Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

Argument în favoarea bunelor maniere   Am trecut de anul 2000, ba chiar şi de 21 decembrie 2012 (vă amintiţi de profeţia maya?) fără să fi venit sfârşitul lumii… Continuăm să trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziţi la imaginile cumplite din aşa-numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neaşteptate locuri de pe glob şi se înmulţesc îngrijorător. În discoteci, tinerii dansează pe mese… Alţii, care se autointitulează „Hell’s Angels”, pornesc noaptea pe motociclete având la bord casetofoane cu muzică heavy metal, raşi în cap sau cu plete, îmbrăcaţi în bluzoane de piele cu ţinte, pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în blugi şi cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de coşmar. Pe de altă parte, internetul şi reţelele sociale în special, accesibile până şi de pe telefonul mobil, ne dau posibilitatea comunicării nelimitate, transformându-ne însă, în mod paradoxal, în nişte autişti. Desigur, e vorba de o imagine trunchiată şi de o viziune catastrofică a societăţii în care trăim, dar nu putem să nu ţinem seama şi de această realitate. În astfel de condiţii, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rând pe sine.   Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Avem oare dreptul să considerăm tradiţiile ca fiind perimate sau depăşite? Fără îndoială că nu. Căci nimic nu e nou sub soare… Iată un vechi adevăr ce nu poate fi negat. Momente încordate în istoria omenirii au mai fost. Ele au trecut… dar bunele maniere au rămas. În toate timpurile, oamenii au avut tendinţa de a se opune legilor impuse de politeţe deoarece la prima vedere ele par restrictive şi de prisos. Sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar, după o scurtă experienţă de viaţă, fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile; dimpotrivă, ele contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.   Bunele maniere n-au fost adăugate în mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au rădăcini într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare şi etică, între frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Dar omul va învăţa să aibă un comportament natural şi agreabil, adică o purtare civilizată, numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului.   Pornind de la adevărul că fiecare dintre noi este unic şi de neînlocuit, putem afirma că orice om are dreptul de a fi respectat. Dar de acelaşi respect trebuie să se bucure şi cei din jur. Nu spun vorbe goale, am încercat să formulez astfel însuşi principiul pe care se bazează această carte. „Codul bunelor maniere” este alcătuit dintr-o mulţime de legi, de fapt de convenţii, având toate un numitor comun: a nu-l deranja pe semenul tău, ci a-l face să se simtă bine în preajma ta. Tot asta urmăreşte şi statul când emite legi şi decrete prin care se sancţionează diferite delicte civile. Oricine a greşit este pasibil de o pedeapsă mai mult sau mai puţin severă, în funcţie de gravitatea greşelii. Fie că a furat, fie că a călcat pe iarbă, fie că a traversat strada în locuri nepermise, orice om normal trăieşte cu frica de poliţistul ce poate răsări lângă el în orice clipă. La fel stau lucrurile cu legile şi regulile din cadrul „Codului bunelor maniere”, dar abaterile de la aceste norme nu sunt sancţionate de către autorităţi. Şi totuşi codul acesta este adesea respectat cu mai multă stricteţe decât legile statului. Explicaţia e foarte simplă. Dacă pentru delictele legiferate există un singur poliţist la zece mii de oameni, să zicem, pentru abaterile de la o comportare civilizată „poliţistul” se află în fiecare om înzestrat cu o minimă doză de bun-simţ. Nu există legi care să te pedepsească pentru că râzi zgomotos, pentru că vorbeşti continuu şi foarte tare, pentru că ţi-ai învăţat copilul să te strige de jos, din stradă (când locuieşti la etajul zece), sau pentru că stai nepermis de mult într-o vizită. Vine totuşi un moment în care te întrebi de ce nu mai eşti invitat în casa familiei X, unde te-ai simţit atât de bine. Vine o zi în care observi că vecinii te salută cu răceală, evitând să-ţi vorbească, şi chiar propriii tăi copii par jenaţi de modul în care te îmbraci sau mănânci şi în special de faptul că vorbeşti tot timpul… Niciodată nu e prea târziu să înveţi ceva bun de la alţii, însă cu cât vom învăţa mai devreme ce se cuvine şi ce nu, ce se cade şi ce nu, ce se face şi ce nu, cu atât viaţa noastră va fi mai ferită de surprize dezagreabile. Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu sărim peste o etapă obligatorie – aceea a cunoaşterii normelor conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să creeze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri. Educaţia ocupă de departe cel mai important loc. Vom vorbi despre rolul şi necesitatea ei într-un capitol separat. Dar buna creştere se dobândeşte şi din mass-media, şi chiar din aversiunea noastră faţă de oamenii cu o comportare dezagreabilă. Învăţăm, cum s-ar zice, din „exemple negative”. Când auzim pe cineva spunând bazaconii şi-l vedem cum se face de râs, roşim de multe ori în locul lui şi ne ferim ca de foc să-i urmăm exemplul. Iată-ne iar în faţa noţiunii atât de complicate de libertate. Fac ce vreau la mine acasă, sunt un om liber, spune câte un tânăr care îşi pierde nopţile dând petreceri ce durează până dimineaţa. Acest tânăr este într-adevăr un om „liber – prost-crescut”. Dar nici cei care, la cel mai mic zgomot în apartamentul vecin, bat în ţevi sau în pereţi nu sunt nişte oameni bine-crescuţi, pentru că intervin şi alte noţiuni ce caracterizează o fiinţă civilizată: simţul măsurii, toleranţa, îngăduinţa. Toate acestea se învaţă cu răbdare. Ajungem să înţelegem că o taină a vieţii – mult râvnită de însuşi Goethe – este echilibrul, pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care îl avem atât de puţini. Concluzia? Un om de bună-credinţă va învăţa bunele maniere cu multă conştiinciozitate, ca pe o limbă străină, fără să se jeneze că nu a ştiut până în acea clipă o anumită regulă de comportament. (De exemplu: a-ţi încrucişa tacâmurile în farfurie înseamnă că mai doreşti din felul respectiv!). Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. De multe ori oamenii trebuie să treacă singuri prin experienţe-limită. Cât de educativ ar fi, de pildă, dacă tânărului care ascultă muzică rap pusă la maximum, fără să-i pese de vecini, i s-ar pune să asculte de către aceştia, la fel de tare, la aceleaşi ore, o simfonie de Bruckner sau ceva asemănător! La început va fi nedumerit, apoi revoltat, dar până la urmă va înţelege ce este de înţeles… Sau când asistăm la un spectacol dezagreabil, oferit de un cumpărător nemulţumit care ţipă la vânzătoare, să ne gândim că şi noi am fost de curând într-o astfel de situaţie, dovedindu-ne la fel de penibili. Încă din şcoală se remarcă „glumeţii”, bufonii clasei, indivizii cu tupeu, şmecherii, obraznicii. Este adevărat că pentru scurtă vreme devin „eroi”, lideri, modele uşor de imitat. Dar un tânăr cu bun-simţ va înţelege repede că acest mod de comportament nu este ideal pentru a-ţi atrage respectul celor din jur. „Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare” – spune Geo Bogza într-o carte, iar una dintre condiţii este buna creştere. Bunele maniere mai înseamnă să rezişti unei tentaţii care te poate transforma din om cinstit într-un hoţ. Puţini ştiu că a găsi un portofel pe stradă şi a nu-l preda la Poliţie se cheamă furt. Cei mai mulţi îl consideră noroc… Hazardul nu trebuie să favorizeze infracţiunea şi abaterea de la regulile de bună comportare. Dacă eşti cu adevărat convins că trebuie să fii politicos oricând şi în orice ocazie, înţelegi adevărul fundamental cuprins în celebra inscripţie gravată pe faţada clădirii de la New College din Oxford: Manners make man – comportamentul îl face pe om. Bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte.   CAPITOLUL 1 Introducere în bunele maniere Cum au apărut bunele maniere sau despre obiceiuri Puţină istorie Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a simţit nevoia unor reguli pe care să le respecte toţi membrii dintr-o colectivitate, astfel ca traiul în comun să devină suportabil. În mod paradoxal, aceste reguli codificate şi învăţate nu limitează libertatea individului, ci, dimpotrivă, o lărgesc. Ştiind precis cum trebuie să se poarte în toate ocaziile vieţii, omul manierat capătă siguranţă de sine, scapă de complexe, este acceptat şi respectat de cei din jur; într-un cuvânt, devine mai liber. Bunele maniere au fost inventate la curţile regale şi adoptate de către aristocraţie, singura clasă aptă pe atunci să decidă dacă un anumit obicei era necesar şi să-l impună. De aceea, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, bunele maniere reprezentau un stil de viaţă particular. O dată cu apariţia burgheziei, ele încep să se generalizeze, devenind în zilele noastre norme unanim acceptate, însă, pe măsură ce societatea evoluează, unele dintre ele se dovedesc anacronice, după cum altele variază de la ţară la ţară. Se ştie, de altfel, că, pentru a intra în codul bunelor maniere, un obicei trebuie să fie supus mai întâi probei timpului, tocmai pentru că lucrurile se mai modifică. Până şi etimologia cuvântului etichetă, cu sensul cunoscut de toată lumea, este semnificativă din acest punct de vedere. Oricât de surprinzător ar părea, „eticheta” (ceea ce se cuvine) are la origine o interdicţie! În parcul de la Versailles, grădinarul-şef al lui Ludovic al XIV-lea a aşezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcate în picioare peluzele proaspăt însămânţate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată, în paranteză fie spus, în conflict cu regele, bietul om a obţinut din partea Majestăţii Sale un decret care prevedea respectarea „etichetelor”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent pentru a desemna o comportare conformă unor norme. Numeroase obiceiuri nu mai au de mult nicio legătură cu faptele care le-au generat. Cine se mai gândeşte astăzi, scoţându-şi pălăria, că reiterează gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir, îşi descopereau chipul spre a fi recunoscuţi de public? Ţări şi obiceiuri În Franţa salata e servită, în mod tradiţional, după felul principal şi se mănâncă cu furculiţa şi cuţitul. În Italia se bea cappuccino doar la micul dejun. La eschimoşi în cafea se pune sare! În Germania nu se mai sărută mâna femeilor, dar s-a extins deprinderea de a fi punctual, obicei devenit aproape o obsesie. Acest mic „amănunt” comentat de către un sociolog ar explica, în parte, uimitoarea prosperitate a Germaniei din ultimele decenii… Tot în această ţară, cu excepţia meselor oficiale şi a cazului când există personal de serviciu, invitaţii contribuie spontan la strânsul mesei, la spălatul vaselor – cu simplitate şi eficiență, fără ca stăpâna să se simtă jignita.   Mahatma Gandhi a fost întrebat odată ce părere are despre civilizaţia occidentală. - Cred că ar fi o idee foarte bună… a răspuns indianul.   În Cehia, unde curățenia din apartamente este impresionantă, gazda are pregătită pentru musafiri o adevărată colecţie de papuci comozi şi ieftini, şi nimeni nu se simte şocat că trebuie să se descalţe. În Canada, ca şi în alte părţi ale lumii, există obiceiul de a oferi flori în număr par. La noi, un buchet trebuie să aibă un număr de flori fără soţ (se spune că „gazda completează buchetul”) şi acest obicei autohton poate duce uneori la situaţii comice. Astfel, persoana care primeşte florile, uşor jenată, îi atrage atenţia musafirului venit din România care i-a oferit cinci trandafiri că a pierdut, probabil, o floare pe drum… În America se obişnuieşte ca, la masă, să se ţină furculiţa cu mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă stă ascunsă vederii, în poală. Văzându-i pe europeni cum mănâncă, mulţi americani îşi închipuie că sunt cu toţii stângaci! În Elveţia, seara, pe malul unui râu, într-un loc pustiu, am văzut o fetiţă care era neliniştită de faptul că nu găsea o cutie de gunoi în care să arunce ambalajul unei ciocolate – pentru că nu avea obiceiul să arunce ceva pe jos. Obiceiuri bune, obiceiuri proaste Oamenii au obiceiuri bune şi rele. Cum obişnuinţa este a doua noastră natură, acestea sunt foarte importante atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur. Dar… bunele obiceiuri respectate cu stricteţe ar face dintr-un om un sfânt şi dintr-o societate reală o lume utopică. Imaginaţi-vă o fiinţă umană care n-ar greşi niciodată cu nimic. După părerea mea ar fi un monstru, un robot. Ideal ar fi ca oamenii să ştie să-şi păstreze cât mai multe deprinderi bune şi să le corecteze pe cât posibil pe cele proaste. Dacă avem prostul obicei de a bea zece cafele pe zi şi de a fuma cinci ţigări dimineaţa, pe stomacul gol, asta ne priveşte personal. Vom vorbi aici doar de obiceiurile proaste care îi deranjează pe cei din jur. Nu trebuie să afli dintr-o carte că nu este politicos să faci vizite neanunţate, e de ajuns să te gândeşti că nici ţie nu ți-ar face plăcere, într-un moment când ai foarte multe treburi, să fii surprins de musafiri, oricât de dragi ţi-ar fi ei în alte împrejurări. Şi totuşi, acest prost obicei de-a intra la cineva cunoscut doar pentru că treci prin faţa casei există. Pe timpuri, a face cuiva o vizită neanunţată nu era deloc un gest nepoliticos, ci dimpotrivă… dar în alte vremuri oamenii aveau foarte mult timp liber; astăzi, din păcate, nu-l mai au. Foarte multe obiceiuri proaste apărute la noi se datorează sărăciei. Mă duc în vizită cu mâna goală, gazda nu mă tratează cu nimic; îmi fac loc cu coatele ca să obţin ceva mai bun şi mai ieftin într-un magazin; mă îmbulzesc să mă urc într-un autobuz supraaglomerat pe care l-am aşteptat o oră. Într-o ţară normală, în general, nu sunt pus în situaţia de a mă purta rău. Autobuzele vin la ora afişată aproape goale în staţie, există multe magazine ieftine, iar a duce un mic dar când mergi într-o vizită nu este o problemă. Dar dacă duc flori de plastic cuiva (ca să ţină mai mult) voi fi catalogat drept prost-crescut (la noi). Nu la fel în Japonia, unde florile artificiale împodobesc cele mai distinse case. Obiceiurile se schimbă la un om, şi chiar la un popor, ca şi hainele. Se păstrează cele frumoase şi se înlocuiesc cele urâte. Problema este însă mult mai complicată decât în cazul hainelor, căci e foarte greu să dezobişnuieşti pe cineva de un obicei prost. Cum să convingi un intelectual de excepţie că el este un „model” şi că nu are voie să apară în public mestecând gumă, de pildă? Cum să convingi un om care are prostul obicei să promită şi să nu se ţină de cuvânt (care nu respectă nici măcar ora pe care ţi-o fixează pentru o întâlnire) că acest „obicei” ar trebui schimbat? Mintea şugubeaţă a românului a inventat chiar un proverb original: „A promite e nobil, dar a te ţine de cuvânt e o prostie!” întâlnim la tot pasul astfel de situaţii. Am promis – şi ce dacă? Revolta pe care am simţit-o în tinereţe citind cuvintele rostite de Raymond Poincare (celebrul avocat, fratele matematicianului) la un proces în care a pledat la începutul secolului: Nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, mi s-a mai estompat. Cred că avea dreptate. Când vom lua lucrurile în serios, şi nu à la légère? Oare nu ar fi mai bine să nu promitem dacă nu avem certitudinea că ne putem ţine de cuvânt? De ce nu există la noi un proverb care să traducă exact înţeleptele cuvinte nemţeşti ein Mann, ein Wort? Îndrăznesc să afirm că expresia „Cuvântul e cuvânt!” nu a dispărut cu desăvârşire din vocabularul unui om manierat! Ar fi bine să ne-o reamintim când promitem ceva cuiva, nu numai când aşteptăm zadarnic răspunsul promis de altcineva.

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN de Lise Bourbeau   PREFATÃ   Carte pe care o citesti acum a fost scrisã special pentru tine. În mod inconstient, ai fãcut un gest care îti va transforma viata. Indiferent de motivul pentru care ai deschis cartea, fii sigur cã, pe mãsurã ce o vei citi, eu voi deveni buna ta prietenã. Voi fi mereu alãturi de tine, o datã de m-ai ales. Mi-am permis sã te tutuiesc ca sã mã simt mai aproape de tine. Si, ca prietenã, dorinta mea cea mai mare este aceea de a te ajuta. Voi încerca sã gãsesc un rãspuns la întrebãrile tale, sã te îndrum si sã te ajut sã descoperi marea bogãtie ascunsã în tine. Totusi, nu pot face nimic fãrã participarea ta. Dacã vrei sã citesti aceastã carte doar pentru a împodobi apoi cu ea biblioteca, înseamnã cã renunti sã te ajuti pe tine însuti. Trebuie sã te hotãrãsti acum. Metoda mea e simplã. Este suficient sã citesti cu atentie fiecare capitol si sã aplici, la nevoie, lectia învãtatã. Dupã fiecare capitol vei avea câteva exercitii de fãcut. Dacã urmezi îndrumãrile mele asa cum sunt prezentate, vei realiza foarte mult pentru tine însuti. Aceastã carte este rodul cercetãrilor, studiilor si observatiilor personale efectuate în ultimii nouãsprezece ani. Am experimentat eu însãmi toate notiunile descrise. Bucuria obtinutã a fost atât de mare, încât m-a convins sã învãt legile fundamentale ale vietii si apoi sã le cuprind într-o carte. Mii de oameni si-au schimbat viata învãtând sã se autodescopere si ei acum simt tot mai mult acea pace interioarã pe care, de multe ori, o credem inaccesibilã. Îti urez o cãlãtorie plãcutã în tine însuti. Nu te grãbi, nu sãri nici o etapã si vei face si tu multe descoperiri. Cu dragoste, Lise Bourbeau   Partea întâi LEGILE FUNDAMENTALE ALE VIETII CAPITOLUL 1 SCOPUL PRIMORDIAL AL FIINTEI UMANE   Te-ai întrebat vreodatã care este rostul tãu pe acest pãmânt? Care e scopul tãu ca fiintã umanã? Sunt atât de multi aceia care nu stiu acest lucru! Totusi, rãspunsul e simplu. Toti avem acelasi scop: acela de A EVOLUA. Tot ceea ce se numeste VIATÃ trebuie sã creascã. Priveste o clipã în jurul tãu: când o floare sau un copac înceteazã sã mai creascã, moare. Acelasi lucru e valabil si pentru noi. Fiecare om trebuie sã creascã si sã continue sã evolueze. A creste înseamnã pentru om „a creste în interiorul sãu”. Sufletul tãu e cel ce creste de-a lungul întregii vieti si nu corpul fizic. Dar cum ajungem sã crestem în acest fel? Iisus a fost cel care ne-a învãtat si ne-a transmis rãspunsul, afirmând cã cele douã adevãruri principale ale omului sunt DRAGOSTEA si CREDINTA. Nu pare ceva prea complicat, dar câtã vreme omul continuã sã-si creeze tot felul de probleme, neîntelegerea acestor douã legi va persista. Se spune cã atunci când omul va învãta sã se iubeascã pe sine si pe semenii sãi pe deplin, va ajunge sã stãpâneascã materia si prezenta lui pe pãmânt nu va mai fi necesarã. Pãmântul poate fi considerat o entitate în sine, adicã un suflet, o persoanã. Si el are responsabilitatea de a evolua. Fiecare om e o celulã a Pãmântului, tot asa cum corpul tãu e compus din milioane de celule. Dacã fiecare celulã a sãnãtoasã, vei avea un corp sãnãtos în care te vei simti bine. Acelasi lucru e valabil si pentru Pãmânt. Fiecãrui om îi revine sarcina de a se purifica, de a se mentine într-o bunã stare de sãnãtate fizicã, mentalã si emotionalã. Astfel, peste tot va domni armonia si pãmântul va deveni un loc prosper. Te afli aici, pe pãmânt, pentru a-ti supraveghea propria evolutie si nu pe a altora. Este inutil sã-ti folosesti energia pentru a-i judeca si a-i dirija pe altii. Existi pe pãmânt numai pentru tine. Pe parcursul cãrtii vei gãsi îndrumãri, implicatii si mijloace care-ti vor permite sã devii stãpân pe viata ta. Pe mãsurã ce în tine se vor dezvolta dragostea si credinta, vei degaja o asemenea energie, încât reactiile tale fatã de mediul înconjurãtor si cele ale mediului fatã de tine se vor transforma în întregime. Pãmântul sau societatea îsi mãsoarã gradul de dezvoltare dupã cel mai slab individ, tot asa cum un lant e la fel de puternic ca cea mai slabã verigã a sa. Multi afirmã cã existã evolutie pe pãmânt, cã lumea în ansamblul ei evolueazã. Totusi, ceea ce vedem în jurul nostru demonstreazã contrariul. Farmaciile, spitalele si azilurile se înmultesc, oamenii sunt tot mai bolnavi, au reale probleme fizice, sursele de informare în masã (televizorul, radioul, ziarele) ne prezintã zilnic noi si noi atrocitãti… Oare toate acestea reflectã evolutia? Omul are dreptate sã fie nesatisfãcut. Aceastã insatisfactie o trãiesti si tu, probabil, în prezent. Poate acesta este si motivul pentru care ai deschis aceastã carte. Stii cã existã în tine un vid pe care încerci în mod constant sã-l umpli. Dar cauti oare în locul potrivit? Nu trebuie sã privesti în jurul tãu, ci în tine. Marele tãu prieten este acolo. Este Dumnezeul tãu interior, care este acolo numai pentru tine, gata sã te îndrume, sã-ti vinã în ajutor. Sper cã din acest moment si pânã la sfârsitul cãrtii îl vei descoperi cu adevãrat si vei simti manifestãrile sale în tot ceea ce face. Si în acea clipã vei sti cã, prin puterea lui, vei putea realiza tot ceea ce vrei în viatã. Poate te întrebi: „Dar cum se face cã e, în acelasi timp, asa de simplu si atât de greu accesibil? Stiind cã omul poate face orice, de ce sunt atât de putini cei care, într-adevãr, realizeazã acest orice?”. Ai dreptate. În prezent, pe pãmânt, probabil cam 50% din oameni sunt în totalitate stãpâni pe viata lor… Dar pãstreazã-ti speranta, cãci începem sã ne trezim. Ne punem din ce în ce mai multe întrebãri si vrem sã mergem mai departe, fiind acum constienti cã mai existã si altceva. Trãim în epoca spiritualitãtii. Totusi, nu e usor pentru om sã meargã în profunzime. Pe de-o parte, e vorba de orgoliul lui foarte dezvoltat iar, pe de altã parte, îi e fricã… Frica de a descoperi un monstru în el însusi! De unde vine aceastã fricã? Poate din educatia primitã sau din altã parte, dintr-o viatã anterioarã. Dar asta nu conteazã. Lasã trecutul în urma ta. Trecutul e mort, nu-l poti schimba. Momentul cel mai pretios pentru tine este clipa prezentã. Iar viitorul depinde numai de tine, de aceea ce gândesti acum. Dacã esti abia la început în ceea ce priveste evolutia personalã, as vrea sã te previn cã vei simti o oarecare tulburare. Vei avea impresia cã temeliile fiintei tale se clatinã si cã totul se va prãbusi. Dar nu te nelinisti, este doar o iluzie. Aceastã tulburare este dovada cã se petrec anumite lucruri în forul tãu interior si cã te-ai decis sã „faci curãtenie”. Fie cã îti urmãresti atent gândurile, sau urmezi cursuri, citesti sau asculti, evoluezi si în acelasi timp, te purifici. Si pentru a te purifica mai mult, trebuie sã repeti anumite actiuni. Astfel accelerezi procesul de curãtire. Dau drept exemplu un pahar cu apã murdarã în care versi încet-încet apã limpede, curatã. Continuând acest procedeu, apa se purificã si obtii un pahar cu apã curatã. Este ceea ce se întâmplã si cu tine când cresti în interior. S-ar putea ca problemele tale sã ti se parã mai numeroase, s-ar putea sã te simti coplesit, dar nu e decât o iluzie; trebuie sã crezi cã eforturile tale sustinute vor fi rãsplãtite din plin. Fiinta umanã creste în acelasi fel ca tot ce existã pe pãmânt. Un copac prinde rãdãcini dintr-o micã sãmântã ascunsã în sol. Aceastã sãmântã trãieste în întuneric, umezealã, frig si e înconjuratã de o multime de forme de viatã subterane. În ciuda tuturor si fãrã voia ei, fãrã sã stie de ce, este atrasã în mod irezistibil de soare, de luminã. Nu se va afunda si mai mult în sol. Dimpotrivã, va creste se va elibera de învelisul sãu; va strãpunge stratul de pãmânt pentru a iesi la luminã. Odatã ajunsã la luminã, va creste în continuare si va ajunge un copac… Acelasi lucru se întâmplã si cu fiinta umanã. Sunt oameni care trãiesc încã în întuneric. Ei nu stiu cã mai existã si altceva. Nu vãd. Dacã li se vorbeste despre luminã, dacã li se aratã aceastã luminã, pentru ei nu existã asa ceva. Dimpotrivã, omul care a decis sã creascã în interior se gãseste la nivelul iesirii din pãmânt. El începe sã vadã lumina. El se îndreaptã spre luminã. Cu cât urcã mai mult, cu atât mai mult simte cãldura sa si cu cât va urca mai mult, cu atât va fi mai încãlzit si luminat. Ca orice persoanã ce evolueazã, vei trãi momente dificile. Când esti plin de orgoliu, ti-e greu sã admiti cã si altii au dreptate. Nu vrei sã recunosti cã poate altii au gãsit deja rãspunsul! De multe ori vei dori sã îi schimbi pentru a-ti demonstra cã ai dreptate. Este si asta o probã de trecut. Dar meritã efortul; cu cât vei reusi sã-ti stãpânesti mai mult orgoliul, cu atât vei reusi sã stãpânesti mai bine situatiile exterioare. Si acest efort te va face sã te înalti cãtre luminã, cãtre fericire. Putem compara evolutia interioarã cu o ranã de pe corp. Pentru a grãbi vindecarea rãnii, se aplicã o alifie care provoacã, în general, o durere si mai mare decât durerea provocatã de rana propriu-zisã. Acest rãu serveste la vindecarea rãnii. Stim cã în câteva minute va începe cicatrizarea. Acelasi lucru se întâmplã în interiorul tãu când începi sã cresti, sã te purifici, sã te descoperi. Durerea este realã, dar trecãtoare si nu-ti va face decât bine. Dacã simti durere, e un semn cã rezisti. Eziti sã te lasi în voia schimbãrii. Dacã îmi spui cã nu ai toate relatiile pe care le doresti, cã nu ai dragoste, sãnãtate si nici banii de care ai nevoie, o sã-ti rãspund: „De vreme ce-ti lipsesc atâtea, ce ai de pierdut?”. Înceteazã sã opui rezistentã si lasã-te în voia schimbãrii. Spune-ti cã ai totul de câstigat încercând ceva nou. Evolutia ta se va resimti si rãul va fi mult mai putin dureros. Întotdeauna, cei care rezistã mai mult vor avea mai mult de suferit. Cu cât rezisti mai mult, cu atât persistã rãul. Cu cât opui rezistentã la ceva, cu atât sunt mai multe sanse ca situatia respectivã sã se repete. Rezistenta e mai accentuatã la cei cu un caracter mai puternic. Vor avea de lucru de douã ori mai mult. Dar ceea ce conteazã acum esti tu. Continuã-ti drumul; persevereazã, câstigã mici victorii în fiecare zi si, treptat, vei ajunge sã realizezi tot ce-ti doresti. Cuvântul Dumnezeu va fi deseori mentionat pe parcursul cãrtii, ca si câteva pasaje din învãtãturile lui Iisus, dar nu te speria, aceasta nu este o carte despre religie. Existã o singurã religie în aceastã lume: aceea a iubirii de sine si fatã de cei apropiati, aceea de a-i accepta pe oameni asa cum sunt. Nu-l poti renega pe Dumnezeu pentru cã tu esti una din manifestãrile Sale, la fel ca tot ce este pe pãmânt. Pentru a ajunge sã fii stãpân pe viata ta, trebuie sã devii mai constient. Nivelul constiintei umane e atât de slab, încât cea mai mare parte a timpului omul nu stie cu adevãrat ce spune, ce face si ce gândeste; totul se întâmplã în mod mecanic. De câte ori pe zi ti se întâmplã sã-ti pui întrebãri înainte de a spune sau a face ceva? E timpul sã devii mai constient de viata ta! Tot ceea ce percepi cu ajutorul simturilor – ce vezi cu ochii, ce auzi cu urechile – e doar o iluzie. Realitatea este ceea ce se întâmplã în lumea invizibilã. Înainte de a fi vizibil, orice trece prin planul invizibil. Nimic pe pãmânt nu existã fãrã sã fi fost imaginat, gândit sau visat. Aceasta e marea putere a fiintei umane. Entitãtile din lumea mineralã (rocile), vegetalã (plantele) si animalã nu au capacitatea de a crea. Singura entitate de pe pãmânt care poate crea este omul. El a atins un grad de constiintã mai ridicat decât celelalte trei regnuri: a ajuns sã fie constient de Dumnezeu, de unde vine si încotro de îndreaptã. Acum e vremea sã se îndrepte cãtre al cincilea regn, regnul divin. Se spune cã omul a fost creat dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu; ce trebuie sã întelegem din asta? Dumnezeu a creat pãmântul si tot ce existã în cosmos. Fiind o manifestare a lui Dumnezeu, tu esti Dumnezeul din lãuntrul tãu, deci poti realiza cât El. Poti crea orice în aceastã lume. De ce n-ai fãcut-o pânã acum? Pentru cã nu vedeai. Aceasta este marea gresealã a fiintei umane: necunoasterea, neacceptarea acestei mari puteri. Pe mãsurã ce vei îndeplini acte de credintã, vei începe sã realizezi lucruri extraordinare si sã întelegi ce înseamnã toate acestea. Vei întelege si sensul cuvintelor urmãtoare: omul devine ceea ce gândeste. Gândul e o imagine pe care o trimiti în lumea invizibilã. Creând aceastã imagine, hrãnind-o cu puterea ta, tu îi dai viatã. Gândul se alimenteazã din sentimentele si emotiile tale. Si, în final, tu îl faci sã fie vizibil în plan fizic. Cosmosul îsi are legile sale. Si, urmând aceste etape, tu poti determina sã se întâmple ceea ce vrei. Începi pe plan mintal, continui pe planul emotional, apoi ajungi în planul fizic. Dar, înainte de a începe, trebuie sã devii constient, pentru cã cea mai mare parte a timpului ignori ceea ce gândesti. Gândurile tale sunt atât de inconstiente, încât provoci lucruri pe care nu le doresti sau care-ti sunt chiar agreabile. În plus, nu vei rezolva nimic dând vina pe altii – si acestia nu au, întradevãr, nici o vinã. Singurul rãspunzãtor de ceea ce ti se întâmplã esti tu. Acceptând ideea cã ai materializat anumite lucruri, bune sau rele, prin tine însuti si cã ai o mare putere, nu e minunat sã-ti dai seama cã poti sã-ti folosesti energia pentru a face sã ti se întâmple numai lucruri bune? Ar fi de-a dreptul descurajant sã te gândesti cã tot ce ti se întâmplã are o cauzã exterioarã! Dacã te simti nefericit si crezi cã altii sunt rãspunzãtori pentru asta, ar trebui sã ai rãbdare pânã când ei îsi schimbã ideile pentru a deveni fericit! Dacã esti bolnav si dai vina pe diverse lucruri (ereditate, temperaturã etc.), ar trebui din nou sã astepti ca toate conditiile exterioare sã se schimbe pentru ca sã te faci bine. Vei astepta oare atâta vreme? N-ar fi mai bine sã-ti iei soarta în propriile mâini? Gândeste-te, dureazã numai un minut sã vizualizezi fericirea! Corpul tãu se va resimti imediat. Tot un minut dureazã sã-ti spui: „Bietul de mine, nimeni nu mã iubeste” si fericirea ta   s-a volatilizat încã de la începutul acestui gând. Dureazã numai o clipã sã încetezi sã mai critici, sã râzi sau sã iubesti. De la o clipã la alta observi cã tu esti acela care-si schimbã propria viatã. Îti croiesti viata în functie de ceea ce decizi sã vezi cu ochii, când, în realitate, trebuie sã încerci sã vezi cu ochii din lãuntrul tãu. Cautã frumusetea dincolo de urâtenie, cautã dragostea dincolo de criticã. Vei face astfel un pas cãtre întelegere. A evolua înseamnã a deveni o fiintã spiritualã, o fiintã care vede dragostea (pe Dumnezeu) peste tot. Opreste-te pentru câteva secunde; fã câtiva pasi în interiorul tãu si observã care sunt gândurile tale cele mai frecvente în cursul unei zile. Ti se întâmplã des sã spui „durerea mea de cap”, „durerea mea de spate”, „problema mea”? Vezi, îi dai atâta atentie, pui în ea atâta energie, încât durerea din tine persistã. Devii ceea ce gândesti! Când te afli în compania unor prieteni sau a unor oameni pe care-i iubesti, despre ce vorbesti? Doar pomenesti despre problemele tale sau încerci sã gãsesti o solutie? Si cum îti petreci timpul liber? Urmãresti la TV emisiuni constructive, care te ajutã sã te îmbogãtesti spiritual, sau alegi filme care te fac sã trãiesti sentimente de neliniste sau invidie? Viata de pe ecran deformeazã realitatea. Si ce citesti de obicei? Articole din care înveti ceva sau vestile proaste? Devii ceea ce lasi sã intre în constientul si subconstientul tãu. Nu trãiesti pe pãmânt pentru a trãi în bogãtie sau în mizerie, în popularitate sau in anonimat, muncind sau stând în somaj. Existi pe pãmânt pentru „a fi”, pentru a-ti dezvolta individualitatea, eul superior. Majoritatea oamenilor sunt preocupati de personalitatea lor. Personalitatea este ceea ce se percepe din interiorul unei persoane. Trebuie sã stim cum sã trecem dincolo de aceastã personalitate pentru a ajunge la individualitatea noastrã. Iatã un exercitiu care a fost mentionat si în prefatã. Vei gãsi unul la sfârsitul fiecãrui capitol. Dacã vrei într-adevãr sã te ajuti pe tine însuti, te sfãtuiesc sã le acorzi multã atentie. Ia o foaie de hârtie si scrie tot ce îti amintesti cã ai fãcut în ultima sãptãmânã. Lucrurile pe care le-ai fãcut în mod constient, pentru tine, care te-au ajutat sã te simti bine, te-au fãcut sã simti o anumitã bucurie. Lucrurile pe care le-ai fãcut pentru altii, mentionând dacã le-ai înfãptuit de bunãvoie sau ceea ce te-a îndemnat sã le faci. Numeste toate persoanele pe care le-ai judecat sau criticat în cursul sãptãmânii, pe cele care au spus sau au fãcut lucruri care nu ti-au plãcut si pe care ai fi preferat ca ele sã le fi spus sau fãcut altfel. Scrie tot ce-ti amintesti. Îti sugerez sã rostesti afirmatia de mai jos ori de câte ori te vei gãsi singurã cu gândurile tale, pânã când vei fi pregãtitã sã treci la capitolul urmãtor.

 Capitolul I Apanajul regilor  Ţelul suprem în viaţă nu este a cunoaşte, ci a înfăptui. - Thomas Henry Huxley Auzisem de el cu multe luni în urmă. Se spunea că era tânăr, bogat, sănătos, fericit şi realizat. Trebuia însă să mă conving cu ochii mei. L-am urmărit îndeaproape când ieşea din studioul de televiziune şi l-am urmat apoi timp de câteva săptămâni, observând cum îi sfătuia pe toţi, de la preşedintele ţării până la indivizi cu suferinţe psihice. L-am văzut discutând cu dieteticieni, antrenori, lucrând cu sportivi şi copii handicapaţi care se antrenau. Părea incredibil de fericit şi profund îndrăgostit de soţia lui când călătoreau împreună prin ţară şi prin lume. Şi când terminau, era momentul să ia avionul înapoi spre San Diego ca să petreacă ceva timp acasă cu familia în castelul lor cu vedere spre Oceanul Pacific. Cum se face că puştiul acesta de 25 de ani, având ca studii doar liceul, a reuşit să realizeze atâtea într-un timp atât de scurt? Doar cu trei ani în urmă locuia într-un apartament de burlac de numai 12 mp şi îşi spăla vasele în cada de la baie. Cum a ajuns dintr-o persoană extrem de nefericită, cu 15 kg peste greutatea normală, cu relaţii sporadice şi perspective limitate, la individul respectat, sănătos, aflat în centrul atenţiei, cu relaţii importante şi oportunitatea succesului nelimitat. Totul părea atât de incredibil şi totuşi, ceea ce mă uimea cel mai mult era faptul că mă identificam cu el. Povestea „lui" este de fapt povestea mea.   Nu vreau să spun, desigur, că viaţa mea este un model de reuşită. Este limpede că nu toţi avem aceleaşi vise şi idei legate de ceea ce vrem să înfăptuim. În plus, mi-e foarte clar că măsura reuşitei personale nu este dată de cei pe care îi cunoşti, locurile unde te duci şi ceea ce ai. Pentru mine succesul reprezintă străduinţa continuă de devenire. Este oportunitatea de a te dezvolta pe plan emoţional, social, spiritual, fizic, intelectual şi financiar şi, în acelaşi timp, de a contribui pozitiv la altele. Drumul către succes este mereu în devenire. Este un drum într-o continuă îmbunătăţire şi nu un ţel care trebuie atins.   Ceea ce vreau să vă spun este simplu. Aplicând principiile pe care le veţi afla din această carte, eu am reuşit să-mi schimb nu doar felul în care mă vedeam pe mine însumi, ci şi rezultatele pe care le obţineam în viaţă, şi am reuşit să fac acest lucru într-o mare şi vizibilă măsură. Scopul acestei cărţi este să vă împărtăşesc cum am reuşit să-mi schimb viaţa în bine. Sper sincer ca tehnologiile, strategiile, abilităţile şi filosofiile pe care le veţi găsi în aceste pagini să vă însufleţească cu tot atâtea puteri cu care m-au însufleţit şi pe mine. Puterea magică de a face vieţile noastre aidoma celor mai frumoase vise dormitează undeva în noi. E timpul să o slobozim.   Când mă gândesc la viteza cu care am reuşit să-mi transform visele în realitatea pe care o trăiesc astăzi nu-mi pot stăpâni sentimentele de recunoştinţă şi respect. Şi totuşi sunt departe de a fi unic. Adevărul este că trăim într-o vreme în care mulţi oameni sunt capabili să realizeze peste noapte lucruri de neînchipuit, să aibă reuşite de neimaginat în alte timpuri. Gândiţi-vă la Steve Jobs! Era un puştan cu blue jeans, fără un ban în buzunar căruia i-a venit ideea să facă un HC (home computer) şi a reuşit să clădească o companie Fortune 500 mai repede decât a făcut-o cineva vreodată. Gândiţi-vă la Ted Turner! S-a ocupat de un domeniu care abia dacă exista - televiziunea prin cablu - şi a clădit un imperiu. Gândiţi-vă la oameni din lumea spectacolului - Steven Spielberg sau Bruce Springsteen - sau din lumea afacerilor - Lee Iacocca sau Ross Perot. Ce altceva au ei în comun în afară de succes uimitor, extraordinar? Răspunsul este, desigur ... putere.   Puterea este un cuvânt care provoacă emoţie. Reacţiile oamenilor la auzul acestui cuvânt sunt diferite. Pentru unii, puterea are o conotaţie negativă. Unii sunt ahtiaţi după putere. Alţii se simt ca şi când ar fi contaminaţi de ea, ca şi când puterea ar fi ceva corupt şi suspect. De câtă putere aveţi nevoie? De câtă putere credeţi că ar fi drept să dispuneţi ca să obţineţi ceva sau să vă dezvoltaţi? Ce înseamnă, de fapt, pentru voi, puterea?   Nu mă gândesc la putere ca la ceva cu care să cotropesc un popor. Nu mă gândesc la ea ca la ceva care să fie impus cu forţa. Şi nici pe voi nu vă sfătuiesc să o consideraţi astfel. Acel fel de putere rareori are viaţă lungă. Dar trebuie să fiţi conştienţi de un lucru: puterea este o constantă în lume. Vezi lucrurile prin prisma ta sau altcineva îţi spune ce să vezi. Faci ceea ce crezi tu de cuviinţă sau dai curs unor fapte pe care ţi le impune altcineva. Pentru mine, puterea înseamnă, de fapt, capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doreşti cel mai mult şi, pe parcurs, să creezi valori pentru alţii. Puterea înseamnă capacitatea de a-ţi schimba viaţa, de a vedea lucrurile prin prisma ta, de a face în aşa fel încât circumstanţele să fie în avantajul tău şi nu împotriva ta. Adevărata putere este împărtăşită şi nu impusă. Este capacitatea de a defini nevoile umane şi de a le rezolva - nevoile tale şi ale celor la care ţii. Este capacitatea de a orienta propriul tău regat - propriile tale procese mentale, propriul tău comportament - astfel încât să obţii chiar rezultatele pe care le doreşti.   De-a lungul istoriei, puterea de a ne controla viaţa a luat forme diferite şi contradictorii. În vechime, puterea nu era decât o rezultantă fiziologică. Cel care era mai tare şi mai rapid dispunea de puterea de a-şi organiza atât propria viaţă, cât şi pe a acelora din jurul său. Pe măsura dezvoltării civilizaţiei, puterea era o rezultantă a ceea ce se moştenea. Regele, înconjurat de simbolurile regatului său, domnea cu o autoritate de netăgăduit. Alţii îşi trăgeau puterea din asocierea cu el. Mai apoi, la începuturile Erei Industriale, capitalul însemna puterea. Cei care aveau acces la el dominau procesul industrial. Aceste fapte încă mai sunt valabile. E mai bine să ai capital decât să nu ai. E mai bine să ai putere fizică decât să nu ai. Cu toate acestea însă, în ziua de azi, una dintre cele mai bogate surse de putere o constituie cunoaşterea specializată.   Cei mai mulţi dintre noi ştim că trăim în epoca informaţiei. Nu mai suntem o cultură industrială în primul rând, ci una comunicaţională. Trăim vremuri în care idei, mişcări şi concepte noi schimbă totul de la o zi la alta, indiferent dacă este vorba de ceva profund cum e fizica cuantică sau ceva modern cum este hamburgerul cel mai bine vândut. Dacă este ceva ce caracterizează cel mai bine lumea modernă, acesta este şuvoiul masiv de informaţii, aproape de neînchipuit - care generează un torent de schimbări. Din cărţi şi filme, difuzoare şi CD-uri, aceste informaţii noi vin ca un puhoi de date pentru ca noi să le vedem, să le pipăim şi să le auzim. În societatea de azi, cei care au informaţiile şi mijloacele de a comunica sunt precum regii de odinioară: au puterea nemărginită. Aşa cum scria John Kenneth Galbraith: „Banul este combustibilul societăţii industriale. Dar în societatea bazată pe informaţie, combustibilul, puterea sunt reprezentate de cunoaştere. Este evidentă o nouă structură socială: clasa celor care posedă informaţia şi cei care trebuie să funcţioneze pe baza ignoranţei. Această nouă clasă îşi trage puterea nu din bani, nici din terenuri, ci din cunoaştere."   Interesant de remarcat este faptul că, în zilele noastre, secretul puterii este la îndemâna noastră, a tuturor. Dacă în vremurile medievale nu erai rege, nici că puteai deveni prea uşor. Dacă la începutul revoluţiei industriale nu aveai capital, şansele să-l obţii erau destul de reduse. Dar în ziua de azi, orice puştan îmbrăcat în blue jeans poate crea o corporaţie care să schimbe faţa lumii. În lumea modernă, informaţia este apanajul regilor. Cei care au acces la anumite forme de cunoştinţe specializate se pot schimba pe ei înşişi şi, în multe privinţe, întreaga noastră lume.   Mai rămâne de lămurit un lucru. Sigur că în Statele Unite tipurile de cunoştinţe de specialitate necesare îmbunătăţirii traiului nostru sunt la îndemâna oricui. Ele se găsesc în toate magazinele de cărţi, de casete video şi în biblioteci publice. Se pot obţine de la conferinţe, seminarii şi cursuri. Cu toţii dorim să reuşim. Lista cărţilor cu cel mai mare succes la public este plină de recomandări pentru atingerea desăvârşirii: Director la minut, În căutarea desăvârşirii, Megatendinţe, Ceea ce nu vă învaţă la Facultatea de Afaceri Harvard, Punte către nemurire... şi lista continuă. Acolo sunt informaţiile. Cum se face, aşadar, că unii au reuşite fabuloase în timp ce alţii de-abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta? De ce nu suntem cu toţii viguroşi, fericiţi, bogaţi, sănătoşi şi realizaţi?   Adevărul este că, până şi în epoca informaţiei, nu este suficient să deţii această informaţie. Dacă ne-ar fi de ajuns să avem doar ideile şi o gândire pozitivă, atunci am avea fiecare câte un poney în copilărie şi am duce un „trai de vis". Acţiunea este aceea care conduce la rezultate. Cunoştinţele constituie doar puterea potenţială, până când intră pe mâna cuiva care ştie să se mobilizeze şi să acţioneze. De fapt, definiţia literală a cuvântului putere este „capacitatea de a acţiona".   Tot ceea ce facem în viaţă este determinat de felul în care comunicăm cu noi înşine. În lumea modernă, calitatea vieţii este dată de calitatea comunicării. Ceea ce ne imaginăm şi ceea ce ne spunem în sinea noastră, cum ne mişcăm şi cum ne folosim muşchii corpului şi expresia chipului nostru vor determina cât vom folosi din ceea ce ştim.   Adeseori ne pomenim prinşi în capcana mentală de a vedea oameni cu realizări extraordinare şi de a crede că au ajuns aşa cum sunt pentru că ar avea vreun har anume. Cu toate acestea, la o privire mai atentă se dovedeşte că marele har pe care îl au acei oameni cu realizări extraordinare este capacitatea de a acţiona. De fapt, şi alţi oameni aveau aceleaşi cunoştinţe pe care le avea şi Steve Jobs. Şi alţi oameni în afară de Ted Turner şi-or fi dat seama de uriaşul potenţial economic al televiziunii prin cablu. Dar Turner şi Jobs au fost capabili să acţioneze, şi prin aceasta au schimbat modul în care mulţi dintre noi percep lumea.   Cu toţii producem comunicare sub două forme prin care este modelată experienţa vieţii noastre. Este vorba, în primul rând, de comunicări interioare: acele lucruri pe care ni le imaginăm, ni le spunem şi le simţim în sinea noastră. Urmează comunicările exterioare: cuvinte, tonalităţi, expresii faciale, atitudini ale corpului nostru şi acţiuni fizice prin care comunicăm cu lumea noastră exterioară. Fiecare act de comunicare pe care îl facem reprezintă o acţiune, o cauză pusă în mişcare. Şi toate comunicările au un efect anume asupra noastră şi asupra altora.   Comunicarea înseamnă putere. Aceia care stăpânesc folosirea ei cu efect îşi pot schimba propria lor experienţă în legătură cu lumea şi experienţa lumii în legătură cu ei. Orice fel de comportament şi de sentimente îşi află sorgintea într-o formă de comunicare. Aceia care afectează gândurile, sentimentele şi acţiunile celor mai mulţi dintre noi sunt cei care ştiu cum să folosească acest instrument al puterii.   Gândiţi-vă la oamenii care au schimbat lumea în care trăim: John F.Kennedy, Thomas Jefferson, Martin Luther King, Jr., Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill, Mahatma Gandhi. Cu mult mai puţină simpatie, gândiţi-vă chiar la Hitler. Ceea ce aveau în comun toţi aceştia era faptul că erau maeştri în arta comunicării. Ei erau în stare să scoată viziunea din mintea lor - indiferent dacă aceasta era să transporte oameni în spaţiu sau să creeze un al Treilea Reich încărcat de ură - şi să o comunice altora cu atâta fidelitate încât puteau influenţa felul în care masele gândeau şi acţionau. Ei au schimbat lumea prin puterea lor de comunicare. La urma urmei, nu acelaşi lucru fac un Spielberg, un Springsteen, un Iacocca, un Fonda sau un Reagan, spre deosebire de alţii? Nu sunt ei oare maeştri în arta comunicării umane sau influenţării oamenilor? Dar aşa cum aceşti oameni sunt capabili să pună în mişcare masele prin intermediul comunicării, tot cu ajutorul acestui instrument ne punem şi noi în mişcare.   Nivelul măiestriei voastre de comunicare în lumea exterioară va determina nivelul succesului cu alţii - din punct de vedere personal, afectiv, social şi financiar. Ceea ce este şi mai important, nivelul succesului pe care îl trăiţi înlăuntrul vostru - fericirea, bucuria, extazul, dragostea sau orice altceva vă doriţi - este rezultatul direct al modului în care comunicaţi cu voi înşivă. Felul în care simţiţi nu este rezultatul a ceea ce se întâmplă în viaţa voastră - ci interpretarea a ceea ce se întâmplă. Vieţile oamenilor realizaţi ne-au demonstrat în repetate rânduri felul în care calitatea traiului nostru este determinată nu de ceea ce ni se întâmplă, ci de modul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă.   Doar tu poţi decide ce să crezi şi cum să acţionezi pe baza căilor pe care le alegi pentru a-ţi înţelege viaţa. Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi. La cei mai mulţi dintre noi acest proces de interpretare a devenit un automatism, dar suntem capabili să preluăm din nou conducerea şi să schimbăm imediat experienţa noastră faţă de lume.   Această carte este despre întreprinderea de acţiuni congruente, concentrate, susţinute care să ducă la rezultate copleşitoare. De fapt, dacă ar fi să vă spun în două cuvinte despre ce este această carte, v-aş spune: despre rezultate! Gândiţi-vă la acest lucru. Nu asta ne interesează pe noi? Poate vreţi să vă schimbaţi felul de a gândi despre voi şi lumea care vă înconjoară. Poate vreţi să ajungeţi să comunicaţi mai bine, să dezvoltaţi o relaţie mai afectuoasă, să puteţi învăţa mai repede, să fiţi mai sănătos sau să câştigaţi mai mulţi bani. Puteţi face toate aceste lucruri pentru voi înşivă, ba chiar mai mult, folosind eficient informaţiile din această carte, înainte însă de a obţine noi rezultate trebuie să fiţi conştienţi că obţineţi deja nişte rezultate. Poate că nu sunt tocmai rezultatele pe care le doriţi. Mulţi dintre noi consideră că starea noastră de spirit şi mai tot ce se petrece în mintea noastră sunt lucruri care nu se află sub controlul nostru. Adevărul este însă că vă puteţi controla activităţile mentale şi modul în care reacţionaţi, până la un nivel pe care înainte nu îl credeaţi posibil. Dacă sunteţi deprimaţi, voi sunteţi aceia care aţi creat şi produs ceea ce numiţi deprimare. Dacă sunteţi extaziat, şi această stare tot voi aţi creat-o.   Este important să ţineţi minte că stări cum este deprimarea nu vi se întâmplă. Nu „vă molipsiţi" de deprimare. O creaţi chiar voi, ca pe oricare rezultat din viaţa voastră, prin acţiuni fizice şi mentale specifice. Trebuie să vă spuneţi vouă înşivă anumite lucruri pe tonurile de voce potrivite. Trebuie să adoptaţi o postură şi un fel de a respira specifice. De exemplu, dacă vreţi să fiţi deprimaţi, ajută extraordinar de mult dacă lăsaţi umerii să vă cadă şi vă uitaţi numai în jos. Vă mai ajută şi dacă vă puneţi tristeţe în voce şi vă gândiţi la cele mai prăpăstioase scenarii legate de viaţa voastră. Şi dacă vă scufundaţi biochimia în amărăciune mâncând prost sau folosiţi din greu alcool sau droguri, vă ajutaţi corpul în scăderea glicemiei şi astfel deprimarea este garantată.   Ceea ce vreau eu să vă spun este simplu: ca să ajungi la deprimare trebuie să depui efort. Este o muncă grea şi este nevoie să faci un anume tip de efort. Unii oameni creează această stare atât de des încât pentru ei nu mai este atât de greu s-o obţină. De fapt, ei au legat adesea acest tipar de comunicare interioară de tot felul de evenimente exterioare. Sunt unii care trag atâtea foloase secundare - atenţie din partea celor din jur, compătimire, dragoste ş.a.m.d. - încât adoptă acest stil de comunicare ce a devenit starea lor naturală de spirit. Alţii s-au complăcut atât de mult timp în această stare încât chiar se simt bine astfel. Chiar se identifică cu ea. Putem totuşi să ne schimbăm acţiunile noastre fizice şi mentale schimbându-ne astfel imediat şi stările afective şi comportamentul.   Te poţi extazia adoptând imediat punctul de vedere care generează acea stare de spirit. Îţi poţi imagina lucrurile care generează acest sentiment. Poţi schimba tonul şi conţinutul dialogului tău interior cu tine însuţi. Poţi adopta posturile şi tipurile de respiraţie specifice care să genereze acea stare în corpul tău şi, gata! Ai atins starea de extaz. Dacă doreşti să fii compătimitor nu trebuie decât să îţi schimbi acţiunile mentale şi fizice pe care le cere starea de compătimire. Acelaşi lucru este valabil şi când este vorba de dragoste sau oricare altă emoţie.   Poţi compara procesul de generare a stărilor afective controlându-ţi comunicarea interioară cu munca depusă de un regizor. Pentru a obţine exact rezultatele pe care le aşteaptă, regizorul unui film manevrează tot ceea ce vezi şi auzi. Dacă vrea să te înspăimânte, dă sunetul mai tare şi foloseşte câteva efecte speciale pe ecran tocmai la momentul potrivit. Dacă vrea să te însufleţească, va potrivi muzica şi luminile şi orice se vede pe ecran ca să obţină acel efect. Un regizor poate face o comedie sau o tragedie pornind de la aceeaşi întâmplare, în funcţie de ceea ce hotărăşte să se petreacă pe ecran. Şi voi puteţi face acelaşi lucru pe ecranul minţii voastre. Vă puteţi regiza activitatea mentală, care este temelia oricărei acţiuni fizice, cu aceeaşi pricepere şi putere. Puteţi mări volumul sunetului şi lumina mesajelor pozitive din creierul vostru şi puteţi slăbi lumina şi sunetul imaginilor negative. Vă puteţi conduce creierul cu priceperea cu care Spielberg sau Scorsese îşi conduc platoul de filmare.   Unele lucruri pe care le veţi afla în continuare par greu de crezut. Probabil nu vă vine să credeţi că există un fel de vă uita la cineva şi de a-i citi exact gândurile sau de a-ţi chema instantaneu la ordin cele mai puternice resurse. Dar dacă acum o sută de ani cineva ar fi îndrăznit doar să sugereze că omul va păşi vreodată pe Lună, ar fi fost luat drept nebun, lunatic. (De unde oare credeţi că se trage cuvântul?)   Dacă cineva ar fi spus că era posibil să se parcurgă drumul de la New York la Los Angeles în numai 5 ore, ar fi fost privit ca un visător cu mintea dusă. Dar nu a fost nevoie decât de tehnologii specifice avansate şi de aplicarea unor legi ale aerodinamicii pentru ca aceste lucruri să devină realitate. În prezent, o companie aerospaţială lucrează chiar la un vehicul care, zic ei, peste zece ani va transporta oameni de la New York în California în doar 12 minute. Tot astfel, din această carte veţi afla „legile" Tehnologiilor de Performanţă Optimă (Optimum Performance Technologies) care vă vor permite accesul la nişte resurse de care nu aţi fi fost vreodată conştienţi că le aveţi. „Pentru fiecare efort susţinut există o răsplată înzecită. "— Jim Rohn   Oamenii care au atins desăvârşirea urmează o cale sigură către succes. Eu o numesc Formula Succesului Suprem. Primul pas pe această cale este să îţi conştientizezi rezultatul, adică să-ţi defineşti precis ceea ce vrei. Al doilea pas este să acţionezi - altfel dorinţele vor rămâne în faza de visuri.   Acţiunile întreprinse nu duc întotdeauna la rezultatele aşteptate, aşa încât al treilea pas este dezvoltarea unei acuităţi senzoriale pentru a putea recunoaşte tipurile de răspunsuri şi rezultate pe care le obţii în urma acţiunilor tale astfel încât să îţi dai seama cât se poate de repede dacă ele te apropie sau te îndepărtează de scopurile pe care le urmăreşti. Trebuie să ştii ce obţii în urma acţiunilor tale, fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile tale din viaţa de zi cu zi. Dacă ceea ce afli nu corespunde cu ceea ce urmăreşti, trebuie să ţii minte la ce rezultate ai ajuns în urma acţiunilor tale, aşa încât să înveţi câte ceva din orice experienţă umană. Şi apoi treci la pasul următor - al patrulea - care constă în dezvoltarea flexibilităţii pentru schimbarea comportamentului tău până când atingi ceea ce doreşti. Dacă te uiţi la oamenii realizaţi, constaţi că au făcut toţi aceşti paşi. Au pornit la drum având o ţintă, căci nu o poţi atinge dacă nu există. Au trecut la acţiune, pentru că nu ajunge doar să ştii.   Şi-au dezvoltat capacitatea să-i citească pe alţii, ca să ştie ce răspuns obţineau. Şi s-au tot adaptat, şi-au tot schimbat comportamentul până când au reuşit să afle ce anume funcţiona. Să luăm un exemplu: Steven Spielberg a devenit cel mai bun realizator de filme din istorie, la vârsta de 36 de ani. Este deja autorul a patru filme din zece filme de mare excepţie din toate timpurile, din care face parte şi E.T., Extra-Terestrul, cel mai bine vândut film făcut vreodată. Cum a ajuns oare la această performanţă fiind atât de tânăr? Este o poveste remarcabilă.   Încă de când avea 12 sau 13 ani, Spielberg ştia că vrea să devină regizor de film. Viaţa lui s-a schimbat într-o după-amiază în care a vizitat Studiourile Universal pe când avea 17 ani. Ceea ce a văzut acolo nu l-a mulţumit şi atunci s-a strecurat pe un platou unde chiar se turna un film. A sfârşit prin a face cunoştinţă cu şeful departamentului editorial al studiourilor Universal, care a stat de vorbă cu el o oră arătându-şi interesul faţă de ideile lui Spielberg.   Pentru cei mai mulţi dintre oameni, povestea s-ar fi terminat aici. Dar Spielberg nu făcea parte din această categorie. El avea o putere interioară. Ştia ce voia. A învăţat ceva din prima lui vizită şi, prin urmare, şi-a schimbat modul de abordare. A doua zi, s-a îmbrăcat în costum, a luat geanta diplomat a tatălui său în care şi-a pus doar un sandwich şi două acadele, şi s-a întors la studiouri ca şi cînd acolo îi era locul. A trecut plin de importanţă prin faţa paznicului de la intrare în ziua aceea. A găsit o rulotă părăsită şi, folosind nişte litere de plastic, a scris pe uşă: Steven Spielberg. Regizor. Apoi şi-a petrecut vara cunoscând regizori, scriitori, redactori, tânjind la marginile unei lumi în care îşi dorea să fie, trăgând învăţăminte din orice discuţie, observând şi dezvoltându-şi tot mai mult o acuitate senzorială pentru a putea înţelege ce anume făcea lumea filmului să funcţioneze. În cele din urmă, la vârsta de 20 de ani, după ce a ajuns un obişnuit al locurilor, Steven a arătat celor de la Universal un film modest pe care îl încropise, şi i s-a oferit un contract pe 7 ani ca să regizeze un serial TV. îşi transformase visul în realitate.   A aplicat deci Spielberg Formula Succesului Suprem? Sigur că da. Stăpânea acea cunoaştere specializată care îi permitea să ştie ce voia. A trecut la fapte. Avea acuitatea senzorială care îl ajuta să ştie ce anume urmărea, dacă acţiunile sale îl apropiau sau îl îndepărtau de ţinta lui. Avea flexibilitatea să-şi transforme comportamentul pentru a obţine ceea ce voia. Teoretic, orice persoană realizată pe care o cunosc eu face acelaşi lucru. Cei care reuşesc sunt sigur dispuşi să se schimbe oricât şi să fie flexibili până când îşi clădesc viaţa pe care şi-o doresc.   Să luăm alt exemplu: Barbara Black, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Columbia, care a visat să ajungă decan. Tânără fiind, a reuşit să pătrundă într-un domeniu în care bărbaţii sunt majoritari şi să-şi ia licenţa în drept de la Universitatea Columbia. S-a decis apoi să lase deoparte pentru moment cariera şi şi-a stabilit un alt ţel: întemeierea unei familii. După 9 ani a hotărât că este gata să-şi urmeze din nou ţelul în carieră şi s-a înscris la un curs postuniversitar la Yale în cadrul căruia şi-a dezvoltat capacităţile de predare, cercetare şi scris care au condus-o către „postul la care visase dintotdeauna".   Şi-a perfecţionat sistemul de convingeri - şi-a schimbat felul de a aborda lucrurile şi a combinat cele două ţeluri în viaţă, iar acum este decanul uneia dintre cele mai prestigioase facultăţi de drept din America. A spart tiparele şi a dovedit că succesul poate fi creat simultan la toate nivelurile. A aplicat ea oare Formula Succesului Suprem? Sigur că a făcut-o. Ştiind bine ce voia, ea a încercat ceva şi dacă nu a mers, s-a tot schimbat până când a ajuns să înveţe cum să păstreze un echilibru în viaţă. Nu numai că se află în fruntea unei importante facultăţi de drept, dar este şi mamă şi are şi o viaţă de familie.   Iată un alt exemplu: aţi mâncat vreodată la KFC (Kentucky Fried Chicken)? Ştiţi cum a clădit colonelul Sanders un imperiu care 1-a făcut milionar şi a schimbat obiceiurile culinare ale unei naţiuni? Atunci când a început, nu era decât un pensionar care avea o reţetă de gătit pui. Atât şi nimic altceva. Avusese un restaurant, dar era pe calea falimentului pentru că traseul autostrăzii fusese dirijat prin altă parte. Când şi-a încasat primii bani din ajutorul social s-a gândit să încerce să câştige ceva vânzându-şi reţeta de gătit puiul. Mai întâi a vrut să vândă reţeta unor proprietari de restaurante care să-i dea un procent din vânzarea produsului.   Dar nu este întotdeauna nevoie de cea mai realistă idee pentru a începe o afacere. Şi după cum s-a şi dovedit, nu 1-a propulsat dintr-o dată pe culmile gloriei. A pornit la volan prin ţară, dormea noaptea în maşină, apoi continua să caute pe cineva care să-l susţină financiar. Îşi tot schimba ideea şi tot bătea pe la uşi. A fost refuzat de 1.009 ori, dar apoi s-a întâmplat ceva fantastic. Cineva a spus „da". Colonelul intrase din nou în afaceri.   Câţi dintre voi aveţi o reţetă? Câţi dintre voi aveţi puterea fizică şi farmecul unui bătrânel bondoc îmbrăcat într-un costum alb? Colonelul Sanders a făcut avere pentru că a avut capacitatea să intre în acţiune cu toată forţa. A avut puterea lăuntrică necesară ca să obţină rezultatele pe care le dorea. A avut tăria să audă cuvântul „nu" de o mie de ori, dar a găsit o cale de comunicare cu el însuşi care l-a îndemnat să mai bată la o uşă, convins fiind că atunci îi va răspunde cineva „da".   Într-un fel sau altul, tot ce este scris în această carte este menit să ofere creierului vostru cele mai eficiente semnale care să vă dea puterea să acţionaţi pentru reuşită. Aproape în fiecare săptămână, conduc un seminar de 4 zile cu titlul „Revoluţia Minţii". În cadrul acestui seminar îi învăţăm pe oameni totul, de la felul în care să-şi controleze creierul mai eficient până la cum să mănânce, să respire şi să exerseze în aşa fel încât să îşi crească la maximum energia personală. Întâlnirea din prima seară este intitulată „Teama în putere". Rostul seminarului este să îi înveţe pe oameni să se mobilizeze în loc să rămână blocaţi de spaimă. La sfârşitul seminarului, participanţilor li se oferă ocazia să calce pe cărbuni încinşi - pe un pat de 3-4 m -, iar grupurile avansate merg chiar câte 12 m. Mersul pe foc a fascinat presa într-atât încât mi-e teamă că mesajul acestei acţiuni se pierde. Important este nu mersul în sine, pe cărbuni încinşi. Cred că este cinstit să vă spun că acei care o fac nu au cine ştie ce avantaj economic sau social dacă se plimbă extaziaţi pe un pat de cărbuni încinşi. Mersul acesta reprezintă o experienţă pentru puterea personală şi o metaforă pentru posibilităţi, o ocazie pentru oameni să obţină rezultate pe care înainte le considerau imposibile.   Oamenii practică diferite versiuni ale mersului pe cărbuni încinşi de mii de ani. În unele colţuri ale lumii, acesta reprezintă un test religios pentru credinţă. Atunci când eu iniţiez o astfel de acţiune, aceasta nu reprezintă o parte dintr-o experienţă religioasă în sens convenţional. Ea reprezintă o experienţă în materie de încredere. Îi învaţă pe oameni în sensul cel mai intim cu putinţă că ei se pot schimba, se pot dezvolta, se pot întinde, pot face lucruri pe care nu le crezuseră niciodată posibile, că spaimele şi interdicţiile lor cele mai mari sunt autoimpuse.   Singura deosebire între putinţa şi neputinţa de a merge pe cărbuni încinşi este doar capacitatea de a comunica cu voi înşivă în aşa fel încât să treceţi la fapte, în ciuda tuturor temerilor voastre preconcepute din trecut, legate de ceea ce trebuie să vi se întâmple. Lecţia constă în faptul că oamenii pot, teoretic, să întreprindă orice atâta timp cât găsesc resursele să creadă că sunt în stare şi să treacă efectiv la fapte.   Unde duc toate acestea este un lucru simplu care nu-i poate scăpa nimănui. Succesul nu este un accident. Diferenţa dintre cei care obţin rezultate pozitive şi cei care nu le obţin nu stă în rostogolirea întâmplătoare a zarurilor. Există tipare logice, solide de acţiune, căi specifice către desăvârşire, care sunt la îndemâna oricăruia dintre noi. Cu toţii putem da frâu liber farmecului din noi. Trebuie să învăţăm doar cum să fim receptivi şi să ne folosim mintea şi trupul în modurile cele mai avantajoase şi mai puternice.   V-aţi întrebat vreodată ce-ar putea avea în comun un Spielberg şi un Springsteen? Cum se face că un John F. Kennedy şi un Martin Luther King, Jr. au afectat şi au impresionat atâţia oameni atît de profund? Prin ce ies în evidenţă din mulţime un Ted Turner sau o Tina Turner? Dar un Pete Rose sau un Ronald Reagan? Cu toţii s-au dovedit capabili să treacă hotărâţi la fapte pentru a-şi îndeplini visurile. Dar oare ce îi face să continue zi de zi să pună tot ce au în tot ceea ce fac? Sigur că există mai mulţi factori. Consider totuşi că sunt şapte trăsături de caracter pe care ei şi le-au cultivat, şapte caracteristici care îi însufleţesc să facă orice ca să reuşească. Iată care sunt cele şapte mecanisme fundamentale care pot să asigure şi reuşita voastră:   Trăsătura nr.1: Pasiune! Toţi aceşti oameni şi-au descoperit un motiv, un ţel mistuitor, dătător de putere, aproape obsedant, care îi îndeamnă să facă mai mult, să se dezvolte mai mult, să fie mai mult decât sunt! Le dă combustibilul care face să meargă trenul succesului lor şi îi face să elibereze adevăratul lor potenţial. Pasiunea este aceea care îl împinge pe Pete Rose să se lanseze cu capul înainte către baza secundă ca şi când ar fi un începător la primul său meci adevărat de ligă. Pasiunea este aceea care îi dirijează acţiunile unui Lee Iacocca, făcându-le să nu semene cu cele ale multor altora. Pasiunea este aceea care îl mână pe savantul informatician de-a lungul anilor de muncă devotată să ajungă la acele descoperiri epocale datorită cărora pot fi trimişi oameni în spaţiu şi pot fi aduşi înapoi. Pasiunea este aceea care îi face pe oameni să stea până târziu şi să se trezească dimineaţa devreme. Pasiune este ceea ce îşi doresc oamenii în relaţiile dintre ei. Pasiunea dă vieţii putere, savoare şi sens. Nu există măreţie fără pasiunea de a fi măreţ, indiferent dacă este aspiraţia unui sportiv sau a unui artist, a unui savant, părinte sau om de afaceri. Vom dezvălui în capitolul XI cum să descătuşăm această forţă interioară prin puterea ţelurilor.   Trăsătura Nr.2: Credinţă! Orice carte de religie de pe această planetă vorbeşte despre puterea şi efectul credinţei şi încrederii asupra oamenilor. Oamenii care reuşesc pe o scară largă se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al convingerilor lor de cei care eşuează. Convingerile noastre în legătură cu ceea ce suntem şi ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă noi credem în magie, vom trăi o viaţă magică. Dacă noi credem că viaţa noastră este delimitată de nişte graniţe înguste, dintr-o dată acele graniţe vor deveni reale. Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil. Această carte vă oferă o cale ştiinţifică, specifică, ce să vă ajute să vă schimbaţi rapid convingerile astfel încât ele să vă sprijine în atingerea scopurilor spre care tindeţi. Mulţi oameni sunt pasionaţi, dar din cauza convingerilor lor limitative în legătură cu cine sunt şi ce pot face, niciodată nu găsesc puterea să treacă la fapte care le-ar putea face visul să devină realitate. Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce vor şi cred că pot obţine ceea ce vor. În capitolele IV şi V vom învăţa despre convingeri, ce sunt ele şi cum să le folosim. Pasiunea şi convingerea ajută la propulsarea către desăvârşire. Dar propulsarea nu este de ajuns. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi destul să punem combustibil într-o rachetă şi să o trimitem orbeşte în zbor spre ceruri. Pe lângă acea putere, mai avem nevoie şi de o cale, un rost înţelept al înaintării logice. Ca să reuşim să atingem ţinta avem nevoie de   Trăsătura Nr.3: Strategie! O strategie este un mod de organizare a resurselor. Atunci când Steven Spielberg s-a hotărât să se facă regizor, el şi-a stabilit o cale pe care să o urmeze ca să ajungă în lumea pe care voia s-o cucerească. Şi-a stabilit ce anume voia să înveţe, pe cine trebuia să cunoască, şi ce trebuia să facă. Avea o pasiune, avea un crez, dar avea şi strategia care făcea ca acele lucruri să funcţioneze la potenţialul maxim. Ronald Reagan şi-a dezvoltat anumite strategii de comunicare pe care le foloseşte constant pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte. Orice mare amfitrion, politician, părinte sau slujbaş ştie că nu este destul să ai resurse ca să reuşeşti. Trebuie să foloseşti acele resurse cât mai eficient. O strategie înseamnă recunoaşterea că cele mai valoroase talente şi ambiţii mai au nevoie şi de o bună direcţionare. Poţi deschide o uşă spărgând-o, sau găsind cheia cu care să o deschizi păstrând uşa intactă. Vom învăţa despre strategiile care conduc la desăvârşire în capitolele VII şi VIII.   Trăsătura Nr.4: Limpezimea Valorilor! Dacă ne gândim la lucrurile care au adus măreţia Americii, ne gândim la patriotism şi mândrie, un simţ al toleranţei, judecăţi fundamentale, etice, morale şi practice pe care le emitem în legătură cu ceea ce este important, cu ceea ce contează cu adevărat. Valorile reprezintă sisteme specifice de credinţă pe care le avem în legătură cu ceea ce este sau nu bine să facem în viaţă. Sunt judecăţile pe care le emitem în legătură cu lucrurile care fac viaţa să merite trăită. Mulţi oameni nu au o idee clară în legătură cu ceea ce este important pentru ei. Adesea unii indivizi fac lucruri de care sunt nemulţumiţi apoi pur şi simplu din cauză că nu le este limpede ce cred ei în mod inconştient că este bine pentru ei şi pentru ceilalţi. Când privim la marile reuşite, constatăm că ele aparţin aproape în întregime unor oameni cu un limpede simţ fundamental în legătură cu ceea ce contează cu adevărat. Gândiţi-vă la Ronald Reagan, John F. Kennedy, Martin Luther King, Jr., John Wayne, Jane Fonda. Aveau viziuni diferite, însă ceea ce au cu toţii în comun este o motivare morală fundamentală, un simţ în legătură cu cine sunt şi de ce fac ceea ce fac. O înţelegere a valorilor este unul dintre secretele cele mai recompensante şi temerare către atingerea desăvârşirii. Vom discuta despre valori în capitolul XVIII.   După cum probabil aţi observat, toate aceste trăsături îşi trag seva una din cealaltă şi se întrepătrund. Să fie oare pasiunea afectată de convingeri? Bineînţeles că da. Cu cât credem mai mult că putem realiza ceva, cu atât suntem mai dornici să investim în acel lucru. Este oare convingerea suficientă pentru atingerea desăvârşirii? Este un început bun, dar dacă vă imaginaţi că lucrurile vor merge mai departe de la sine, veţi constata că vă înşelaţi. Oare strategiile noastre pentru reuşită sunt influenţate de valorile în care credem? Nu încape nici o îndoială. Dacă strategia voastră pentru reuşită vă cere să faceţi ceva care nu coincide cu convingerile voastre neconştientizate privitor la ce e bine şi ce nu pentru viaţa voastră, atunci nu va funcţiona nici cea mai bună strategie. Acest lucru se întâmplă adesea celor care încep să aibă reuşite şi ajung să-şi saboteze propriul succes. Problema este că apare un conflict intern între valorile individului şi strategia lui pentru realizare. Tot astfel, toate cele patru trăsături discutate până acum nu pot fi despărţite de   Trăsătura Nr.5: Energie! Energia poate fi angajarea vijelioasă, voioasă a unuia ca Bruce Springsteen sau a uneia ca Tina Turner.   Poate fi dinamismul întreprinzător al unuia ca Donald Trump sau Steve Jobs. Poate fi vitalitatea unui Ronald Reagan sau a unei Katharine Hepburn. Este aproape imposibil să mergi cu paşi mici şi legănaţi către desăvârşire. Oamenii cu mari realizări folosesc din plin orice ocazie care le iese în cale. Trăiesc cu obsesia că asemenea ocazii extraordinare pot apărea în orice zi şi recunosc că ceea ce nu au îndeajuns este timpul. Există mulţi oameni în lume care au o pasiune în care cred. Ştiu şi care este strategia care ar trebui pentru realizarea acestei pasiuni, valorile lor corespund acestei strategii, numai că nu au vitalitatea fizică să treacă la fapte. Marele succes este inseparabil legat de energia fizică, intelectuală şi spirituală care ne lasă să realizăm mai tot ce avem. În capitolele IX şi X vom învăţa care sunt şi cum să folosim instrumentele cu ajutorul cărora să ne perfecţionăm imediat energiile fizice.   Trăsătura Nr.6: Priză la oameni! Aproape toţi oamenii realizaţi au în comun o extraordinară priză la oameni, capacitatea de a se conecta şi a stabili legături cu oameni de condiţii diferite şi cu convingeri diferite. Desigur, mai există şi câte un geniu rău care inventează ceva care schimbă lumea. Dar dacă acest geniu îşi petrece tot timpul într-o fermă izolată, va avea o reuşită la un anumit nivel, dar va eşua în alte privinţe. Marile personalităţi precum Kennedy, King, Reagan, Gandhi au această abilitate să stabilească legături care îi unesc cu alte milioane de oameni. Cel mai mare succes nu este cel de pe scena lumii. El se află în adâncurile inimilor voastre. Acolo, în străfundurile inimii, fiecare simte nevoia unor legături durabile, vii cu alţi oameni. Fără ele, orice reuşită, orice desăvârşire este găunoasă. Vom învăţa despre aceste legături în capitolul XIII. Despre ultima trăsătură am mai discutat ceva mai devreme.   Trăsătura Nr. 7: Măiestria Comunicării! Aceasta este esenţa conţinutului acestei cărţi. Felul în care comunicăm cu alţii şi felul în care comunicăm cu noi înşine determină în ultimă instanţă calitatea vieţii noastre. Cei care reuşesc în viaţă sunt aceia care au învăţat cum să folosească orice încercare la care îi supune viaţa şi să-şi comunice lor înşişi experienţa câştigată într-un fel care îi determină să schimbe lucrurile în bine. Cei care eşuează se confruntă cu vitregiile vieţii şi le acceptă cu resemnare.   Oamenii care ne modelează viaţa şi cultura stăpânesc şi arta comunicării cu alţi oameni. Ceea ce au în comun este abilitatea de a comunica o viziune, o frământare, o bucurie sau o menire. Măiestria comunicării este calitatea unui bun părinte, unui mare artist, unui mare om politic sau unui bun dascăl. Aproape fiecare capitol din această carte abordează într-un fel sau altul problema comunicării, aruncând punţi de legătură, deschizând noi căi şi împărtăşind noi viziuni. Din prima parte a acestei scrieri puteţi învăţa cum să luaţi controlul asupra creierului şi corpului vostru şi cum să le dirijaţi mai eficient decât o făceaţi înainte. Ne vom ocupa de factori care influenţează felul în care comunicaţi cu voi înşivă. În partea a doua vom căuta o cale să descoperim ceea ce vreţi cu adevărat de la viaţa voastră şi cum să comunicaţi mai eficient cu alţii, precum şi felul în care puteţi anticipa tipurile de comportament pe care îl manifestă îndeobşte diferite tipuri de oameni. Partea a treia a cărţii priveşte dintr-o perspectivă mai globală, mai largă către felul în care ne comportăm, ceea ce ne motivează şi cu ce contribuim la un nivel mai larg, extrapersonal. Este vorba despre cum să folosiţi lucrurile nou-învăţate şi să deveniţi un conducător.   Când am scris această carte, scopul meu iniţial a fost să alcătuiesc un manual pentru dezvoltare umană - o carte care să conţină cea mai bună şi cea mai recentă tehnologie a schimbării umane. Am vrut să vă înarmez cu priceperile şi strategiile care să vă dea posibilitatea să schimbaţi tot ceea ce doriţi să schimbaţi şi s-o puteţi face mai repede decât aţi visat vreodată. Am vrut să creez o oportunitate pentru voi într-un mod foarte concret, ca să puteţi îmbunătăţi rapid calitatea experienţei voastre de viaţă. Am mai vrut să creez o lucrare la care să vă puteţi întoarce iar şi iar şi să găsiţi întotdeauna ceva folositor pentru viaţa voastră. Ştiam că multe dintre subiectele pe care aveam să le abordez ar putea fi baza unor cărţi de sine stătătoare. Am vrut totuşi să vă ofer informaţii care să fie complete, ceva care să poată fi folosit în orice domeniu. Sper ca această carte să fie pentru voi un ghid în toate aceste probleme.   Când manuscrisul a fost gata, primii care au citit-o au apreciat-o foarte mult, cu o singură obiecţie - mai mulţi mi-au spus: "Aici sunt două cărţi. De ce nu le separi, să publici una acum şi pe următoarea peste un an?" Scopul meu a fost să-ţi ofer ţie, cititorule, cât mai multe informaţii de calitate pe cât puteam de repede. Nu voiam să distribui cu zgârcenie aceste sfaturi, unul câte unul. M-am temut, totuşi, că mulţi oameni nici nu vor ajunge să parcurgă acele părţi ale cărţii pe care eu le consider ca fiind cele mai importante, pur şi simplu pentru că, mi s-a explicat, numeroase studii au dovedit că mai puţin de 10% din cei care cumpără o carte ajung să treacă de primul capitol. La început nu am dat crezare statisticilor. Apoi mi-am amintit că mai puţin de 3% din cetăţenii ţării sunt independenţi din punct de vedere financiar, mai puţin de 10% au un ţel clar în viaţă, doar 35% dintre femeile americane - iar bărbaţi şi mai puţin - se simt în formă fizică bună şi că în multe state, una din două căsnicii eşuează în divorţ. Doar un mic procent de oameni trăiesc viaţa aşa cum au visat-o. De ce? Pentru că este nevoie de un efort. Şi de fapte grăitoare.   Bunker Hunt, petrolistul miliardar texan, a fost întrebat odată ce sfat le-ar putea da altora ca să reuşească. El a răspuns că este uşor să reuşeşti. Mai întâi, îţi stabileşti exact ce anume vrei să reuşeşti; în al doilea rând, te hotărăşti dacă eşti dispus să faci sacrificiul pe care îl cere reuşita ta - şi pe urmă, faci acel sacrificiu. Dacă nu faci cel de-al doilea pas, nu vei obţine niciodată ceea ce doreşti, pe termen lung. Îmi place să-i numesc pe cei care sunt dispuşi să facă sacrificiul ,,acei puţini care fac", spre deosebire de „cei mulţi care zic". Vă provoc să vă jucaţi cu acest material, să-l citiţi, să împărtăşiţi şi altora ceea ce învăţaţi şi să vă bucuraţi de el. În acest capitol am subliniat prioritatea trecerii la fapte. Există însă mai multe moduri de a trece la fapte. Cele mai multe dintre ele depind de încercare şi eşec. Majoritatea celor care au reuşit din plin s-au orientat şi reorientat de nenumărate ori până când au obţinut ceea ce au dorit. Metoda încercării şi eşecului este bună cu o singură obiecţie: este nevoie de o mare cantitate dintr-o resursă pe care nimeni dintre noi nu o are nelimitat - timp.   Ce-aţi zice dacă ar exista o cale mai scurtă să treceţi la fapte care ar grăbi procesul de învăţare? Ce-aţi zice dacă v-aş arăta cum să învăţaţi exact lecţiile pe care le-au învăţat deja cei împliniţi? Acest lucru se poate realiza prin modelare, o cale de a reproduce exact felul de desăvârşire al altora. Ce anume fac ei ca să se evidenţieze în comparaţie cu alţii care se rezumă doar să viseze la reuşită? Haideţi să descoperim...   download carte....

Învățătura morală intre reprimare condiționare și refulare   Omul lipsit de morala nu poate ajunge la divinitate. Este un concept aruncat pe piață de biserică, de învățăturile religioase care propovăduiește religia bazată numai pe moralitatea omui.   Eu nu cred asta, nu cred in împărțirea oamenilor în morali și imorali, intre omul bun și omul rău, intre omul realizat material și spiritual și omul outsideri. Nu cred asta. Societatea a creat aceste diferențe că să-i fie mai ușor să ne țină sau sa ne dezbine.   Morală și religia sunt luate la pachet după toate canoanele impuse de biserică. Dar eu cred că atitudinile noastre sociale, conștiința morală sunt rezultatul interacțiunilor noastre cu mediul in care trăim. Traiul nostru, care e parte a unor grupuri colectivități, care ne impune o anumită conduită comportamentala și verbală. Aici dispărem noi că ființe unice, suntem confundați cu aceste grupuri de care aparținem.   Gândind logic, și societatea nu pierde nimic dacă unul dintre noi moare sau dispare. Sunt ceilalți care rămân și alții care intră în comunitate. Pentru că noi, singuri nu contam. Sa luam că exemplu o familie, un grup de furnici, care muncesc zi lumină pentru a-și îndeplini menirea, scopul. Daca una dispare moare, nimeni nu-i simte lipsa pentru că celelalte sute sau mii, își continuă obligațiile cerute de grup.   Asemeni suntem și noi. Nimic nu diferențiază omul de furnică, nu sunt altceva decât un simplu mecanism dintr-un angrenaj uriaș. Învățătura morală nu face omul nici virtuos, nici religios nici moral. Doar îi acceptă din punct de vedere social.   Condiționarea, reprimarea i refularea vor satisface in aparență lumea dar individul este negat, individul singur.   Ce înseamnă reprimarea? Reprimarea este discreditarea aruncată asupra sentimentelor noastre spontane, interdicția de a le exprima liber și obligația de a arbora un chip care nu este al nostru  și a etala ceea ce nu suntem.    Această conflagrație obscură ne epuizează energia și duce inevitabil la nebunie, la o boală psihică. Nebunia este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ipocrizie, pentru impostură și pentru morala caricaturală.   Duplicitatea și ipocrizia sunt produsul falsei morale. Aderarea obligată la o viață comunitară, duce a reprimarea spontaneității noastre.   O să-mi spuneți că asta e normalitatea.  E normal sa trăiești într-o comunitate, sa faci parte din ea, să-ți îndeplinești obligațiile, da, e normal, dar dreptul nostru de a ști cine suntem cu adevărat, nu e și el normal?   Suntem o părticică, fără importanță dintr-un imens întreg și ne supunem fara să știm de ce. "Ne duce viața acolo", o să spuneți. Da, ne duce viața unde vrea ea, pentru că nu suntem curioși să aflăm cine suntem cu adevărat, ce voim cu adevărat. Cinci minute din cele douăzeci și patru de ore sa ne întrebăm asta. Sunt convinsă că în fiecare zi veți avea alt răspuns, pe care nici nu-l bănuiati.

 Biserica lui Horea Biserica lui Horea cu hramul "Nașterii Maicii Domnului", care are că dată 8 septembrie și a "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", care are că dată 27 iulie, a fost construită de credincioșii țărani români din satul Albac din Munții Apuseni în anul 1746.   In această biserică Horea a ascultat cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara(astazi Săliștea), apoi au luat parte cu toți din Albac,Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia, la revolta românilor din Transilvania în anii 1744-1761,pentru libertatea religioasă. Românilor ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluționar din octombrie 1784.   Odată cu trecerea timpului și înmulțirea norodului, s-a zidit o altă biserică, da din piatră, tot în Albac, iar aceasta a fost strămutată la conacul Brătienilor din satul Florica de lângă Pitești, fiind cumpărată în anul 1907 de către Ionel I.C.Bratianu, prim-ministru al României.   Credincioșii au numit-o Biserica lui Horea, deoarece în ea s-a rugat Horea pentru libertatea norodului ardelean. In anul 1964,in urma unor cercetări făcute de Patriarhul Iustinian și a Episcopului Iosif al Râmnicului și Argeșului, a fost găsită în ruină, drept pentru care au hotărât mutarea ei la Băile Olănești unde este recondiționată din temelie pentru a treia oară. Gheorghe Baicu din satul Pietriș-Comanca a donat terenul pe care o găsim astăzi.   Biserica din lemn a lui Horea a fost pictată și înzestrată cu sfinte odoare, sfințindu-se pe 6 octombrie 1968.   E o minune a locașurilor de cult, probabil că sunt multe asemenea dar pentru mine are o semnificație unica și aparte. Când eram copil mă dădeam fata părintelui de la acea vreme și furam merele din curtea bisericii. Erau cele mai gustoase mere pe care le-am mâncat vreodată. Ulterior părintele a auzit de minciuna mea și mi-a spus"Că Dumnezeu nu pedepsește copii, e mare gradina lui, are loc toată lumea, chiar și cei care sar gardul....