Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

                            Despre Gandire   1. Modul în care Gândeşti – Este TOTUL – încearcă sa fii pozitiv   2. Decide clar care sunt idealurile tale în viaţa – şi mai ales fii constant   3. Intra în acţiune – fa ceva în fiecare zi care sa te apropie de aceste idealuri   4. Niciodată nu înceta sa înveţi – ceva, orice; mai ales ceva care te va ajuta sa te apropii de idealurile tale   5. Ramai foarte persistent şi mai ales munceşte foarte mult la a înfăptuii aceste idealuri   6. Învaţă sa nu ignori şi analizează toate detaliile – pentru ca în înţelegerea detaliilor sta o mare parte din succes   7. Concentrează-ţi toată energia, timpul şi capacitatea financiara în a transpune în fapte ceea ce vrei sa faci   8. Nu fii temător/anxios fata de ce şi cum te-ar cataloga alţii în momentul în care ai ideii novatoare/cu totul diferite – Este foarte bine sa fii diferit, sa ai idei diferite de ale altora   9. Intodeauna – comunica efectiv cu cei din jurul tau – încearcă sa înţelegi ce ii tine mergând – pentru ca aici va fii secretul motivării lor – intodeauna fii înţelegător cu oamenii, drept şi mai ales înţelegător cu angoasele lor. Încearcă sa ai o atitudine constanta indiferent de variabilitatea reacţiilor celor din jurul tau.   10. şi cel mai important – Intodeauna ramii onest şi responsabil pentru ca altfetl 1-9 nu contează     ÎNVĂŢAREA şi MEMORIA.   Autor: Capusneac Ioan-Mândrisor.   LECŢIA 1   Alvin Tofler: „Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie sa citească, ci cel care nu a învăţat cum sa înveţe”   * Puteţi învăţa din propriile dvs. experiente cum sa învăţaţi. Puteţi învăţa din experietele altora, economisind timp, bani şi efort. Îmbinaţi-le pentru a obţine un rezultat optim.   * Se poate învăţa prin imitaţie sau prin conştientizare. Recomandabil este a se respecta principiul unităţii dintre imitaţie şi conştientizare.   * Imitaţia sau repetarea simpla chiar fara a înţelege (a toci) trebuie sa fie după asimilarea conştientizată.   * Conştientizarea este folosita, de regula, atunci când materialul este asimilat este parţial cunoscut sau poate fi asociat cu ceva înrudit. După înţelegerea informaţiei se recomanda repetarea prin imitare pentru stabilizare (asimilare). Un material total necunoscut nu poate fi conştientizat, astfel ca va fi învăţat mecanic, după care se va încerca conştientizarea lui (ex. Kata).   * Un principiu modern este cel al unităţii temporale a însuşirii auditive, vorbite, vizuale şi scrise a cuvintelor şi cifrelor.   * Repetarea materialului unei lecţii în contexte diferite pentru a mari durata de rămânere în subconştient. Reelaborarea propoziţiilor, chiar prin metode contrastante, confruntative (ex. Moneda văzută pe ambele fete şi în raport cu alte monede).   * Citirea şi ascultarea sunt activităţi receptive. Vorbirea (citirea cu voce tare), scrierea sunt activităţi productive.   * Se va insista pe dezvoltarea capacităţii de autoinstruire, aceasta trebuind sa devina factorul esenţial raportat la învăţarea prin predare (receptare la ore etc.). Scopul este formarea unui intelect investigator şi creator.   * Unii cercetători recomanda următoarea succesiune: ascultarea (citirea cu voce tare) a informaţiei (a cuvântului sau a propoziţiei) urmata de reprezentarea grafica a acesteia în următoarele 10 secunde (10 secunde reprezintă durata rămânerii cuvântului în memoria de scurta durata).   * Prin canalul optic se primesc de 6 ori mai multe informaţii decât prin canalul auditiv.   * Se considera ca este ideal sa fie auzite cuvintele si, aproape concomitent, sa fie văzute scrise, sa fie pronunţate de receptor şi scrise de către acesta.   * Cuvintele auzite se reţin în proporţie de 20%, cele scrise în proporţie de 30%, iar cele văzute, scrise şi auzite concomitent – 30%. Cuvintele auzite, văzute, scrise şi pronunţate sunt reţinute în proporţie de 70%, procentajul crescând daca sunt scrise de către receptor.   * Se recomanda, alături de cele patru activităţi lingvistice sa apară şi a cincea: reformularea (traducerea, în cazul limbilor străine), căutarea relaţiilor de echivalenta.   * Calităţile memoriei: rapiditatea achiziţiei, trăinicia păstrării, exactitatea reproducerii (reformulare: viteza memorării, timpul de reţinere a informaţiei, claritatea sau gradul reamintirii acesteia).   * Se impune ca autocontrolul şi corectarea sa fie moderate, dar permanente şi planificate.   * Autoexigenţa, spiritul de responsabilitate duce la „a şti cum sa procedezi”, devenind independent, sigur, creator.   * Exista: citire cursorica (receptarea ideilor principale), citirea detaliata (temeinica), citire orientativa şi citire exploratoare.   * Sunt necesare o atmosfera relaxata, atenţie, concentrare, activitatea pripita fiind contraproductiva.   * Este esenţial a se stabiliza: ritmicitatea învăţării, învăţarea regulata, durata învăţării zilnice, toate acestea stabilindu-se de regula individual, raportat la robusteţea memoriei, viteza de achiziţie a informaţiilor, timpul de rămânere în memorie dorit.   * Pentru ca noile cunoştinţe sa rămână în intelect trebuie ca ele sa intre într-o conexiune organica structurata cu vechile cunoştinţe. Rezulta ca este necesara gruparea, aranjarea cunoştinţelor conform unui plan stabilit cu exactitate şi urmărirea realizării planului cu scrupulozitate.   * Învăţarea are succes când este consecventa, staruitore, constanta. Prin consecventa şi perseverenta 50% din efortul necesar învăţării este realizat.   * Învăţarea are succes în funcţie de interesul arătat (motivaţie, automotivatie), timpul folosit fara teama de oboseala, de energia consumata şi în funcţie de respectarea unor reguli minimale care vor maximaliza volumul de informaţii achiziţionate şi vor minimaliza timpul necesar pentru minimalizarea efortului aparent.   * Reguli de respectat pentru îmbunătăţirea învăţării:   1. 1. Zilnic trebuie sa învăţaţi, chiar şi atunci când nu aveţi timp necesar sa rezervaţi 10 minute învăţării.   2. Daca entuziasmul a scăzut temporar sau sunteţi bolnavi sau obosiţi nu trebuie sa va forţaţi, dar nici sa renunţaţi la învăţat; se va studia ceva uşor sau cu un grad scăzut de implicare.   3. Este recomandat sa învăţaţi mai putin şi mai bine decât mult şi superficial.   4. Înainte de a învăţa va veţi autoconvinge de corectitudinea informaţiilor, veţi evita aprofundarea greşelilor. Aceasta regula poate acţiona şi limitativ sau blocant. Este mai bine sa învăţaţi chiar şi cu un grad de eroare care se va corecta în timp decât sa nu învăţaţi deloc.   5. Fara o necessitate stringenta nu se va studia în acelaşi timp doua materii înrudite (de ex. Doua limbi străine), existând riscul amestecului lingvistic şi al transferului. Ţinând cont de avertismentul de mai sus se pot învăţa doua sau mai multe materii (discipline) în acelaşi timp atunci când informaţiile se potenţează reciproc şi ajuta la o mai buna învăţare. Se va cântări atent daca sunt mai multe avantaje sau mai multe riscuri.   6. Putem compara o materie (disciplina) cu o cetate care poate fi cucerita numai atunci când se porneşte asediul din toate părţile: ascultare, vorbire, citire, scriere, reformulare, discuţie, etc.   7. O condiţie importanta este acceptarea şi admiterea greşelilor fara jena, precum şi admiterea de a fi corectaţi. Fara a greşi nu se poate învăţa.   8. Va veţi concentra asupra atitudinii interioare prin autosugestie şi ambianta exterioara. Atitudinea interioara trebuie sa fie guvernata de următoarele:   — Motivaţie din interes;   — Optimism, având gânduri pozitive;   — Entuziasm, plin de voioşie;   — Încredere în succes;   — Uşor autoexigent, cu toleranta;   9. Asocierea unei informaţii noi cu cele cunoscute se mai numeşte ancorare, reformularea cu propriile cuvinte a materialului studiat având acelaşi efect. Va puteţi imagina un bloc de gheata într-un port pe care îl veţi ancora cu 1,2,3. Ancore până ce acesta se va topi, devenind una cu apa marii. Motivaţia pentru care faceţi aceasta ancorare este cea de a fixa blocul ca sa nu plece în larg pentru a-l pute folosi, altminteri acesta ar putea pluti liber şi lovi navele din port avariindu-le.   10. În procesul învăţării veţi schimba deseori ritmul pentru a da culoare unei operaţii monotone. Per ansamblu s-a dovedit ca folosirea a cel putin trei ritmuri măreşte eficienta procesului de învăţare şi memorare. De exemplu, în cazul citirii cu voce tare se pot folosi tonurile: autoritar, calm, şovăielnic (moale) etc.   Autosugestii:   1. Eu, Nume, am deplina încredere în mine caci inteligenta mea se dezvolta tot mai mult aici, acum şi în fiecare zi.   2. Eu, Nume, folosesc fiecare clipa din zi pentru a deveni superior a ceea ce eram ieri aici acum şi în fiecare zi.   3. Din orice împrejurare nefericita eu, Nume, trag o învăţătură folositoare pentru a ajunge la rezultate fericite acum şi în fiecare zi.   4. Toate afirmaţiile sunt adevărate, în funcţie de punctual de vedere din care sunt făcute.   5. Eu, Nume, am hotărât ca viaţa şi studiile mele sa constituie o reuşită acum şi în fiecare zi.   6. Eu, Nume, sunt deschis cu toată fiinţa unei schimbări pozitive aici, acum şi în fiecare zi.   Tema: Scrieţi 10 formule de autosugestie despre învăţare şi memorie. Primele trei formule vor fi premiate.   Reguli de respectat la alcătuirea formulelor:   1. Sa fiţi pozitivi;   2. Sa fiţi concreţi şi la obiect;   3. Sa folosiţi timpul prezent;   4. Sa folosiţi modalitatea senzoriala principala;   5. Sa folosiţi mai multe simţuri;   6. Sa fiţi autoritari;   7. Sa relevaţi, sa cultivaţi şi sa faceţi sa se dezvolte un gând just.   LECŢIA 2   § Tehnica notiţelor. Se subliniază cuvintele cheie, se folosesc încercuirile, culorile, literele de tipar. La curs se reţin ideile principale utilizându-se semen convenţionale, prescurtări, note pe margine.   § Ergonomia învăţării. Timpul de învăţare este de maximum 50 de minute, cu pauza de 10 minute, cca 3-4 şedinţe zilnic. La început se ataca subiectele grele, se grupează subiectele în funcţie de similitudine. Pentru a întâmpina transferul negativ se vor lua pauze mai mari la trecerea spre alte subiecte neînrudite. Cronobiologia arata ca rezultatele maxime se obţin între orele 8-13 şi 17-21. MSD (memoria de scurta durata) are performante mari dimineaţa, iar MLD (memoria de lunga durata) după amiaza şi seara. În somn cunoştinţele se transfera în MLD. În cadrul învăţării în asalt se uita 60-75% din cunoştinţe după primele doua zile. În concluzie, pentru prevenirea uitării, se va repeta a treia zi ceea ce s-a învăţat în prima zi.   § Structuraţi materialul de învăţat în secvente, în funcţie de microterme.   § Se recomanda un microclimat sănătos în ceea ce priveşte lumina, scaunul, zgomotele etc.   § Metode de învăţare:   1. Învăţarea sintetica. Materialul este mic şi uşor: se citeşte şi se repeta global.   2. Învăţarea analitica, secvenţiala. Mai întâi se învaţă global şi apoi aprofundat, consemnând cu creionul.   3. Învăţarea creativa. Problematizare.   4. METICON. Învăţare prin conversaţie.   5. METINPROB. Învăţare prin problema-întrebare-raspuns.   6. RICAR. Răsfoire, întrebări, citirea textului, amintirea punctelor principale, recapitularea în gând.   7. Învăţarea cu sens este mai economica decât cea mecanica. Reproduceţi textul cu propriile cuvinte.   A. MEMORAREA EFICIENTA.   Se disting următoarele tipuri de memorie: a) senzoriala de achiziţie (vizuala, auditiva, asociativa); b) afectiva, de participare (imaginativa); c) cognitiva (lanţuri de idei, scheme); d) acţională (operaţională).   Pregătirea: autosugestii pozitive, igiena senzoriala (eliminarea perturbărilor), igiena fiziologica (alimentaţia, respiraţia, somnul), igiena psihica (relaxare, pauze, recompense).   Fiecare îşi va stabili propriul sistem de memorare.   Exemple: materialul de memorat sa fie organizat, sa existe relaţii reciproce, itinerare. Învăţarea sa fie activa folosind asociaţii vizuale, auditive, de culoare, forma, text ierarhizat, noduri cheie. Asociaţi memoria cu gândirea.   Dezvoltarea memoriei se face prin exerciţii de înţelegere (facerea rezumatului), exerciţii de reamintire, experimente formative (memorări şi reproduceri la intervale diferite). Rezumatele pot fi textualizate, schematizate, arborescente sau enumerative.   Succesul generează succes; după un eşec necorectat urmează un altul.   Învăţarea pentru o anumită data condiţionează uitarea după data respectiva. Învăţarea pentru viaţa cu motivaţie justa interioara împiedica uitarea. Motivaţia interioara se formează în funcţie de idealuri şi obiective autoimpuse sau fundamentale.   B. CITIREA RAPIDA.   Se recomanda la textele auxiliare: lectura accelerata, lectura dinamica, lectura intensiva.   Pentru dezvoltarea citirii rapide se va antrena:   1. Citirea grupelor de cuvinte, chiar a frazelor până la un punct de sprijin orizontal sau vertical.   2. Citirea cu ochii mintii (fara subvocalizare).   3. Regresia (întoarcerea pentru a verifica după punctul de sprijin anterior, trecerea fluenta dintr-un punct de sprijin în alt punct de sprijin. Se va forţa reamintirea frazei sau a cuvintelor sau se va trece mai departe fara regresie.   La citirea rapida se utilizează numai canalul vizual şi se urmăreşte mărirea câmpului de vizibilitate orizontala şi verticala în paralel cu reducerea punctelor de sprijin, fara întoarcerea privirii.   Citirea rapida se foloseşte atunci când poate fi neglijat 50% din text.   Ritmul normal este de 200 cuvinte/min. Prin antrenament ajungeţi la un ritm rapid de 1200-1500 cuvinte/min.   C. PRACTICA CITIRII RAPIDE.   I. 1-2 săptămâni: se citesc doua cuvinte concomitent;'   II. 1-2 săptămâni: trei cuvinte cu sesizarerea ideii;   III. 1-2 săptămâni: jumătate de rând cu doua puncte de sprijin;   IV. 1-2 săptămâni: un rând la o singura privire pe centrul acestuia fara deplasarea laterala a ochilor;   V. 1-2 săptămâni: se pune degetul la mijlocul rândului si, coborându-l lent în jos, se citesc 2-3 rânduri la un singur punct de sprijin.   S-a demonstrat ca multe (majoritatea) materialelor pot fi reduse cu 50-75% şi nu ar avea nimic de suferit. Excesul de cuvinte este aproape o regula.   Exista:   § pseudoinformare: impostura;   § mezinformare: tot ceea ce este negativ în informarea (ex. Eroare involuntara, traducere şi dezinformare din interes);   § subinformare: trunchierea informaţiei;   § suprainformare: preaplinul informării.   Un savant ipotetic competent în toate ramurile ştiinţei ar trebui sa citesca 24 de ore din 24 timp de 500 de ani pentru a citi tot ce se publica într-un an. În concluzie, se va urmări specializarea pe latura selectiva sau pe latura rapida.   J. Bernel afirma: „În situaţia actuala este mai uşor sa faci o descoperire decât sa te convingi ca aceasta nu a fost făcută de alţii”   D. TEHNICI CREATIVE   1. Asocierea consonanta. Cu cât memoria este mai bogata, cu atât apariţia asociaţiilor este mai mare. Asocierea reprezintă realizarea de legături între imaginaţie şi memorie. Factorii esenţiali sunt asemănarea obiectiva, fizica, exterioara, subiectiva, interioara, psihologica, similitudinea şi evocarea (asocierea) imagine-senzatie.   2. Analogia extrapolară. Transferul, împrumutul de idei de la o soluţie apropiata (de ex. Pasare-avion, bila care lasă urme pe asfalt-pix etc.).   3. Inversia. Reprezintă abordarea inversa, susul-jos, plus-minus (de ex.: De ce se face iluminatul indirect de sus).   4. Empatia. Este substituirea gândirii proprii cu a interlocutorului (om, obiect etc.). De exemplu, spargerea unei nuci văzută de către un cercetător şi practicarea unui orificiu mic pentru introducerea aerului comprimat care produce o explozie care distruge coaja nucii, obţinând astfel o viziune din interiorul nucii.   5. Combinarea. De exemplu, radiocasetofonul, pixul cu ceas etc.   6. Modificarea-Ameliorarea-Dezvoltarea. Se cunoaşte ca, din cinci brevete, patru sunt doar perfecţionări.   Autosugestii:   1. Am capacitea de memorare într-un timp scurt şi cea de vedere exacta a ceea ce am memorat până acum.   2. Prin a învăţa ceea ce vreau înţeleg mai mult din ceea ce trăiesc acum.   3. Eu, Nume, am încredere în memoria mea acum.   LECŢIA 3   Ochiul recepţionează undele electromagnetice din spectrul 390-800 milicromi, iar dincolo de aceste limite nu vedem nimic desi alte fiinţe vad. Urechea recepţionează sunetele din intervalul 16-20000 Hz (herţi), iar dincolo de aceste limite nu receptam nimic sau nu ne sunt afectate organele de simt.   Folosirea procedeelor:   1. Analiza. Informaţiile complicate se împart în „parti digerabile”, eliminând ceea ce se repeta sau ceea ce este fals.   2. Sinteza. Trebuie sa devina obicei prezentarea informaţiilor sintetic, rapid, correct şi integral.   3. Comparaţia. Se alătura doua fiinţe, obiecte, fenomene stabilindu-se asemănările şi deosebirile.   4. Generalizarea, abstractizarea. Reprezintă operaţiunea de a descoperi ceea ce este general, comun, esenţial la o anumită grupa de fiinţe, obiecte, fenomene.   5. Concretizarea. Reprezintă verificarea (validarea, motivarea) generalizărilor şi a abstractizărilor prin apelare la situaţii concrete.   6. Înţelegerea. Este activitatea creierului de a descoperi relaţiile între obiecte, fiinţe şi fenomene.   7. Engravarea (cristalizarea), engramarea (imprimarea), adunarea (stocarea) şi reactualizarea (reamintirea însoţită de verificare (ecforare) şi corectare a informaţiei memorate, stocate anterior) sunt procese ale memoriei care apar în timpul folosirii concrete a unei informaţii pentru rezolvarea unei probleme, pentru atingerea unui scop. Rezulta astfel ca rezolvarea problemei, respectiv atingerea scopului reprezintă obiectivul principal, iar reactualizarea informaţiei reprezintă obiectivul secundar.   Este recomandabil ca autosugestiile sa facă din materialul de studiu un subiect interesant şi plăcut. Astfel se memorează mai repede, mai durabil şi mai exact.   În somn, creierul se străduie sa elimine contracţiile interne prin prelucrarea, armonizarea informaţiilor şi ştergerea unor informaţii sau transferul în zone mai profunde, mai greu accesibile. De aici rezulta uitarea pozitiva prin reorganizarea informaţiilor de către subconştient.   Uitarea negativa apare atunci când consideram anumite informaţii putin importante sau neimportante şi ulterior descoperim ca ne-am înşelat. Vom fi nevoiţi sa facem un efort mai mare sa ne reamintim sau trebuie să-l învăţăm din nou. Atenţie la autosugestiile negative. Reţinem mai bine ceea ce ne mira, ne sperie, ne face sa râdem sau declanşează curiozitatea. Acestea nasc emoţii şi autosugestii pozitive ducând la o memorare rapida.   Engramarea se realizează pe baza unei peptide bazice sintetizata de ARN.   Procesul de ecforare (activitate productiva) necesita un consum mai mare de energie.   Primul nivel: vizual 1 sec; auditiv: 3-5 sec. Cu intenţie şi cu participarea a peste doua simţuri, prin repetarea chiar neintenţionata a primului nivel se trece în al doilea.   Al doilea nivel: mesajul rămâne între 10 secunde şi câteva minute. MSD are caracter temporar şi de lucru. Prin autorepetitie mesajul trece în al treilea nivel.   Al treilea nivel: MLD. Durata este lunga sau are chiar caracter permanent.   Al doilea nivel, MSD, are calitatea de a asigura continuitatea acţiunii.   Se poate vizualiza plastic nivelul apei ca o curgere de apa, nivelul doi precum unduirea apei când este aruncata o piatra, iar nivelul trei ca o apa îngheţată.   Atenţia este dalta memoriei. Acţiunile care ne solicita puternic atenţia se înscriu profund în memorie. Garanţia întipăririi în memorie este data de interesul arătat, considerat pe drept cuvânt „motorul” memoriei. Emoţia şi interesul suscita atenţia monopolizând atenţia asupra unui singur obiectiv: concentrarea.   Memoria MLD este condiţionată de somnul cu vise. În somn informaţia se consolidează şi se organizează în funcţie de totalitatea intereselor şi a obiectivelor avute.; Privarea de somn duce la slăbirea memoriei şi privările de somn de lunga durata duc la depersonalizare. S-a demonstrat ca, de la un anumit prag, memoria nu mai înmagazinează înainte de a dispune de un anumit repaus sau, mai bine spus, de somn. În perioadele critice se va alterna învăţarea accelerata cu mici perioade de somn de 15-30 de minute.   Învăţarea în somn favorizează numai memoria mecanica. Aceasta se realizează în perioada de somn uşor. Învăţarea în somn poate avea şi efecte negative: unele persoane nu pot adormi, majoritatea acuza oboseala nejustificata etc. Învăţarea în somn are eficienta pentru scurte perioade de timp urmate de pauza. De exemplu, se foloseşte aceasta metoda 7-10 zile, iar apoi se ia o pauza de 10 zile. Se considera obligatoriu întărirea mesajelor imediat a doua zi şi conştientizarea lor.   Se memorează bine ceea ce, în prealabil, a fost priceput. Se memorează bine atunci când spiritul şi corpul se afla într-o receptivitate maxima.   Memoria este cu atât mai buna cu cât creierul este mai solicitat, respectiv cu cât acesta se afla într-o activitate mai intensa. Secretul memoriei consta în excitabilitate. Trebuie sa fim preocupaţi, frământaţi cu o tensiune interioara. Se memorează cu atât mai mult cu cât suntem mai interesaţi de ceea ce trebuie memorat, aşadar valoarea unei informaţii creste cu cât interesul stârnit de aceasta este mai mare.   Unde se pierde interesul se pierde şi memoria.   Daca se fac multe repetiţii fara pauza, celulele corticale suprasolicitate declanşează faza de inhibiţie pentru a-şi reface suportul energetic. Se recomanda atunci acţiune fizica sau somn. Invers, daca repetiţiile sunt prea rare apare inhibiţia de stingere: uitarea.   Regula de aur: munca, perseverenta, regularitate.   În alimentaţie, accentul se pune pe alimentele bogate în proteine, legume şi fructe; se vor evita grăsimile, dulciurile pâinea. S-a demonstrat ca memoria este potenţata de acetilcolina, iar sursa naturala de colina este lecitina. Prevenirea pierderilor de memorie se face pe linia alimentara, printr-o suplimentare a lecitinei şi a aminofosfatilor conţinuţi, de exemplu, în gălbenuşul de ou, lapte, preparate din germeni de soia, lapţi de peste, drojdia de bere, pemolimatul de magneziu (Cyberet, Pamoline, Secatoxin, Meclofenoxat, Pyritinol, Piracetam, Noradrenalina). De notat faptul ca Vasopresina are efecte negative.   Cele patru reguli ale brainstormingului:   1. Nici un fel de critica;   2. Cantitatea prevalează în fata calităţii ideilor;   3. A da frâu liber ideilor;   4. Sinceritate şi deschidere fata de ideile celorlalţi participanţi.   Autosugestii:   1. Randamentul meu creste de la o zi la alta, rezultatele sunt tot mai bune acum.   2. Îmi place din ce în ce mai mult sa învăţ pentru a fi tot mai bun în domeniile mele preferate acum.   3. Îmi înţeleg şi îmi rezolv cu uşurinţă problemele vieţii acum.   LECŢIA 4   Fara motivare nu exista impuls şi puterea de a rezista la învăţare. Învăţarea se face în trepte, cu o gradare a cerinţelor, cu pretenţii dozate. Succesul vine atunci când cerinţele nu sunt nici mici nici mari.   Creativitatea în gândire şi căutarea de soluţii ale problemelor dezvolta o gândire a posibilităţilor şi alternativelor.   Se vor evita stările de pesimism, conformism, frica, prejudecăţi, rutina.   Superioritate are cel care, în afara de a vedea şi a auzi, îşi pune forţele în joc şi îndrăzneşte sa încerce. Un bun exemplu este cel al regelui şi al vizirului.   Tehnicile de învăţare sunt utile pentru a şti cum sa fie folosite cât mai eficient propriile posibilităţi şi caracteristici în ceea ce priveşte acumularea informaţiilor.   Fenomenul sinesteziei consta în folosirea a cât mai multe organe de simt concomitent. De exemplu, un degustător de vinuri foloseşte mai multe simţuri: mirosul, gustul, auzul (sunet), ochii (culoare). Sinestezie este, de asemeni, extinderea unei informaţii spre alte simţuri, cum ar fi mirosul uni trandafir, acesta evocând culoarea rosie etc. Oamenii cu memorie fabuloasa folosesc sinestezia. Un cuvânt sau un număr văzut scris are corespondente, pentru ei, şi în alte sisteme senzoriale. Seresevschi spunea despre profesorul Vâgotschi ca acesta avea o voce galbena cu aspect plat şi gust sărat. Se recomanda aşadar a experimenta fizic informaţia. Un alt exemplu este cel al copiilor: când vor sa descrie ceva de dimensiuni mari ei îşi deschid larg braţele, iar pentru ceva mic ei arata cu degetele.   Unii psihologi recomanda răspunsul fizic total RTF care înseamnă experimentarea imaginativa cu antrenarea simţurilor şi a întregului corp. Se recomanda utilizarea ambelor emisfere cerebrale (emisfera stânga tine de logica, gândire din aproape în aproape, abstracţia, iar cea dreapta guvernează imaginaţia, intuiţia, fantezia), aceasta însemnând a gândi în imagini, vizualizări picturale, nu doar în cuvinte şi a memora imaginile respective. Noile chipuri se reţin prin asociere cu cineva cunoscut, acest lucru producându-se aproape insesizabil. Când se doreşte a se retine o informaţie, trebuie asociata conştient cu cea mai apropiata informaţie cunoscuta observând asemănările şi diferenţele.   Elementele metodei Lozanov sunt:   1. Utilizarea nivelului de unde cerebrale alfa pentru a dezvolta „o percepţie calma şi intuitiva a datelor prezentate în scopul memorării”.   2. În 1955, Georgi Lozanov a descoperit ca exista o disponibilitate spre ideile şi emoţiile comunicate şi transmise pe calea cuvintelor, a gesturilor şi a atitudinilor, aceasta fiind un instinct numit „imprinting”. Un exemplu în acest sens este cel al puilor de animale care îşi urmează părinţii. Aceasta disponibilitate se identifica cu sugestibilitatea, existând în diferite grade la toate fiinţele umane. Stimularea acestei disponibilităţi face ca sa se elibereze marile rezerve energetice aflate în străfundurile inconştientului, creând starea de „hipermnezie sugestiva”.   3. Un alt element este folosirea muzicii; se utilizează stilul baroc, care are un ritm stabil de un sunet pe secunda, muzica lui Händel, Bach etc.   4. Materialul este prezentat într-o forma ritmica, sincronizata cu ritmurile corpului şi ale mintii. Informaţia este împărţită în fragmente scurte sau mici expresii, rostindu-se o expresie la intervale de 8 secunde, pe intonaţii diferite pentru a înlătura monotonia unui ritm constant. Lozanov a studiat corelaţia ritm-învatare. Dintr-un material prezentat cu pauze de 1 secunda se retine 20%, daca pauzele sunt de 5 secunde se retine 30%, iar la pauzele de 10 secunde se retine 40%. Cercetările au demonstrat ca o pauza între unităţile de informaţie oferă celulelor creierului posibilitatea de a se odihni un moment.   5. Atitudinea şi comportamentul profesorului (gesturi, tonul vocii, expresia faciala) trebuie prestabilit pentru a transmite elemente de creştere a motivaţiei şi a încrederii în sine.   Se constata îmbunătăţirea metodei de învăţare în timp: în 1966 Lozanov raporta 100 cuvinte/zi, în 1974 – 1800 cuvinte/zi. În 1977 s-a raportat o reţinere în memorie de 3000 cuvinte/zi în care studenţii au reţinut într-un interval de 6 luni 88% din materia predata, iar după 22 de luni au reţinut 57% fara a se face reîmprospătarea cunoştinţelor. În anii `80 metoda a început sa fie ocultata.   Lozanov afirma: „O data ce ai învăţat să-ţi deschizi mintea, capacitatea de a memora şi de a-ţi reaminti pare aproape nelimitata, neexistând nici un alt punct de blocare”.   6. La un institut francez se foloseşte o metoda asemănătoare sugeostopediei. Se folosesc o serie de sugestii care deschid emoţia şi exprimarea total libera. Cursanţii primesc alte nume şi ajung să-şi depăşească jena de a se exprima. Critica nu este admisa. De exemplu, fiecare cursant îşi face o lista cu 10-15 momente din viaţa când a avut emoţii puternice; evocarea personalizata a unui eveniment creează emoţia care, prin diferite sugestii, este menţinută în conştient pe perioada învăţării.   7. După ce se folosesc de metoda de relaxare Schultz şi metoda exprimării total libere se obţine o stare de învăţare în care practicantul devine atât de dornic de a învăţa încât face un mare efort de a se abţine sa înceapă chiar în momentul respectiv, înainte de a termina autosugestia. El simte dinamismul placerii de a învăţa care creste gradat. Se memorează la niveluri miraculoase, iar acest lucru trebuie sa fie pentru cursant ceva absolut normal, sa se bucure de aceasta stare fara a pune întrebări de genul: „Cum se poate?”, „Cât se poate?”, „De ce se poate?” etc. El trebuie doar sa se autosugestioneze permanent pozitiv şi sa se bucure de abilitatea obţinută folosind-o.   8. Repetiţia ajuta procesul de învăţare, dar monotonia ei îl împiedica. Astfel, Lozanov foloseşte intonaţia şi ritmul (acestea se produc în emisfera cerebrala dreapta):   — Ton normal (declarativ);   — Ton şoptit (încet, ambiguu);   — Ton dominant (autoritar).   9. Metoda lui Lozanov are efect de avalanşa: depa 7 zile (sesiuni de învăţare) se distinge o creştere neta fata de prima zi. Sugestionarea prealabila duce la creşterea cu 60% a performantelor. Sincronizarea cu respiraţia duce la o îmbunătăţire cu 78% a asimilării imediate. Toate se potenţează, au un efect cumulativ. Se recomanda repetarea cu ritmul: memorare pe apneea pe plin, pauza, expiraţie, inspiraţie, repetare pe apneea pe plin.   Psihologul Alan Lakein recomanda folosirea din plin a întrebării: „Care ar fi modul cel mai bun de a-mi folosi timpul acum?”   Arthur C. Clarke spunea: Singura cale de a descoperii limitele posibilului este de a merge dincolo de ele, în imposibil”.   Cercetările moderne eu relevat ca psihicul uman nu are, în mod real şi absolut, limite; dimpotrivă, este parte a unui domeniu infinit al conştiinţei care cuprinde tot ceea ce exista dincolo de spatiu şi timp, în realităţi neexplorate încă (The Holotropic Brain)   Autosugestii:   1. Îmi place foarte mult sa învăţ acum.   2. Resimt o stare profunda de calm şi sunt deschis către noile idei şi cunoştinţe acum.   3. Dau întotdeauna răspunsurile corecte la momentul potrivit. SFÂRŞIT      

Psihologia copilului de Mihaela Gaisteanu

 Capitolul I Apanajul regilor  Ţelul suprem în viaţă nu este a cunoaşte, ci a înfăptui. - Thomas Henry Huxley Auzisem de el cu multe luni în urmă. Se spunea că era tânăr, bogat, sănătos, fericit şi realizat. Trebuia însă să mă conving cu ochii mei. L-am urmărit îndeaproape când ieşea din studioul de televiziune şi l-am urmat apoi timp de câteva săptămâni, observând cum îi sfătuia pe toţi, de la preşedintele ţării până la indivizi cu suferinţe psihice. L-am văzut discutând cu dieteticieni, antrenori, lucrând cu sportivi şi copii handicapaţi care se antrenau. Părea incredibil de fericit şi profund îndrăgostit de soţia lui când călătoreau împreună prin ţară şi prin lume. Şi când terminau, era momentul să ia avionul înapoi spre San Diego ca să petreacă ceva timp acasă cu familia în castelul lor cu vedere spre Oceanul Pacific. Cum se face că puştiul acesta de 25 de ani, având ca studii doar liceul, a reuşit să realizeze atâtea într-un timp atât de scurt? Doar cu trei ani în urmă locuia într-un apartament de burlac de numai 12 mp şi îşi spăla vasele în cada de la baie. Cum a ajuns dintr-o persoană extrem de nefericită, cu 15 kg peste greutatea normală, cu relaţii sporadice şi perspective limitate, la individul respectat, sănătos, aflat în centrul atenţiei, cu relaţii importante şi oportunitatea succesului nelimitat. Totul părea atât de incredibil şi totuşi, ceea ce mă uimea cel mai mult era faptul că mă identificam cu el. Povestea „lui" este de fapt povestea mea.   Nu vreau să spun, desigur, că viaţa mea este un model de reuşită. Este limpede că nu toţi avem aceleaşi vise şi idei legate de ceea ce vrem să înfăptuim. În plus, mi-e foarte clar că măsura reuşitei personale nu este dată de cei pe care îi cunoşti, locurile unde te duci şi ceea ce ai. Pentru mine succesul reprezintă străduinţa continuă de devenire. Este oportunitatea de a te dezvolta pe plan emoţional, social, spiritual, fizic, intelectual şi financiar şi, în acelaşi timp, de a contribui pozitiv la altele. Drumul către succes este mereu în devenire. Este un drum într-o continuă îmbunătăţire şi nu un ţel care trebuie atins.   Ceea ce vreau să vă spun este simplu. Aplicând principiile pe care le veţi afla din această carte, eu am reuşit să-mi schimb nu doar felul în care mă vedeam pe mine însumi, ci şi rezultatele pe care le obţineam în viaţă, şi am reuşit să fac acest lucru într-o mare şi vizibilă măsură. Scopul acestei cărţi este să vă împărtăşesc cum am reuşit să-mi schimb viaţa în bine. Sper sincer ca tehnologiile, strategiile, abilităţile şi filosofiile pe care le veţi găsi în aceste pagini să vă însufleţească cu tot atâtea puteri cu care m-au însufleţit şi pe mine. Puterea magică de a face vieţile noastre aidoma celor mai frumoase vise dormitează undeva în noi. E timpul să o slobozim.   Când mă gândesc la viteza cu care am reuşit să-mi transform visele în realitatea pe care o trăiesc astăzi nu-mi pot stăpâni sentimentele de recunoştinţă şi respect. Şi totuşi sunt departe de a fi unic. Adevărul este că trăim într-o vreme în care mulţi oameni sunt capabili să realizeze peste noapte lucruri de neînchipuit, să aibă reuşite de neimaginat în alte timpuri. Gândiţi-vă la Steve Jobs! Era un puştan cu blue jeans, fără un ban în buzunar căruia i-a venit ideea să facă un HC (home computer) şi a reuşit să clădească o companie Fortune 500 mai repede decât a făcut-o cineva vreodată. Gândiţi-vă la Ted Turner! S-a ocupat de un domeniu care abia dacă exista - televiziunea prin cablu - şi a clădit un imperiu. Gândiţi-vă la oameni din lumea spectacolului - Steven Spielberg sau Bruce Springsteen - sau din lumea afacerilor - Lee Iacocca sau Ross Perot. Ce altceva au ei în comun în afară de succes uimitor, extraordinar? Răspunsul este, desigur ... putere.   Puterea este un cuvânt care provoacă emoţie. Reacţiile oamenilor la auzul acestui cuvânt sunt diferite. Pentru unii, puterea are o conotaţie negativă. Unii sunt ahtiaţi după putere. Alţii se simt ca şi când ar fi contaminaţi de ea, ca şi când puterea ar fi ceva corupt şi suspect. De câtă putere aveţi nevoie? De câtă putere credeţi că ar fi drept să dispuneţi ca să obţineţi ceva sau să vă dezvoltaţi? Ce înseamnă, de fapt, pentru voi, puterea?   Nu mă gândesc la putere ca la ceva cu care să cotropesc un popor. Nu mă gândesc la ea ca la ceva care să fie impus cu forţa. Şi nici pe voi nu vă sfătuiesc să o consideraţi astfel. Acel fel de putere rareori are viaţă lungă. Dar trebuie să fiţi conştienţi de un lucru: puterea este o constantă în lume. Vezi lucrurile prin prisma ta sau altcineva îţi spune ce să vezi. Faci ceea ce crezi tu de cuviinţă sau dai curs unor fapte pe care ţi le impune altcineva. Pentru mine, puterea înseamnă, de fapt, capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doreşti cel mai mult şi, pe parcurs, să creezi valori pentru alţii. Puterea înseamnă capacitatea de a-ţi schimba viaţa, de a vedea lucrurile prin prisma ta, de a face în aşa fel încât circumstanţele să fie în avantajul tău şi nu împotriva ta. Adevărata putere este împărtăşită şi nu impusă. Este capacitatea de a defini nevoile umane şi de a le rezolva - nevoile tale şi ale celor la care ţii. Este capacitatea de a orienta propriul tău regat - propriile tale procese mentale, propriul tău comportament - astfel încât să obţii chiar rezultatele pe care le doreşti.   De-a lungul istoriei, puterea de a ne controla viaţa a luat forme diferite şi contradictorii. În vechime, puterea nu era decât o rezultantă fiziologică. Cel care era mai tare şi mai rapid dispunea de puterea de a-şi organiza atât propria viaţă, cât şi pe a acelora din jurul său. Pe măsura dezvoltării civilizaţiei, puterea era o rezultantă a ceea ce se moştenea. Regele, înconjurat de simbolurile regatului său, domnea cu o autoritate de netăgăduit. Alţii îşi trăgeau puterea din asocierea cu el. Mai apoi, la începuturile Erei Industriale, capitalul însemna puterea. Cei care aveau acces la el dominau procesul industrial. Aceste fapte încă mai sunt valabile. E mai bine să ai capital decât să nu ai. E mai bine să ai putere fizică decât să nu ai. Cu toate acestea însă, în ziua de azi, una dintre cele mai bogate surse de putere o constituie cunoaşterea specializată.   Cei mai mulţi dintre noi ştim că trăim în epoca informaţiei. Nu mai suntem o cultură industrială în primul rând, ci una comunicaţională. Trăim vremuri în care idei, mişcări şi concepte noi schimbă totul de la o zi la alta, indiferent dacă este vorba de ceva profund cum e fizica cuantică sau ceva modern cum este hamburgerul cel mai bine vândut. Dacă este ceva ce caracterizează cel mai bine lumea modernă, acesta este şuvoiul masiv de informaţii, aproape de neînchipuit - care generează un torent de schimbări. Din cărţi şi filme, difuzoare şi CD-uri, aceste informaţii noi vin ca un puhoi de date pentru ca noi să le vedem, să le pipăim şi să le auzim. În societatea de azi, cei care au informaţiile şi mijloacele de a comunica sunt precum regii de odinioară: au puterea nemărginită. Aşa cum scria John Kenneth Galbraith: „Banul este combustibilul societăţii industriale. Dar în societatea bazată pe informaţie, combustibilul, puterea sunt reprezentate de cunoaştere. Este evidentă o nouă structură socială: clasa celor care posedă informaţia şi cei care trebuie să funcţioneze pe baza ignoranţei. Această nouă clasă îşi trage puterea nu din bani, nici din terenuri, ci din cunoaştere."   Interesant de remarcat este faptul că, în zilele noastre, secretul puterii este la îndemâna noastră, a tuturor. Dacă în vremurile medievale nu erai rege, nici că puteai deveni prea uşor. Dacă la începutul revoluţiei industriale nu aveai capital, şansele să-l obţii erau destul de reduse. Dar în ziua de azi, orice puştan îmbrăcat în blue jeans poate crea o corporaţie care să schimbe faţa lumii. În lumea modernă, informaţia este apanajul regilor. Cei care au acces la anumite forme de cunoştinţe specializate se pot schimba pe ei înşişi şi, în multe privinţe, întreaga noastră lume.   Mai rămâne de lămurit un lucru. Sigur că în Statele Unite tipurile de cunoştinţe de specialitate necesare îmbunătăţirii traiului nostru sunt la îndemâna oricui. Ele se găsesc în toate magazinele de cărţi, de casete video şi în biblioteci publice. Se pot obţine de la conferinţe, seminarii şi cursuri. Cu toţii dorim să reuşim. Lista cărţilor cu cel mai mare succes la public este plină de recomandări pentru atingerea desăvârşirii: Director la minut, În căutarea desăvârşirii, Megatendinţe, Ceea ce nu vă învaţă la Facultatea de Afaceri Harvard, Punte către nemurire... şi lista continuă. Acolo sunt informaţiile. Cum se face, aşadar, că unii au reuşite fabuloase în timp ce alţii de-abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta? De ce nu suntem cu toţii viguroşi, fericiţi, bogaţi, sănătoşi şi realizaţi?   Adevărul este că, până şi în epoca informaţiei, nu este suficient să deţii această informaţie. Dacă ne-ar fi de ajuns să avem doar ideile şi o gândire pozitivă, atunci am avea fiecare câte un poney în copilărie şi am duce un „trai de vis". Acţiunea este aceea care conduce la rezultate. Cunoştinţele constituie doar puterea potenţială, până când intră pe mâna cuiva care ştie să se mobilizeze şi să acţioneze. De fapt, definiţia literală a cuvântului putere este „capacitatea de a acţiona".   Tot ceea ce facem în viaţă este determinat de felul în care comunicăm cu noi înşine. În lumea modernă, calitatea vieţii este dată de calitatea comunicării. Ceea ce ne imaginăm şi ceea ce ne spunem în sinea noastră, cum ne mişcăm şi cum ne folosim muşchii corpului şi expresia chipului nostru vor determina cât vom folosi din ceea ce ştim.   Adeseori ne pomenim prinşi în capcana mentală de a vedea oameni cu realizări extraordinare şi de a crede că au ajuns aşa cum sunt pentru că ar avea vreun har anume. Cu toate acestea, la o privire mai atentă se dovedeşte că marele har pe care îl au acei oameni cu realizări extraordinare este capacitatea de a acţiona. De fapt, şi alţi oameni aveau aceleaşi cunoştinţe pe care le avea şi Steve Jobs. Şi alţi oameni în afară de Ted Turner şi-or fi dat seama de uriaşul potenţial economic al televiziunii prin cablu. Dar Turner şi Jobs au fost capabili să acţioneze, şi prin aceasta au schimbat modul în care mulţi dintre noi percep lumea.   Cu toţii producem comunicare sub două forme prin care este modelată experienţa vieţii noastre. Este vorba, în primul rând, de comunicări interioare: acele lucruri pe care ni le imaginăm, ni le spunem şi le simţim în sinea noastră. Urmează comunicările exterioare: cuvinte, tonalităţi, expresii faciale, atitudini ale corpului nostru şi acţiuni fizice prin care comunicăm cu lumea noastră exterioară. Fiecare act de comunicare pe care îl facem reprezintă o acţiune, o cauză pusă în mişcare. Şi toate comunicările au un efect anume asupra noastră şi asupra altora.   Comunicarea înseamnă putere. Aceia care stăpânesc folosirea ei cu efect îşi pot schimba propria lor experienţă în legătură cu lumea şi experienţa lumii în legătură cu ei. Orice fel de comportament şi de sentimente îşi află sorgintea într-o formă de comunicare. Aceia care afectează gândurile, sentimentele şi acţiunile celor mai mulţi dintre noi sunt cei care ştiu cum să folosească acest instrument al puterii.   Gândiţi-vă la oamenii care au schimbat lumea în care trăim: John F.Kennedy, Thomas Jefferson, Martin Luther King, Jr., Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill, Mahatma Gandhi. Cu mult mai puţină simpatie, gândiţi-vă chiar la Hitler. Ceea ce aveau în comun toţi aceştia era faptul că erau maeştri în arta comunicării. Ei erau în stare să scoată viziunea din mintea lor - indiferent dacă aceasta era să transporte oameni în spaţiu sau să creeze un al Treilea Reich încărcat de ură - şi să o comunice altora cu atâta fidelitate încât puteau influenţa felul în care masele gândeau şi acţionau. Ei au schimbat lumea prin puterea lor de comunicare. La urma urmei, nu acelaşi lucru fac un Spielberg, un Springsteen, un Iacocca, un Fonda sau un Reagan, spre deosebire de alţii? Nu sunt ei oare maeştri în arta comunicării umane sau influenţării oamenilor? Dar aşa cum aceşti oameni sunt capabili să pună în mişcare masele prin intermediul comunicării, tot cu ajutorul acestui instrument ne punem şi noi în mişcare.   Nivelul măiestriei voastre de comunicare în lumea exterioară va determina nivelul succesului cu alţii - din punct de vedere personal, afectiv, social şi financiar. Ceea ce este şi mai important, nivelul succesului pe care îl trăiţi înlăuntrul vostru - fericirea, bucuria, extazul, dragostea sau orice altceva vă doriţi - este rezultatul direct al modului în care comunicaţi cu voi înşivă. Felul în care simţiţi nu este rezultatul a ceea ce se întâmplă în viaţa voastră - ci interpretarea a ceea ce se întâmplă. Vieţile oamenilor realizaţi ne-au demonstrat în repetate rânduri felul în care calitatea traiului nostru este determinată nu de ceea ce ni se întâmplă, ci de modul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă.   Doar tu poţi decide ce să crezi şi cum să acţionezi pe baza căilor pe care le alegi pentru a-ţi înţelege viaţa. Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi. La cei mai mulţi dintre noi acest proces de interpretare a devenit un automatism, dar suntem capabili să preluăm din nou conducerea şi să schimbăm imediat experienţa noastră faţă de lume.   Această carte este despre întreprinderea de acţiuni congruente, concentrate, susţinute care să ducă la rezultate copleşitoare. De fapt, dacă ar fi să vă spun în două cuvinte despre ce este această carte, v-aş spune: despre rezultate! Gândiţi-vă la acest lucru. Nu asta ne interesează pe noi? Poate vreţi să vă schimbaţi felul de a gândi despre voi şi lumea care vă înconjoară. Poate vreţi să ajungeţi să comunicaţi mai bine, să dezvoltaţi o relaţie mai afectuoasă, să puteţi învăţa mai repede, să fiţi mai sănătos sau să câştigaţi mai mulţi bani. Puteţi face toate aceste lucruri pentru voi înşivă, ba chiar mai mult, folosind eficient informaţiile din această carte, înainte însă de a obţine noi rezultate trebuie să fiţi conştienţi că obţineţi deja nişte rezultate. Poate că nu sunt tocmai rezultatele pe care le doriţi. Mulţi dintre noi consideră că starea noastră de spirit şi mai tot ce se petrece în mintea noastră sunt lucruri care nu se află sub controlul nostru. Adevărul este însă că vă puteţi controla activităţile mentale şi modul în care reacţionaţi, până la un nivel pe care înainte nu îl credeaţi posibil. Dacă sunteţi deprimaţi, voi sunteţi aceia care aţi creat şi produs ceea ce numiţi deprimare. Dacă sunteţi extaziat, şi această stare tot voi aţi creat-o.   Este important să ţineţi minte că stări cum este deprimarea nu vi se întâmplă. Nu „vă molipsiţi" de deprimare. O creaţi chiar voi, ca pe oricare rezultat din viaţa voastră, prin acţiuni fizice şi mentale specifice. Trebuie să vă spuneţi vouă înşivă anumite lucruri pe tonurile de voce potrivite. Trebuie să adoptaţi o postură şi un fel de a respira specifice. De exemplu, dacă vreţi să fiţi deprimaţi, ajută extraordinar de mult dacă lăsaţi umerii să vă cadă şi vă uitaţi numai în jos. Vă mai ajută şi dacă vă puneţi tristeţe în voce şi vă gândiţi la cele mai prăpăstioase scenarii legate de viaţa voastră. Şi dacă vă scufundaţi biochimia în amărăciune mâncând prost sau folosiţi din greu alcool sau droguri, vă ajutaţi corpul în scăderea glicemiei şi astfel deprimarea este garantată.   Ceea ce vreau eu să vă spun este simplu: ca să ajungi la deprimare trebuie să depui efort. Este o muncă grea şi este nevoie să faci un anume tip de efort. Unii oameni creează această stare atât de des încât pentru ei nu mai este atât de greu s-o obţină. De fapt, ei au legat adesea acest tipar de comunicare interioară de tot felul de evenimente exterioare. Sunt unii care trag atâtea foloase secundare - atenţie din partea celor din jur, compătimire, dragoste ş.a.m.d. - încât adoptă acest stil de comunicare ce a devenit starea lor naturală de spirit. Alţii s-au complăcut atât de mult timp în această stare încât chiar se simt bine astfel. Chiar se identifică cu ea. Putem totuşi să ne schimbăm acţiunile noastre fizice şi mentale schimbându-ne astfel imediat şi stările afective şi comportamentul.   Te poţi extazia adoptând imediat punctul de vedere care generează acea stare de spirit. Îţi poţi imagina lucrurile care generează acest sentiment. Poţi schimba tonul şi conţinutul dialogului tău interior cu tine însuţi. Poţi adopta posturile şi tipurile de respiraţie specifice care să genereze acea stare în corpul tău şi, gata! Ai atins starea de extaz. Dacă doreşti să fii compătimitor nu trebuie decât să îţi schimbi acţiunile mentale şi fizice pe care le cere starea de compătimire. Acelaşi lucru este valabil şi când este vorba de dragoste sau oricare altă emoţie.   Poţi compara procesul de generare a stărilor afective controlându-ţi comunicarea interioară cu munca depusă de un regizor. Pentru a obţine exact rezultatele pe care le aşteaptă, regizorul unui film manevrează tot ceea ce vezi şi auzi. Dacă vrea să te înspăimânte, dă sunetul mai tare şi foloseşte câteva efecte speciale pe ecran tocmai la momentul potrivit. Dacă vrea să te însufleţească, va potrivi muzica şi luminile şi orice se vede pe ecran ca să obţină acel efect. Un regizor poate face o comedie sau o tragedie pornind de la aceeaşi întâmplare, în funcţie de ceea ce hotărăşte să se petreacă pe ecran. Şi voi puteţi face acelaşi lucru pe ecranul minţii voastre. Vă puteţi regiza activitatea mentală, care este temelia oricărei acţiuni fizice, cu aceeaşi pricepere şi putere. Puteţi mări volumul sunetului şi lumina mesajelor pozitive din creierul vostru şi puteţi slăbi lumina şi sunetul imaginilor negative. Vă puteţi conduce creierul cu priceperea cu care Spielberg sau Scorsese îşi conduc platoul de filmare.   Unele lucruri pe care le veţi afla în continuare par greu de crezut. Probabil nu vă vine să credeţi că există un fel de vă uita la cineva şi de a-i citi exact gândurile sau de a-ţi chema instantaneu la ordin cele mai puternice resurse. Dar dacă acum o sută de ani cineva ar fi îndrăznit doar să sugereze că omul va păşi vreodată pe Lună, ar fi fost luat drept nebun, lunatic. (De unde oare credeţi că se trage cuvântul?)   Dacă cineva ar fi spus că era posibil să se parcurgă drumul de la New York la Los Angeles în numai 5 ore, ar fi fost privit ca un visător cu mintea dusă. Dar nu a fost nevoie decât de tehnologii specifice avansate şi de aplicarea unor legi ale aerodinamicii pentru ca aceste lucruri să devină realitate. În prezent, o companie aerospaţială lucrează chiar la un vehicul care, zic ei, peste zece ani va transporta oameni de la New York în California în doar 12 minute. Tot astfel, din această carte veţi afla „legile" Tehnologiilor de Performanţă Optimă (Optimum Performance Technologies) care vă vor permite accesul la nişte resurse de care nu aţi fi fost vreodată conştienţi că le aveţi. „Pentru fiecare efort susţinut există o răsplată înzecită. "— Jim Rohn   Oamenii care au atins desăvârşirea urmează o cale sigură către succes. Eu o numesc Formula Succesului Suprem. Primul pas pe această cale este să îţi conştientizezi rezultatul, adică să-ţi defineşti precis ceea ce vrei. Al doilea pas este să acţionezi - altfel dorinţele vor rămâne în faza de visuri.   Acţiunile întreprinse nu duc întotdeauna la rezultatele aşteptate, aşa încât al treilea pas este dezvoltarea unei acuităţi senzoriale pentru a putea recunoaşte tipurile de răspunsuri şi rezultate pe care le obţii în urma acţiunilor tale astfel încât să îţi dai seama cât se poate de repede dacă ele te apropie sau te îndepărtează de scopurile pe care le urmăreşti. Trebuie să ştii ce obţii în urma acţiunilor tale, fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile tale din viaţa de zi cu zi. Dacă ceea ce afli nu corespunde cu ceea ce urmăreşti, trebuie să ţii minte la ce rezultate ai ajuns în urma acţiunilor tale, aşa încât să înveţi câte ceva din orice experienţă umană. Şi apoi treci la pasul următor - al patrulea - care constă în dezvoltarea flexibilităţii pentru schimbarea comportamentului tău până când atingi ceea ce doreşti. Dacă te uiţi la oamenii realizaţi, constaţi că au făcut toţi aceşti paşi. Au pornit la drum având o ţintă, căci nu o poţi atinge dacă nu există. Au trecut la acţiune, pentru că nu ajunge doar să ştii.   Şi-au dezvoltat capacitatea să-i citească pe alţii, ca să ştie ce răspuns obţineau. Şi s-au tot adaptat, şi-au tot schimbat comportamentul până când au reuşit să afle ce anume funcţiona. Să luăm un exemplu: Steven Spielberg a devenit cel mai bun realizator de filme din istorie, la vârsta de 36 de ani. Este deja autorul a patru filme din zece filme de mare excepţie din toate timpurile, din care face parte şi E.T., Extra-Terestrul, cel mai bine vândut film făcut vreodată. Cum a ajuns oare la această performanţă fiind atât de tânăr? Este o poveste remarcabilă.   Încă de când avea 12 sau 13 ani, Spielberg ştia că vrea să devină regizor de film. Viaţa lui s-a schimbat într-o după-amiază în care a vizitat Studiourile Universal pe când avea 17 ani. Ceea ce a văzut acolo nu l-a mulţumit şi atunci s-a strecurat pe un platou unde chiar se turna un film. A sfârşit prin a face cunoştinţă cu şeful departamentului editorial al studiourilor Universal, care a stat de vorbă cu el o oră arătându-şi interesul faţă de ideile lui Spielberg.   Pentru cei mai mulţi dintre oameni, povestea s-ar fi terminat aici. Dar Spielberg nu făcea parte din această categorie. El avea o putere interioară. Ştia ce voia. A învăţat ceva din prima lui vizită şi, prin urmare, şi-a schimbat modul de abordare. A doua zi, s-a îmbrăcat în costum, a luat geanta diplomat a tatălui său în care şi-a pus doar un sandwich şi două acadele, şi s-a întors la studiouri ca şi cînd acolo îi era locul. A trecut plin de importanţă prin faţa paznicului de la intrare în ziua aceea. A găsit o rulotă părăsită şi, folosind nişte litere de plastic, a scris pe uşă: Steven Spielberg. Regizor. Apoi şi-a petrecut vara cunoscând regizori, scriitori, redactori, tânjind la marginile unei lumi în care îşi dorea să fie, trăgând învăţăminte din orice discuţie, observând şi dezvoltându-şi tot mai mult o acuitate senzorială pentru a putea înţelege ce anume făcea lumea filmului să funcţioneze. În cele din urmă, la vârsta de 20 de ani, după ce a ajuns un obişnuit al locurilor, Steven a arătat celor de la Universal un film modest pe care îl încropise, şi i s-a oferit un contract pe 7 ani ca să regizeze un serial TV. îşi transformase visul în realitate.   A aplicat deci Spielberg Formula Succesului Suprem? Sigur că da. Stăpânea acea cunoaştere specializată care îi permitea să ştie ce voia. A trecut la fapte. Avea acuitatea senzorială care îl ajuta să ştie ce anume urmărea, dacă acţiunile sale îl apropiau sau îl îndepărtau de ţinta lui. Avea flexibilitatea să-şi transforme comportamentul pentru a obţine ceea ce voia. Teoretic, orice persoană realizată pe care o cunosc eu face acelaşi lucru. Cei care reuşesc sunt sigur dispuşi să se schimbe oricât şi să fie flexibili până când îşi clădesc viaţa pe care şi-o doresc.   Să luăm alt exemplu: Barbara Black, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Columbia, care a visat să ajungă decan. Tânără fiind, a reuşit să pătrundă într-un domeniu în care bărbaţii sunt majoritari şi să-şi ia licenţa în drept de la Universitatea Columbia. S-a decis apoi să lase deoparte pentru moment cariera şi şi-a stabilit un alt ţel: întemeierea unei familii. După 9 ani a hotărât că este gata să-şi urmeze din nou ţelul în carieră şi s-a înscris la un curs postuniversitar la Yale în cadrul căruia şi-a dezvoltat capacităţile de predare, cercetare şi scris care au condus-o către „postul la care visase dintotdeauna".   Şi-a perfecţionat sistemul de convingeri - şi-a schimbat felul de a aborda lucrurile şi a combinat cele două ţeluri în viaţă, iar acum este decanul uneia dintre cele mai prestigioase facultăţi de drept din America. A spart tiparele şi a dovedit că succesul poate fi creat simultan la toate nivelurile. A aplicat ea oare Formula Succesului Suprem? Sigur că a făcut-o. Ştiind bine ce voia, ea a încercat ceva şi dacă nu a mers, s-a tot schimbat până când a ajuns să înveţe cum să păstreze un echilibru în viaţă. Nu numai că se află în fruntea unei importante facultăţi de drept, dar este şi mamă şi are şi o viaţă de familie.   Iată un alt exemplu: aţi mâncat vreodată la KFC (Kentucky Fried Chicken)? Ştiţi cum a clădit colonelul Sanders un imperiu care 1-a făcut milionar şi a schimbat obiceiurile culinare ale unei naţiuni? Atunci când a început, nu era decât un pensionar care avea o reţetă de gătit pui. Atât şi nimic altceva. Avusese un restaurant, dar era pe calea falimentului pentru că traseul autostrăzii fusese dirijat prin altă parte. Când şi-a încasat primii bani din ajutorul social s-a gândit să încerce să câştige ceva vânzându-şi reţeta de gătit puiul. Mai întâi a vrut să vândă reţeta unor proprietari de restaurante care să-i dea un procent din vânzarea produsului.   Dar nu este întotdeauna nevoie de cea mai realistă idee pentru a începe o afacere. Şi după cum s-a şi dovedit, nu 1-a propulsat dintr-o dată pe culmile gloriei. A pornit la volan prin ţară, dormea noaptea în maşină, apoi continua să caute pe cineva care să-l susţină financiar. Îşi tot schimba ideea şi tot bătea pe la uşi. A fost refuzat de 1.009 ori, dar apoi s-a întâmplat ceva fantastic. Cineva a spus „da". Colonelul intrase din nou în afaceri.   Câţi dintre voi aveţi o reţetă? Câţi dintre voi aveţi puterea fizică şi farmecul unui bătrânel bondoc îmbrăcat într-un costum alb? Colonelul Sanders a făcut avere pentru că a avut capacitatea să intre în acţiune cu toată forţa. A avut puterea lăuntrică necesară ca să obţină rezultatele pe care le dorea. A avut tăria să audă cuvântul „nu" de o mie de ori, dar a găsit o cale de comunicare cu el însuşi care l-a îndemnat să mai bată la o uşă, convins fiind că atunci îi va răspunde cineva „da".   Într-un fel sau altul, tot ce este scris în această carte este menit să ofere creierului vostru cele mai eficiente semnale care să vă dea puterea să acţionaţi pentru reuşită. Aproape în fiecare săptămână, conduc un seminar de 4 zile cu titlul „Revoluţia Minţii". În cadrul acestui seminar îi învăţăm pe oameni totul, de la felul în care să-şi controleze creierul mai eficient până la cum să mănânce, să respire şi să exerseze în aşa fel încât să îşi crească la maximum energia personală. Întâlnirea din prima seară este intitulată „Teama în putere". Rostul seminarului este să îi înveţe pe oameni să se mobilizeze în loc să rămână blocaţi de spaimă. La sfârşitul seminarului, participanţilor li se oferă ocazia să calce pe cărbuni încinşi - pe un pat de 3-4 m -, iar grupurile avansate merg chiar câte 12 m. Mersul pe foc a fascinat presa într-atât încât mi-e teamă că mesajul acestei acţiuni se pierde. Important este nu mersul în sine, pe cărbuni încinşi. Cred că este cinstit să vă spun că acei care o fac nu au cine ştie ce avantaj economic sau social dacă se plimbă extaziaţi pe un pat de cărbuni încinşi. Mersul acesta reprezintă o experienţă pentru puterea personală şi o metaforă pentru posibilităţi, o ocazie pentru oameni să obţină rezultate pe care înainte le considerau imposibile.   Oamenii practică diferite versiuni ale mersului pe cărbuni încinşi de mii de ani. În unele colţuri ale lumii, acesta reprezintă un test religios pentru credinţă. Atunci când eu iniţiez o astfel de acţiune, aceasta nu reprezintă o parte dintr-o experienţă religioasă în sens convenţional. Ea reprezintă o experienţă în materie de încredere. Îi învaţă pe oameni în sensul cel mai intim cu putinţă că ei se pot schimba, se pot dezvolta, se pot întinde, pot face lucruri pe care nu le crezuseră niciodată posibile, că spaimele şi interdicţiile lor cele mai mari sunt autoimpuse.   Singura deosebire între putinţa şi neputinţa de a merge pe cărbuni încinşi este doar capacitatea de a comunica cu voi înşivă în aşa fel încât să treceţi la fapte, în ciuda tuturor temerilor voastre preconcepute din trecut, legate de ceea ce trebuie să vi se întâmple. Lecţia constă în faptul că oamenii pot, teoretic, să întreprindă orice atâta timp cât găsesc resursele să creadă că sunt în stare şi să treacă efectiv la fapte.   Unde duc toate acestea este un lucru simplu care nu-i poate scăpa nimănui. Succesul nu este un accident. Diferenţa dintre cei care obţin rezultate pozitive şi cei care nu le obţin nu stă în rostogolirea întâmplătoare a zarurilor. Există tipare logice, solide de acţiune, căi specifice către desăvârşire, care sunt la îndemâna oricăruia dintre noi. Cu toţii putem da frâu liber farmecului din noi. Trebuie să învăţăm doar cum să fim receptivi şi să ne folosim mintea şi trupul în modurile cele mai avantajoase şi mai puternice.   V-aţi întrebat vreodată ce-ar putea avea în comun un Spielberg şi un Springsteen? Cum se face că un John F. Kennedy şi un Martin Luther King, Jr. au afectat şi au impresionat atâţia oameni atît de profund? Prin ce ies în evidenţă din mulţime un Ted Turner sau o Tina Turner? Dar un Pete Rose sau un Ronald Reagan? Cu toţii s-au dovedit capabili să treacă hotărâţi la fapte pentru a-şi îndeplini visurile. Dar oare ce îi face să continue zi de zi să pună tot ce au în tot ceea ce fac? Sigur că există mai mulţi factori. Consider totuşi că sunt şapte trăsături de caracter pe care ei şi le-au cultivat, şapte caracteristici care îi însufleţesc să facă orice ca să reuşească. Iată care sunt cele şapte mecanisme fundamentale care pot să asigure şi reuşita voastră:   Trăsătura nr.1: Pasiune! Toţi aceşti oameni şi-au descoperit un motiv, un ţel mistuitor, dătător de putere, aproape obsedant, care îi îndeamnă să facă mai mult, să se dezvolte mai mult, să fie mai mult decât sunt! Le dă combustibilul care face să meargă trenul succesului lor şi îi face să elibereze adevăratul lor potenţial. Pasiunea este aceea care îl împinge pe Pete Rose să se lanseze cu capul înainte către baza secundă ca şi când ar fi un începător la primul său meci adevărat de ligă. Pasiunea este aceea care îi dirijează acţiunile unui Lee Iacocca, făcându-le să nu semene cu cele ale multor altora. Pasiunea este aceea care îl mână pe savantul informatician de-a lungul anilor de muncă devotată să ajungă la acele descoperiri epocale datorită cărora pot fi trimişi oameni în spaţiu şi pot fi aduşi înapoi. Pasiunea este aceea care îi face pe oameni să stea până târziu şi să se trezească dimineaţa devreme. Pasiune este ceea ce îşi doresc oamenii în relaţiile dintre ei. Pasiunea dă vieţii putere, savoare şi sens. Nu există măreţie fără pasiunea de a fi măreţ, indiferent dacă este aspiraţia unui sportiv sau a unui artist, a unui savant, părinte sau om de afaceri. Vom dezvălui în capitolul XI cum să descătuşăm această forţă interioară prin puterea ţelurilor.   Trăsătura Nr.2: Credinţă! Orice carte de religie de pe această planetă vorbeşte despre puterea şi efectul credinţei şi încrederii asupra oamenilor. Oamenii care reuşesc pe o scară largă se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al convingerilor lor de cei care eşuează. Convingerile noastre în legătură cu ceea ce suntem şi ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă noi credem în magie, vom trăi o viaţă magică. Dacă noi credem că viaţa noastră este delimitată de nişte graniţe înguste, dintr-o dată acele graniţe vor deveni reale. Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil. Această carte vă oferă o cale ştiinţifică, specifică, ce să vă ajute să vă schimbaţi rapid convingerile astfel încât ele să vă sprijine în atingerea scopurilor spre care tindeţi. Mulţi oameni sunt pasionaţi, dar din cauza convingerilor lor limitative în legătură cu cine sunt şi ce pot face, niciodată nu găsesc puterea să treacă la fapte care le-ar putea face visul să devină realitate. Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce vor şi cred că pot obţine ceea ce vor. În capitolele IV şi V vom învăţa despre convingeri, ce sunt ele şi cum să le folosim. Pasiunea şi convingerea ajută la propulsarea către desăvârşire. Dar propulsarea nu este de ajuns. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi destul să punem combustibil într-o rachetă şi să o trimitem orbeşte în zbor spre ceruri. Pe lângă acea putere, mai avem nevoie şi de o cale, un rost înţelept al înaintării logice. Ca să reuşim să atingem ţinta avem nevoie de   Trăsătura Nr.3: Strategie! O strategie este un mod de organizare a resurselor. Atunci când Steven Spielberg s-a hotărât să se facă regizor, el şi-a stabilit o cale pe care să o urmeze ca să ajungă în lumea pe care voia s-o cucerească. Şi-a stabilit ce anume voia să înveţe, pe cine trebuia să cunoască, şi ce trebuia să facă. Avea o pasiune, avea un crez, dar avea şi strategia care făcea ca acele lucruri să funcţioneze la potenţialul maxim. Ronald Reagan şi-a dezvoltat anumite strategii de comunicare pe care le foloseşte constant pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte. Orice mare amfitrion, politician, părinte sau slujbaş ştie că nu este destul să ai resurse ca să reuşeşti. Trebuie să foloseşti acele resurse cât mai eficient. O strategie înseamnă recunoaşterea că cele mai valoroase talente şi ambiţii mai au nevoie şi de o bună direcţionare. Poţi deschide o uşă spărgând-o, sau găsind cheia cu care să o deschizi păstrând uşa intactă. Vom învăţa despre strategiile care conduc la desăvârşire în capitolele VII şi VIII.   Trăsătura Nr.4: Limpezimea Valorilor! Dacă ne gândim la lucrurile care au adus măreţia Americii, ne gândim la patriotism şi mândrie, un simţ al toleranţei, judecăţi fundamentale, etice, morale şi practice pe care le emitem în legătură cu ceea ce este important, cu ceea ce contează cu adevărat. Valorile reprezintă sisteme specifice de credinţă pe care le avem în legătură cu ceea ce este sau nu bine să facem în viaţă. Sunt judecăţile pe care le emitem în legătură cu lucrurile care fac viaţa să merite trăită. Mulţi oameni nu au o idee clară în legătură cu ceea ce este important pentru ei. Adesea unii indivizi fac lucruri de care sunt nemulţumiţi apoi pur şi simplu din cauză că nu le este limpede ce cred ei în mod inconştient că este bine pentru ei şi pentru ceilalţi. Când privim la marile reuşite, constatăm că ele aparţin aproape în întregime unor oameni cu un limpede simţ fundamental în legătură cu ceea ce contează cu adevărat. Gândiţi-vă la Ronald Reagan, John F. Kennedy, Martin Luther King, Jr., John Wayne, Jane Fonda. Aveau viziuni diferite, însă ceea ce au cu toţii în comun este o motivare morală fundamentală, un simţ în legătură cu cine sunt şi de ce fac ceea ce fac. O înţelegere a valorilor este unul dintre secretele cele mai recompensante şi temerare către atingerea desăvârşirii. Vom discuta despre valori în capitolul XVIII.   După cum probabil aţi observat, toate aceste trăsături îşi trag seva una din cealaltă şi se întrepătrund. Să fie oare pasiunea afectată de convingeri? Bineînţeles că da. Cu cât credem mai mult că putem realiza ceva, cu atât suntem mai dornici să investim în acel lucru. Este oare convingerea suficientă pentru atingerea desăvârşirii? Este un început bun, dar dacă vă imaginaţi că lucrurile vor merge mai departe de la sine, veţi constata că vă înşelaţi. Oare strategiile noastre pentru reuşită sunt influenţate de valorile în care credem? Nu încape nici o îndoială. Dacă strategia voastră pentru reuşită vă cere să faceţi ceva care nu coincide cu convingerile voastre neconştientizate privitor la ce e bine şi ce nu pentru viaţa voastră, atunci nu va funcţiona nici cea mai bună strategie. Acest lucru se întâmplă adesea celor care încep să aibă reuşite şi ajung să-şi saboteze propriul succes. Problema este că apare un conflict intern între valorile individului şi strategia lui pentru realizare. Tot astfel, toate cele patru trăsături discutate până acum nu pot fi despărţite de   Trăsătura Nr.5: Energie! Energia poate fi angajarea vijelioasă, voioasă a unuia ca Bruce Springsteen sau a uneia ca Tina Turner.   Poate fi dinamismul întreprinzător al unuia ca Donald Trump sau Steve Jobs. Poate fi vitalitatea unui Ronald Reagan sau a unei Katharine Hepburn. Este aproape imposibil să mergi cu paşi mici şi legănaţi către desăvârşire. Oamenii cu mari realizări folosesc din plin orice ocazie care le iese în cale. Trăiesc cu obsesia că asemenea ocazii extraordinare pot apărea în orice zi şi recunosc că ceea ce nu au îndeajuns este timpul. Există mulţi oameni în lume care au o pasiune în care cred. Ştiu şi care este strategia care ar trebui pentru realizarea acestei pasiuni, valorile lor corespund acestei strategii, numai că nu au vitalitatea fizică să treacă la fapte. Marele succes este inseparabil legat de energia fizică, intelectuală şi spirituală care ne lasă să realizăm mai tot ce avem. În capitolele IX şi X vom învăţa care sunt şi cum să folosim instrumentele cu ajutorul cărora să ne perfecţionăm imediat energiile fizice.   Trăsătura Nr.6: Priză la oameni! Aproape toţi oamenii realizaţi au în comun o extraordinară priză la oameni, capacitatea de a se conecta şi a stabili legături cu oameni de condiţii diferite şi cu convingeri diferite. Desigur, mai există şi câte un geniu rău care inventează ceva care schimbă lumea. Dar dacă acest geniu îşi petrece tot timpul într-o fermă izolată, va avea o reuşită la un anumit nivel, dar va eşua în alte privinţe. Marile personalităţi precum Kennedy, King, Reagan, Gandhi au această abilitate să stabilească legături care îi unesc cu alte milioane de oameni. Cel mai mare succes nu este cel de pe scena lumii. El se află în adâncurile inimilor voastre. Acolo, în străfundurile inimii, fiecare simte nevoia unor legături durabile, vii cu alţi oameni. Fără ele, orice reuşită, orice desăvârşire este găunoasă. Vom învăţa despre aceste legături în capitolul XIII. Despre ultima trăsătură am mai discutat ceva mai devreme.   Trăsătura Nr. 7: Măiestria Comunicării! Aceasta este esenţa conţinutului acestei cărţi. Felul în care comunicăm cu alţii şi felul în care comunicăm cu noi înşine determină în ultimă instanţă calitatea vieţii noastre. Cei care reuşesc în viaţă sunt aceia care au învăţat cum să folosească orice încercare la care îi supune viaţa şi să-şi comunice lor înşişi experienţa câştigată într-un fel care îi determină să schimbe lucrurile în bine. Cei care eşuează se confruntă cu vitregiile vieţii şi le acceptă cu resemnare.   Oamenii care ne modelează viaţa şi cultura stăpânesc şi arta comunicării cu alţi oameni. Ceea ce au în comun este abilitatea de a comunica o viziune, o frământare, o bucurie sau o menire. Măiestria comunicării este calitatea unui bun părinte, unui mare artist, unui mare om politic sau unui bun dascăl. Aproape fiecare capitol din această carte abordează într-un fel sau altul problema comunicării, aruncând punţi de legătură, deschizând noi căi şi împărtăşind noi viziuni. Din prima parte a acestei scrieri puteţi învăţa cum să luaţi controlul asupra creierului şi corpului vostru şi cum să le dirijaţi mai eficient decât o făceaţi înainte. Ne vom ocupa de factori care influenţează felul în care comunicaţi cu voi înşivă. În partea a doua vom căuta o cale să descoperim ceea ce vreţi cu adevărat de la viaţa voastră şi cum să comunicaţi mai eficient cu alţii, precum şi felul în care puteţi anticipa tipurile de comportament pe care îl manifestă îndeobşte diferite tipuri de oameni. Partea a treia a cărţii priveşte dintr-o perspectivă mai globală, mai largă către felul în care ne comportăm, ceea ce ne motivează şi cu ce contribuim la un nivel mai larg, extrapersonal. Este vorba despre cum să folosiţi lucrurile nou-învăţate şi să deveniţi un conducător.   Când am scris această carte, scopul meu iniţial a fost să alcătuiesc un manual pentru dezvoltare umană - o carte care să conţină cea mai bună şi cea mai recentă tehnologie a schimbării umane. Am vrut să vă înarmez cu priceperile şi strategiile care să vă dea posibilitatea să schimbaţi tot ceea ce doriţi să schimbaţi şi s-o puteţi face mai repede decât aţi visat vreodată. Am vrut să creez o oportunitate pentru voi într-un mod foarte concret, ca să puteţi îmbunătăţi rapid calitatea experienţei voastre de viaţă. Am mai vrut să creez o lucrare la care să vă puteţi întoarce iar şi iar şi să găsiţi întotdeauna ceva folositor pentru viaţa voastră. Ştiam că multe dintre subiectele pe care aveam să le abordez ar putea fi baza unor cărţi de sine stătătoare. Am vrut totuşi să vă ofer informaţii care să fie complete, ceva care să poată fi folosit în orice domeniu. Sper ca această carte să fie pentru voi un ghid în toate aceste probleme.   Când manuscrisul a fost gata, primii care au citit-o au apreciat-o foarte mult, cu o singură obiecţie - mai mulţi mi-au spus: "Aici sunt două cărţi. De ce nu le separi, să publici una acum şi pe următoarea peste un an?" Scopul meu a fost să-ţi ofer ţie, cititorule, cât mai multe informaţii de calitate pe cât puteam de repede. Nu voiam să distribui cu zgârcenie aceste sfaturi, unul câte unul. M-am temut, totuşi, că mulţi oameni nici nu vor ajunge să parcurgă acele părţi ale cărţii pe care eu le consider ca fiind cele mai importante, pur şi simplu pentru că, mi s-a explicat, numeroase studii au dovedit că mai puţin de 10% din cei care cumpără o carte ajung să treacă de primul capitol. La început nu am dat crezare statisticilor. Apoi mi-am amintit că mai puţin de 3% din cetăţenii ţării sunt independenţi din punct de vedere financiar, mai puţin de 10% au un ţel clar în viaţă, doar 35% dintre femeile americane - iar bărbaţi şi mai puţin - se simt în formă fizică bună şi că în multe state, una din două căsnicii eşuează în divorţ. Doar un mic procent de oameni trăiesc viaţa aşa cum au visat-o. De ce? Pentru că este nevoie de un efort. Şi de fapte grăitoare.   Bunker Hunt, petrolistul miliardar texan, a fost întrebat odată ce sfat le-ar putea da altora ca să reuşească. El a răspuns că este uşor să reuşeşti. Mai întâi, îţi stabileşti exact ce anume vrei să reuşeşti; în al doilea rând, te hotărăşti dacă eşti dispus să faci sacrificiul pe care îl cere reuşita ta - şi pe urmă, faci acel sacrificiu. Dacă nu faci cel de-al doilea pas, nu vei obţine niciodată ceea ce doreşti, pe termen lung. Îmi place să-i numesc pe cei care sunt dispuşi să facă sacrificiul ,,acei puţini care fac", spre deosebire de „cei mulţi care zic". Vă provoc să vă jucaţi cu acest material, să-l citiţi, să împărtăşiţi şi altora ceea ce învăţaţi şi să vă bucuraţi de el. În acest capitol am subliniat prioritatea trecerii la fapte. Există însă mai multe moduri de a trece la fapte. Cele mai multe dintre ele depind de încercare şi eşec. Majoritatea celor care au reuşit din plin s-au orientat şi reorientat de nenumărate ori până când au obţinut ceea ce au dorit. Metoda încercării şi eşecului este bună cu o singură obiecţie: este nevoie de o mare cantitate dintr-o resursă pe care nimeni dintre noi nu o are nelimitat - timp.   Ce-aţi zice dacă ar exista o cale mai scurtă să treceţi la fapte care ar grăbi procesul de învăţare? Ce-aţi zice dacă v-aş arăta cum să învăţaţi exact lecţiile pe care le-au învăţat deja cei împliniţi? Acest lucru se poate realiza prin modelare, o cale de a reproduce exact felul de desăvârşire al altora. Ce anume fac ei ca să se evidenţieze în comparaţie cu alţii care se rezumă doar să viseze la reuşită? Haideţi să descoperim...   download carte....

            În vederea obţinerii unor indici productivi superiori la animale este necesar să se stabilească o concordanţă cât mai exactă între cerinţele animalelor în energie şi substanţe nutritive specifice, pe de o parte şi modul în care hrana administrată poate satisface aceste cerinţe, pe de altă parte. Cerinţele de energie şi substanţe nutritive ale organismului animal sunt foarte variate în funcţie de specie, rasă, sex, formă de producţie, iar pentru acelaşi animal, în funcţie de vârstă, greutate corporală etc. Toţi aceşti factori influenţează atât nivelul cerinţelor, cât şi coeficientul de utilizare a substanţelor din hrană în diferite forme de producţie animală. Cunoaşterea şi stabilirea cerinţelor specifice ale animalelor domestice aflate în diferite stări fiziologice şi în diferite situaţii de producţie, reprezintă baza alimentaţiei, deoarece cu ajutorul lor se pot stabili normele de alimentaţie.           Norma de hrană exprimă cerinţele specifice de substanţe nutritive şi energie ale unui animal pe timp de 24 ore, aflat într-o anumită stare fiziologică şi de producţie. Corespondentul material al normei este raţia de hrană care reprezintă cantitatea de furaje administrate unui animal timp de 24 de ore, pentru a-l satisface cerinţele specifice prin normele de hrană.           Alimentaţia animalelor organizată pe bază de norme se numeşte alimentaţia naturală sau alimentaţia raţională.           15.1. Stabilirea normelor de alimentaţie.           Concepţia asupra normelor de alimentaţie, precum şi a metodelor utilizate pentru stabilirea lor, au evoluat continuu, ca urmare a intensificării creşterii animalelor şi a progreselor făcute în chimie şi fiziologie. Primele norme care datează de la începutul secolului al XIX-lea (Thaer) exprimate în echivalentul fân, nu aveau un caracter ştiinţific, însă fiind bazate pe observaţii îndelungate, pe un număr mai mare de animale, ele exprimau necesarul apropiat de adevăr. Ulterior, metodele ştiinţifice utilizate s-au bazat succesiv pe compoziţia chimică brută şi efect productiv (grăsime, lapte etc.).           Pentru înlăturarea deficienţelor pe care le prezintă actualele norme de alimentaţie, se preconizează următoarele:           Să se stabilească norme pentru fiecare specie, rasă, categorie de animale şi formă de producţie, ţinându-se seama de specificul pe care îl prezintă creşterea animalelor în diferite regiuni;           Revizuirea periodică a normelor şi adaptarea lor la nivelul progreselor ştiinţei şi practicii, ţinându-se cont de gradul de ameliorare a animalelor, sistemul de întreţinere şi calitatea furajelor.           În ţara noastră se folosesc în prezent norme elaborate pe baza cercetărilor de la noi sau din străinătate, adoptate la specificul condiţiilor noastre. Aceste norme sunt exprimate în: UN, TSND, ED, EM netă, săruri minerale (Ca, P, Nacl) şi vitamine (caroten). Pentru a putea face o alimentaţie normată este necesar a se cunoaşte care sunt cerinţele organismului animal în principii nutritivi în vederea asigurării funcţiilor vitale şi a producţiilor. În funcţie de producţia principală, hrana se normează pentru animalele de: reproducţie, creştere, lapte, carne, muncă, lână, ouă. În stabilirea cerinţelor de substanţe nutritive, pentru fiecare din aceste categorii se va lua în considerare: mărimea producţiei (kg spor în creştere, kg lapte etc.), valoarea calorică şi compoziţia chimică a produsului, precum şi coeficientul de utilizare a hranei în elaborarea produsului respectiv.           15.1.1. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale la animale.           Din întreaga cantitate de hrană consumată de către animale, numai o parte (cca.50%) este utilizată efectiv pentru diferite producţii, restul fiind cheltuită pentru asigurarea şi menţinerea funcţiilor vitale ale organismului (digestia, circulaţia, respiraţia, activitatea nervoasă, activitatea glandulară, excreţia, menţinerea tonusului muscular şi menţinerea temperaturii constante a corpului).           Cantitatea de hrană necesară animalelor numai pentru menţinerea lor în stare corespunzătoare (menţinerea funcţiilor vitale amintite), fără să dea vreo producţie, reprezintă necesarul pentru asigurarea şi menţinerea funcţiilor vitale ale organismului, fiind denumită impropriu “necesar sau raţie de întreţinere”. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale la animale este influenţat de o serie de factori. Dintre aceştia, mai importanţi sunt: greutatea şi suprafaţa corporală, specia, rasa, tipul fiziologic, individualitate, vârsta, starea de întreţinere a animalelor, condiţiile de mediu, condiţiile de exploatare şi îngrijire etc.           Greutatea şi suprafaţa corporală.           S-a constatat că animalele de talie mică au o suprafaţă corporală (respectiv o suprafaţă de iradiere a căldurii), raportată la unitatea de greutate, mai mare decât animalele de talie mare şi deci necesarul de hrană va fi mai mare. Cu alte cuvinte, la animalele de talie mică, pentru 1 kg greutate vie, revine o suprafaţă corporală mai mare decât la animalele de talie mare.           Specia.           Speciile asemănătoare ca mărime şi greutate corporală au nevoie pentru asigurarea funcţiilor vitale de un consum diferit de hrană. Aşa, de exemplu cabalinele au un necesar ceva mai ridicat decât taurinele.           Rasa.           Diferenţele în privinţa necesarului de hrană la rasele de animale sunt în strânsă legătură cu tipul constituţional căruia aparţin. Astfel, cabalinele din rasele uşoare au un necesar mai ridicat decât cele din rasele grele.           Tipul fiziologic.           Animalele care aparţin tipului respirator au un necesar mai ridicat decât cele de tip digestiv, ca urmare a faptului că la aceste tipuri metabolismul bazal este diferit, fiind mai mare la tipul respirator. Aşa, de exemplu tăuraşii aparţinând raselor de lapte au un metabolism bazal cu 15% mai mare decât cei care aparţin raselor de carne.           Vârsta şi sexul.           Datorită schimbărilor nutritive care sunt mult mai intense la animalele tinere, faţă de cele adulte şi la masculi faţă de femele, raportate la unitatea de suprafaţă corporală, necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale va fi mai mare la tineret şi respectiv la masculi.           Starea de întreţinere.           Animalele aflate în stare de întreţinere bună cheltuiesc pentru menţinerea funcţiilor vitale mai multă hrană decât animalele aflate într-o slabă condiţie de întreţinere. De asemenea, animalele grase au un necesar mai ridicat decât cele slabe.           Temperatura mediului extern.           Temperatura corporală a animalelor se menţine la un nivel constant. Dacă animalele sunt obligate să trăiască în condiţii de temperatură exterioară mai mare sau mai mică decât temperatura corporală, organismul reglează atât producerea cât şi iradierea căldurii, necesitând un consum mai mare de hrană.           Temperatura hranei şi a apei.           Sunt în strânsă legătură cu temperatura corporală a animalelor. Când hrana şi apa au o temperatură prea scăzută, animalul va consuma mai multă hrană în vederea termoreglării. În asemenea cazuri, animalul cheltuieşte cea. 20% mai multă hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale ale organismului animal este reprezentat prin cerinţe de energie (exprimate în UN, TSND, ED sau EM netă), proteină digestibilă, săruri minerale (Ca, P, Nacl), vitamine (în special caroten) şi apă.           Valorile medii ale măririi acestui necesar de hrană la principalele specii de animale domestice sunt redate în tabelul 20.           La ovine este inclus şi necesarul pentru producţia de lână 15.1.2. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiei de reproducţie a animalelor domestice.           Alimentaţia influenţează funcţia de reproducţie atât prin cantitatea cât şi prin calitatea şi componenţa hranei administrate.           Numeroase cercetări au evidenţiat faptul că dintre cauzele sterilităţii la animale, aproximativ 60-80% sunt de natură alimentară. În general, hrana influenţează modul de manifestare al instinctului genezic, producerea elementelor sexuale (cantitativ şi calitativ), indicii de reproducţie (fecunditatea şi prolificitatea), precum şi calitatea descendenţei obţinute.           Cantitatea de hrană (sau nivelul de alimentaţie asigurat animalelor), influenţează direct funcţia de reproducţie. Se ştie că atât subalimentaţia cât şi supraalimentaţia influenţează negativ această funcţie.      Calitatea hranei, exprimată prin echilibrarea ei în substanţe nutritive, în special proteine, vitamine şi săruri minerale, influenţează în mare măsură desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie. Protidele influenţează direct funcţia de reproducţie, ele având un rol însemnat în elaborarea elementelor sexuale şi în determinarea calităţii acestora. În caz de subalimentaţie protidică, se produc tulburări hipofizare şi ca atare secreţia hormonilor gonadotropi este stânjenită ajungându-se la sterilitate.

Psihologia scolarului greu educabil de Adler Alfred Alfred Adler este unul dintre membrii componenţi ai faimosului „triumvirat" al psihanalizei: FREUD – ADLER – JUNG.           Dacă Sigmund Freud – după cum ne spune Oliver Brachfeld, în a sa introducere la A. Adler, Menschenkenntnis (Cunoaşterea omului) —a fost, în fond, un savant format în spiritul ştiinţelor naturii, care aştepta rezolvarea oricărei probleme de psihologie de la progresele înregistrate de fiziologie şi dacă elveţianul Carl-Gustav Jung era un fel de alchimist al psihicului, un „panpsihist anistoric", interesat de perspectivele parapsihologice, Alfred Adler a fost, în schimb, nu un teoretician, ci în primul rând un realist şi un pragmatic, un medic practician animat de vocaţia de a-i ajuta pe semenii săi să-şi rezolve problemele existenţiale, „dificultăţile" moştenite din copilărie. Pe când Freud profesa o psihanaliză destinată orăşenilor din marile aglomerări urbane, iar Jung o „psihologie analitică" axată pe explorarea sufletului primitivilor sau al oamenilor formaţi în mediul rural, „psihologia individuală" a lui Adler este o, J>sychologie fur Oberlehref" („psihologie pentru profesorii de liceu") din mediile populaţiei majoritare.           Aşa-numita „psihologie individuală" concepută d< [Alfred Adjer^ nu se limitează – cum s-ar putea crede – la studiul individuIuTâzoTât, privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o fiinţă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit şi ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.           Tendinţa infatigabilă, de fapt patologică, a unora de a obţine şi exercita puterea, de a „dicta" celorlalţi, are la baza procesul inconştient al înlocuirii „complexului de inferioritate" printr-un „sentiment de superioritate" care, întotdeauna în dramatică opoziţie cu sentimentul de comuniune socială, ţinteşte la supremaţia personală, la subjugarea celorlalţi, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinţei de putere. Această tendinţă intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viaţă" al individului încă din primii 4-5 ani de viaţă, având la origine fie răsfăţarea de către părinţi a copilului, fie, dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelaţia familială.           Potrivit concepţiei lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în aşa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toţi cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea – precizează el – cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conştiinţa copilului sentimentul comuniunii sociale, cultivându-i ideea fundamentală că trăieşte într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.           Dacă mama (părinţii, în general) nu-şi îndeplineşte funcţia de a-i forma pe copii în perspectiva integrării sociale, atunci rolul acesteia trebuie asumat de grădiniţa de copii (şi, în general, de şcoală), care are de corectat greşelile comise de familie în formarea viitorilor adulţi şi membri egali ai unei societăţi democratice. ·           Alături de IndividuaJpsychologie în derschule (Leipzig, 1929), subintitulată „Vorlesungen fur Lehrer und Erzieher" („Prelegeri pentru cadrele didactice şi educatori"), ca şi de alte câteva cărţi ale lui Adler, cea de faţă, care reprezintă versiunea românească „princeps" a lucrării Die Seele des schwehrerziehbaren Schulkindes (Miinchen, 1930), constituie o contribuţie esenţială a psihologiei abisale la cunoaşterea psihicului copilului şi la practica psihopedagogică a remodelării acestui psihic în cazurile în care a suferit distorsiuni şi alterări dăunătoare atât pentru individ ca atare cât şi pentru societate.           Nu fără justificare l-a considerat Freud peAlfred Adler – după vestita „disidenţă" din 1911 – mai mult pedagog de^ât un psihanalist. „Psihanalizele" adleriene sunt prin'exceteirţâcolocvii psiho-pedagogice bazate pe o caracterologie originală (expusă sintetic în Cunoaşterea omului)1, cât şi pe o maieutică paideică de un echilibru absolut remarcabil.           Fostul discipol al lui Freud nu pregetă să polemizeze pe un ton fără cusur cu părintele psihanalizei, ori de câte ori o divergenţă ocazională de punct de vedere i-o cere, dar uneori ne putem mira că el nu observă complementaritatea celor două concepţii rivale.           Copiii-problemă de care Adler se ocupă în această carte provin de obicei din familii dezorganizate, sunt băieţi şi fete care se află uneori în pragul delincventei juvenile sau al prostituţiei, dacă nu cumva au şi intrat în „vizorul" poliţiei. Autorul profesează o psihologie profund empatică, sigură pe „diagnostice", dublată de o nu mai puţin comprehensivă pedagogie a delincventului în nuce. Optica descifrării cazuisticii este la Adler una prin excelenţă socială: „Bagajul ereditar al copilului – precizează el – nu prezintă importanţă pentru noi. Factorul ereditar nu se exteriorizează dacă nu găseşte la copil pregătit terenul social. Atunci când soluţionarea uneia din problemele copilului reclamă sentimentul de comuniune socială, constatăm o ezitare caracteristică. Iată-ne pe un teren solid; nu ne rămâne altceva de făcut decât să găsim cauza penţru care sentimentul de comuniune socială nu s-a dezvoltat mlhod normal. Nu vom întâlni extravaganţi, copiîproblemă, nevrotici, alcoolici, perverşi sexual, criminali sau candidaţi la sinucidere la care să nu fie cu putinţă să demonstrăm cu deplină certitudine că cu dau îndărăt din faţa soluţionării problemelor vieţii decâ [pentru ca nu au fost corect educaţi în sensul sentimentului de comuniune sociala. Este un punct de vedere care trebuie reţinut. Aici stă deosebirea fundamentală dintre noi şi alte şcoli psihologice"2.           Alfred Adler se dovedeşte un interlocutor excepţional în dialogurile psihopedagogice pe care le susţine, în stil socratic, nu doar cu cadrele didactice şi cu părinţii (în general cu educatorii), ci şi cu copiii, adică cu cei care reprezintă obiectul însuşi al actului educaţional. Acest Ulise al cunoaşterii metodice a omului a introdus în psihanaliză „calul troian" al pedagogiei şi a cucerit-o în beneficiul acesteia din urmă. Institutorii, profesorii, mai ales diriginţii, părinţii, dar şi educatorii de adulţi din toate domeniile (întreprinderi, armată, închisori etc), poliţiştii, ca să nu mai vorbim de scriitori, vor găsi în cărţile marelui emul al lui Freud o bogată sursă de informaţie despre psihicul omenesc şi modalităţile în care acesta poate fi armonizat pe criteriile unei existenţe demne şi utile pentru colectivitate.           Dacă unii exegeţi l-au comparat pe Alfred Adler cu Socrate, în favoarea socratismului său fiind invocate îndeosebi similitudini superficiale (pasiunea cu care Adler apărea în „agora", lipsa de entuziasm pentru exprimarea în scris etc.), în realitate „socratismul" său feste unul mai de adâncime, la el faimosul precept „cunoaşte-tepe tine însuti căpătând dimensiuni de natură socială şi devenind, cunaşteţi-vă/mii pe alţii^Îcesta este de altfel mesajul major al întregii sale opere. Până şi-simpla cunoaştere de sine este condiţionată de descifrarea propriilor relaţii sociale, ceea ce echivalează cu cunoaşterea semenilor cu care avem de-a face şi care au de-a face cu noi. Adler este profund convins – şi ne convinge şi pe noi – că nici un om nu poate fi înţeles fără a fi abordat prin prisma raporturilor intra şi extrafamiliale, larg sociale. Sentimentul de comuniune socială este la el un imperativ valabil în special pentru aleşii unui popor, ai unei naţiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine – scrie el —, voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii". Optică de care avem în prezent nevoie ca de aer curat.           Ca mai toate cărţile lui Adler, cea de faţă este şi ea un tezaur de înţelepciune şi o lecţie de optimism activ, de data aceasta pus în slujba redresării copiilor devianţi, cu „stilul de viaţă" alterat de un egoism devastator.           Dr. LEONARD GA VRILIU NOTE           1 A se vedea Alfred Adler, Cunoaşterea omului, traducere, studiu introductiv şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.           2 Citat din capitolul III al cărţii de faţă, p. 54. />           PREFAŢĂ           „Copilul este tatăl omului adult.           Maxima de mai sus îşi demonstrează întreaga sa valabilitate în psihologia individuală. Primii patru sau cinci ani de viaţă îi sunt copilului de ajuns pentru a-şi completa comportamentul său specific şi arbitrar legat de impresiile trăite. Acestea sunt determinate nu numai de valoarea dotării sale organice, ci şi de forţa şi diversitatea stimulărilor care acţionează din exterior. Începând cu această perioadă are loc asimilarea şi utilizarea experienţei trăite, desigur nu într-un mod capricios – şi încă şi mai puţin pe potriva unor pretinse legi ale cauzalităţii —, ci în funcţie de stilul de viaţă. Orice individ este, la urma urmei, determinat de structura stilului său de viaţă. Oe vectorii acestuia ascultă de acum înainte, pe toată durata existenţei sale, sentimentele, emoţiile, gândurile şi faptele omului. Astfel îşi începe opera sa creatoare, stilul de viaţă. În vederea înlesnirii activităţii sale sunt elaborate reguli, principii, trăsături de caracter şi o concepţie despre lume. Este stabilită o schemă bine determinată a apercepţiei1, iar concluziile, acţiunile proiectate sunt dirijate în consens cu această formă ideală finală la care se aspiră. Este menţinut doar ceea ce pe planul conştiinţei individului se dovedeşte că nu produce perturbări, încadrându-se într-o linie directoare dinainte fixată. Restul este dat uitării, se dizolvă pe nesimţite sau acţionează ca un model inconştient care, în cea mai mare parte, se sustrage înţelegerii raţionale. Profilul ultim al acestei scheme, fie că întăreşte liniile dinamice conştiente, fie că le anihilează sau le paralizează prin reacţiile sale, este întotdeauna determinat dinainte de către stilul de viaţă structurat în primii ani de existenţă.