Toni lucrează cu o echipă extraordinară în cadrul editurii Harpercollins, din care face parte şi redactorul Paula Cooper, căreia îi datorez multe mulţumiri. Şi încă o dată, aş dori să îi mulţumesc dr. Marvin Karlins, mai întâi pentru că, prin această carte, a dat din nou viaţă şi contur ideilor mele, iar în al doilea rând pentru amabilele sale cuvinte introductive. Gratitudinea mea se îndreaptă şi spre prietena mea dragă dr. Elizabeth A. Murray, un adevărat educator şi om de ştiinţă, care şi-a alocat timp din programul său de predare pentru a redacta primele ciorne ale acestui manuscris şi mi-a împărtăşit din numeroasele sale cunoştinţe despre corpul uman. Tuturor membrilor familiei mele, de aproape şi de departe, le mulţumesc pentru că mi-au tolerat preocuparea pentru scris în detrimentul timpului destinat relaxării alături de ei. Pentru Luca, muito obrigado. Fiicei mele, Stephanie, îi mulţumesc în fiecare zi pentru sufletul ei iubitor. Toate aceste persoane au contribuit într-un fel anume la această carte; cunoştinţele şi descoperirile lor, mici sau mari, vi le-am împărtăşit şi dumneavoastră. Am scris această carte cu convingerea fermă că mulţi cititori vor utiliza aceste cunoştinţe în viaţa de zi cu zi. Cu acest scop, am muncit asiduu pentru a prezenta aceste informaţii ştiinţifice şi empirice cu claritate. Dacă veţi întâlni erori în cadrul cărţii, responsabilitea este doar a mea. Un vechi dicton latin afirmă „Qui docet, discit” (Cine îi educă pe alţii, învaţă). În multe privinţe, se poate spune acelaşi lucru şi despre scrisul unei cărţi; este un proces de învăţare şi discernământ, care la sfârşitul zilei se transformă în satisfacţie. Sper că atunci când veţi ajunge la sfârşitul acestei cărţi şi vă veţi însuşi cunoştinţele aprofundate de comunicare nonverbală, veţi avea foarte mult de câştigat, aşa cum am avut şi eu, descoperind în toate împrejurările vieţii ceea ce spune fiecare corp.   CAPITOLUL UNU Descifrarea secretelor comunicării nonverbale   De câte ori învăţ pe câte cineva despre comunicarea nonverbală, mi se pune invariabil această întrebare: „Joe, cum ai ajuns să fii interesat de studierea comportamentului nonverbal?”. Nu a fost ceva planificat, nici rezultatul unei fascinaţii personale pentru subiect. A fost un interes mult mai practic, născut din necesitate, din dorinţa de adaptare cu succes la un mod de viaţă total diferit. Când aveam opt ani, am ajuns în Statele Unite cu statutul de refugiat din Cuba. Am părăsit Cuba doar la câteva luni după invazia din Golful Porcilor şi sincer am crezut că vom fi refugiaţi doar pentru o scurtă perioadă de timp. Incapabil pe atunci să vorbesc limba engleză, am făcut ceea ce mii de emigranţi fac când ajung în America. Am învăţat rapid că, pentru a mă integra alături de noii mei colegi la şcoală, trebuia să fiu atent şi sensibil la un alt „limbaj” care se vorbea în jurul meu, acela al comunicării nonverbale. Am descoperit că era un limbaj pe care îl puteam traduce şi înţelege imediat. În mintea mea tânără, vedeam corpul uman ca pe un „afiş stradal” care transmitea mereu ceea ce gândea persoana, prin gesturile, expresiile faciale şi mişcările pe care le puteam interpreta. Cu timpul, bineînţeles, am învăţat limba engleză, ba chiar am pierdut din fluenţa exprimării în limba spaniolă – dar elementele nonverbale nu le-am uitat niciodată. Am descoperit de la o vârstă foarte fragedă că pot întotdeauna să mă bazez pe comunicarea nonverbală. Am învăţat să folosesc comportamentul nonverbal pentru a descifra ceea ce colegii şi profesorii mei încercau să-mi comunice şi ceea ce simţeau despre mine. Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat a fost că elevii sau profesorii care mă plăceau sincer îşi arcuiau sprâncenele când mă vedeau intrând în sala de clasă. Pe de altă parte, acele persoane care nu erau prea prietenoase cu mine îşi îngustau privirea când apăream – un comportament pe care, odată ce îl observi, nu-l mai uiţi niciodată. Am folosit aceste informaţii transmise nonverbal, ca şi alţi imigranţi, pentru a evalua situaţiile şi a lega rapid prietenii, pentru a comunica în ciuda barierei evidente de limbaj, pentru a evita duşmanii şi pentru a dezvolta relaţii interpersonale sănătoase. Mulţi ani mai târziu am folosit aceeaşi comunicare nonverbală a ochilor pentru a rezolva diverse cazuri ca agent special în cadrul Biroului Federal de Investigaţii (vezi caseta 1). Pe baza experienţei, a educaţiei şi a pregătirii mele, vreau să vă învăţ să vedeţi lumea aşa cum o priveşte un expert FBI în comunicarea nonverbală: ca pe un mediu plin de viaţă, dinamic, unde fiecare relaţie interumană rezonează cu informaţia, şi ca pe o oportunitate de a folosi limbajul tăcut al corpului pentru a afla mai multe lucruri despre felul în care gândesc oamenii, despre ce simt şi cum intenţionează să acţioneze. Folosirea acestor cunoştinţe vă va ajuta să vă distingeţi în rândul celorlalţi oameni. De asemenea, vă va proteja şi vă va oferi informaţii până acum inaccesibile despre comportamentul uman. CE ESTE, MAI EXACT, COMUNICAREA NONVERBALĂ?   Comunicarea nonverbală, deseori numită şi comportament nonverbal sau limbajul corpului, este o modalitate de a transmite informaţii – la fel ca şi cuvintele –, doar că se realizează prin intermediul expresiilor faciale, gesturilor, atingerii, mişcărilor, posturii corpului, accesoriilor personale (haine, bijuterii, stilul părului, tatuaje etc.) şi chiar prin tonul, timbrul şi volumul vocii fiecăruia (mai degrabă decât prin conţinutul vorbelor). Comportamentele nonverbale includ aproximativ 60-65 din întreaga comunicare interpersonală, iar în timpul momentelor intime pot constitui chiar 100 din comunicarea dintre parteneri (Burgoon, 1994, 229-285). Comunicarea nonverbală poate scoate la iveală, de asemenea, adevăratele gânduri, sentimente şi intenţii ale unei persoane. Din acest motiv, elementele ei sunt uneori numite „indicii”, pentru că dezvăluie adevărata Caseta 1: CÂT AI CLIPI DIN OCHI   Refuzul de a privi este un indicator nonverbal care poate apărea atunci când ne simţim ameninţaţi şi/sau când nu ne place ceea ce vedem. Îngustarea privirii (asemenea cazului colegilor mei descris mai sus) şi închiderea sau acoperirea ochilor sunt acţiuni care s-au format pentru a ne proteja creierul de „vederea” unor imagini nedorite şi pentru a comunica desconsiderarea faţă de ceilalţi. Ca investigator, am folosit indiciul refuzului de a privi pentru a rezolva investigarea unei incendieri premeditate într-un tragic caz petrecut într-un hotel din Puerto Rico, care s-a soldat cu pierderea a 97 de vieţi omeneşti. Un gardian responsabil cu securitatea a devenit imediat suspect deoarece incendiul a izbucnit exact în sectorul alocat lui. Una dintre modalităţile prin care am decis că el nu era implicat în provocarea focului a fost adresarea de întrebări specifice – unde a fost înainte de incendiu, în timpul incendiului şi dacă el a pus la cale focul sau nu. După fiecare întrebare i-am observat faţa, urmărind eventuale semne ale refuzului de a privi. Ochii lui se închideau numai când era întrebat unde fusese atunci când începuse incendiul. Ciudat, în schimb nu părea deloc deranjat de întrebarea: „Tu ai pus focul?” Acest semn mi-a indicat faptul că problema reală era locul în care se afla în timpul incendiului, nu posibila sa implicare în izbucnirea focului. A fost întrebat mai amănunţit despre această situaţie de către investigatorii cazului şi în final a recunoscut că şi-a părăsit postul pentru a-şi vizita prietena, care lucra în acelaşi hotel. Din nefericire, în timp ce el era plecat, infractorii au intrat în sectorul pe care ar fi trebuit să-l păzească şi au provocat incendiul. În acest caz, indiciul refuzului de a privi ne-a oferit informaţia pentru alegerea căii de urmat în interogatoriu şi care ulterior ne-a soluţionat cazul. În final, cei trei infractori responsabili de tragicul incendiu au fost arestaţi şi condamnaţi. Gardianul, deşi teribil de neglijent şi împovărat de o uriaşă responsabilitate, nu fusese, totuşi, vinovatul.   stare mentală a persoanei. Deoarece oamenii nu sunt mereu conştienţi de comunicarea nonverbală, limbajul corpului este de cele mai multe ori mai sincer decât cel verbal, care este utilizat deliberat (conştient) pentru a atinge obiectivele vorbitorului (vezi caseta 2). Ori de câte ori observarea comportamentului nonverbal al unei alte persoane vă ajută să înţelegeţi sentimentele, intenţiile şi acţiunile sale, sau vă clarifică sensul cuvintelor spuse, tot de atâtea ori înseamnă că aţi decodificat şi aţi folosit cu succes acest mijloc tăcut al comunicării. DESCIFRAREA LIMBAJULUI NONVERBAL VĂ POATE ÎMBUNĂTĂŢI VIAŢA   Cercetările au stabilit faptul că acele persoane care pot observa şi interpreta eficient limbajul nonverbal, influenţând felul în care sunt percepuţi de ceilalţi, vor avea un succes mai mare în viaţă decât indivizii care Caseta 2: FAPTELE SPUN MAI MULT DECÂT CUVINTELE   Un exemplu memorabil despre felul în care limbajul corpului poate fi câteodată mai sincer decât cel verbal este legat de violarea unei tinere femei în rezervaţia indiană Parker din Arizona. A fost adus pentru interogare un suspect. Cuvintele sale sunau convingător şi povestea era plauzibilă. El susţinea că nu a văzut victima şi că, în timp ce era pe câmp, a mers de-a lungul unei plantaţii de bumbac, apoi a luat-o la stânga şi s-a dus direct acasă. În timp ce colegii mei notau toate aceste detalii pe care le auzeau, mi-am aţintit ochii pe suspect şi am văzut că în timp ce spunea povestea cu luatul la stânga şi mersul către casă, mâna lui a făcut un gest către dreapta, adică exact direcţia către locul violului. Dacă nu îl observam cu atenţie, nu aş fi remarcat discrepanţa dintre exprimarea verbală („Am luat-o la stânga”) şi cea nonverbală (gestul mâinii către dreapta). Dar, odată ce am văzut acest gest, l-am suspectat că minţea. Am aşteptat câteva momente şi apoi l-am interogat din nou, iar în cele din urmă şi-a mărturisit fapta.   nu au această abilitate (Goleman, 1995, 13-92). Cartea aceasta îşi propune să vă înveţe cum să observaţi lumea din jur şi să determinaţi semnificaţia elementelor nonverbale în orice situaţie. Aceste cunoştinţe valoroase vă vor îmbunătăţi comunicarea cu ceilalţi şi vă vor îmbogăţi viaţa, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu. Unul dintre aspectele fascinante referitoare la aprecierea comportamentului nonverbal este aplicabilitatea sa universală. Este valabilă oriunde există relaţii interumane. Elementele nonverbale sunt omniprezente şi sigure. Odată ce cunoaşteţi semnificaţia unui anumit indiciu nonverbal, puteţi folosi acea informaţie în diferite circumstanţe şi în diverse medii. De fapt, este dificil să comunici eficient fără utilizarea mijloacelor nonverbale. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce oamenii încă se mai grăbesc să ajungă la întâlniri în era computerelor, a mesajelor text, a e-mail-urilor, a telefoanelor şi a videoconferinţelor, răspunsul este: din cauza nevoii de a comunica direct şi de a observa limbajul nonverbal al interlocutorilor. Nimic nu poate înlocui observarea elementelor nonverbale de aproape şi prin prisma personală. De ce? Deoarece elementele nonverbale sunt puternice şi au o semnificaţie. Ceea ce veţi învăţa în această carte veţi putea aplica în orice situaţie şi în orice mediu. Spre exemplificare citiţi caseta 3. STĂPÂNIREA COMUNICĂRII NONVERBALE NECESITĂ UN PARTENERIAT   Sunt convins că fiecare om inteligent poate învăţa să folosească comunicarea nonverbală pentru a obţine performanţe mai bune. Ştiu asta pentru că în ultimii 20 de ani am învăţat mii de oameni ca dumneavoastră cum să decodifice cu succes limbajul nonverbal şi cum să folosească aceste informaţii pentru a-şi îmbunătăţi viaţa lor, a celor pe care îi iubesc şi pentru a-şi atinge obiectivele personale şi profesionale. Pentru a realiza aceste lucruri, totuşi, este nevoie ca dumneavoastră şi cu mine să stabilim un parteneriat de lucru, fiecare contribuind cu ceva semnificativ la efortul nostru comun. Caseta 3:” AVANTAJUL” DOCTORULUI   În urmă cu câteva luni am susţinut un seminar pentru un grup de jucători de poker, despre felul în care se poate folosi limbajul corpului pentru a sesiza în ce situaţie se află adversarii şi a câştiga mai mulţi bani. Deoarece pokerul este un joc care pune mare preţ pe cacealma şi prefăcătorie, jucătorii au un interes aparte în descifrarea indiciilor nonverbale ale oponenţilor. Pentru a avea succes, decodificarea limbajului nonverbal este esenţială. Deşi mulţi dintre ei au fost recunoscători pentru informaţiile pe care li le furnizasem, m-a uimit să văd câţi dintre participanţii la seminar au fost capabili să înţeleagă valoarea cunoaşterii şi utilizării comportamentului nonverbal şi în alte situaţii în afara mesei de poker. La două săptămâni după încheierea seminarului am primit un e-mail de la unul dintre participanţi, doctor în Texas. „Mi se pare extraodinar”, îmi scria el, „că ceea ce am învăţat la seminarul de poker m-a ajutat şi în meseria mea. Elementele nonverbale pe care ni le-ai predat pentru a-i «citi» pe jucătorii de poker m-au ajutat să-mi «citesc» şi pacienţii. Acum îmi dau seama când nu se simt bine, când au încredere sau când nu sunt sinceri sută la sută.” Mesajul doctorului vorbeşte despre universalitatea comunicării nonverbale şi despre valoarea acesteia în toate domeniile vieţii. Cele 10 legi pentru observarea şi interpretarea cu succes a limbajului nonverbal   „Citirea” cu succes a oamenilor – colectarea informaţiilor nonverbale pentru a le identifica gândurile, sentimentele şi intenţiile – este o abilitate care cere o exersare continuă şi o pregătire pe măsură. Pentru a vă ajuta în direcţia pregătirii, vreau să vă prezint câteva legi importante sau recomandări care să vă maximizeze eficienţa în interpretarea semnalelor nonverbale. Pe măsură ce veţi integra aceste legi în viaţa de zi cu zi, transformându-le în rutină, ele vor deveni o a doua natură, aproape nemaifiind necesar efortul conştient. Seamănă foarte mult cu şcoala de şoferi. Vă amintiţi cum a fost prima dată când a trebuit să porniţi maşina de pe loc? Dacă aţi procedat ca mine, v-aţi concentrat atât de mult pentru a executa toate manevrele necesare, încât v-a fost greu să urmăriţi în acelaşi timp şi ce se întâmpla pe şosea. Doar când v-aţi simţit în largul dumneavoastră la volan v-aţi putut extinde atenţia pentru a cuprinde în acelaşi timp spaţiul din interiorul maşinii şi cel din exterior. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu comportamentul nonverbal. Odată ce veţi stăpâni mecanismele pentru utilizarea eficientă a comunicării nonverbale, va deveni ceva automat şi veţi putea să vă concentraţi întreaga atenţie asupra decodificării lumii din jur.   Legea 1: Fiţi un observator competent al mediului din jur.   Este cerinţa fundamentală pentru oricine doreşte să decodifice şi să folosească eficient comunicarea nonverbală. Imaginaţi-vă că încercaţi să ascultaţi pe cineva în timp ce aveţi căşti la urechi. N-aţi putea auzi mai nimic şi mesajul comunicat s-ar pierde. De aceea, cei mai atenţi ascultători nu merg purtând căşti! Totuşi, când vine vorba despre observarea limbajului tăcut al comunicării nonverbale, mulţi privitori ar putea fi la fel de bine legaţi la ochi, atât sunt de inconştienţi de semnele corporale ale celor din jur. Reflectaţi la acest fapt. La fel cum ascultarea atentă este esenţială pentru înţelegerea comunicării verbale, şi observarea atentă este crucială pentru înţelegerea limbajului corpului. Nu treceţi uşor mai departe de această frază. Ceea ce tocmai aţi citit este deosebit de important. Observarea concertată (care presupune un efort de concentrare) este absolut esenţială pentru detectarea cu succes a indiciilor nonverbale şi înţelegerea situaţiei. Problema este că cei mai mulţi oameni îşi petrec viaţa privind, însă fiind de fapt „nevăzători”, aşa cum îi spunea Sherlock Holmes, meticulosul detectiv englez, partenerului său, doctorul Watson: „Vezi, dar nu observi.” Din păcate, majoritatea indivizilor privesc în jurul lor cu un efort minim de a observa. Aceşti oameni nu-şi dau seama de schimbările subtile care se petrec în lumea lor. Sunt incapabili să distingă multitudinea de detalii care îi înconjoară, cum ar fi o mică mişcare a mâinii sau a piciorului persoanei din faţa lor, gesturi care i-ar putea trăda acesteia gândurile şi intenţiile. Diversele studii ştiinţifice au demonstrat că oamenii sunt slabi observatori ai lumii în care trăiesc. De exemplu, când un bărbat îmbrăcat în costum de maimuţă s-a plimbat prin faţa unui grup de studenţi care desfăşurau alte activităţi, jumătate dintre ei nici măcar n-au remarcat „gorila” din mijlocul lor (Simons Chabris, 1999, 1059-1074)! Oamenilor cu spirit de observaţie redus le lipseşte ceea ce piloţii numesc „cunoaşterea situaţională”, adică nu au o reprezentare mentală clară a ceea ce se întâmplă de jur împrejur sau chiar în faţa ochilor. Cereţi-le să între într-o cameră necunoscută plină cu oameni, daţi-le timp să se uite peste tot şi apoi cereţi-le să închidă ochii şi să spună ce au văzut. Veţi fi surprinşi de incapacitatea lor de a-şi aminti chiar şi cele mai evidente caracteristici ale camerei. Mi se pare descurajam să văd cât de des întâlnim sau aflăm despre persoane care par legate la ochi tot timpul în faţa evenimentelor vieţii. Plângerile primite din partea acestui tip de oameni sună aproape mereu la fel:   „Soţia mea tocmai a intentat divorţul. Nu am avut niciun indiciu că ar fi fost nefericită în căsnicie.”   „Asistenta socială mi-a spus că fiul meu consumă cocaină de trei ani. Nu aveam nicio idee că are o problemă cu drogurile.”   „Mă certam cu tipul ăsta şi dintr-odată m-a lovit. Nici n-am văzut lovitura venind.”   „Credeam că şeful meu este destul de mulţumit de rezultatele mele profesionale. Nu mi-aş fi imaginat că o să mă dea afară.”   Acestea sunt doar câteva exemple de oameni care nu au învăţat cum să observe eficient lumea din jurul lor. În realitate, afirmaţiile lor nu sunt deloc surprinzătoare. De fapt, nici în copilărie, şi nici în timpul trecerii la viaţa adultă, nu ne învaţă nimeni cum să observăm indiciile nonverbale ale comportamentului celorlalţi. Nu se fac cursuri speciale nici în şcoala elementară, nici în liceu sau facultate pentru a învăţa „cunoaşterea situaţională”. Cei mai norocoşi învaţă singuri să devină observatori din ce în ce mai buni. Ceilalţi pierd un volum incredibil de informaţii utile care i-ar putea ajuta să evite problemele şi le-ar putea face viaţa mai frumoasă, fie în sfera relaţiilor romantice, a celor de serviciu sau de familie. Din fericire, observarea este o abilitate care poate fi învăţată. Nu trebuie să mergem prin viaţă legaţi la ochi. Mai mult chiar, fiind o abilitate, o putem îmbunătăţi printr-o pregătire corespunzătoare şi prin practică. Dacă pentru dumneavoastră observarea atentă este o provocare prea mare, nu disperaţi. Puteţi trece peste această dificultate dacă sunteţi dispuşi să consacraţi timp şi efort pentru a observa lumea din jur din ce în ce mai conştiincios. Trebuie să faceţi din observarea concertată un mod de viaţă. A conştientiza ce se întâmplă în jur nu este un act pasiv. Este un comportament conştient, deliberat, pentru dobândirea căruia este nevoie de efort, energie şi concentrare, la fel cum pentru păstrarea abilităţilor se cere o practică permanentă. Observaţia poate fi asemănată cu un muşchi, care devine din ce în ce mai puternic prin folosire şi se atrofiază dacă nu mai este întrebuinţat. Exersaţi-vă „muşchiul” observaţiei şi veţi descifra mult mai eficient ceea ce se petrece în preajma dumneavoastră. Când vorbesc despre observarea concertată, vă cer să folosiţi toate simţurile, nu doar pe cel al văzului. Ori de câte ori intru în apartamentul meu, respir adânc. Dacă lucrurile nu „miros” normal, devin atent. Odată am detectat un miros remanent de fum de ţigară când m-am întors acasă dintr-o călătorie. Nasul m-a alertat despre un posibil pericol înainte ca ochii să poată scana apartamentul. S-a dovedit că un băiat din personalul de întreţinere al blocului venise să repare o ţeavă, iar mirosul de fum din hainele şi pielea lui plutea încă în aer şi după câteva ore. Din fericire, era un intrus bine-venit, dar ar fi putut fi şi un hoţ ascuns în camera alăturată. Ideea este că, folosindu-mi toate simţurile, am putut să-mi evaluez corect mediul şi să contribui la propria mea siguranţă.   Legea 2: Observarea în context este cheia înţelegerii comportamentului nonverbal.   Când încercaţi să interpretaţi comportamentul nonverbal în situaţii reale de viaţă, cu cât vă daţi seama mai bine de contextul în care se întâmplă, cu atât mai corect veţi prinde semnificaţia. De exemplu, după un accident în trafic, mă aştept ca oamenii să fie în stare de şoc şi să umble de colo-colo cu privirea pierdută. Mă aştept să le tremure mâinile şi chiar să ia decizii nepotrivite, cum ar fi să se îndrepte către maşinile care se apropie pe partea carosabilă. (Din acest motiv agenţii de circulaţie vă cer uneori să rămâneţi în maşină.) De ce se întâmplă aşa? După un accident, oamenii suferă de efectele scoaterii din funcţiune a „părţii raţionale” a creierului de către regiunea numită sistem limbic. Prin urmare apar comportamente precum tremurături, dezorientare, nervozitate, disconfort. În acest context, astfel de acţiuni sunt aşteptate, confirmând stresul provocat de accident. În timpul unui interviu de angajare, mă aştept de la candidaţi să fie timoraţi la început, iar apoi nervozitatea să se disipeze. Dacă reapare când pun anumite întrebări, încep să mă întreb de ce aceste comportamente nervoase sunt prezente din nou.   Legea 3: învăţaţi să recunoaşteţi şi să decodificaţi comportamentele nonverbale care sunt universale.   Anumite comportamente nonverbale sunt considerate universale pentru că sunt realizate în mod asemănător de majoritatea oamenilor. De exemplu, când cineva îşi strânge buzele în aşa fel încât aproape nu se mai văd, este un semn clar că este tulburat şi că ceva este în neregulă. Acest gest de comprimare a buzelor este unul dintre indiciile universale pe care le voi descrie în capitolele care urmează (vezi caseta 4). Cu cât veţi recunoaşte şi veţi interpreta corect mai multe dintre aceste elemente nonverbale universale, cu atât veţi fi mai eficienţi în evaluarea gândurilor, sentimentelor şi intenţiilor celor din jur.   Legea 4: învăţaţi să recunoaşteţi şi să decodificaţi comportamente nonverbale particulare.   Elementele nonverbale universale constituie un grup de indicii – aceleaşi pentru toată lumea. Există şi alt tip de indicii corporale numite elemente nonverbale particulare, care pot fi semne unice, specifice unei anumite persoane. În încercarea de a identifica semnele nonverbale particulare va trebui să căutaţi modele (tipare) comportamentale la oamenii cu care comunicaţi regulat (prieteni, familie, colegi, persoane care vă furnizează servicii şi produse). Cu cât cunoaşteţi mai bine fiecare individ sau cu cât petreceţi mai mult timp în preajma Caseta 4: O STRÂNGERE DIN BUZE NE-A PERMIS SALVAREA A MILIOANE DE DOLARI   Indiciile universale oferite de buze m-au ajutat foarte mult în timpul unei sesiuni de consultanţă pentru o companie britanică navală. Clientul meu englez m-a rugat să asist la negocierile unui contract cu o importantă corporaţie multinaţională care trebuia să-i echipeze navele. Am fost de acord şi am sugerat ca acel contract propus să fie prezentat punct cu punct, să fie agreat de ambele părţi pe fiecare clauză şi abia apoi să continuăm tratativele. Doar în acest fel aş fi putut să-l urmăresc îndeaproape pe negociatorul corporaţiei pentru a scoate la iveală orice element nonverbal ce putea furniza informaţii preţioase clientului meu. „O să-ţi pasez o notă dacă observ ceva care solicită atenţia ta”, i-am spus clientului meu şi apoi am urmărit ambele părţi în timp ce revizuiau contractul, clauză cu clauză. Nu am avut mult de aşteptat până la apariţia unui indiciu important. La citirea unei clauze contractuale ce detalia echiparea unei anumite părţi a vasului – o fază de construcţie care implica milioane de dolari –, negociatorul şef de la corporaţia multinaţională şi-a încreţit buzele, un indiciu clar că ceva din acea parte contractuală nu era pe placul său. I-am pasat un bileţel clientului meu, atrăgându-i atenţia asupra clauzei respective din contract care părea problematică şi care trebuia revăzută şi discutată cu mare grijă în timp ce eram cu toţii la masa negocierii. Prin confruntarea acestei situaţii şi concentrarea asupra detaliilor clauzei în cauză, cei doi negociatori au reuşit să finalizeze o înţelegere faţă în faţă, care în final l-a salvat pe clientul meu de pierderea a 13,5 milioane de dolari. Gestul de nemulţumire al negociatorului (încreţirea buzelor) a fost elementul cheie pentru evidenţierea problemei care după aceea a fost rezolvată imediat şi eficient.   sa, cu atât vă va fi mai uşor să descoperiţi aceste informaţii, deoarece veţi avea o bază mare de date pe care să vă fundamentaţi aprecierea. De exemplu, dacă observaţi că băiatul dumneavoastră adolescent se scarpină în cap şi îşi muşcă buzele când vorbeşte despre un test, acestea pot fi elemente nonverbale particulare sigure, care vă dezvăluie emotivitatea sau lipsa lui de pregătire. Nu încape îndoială că fac parte din comportamentul lui de gestionare a stresului şi le veţi mai vedea repetându-se, pentru că „cel mai bun mijloc de anticipare al comportamentului viitor este comportamentul din trecut”.   Legea 5: Când comunicaţi cu ceilalţi, încercaţi să stabiliţi elementele lor nonverbale de bază.   Pentru a putea stabili care sunt elementele nonverbale de bază ale oamenilor pe care-i întâlniţi în mod regulat, trebuie să observaţi cum arată aceştia de obicei, cum stau, cum îşi ţin mâinile, care este poziţia obişnuită a picioarelor, ţinuta corpului şi expresiile faciale (vezi figurile 1 şi 2), felul în care înclină capul şi chiar locurile în care îşi aşază lucrurile sau felul în care le ţin, cum ar fi o geantă de exemplu. Trebuie să fiţi pregătiţi să faceţi diferenţa dintre mina lor „normală” şi mina lor „stresată”. A nu avea o bază de plecare vă pune în aceeaşi situaţie cu a părinţilor care nu se uită în gâtul copiilor decât când aceştia sunt bolnavi. Când sună la telefon doctorul şi încearcă să-i descrie starea acestuia, nu au niciun reper de comparaţie, deoarece nu s-au uitat niciodată în gâtul copilului când era sănătos. Examinând ceea ce este normal, începem să recunoaştem şi să identificăm ceea ce este anormal. Chiar şi după o singură întâlnire cu cineva, ar trebui să încercaţi să remarcaţi „poziţia de început” a sa din primele momente. Stabilirea comportamentului de bază al unei persoane este esenţială, deoarece vă permite să determinaţi eventualele devieri, extrem de importante şi care vă pot oferi multe informaţii (vezi caseta 5).   Legea 6: întotdeauna încercaţi să priviţi oamenii pentru a extrage indicii multiple – comportamente care pot fi grupate sau se succed.   Acurateţea în „citirea” oamenilor poate fi sporită când observaţi indicii multiple sau grupuri de semne pe care să vă puteţi baza. Aceste semnale lucrează împreună precum părţile unui puzzle. Cu cât aveţi mai multe piese din puzzle, cu atât cresc şansele de a le pune laolaltă şi a descoperi imaginea de ansamblu. Pentru a ilustra o astfel de situaţie, dacă văd un competitor într-o negociere care prezintă o serie de elemente nonverbale indicatoare de stres, urmate imediat de gesturi de calmare, pot spune cu certitudine că acea persoană negociază de pe o poziţie slabă.   Legea 7: Este important să căutaţi schimbările de comportament ale unei persoane care pot semnala modificări în gânduri, emoţii, interese sau intenţii.   Schimbările bruşte în comportamentul cuiva ne pot ajuta să înţelegem cum interpretează această persoană informaţia sau cum se adaptează la evenimentele emoţionale. Un copil care se arată încântat la auzul posibilităţii de a intra într-un parc de distracţii îşi va schimba comportamentul imediat ce va afla că locul este închis. Adulţii sunt la fel. De câte ori primim veşti rele la telefon sau vedem ceva ce ne afectează, corpul nostru reflectă imediat schimbarea. Modificările în comportamentul oamenilor le pot scoate la iveală interesul sau intenţiile în anumite circumstanţe. Observarea lor cu Atenţie vă permite să   Caseta 5: TOTUL ESTE RELATIV   Imaginaţi-vă pentru un moment că sunteţi părintele unui copil de 8 ani care îşi aşteaptă rândul pentru a-şi saluta rudele la o reuniune cu toată familia. Deoarece este un ritual anual, aţi stat alături de el în numeroase ocazii în timp ce-şi aştepta rândul să-i întâmpine pe toţi. Niciodată nu a ezitat să alerge şi să ofere membrilor familiei o îmbrăţişare. Totuşi, de data aceasta, când a venit rândul să-l îmbrăţişeze pe unchiul Harry, el stă pe loc de parcă ar fi îngheţat. — Ce se întâmplă? îi şoptiţi, împingându-l înaintea unchiului care aşteaptă. Fiul dumneavoastră nu spune nimic, dar este reticent să răspundă la îndemn. Ce ar trebui să faceţi? Lucrul cel mai important în acest caz este să observaţi o deviere de la comportamentul de bază. În trecut, nu a ezitat niciodată să-şi îmbrăţişeze unchiul. De ce şi-a schimbat comportamentul? Reacţia sa „îngheţată” sugerează că se simte ameninţat sau că are un sentiment negativ. Poate nu există niciun motiv justificat pentru temerea sa, dar pentru un părinte care este un atent observator, tot apare un semnal de alarmă. Devierea comportamentului fiului de la cel anterior sugerează că ceva negativ s-a petrecut între el şi unchi de la ultima întâlnire. Poate fi o simplă ciocnire de opinii, o ciudăţenie a celui mic sau o reacţie a sa la tratamentul preferenţial faţă de ceilalţi nepoţi. Însă acest comportament poate indica şi ceva mult mai sinistru. Este de reţinut faptul că schimbarea comportamentului de bază sugerează că ceva este în neregulă, iar în acest caz, probabil sugerează o atenţie sporită.   preziceţi evoluţia lucrurilor, oferindu-vă clar un avantaj – mai ales dacă acea acţiune v-ar putea răni pe dumneavoastră sau pe alţii (vezi caseta 6).   Legea 8: învăţarea detectării semnalelor nonverbale false sau mincinoase este de asemenea esenţială.   Abilitatea de a face diferenţa între indiciile autentice şi cele înşelătoare cere practică şi experienţă. Presupune nu numai o observare concertată, dar şi o Caseta 6: NASUL VĂ POATE DESCONSPIRA   Printre cele mai importante semne nonverbale despre gândurile unei persoane sunt schimbările în limbajul corpului, care reprezintă indicii de intenţie. Aceste comportamente dezvăluie ceea ce urmează să facă o persoană şi oferă unui observator competent timp suplimentar pentru a se pregăti să prevină o acţiune înainte ca ea să se realizeze. Un exemplu personal despre cât este de important să observi schimbările în comportamentul oamenilor – mai ales când implică semnale de intenţie – este legat de o încercare de jaf într-un magazin în care lucram. În această situaţie, am observat la o persoană care stătea lângă casa de marcat un comportament care mi-a atras atenţia, deoarece părea că nu are niciun motiv să stea acolo; nu aştepta la rând şi nu cumpărase nimic. Mai mult, tot timpul cât a stat acolo, ochii i-au fost fixaţi pe casa de marcat. Dacă ar fi rămas pur şi simplu tăcut în acelaşi loc, mi-aş fi pierdut până la urmă interesul şi mi-aş fi îndreptat atenţia în altă parte. Dar, în timp ce-l observam, comportamentul său s-a modificat. Concret, nările au început să-i freamăte, semn că avea nevoie de mai mult oxigen înainte de a trece la acţiune. Am ghicit care urma să fie acţiunea, cu o secundă înainte de a se întâmpla. N-am avut decât o secundă pentru a da alarma. I-am strigat casierului: „Fii atent!”. În acelaşi timp s-au întâmplat trei lucruri diferite: 1) casierul tocmai înregistrase o vânzare, deschizând sertarul casei de marcat; 2) omul de lângă casa de marcat s-a aruncat şi a întins mâna spre sertar pentru a lua banii; şi 3) alertat de strigătul meu, casierul i-a prins mâna şi i-a răsucit-o, făcându-i să scape banii şi să fugă din magazin. Dacă nu aş fi observat indiciul de intenţie, sunt sigur că ar fi reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul. Întâmplarea a făcut ca respectivul casier să fi fost tatăl meu, care administra un mic magazin cu articole de menaj, în 1974 în Miami. Eu lucram acolo pe timpul verii.   evaluare corectă. În capitolele următoare, vă voi învăţa să sesizaţi diferenţele subtile dintre acţiunile persoanelor, care vă pot indica dacă atitudinea lor este sinceră sau nu, sporindu-vă şansele de a „citi” cât mai corect persoana cu care comunicaţi.   Legea 9: Diferenţierea între starea de confort psihic şi cea de disconfort vă va ajuta să vă concentraţi pe cele mai importante indicii pentru decodificarea comunicării nonverbale.   După ce am studiat în cea mai mare parte a vieţii mele comportamentul nonverbal al oamenilor, am înţeles că sunt două aspecte principale care trebuie căutate şi urmărite cu atenţie: starea de confort psihic şi cea de disconfort. Acestea sunt fundamentale pentru stilul în care predau eu comunicarea nonverbală. Învăţând cum să citim corect semnalele de confort şi disconfort ale celorlalţi, vom descifra mai uşor ce ne spun cu adevărat corpurile şi minţile lor. Dacă nu sunteţi siguri de semnificaţia unui comportament, întrebaţi-vă dacă pare o atitudine ce ilustrează confortul (de exemplu, mulţumire, fericire, relaxare) sau disconfortul (neplăcere, nefericire, stres, anxietate, tensiune). În cele mai multe cazuri veţi putea încadra comportamentele observate în una dintre aceste două categorii (confort sau disconfort).   Legea 10: Când îi observaţi pe ceilalţi, fiţi discreţi.   Interpretarea comportamentului nonverbal vă cere să observaţi oamenii cu atenţie şi să le decodificaţi corect mesajele. Totuşi, nu cred că aveţi intenţia ca atunci când îi observaţi să vă arătaţi pe faţă intenţiile. La început, când încearcă să detecteze semnele nonverbale, mulţi oameni tind să se holbeze la ceilalţi. O astfel de observare exagerată este de evitat. Ideal ar fi să exersaţi observarea fără că ei să-şi dea seama, cu alte cuvinte, nu atât de evident. Străduiţi-vă să vă perfecţionaţi abilităţile şi veţi ajunge în situaţia în care eforturile vă vor fi încununate de succes, iar mijloacele de observare vor fi discrete. Totul ţine de practică şi perseverenţă. Vi s-a prezentat până acum partea dumneavoastră de parteneriat, cele 10 legi pe care trebuie să le urmaţi pentru decodificarea cu succes a comunicării nonverbale. Întrebarea care se pune acum este: „Ce fel de semnale nonverbale să urmăriţi şi ce informaţii importante dezvăluie ele?” Aici intervine rolul meu. Identificarea comportamentelor nonverbale esenţiale şi a semnificaţiei lor   Corpul omenesc este capabil să ofere mii de „semnale” nonverbale sau mesaje. Care sunt cele mai importante şi cum putem să le decodificăm? Problema este că s-ar putea să aveţi nevoie de o viaţă întreagă de observaţii, evaluări şi validări pentru a identifica şi a interpreta corect comunicarea nonverbală. Din fericire, cu ajutorul unor cercetători dedicaţi şi pe baza experienţei mele concrete ca expert FBI în comportamentul nonverbal, putem avea o abordare mai directă care să vă sprijine în acest demers. Am identificat deja comportamentele nonverbale extrem de importante, aşa încât veţi putea pune imediat în aplicare aceste informaţii unice. Am elaborat şi o paradigmă sau un model care înlesneşte descifrarea indiciilor nonverbale. Chiar dacă veţi uita semnificaţia exactă a unui anumit semnal nonverbal, tot veţi putea să-l descifraţi. În paginile următoare veţi citi anumite informaţii despre comportamentul nonverbal care nu au fost dezvăluite în nicio altă carte despre limbajul corpului (inclusiv exemple de indicii nonverbale folosite de FBI pentru rezolvarea unor cazuri). Unele informaţii vă vor suprinde. De exemplu, dacă ar fi să alegeţi „cea mai sinceră” parte a corpului unei persoane - care îi poate dezvălui sentimentele sau intenţiile reale – ce anume aţi selecta? încercaţi să ghiciţi. După ce vă voi da răspunsul, veţi şti unde să vă uitaţi mai întâi atunci când vreţi să aflaţi ce gândeşte, ce simte sau ce intenţionează un asociat în afaceri, un membru al familiei, un prieten sau chiar un străin. O să vă explic şi baza fiziologică a comportamentului nonverbal, rolul creierului în cadrul comunicării nonverbale. Vă voi dezvălui adevărul despre detectarea minciunii, aşa cum niciun alt agent de contraspionaj n-a mai făcut-o până acum. Cred cu tărie că aflarea bazelor biologice ale limbajului corpului vă va ajuta să înţelegeţi felul în care funcţionează şi de ce este un factor atât de puternic de identificare a gândurilor, sentimentelor şi intenţiilor. De aceea, încep următorul capitol cu prezentarea miraculosului organ care este creierul, arătându-vă cum controlează acesta fiecare aspect al limbajului nostru corporal. Dar, înainte de a face acest lucru, vă voi împărtăşi o observaţie personală privind validitatea folosirii limbajului corpului pentru înţelegerea şi decodificarea comportamentul uman.  

Ghidul tinerelor mame  

LA FEL DE NECESAR CA şi AERUL.           Somnul este o necesitate primordiala, chiar daca ne răpeşte o treime din viaţă. El se dovedeşte tot atât de neînlocuit ca aerul, ca apa şi ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai repede decât lipsa hranei. Daca un caine moare după 14 zile de stare treaza continua, experientele au demonstrat ca după 100 pana la 200 de ore de lipsa de somn, omul prezintă dereglări importante la nivelul întregului organism. Astfel, se fac simţite modificări ale tensiunii arteriale, respiraţiei, atenţiei, bătăilor inimii. In ceea ce priveşte durata somnului, ea diferă de la o vârstă la alta. Daca la noul născut este de douăzeci de ore, la adult se ajunge la şapte-opt ore. De asemenea, se schimba şi ritmul somnului. Se trece de al ritmul polifazic al sugarului la firescul somn de noapte al celor mari. Exista insa şi excepţii. Pliniu cel Tânăr şi Victor Hugo dormeau doar două-trei ore pe noapte. Aceasta demonstrează, în ultima instanţă ca nu toţi oamenii au un somn egal. Unii dintre noi avem insomnii amri cu componente psihopatice sau organice, pe când alţii au insomnii simple, cu nopţi „bune” şi nopţi „rele”. Tulburările somnului pot apare şi sub forma unor hipersomnii, adică a unei tendinţe irezistibile de a dormi. Este cazul narcolepsiei, caracterizata prin crize brusce de somn fara vise şi treziri brusce, când bolnavul pierde complet noţiune timpului. Mai grava se dovedeşte cataplexia, o alta forma de hipersomnie, care se caracterizează prin halucinaţii hipnogene frecvente. Sa nu uitam somnambulismul, aceasta manifestare paradoxala nocturna, asupra căreia nu s-a format inca o concepţie unanim admisa. Printre altele se pune în discuţie eventualitatea unor baze genetice ale somnambulismului. Sa vedem deocamdată ce este somnul.           UN FENOMEN FIZIOLOGIC NATURAL.           Trecerea de la starea de veghe la starea de somn este prefaţata de un adevărat ritual, de un ceremonial, care deosebeşte de al om la om. Este vorba de aşternutul patului, de lectura unei cărţi, de fumatul unei ţigări, etc. Or, modificarea acestor obiceiuri reflexe conduce, nu de puţine ori, la apariţia insomniilor, care nu trebuie confundate cu lipsa totala de somn, incompatibila cu viaţă, ci dereglare a calităţii somnului şi a duratei normale a lui. Cu alte cuvinte somnul poate fi considerat ca un dezinteres interminent fata de mediul extern, dezinteres produs în mod treptat de o serie de modificări ale ritmului biologic. Este vorba de de scadrea influxurilor senzoriale, de rărirea respiraţiei, de scăderea metabolismului bazal, de scadrea tensiunii arteriale şi a secretiiolr digestive. Într-un cuvânt, somnul trebuie privit ca un fenomen fiziologic natural caracteristic pentru toate animalele superioare. El apare, nu numai în urma uzurii funcţionale şi a oboselii, ci şi în raport de ciclul noapte-zi. Trebuie precizat insa ca acest fenomen fiziologic reprezintă expresia unui proces de refacere activa a creierului, fapt demonstrat şi prin constatarea ca debitul circular cerebral nu scade în timp ce noi dormim. Datorita căror factori dormim? In legătură cu aceasta au fost vehiculate mai multe teorii. Astfel, prin 1929, psihofiziologul Hess atribuia alternatia veghe-somn antagonismului dintre doi centri, aflaţi, unul în hipotalamusul posterior. Acest punct de vedere este insa combătut de către Pavlov, care susţine ca somnul este o inhibiţie a centrilor nervoşi superiori. Mai târziu, Moruzzi şi magoun evidenţiază rolul esenţial al formaţiei reticulate la menţinerea stării de veghe. In consecinţă, somnul apare, după Moruzzi, ca un efect al deconexiunii funcţionale a formaţiei reticulare, iar experientele cele mai recente, aşa după cum vom vedea din explicarea ilustraţiilor, pun în evidenta zone hipnogene în bulb, talamus, hipotalamus. Stimularea acestor zone inhiba formaţia reticulara şi produce somnul.           SOMN LENT şi SOMN RAPID.           La începutul deceniului al optulea al acestui secol se cunoştea doar un singur tip de somn, diferitele sale faze fiind definite după gradul lor de profunzime. In acest sens, Loomis şi colaboratorii sai au izolat cinci perioade (faze), mergând de la aţipire pana la somnul cel mai profund. Aceasta clasificare s-a dovedit insa incompleta, ea acoperind doar o parte a somnului, patrea de somn lent. Este lucrul dovedit de către A. Aserinsky şi N. Kleitman în 1953, prin izolarea unui tip particular de somn caracterizat de „mişcări oculare”. aşa se face ca astăzi, datorita celor mai moderne cercetări, somnul a fost împărţit în doua categorii: somn lent şi somn rapid. Avem, deci, de-a face cu o dualitate a stărilor de somn. Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în cinci faze şi caracterizat de unde lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la baza o activitate corticala rapida ce se dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice. Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii ca visau. Somnul lent constituie 60-70 la suta din somnul comportamental, în timp ce somnul rapid are în general 30-40 la suta. In timp ce la primul tip de somn corespondentele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine; somnul rapid se caracterizează printr-o activitate electrica desincronizata, rapida. Astăzi, datorita cercetătorilor făcute se pot delimita exact cele doua perioade de somn.           ACESTE FENOMENE CIUDATE CARE SUNT VISELE.           Visul ne însoţeşte toată viaţă. In plin somn, inconştientul se întrerupe şi conştiinţa noastră ia act asa, pe neaşteptate, în mod pasiv şi imprevizibil, de o suma de viziuni, de trăiri foarte asemănătoare, dar şi foarte deosebite de ceea ce ni se întâmplă în stare consitenta. In desfăşurarea acestei trăiri a frapat întotdeauna marea ei diversitate. Uneori, putem visa mult, alteori putin şi chiar deloc. Mai mult, visul poate fi „lung” sau „scurt”, putem visa în fiecare noapte, sau numai din când în când, putem avea un singur vis, doua vise sau mai multe. Acesta ete aspectul cantitativ al visului. Cat priveşte latura lui calitativa, avem în vedere ca visul poate fi „vag” sau „viu”, coerent sau incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau neplăcut. Când e neplăcut zicem ca avem coşmaruri. Bipolaritatea visului are insa numai un caracter abstract şi didactic, deoarece de cele mai multe ori visul cuprinde simultan şi succesiv caracteristici contrarii, adică el poate avea şi coerenta şi incoerenta şi logica şi absurditate şi claritate şi neclaritate.           Gândirea magica.           Toate aceste caracteristici ale visului au frapat din cele mai vechi timpuri curiozitatea şi imaginaţia oamenilor, preocuparea fata de acest fenomen oscilnd în funcţie de gradul de cultura şi civilizaţie existând la un moment-dat pe scara evoluţiei societăţii omeneşti. In comuna primitiva, de exemplu, omul, dominat de o gândire „magica” acorda visului o importanta uneori chiar mai mare decât trăirii în stare de veghe. El considera trăirea din vis de un rang superior, ca o trăire din alta lume, din „lumea de dincolo” sau ca un contact necesar cu o „astfel de lume”. Prin vis, considera omul primitv, „spiritele superioare”, zeităţile, sau duhurile morţilor comunica cu el pentru a-I anunţa voinţă sau sfaturile lor. Deci, visul era socotit ca un aducător de vesti bune sau rele, ceea ce a determinat ca una din preocupările majore ale „învăţaţilor” acelor timpuri depărtate, adică ale vracilor, magilor şi preoţilor sa fie aşa-zisa tălmăcire a viselor.           Pe măsură insa ce societatea progrreseaza şi cunoştinţele oamenilor despre natura şi societate se îmbogăţesc, visul, cum şi normal, se demitizează pierzându-şi treptat din importanta. El ramane ca un simplu fenomen ciudat şi neînţeles în pofida unor „descifrări” mai ample sau mai scurte existente în paginile diverselor cărticele oculte, care pretindeau cu tărie ca „tamacesc” la perfecţie visele.           Iată insa ca ştiinţa despre vise în general şi psihologia în particular a obţinut de-a lungul timpului succese din ce în ce mai spectaculoase în descifrarea mecanismelor inime ale acestor fenomene ce sunt visele. Mai întâi în perioada psihologiei experimentale se stidiaza somnul propriu-zis şi se fac nenumerate relaţii intre vis şi somn. Oamenii au sa descopere de ce şi cum se produce visul. La început s-a crezut ca visul este o simpla împletire a „ganurilor” şi a imaginaţiei, a continuităţii, rudimentara, care reapare în mod arbitrar şi haotic. Ceea ce frapa insa era faptul ca starea de vis, spre deosebire de cea de veghe se dovedea total lipsita de continuitate şi mereu schimbătoare. La sfârşitul secolului al XVIII-lea teoreticieni ca Nudow, Mendelssohn şi Anton Joseph Darsch încep sa privească mai critic geneza visului legând desfăşurarea lui de evenimente din cursul zilei care s-au stocat în memorie. Ceva mai târziu, pe la 1875 Hildebrand socoteşte ca visul îşi ia elementele din realitatea vieţii psihice, din evenimentele interioare şi exterioare trăite. Se ajunge astfel la ideea ca mecanismul visului este este condiţionat atât de influenta simţurilor „externe” care transmit atenuat senzaţii „obiective” din mediul incojurator cat şi de simţurile „interne”, care transmit senzaţii organice interne. La un moment-dat multi cercetători au fost convinşi ca imaginile visului sunt transformări ale unor excitaţii vizuale retiniene ce apar cu ochii închişi sau al unor imagini vii luminoase, colorate şi caleidoscopice, denumite imagini hipnogigice. Ele par a fi elaborate de scoarţa cerebrala (zona optica) care apare în momentul aţipirii sau trezirii, adică în stări dintre veghe şi somn. Totuşi visul şi imaginile hipnogiogice sunt doua lucruri diferite, desi se pot influenta şi pot coexista. De obicei, scenele de vis sunt reprezentate alb-negru, visele colorate fiind de natura excepţională. Ele apar în anumite stări neuroendocrine speciale şi în anumite ocazii.           Puncte de veghe de pe aria corticala.           Cercetările neurofizilogice moderne au adus foarte multe clarificări, arătând ca procesele bioelectrice din creier au alta evolutiein stare de somn decât în stare de trezire şi ca visele apar în condiţiile somnului paradoxal atunci când anumite porţiuni ale scoarţei crebrale sunt excitate şi când unele engrame (urme, depozite ale memoriei) sunt reactivate. Materialul informaţional din care este visul alcătuit are ca sursa experienta proprie. In consecinţă orbii nu pot visa cu imagini vizuale. Exista insa şi cazuri când oamenii declara ca au visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată. Realitatea este ca anumitor fapte, în stare de trezie, nu le acordam importanta, nu le conştientizam, dar în stare de somn ele devin dominante. Aceasta, pentru ca, ceea ce în timpul treziei a fost un reflex extrem de slab şi izolat, în timpul somnului poate deveni un act puternic.           De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, intre ele numărându-se preocupările, grijile, sentimentele, care pot sa se reactiveze în somn şi sa se propage în vis. In preajma unui eveniment aşteptat, de exemplu vei visa cu siguranţă ceva în legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susţine nu fara temei, ca dorinţele noastre ascunse şi trebuinţele reprimate de conştiinţă răbufnesc în vis. Pavlov socoteşte ca visul ca o expresie a manifestărilor unor anumite puncte de veghe „speciale, existente pe aria corticala”, cufundta într-o stare de inhibiţie specifica stării de somn.           „LABORATOARELE VISULUI”           Ultimele doua decenii în special s-au dovedit extrem de rodnice în ceea ce priveşte cercetările întreprinse pentru descifrarea tot mai exacta a somnului şi a viselor. Ele s-au realizat în cadrul unor laboratoare ultramoderne „laboratroare ale visului” înzestrate cu cele mai moderne aparate de urmărire a coordonatelor fiziologice ale organismului cum ar fi electro-encefalograma sau electrocariograful. Intre pereţii acestor laboratoare au dormit în timp de 10 ani peste patru mii de subiecţi voluntari sau remuneraţi făcând ca numărul nopţilor domite sa se ridice la peste 12000. S-au cercetat cu cronometrul în mana trei elemente esenţiale. Este vorba de comportamentul general al subiectului, de mişcările globilor sai oculari sub pleoapele închise şi mai ales de traseele elecrtoencefalografice care trădează profunzimea sau superficialitatea somnului. Astfel s-a putut releva aşa cum am arătat mai înainte doua tipuri de somn calitativ deosebite, care se succed cu o anumită frecventa cam de 4-5 ori pe noapte şi cu un orar destul de constant. Avem de a face cu un somn „lent” „recent” pe scara filogenetica, relativ fara vise şi un somn rapid, paradoxal caracterizat obiectiv prin mişcări rapide ale globilor oculari şi subiectiv prin vise simultane.           O parte dintre oamenii de stiina declara ca o mica zona din regiunea pontina a formaţiei reticulare mezencefalice este făcută responsabila de aceasta activitate onirica. Michel Jouvet a denumit-o metaforic „centrul viselor”. S-a constatat insa şi exsistenta unei faze intermediare intre cele doua tipuri de somn, care este insa scurta şi inconstanta.           Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pana la urma disciplina ştiinţifică obiectiva despre vise. Willliam Dmont urmărind cronologia, ritmicitatea şi durata celor doua tipuri de somn pe parcursul unei nopţi ajunge la relevaţii senzaţionale. Mai inati se constata ca de fapt toţi oamenii visează, fara excepţie, chiar şi cei care neaga ca ar visa. La aceştia insa negarea este efectul unei amnezii de trezire. In al doilea rand s-a ajuns la părerea ca faza de somn rapid, paradoxal deci somnul cu vise este esenţială, vitala, strict necesara. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trai fara vise. Nici oamenii, dar nici animalele nu pot sa se debaraseze de ele. Aceasta, pentru ca, visele sunt atât biologic, cat şi psihologic, utile. Subiecţii care nu erau lăsaţi sa viseze, fiind treziţi ori de cate ori aveau mişcările oculare simptomatice pentru activitate onirica, desi dormeau cantitativ suficient au suferit unele tulburări de tip nevrotic.           Necesitatea absoluta de a visa a fost demonstrata de prof. Michel Jouvet, de la facultatea de medicina din Lyon. In acest scop el a supus unor experiente radicale de „lipsire de vise” nu oameni, ci…pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost totala, subiecţii nemaiputând sa se autocontroleze. In continuare el extirpează la 65 de pisici partea tânără a creierului, lăsând neatinse părţile străvechi adică acel centru al viselor de care vorbeam mai sus. Rezultatul a fost ca animalele visau continuu ceea ce dovedeşte ca visele au apărut pe o anumită treapta a evoluţiei şi ca constituie forme atavice, legate de structuri vechi ale creierului, dar foarte necesare vieţii.           Iată cum şi misterele viselor se destrama tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu exista numic supranatural.           MECANISMELE HIPNOZEI.           Inca din cele mai îndepărtate timpuri au existat o serie de preocupări legate de hipnoza. Dar, în anumite perioade, hipnoza este utilizata şi interpretata ca fenomen mistic sau de recurgea la escrocherie şi şarlatanism pentru câştigarea banilor celor neavizaţi. Astfel, preoţii Greciei şi Egiptului antic foloseau hipnosismul în scopuri religioase; erau adresate diferite întrebări unui slujitor al templului care, fiind în stare de hipnoza, elabora răspunsuri considerate drept prorociri sau indicaţii ale zeilor. In epoca Renaşterii, fenomenele hipnotismului sunt explicate cu ajutorul unei teorii fantastice „magnetismul animal”. Aceasta teorie a fost dezvoltata de medicul Mesmer (ce a practicat hipnotismul la curtea regelui Ludovic al XVI-lea) şi aplicata la oamenii bolnavi de nervi. După opinia sa, boala trebuia dusa, pana la punctul sau culminant pentru a putea fi vindecata. In consecinţă Mesmer ii ducea pe furioşi sau pe cei în stare de criza într-o încăpere în care se transmitea magnetismul pe baza paselor, a mişcărilor repetate, a mâinilor în fata şi de-a lungul corpului celui supus experientei, ceea ce provoca accentuarea crizei, manifestata prin plans sau ras nestăvilit, tremurături şi ţipete puternice. Fenomenul hipnozei a fot reluat, desigur, pe alta baza şi făcut sa fie cunoscut în multe domenii de activitate datorita prestigiului unor personalităţi ştiinţifice cum sunt Charcot, Freud, Pavlov s.a. care l-au abordat din perspectiva teoriilor lor.           Dar sa vedem în ce consta hipnoza şi care este natura sa? Cuvântul hipnotism vine de la grecescul „hypnos” care înseamnă somn. Cercetările moderne de psihifiziologie (electrofiziologie) şi psihologie atesta ideea ca hipnoza se aseamănă mai mult cu starea de veghe decât cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Într-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestibili. Dar sugestibilitatea diferă de la un individ la altul în funcţie de: particularităţile psihice ale persoanei, vârstă, sex, experienta de viaţă, grad de cultura, putere de discernere, etc. Pentru creşterea forţei sugestibilităţii cuvântului se poate solicita subiectului sa privească un punct strălucitor, un obiect fix sau în ochii hipnotizatorului, ceea ce are darul de a grăbi fenomenul de inhibiţie la nivelul cuvântului. Subiectul hipnotizat ramane în legătură hipnotizatorul şi executa comenzile acestuia atâta timp cat se poate menţine pe scoarţa cerebrala a hipnotizatului un focar de excitabilitate maxima. Cuvintele hipnotizatorului pot provoca reprezentări vii şi acte automate de mişcare. Hipnotizatului i se poate sugera, de pilda, ca se afla la vârsta adolescentei şi se plimba, pe un camp cu flori, împreună cu iubita. Ca atare, el executa mişcări de strângere a florilor şi le oferă celei dragi.           Desi ştiinţa nu poate explica în întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie funcţiei reglatoare a limbajului, capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi după unii autori, chiar particularităţilor deosebite pe care le-ar poseda hipnotizorul. In hipnoza, activitatea psihica nu dispare, dar au loc fenomene de concentrare maxima asupra celor sugerate de hipnotizator. In aceste condiţii subiectul poate executa o serie de acţiuni automatizate şi chiar adopta poziţii mai putin confortabile asemănătoare cu starea de catalepsie. Fenomenul respectiv, ca şi ascultarea întocmai a hipnotizatorului se datoreşte inhibiţiei realizate la nivelul creierului şi menţinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul căreia exercita influente asupra subiectului.           Fenomenul hipnotic se poate realiza şi la animale când se produce un tip de comunicare bazat pe mijloace extraverbale. Se ştie ca în anumite situaţii omul poate „comunica” chiar cu plantele. Atât în condiţiile descrise mai sus, cat şi în hipnotizarea omului, probabil ca acţionează un camp biopsihic a cărui taina ştiinţa nu a reuşit sa o descifreze inca pe deplin.           CE ESTE HIPNOLOGIA.           Aunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural daca se întrerupe sau slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Se poate trece şi invers: de la somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta şi atunci când omul vorbeşte în somn şi ii sunt adresate întrebări pe un ton potrivit şi legate de conţinutul visului. Daca cel care doarme raspunde, somnul natural se transforma în somn hipnotic şi se acţionează prin sugestie. In felul acesta se poate recurge la sugestia hipnotica în scopul înlăturării unor deprinderi şi înclinaţii negative din comportamentul al copiilor. Unii oameni pot fi învăţaţi sa se autohipnotizeze în aşa fel încât atunci când se apropie criza să-şi provoace o stare de hipnoza. Spre exemplu, bolnavii de astm, când stiu ca se apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar în aceasta stare criza de sufocare nu mai are loc şi bolnavul se trezeşte automat (după circa un sfert de ora).           Apreciind utilitatea practica a hipnozei, o serie de specialişti o aplica cu succes în medicina, stomatologie, psihiatrie, chirurgie, logopedie. Astfel, hipnoza este folosita ca adjuvant în tratamentul nevrozei astenice, a obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a bâlbâielii, a alcoolismului. S-a creat o disciplina aplicativa numita hipnologie.