Threads tagged with: invatatori

 

                                           Povestirea           Povestirea (lb.slava „povesti”) este o specie a genului epic, in care faptele sunt prezentate cu un pronuntat caracter subiectiv, din perspectiva unui narator martor sau participant direct la intamplarile relatate.                     Printre particularitatile povestirii se numara:   - importanta acordata naratorului si actului nararii, accentul pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje (prin asta se deosebeste de nuvela);   - caracterul subiectiv. Evenimentele sunt prezentate, de obicei, dintr-o perspectiva subiectiva (se deosebeste de nuvela);   - esentiala in actul povestirii este nararea unor fapte care sa starneasca interes, urmarindu-se spectaculosul, senzationalul. Prin urmare, in povestire observam uneori, indepartarea de unele date ale realului (se deosebeste de nuvela);   - povestirea se caracterizeaza prin oralitate, relatia dintre narator si receptor fiind una stransa (receptor = cititor / narator). Naratorul unei povestiri lasa de obicei impresia ca „spune”, nu ca „scrie”, iar cititorul are impresia ca inainteaza pe firul povestii o data cu povestitorul.   - asistam adesea, in povestire, la un adevarat ceremonial: aparitia povestitorului, motivarea imprejurarilor care declanseaza povestirea, folosirea formulei de adresare, captarea atentiei auditorului (atunci cand in povestire povestitorul este ascultat de alte personaje). Este construita adesea o atmosfera prielnica (spatiul protector al hanului, in „Hanul Ancutei”, unde cativa calatori se aduna in jurul focului intr-o toamna tarzie, beau vin si deapana amintiri, istorisesc). Faptele evocate sunt precedate adesea de o stare de tensiune. Timpul actiunii este, de regula, incert, fara repere precise (spre deosebire de nuvela).   - povestirea se bazeaza, in primul rand, pe arta de a nara, acordandu-se mai putina importanta elementelor descriptive (prin care se infatiseaza lumea povestita) sau celor analitice privind universul launtric al personajelor.   Ca dimensiune si ca amploare a subiectului, povestirea se situeaza intre schita si roman. Adesea ea era confundata cu nuvela (in unele limbi, de exemplu in engleza, nu exista distinctie terminologica pentru aceste doua specii). In literatura universala, mai ales incepand cu secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, povestirea se va delimita mai precis de nuvela.                   Povestirea in rama: una sau mai multe naratiuni de sine statatoare sunt incadrate fie in prezentarea unei situatii de comunicare, fie intr-o alta naratiune. ( „Hanul Ancutei” de M. Sadoveanu). In literatura romana maestrii povestirii sunt: Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu.                                               Negustor lipscan (Hanu Ancutei) de  Mihail Sadoveanu                                                           povestire                   Hanu-Ancutei (1928) face parte din opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu si este, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a prozatorului. Volumul contine noua povestiri, relatate intr-un spatiu ocrotitor, la hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei insisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate. Intamplarile povestite au loc in vreme veche, in timp mitic romanesc, se pot petrece oricand in spatiul spiritualitatii si al credintelor ancestrale si nu numai intr-o anumita epoca sociala.                   Negustor Lipscan, a saptea istorisire din volumul Hanu-Ancutei, este o povestire in rama, deoarece face parte din naratiunea mai ampla, aceea a evocarii intamplarilor petrecute demult, in timpuri imemoriale, povestite cu pasiune de drumetii care poposeau la hanul unde ritualul ospetiei era randuit de Ancuta cea tanara.                   Semnificatia titlului. Titlul textului indica o categorie sociala, cea din care facea parte eroul, Damian Cristisor.                    Tema o constituie descrierea unei calatorii.               Structura. Povestirea e alcatuita din mai multe scene. Istorisirea propriu-zisa, spusa de negustorul lipscan, e intrerupta de pauze narative(povestea cu trenul, cu mancarea si bautura, cu cele patru baiedere rosii de lana etc), in care intervin ascultatorii si cer explicatii. In felul acesta, interesul este pentru miscarea scenica si nu pentru intamplare.                 Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). intre autor si cititor exista naratorul, cel care povesteste intamplarea si da textului caracterul fictional. Prezenta naratorului se remarca prin folosirea persoanei a IlI-a. Nu autorul povesteste, desi el da aceasta impresie cititorului, pentru a arata ca totul este autentic. Folosirea persoanei I plural („vazandu-ne pe toti". ,, noi ne priviram in tacere" etc.) il asaza pe povestitor printre personaje.                   Povestitorul-narator accentueaza impresia de real, de autentic.                Timpul narativ se compune din timpul povestirii care marcheaza prezentul si timpul povestit, care ilustreaza un plan al trecutului, al faptelor intamplate in calatoria pe care jupan Damian Cristisor o facuse in „tara nemteasca”, cu scopul de a cumpara marfa de la Lipsca, pe care sa o negustoreasca in Moldova, tema ce inscrie povestirea in specia reportajului.                  La inceputul si in finalul povestirii, perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a, viziunea auctoriala conturand ambianta specifica de la hanul Ancutei, secvente (initiale si finale) care formeaza rama acestei povestiri.                  Incipitul il constituie nerabdarea pe care musteriii hanului o manifesta cu privire la incitanta istorisire a comisului Ionita de la Draganesti, promisa de acesta inca de la inceputul volumului. Larma iscata de sosirea la han a „trei cara cu coviltire de scoarta, mari si grele, sunand plin”, de strigatele carausilor care indemnau boii si de „bicele de canepa care plesneau usor” starneste curiozitatea oaspetilor. Ceremonialul, ca parte componenta a ramei narative, este marcat de dialogul personajelor, din care se contureaza portretul noului venit: „un barbat barbos”, „mare si gros in antereu-i larg si cu incaltarile scartaind”. In acelasi ritual se inscrie hangita Ancuta, care aduce ulcica de vin si „un pui fript in talger de lut”.               Mos Leonte zodierul intuieste alte detalii caracterizatoare pe care negustorul le confirma: era nascut in zodia Leului si sub stapanirea planetei Soarelui, fiind menit „sa dobandeasca avere” si sa fie cinstit de „cei mari”. De altfel, lipscanul Damian Cristisor „nu are intru sine nici viclenie, nici ascunzis”, deoarece „radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit” si se arata „blajin si cu prietenie...”. Toata priceperea lui mos Leonte vine dintr-o profunda credinta in Dumnezeu si din cartea de zodii de care nu se desparte niciodata: „numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am in tasca ma lumineaza intru toate cate le spun”.                   Jupan Damian venea cu marfa de la Lipsca si se indrepta spre Iasi, unde avea o „dugheana in ulita mare”, de unde si semnificatia titlului „Negustor lipscan”, care inseamna comerciant de marfuri aduse in Moldova de la Lipsca.               Perspectiva narativa este aceea de narator-martor alternand cu cea de personaj-narator, deoarece Damian Cristisor povesteste la persoana I despre cele vazute in calatoriile facute prin tari straine, despre propriile fapte si impresii, iar specia reportajului este definita atat prin traseul marcat de localitatile prin care trecuse, precum si prin informatii despre unitatea monetara si randuielile din respectivele tari, relatate la persoana a III-a.                   In urma cu doi ani, Damian Cristisor se-ncumetase intr-o calatorie la Liov si, pentru ca negustoria fusese cu folos, se hotarase sa mearga in acest an pana la Lipsca (actualul oras Leipzig din Germania). Pregatirile pentru drum includ mai multe etape, ceea ce denota faptul ca negustorul isi organizeaza cu inteligenta si rabdare marea calatorie. De Sfanta Maria a dus „patru lumanari de ceara curata sfintei Paraschiva”, la biserica Trei-Sfetite si l-a rugat pe parintele Mardare sa-i citeasca o slujba ca sa fie aparat de primejdii si de boli.                 Dupa ce l-a lasat la dugheana pe fratele lui mai mic, Grigorita, Damian a plecat de la Iasi spre Husi, a trecut Prutul si, impreuna cu un negustor armean, a cumparat la Tighina „cinci sute de batali” (berbeci), platind cate o rubla pentru fiecare, moneda nationala a rusilor. Trecand granita in Imperiul Austro-Ungar, au ajuns la Liov, au pus marfa in tren si in cateva zile erau la Strassbourg, unde au vandut batalii, „c-un galban bucata”, unor negustori care sa-i duca intr-un targ la Paris.                   Spre mirarea tuturor, negustorul le spune ca mersese cu trenul, deoarece prin „acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenul. Azi is aici si mane cine stie unde”. Un cioban din Rarau intreaba ce este acela tren, spre satisfactia naratorului si a celorlalti oaspeti, deoarece, dintre toti cei prezenti, „numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba”.                    Negustorul le descrie masinaria, „un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier. S-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc”. Nimeni nu crede ca merge fara cai, desi Damian le desluseste ca masina trage dupa sine mai multe casute in care sunt ori oameni ori marfuri si ca el incarcase batalii „in acele casute”. Oamenii isi fac cruce, imaginandu-si, in cele din urma, ca trenul este un fel de caruta „cu foc”.                   Negustorul le povesteste apoi „si alte lucruri mai de mirare”. In tara nemteasca sunt case cu cate patru-cinci etaje, un fel de „case una peste alta”, ca ulitele sunt facute „dintr-o singura bucata de piatra”, pe care se plimba cucoane cu palarii si boieri cu ceasornic si cu totii beau bere, „un fel de lesie amara”. Ascultatorii se mira si intreaba daca nemtii n-or fi auzit ca exista vin si sunt si mai dezamagiti cand afla ca mananca multi cartofi cu carne fiarta de porc ori de vaca. Mos Leonte isi face cruce si-i deplange pe acei oameni care n-au gustat „pui in tagla”, nici „miel fript talhareste si tavalit prin mojdei”, „nici sarmale, nici bors, nici crap la protap”.                   O alta minunatie este aceea ca in toate targurile si satele sunt scoli si profesori, toata lumea invata carte, si baieti si fete. Auzind acestea, oaspetii Ancutei inchina cu veselie pentru asa „randuiala”, care trebuie neaparat sa ramana numai la dansii, bucurandu-se ca acest obicei nu venise si pe la ei, iar intrebarea ciobanului, „Atunci oile cine le pazeste”, amplifica buna-dispozitie a ascultatorilor.                  Ceea ce l-a impresionat, insa, cu adevarat pe jupanul Damian este faptul ca legea se aplica la fel pentru toti, „fiind intr-o cumpana mai dreapta decat a noastra” si fara sa se tina seama de saracia sau bogatia impricinatilor. Negustorul le povesteste cum un morar s-a judecat „pentr-un petic de mosioara” cu insusi imparatul si, pentru ca pricina era adevarata, judecatorul i-a dat dreptate morarului, deoarece acolo stapaneste legea, iar auditoriul iar se mira de asa o minune. Altfel, nemtii sunt „iritici” (eretici - adepti ai religiei protestante), desi „cred tot in Domnul nostru Iisus Hristos”.                  Negustorul nu a patit nimic, nu l-a napastuit nimeni cat timp a umblat „pe drumuri si-n targurile nemtesti, calatorind mai intai cu „caruta aceea cu foc”, apoi cu sarabande (carute mari, tramcare), pana cand a ajuns la Suceava, unde a pus marfa in carute. Intrand in tara Moldovei, pe la Cornu-Luncii, vamesii l-au intrebat daca nu le-a adus „cate-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti”, asa ca negustorul le-a dat cate un baider (fular lung, sal), „ca sa nu-mi spintece boccelele”.                  In lunca Moldovei, l-a oprit un calaret „frumos si voinic”, cerandu-i banii pe care-i avea asupra lui, dar pentru ca nu vanduse marfa si nu avea deloc bani, i-a dat in dar „un baider de lana ros”, spre multumirea hotului. Oprind carele sa poposeasca si sa manance oamenii si animalele, vine la el supraveghetorul acelor locuri si-i cere „indreptarile”, adica actele oficiale care-i permiteau sa faca negot cu marfa pe care o transporta.                   Damian avea toate documentele necesare si, in plus, o scrisoare semnata de aga Temistocle Bucsan, nasul negustorului, in care se spunea ca niciun „priveghetor, ori vames, ori vornic de sat” nu are voie „a vatama acestui negutator, ci sa-l lesi a merge cu pace la locul sau. Asa”. Vazand acestea, supraveghetorul ii cere ceva din marfa adusa de la Lipsca, dar neplacandu-i nimic, Damian ii ofera al patrulea „baider ros de lana”. Cand va ajunge la Iasi, negustorul urmeaza sa mai faca „o dare catra sfanta Paraschiva si catra parintele Mardare”, apoi sa dea ceva si nasului sau, aga Buscan, dupa care se va putea odihni pana cand va trebui sa se insoare, deoarece „inca sunt holtei”.                   Ascultatorii sunt puternic impresionati de cele aflate si se manifesta zgomotos, inchinand ulcelele cu vin in onoarea „cinstitului negustor”. Atrasa de veselia generala, Ancuta aduce „placinte cu poalele-n brau”, iar negustorul ii prinde hangitei „o zgardarita de margele” si o saruta pe amandoi obrajii. 19                    Specificul limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.                 Registrul stilistic se defineste printr-o bogatie de mijloace lingvistice. Arhaismele (razas, jupan, zgardita, iarmaroc), regionalismele, cuvintele si expresiile populare (sandrama, lesie, giubea, baider, fanar) sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirii, prin intermediul carora scriitorul creeaza o limba literara admirabila si accesibila, ramanand fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca „taranul roman a fost principalul meu erou”.                  Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele si comparatiile au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Astfel, Damian Cristisor „se arata vesel si prietinos”, iar Ancuta gangureste „ca o hulubita”. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor, oralitatea exprimarii, Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele ascultatorilor.            Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimensiune, in care se povesteste, cu subiectivism, o singura intamplare de sine statatoare incadrata intr-o naratiune mai ampla (Hanu-Ancutei) si la care participa personaje putine, palid conturate opera Negustor lipscan este o povestire in rama.                    Hanul-Ancutei este capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare. Formal, scrierea e un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun anecdote, in sine foarte indiferente. Esentiala este starea de fericire materiala infaptuita de oaspeti. – George Calinescu     Caracterizare personaj            Damian Cristisor este un personaj principal, individual si pozitiv al povestirii. Acesta este un negustor lipscan, ce poposeste intr-o seara la hanul Ancutei.                  Din caracterizarea indirecta, din felul sau dea vorbi, reiese ca era un om placut, vessel: rosti cu voie-buna. Naratorul prezinta direct trasaturi ale portretului fizic: un barbat cu caciula si giubea.                     Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece ; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit. . Din reactiile pe care le starneste in sufletele celorlalte personaje, prin caracterizarea indirecta, deducem ca era un om calduros, carismatic: glasul ii crescu si scazu cu desmierdari.                     Acesta este caracterizat si direct de catre celelalte personaje: om caruia ii plac povestile, omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie.                   Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un om modest (va rog sa ma socotiti ca cel mai umil rob al domniilor voastre) si responsabil(mai intai insa [...] sa vad de hrana vitelor si-a oamenilor).          E credincios, trasatura ce rezulta din caracterizarea indirecta si din cuvintele acestuia: ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie. Supus , el marturiseste ca aduce marfa de la Lipsca. Naratorul il caracterizeaa direct, ca fiind vesel si prietenos si bun tovaras.               Faptul ca Damian Cristisor este negustor, dovedeste faptul ca este un bun cunoscator de oameni le intelege vorba, nu face decat sa ispraveasca iscusinta povestirii.                                Personajul Damian Cristisor este prezentat de narator astfel: „un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit."                                El reprezinta tagma negustorilor. Mos Leonte ii intuieste destinul cu precizie si il caracterizeaza: „se va arata pururi blajin si cu prietinie." Abil, hotarat sa se ridice „mai sus", negustorul pleaca la Lipsea. Drumul pana acolo ni-l arata „ initiat" deja in tainele calatoriei. Observator atent al „ticalosiilor nemtesti", calatorul nu-si pierde cumpatul si stie „sa se, descurce" de fiecare data. Desi nu-i displac traditiile moldovenesti, Damian Cristisor admite si foloasele civilizatiei: cartea, dreptatea, corectitudinea oamenilor. Spirit echilibrat, mereu zambitor, linistit, negustorul Cristisor este o personalitate            

Testul nr. 2 Limba și literatura română (30 de puncte)   1. Se dă textul:     Casa noastră e ultima de pe ulița Vălenilor, la marginea satului, chiar lângă temeteul* vechi.     Dincolo de noi e numai mătușa Tiberie, apoi se întinde, neted ca-n palmă, hotarul. A clădit-o Ticu singur, din piatră albă, scoasă de el din cartierele Cutcii. A adunat bani încă de pe când a fost băiat de hotel la București și și-a proiectat-o el singur. Proiectat, vorba vine. Ticu nu era prea școlit, abia făcuse cinci clase. dar știa să construiască, după un plan din minte, orice. Ridica la fel de lesne o casă sau un catreț de păsări și făcea la fel de priceput un acoperiș de casă sau un par pentru fasole.     A ridicat casa, imediat ce s-a terminat războiul, pe terenul pe care i l-a dat, cu acte în regulă, tatăl lui.    S-a apucat de lucru în vara-toamna lui 1945. În vara lui 1946, când Ticu, un flăcău aproape tomnatic, de douăzeci și șase de ani, a avut bani și-a terminat-o, s-a putut mândri că în sărăcia de după război are una dintre cele mai bune case din sat, cu două încăperi și un cerdac în formă de L. A văruit-o în galben, iar chenarele celor șase ferestre și interiorul le-a făcut cu talc, în albastru de Mândrămărie.    Când constructia a fost gata, i-a împodobit cerdacul, sprijinit pe stâlpi de stejar, cu o bordură dantelată de lemn, în decupajul căreia se vedeau sori și porumbei stilizați. I-ar fi plăcut să facă podele de lemn, cum văzuse la București, dar nu mai avea bani, așa că a netezitpământul de pe jos și l-a bătucit cu lut galben, aduc de pe coastă.                                                                                                             (Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului) * temeteu - cimitir; ** catreț - coteț de păsări   Scrieți, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe: a) Transcrieți, din primul enunț al fragmentului dat, un cuvânt care conține un hiat. b) Scrieți câte un sinonim  contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte din textul dat : lesne, a împodobit. c) Formulați câte o propoziție în care cuvintele e (ultima) și, respectiv, singur din textul dat să aibă altă valoare mrgică. d) Indicați funcția sintactică a cuvintelor subliniate în textul dat: Dar stia să construiască, după un plan din minte, orice e) Transcrieți o propoziție subordonată din fragmentul dat, precizând ce fel de propoziție subordonată este. f) Alcătuiți o frază în care conjuncția fiindcă să introducă o propoziție subordonată cauzală. g) Menționați rolul utilizării cratimei în structura : i-a împodobit h) Explicați, într-un text de 3-5 rânduri, semnificația enunțului: În vara lui 1946, când Ticu, un flăcău aproape tomnatic, de douăzeci și șase de ani, a avut bani și-a terminat-o, s-a putut mândri că în sărăcia de după război are una dintre mai bune case din sat, cu două încăperi și un cerdac în formă de L.   2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile unei povestiri cu referință la opera literară Hanul Ancuței, de Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere: - numirea a două trăsături ale curentului literar idealist, identificate în opera dată; - prezentarea a trei elemente de structură. de construcție a discursului narativ și de limbaj ale povestirii alese (de exemplu: instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, acțiune, momentele personajelor, conflict/conflicte, incipit, final, moduri de expunere, repere spațio-temporale, tipologia personajelor, modalități de caracterizare a lor, limbajul naratorului etc.); - comentarea unui episod/ a unei secvențe narative semnificativ(e) pentru evidențierea unei trăsături a personajului principal din povestirea aleasă.   Ordinea integrării relor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului vețo primi 10 puncte. Pentru redactarea eseului veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilități de analiză și de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuație - 1 punct; așezare în pagină, lizibilitate - 1 pinct).   În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 500 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.     Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)   Următoarea secvență face parte din programa școlară pentru disciplina de studiu Comunicare în limba română - clasa pregătitoare (OMEN nr. 3418/2013):    Competența specifică 1.4 Exprimarea interseului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute Exemple de activități de învățare: - audierea unor povești citite/înregistrate/povestite de adulți/copii; - vizionarea unor scurte secvențe din emisiuni pentru copii.   Conținuturi Comunicare orală: acte de vorbire: a identifica un obiect, o persoană Elemente de construcție a comunicării: vocabular (cuvinte cu sens asemănător sau opus); fonetică (sunete specifice limbii române, despărțirea în silabe)   Cerință Într-o activitate instructiv-educativă desfășurată sub umbrela teatrului, demonstrați valoarea dialogurilor în baza cărora formați/dezvoltați competența specifică din secvența dată. Având în vedere următoarele aspecte: a) Prezentațilitatea activității în formarea competenței specifice din secvența dată. b) Enumerați trei suporturi tehnice de instruire conform scopului educațional. c) Indicați două metode de predare eficiente în context și două forme de organizare a elevilor. d) Indicați și o metodă de evaluae aplicabilă pe fondul competenței din secvența dată. e) Agrumentați valoarea activității realizate în virtutea competenței de comunicare verbală.   Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)      Redactați un eseu structurat, de cel mult o pagină, în care importanța predării, ca ofertă de experiență de învățare. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele aspecte: - definirea conceptului de predare; - deosebirea dintre strategie și stil de predare; - descrierea succintă a trei caracteristici ale predării; - argumentarea importanței predării, ca ofertă de experiență de învățare.    

Testul nr. 2   A. Matematică (15 puncte)   1. Suma a patru numere naturale consecutive pare este 228. Determinați cele patru numere, fofosind metoda grafică.   2. Știind că x + y = 6 și că y + z = 9, calculați 2x + 5y + 3z   3. Unghiurile unui triunghi au măsurile A = (2x + 50)º, B = (5x - 40)º și C = (2x - 10)º.     a) Arătați că x = 20.     b) Știind că BC = 24 cm, calculați aria triunghiului ABC.   4. O cutie de cadou sub formă de cub are volumul de 2744 . Cutia este ambalată în hârtie. Știind că la ambalare sunt pierderi de hârtie de 10  ajung 1300  de hârtie?   B. Metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului (10 puncte)       Următoare secvență face parte din programa școlară pentru matematică și explorarea mediului - clasa pregătitoare, aprobată prin OMEN nr.3418/2013;       Competența specifică 2.1 Orientarea și mișcarea în spațiu în raport cu repre/direcții precizate, folosind sintagme de tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în fața, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic.      Exemple de activități de învățare: → jocuri de poziționare a obiectelor în spațiu, în raport cu alte obiecte precizate; → identificarea poziției pe care o ocupă diverse obiecte în spațiu în raport cu alte obiecte precizate; → jocuri de identificare a obiectelor din realitatea imediată din imagini, în funcție de poziția lor față de un reper; → prezentarea propriei persoane în funcție de poziția din clasă și prin raportarea la ceilalți colegi.   Conținut     Figuri și corpuri geometrice: — orientare spațială și localizări în spațiu; — repere sau direcții în spațiu: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în fața, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic.   Cerințe: a) Pentru a forma/dezvolta competența specificată dată, evidențiati două mijloace didactice, două strategii de diferențiere și individualizare, respectiv două forme de organizare a colectivului de elevi. b) Concepeți doi itemi de evaluare direcți, din sfera itemilor obiectivi, și doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor semiiectivi, aplicabili în evaluarea formării/dezvoltării acelei competențe.     Rezolvare subiect:     228 – (2 + 4 + 6) = 216 216 : 4 = 54. Numerele sunt 54,56,58 și 60.   a              |______________________|   a + 2       |_______________________|______|   a + 4       |_______________________|______|______|   a + 6       |_______________________|______|______|_____|     2.  2x + 5y + 3z =     2 ( x + y ) + 3 ( y + z ) =    = 2 ∙ 6 + 3 ∙ 9 = 39   3. Suma unghiurilor unui triunghi este 180°, deci 2x + 50 + 5x – 40 + 2x – 10 = 180               ⇒ 9x = 180               ⇒   x = 20 Din teorema unghiului de 30°, deducem că AB = 12 cm. ⇒ Se aplică teorema lui Pitagora și află că AC = 12 3. ⇒ Aplicăm forma ariei și se află că A = 72 3 cm2.     4. Volumul este , deci 1 = 14 cm. Aria totală este 6 , deci 1176 . Ținând seama și de pierderile de 10%, trebuie 110% · 1176 = 1293,6, deci ajung 1300 .     B. Metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului (10 puncte)   a) Pentru a forma/dezvolta competența specificată dată, evidențiati două mijloace didactice, două strategii de diferențiere și individualizare, respectiv două forme de organizare a colectivului de elevi necesare.      Cu titlu de exemplu, ne alegem o lecție de însușire a cunosștințelor. Propunem astfel derularea acesteia:    La solicitarea învățătorului, câte un elev, se poziționează în anumite puncte ale clasei și în preajma anumitor colegi. Stând în locurile precizate, el trebuie să marcheze reperele/direcțiile indicate de învățător în spațiu prin mesaje verbale, „întărite” de jetoane având semnele corespunzătoare.       În următoarea secvență, în grupuri de câte patru, școlarii realizează elemente grafice în aer și pe suporturi materiale: nisip și plastilină aplatizată. Acestea constitue resursele educaționale. Este momentul în care se execu liniuțe verticale, orizontale și oblice; 10 semne din fiecare tip și 12 semne combinate. mai apoi, membrii grupurilor oferă, în plen, exemple de linii vericale, orizontale și oblice întâlnite în viața cotidiană.       În etapa de realizare a transferului, elevii se așază în semicerc pentru a urmări imagini dintr-un film animat. Din când în când, filmul e oprit pentrua li se adresa întrebări formulate în considerarea temei: Orientarea și mișcarea în spațiu. La timpul potrivit, la cererea învățătorului și a efectivului, după caz, câte un elev indică reperele/direcțiile observate într-o secvență anume. Răspunsul trebuie să îi fie urmat de un exemplu concret, preluat din mediul apropiat. Verbalizând cele văzute pe ecran în contextul creat de film, micii școlari înțeleg că mișcarea/împingerea corupurilor este posibilă datorită unei forțe exercitate sau nu de om. (ca atare se face trimitere la științele fizicii, parte din programa disciplinei noastre de studiu - MEM). Revenind cu gândul la tema zile, elevii formulează concluziile așteptate.        Metodele principale aplicate sunt explicatia și exercițiul. Le-am ales îndeosebi pe acestea, fiindcă le vedem mult mai aproape de esența principiului predării individualizate; e principiul care, prin definiție, ne permite să adaptăm conținutul la nevoile fiecărui elev și, totodată, la potențialul clasei. Strategiile mixte și analogice pot realmente crea premisele învățării personalizate.       Organizarea efectivului se face individual și în grupuri mici. Activitatea desfășurată frontal se subînțelege, fiind absolut necesar la începutul orei, în timp ce se captează atenția, și la final, cânezintă produsele având elementele grafice prestabilite. Indiferent de modul de organizare, fiecare școlar își folosește, în egală măsură, puterea de concentrare și abilitățile de orientare în spațiu. Per ansamblu, elevii sunt determinați să efectueze exerciții de atenție și mai cu seamă exerciții de dezvoltare a inteligenței spațial-vizuale. Fără doar și poate, sunt valorificate și abilitățile de relaționare, dvedite, de orice copil în parte, prin potențialul socio-afectiv. Îmn contextele de comunicare, se încurajează și ascultarea activă.       Atăt organizarea colectivului, cât și managementul conținutului parcurs facilitează și demersul de exersare a stilurilor de învățare. Dacă observăm separat copiii, deducem că eu își valorifică implicit stilurile predominante. Fiindu-le, firește, oricâ la îndemână, ei pot relua cu mai multă ușurință, în ritmurile proprii, procesul de asimilare-acomidare. Ne refim la internalizarea cunoștințelor și la găsirea aplicabilității lor în situații de viață. Pe deasupra, observându-i și ținând cont de rezultatele obținute la probele evaluative, facem corelații între stilurile adoptate de elevi. Finalitatea este revizuirea proiectării didactice în favoarea lor.       Încheiem idee cu o ipoteză:     Cu cât le dezvoltăm mai bine școlarilor spiritul de observație și cu cât îi obișnuim să acționeze în diverse împrejurări care necesită orientare și mișcare bazată pe repere spațiale, cu atât putem  siguri câ le dezvoltăm agerime. Negreșit, impactul activității propuse se resimte pe termen îndelungat, independent de tipul spațiului în care se manifestă ei: convențional sau nu. Deasemenea, situațiile de instruire diferențiată generează experiențe de învățare durabilă, de(re)valorificat la orice vârstă.   b) Concepeți doi itemi de evaluare direcți, din sfera itemilor obiectivi, și doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor semiiectivi, aplicabili în evaluarea formării/dezvoltării acelei competențe.       Din seria itemilor obiectivi alegem doi diferiți, pe care îi prezentăm în cele ce urmează. La fel procedă gândindu-ne și la categoria itemilor semiobiectivi.       Ne raportăm la una dintre sarcinile despre care am scris în structura cerinței aferente literei A. Ca atare, elevii se conformează indicațiilor, răspunzând corespunzător la aceste comenzi, adică prin Adevărat sau Fals.   ► Acest jeton (→) îți indică faptul că trebuie să te deplasezi spre stânga. ► Jetonul ( /→) îți arată faptul că trebuie să ocolești spre dreapta ultima bancă pentru a ajunge la ușă. ► Jetonul () îți arată faptul că trebuie să te deplasezi spre stânga pentru a ajunge la fereastră. ► Orientându-ne după acest jeton (), vedem că este o măsuță lângă tablă. ► Orientându-ne după acest jeton (⇔), vedem că obiectele de pe catedră sunt așezate în poziție oblică.        În cuprinsul unilet, elevii pot citit enunțuri care trebuie puse în corespondență cu simbolurile aferente. Acestea se prezintă astfel:       Prin linii, asociați fiecare propoziție cu simbolul, simbolurile potrivite. Atenție însă! Unele se repetă.    ► Putem așeza un dulap în poziție verticală, și în poziție orizontală.    ► Pe scaun putem sta și în picioare, și în poziție șezândă. ► De obicei, catedra este poziționată lângă fereastră.                              ► De regulă, catedra și ușa se află în stânga și în dreapta clasei.                      Completați spațiile libere cu termenii corespunzători.   În filmul vizionat, am observat că: ► un copil stătea _______caldarâm; ► un altul trecea _______ fața lui și trăgea _____ el un cărucior. ► iar altul arunca mingea ______coșul de baschet.                                            ȘI           Dacă vi s-ar cere exemple de situații în care utilizați cuvintele înainte, după și deasupra, care ar fi acestea? Pe rândurile de mai jos, în enunțuri scurte, dați câte două exemple pentru fiecare. _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ ______________________________________________          Reprivim itemii enumerați, realiză că avem în față tipologii diferite. Primii doi sunt cu alegere duală și cu alegere multiplă, iar ultimii doi, doar unii cuprind enunțuri cu spații lacunare și întrebări structurate.       Cu titlu exemplificativ, aceștia pot contribui la fixarea cunoștințelor despre reperele/direcțiile de luat pentru a ne orienta și mișca în spațiu.  

                                                                     Elemente pregătitoare pentru formarea conceptului de număr natural            Copiii de vârstă școlară mică se găsesc în stadiul operațiilor concrete. Ei învață prin intuiție si manipulare directă de obiecte concrete, iar activitatea matematică reproduce, între anumite limite, spațiul fizic în care aceștia se dezvoltă. Cercetările psihologice arată că la începutul vârstei școlare mici apar și se dezvoltă primele operații logice elementare: conjuncția, disjuncția logică și negația.               Formarea mulțimilor după una sau mai multe proprietăți ale elementelor lor cultivă si dezvoltă copiilor capacitatea de a lega între ele proprietățile obiectelor care alcătuiesc o mulțime, cu ajutorul elementelor de relație: sau - corespunzător disjuncției, și - corespunzător conjuncției, nu - corespunzător negației. Tot prin activități practice, mânuind materialul didactic și verbalizând acțiunile folosind: conjuncția, disjuncția și negația se introduc operațiile cu mulțimi: reuniunea, intersecția și diferența a două mulțimi.           Pentru înțelegerea și însușirea operațiilor cu mulțimi este necesar ca institutorul să folosească jocurile logico-matematice, jocul disjuncției, al conjuncției, al negației, al perechilor, jocuri de formare a unei mulțimi, jocuri de ordonare a elementelor unei mulțimi etc.         În activitățile cu mulțimi, institutorul va folosi întotdeauna un limbaj matematic clar, precis, pe înțelesul și la nivelul de pregătire al copiilor. Plecând de la activități logice de comparare a mulțimilor, copiii vor deveni conștienți de modul în care se stabilește corespondența (element cu element) a două mulțimi – suportul constituindu-l numeroase situații de viață.         Introducerea conceptului de număr natural impune, ca o etapă premergătoare, familiarizarea copiilor cu noțiunea de relație de echivalență a mulțimilor, de clasă de echivalență, de echipotență între mulțimi stabilită de relația bijectivă tot atâtea, precum și de relația de ordine folosindu-se expresiile mai multe, mai puține.       Activitatea de punere în corespondență a elementelor a două mulțimi se poate desfasura în două direcții principale: - stabilirea echipotenței a două mulțimi (prin relația de corespondență element cu element), - construirea mulțimilor echipotente cu o multime dată (formând o clasă de echivalență).         O atenție deosebită trebuie să se acorde mijloacelor materiale și de comunicare, formulării concluziilor, manipulării obiectelor prin care se formează sau se pun în corespondență mulțimile și folosirii unui limbaj adecvat. De exemplu, în loc de funcție bijectivă se poate spune: corespondență element cu element sau se folosește relația: tot atâtea elemente, care este o relație de echivalență, iar în loc de mulțimi echipotente se spun: mulțimi cu tot atâtea elemente(care au acelasi cardinal). Corespondența element cu element a două mulțimi se poate indica grafic prin unirea cu o linie a unui element dintr-o mulțime cu un element din cea de-a doua sau prin alăturarea la fiecare element din prima mulțime a unui element din cea de-a doua mulțime.         Folosirea rigletelor oferă institutorului posibilitatea să efectueze cu copiii corespondențe între elementele unei mulțimi oarecare, iar o mulțime formată din riglete unități dispuse în linie dă posibilitatea copiilor să găsească riglete cu același număr de unități cât este numărul elementelor unei mulțimi (prin punere în corespondență).       Familiarizarea copiilor cu rigletele se realizează după ce în prealabil s-au efectuat exerciții de recunoaștere a culorilor și de egalizare a lungimilor. Comparând două riglete copiii vor deduce dacă au aceeași lungime sau nu, vor așeza în prelungire două sau mai multe riglete pentru a egala o rigletă de lungime mai mare. Cu ajutorul rigletelor se realizează o înțelegere mai rapidă a compunerii și descompunerii unui număr, utilă apoi în efectuarea operațiilor aritmetice.            În prima parte a unei activități de predare a unui număr se efectuează exerciții prin care se consolidează și se verifică în ce masură copiii stăpânesc cunoștințele și deprinderile necesare pentru înțelegerea numărului nou.   În cadrul unei lecții se efectuează cu copiii exerciții ca: - formarea mulțimilor; - echipotența mulțimilor; - raportarea numărului la cantitate și a cantității la număr; - număratul în limite cunoscute; -stabilirea vecinilor numerelor; -exerciții de adunare și scădere cu o unitate.   După efectuarea exercițiilor cu caracter pregătitor, se trece la predarea numărului nou.                   Parcurgerea acestui capitol se va face după o necesară evaluare predictivă a elevilor în primele zile de şcoală. Vor fi evaluate acele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ale elevilor ce se regăsesc în structura unităţii şi vor fi explicitate mai jos. În funcţie de rezultatele evaluării, va fi luată o decizie didactică privind ritmul parcurgerii acestui capitol şi implicit, timpul afectat: cu cât rezultatele sunt mai bune, cu atât timpul va fi mai scurt.          Nu trebuie uitat că acest capitol reprezintă doar o pregătire a elevilor pentru asimilare – adaptare, o modalitate de egalizare a şanselor, de a oferi tuturor copiilor o necesară bază comună de pornire. De aceea, activitatea evaluare predictivǎ a învăţătorului va fi diferenţiată şi individualizată, oferind fiecărui copil un program personal de compensare sau dezvoltare. După parcurgerea acestui capitol şi evaluarea sumativă corespunzătoare, învăţătorul va avea informaţii şi va putea decide şi asupra tipului de curriculum pe care îl va putea aborda cu clasa: trunchiul comun, aprofundare sau extindere.             Conţinutul Unităţii 2 are un vizibil caracter interdisciplinar, cu trimiteri nu numai în interiorul, ci şi în afara ariei curriculare. Se conectează cu zona “limbii şi comunicării” atât prin activizarea unui limbaj specific, cât şi prin solicitările de verbalizare a acţiunilor în exprimări corecte, complete, clare. Cu zona “arte” se leagă prin cunoştinţe (ex.: culorile), priceperi şi deprinderi ce ţin de grafie (trasare de linii, încercuiri, barări), desenare şi colorare. De zona “educaţie fizică” se leagă prin intermediul priceperilor şi deprinderilor motrice, de care depinde realizarea unor acţiuni directe de manipulare a obiectelor.             În interiorul ariei curriculare din care face parte matematica, se conectează cu ştiinţele naturii prin cunoştinţele despre plante şi animale, necesare interpretării unor imagini, în vederea stabilirii unor proprietăţi caracteristice.             Prezentăm în continuare câte o listă conţinând ce trebuie să ştie (cunoştinţe) şi să facă (priceperi şi deprinderi) elevul clasei I în vedrea înţelegerii conceptului de număr natural.               Cunoştinţe necesare: culori (roşu, galben, albastru); forme geometrice plane: cerc, triunghi, dreptunghi, pătrat; poziţii relative ale obiectelor: sus/jos, faţă/spate, pe/sub,stânga/dreapta, aproape/departe ş.a; mărimea obiectelor: mare/mic, lung/scurt, înalt/scund, lat/îngust; elemente de logică matematică (fără utilizarea terminologiei): propoziţie logică şi negaţia ei, conjuncţia a două propoziţii, disjuncţia a două propoziţii, implicaţia; mulţimi (fără utilizarea terminologiei): determinare, apartenenţă/ neapartenenţă, operaţii cu mulţimi (reuniune, intersecţie, complementara unei submulţimi); corespondenţe: compararea cantitativă a două mulţimi, ordonarea cantitativă a două sau mai multe mulţimi; invarianţa cantităţii.   Priceperi şi deprinderi necesare: - precizarea culorii unui obiect sau a unei imagini date; -colorarea unor imagini cu o culoare precizată; - recunoaşterea oricăreia dintre formele geometrice precizate, pe obiecte din mediul înconjurător;  denumire unei forme geometrice date; - recunoaşterea poziţiilor relative ale unor obiecte indicate; plasarea unor obiecte în poziţii relative indicate; găsirea unor obiecte aşezate într-o poziţie precizată faţă de un reper; d) - stabilirea mărimii relative a două obiecte comparate; ordonarea crescătoare/descrescătoare după mărime a două/trei obiecte (sau imagini); e) - sortarea obiectelor care au o proprietate dată; alegerea obiectelor caracterizate prin două atribute simultan; trierea obiectelor care au cel puţin unul dintre atribute date; utilizarea unui raţionament de tipul „dacă …. atunci ……” într-o situaţie practică; descoperirea regulii de formare a unei secvenţe dintr-un şir de obiecte/imagini şi construirea în continuare a şirului; f) - formarea unor mulţimi de obiecte având o proprietate caracteristică dată; formarea unor mulţimi de obiecte pentru care proprietatea caracteristică este o conjuncţie de două atribute; recunoaşterea proprietăţii caracteristice a unei mulţimi date; sesizarea apartenenţei/neapartenenţei unui element la o mulţime dată; construirea reuniunii a două mulţimi disjuncte de obiecte; precizarea proprietăţii caracteristice a intersecţiei a două mulţimi, folosind conjuncţia; precizarea proprietăţii caracteristice a complementarei unei submulţimi, folosind negaţia; construirea mulţimii diferenţă dintre o mulţime dată şi o submulţime a sa;   - formarea de perechi între elementele a două mulţimi prin corespondenţă „unu la unu”; - stabilirea unei relaţii de ordine între două mulţimi, exprimată prin „tot atât”, „mai mult/puţin”; - aşezarea în ordine crescătoare/descrescătoare a două sau mai multe mulţimi de obiecte sau imagini; - sesizarea faptului că o mulţime rămâne cu „tot atâtea” obiecte, indiferent de poziţia spaţială a acesteia; - sesizarea faptului că mărimea obiectelor din două mulţimi nu decide care dintre are mai multe obiecte.      

Aplicatii - Exerciții recapitulative     Se dă textul:     „Acea gridin-oțelită înspre Dunăre o mână      Iar în urma ei se-ntinde falnic armia română”         (Mihai Eminescu, Scrisoare III)   1. Arătați prin ce mijloc de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele : oțelită, înspre, în urma. ....................................................... ......................... ....................................................... ......................... ....................................................... .........................   2. Precizați valoarea morfologică a cuvântului falnic din text, apoi alcătuiți enunțuri în care același  cuvânt să aibă două valori morfologice diferite de text. ....................................................... ..........................   3. Scrieți câte un sinonim neologic pentru cuvintele armie, falnic. ....................................................... ........................... ....................................................... ...........................   4. Alcătuiți enunțuri cu omonimul cuvântului mână. ....................................................... ............................   5. Alcătuiți câte un enunț folosind cuvântul grindină cu sens propriu și cu sens figurat. ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   6. Grupați pe două coloane următoarele cuvinte: cătră, vornic, mulțămit, boieri, perje, stolnic, vătaf.     7. Alcătuiți cel puțin cinci enunțuri cu verbul polisemantic a trece. ....................................................... ...................   8. Indicați antonmele neologice ale cuvintelor: avar, cuviincios, agreabil, transparent, dificil. ..................................................... ..................................................... ..................................................... .....................................................   9. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: geantă / jeantă;  enervat /  inervat;  dependență /  dependință ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... ....................................

                  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga                                  opera apartinand modernismului              Lirica blagiana s-a inscris nu doar in circuitul romanesc de valori, ci si in cel european, gratie fortei creatoare si spiritului profund universal, semne ale unei depline maturitati artistice, neegalate- si poate cercetate insuficient- inca. „Drumul poetului e mereu catre izvoare”, spune Blaga, completand: „Poezia e ca o panza fara tiv, cu firele bine batute, ale carei margini se pot destrama, dar care totusi nu se destrama”, imagine atat de usor identificabila in opera sa, cumul de traditie si modernitate, de elemente estetice autohtone si forme artistice novatoare.            Una dintre capodoperele poetului, publicata in 1919, in deschiderea volumului de debut, intitulat ”Poemele luminii”, este opera literara Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.            Poezia se incadreaza in modernism, inteles ca orientare literara din perioada interbelica, incluzand toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie, negand in forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-au precedat. Atitudinea moderna este deci anticlasica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Inscriindu-se in modernism, Blaga este considerat ca primul poet din cultura romana care reuseste sa sincronizeze formele poetice romanesti cu cele europene.            Modernismul blagian reiese din optiunea poetului pentru versul liber si pentru ingambament (procedeu artistic care consta in continuarea ideii poetice in versul urmator, scris cu litera mica), care demonstreaza conceptia sa conform careia lipsa elementelor de prozodie clasica permite exprimarea fluxului ideilor si a intensitatii sentimentelor: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/si nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/in calea mea/in ochi, in flori, pe buze ori morminte.” Astfel, versurile nu se supun ritmului clasic, nici nu au rima, iar masura este variabila 2-13 silabe. Eliberarea de rigorile prozodice clasice este o forma a modernismului poetic, dar si o modalitate directa de transmitere a mesajului filosofic al poeziei.             In opinia mea, tema si viziunea despre lume a poetului Lucian Blaga reflecta in acest text dorinta de potentare a misterului cosmic. Prin iubire, omul poate restabili corespondente intre Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenereaza continuu. Astfel, poetul devine el insusi o forma de manifestare a tainei. In viziunea originala a lui Blaga, pe de-o parte exista cunoasterea de tip paradisiac, de tip logic si rational. Aceasta are ca scop dezvaluirea misterelor lumii pe calea ratiunii, a gandirii logice, specifica savantilor. El exprima aceasta idee in poezie prin versurile: „Lumina altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns”. Pe de alta parte, exista cunoasterea de tip luciferic, realizata pe calea sensibilitatii, specifica artistilor. Aceasta nu are drept scop lamurirea misterelor, ci adancirea lor, amplificarea acestora, prin intermediul sensibilitatii artistice, asa cum insusi poetul subliniaza: „eu/cu lumina mea sporesc a lumii taina”.            Tema poemului este conditia artistului, opera fiind considerata o arta poetica. In acest text, o prima idee care subliniaza tema este modul in care poetul isi exprima crezul sau artistic, conceptia sa despre poezie si despre menirea artistului. Blaga modifica esential insusi conceptul de arta poetica, in viziunea sa acesta nefiind inteles ca „mestesug”, ci ca modalitate fundamentala de situare a eului in univers, ca modalitate de a fi in si prin poezie. Tocmai de aceea poezia este construita ca o confesiune, pe baza lirismului subiectiv, in centrul secventelor poetice situandu-se eul liric. Acesta isi face simtita prezenta prin pronumele personal „eu”, regasit de sase ori pe parcursul textului, prin adjectivul pronominal posesiv „mea”, precum si prin verbele la persoana I „nu ucid”, „iubesc”, „nu strivesc”.             O a doua idee prin care se exprima in acest text tema si conditia poetului o reprezinta explicarea menirii artistului prin intermediul celor doua tipuri de cunoastere. Astfel, in viziunea lui Blaga, poetul este dator nu sa descopere misterele universului, ci sa le adanceasca: „Uneori, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.” Poetul subliniaza ideea ca trebuie sa ocroteasca misterele universului: „eu nu strivesc corola de minuni a lumii” si „caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”.              Patru dintre elementele de compozitie a textului sunt: incipitul, compozitia, elementele de opozitie si de simetrie, figurile semantice.              Incipitul operei coincide cu titlul si contine o metaforie revelatorie, prin care este definit universul ca o mare taina. Se observa asezarea pronumelui „eu” ca prim termen al sintagmei: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. O trasatura a expresionismului este vitalismul dionisiac (serbari dionisiace erau organizate in Grecia antica in cinstea zeului Dionysos), caracterizat printr-un elan artistic deosebit, plin de zbucium si pasiune. Frenezia trairilor, nevoia eului liric de a-si depasi limitele si de a cuprinde universul intreg sunt subliniate astfel inca de la inceputul textului. Cei cinci termeni alcatuiesc o propozitie enuntiativa negativa, care se deschide cu pronumele personal „eu”, ce are rolul de a identifica clar eul liric, subliniind, prin prezenta acestui pronume de persoana I, incadrarea operei in lirismul de tip subiectiv. Verbul „nu strivesc” evidentiaza atitudinea ocrotitoare a eului liric in raport cu universul. Metafora „corola de minuni a lumii” semnifica totalitatea misterelor lumii. Sintagma face trimitere la ideea de perfectiune, prin termenul „corola”, cu forma circulara, dar si la mister, prin continutul semantic al cuvantului „minuni”.               Compozitia (secventele poetice) poemului evidentiaza structurarea acestuia in trei secvente. Prima secventa poetica este formata din primele cinci versuri, ce definesc cunoasterea de tip luciferic: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/si nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/in calea mea/in flori, in ochi, pe buze ori morminte.” Metaforele din versul „in flori, in ochi, pe buze ori morminte” sintetizeaza frumusetea universului, fiind reprezentari ale tainelor acestuia. Astfel, florile sunt elemente vegetale, simbolizand frumusetea, perfectiunea, ochii sunt simboluri ale constiintei umane, ale cunoasterii, buzele sugereaza rostirea, cuvantul, dar si sarutul, taina iubirii, iar mormintele fac trimitere la taina mortii. Se observa ca termenii apar in ordinea crescanda a gradului lor de mister, moartea fiind, dintre toate, cel mai profund.              In a doua secventa poetica este dezvoltata opozitia dintre cele doua tipuri de cunoastere: „Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns/[…]/eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-”. Vraja, misterul universului nu trebuie sugrumate, ci protejate, de aceea poetul refuza cunoasterea paradisiaca. El opteaza pentru cunoasterea luciferica, deci pentru adancirea misterului, prin amplificarea lui prin imaginatie.               Ultima secventa are rol conclusiv „caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte” si surprinde faptul ca principiul care sta la baza cunoasterii luciferice, deci la baza atitudinii eului liric, este iubirea, iubirea misterului, evidentiata prin enumeratia din finalul textului.              Elementele de opozitie din text sunt puse in evidenta prin antiteza dintre cele doua tipuri de cunoastere, care se realizeaza in text pe mai multe niveluri: la nivel morfologic, prin opozitia verbelor „sugruma”/”sporesc”, iar la nivel stilistic prin metafora „lumina altora”-cunoasterea paradisiaca opusa sintagmei „lumina mea”-cunoasterea luciferica. Relatiile de simetrie se realizeaza prin reluarea ideii poetice din versul „in flori, in ochi, pe buze ori morminte”, in finalul textului. Se observa ca in final apare conjunctia „si”, „si flori si ochi si buze si morminte”, pentru a evidentia importanta egala pe care poetul o acorda fiecarei componente a universului plin de taine si minuni.               Figurile semantice (figurile de stil) sunt numeroase si pun in evidenta ideile poetice si substratul filosofic al textului. Titlul contine o metafora revelatorie, „corola de minuni a lumii”, sugerand perfectiunea, frumusetea, complexitatea universului plin de taine si minuni. Prin repetarea seriei de metafore plasticizante „in flori, in ochi, pe buze ori morminte” se surprinde una dintre temele fundamentale din lirica blagiana, aceea a raportului poet-lume.               Comparatia ampla „Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii,/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister” sugereaza asumarea cunoasterii luciferice de catre poetul care nu descopera misterele universului, ci cauta sa le amplifice. Aceeasi idee este subliniata prin repetitia „eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”.             Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ramane una dintre capodopere blagiene, evidentiind, prin atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, prin ilus-trarea raportului eu-lume, prin problematica abordata si prin cultivarea formelor de prozodie moderne, talentul si forta artistica deosebita ale acestui mare creator roman: poezie, teatru si proza. Lagunara liric, lagunele lirismului sau se intind pe spatii respectabile si in stare a profila integral o sensibilitate artistica; cosmoidala dramatic, in suma comediilor prin care ne vorbeste inca lumea lui apusa, Despot Voda inseamna in schimb irumperea unui personaj romantic in peisajul oriental-occidental al culturii noastre; bine randuita in clasicitatea expresiei, ea se releva intr-o proza de nedezmintita perenitate, careia elementele ce o incadreaza in istorie ii convin pe linia insasi a vietii estetice". (I. Negoitescu Istoria literaturii romane, Bucuresti, vol. I, Ed. Minerva, 1991, p. 90)          

                                         Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu             Poetul Nichita Stanescu se incadreaza in perioada post-belica a literaturii romane fiind un poet neomodern alaturi de Gellu Naum. In cadrul liricii romanesti, reprezinta un inovator al limabjului poetic asezandu-se in galeria poetilor Mihai Eminescu si Tudor Arghezi. Etapele creatiei stanesciene- Operele poetului se impart in trei etape de creatie.             In prima etapa de creatie sunt cuprinse volumele „Sensul iubirii” si „O viziune a sentimentelor”. Se delimiteaza un eu poetic adolescentin in care sinele este in deplina concordanta cu universl. Starile de fericire sunt completate de iubire ca sentiment originar al nasterii cuvintelor. Temele predominante sunt iubirea si timpul.            A doua etapa de creatie stanesciana conduce la volume precum “Omul si sfera”, “Rosu vertical”, “Necuvintele”, “11 elegii”, “Laus ptolemaei”. Opera cuprinsa in aceste volume devine o schimbare de zodie deoarece lirismul este interiorizat si reflexiv. Temele predominante sunt opera si creatorul, ganditorul, timpul scurs ireversibil. Se schimba perceptia asupra temporalitatii, scurgerea timpului fiind dureroasa, iar cantecul devine singura alinare in care versurile se structureaza inefabil. Se insista asupra conditiei poeziei ca opera gandita si asupra conditiei creatorului vazut in ipostaza de ganditor. Matematica, pe langa stiinta, devine cale de cunoastere a universlui.            Prin volumul “Opere imperfecte” (1979) se trece la a treia etapa de creatie dominata de meditatie grava, tema mortii si a timpului si schimbarea conceptiei despre arta poetica. Alte volume ale etapei sunt “Maretia frigului” si “Noduri si semne”. Poezia de tip arta poetica este metaforica, simbolica, plina de viziune in care peotul se transfigureaza, dorind sa supravietuiasca prin cuvinte.            Caracteristicile neomoderne in opera lui Nichita Stanescu sunt: poezia este considerata o modalitate de cunoastere deplina si ea contrariaza permanent asteptarile criticilor. Poezia este definita pe coordonatele existentei si ale cunoasterii, de aceea urmareste lupta sinelui cu sinele si confruntarea dintre ganditor si creator. Sunt abordate din nou teme ale literaturii romane. Se creaza un univers original in poezie in care abstractul ia forma concreta, iar legatura dintre abstract si concret se realizeaza bivalent. Caracteristica predominanta a limbajului este ambiguitatea impinsa pana la aparenta de absurd si nonsens. Metaforele devin originale datora subtilitatii lor, iar imaginile artistice sunt insolide.              Opera se incadreaza in genul literar liric si este o arta poetica neomoderna specifica primei etape de creatie, caracterizand un eu liric vitalist, in care iubiera este sentimentul dominant revitalizator atat pentru fiinta sa cat si pentru poezie. Opera este publicata in 1964 in volumul “O viziune a sentimentelor”.           Arta poetica este un crez literar, un program, o arta de a scrie. Arte poetice sunt considerate operele in care artistul exprima conceptia personala, viziunea despre arta si procesul de creatie.          Titlul volumului este format din doua substantive comune care semnifica o abordare, parere a emotiilor regasite in volumul respectiv. Semnificatia titlului           Opera literara “Leoaica tanara, iubirea” are un titlu sugestiv, iar metafora titlu asociaza in mod inedit sentimentul iubirii unei feline feroce, viclene deoarece ambele concepte au in comun acea agresivitate cu care finta este dominata “Leoaica tanara, iubirea” surprinde o iubire adolescentina cecunoscuta inca fiintei, capabila sa se indragosteasca. Tema textului            Fiind o arta poetica, tema o reprezinta viziunea asupra universlui metamorfozat prin iubire. Tema dezvolta un camp semnatic specific in care fiinta indragostitului se refugiaza intr-un univers in schimbare odata cu el. Motivele literare sunt “leoaica” (motiv central), “cerc (geneza, cerc rotitor), “ciocarlii”, “desert”. Secvente lirice           Poezia cuprinde trei secvente lirice in care sentimentul iubirii cuprinde fiinta umana fiind vazuta in raport cu timpul: in prima secventa iubirea este un sentiment predestinat si patrunde brutal in viata eului poetic, in a doua secventa se arata schimbarea universului sub ochii indragostitului si renasterea fiintei acestuia, iar ultima secventa descrie iubirea ca un sentiment ce se perpetueaza in timp, o constanta existentiala. Compozitia operei           Poezia debuteaza cu repetarea sintagmei titlu, metafora ce defineste iubirea de tip adolescentin “Leoaica tanara, iubirea”. Sub forma unei adresari directe se confeseaza eul indragostit in forma meditativa “Mi-ai sarit in fata”. Fiinta umana este predispusa la a se indragosti, iubirea fiindu-i predestinata “Ma pandise-n incordare/ Mai demult”. Sub forma constatativa este descrisa amprenta sentimentului pe fata indragostitului “Coltii albi mi i-a infipt in fata/ M-a muscat leoaica azi de fata”. Substantivul “coltii”, verbul “a sarit”, “pandise” si “a muscat” descriu viclenia sentimentului ce cuprinde fiinta in mrejele sale si de asemenea, incesivitatea cu care acapareaza eul poetic indragostit.             A doua secventa arata ca schimbarea este vizibila brusc “si deodata”, universul redobandind un alt status si o alta forma, metamorfozand-se odata cu fiinta indragostita “natura i se facu un cerc de-a dura”. Cercul rotitor simbolizeaza geneza, iar comparatia “cand mai larg cand mai aproape/ Ca o strangere de ape” semnifica reinvetarea in forma pura a tot ceea ce-l inconjoara pe indragostit. Simturile sunt reinventate si percep doar ceea ce eul poetic doreste: lumea este zugravita in culori vii de curcubeu, iar auzul percepe muzica stelelor “si privirea-n sus tasni/ Curcubeu taiat in doua/ Si auzul o-ntalni/ Tocmai langa ciorcalii”. Substantivul “ciocarlia” este un simbol al zborului spre lumina, spre soare.          In a treia secventa, fiinta se reinventeaza pe sine, fizionomia fiind total diferita, nereusind sa se mai recunoasca. Spranceana, tampla si barbia reprezinta constante statornice ale fiintei, acum intrate in schimbare. Repetarea conjunctiei “si”, aparent are rol de a descrie succesiunea momentelor unei vieti incarcate de iubire, in care sentimentul domninat este fericirea si implinirea “Si aluneca-n nestire/ pe-un desert in stralucire”. Se schimba radical modul in care iubirea este perceputa de fiinta umana, este acceptata, nu mai socheaza simturile, devenind o obisnuinta “Peste care trece-alene”, “leoaica tanara” se transforma in “leoaica aramie”, insa viclenia o caracterizeaza in continuare, atat timp cat aceasta exista “cu miscarile viclene/ Inca-o vreme/ Si-nca-o vreme“.           Mărcile subiectivitatii prezente in poezie sunt “mi”, “m-“, “meu”, iar tipul de lirism este subiectiv.           In textul dat, campurile semnatice dominante sunt al iubirii, al naturii si a leoaicei. Iubirea debuteaza cu faza adolescentina “leoaica tanara, iubirea”, urmata de schimbarea brusca “deodata” datorita iubirii pr-zise, iar apoi se prezinta o iubire matura de care fiinta umana este obisnuit “peste care trece-alene”. Campul semantic al naturii este reprezentat de substativele “curcubeu”, “ape”, “ciocarlii”, “desert”, care auta la evidentierea schimbarilor suferite de univers datorita aparitiei iubii. Campul semnatic al substantivului “leoaica” este format din mai multe asocieri “leoaica tanara”, “leoaica aramie”, “coltii”, “miscarile viclene”, care este de asemenea asociat cu substantivul “iubirea”.           In fiecare secventa se gasesc diferite valori morfologice precum verbe, adverbe, adjective si substantive. In prima secventa sunt prezente verbele “ai sarit”, “a infipt”, “a muscat” cu rol de a marca o actiune de patrundere a iubirii in viata poetului. In a doua secventa se gasesc adverbele “sus” si “tocmai” si adjectivele “larg”, “aproape”, cu rolul de a descrie schimbarea. In a treia secventa substativele “desert”, “leoaica”, “miscarile”, “spranceana”, “barbie” reprezinta elemente constante care au suferit schimbari.           Una dintre particularitatile expresivitatii este simplitatea formei si finalul tensionat “inca-o vreme/ si-nca-o vreme…” sugerand ciclitatea iubirii. Unele expresii sunt ambigue, contribuind astfel la plasticitatea limbajului “Si privirea-n sus tasni”. Metafora titlu se regaseste in primul vers, fiind ideea centrala a textului, reprezinta o iubire adolescentina pe cale de initiere. Imaginile dinamice “mi-a sarit”, “i-a infipt”, “m-a muscat” arata aparitia neasteptata a iubirii. Epitetul cromatic “leoaica aramie” reprezinta o iubire adulta, matura.           La nivel prozodic, se regaseste tehnica ingambamentului ce consta in continuarea ideii poetice in versul urmator si cele 3 strofe neregulate. In concluzie, opera “Leoaica tanara, iubirea” de Nichita Stanescu este o arta poetica neomoderna.            

Conversiunea (Schimbarea valorii gramaticale) este procedeul de îmbogățire a vocalarului care constă în formarea unor cuvinte noi prin trecerea acestora de la o parte de vorbire la alta.   Prin conversiune se obțin:   1. a) substantive (din adjective, prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ-adjectival; Exemplu: Cel bun este apreciat.                  Admiră verdele pădurii.                Își luase un dulce din raftul acela.          b) din verbe la supin, prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Avea un scris frumos.                  Mersul la munte îl odihnește.        c) din verbe la participi prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Cântatul prin pădure ne înviorează.                  Văzuse doi răniți în râpă.         d) din verb la gerunziu, prin articluare cu articol hotărât. Exemplu: Suferind s-a vindecat repede.          e) din pronume personal, prin articulare; Exemplu: Recunoaște bucuria eului liric.         f) din interjecție, prin articulare; Exemplu: Nu-i dispare oful din inimă.         g) din adverb, prin articulare. Exemplu: Îi mulțumește pentru binele făcut.   2. Adjective (acordate în gen număr și caz cu substantivul determinat):      a) din verbe la participiu; Exemplu: Admira caișii înfloriți.        b) din verb la gerunziu; Exemplu: Steaguri fluturânde vestesc victoria alor noștri.        c) din pronume (posesiv, demonstrativ, relativ, negativ, interogativ, nehotărât, de întărire) Exemplu: În povestea voastră nu regăsește niciun personaj pozitiv.    3. Adverbe      a) din adjective Exemplu: Toți au lucrat corect.             b) din substantive care denumesc zilele săptămânii, anotimpurile sau părți ale zilei Exemple: Iarna soarele este mai rece.                  Ne vedem duminică.                 Au plecat dimineața.          c) din verbe la participiu Exemplu: Vorbiseră deslușit pentru a fi înțeleși.          d) din conjuncție Exemplu: Iar va ploua.                 A răspuns și el.   4. Prepoziții                a) din adverbe și locuțiuni adverbiale Exemplu: Stătea în mijlocul casei.                 Avionul zboară deasupra orașului.          b) din substantiv Exemplu: Grație vouă au câștigat meciul.          c) din verb la participiu Exemplu: Datorită sfatului primit a fost premiat.   De reținut : Valoarea morfologică cuvintelor se stabilește numai în context.      

                                Enigma Otiliei de George Calinescu                                               Romanul realist               Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje complexe, caractere puternice, deja formate, cu multiple conflicte, o intriga atent construita si care, prin intermediul actiunii, reflecta realitatea vietii cotidiene.               La aparitia „Enigmei Otiliei", in 1938 (in doua volume), romanul, ca specie a literaturii avusese o evolutie extrem de rapida, dominand literatura romaneasca interbelica. George Calinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin „Enigma Otiliei" el aduce o viziune originala, moderna.              Opera se incadreaza in tipul de roman realist, balzacian (de observatie sociala), interbelic. O prima trasatura a acestui tip de roman este perspectiva narativa obiectiva, adica viziunea din „spate”, care implica prezenta naratiunii la persoana a III-a si a unui narator obiectiv, omniscient. Acesta este deci detasat, nu se implica in evenimentele pe care le relateaza, nu comenteaza actiunile personajelor.              O scena semnificativa, prin care se pune in evidenta acest tip de viziune, cu narator obiectiv este scena primului atac cerebral al lui mos Costache. Naratorul observa cu detasare cum toti membrii familiei care voiau sa intre in posesia averii, cautau semne ale acesteia prin casa, cum toti se asaza la masa, mamanca si poarta diferite conversatii, fara sa se intereseze de starea batranului prezent langa ei.             Singura exceptie o constituie Felix si Otilia, atenti si ingrijorati, interesati cu adevarat de sanatatea lui mos Costache.             Naratorul prezinta detasat, neimplicat faptele, nu comenteaza evenimentele, nu face nicio apreciere referitoare la atitudinea personajelor, ci lasa cititorul sa descopere singur trasaturile de caracter ale acestora si modul lor de a gandi.             A doua trasatura a acestui tip de roman o constituie cronologia evenimentelor din opera. Actiunea este prezentata linear, de la venirea tanarului Felix in casa lui mos Costache, pana la plecarea Otiliei cu Pascalopol la Paris. Sunt evidentiate trairile tanarului, emotiile, sentimentele fata de Otilia, discutiile importante cu aceasta, privind destinul lor, precum si relatiile degradate din familia Tulea, in raport cu familia Giurgiuveanu.             Tema operei o constituie infatisarea societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, reprezentand o adevarata fresca a unei lumi, dar, in acelasi timp si istoria unei formari, fiind urmarit destinul unui adolescent care parcurge anii iubirii si ai pregatirii profesionale. Tema este realizata prin prezentarea a doua principale planuri epice: unul urmareste problema mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar celalalt destinul nepotului sau, tanarul Felix Sima, in procesul devenirii sale.Titlul initial „Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, dar a fost schimbat din motive editoriale, directionand astfel atentia cititorului spre personajul feminin.          Patru elemente de constructie a operei sunt importante pentru intelegerea semnificatiilor textului: incipitul, actiunea, relatiile spatiale si temporale, conflictul.          Incipitul, partea introductiva a oricarei opere literare, care are anumite consecinte in derularea evenimentelor, indeplineste anuminte roluri, printre care: introducerea cititorului in lumea fictionala, prezentarea unor personaje si fixarea coordonatelor spatio-temporale.          Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal „Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatial, prin descrierea strazii Antim din Bucuresti, a arhitecturii casei lui mos Costache, a interiorului casei acestuia, prezinta principalele personaje si sugereaza conflictul. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix in doua momente diferite ale existentei lui.            Replica „Aici nu sta nimeni”, rostita initial de mos Costache, reflecta teama avarului de necunoscut, iar in final reflecta destramarea familiei si conditia tragica si fragila a fiintei umane.            Actiunea romanului incepe cu venirea la Bucuresti a tanarului Felix Sima, un orfan care terminase liceul la Iasi si voia sa devina medic. El soseste in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Acesta o creste pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Giurgiuveanu are o sora, Aglae Tulea, care o considera pe Otilia un pericol pentru mostenire.            Lupta pentru mostenirea batranului este data de Aglae si de ginerele ei, Stanica Ratiu. Fiecare doreste sa puna mana pe banii lui Costache. Tocmai de aceea ei vin foarte des in casa lui si vor sa fie siguri ca batranul nu o infiaza pe Otilia si nici nu face vreun testament. Cei doi banuiesc ca mos Costache tine ascunsa in casa o mare suma de bani. La un moment dat, mos Costache, in urma unui efort mare, are un atac cerebral si atunci Aglae isi aduce toata familia in casa batranului, asteptandu-i moartea. Totusi Costache isi revine, dar mai tarziu, banii sunt furati de arivistul Stanica Ratiu, chiar de sub salteaua bolnavului paralizat, ceea ce produce moartea batranului.             Reperele spatiale si cele temporale constituie un alt element de constructie a romanului. Ele sunt realizate in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice (strada Antim, strada Sfintii Apostoli, Bucuresti), descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitecturale ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ochiul „ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajului-reflector, Felix Sima, care cauta o anumita casa.            Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la strada la casa, la interioare, la fizionomia si gesturile locatarilor, este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstituirea atmosferei. Strada si casa lui mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unur locatari bogati, burghezi imbogatiti candva si realitate: inculti (aspectul de kitsch), amestecul de stiluri arhitecturale incompatibile), zgarciti (case mici cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), dela-satori (urme vizibile ale umezelii si ale uscaciunii, impresia de paragina). Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara pentru a dobandi avere, dar nu si fondul cultural.           Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, care o are in grija pe Otilia Marcules-cu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate a acestuia. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia Medicina si locuieste la tutorele sau legal, mos Costache. A doua familie vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi.           In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea, ca sot al Olimpiei. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui Mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotrva orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.            Personajul principal masculin al acestui roman este Costache Giurgiuveanu, acel personaj in jurul caruia se construieste actiunea, a carui avere polarizeaza aparitia celorlalte personaje.            Statutul social evidentiaza un personaj cu o avere impresionanta, care include case cu chiriasi si restaurante. Psihologic, personajul pare a se lasa influ-entat de opiniile celor din jur, chiar acestea, de multe ori sunt rauvoitoare. De exemplu, lui Costache pare a-i fi teama de parerea surorii sale, de vorba ei aspra si de sarcasmul ei cu privire la Otilia, de aceea prefera sa nu intocmeasca testament sau sa nu o infieze.             Statutul moral pune accent pe trasatura sa dominanta de caracter, avaritia. Aceasta este evidentiata in numeroase scene: batranul gaseste langa masa de joc de carti o moneda si pretinde ca este a lui, are o lista prin care sa justifice cheltuielile pentru Felix, in care trece lucruri pe care nu i le-a cumparat niciodata, vinde chiriasilor sai, studenti la Medicina, seringi refolosite, construieste o casa pentru Otilia din materiale refolosite, umbla imbracat cu lucruri vechi si rupte, nu-i da bani servitoarei, ca sa cumpere mancare.              Relatia cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta, izvorata din teama de a fi jefuit. Se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, potential atentator la averea sa. Astfel, in relatie cu Felix, este initial reticent, ceea ce il face sa ii spuna acestuia, sosit pentru prima oara in casa, la inceputul romanului „nu, nu sta nimeni aici”.                In relatie cu Stanica Ratiu, este extrem de precaut, deoarece il banuieste ca ii pandeste averea. Dupa primul atac cerebral, isi captuseste pantalonii si tine banii permanent la sine, situatia devenind dramatica atunci cand, dupa cel de-al doilea atac cerebral, desi ar fi scapat cu viata, Stanica Ratiu ii fura pachetul cu bani. Cand vede ca i se smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima intreaga sa existenta, moare cu groaza intiparita pe chip, articuland cu disperare: „ba-banii pu-pungasule”.                Modalitatile de caracterizare sunt diverse, personajul este privit din mai multe perspective: pentru Otilia este “papa”, “un om bun”, dar are “ciudateniile lui”, pentru Felix este “un om de treaba, dar cam ciudat”, pentru Stanica este “un pezevenghi”.                In opinia mea, viziunea despre lume a scriitorului in acest roman este magistral subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Misterul personajului pare a se ascunde in replica ce pare de neinteles la inceputul romanului:„noi nu traim decat patru-cinci ani”. Romancierul insusi a acordat un loc aparte acestui personaj feminin, in care marturiseste ca regaseste o parte din sine.               “Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist obiectiv de tip balzacian, prin tema abordata: mostenirea, care declanseaza si mobilizeaza energii umane care se infrunta, un roman care surprinde moravurile unei categorii a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.          

    PROCESUL DE INVATAMANT   Procesul de invatamant – principalul subsistem al sist. de invatamat in cadrul caruia se realizeaza  instruirea si invatarea elevilor si studentilor prin intermediul activitatilor proiectate, organizate si dirijate de catre profesori, in conformitate cu anumite norme si principii dicatice, intr-un context metodic adecvat, apeland la resurse materiale si didactice potrivite, in vederea atingerii dezideratelor educative.   - reprez. dimensiunea dinamica a sist. de inv. (deoarece in cardul lui are loc activ. de invatare iar elevii si studentii sunt indrumati de catre profesori cum sa invete).             - functiile generale ale sist. de invatamant sunt realizate in cadrul procesului de invatamant prin intermediul programelor de instruire formala (dar si nonformala) structurate si ierarhizate pe cicluri si ani de studii.            - dpdv structural si functional proc. de inv. este subordonat sist. de invatamant            - pe de alta parte, dimensiunea operationala a proc. de inv. , dependenta de decizia profesorului, ii confera acestuia un anumit grad de libertate in proiectarea , realizarea si dezvoltarea instruirii   Procesul de invatamant este asadar un ansamblu de activitati organizate si dirijate care se desfasoara etapizat, in cadrul unor institutii specializate, sub indrumarea unor persoane pregatite in acest scop, in vederea indeplinirii anumitor obiective instructiv-educative   - in cadrul proc. de inv. se desfasoara urmatoarele  tipuri de activitati: de predare, invatare si evaluare - manageriale - economico-financiare - administrativ-gospodaresti - in afara clasei si a scolii   - fiecare dintre ele are un anumit specificin fct. de natura activitatii, de tipul de scoala si de treapta de scolarizare - activitatea de predare, invatare si evaluare – esenta proc. de invatamant (cu frecventa cea mai mare), ei fiindu-i subordonate celelalte tipuri de activitati   - activitatea manageriala – actiuni de planificare si programare, de organizare si coordonare , control si indrumare, atat la nivelul institutiei de invatamant cat si la nivelul formatiunilor de studiu   - activitatea economica - financiara – gestionarea fondurilor banesti alocate prin buget ( cea mai mare parte din buget – salarii si intretinere)   - activitatea administrativa – gospodareasca – are scop mentinerea functionalitatii spatiilor de invatamant si a mediului ambiental, cu respectarea normelor igienico-sanitare   - activitatea din afara clasei/scolii – consultatii si meditatii, act. cultural-artistica si sportiva, in cercuri pe obiecte de studii, excursii si vizite, activ. cu parintii, act. de orientare scolara si profesionala   Cu alte cuvinte, proc. de invatamant poate fi definit si ca un ansamblu de elemente (obiective, continuturi, resurse umane, resurse materiale , strategii de instruire, tehnici de evaluare), care interactioneaza in cadrul unei activitati complexe , desfasurate in mod organizat si sistematic, pt realizarea unor finalitati dinainte stabilite     ABORDARI SISTEMICE, FUNCTIONALE SI OPERATIONALE ALE PROCESULUI. DE INVATAMANT   O descriere sistemica a proc. de inv. se poate realiza din 3 pdv:   1. functional   2. structural   3. operational     1. Sub aspect FUNCTIONAL , trebuie sa stim care sunt obiectivele sistemului , ce tinteste sa faca si ce obtine. - obiectivele pedagogice exprima finalitatile la care trebuie sa se ajunga in procesul de predare-invatare in functie de anumite prioritati.Acestea stabilesc: # ce sa cunoasca elevul din cadrul unui obiect de studiu, ce deprinderi, capacitati intelectuale, convingeri, sentimente si atitudini sa-si formeze   - de precizarea corecta si completa a obiectivelor pedagogice vor depinde: stabilirea continutului, alegerea strategiilor, a formelor de organizare si evaluarea performantelor.   2. Din punct de vedere  STRUCTURAL , functionarea sistemului are la baza resurse (umane, materiale si financiare), continuturi, forme de oragizare a activitatilor, strategii didactice etc.   Resursele umane – profesorul – proiecteaza, planifica, organizeaza, indruma, controleaza procesul de invatamant (presupune competenta , tact pedagogic, stil modern de predare - elevul – a 2-a resursa – participa la procesul de invatamant atat ca obiect, dar mai ales ca subiect al educatiei          Resurse materiale – cuprind mijloacele de invatamant si pe cele financiare(bugetul invatamantului)   Continuturile invatamantului – valorile stiintifice, tehnice si umaniste, structurate in programele si manualele scolare pe baza unor criterii - stabilit in concordanta cu obiectivele pedagogice, orienteaza intregul proces de predare-invatare si evaluare   Formele de organizare a activ. didactice asigura aplicarea si realizarea obiectivelor/ continuturilor prin lectii desfasurate in clase, laboratoare, ateliere scolare, terenuri, vizite, excursii didactice   - aceste activitati. se desfasoara intr-o unitate de timp (ora de curs, semestru, an scolar) intr-un spatiu scolar dotat cu mijloace si materiale necesare   Strategiile didactice – instrumentele de realizare a obiectivelor pedagogice si a continuturilor                                      - sunt dependente de obiective si continuturi cat si de nivelul elevilor, de conostintele lor anterioare                                      - pot fi: - explicativ-demonstrative                              - algoritmice                              - euristice                              - inductive                              - deductive                              - combinate   - dimensiunea structurala a procesului de invatamant angajeaza si raporturile contractuale stabilite de scoala cu comunitatea teritoriala si locala ( agenti sociali, consiliile parintilor) – pot fi atrase noi resurse (materiale, umane financiare, informationale)   3. Sub aspect OPERATIONAL urmarim activitatea concreta de predare-invatare-evaluare realizata de cadrul didactic cu elevii / studentii, metodele si strategiile didactice folosite - proc. de invatamant este o activitate la care participa simultan cadrele didactice (activ. de predare) si elevii (de invatare) - asadar, proc. de invatamant include ca elemente componente predarea si invatarea , aflate in stransa legatura.     Actiunea realizata de cadrul didactic include urm. 4 operatii: definirea ob. pedagogice operationale ale activ. didactice stabilirea continutului activitatii didactice aplicarea metodologiei necesare pentru reusita activitatii didactice asigurarea evaluarii rezultatelor activitatii didactice       Pt. ca procesul de predare sa-si atinga obiectivele, prof. trebuie sa aiba in vedere urm. aspecte:    - designul predarii sa fie conceput a. i. sa asigure timp si spatiu pt. activitati de invatare individuala ( evitarea tendintelor de segregare sau izolare in clasa)   - sa se asigure metode specifice si suporturi de invatare pt. elevii cu dificultati si pt cei cu cerinte speciale , precum si profesori specializati in munca cu aceste categorii de scolari   - programele educationale sa fie insotite de asistenta complementara, pt fiecare caz in parte (de ex. in domeniul sanatatii mintale, asistentei sociale)   - crearea unui mediu de invatare eficient( prin satisfacerea optiunilor elevilor pt anumite teme de invatare, tipuri de proiecte sau modalitati de munca) pt toti precum si a unui climat de respect si acceptare a diferentelor   - utilizarea unor modalitati flexibile de grupare a elevilor pt activitatile didactice, pe baza nevoilor de invatare   Referitor la procesul de invatare , trebuie avute in vedere urmatoarele:   - implicarea activa a elevilor in proc. de invatare, in ritm si la nivele de dificultate accesibile, utilizand interactiuni in perechi si grupuri mici   - relevarea cunostintelor ancora in predarea noilor continuturi   - utilizarea stimularii, studiilor de caz si a problematizarii in vederea sustinerii curiozitatii, a reflectiei  si evaluarii situatiilor => stimularea gandirii   - includerea in secventa de predare a feed-back-ului   - sporirea aplicatiilor practice, a exercitiilor si diversificarea problemelor supuse spre rezolvare   - tratarea egala a tuturor elevilor   - crearea unei atmosfere de colaborare , lucru in echipa in locul uneia de concurenta/rivalitate   - sarcini de lucru autentice, cu relevanta in viata reala   - empatia   In ceea ce priveste evaluarea, ac. trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:   - sa fie sistematica si continua, integrata in actul predarii curente, autentica in continut si in performantele proiectate   - sa fie utilizata in ppal evaluarea de progres (achizitiile individuale) in locul celei normative (achizitiile sunt comparate cu norma de grup) - progresia invatarii sa fie bine tradusa in standarde si descriptori de performanta     CONCLUZIE: Componentele de baza ale sist. de invatamant: obiectivele invatamantului agentii actiunii (profesori, elevi) campul relational (prof-elevi / elev-elev) principiile proc. de invatamant continutul invatamantului metode de invatamant mijloace de invatamant forme de organizare si proiectare didactica evaluarea in proc. de invatamant      

                                        Lacustră de George Bacovia               Poezia Lacustră face parte din volumul de debut, Plumb, apărut în 1916 şi este emblematică pentru atmosfera dezolantă specifică liricii lui George Bacovia exprimând prin simboluri şi sugestii trăirile şi stările sufleteşti ale poetului: tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică şi dezolarea. Semnificaţia titlului               Simbolul „lacustră” are drept corespondent în natură o locuinţă temporară şi nesigură, construită pe apă şi susţinută de patru piloni şi supusă iminentei prăbuşiri, ceea ce sugerează faptul că eul poetic, expus pericolelor, se autoizolează provizoriu, devenind un însingurat în societatea de care fuge.               Tema poeziei ilustrează condiţia nefericită a poetului într-o lume ostilă, meschină, incapabilă să înţeleagă arta adevărată, prin folosirea motivelor poetice specific bacoviene ca motivul singurătăţii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apă, iar muzicalitatea versurilor, dată de verbele la gerunziu, exprimă sentimentul de claustrare a eului liric în această lume sufocantă, apăsătoare.                Ideea poeziei profilează starea de dezolare şi disperare a poetului, dată de imposibilitatea de adaptare şi de supravieţuire într-o lume mediocră, superficială, supusă degradării morale şi materiale.                 Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor.                Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „aud”, „sunt singur”, „dorm”, „mi se pare”, „n-am tras”, „mă găsesc”, „simt”, „mă”, ceea ce atestă încadrarea poeziei în categoria artelor poetice. Structura şi compoziţia textului poetic                Poezia Lacustră este alcătuită din patru catrene dispuse într-o simetrie perfectă, prima strofă este reluată în finalul poeziei, schimbându-se numai versul al doilea, pentru a accentua curgerea implacabilă a timpului şi solitudinea omului în societatea ostilă şi apăsătoare.               Discursul liric este construit pe două planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale şi al naturii, şi planul interior, al vieţii psihologice, al trăirilor dezolante resimţite în profunzimea sufletului unui artist care nu se poate adapta realităţii ostile.     Strofa I             Incipitul exprimă simbolic ideea de atemporalitate existenţială ca stare de permanenţă sâcâitoare a eului liric, „De-atâtea nopţi”. Eul liric percepe direct -„aud”- ploaia care este atât de distrugătoare de materie, încât efectele sunt apocaliptice: „Aud materia plângând”. Întregul Univers trăieşte un dramatism sfâşietor, motivai solitudinii fiind ilustrat aici printr-o stare de singurătate dorită de eul liric, sintagma „sunt singur” simbolizează, aşadar, o existenţă solitară asemănătoare cu imaginea locuinţelor lacustre.              Strofa a doua este dominată de simboluri psihologice exprimate prin verbe ce exprimă incertitudinea, nesiguranţa, spaima de dezagregare a materiei sub acţiunea distrugătoare a apei: „parcă dorm”, „tresar”, „mi se pare”, iar scândurile ude sugerează nevroza ca efect al pericolului de prăbuşire spirituală iminentă. Panica şi spaima provocate de izbitura brutală şi neaşteptată a valului, „în spate mă izbeşte-un val”, sunt amplificate până la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte ameninţată de un eventual pericol: „Tresar prin somn şi mi se pare / Că n-am tras podul de la mal”.              Strofa a treia amplifică starea de nelinişte, de angoasă şi spleen a eului liric prin dimensiunile majore ale istoriei ca unic reper al existenţei umane, „Un gol istoric se întinde”. Lumea dispare, devine hău, neant, infinit, totul se destramă, singura certitudine, „simt”, fiind prăbuşirea, dezagregarea iminentă a Universului sub acţiunea dezintegratoare a apei: „Şi simt cum de atâta ploaie / Piloţii grei se prăbuşesc”.              Ultima strofă este reluarea primei strofe, în care este schimbat numai versul al doilea, „Tot tresărind, tot aşteptând”, pentru a sugera atemporalitatea, veşnicia şi eternizarea stării de copleşitoare dezolare, de disperare apoteotică a eului poetic din cauza permanentelor pericole ce pândesc continuu existenţa spirituală a lumii.               Poezia Lacustră este simbolistă prin sugestii, simboluri şi stările sufleteşti specifice liricii bacoviene: plictisul, dezolarea, nevroza, disperarea, spleen-ul, spaima, făcând ca această creaţie să fie o confesiune lirică. Prezenţa persoanei I singular inclusă în mărcile verbelor sporeşte confesiunea eului liric implicat total şi definitiv în starea dezolantă care pune stăpânire decisiv şi implacabil pe sufletul lui. Limbajul şi expresivitate textului poetic               Simbolul dominant în poezie este „lacustră”, care are drept corespondent în natură o locuinţă construită de om pe apă şi susţinută pe patru piloni, o construcţie supusă iminent prăbuşirii, prin putrezirea stâlpilor de susţinere. De asemenea, o astfel de locuinţă este una provizorie, singurătatea este totală, dar în acelaşi timp, omul este ferit aici de pericolele ce-l pândesc în pustietate (animale sălbatice, intemperii etc.).               Lacustră simbolizează, aşadar, o solitudine doriţi, o autoizolare totală, care va duce inevitabil la prăbuşirea spirituală a eului poetic. Motivul apei este un simbol al dezintegrării materiei, spre deosebire de semnificaţia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul sunt dătătoare de viaţă. Apa bacoviană acţionează încet, dar sigur, dezagregând spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri din acelaşi câmp semantic: ploaia, malul, valul, scândurile ude.                Expresivitatea poeziei este susţinută de muzicalitatea versurilor, realizată prin verbele, numeroase în poezie, care se află la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal), „aud”, „sunt”, „mă duce”, „dorm”, „mă izbeşte”, „tresar”, „mi se pare”, „se întinde”, „mă găsesc”, „simt”, „se prăbuşesc” şi simbolizează eternizarea stării de dezagregare, moartea lentă, sfârşitul implacabil. Gerunziul verbelor auditive, „plouând”, plângând”, sugerează tristeţea profundă, disperarea şi starea de nevroza, care constituie esenţa simţirii poetice.               Natura ca stare de spirit sugerează, prin ploaia enervantă, un disconfort psihic şi un suflet aflat în pericol de dezagregare: „ploaie”, „plouând”.              Sugestia şi ambiguitatea poeziei sunt ilustrate prin tonul elegiac al poeziei, ce reiese din stările de disperare, spaimă, nevroză, solitudine ale poetului. Rima este dată de cuvinte cu sonoritate surdă, „plouând”, „plângând”, „gând”, de cuvintele-simbol din câmpul semantic al apei, ce acţionează ca principiu cosmic de dezintegrare: „lacustră”, „plouând”, „plângând”, „ploaie”, „ude”, „val”, „mal”. Prozodia             Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină întreaga poezie, măsura versului fiind de 8 silabe. Rima variază, în prima şi ultima strofă fiind vorba de monorimă, iar în strofele a doua şi a treia rimează numai versurile 2 cu 4, versurile 1 şi 3 fiind fără rimă.              Poezia lui George Bacovia se înscrie în estetica simbolistă, sugerând o realitate a sufletului, a trăirilor interioare prin intermediul simbolurilor, sugestiei, muzicalităţii versurilor, concentrând o puternică încărcătură emoţională.              George Bacovia creează în întreaga sa lirică o „atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului, o descompunere a fiinţei organice”. (Eugen Lovinescu)                

Testul nr. 1 - rezolvare   a) lumea b) posomorâtă # veselă; prietenă # inamică c) Lucrează mai mult singur. (adverd) Haina lui are o culoare țipătoare. (adjectiv pronominal) d) ajunsese = predicat verbal; de pământ - atribut substantival e) pe care o avusese = propoziție subordonată atributivă f) Nu se știe/care ajunge primul la finiș. g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite: adverbul de negație nu și auxiliarul popular o (va) al verbului la viitor n-o să mai calce. h) Fragmentul citat face referire la greutățile existențiale pe care le întâmpină protagonistul, aflat într-o situație de criză, care este alimentată de conflictele din familie. Ilie Moromete se simte apăsat atât de greutățile familiale, cât și de perspectiva sumbră de a dispărea ca exponent al clasei sociale a țărănimii tradiționale de pe scena istoriei.   2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați evoluția relației dintre două personahe din basmul cult Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.             În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere: - prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului narativ din basmul cult selectat, semnificative pentru tipologia personajelor alese (de exemplu: acțiune, temă, momentele subiectului, incipit, final, repere spațiale, repere temporale); - evindențierea relației dintre cele două personaje, prin raportare la conflictul/conflictele din basmul cult dat; - prezentarea a două secvente/episoade semnificative pentru evoutția relației dintre cele două personaje.      Basmul Povestea lui Harap-Alb este considerat cea mai reușită creație de insăirație fantastică a lui Ion Creangă, fiind văzut de O. Bârlea drept :„cel mai frumos basm al lui Ion Creangă și din întreaga noastră literatură”.    Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat în revista Convorbiri literare, în august 1877. basmul este o operă epică îm proză care dezvoltă tema luptei dintre bine și rău, la care iau parte personaje simbolice sau care au trăsături fantastice, supranaturale. Creația an rol didactic și moralizator.    Conținutul operei lui Ion Creangă dezvoltă mai multe teme, tema principală este lupta dintre bine și rău iar tema secundară este aceea a maturizării eroului, textul devenind, prin relatarea aventurilor eroului, care se pregăteșyte să devină împărat, un Bildungsroman. Cele două personaje principale sunt, totodată, protagonist și antagonist și ele dau viață prniilor etice antagonice din basm, binele și răul. Rolul Spânului este complex în basmul lui Creangă, el fiind imaginea răului necesar, erijându-se într-un fel de pedagog sever, care îl supune pe meziunul craiului la probe dificile, destinate să-l călească și să-l formeze pentru rolul de împărat. Conflictul principal al basmului, de ordin exterior, se desfășoară între Spân și Harap-Alb. Protagonistul duce, în același timp, o luptă intoară, cu sine, pe parcursul drumului, conflict latent care îl va conduce de la statutul de novice la cel dorit, de candidat pentru împărăție.       Deși cele două personaje se suprapun pe categoriile etice obișnuite din basm, ele reproduc structuri caracteriale mai apropiate de realitatea umană, întrucât Harap-Alb este o întruchipare absolută a binelui, având defecte și slăbicuni omenești, iar Spânul prezintă și o trăsătură pozitivă, fiind maestrul spiritual, cu rol benefic în evoluția lui harap-Alb.     Acesta din urmă este un personaj rotund, tridimensional, surprins în evoluție pe parcursul acțiunii, în timp ce Spânul este un personaj plat și care nu-și modifică statutul social pe parcursul textului.     Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția celor dă personaje sunt de tip direct, prin intervențiile naratoriale în text sau prin observațiile celorlați actanți. Caracterizarea indirectă domină discursul naratorial și se dovedește utilă în construirea portretului complex al protagonistului. Indirect, Harap-Alb este analizat prin intermediul faptelor, gesturilor, atitudinilor sale și prin intermediul interactiunii cu celelalte personaje.     Basmul prezintă drumul spiritual al protagonistului. Profund umanzat, portretul lui Harap_alb etse alcatuit din lumini și umbre, din calități și defecte. La începutul acțiunii, defectele sale morale sunt mai numeroase, prevalând asupra calităților. La finalul basmului, termenii acestei proporții se inversează. La început Harap-Alb este naiv și impulsiv, are reacții necugetate, este agresiv și se sperie ușor. Ceea ce îl salvează, ab initio, este marinimia pe care o arată bătrânei cerșetoare și voința de a dovedi că este mai curajos decât frații săi.     Travesarea probelor, din ce în ce mai grele, pe măsură ce protagonistul avansează în povestea proprie, îi aduce calitățile necesare dobândirii statutului de moștenitor de drept al unchiului său și de împărat. O dovadă a maturizării sale se observă în momentul în care se împrietenește cu cele cinci ființe supranaturale, intuind că-i vor fi de ajutor. Tânărul pricepe la nivel profund oamenii și lucrurile, trecând de înfățișarea lor grotească.      Relația dintre protagonist și antagonist începe în momentul în care craiului „boboc de felul lui” rătăcește în pădurea labirint. Episodul semnificativ pentru sublinierea relației dintre cei doi este momentul fântânii. Mezinul craiului acceptă tovărășia Spânului, pentru a ieși din pădure, dar este păcălit, când coboară în fântână. Această descindere este simbolică pentru că tânărul intră ca un fecior de crai anonim și iese cu numele oferit de Spân, harap-Alb, nume care nu mai subliniază o identitate, ci o denumește statutul celui care acceptă de bunăvoie, ca o condiție intrinsecă a învățării, rolul social de novice. Eroul acceptă, bănuind asemenea omului simplu, din popor, că și „răul este bun la ceva”. Jurământul din fântână conține și condiția eliberării, care înseamnă sfârșitul inițierii.     În finalul basmului se pune capăt relației dintre cei doi, Spânul îl omoară Harap-Alb, pentru vina de a fin încălcat jurământul; Spânul, la rândul lui, este ucis de calul lui Harap-Alb, ca semn că inițierea s-a încheiat. fata îl învie pe Harap-Alb, care-și primește, după acest lung și greu drum al inițierii, răsplata promisă: împărăția și fata iubită.     Întreaga călătorie întreprinsă de Harap-Alb este un drum evoluției interioare, al maturizării; în această odisee a eroului, rolul precumpănitor îl deține Spânul care-l supune la probe grele, provocându-l să-și depășeasca limitele. Caracterul de basm cult și de Bildungsroman este vizibil prin complexitatea relației dintre cei doi protagoniști.  

­­­­­­­­­­­­­­­   ETAPELE DEMERSULUI DIDACTIC ­­­­­­­­­­­   ► Captarea atenţiei  -presupune pregatirea unei stari de concentrare ,de interes necesare receptării conţinutului. Aceasta se poate realiza prin elemente -surpriza ,descoperirea treptat a unui material didactic ,prin mojloace audio-vizuale sau o ghicitoare ,un scurt dialog ,o scrisoare adresata copiilor etc. Rolul acestui moment este de a dirija subiecţii spre ce urmeaza a învăţa .   ► Anunţarea temei şi enunţarea obiectivelor (pe inţelesul elevilor )urmăreşte sporirea randamentului elevilor prin cointeresare şi finalitatea activităţii.   ► Reactualizarea celor învăţate anterior dacă pot facilita înţelegerea noului coninut .Mai poartă denumirea de idei-ancoră,legătură-ancoră, cunoştinţe-ancoră, având ca scop structurarea continuturilor mai multor activitati de invatare pe tema data ,reamintirea informatiilor sau deprinderilor anterioare . Acest moment poate contribui la aplicarea in situatii noi acunostintelor dobandite anterior marind motivatia pentru invatare si facilitand transferul de la o activitate la alta .   ► Prezentarea noului conţinut şi a sarcinilor de invaţare trebuie foarte bine sistematizat in asa fel incat sa se realizeze fara abuz de cuvinte ,de verbalizare inutila ,printr-un vocabular ales si bine inteles de toti elevii .   ► Conducerea (dirijarea) invatarii presupune angajarea efortului personal al copiilor reprezentand momentul esential al activitatii pe care o desfasoara cadrul didactic impreuna cu elevii .Alegerea strategiilor de predare-invatare ramane in sarcina exclusiva a celui care conduce activitatea.Crearea momentului de independenta se realizeaza prin observarea atenta a elevilor ,a efectuarii sarcinilor de invatare propuse .   ► Obtinerea performantelor reprezinta punctul culminant al activitatii prin care se dovedeste atingerea obiectivelor propuse in exemple de comportamente si competente la nivelul programelor scolare .   ► Asigurarea feed-backului reprezinta o scurta recapitulare a cunostintelor teoretice invatate in acea activitate cu aplicatii pentru a arata ce stie  sau ce stie sa faca elevul la sfarsitul activitatii de invatare .   ► Evaluarea (formativa sau sumativa ) a performantelor reprezinta momentul cand elevii primesc confirmarea valabilitatii celor invatate ,iar cadrul didactic isi autoapreciaza munca depusa .Formele sub care se poate face evaluarea este foarte diversa de la activitati oral-verbale ,la activitati practice , lucrari scrise ,fise de munca individual-independenta ,pe grupe .Este bine ca aceste forme sa alterneze cat mai variat pentru evitarea monotoniei sau stresului creat de unele forme (de ex teste ). Aprecierea cu calificative trebuie facuta cu foarte multa prudenta cat mai corect posibil ,scotand de fiecare data in evidenta progresele elevilor ori cat de mici ar fi .   ► Intensificarea retentiei se realizeaza prin discutii legate de eficienta rezultatelor obtinute prin evaluarea din cadrul activitatii si presupune evidentierea nivelului obiectivului propus si realizat ,recomandari pentru ameliorare sau masuri de reluare a activitatii daca nivelul obiectivului este necorespunzator .   ► Asigurarea transferului se recomanda surse de informare pentru completarea pregatirii elevilor :manual, lucrari ,reviste ,culegeri .Se da tema obligatorie pentru toti elevii la nivel mediu si facultativa pentu cei cu o prgatire superioara precum si teme recuperatorii pentru cei cu dificultati de invatare .   ► R Ausubel (1981) „Daca as vrea sa reduc toata psihopedagia la un singur principiu eu spun :ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea este ceea ce copilul stie la plecare. Asigurati-va de ceea ce el stie si instruiti-l in consecinta „ (Invatarea in scoala )   ► ETAPELE: Captarea atentiei, Anuntarea temei si a obiectivelor, Reactualizarea cunostintelor, Prezentarea noului continut si a sarcinilor de invatare, Dirijarea invatarii, obtinerea performantelor, asigurarea feed-backului, evaluarea   ► Intensificarea retentiei, asigurarea transferului .

Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)   Redactați un eseu structurat, de circa o pagină, în care predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.       Orice cadru didactic știe că predarea reprezintă prima activitate ce pune pe rol procesul de învățământ. De asemenea, orice cadru didactic știe că procesul de învățământ este fundamental pentru instruirea și formarea continuă a elevului în planul dezvoltăriilui academice și îndeosebi a dezvoltării lui personale.     Este limpede că, în lipsa predării, nu pot exosta celelalte două activități principale: învățarea și evaluarea. este limpede și că, din pricina predării defectuoase, apar împrejurări ce denotă carențele cadrului didactic, prfesional vorbind. În altă ordine de idei, din cauza predării defectuoase, elevii nu își pot însuși informațiile aferente unităților tematice în mod corespunzător, drept care nici nu pot a-și explica legăturile existente între conținuturi și rezultatele așteptate. Fiind transmise trunchiat sau parțial, datele care constituie fundamental temei erute potrivit programei școlare rămân un simplu scop intangibil.      Triada predare-învățare-evaluare poate lua forma unui cerc, în interiorul căruia circuitul este continuu. Elementele triadei sunt absolut interdependente și susceptibile să garanteze succesul lecției, dacă, în context, se manifestă profesionalismul cadrului didactic. Se afirmă deseori că reușita lecției depinde considerabil de tactul cu care profesorul organizează și coordonează activitățile derivate din procesul de învățământ, derulat în propria clasă. Mai mult decât atât, situațiile reale de învățare, create în considerarea actiului de predare, pot fi percepute ca veritabile experiențe de învățare. prin definiție, experiența de învațare are un profund caracter formato, în baza căruia elevul este ghidat spre evaluarea formatoare.        Aceasta din urmă îi dă greitate lecției, întrucât se știe că finalitatea procesului instructiv-educativ nu constă doar în răspunsul la întrebarea Ce și cât știu?, ci mai degrabă, în răspunsul la întrebarea Ce sunt capabil(ă) să fac eu cu ce și cât știu?.      Știm că profesorul îi revine exclusiv activitatea de predare. Pe durata sa organizează și conduce diverse situații de învățare, respectiv transmite un conținut informațional folosind strategii potrivite și adaptate la caracteristicile clasei și la nevoile sale. În didactica modernă, predarea este centrată pe elev.     De preferință, profesorul procedează în așa fel încât orientează actul de predare spre elev, beneficiar direct final. Nevoile și așteptările lui trebuie să primeze întotdeauna din motive ce subliniază dreptul la o educație oferită pe măsura lui, holistic privită. Fiind pus mai presus de profesor în timpul predării, elevul culegeele, grație cărora își mărește bagajul de cunoștințe, indispensabil pe traseul educațional. El devine oglinda profesorului, în care își autoanalizează comportamentul și competențele.     Spre final, menționăm câteva aspecte despre (auto)evaluarea comportamentului cadrului didactic.     Plastic vorbind, profesorul, privindu-se în oglina clasei lui, poate afla dacă și-a proiectat ori nu lecția în acord cu obiectivele prestabilite. Calitatea actului de învățare - realizat de elev în clasă și acasă - depinde într-o mare măsură de modul în care activitatea de predare a fost organizată, coordonată și încheiată. În fiece context de învățare se reflectă experiența personală și profesională a cadrului didactic. Și conduita la fel. Prin aceea ce face și spune direct tacit, acesta se exprimă pe sine. De asemenea, în fiece moment de reflecție, acesta dă curs procesului de (auto)reglare a lecției. Evaluarea și (auto)evaluarea conduitei cadrului didactic se mai poate realiza verificând și interpretând fișa de asistență la ore, întocmită de terțele persoane avizate - colegii de breaslă și superiorii lui pe scară ierarhică.     Vrem să credem că această temă nu se încheie cu ultima idee enunțată, ci continuă în mintea cititorului ca un exercițiu de autoanaliză, având în fundal scenariile didactice care i-au marcat înte activitate la catedră și nu numai. Din fiece secvență se pot reține exemple care să reprezinte un asa-zis îndrumar pentru profesorii aflați în căutarea propriului stil de predare, dar și în căutarea celor mai bune practici de gestionare a clasei.  

Metoda RAI            Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic şi uşor (minge) de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea.       Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi. Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor- ancoră.   Puncte forte Puncte slabe -completează eventualele lacune în cunoştinţele elevilor ; -are rol de fixare şi consolidare a cunoştinţelor predate. -elevii sunt tentaţi să-i scoată din „joc” pe unii colegi sau să se răzbune pe alţii, adresându-le întrebări prea dificile pentru ei.   Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către dascălul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră. Eu le-am  sugerat elevilor următoarele întrebări: − Ce ştii despre........................? − Despre ce ai învăţat în lecţia.....................? − Cum justifici faptul că.........................? − Care crezi că sunt consecinţele faptului................? − Ce ţi s-a părut mai dificil din...........................? − De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?   Întrebările adresate de ei au fost însă mult mai variate, uneori surprinzându-mă cu formulările lor. A căpătat mulţi adepţi la mine în clasă această metodă, datorită aspectului ludic pe care-l are, dat şi de folosirea unei păpuşi din fire- Maricica- în loc de minge… Se poate folosi cu succes la toate disciplinele şi este perfectă pentru tabla înmulţirii !   Vă propun şi modelul listei de verificare pe care l-am utilizat în evaluarea orală, folosind metoda RAI, pentru a contabiliza răspunsurile date de către elevi:       Data................... Disciplina................................................... .. Conţinutul învăţării.............................................. ..............................................   Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Întrebarea Calificativ 1 2 3 4 5 1 X - ~ - + ~ S 2 Y ~ + + ! + B 3 Z ! + !! ! ! FB 4               5               6               7               8               9               10               11               12               13               14               15               16               17               18                  (  Unde „-” înseamnă slab,   „~”înseamnă mediu,  „+”- bine,   „!”-foarte bine,   „!!”-excepţional.)             Simbolurile utilizate depind de tipul de itemi; la tabla inmultirii, de exemplu, scriem A sau F, conform valorii de adevar a raspunsului.            

Rezolvare subiect - Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)      Prezentați valențele formative ale activității didactice organizate pe grupe, utilă în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. Dedesubt sunt date reperele necesare:   a) Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată.          Împărțiți în patru grupe, elevii povestesc despre evenimentele petrecute în propriile familii, cu diverse ocazii speciale. Ei dau detalii despre momentele trăite în acele împrejurări. Cu aportul învățătorului, copiii încep și mențin schimburi verbale tematice. De-a lungul conversației purtate în fiecare grup, elevii aduc în discușie persoanele dragi alături de care au desfășurat anumite activități, cele care, venind în vizită, le-au povestit întâmplări din filme ori din cărțile citite în copilărie, cele care le-au descris înfățișarea orașului/cartierului.satului/uliței (așa cum era cu câteva decenii în rumă) și cele care le-au depănat amintiri frumoase din anii de școală. La final învățătorul spune motivele pentru care oricărui eveniment din viața privată trebuie să îi acordăm mereu atenția cuvenită. În baza concluziilor formulate frontal, două grupe întocmesc planul necesar pentru organizarea unei serbări școlare, iar celelalte două realizează un afiș în același context educațional. Ideea centrală privește asemănarea găsită între viața unui fluture și durata unui eveniment personal ori a unui moment în care, datorită povestirii de calitate, i-a marcat într-un fel sau altul. Pe axa timpului, fiecare punct culminant poate fi la fel de scurt și la fel de intens precum viața unui fluture.   b) Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe.     În faza preliminară, activitatea instructiv-educativă s-ar putea derupa în felul următor: După anunțarea obiectivelor operaționale, învățătorul le cere micilor școlari să se gâmdească la doua-trei evenimente semnificative din viețile personale sau la unele povestiri auzite în medii informale. Acele povestiri fie le-au influențat opiniile, fie le-au generat emoții, fie i-au amuzat ș.a.m.d După momentul de reflecție, individual, copiii își notează pe fișe ideile care, ulterior, vor fi prezentate în grupele ce se vor forma.     Atunci când sarcina privind notițele este îndeplinită, ei fac schimb de fișe pentru a-și exprima părerile despre ideile scrise. Aprecierile făcute reciproc pot aduce plusuri de valoare muncii depuse în comun, în secvența următoare. E ceea ce numim evaluare încrucișată/interevaluare. Iar mai apoi, în perechi, ei își oferă câteva sugestii în privința posibilelor desene în care se pot transforma relatările conforme cu cerințele didactice.       c) Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.       Metode de instruire potrivite pot fi acestea două: povestirea și exercițiul (planul de idei). Povestirea este optimă pentru a da curs: descrierilor de persoane din cercul de viață restrâns (alături de care s-au consumat momente rare), oferirii/solicitării de informații despre universul apropiat sau relatării unor întâmplări trăite/vizionate/citite de sine ori ale unora trăite/văzute/lecturate de oameni cunoscuți. Iar exercițiul constând în realizarea planului de idei privește organizarea serbării și a schiței afișului de rigoare. Ambele necesită atenția maximă a elevilor, gândirea, capacitatea de a recepta/reda mesaje, abilitatea de a ordona procedeele de lucru, spontaneitatea și creativitatea dovedite în capacitatea de a găsi soluții/idei unanim acceptate ș.a.m.d. Succint, ambele necesită tot ceea ce înseamnă efort intelectual susținut, absolut indispensabil pentru atingenrea scopului: postarea afișului care anunță desfășurarea sebării. Tot ambele metode pregătesc elevii pentru situații reale de viață; de exemplu, organizarea de evenimente festive importante fie pe plan personal, fie pe plan profesional.       d) Precizați două mijloace didactice/suporturi tehnice de instruire, specificând rolul lor în formarea sau în dezvolatării competenței specifice din secvența dată.        Suporturile tehnice instructive, alese având în vedere scopul derivat din competența specifică 2.4., sunt acestea: videoproiectorul și telefonul inteligent. Prin intermediul videoproiectorului, școlarii urmăresc înregistrarea unei serbări asemănătoare cu cea care este în mintea lor, serbarea aceea e o bună practică de luat în seamă. Iar cu ajutorul telefonului intelogent, folosind aplicații apecializate de design digital, ei văd șabloanele unor afișe care se apropie de preferințele lor. Odată familiarizași cu respectivele aplicații, pot crea ei înșiși forma finașă a afișului dorit.      În interesul formării/dezvoltării competenței în cauză, rolul amândorura este să faciliteze demersul didactic. Drumul spre scop se scurtează fiindcă: itemii sunt mai inteligibili, sarcinile sunt mai ușor de îndeplinit, preocuparea pentru realizarea lor crește de vreme ce sunt puse la dispoziție instrumente moderne, se încurajează digitalizarea procesului de învățământ într-o anumită proporție.       e) Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată.        Argumentăm astfel necesitatea folosirii combinate a formelor de organizare a efectivului clasei:      Prin combinare. elevii experimentează și alte moduri organizatorice în afară de cel mai des întâlnit: frontal. În cazul de față, înainte de a grupa elevii în vitutea scopului lecției curente, considerăm că este constructiv maniera de lucru în formele sugerate la litera B: individual, într-un trio constituit în interes interevaluativ, în perechi; individual, pentru a favoriza adunarea gândurilor/amintirilor de transpus în propoziții conforme cu fiecare item; într-un trio bazat pe evaluare încrucișată pentru a-i obișnui cu ascultarea opiniilor colegilor spuse despre calitatea conținuturilor din fișe și cu faptul de a le accepta recomandările sau de a căuta împreună cea mai bună abordare a temei cerute; în perechi pentru a-i familiariza cu faptul de a schimba păreri o posibilă idee de lucru independent - de pus în aplicare acasă - ori de a căuta împreună idei interesante.       Dacă există înțelegere și eficiență la nivel micro, atunci, cu certitudine, ambele atribute vor exista și la nivel macro. Încurajăm trecerea graduală spre munca de grup (mediu sau mare). În acest mod, pe de o parte, micii școlari își (re)descoperă stilul de învățare, își măsoară ritmul de lucru și potențialul (per total). își apreciază disponibilitatea/capacitatea de a coopera.      În concluzie, experimentând mai multe moduri de organizare de-a lungul activității, îndeosebi de la vârsta la care sunt în plină formare, elevii ajung adulți de regăsit în categoria ce pot fi buni colegi  la locurile de muncă- și buni colaboratori în breslele pentru care vor opta.       Prin urmare, ei se formează din vreme în spiritul cooperării, competență a secolului XXI.

                                                     Nuvela         Definitie: Specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse (se situeaza intre schita si roman), cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat, care implica un numar redus de personaje. Trasaturi: -                  Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative. - Se observa tendinta de obiectivare,de atenuare a prezentei naratorului care nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje. Intamplarile sunt relatate alert si obiectiv; naratorul intervine relativ putin prin consideratii personale, iar descrierile sunt minime. - Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, pusa pe seama unor personaje, ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.                 Relatiile temporale si spatiale sunt clar delimitate. Timpul derularii evenimentelor este precizat, ceea ce confera verosimilitate. - Se acorda o importanta mai mare caracterizarii complexe a personajelor decat actiunii propriu-zise. Personajele sunt caractere formate si se dezvaluie in desfasurarea conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt construite cu minutiozitate (biografia, mediul, relatiile motivate psihologic) sau sunt portretizate succint. - Rolul detaliilor semnificative. Tipuri de nuvela: - dupa curent literar: renascentista, romantica, realista, naturalista etc; - dupa tema: istorica, psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica, sociala.                                                          Moara cu noroc de Ioan Slavici                                                 nuvela                       Nuvela este specia genului epic, in proza, de intindere medie, cu o actiune constituita pe baza unui singur plan narativ, cu o intriga bine structurata, in care accentul nu este pus pe desfasurarea actiunii, ci pe caracterizarea personajelor, caractere complexe, deja formate.                     Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea - alaturi de Ion Creanga, I.L.Caragiale si Mihai Eminescu- Ioan Slavici este cunoscut in literatura romana atat prin romanul „Mara”, cat si prin nuvelistica sa. Una dintre cele mai importante opere ale sale ramane nuvela „Moara cu noroc”.            Opera se incadreaza in specia literara nuvela, prin caracteristicile acestei specii literare.             O prima trasatura a nuvelei o constituie existenta reperelor de timp si de spatiu care incadreaza exact actiunea, fiind precise: perioada de inceput a secolului al XIX-lea, intr-un loc numit Moara cu noroc, din zona satelor ardelenesti.                    O a doua trasatura a nuvelei este reprezentata de complexitatea personajelor, care sunt caractere puternice, deja formate: Ghita, personajul principal, este initial un om puternic, care stie exact ce vrea, dorind sa plece din sat pentru a oferi o viata mai buna familiei, iar Lica, personajul antagonist, are o personalitate si o influenta extrem de puternica si nimeni nu i se poate opune.                    Patru dintre elementele de constructie importante in acesta opera sunt: tema, relatiile spatiale si temporale, actiunea, relatia dintre incipit si final.                    Tema acestei nuvele este dezumanizarea provocata de setea de inavu-tire. Ea este ilustrata prin modul de actiune a personajului principal care, cinstit initial, devine din ce in ce mai atras de mirajul banilor si in final ajunge sa se degradeze moral. Dezumanizarea sa este urmarita in amanunt, Slavici considerand necesar sa prezinte cititorului si urmarile setei de inavutire. Fiind un moralist convins, scriitorul isi pedepseste personajul care incalcase normele vietii satului si pe cele morale.                   Relatiile spatiale si temporale sunt bine precizate, actiunea avand loc in perioada de inceput a secolului al XIX-lea, in Ardeal, intr-un loc numit Moara cu noroc. Slavici evidentiaza semnificatia acestui spatiu, inca de la inceput, prin descrierea drumului pe care il urmeaza Ghita, la plecarea din sat, pentru a ajuge in locul respectiv. Mai intai, personajul trebuie sa urce niste dealuri, asa cum o va face si pe scara sociala si pe cea materiala in nuvela, iar apoi sa coboare intr-o vale, acolo unde se afla si Moara cu noroc, la fel cum va cobori si el pe cea mai joasa treapta a degradarii morale. Locul este pustiu, pentru ca lasa in urma satele, adica orice urma de civilizatie si se dovedeste a fi un spatiu malefic, al raului, generat de patima pentru bani a personajului principal.                   Actiunea operei este reprezentata de o perioada din viata lui Ghita, initial cizmar sarac, intr-un sat in care nu are nicio prespectiva de a-si schimba in bine viata. El ia in arenda Moara cu noroc, un loc aflat la o raspantie de drumuri, intr-o vale pustie, unde se muta impreuna cu intreaga familie. O perioada, lucrurile merg foarte bine, el fiind apreciat de toti calatorii ce treceau pe acolo, ca un carciumar destoinic. Ulterior insa, odata cu sosirea lui Lica Samadaul, viata lui Ghita se schimba. Lica are nevoie de un om de incredere la carciuma, dar Ghita nu accepta sa devina sluga lui. Lica insa intelege ca slabiciunea acestui om puternic fizic si moral o constituie banii si profita pentru a-l ademeni sa ramana la Moara cu noroc. Treptat, Ghita se degradeaza, ajungand sa depuna pentru Lica, marturie falsa la tribunal. Abia cand constata ca isi pune in primejdie familia si ca nu mai poate trai linistit, se hotaraste sa il dea pe Lica pe mana jandarmului Pintea, care il urmarea de multa vreme pe acesta. O trimite pe soacra sa si pe copii la rude, de Paste si ramane cu Ana, cu Lica si oamenii lui la carciuma. La un moment dat, din dorinta de a-l prinde cu Pintea pe Lica, o lasa pe Ana singura cu acesta, fara sa o avertizeze. Ana, convinsa ca Ghita de mult nu o mai iubeste, pentru ca se departase de ea, il accepta pe Lica. Ghita se intoarce la moara, intelegand ce gresala a facut, o omoara cu un cutit, cautand pretexte pentru propria vinovatie. Lica se intoarce si el la han, observand ca isi uitase acolo braul cu banii de care nu se despartea niciodata. Ordona ca Ghita sa fie impuscat de Raut, unul dintre oamenii sai si apoi cere sa fie incendiat hanul si fuge. Jandarmul Pintea il urmareste, iar Lica, pentru a nu fi prins, se sinucide, izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar batran. A doua zi, se intorc de la rude mama Anei si copiii, care nu vor afla niciodata adevarul despre tragedia care a avut loc.                 In aceasta nuvela, exista o relatie de simetrie intre incipit si final. Incipitul este reprezentat de dialogul dintre Ghita si soacra sa, cu privire la dorinta acestuia de a pleca din sat si a avea un trai mai bun. Incipitul contine un avertisment, prin intermediul caruia se subliniaza intelepciunea oamenilor din popor: „nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit”. Finalul include tot vorbele batranei, care sugereaza ca ea ii avertizase pe fiica si ginerele sau sa nu plece din sat si ca acum ei pierisera: „Simteam eu ca n-are sa iasa bine.”               Statutul social al personajului principal este initial cel de cizmar sarac, ulterior, dupa ce ia in arenda Moara cu noroc, acela de carciumar.               Statutul psihologic subliniaza un caracter puternic la inceput, cand il infrunta pe Lica Samadaul, dar slab ulterior, dupa ce Ghita se dezumanizeaza din cauza banilor.               Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele eroului. Astfel, Ghita este initial un om cinstit, gospodar, harnic, muncitor, un tata si un sot exemplar, care face totul pentru familia sa. Odata cu venirea lui Lica la Moara cu noroc, Ghita se schimba fundamental, indepartandu-se de familie si ascunzand Anei adevarul.         Trasatura dominanta de caracter este patima pentru bani, care ii va distruge familia si ii va scurta destinul. O scena semnificativa pentru ilustrarea acestei trasaturi o constituie prima intalnire cu Lica. Desi Ghita intelege cat de periculos este acesta, cum manipuleaza oamenii, fiind ca un stapan al locurilor, nu poate pleca de la moara, pentru a se intoarce in satul sau, pentru ca este ispitit de bogatia pe care ar putea-o castiga in scurt timp.                  O alta scena semnificativa este infruntarea cu Lica Samadaul, cand acesta ii cere carciumarului cheile de la sertarul cu bani si isi ia de acolo o suma mare, motivand ca altfel isi va face „rand de alt om la Moara cu noroc.” Din nou Ghita accepta umilinta, doar pentru ca voia bani multi, cat mai multi si era dispus sa faca orice pentru acest lucru.                  In relatie cu Ana, personajul principal se dovedeste a fi la inceput un sot exemplar, care isi manifesta cu orice prilej iubirea pentru sotia sa, mai tanara, lipsita de experienta vietii, pe care o ocroteste ca pe un copil. Treptat, se indeparteaza de ea, pe de-o parte pentru ca nu doreste sa ii marturiseasca adevarul si sa fie nevoit sa plece de la Moara cu noroc, pe de alta parte, pentru a o proteja. In finalul operei, Ghita practic isi arunca sotia in bratele lui Lica, fiind convins ca astfel il va prinde, dar nu-i explica acesteia nimic din ceea ce se intampla, fiind nevoit mai tarziu sa o ucida.                   In relatie cu Lica, Ghita dovedeste initial o tarie de caracter extra-ordinara, pentru ca nu se lasa umilit si ii dovedeste acestuia ca este un om pu-ternic. Ulterior insa, dupa ce Samadaul afla care este punctul vulnerabil al car-ciumarului, Ghita decade moral, acceptand compromis dupa compromis, nu-mai de dragul de mai putea ramane la Moara cu noroc, pentru a face bani.                 In opinia mea, viziunea despre lume a scriitorului in aceasta nuvela este magistral subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Inca din incipit este scoasa in evidenta mentalitatea autorului, care se suprapune peste cea a colectivitatii: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit”. Explica apoi, pe parcursul nuvelei, care sunt consecintele neascultarii vorbelor celor batrani si intelepti, iar in final, isi pedepseste exemplar personajele, in concordanta cu greselile lor. Atat Ghita, cat si Ana au incalcat normele morale ale societatii din care faceau parte, asadar trebuie sa isi asume consecintele faptelor lor. Viziunea lui Slavici despre lume este subliniata si in final, prin intermediul vocii batranei: „Simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat.” Astfel, se accentueaza conceptia ca omul sta sub semnul destinului implacabil, al fatalitatii, ca o forta supranaturala decide dinainte ceea ce i se va intampla.          Nuvela „Moara cu noroc” ramane una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ioan Slavici si ale literaturii secolului al XIX-lea. Din ea transpare spiritul moralizator al scriitorului, care ii marcheaza toate nuvelele: in viata, omul trebuie sa aiba simtul masurii, echilibru si stapanire de sine.            

Rezolvare testul 2   Limba și literatura română (30 de puncte)   1.  a) te-me-te-ul;   b) lesne = ușor;     a împodobit - a ornat;   c) Podul e de mult timp. (verb predicativ)     El este mai tot timpul singur. (adjectiv)   d) după un plan - complement circumstanțial de mod;     orice - complement direct e) c) ......așa că a netezit pământul de pe jos....- propoziție consecutivă; f) El a părăsit echipa/fiindcă ideile sale erau ignorate voit. g) Cratima marchează pronunțarea într-o silabă a pronumelui personal i și a verbului auxiliar a (de la „i-a împodobit”). h) Fragmentul citat prezintă odiseea unui bărbat care a hotărât să-și construaiscă o casă prin forțe proprii. Voința, priceperea și gustul pentru frumos l-au condus la atingerea obiectivului propus și la construirea unei case frumoase, în condiții sociale dificile. În final, personajul se simte mândru de casa lui, „una dintre cele mai bune din sat”.     2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile unei povestiri cu referință la opera literară Hanul Ancuței, de Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere: - numirea a două trăsături ale curentului literar idealist, identificate în opera dată; - prezentarea a trei elemente de structură. de construcție a discursului narativ și de limbaj ale povestirii alese (de exemplu: instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, acțiune, momentele personajelor, conflict/conflicte, incipit, final, moduri de expunere, repere spațio-temporale, tipologia personajelor, modalități de caracterizare a lor, limbajul naratorului etc.); - comentarea unui episod/ a unei secvențe narative semnificativ(e) pentru evidențierea unei trăsături a personajului principal din povestirea aleasă.       Descendent al scriitorilor moldoveni înzestrați cu harul povestirii, Ion Neculce și Ion Creangă, Mihail Sadoveanu se distinge prin talentul de a nara și printr-o operă amplă și vastă, în care tema socială se întâlnește cu tema istoriei și a iubirii.     Hanul Ancuței, opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu, apărut, inițial în revista Viața românească, între anii 1924-1925 și, ulterior, în volum, în 1928. Volumul este inedit în literatura română prin formula narativă adoptată, aceea a povestirii în ramă și cuprinde nouă povestiri, de facturi diferite.    El evocă, prin această structură, opera litearră Decameronul, a scriitorului italian renascentist Giovanni Boccaccio sau Povestirile din Cantebury, de Geoffrey Chaucer.       Titlul denumește locul povestirii, motivul literar central al textului literar. Hanul Ancuței devine un topos cu valență mitică și nostalgică și un simbol al perenității, cu multiple conotații, fiind loc de odihnă.           Timpul narațiunii este fixat „într-o toamnă aurie”, sintagmă ce prezintă o epocă arhaică fericită din istoria Moldovei, a existenței patriarhale, de care oaspeții hanului își aduc aminte cu afecțiune. Se face diferența, în text, în timpul povestirii, cel care aparține celor nouă naratori ad-hoc de la han și timpul povestit, fixat, potrivit reperelor textuale, la începutul secolului XIX-lea. Povestirile încep după-amiaza și iau sfârșit la miezul nopții, dar după trei z. Firul lor, pare, ca în lucrarea orientală O mie și una de nopți, nesfârșit, cu atât cu cât comisul Ioniță, cel care deschide seria de narațiuni, promite, în intrmezzo-uri, că va spune o povestire și mai frumoasă, ca semn al eternității istorie umanității.           Finalul este de acord cu atmosfera magică de la han, prin descrierea unei atmosfere pașnice armonioasă: „Am rămas însă după aceea loviți ca de o grea muncă și abia ne puteam mișca, umblând după cotloane ferite de locuri și odihnă. Unii dormeau chiar unde se aflau, frânți și răsuciți. Si comisul Ioniță însuși, după ce a cuprins de după grumaz pe căpitanul Neculai sărutându-l, a uitat cu desăvârșire că trebuie să ne spuie o istorie cum n-am mai auzit.”           Povestirile conțin și elemente lirice, prin evocarea afectivă pe care o fac protagoniștii, naratorii deveniți personajele întâmplărilor relatate. Personajele sunt țărani moldoveni, ciobani, boiernași, negustori. Personajul central este Ancuța cea tânără. Ea amintește de mama ei, cealaltă Ancuța, protagonistă în povestirea omonimă. Fiecare povestitor nutrește ambiția să spună o întâmplare mai interesantă decât cea precedentă.           Povestirea este un text literar care se înscrie în genul epic și prezintă o serie de trăsături precum: interesul acordat întâmplării, care se dovedește neobișnuită, fantastică, dramatică etc., narațiunea subiectivă, cu relatarea la persoana I, din punctul de vedere al unui narator subiectiv care este martor sau participant la cele relatate.           Povestirile sunt de sine stătătoare, subiectele sunt independente și se încadrează îpecii diferite, reprezentând snoava în Iapa lui Vodă, idila - Fântâna dintre plopi, aventura - Cealaltă Ancuță, legenda - Județ al sărmanilor, reportajul și memorialul de călătorie - Negustor lipscan, portretul în Orb sărac, povestire cu iz fantastic în Balaurul, cu subiect social în Haralambie sau cu subiect esiteric în Istorisirea Zahariei fântânarul.                                                             Negustor lipscan                 Această povestire este cea de-a șaptea din seria relatărilor de la Hanul Ancuței. Textul are alura unui memorial de călătorie, în care se interferează secvențe de interviu, dat fiind că oaspeții hanului, surprinși de cele relatate, îl întrerup pe vorbitor ca să-i pună întrebări suplimentare. Scenariul narativ, sărac în întâmplri, devine interesant prin alternativa planurilor și subiectelor de discuție ale interlocutorilor.              Protagonistul și naratorul povestirii, negustorul Dămian Cristișor, își face o intrare la han demnă de un actor. Inițial, se aud „strigăte și zarvă pe drumul Sucevei”, se aud „glasuri groase care opreau boii” și zgomotul carelor. Nou-vl are o înfățișare impresinantă, fiind „un bărbat bărbos cu căciulă și giubea”m cu „barba astâmpărată și rotunjită din foarfece” și care „râdea cu obraji plini și bogați de creștin bine hrănit”.            Curiozitatea oamenilor de la han crește pe măsură ce Damian urmează pașii unui ritual îndelung exersat: el se îngrijește de hrana animalelor, așază marfa, așteaptă ca drumeții să fie tratați cu vin și mâncare bună. El prelungește voit durata așteptării, pentru a întreține atmosfera propice spunerii unei povestiri mai interesante decât celelalte.            Adresându-i-se mai cu seamă lui Neculai Isac în care vede un congener, deci un om capabil să-l înțeleagă, Dămian își povestește până la un punct viața și cum a ajuns să se îndeletnicească cu negustoria. dat fiinf că se consideră un negustor priceput, a întreprins un drum până la Lipsca, pentru a aduce în Moldova marfă nemțească, de bună calitate. Povestirea lui atrage atenția când menționează cuvântul tren și se vede obligat să le explice celorlalți ce este acesta. Noutatea tehnică adusă de transportul cu trenul nu-l impresionează pe cioban, care, conservator din fire, consideră că este o „ticăloșie nemțească” și îi lasă impasibili pe comisul Ioniță și pe căpitanul Neculai Isac, dar captează atenția celorlalti, cărora Dămian se simte obligat să le explice într-un limbaj cât mai familiar ce este trenul: „Sunt un fel de căsuțe pe roate, și roatele acestor căsuțe se îmbucă pe șine de fier. Și așa, pe șinele acelea de fier, le trage cu ușurință o mașină, care fluieră și pufnește de-a mirare; și umblă singură cu foc (...) Mașina umblă singură cu foc și trage după dânsa toate căsuțele. Apoi în acele căsu sunt ori oameni, ori mărfuri. Și batalii de la Tighina i-am încărcat în acele căsuțe. Și merg foarte bine, fără scurtătură și fără necaz; numai că c-un huiet mare de trebuie să grăiască oamenii unii cu alții tare, ca surzii.”            Alte dovezi de civilizație stârnesc reacții diferite. Existența străzilor asfaltate, a felor care poartă pălării și a bărbaților care poartă ceasornice, dar și situația neobișnuită în care copiii merg la școală sunt aprobate cu jumătate de gură de oaspeții conservatori ai hanului. Ceea ce îi lămurește definitiv în rpivința lipsurilor nemților, deși vizibil mai emanciăați, este lipsa lor de gust în privința gastronomiei, căci berea lor, o „leșie amară” și „carnea fiartă de vacă” nu pot concura cu vinul și bucatele moldovenești.           În continuare,Dămian își povestește călătoria de întoarcere din Germania în Moldova. Dacă în prima parte nu a fost deranjat de nimeni, în țara natală el a trebuit să fie pregătit cu cadouri pentru situațiile neplăcute la care se aștepta, cunoscând firea și năravurile conaționalilor săi. La intrarea în țară, negustorul a fost oprit pe rând de vameși și de hoți. Tuturor a trebuit să le dea cadouri ca să scape cu marfă întreagă. Povestirea lui, deși ridiculizează moravurile vremii, nu stârnește reacții din partea auditoriului, obișnuit cu această stare de fapt.            În încheierea discursului său, Dămian îi oferă Ancuței, față de care nu-și ascunde admirația, o „zgărdiță de mărgele” și o sărută.           Complexitatea personajului este dată de insitența naratorială asupra caraterizării directe. Trăsăturile fizice alcătuiesc portretul unui bărbat aflat în deplină maturitate, elegant și cu o înfățișare plăcută, grație căreia își face ușor prieteni. Ocupația de negustor îi dezvoltă anumite trăsături morale precum optimismul, generozitatea, atitudinea politicoasă. Dămian este o persoanredincioasă, înainte de a pleca în lunga sa călătorie, se duce la biserică, iar la întoarcere dorește să-i mulțumească Domnului pentru ajutorul dat. Deși îi plac călătoriile și are un spirit aventuros, Dămian dă dovadă de prevedere, atunci când păstrează câteva baidere, pe care să le ofere la nevoie. Alte calități ale personajului sunt spiritul organizatoric și simțul psihologic, ultimul permițându-i să se apropie ușor de oameni. El manifestă simpatie și chiar afecțiune pentru Ancuța, pe care nu ezită să o complimenteze.     Dămian este primit cu simpatie în cercul povestitorilor de la han, este ascultat cu interes și curiozitate și spectatorii conchid că este un om plăcut.     Povestirea Negustor lipscan reține atenția, în cadrul acestui volum, atât prin stilul narării, caracterizat prin oralitate, cât și prin sublinierea diferenței dintre două civilizații, occidental-emancipată și națională care se dovedește tradiționalistă. Cele două conceptii despre viață pun în lumină, în funcție de reacțiile spectatorilor lui Dămian, eterogenitatea socială și sufletească a acestora.     Capodoperă a speciei povestirii, hanul Ancuței este o scriere de valoare pentru maniera în care înfățișează la „belle epoque”, o perioadă fericită din istoria Moldovei.    

    Predarea CONCEPT Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.  Predarea  reprezinta actiunea  complexa a cadrului didactic, care presupune: - prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.; - organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit; - acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta; - extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente; - operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta. Predarea – activitate de organizare si conducere a situatiilor de invatare, realizandu-se prin:          - precizarea obiectivelor-cadru          - precizarea obiectivelor de referinta          - precizarea continuturilor          -precizarea strategiilor          - precizarea metodelor de invatare Procesul de predare se bazeaza pe comunicarea didactică. Prin comunicarea didactică se realizează interacţiunea profesor-elev, precum şi anumite tipuri de relaţii care influenţează procesul de predare:                                                         *relatii de schimb informaţii * relatii de influenţare reciprocă *relaţii de cooperare *relaţii de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic.   Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice. În scoala contemporană, centrată pe elev, predarea este în strânsă interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul predării este obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin invăţare, rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat evaluarea. Prin diferitele tipuri de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea procesului de predare. STILURI DE PREDARE Stilul de predare se refera la : - originalitatea in activitatea didactica - la felul in care sunt alese si utilizate strategiile de catre profesor - capacitatea de a imbogati practica scolara introducand variatie, activitati mai vii, mai nuantate in clasa - capacitatea de a induce comportamente variate de invatare cvontribuind la modelarea stilurilor de munca Stilul de predare devine o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficienta. Este de fapt abilitatea profesorului de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor. Se disting un număr de 10 stiluri didactice : Stilul de comandă sau directiv                    - bazat pe autoritatea profesorului - comanda succesiunea activitătilor        - sau activitătile sunt impuse, în totalitate, prin intermediul programării (a programelor-nucleu) Stilul practic - bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului Stilul de reciprocitate - bazat pe evaluarea reciproca, după criterii pregătite de profesor (ca în cazul activitătii în echipă, a invatării în perechi) Stilul de autocontrol - cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile sale de autoevaluare Stilul de incluziune - de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica Stilul centrat pe descoperirea dirijată Stilul centrat pe descoperirea convergentă - menit să conduca la descoperirea solutiei unei probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gândire critică Stilul centrat pe activitate divergentă - ce conduce gândirea pe traiectorii necunoscute, neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal) Stilul initiat de cel care invată - acesta având posibilitatea sa initieze experienţe proprii, sa le proiecteze, să le exceute şi să le evalueze