Basmul cult
Basmul - este o specie a genului epic in proza de intindere medie care prezinta lupta intre bine si rau in care binele invinge intodeauna.
Basmul cult - este o creatie ampla a genului epic, cu o naratiune liniara, personaje purtatoare de valori simbolice, actiuni care implica fabulosul si supusa unor actiuni conventionale, care prezinta drumul initiatic al eroului.
Particularitatile basmului cult :
- clisee compozitionale: Formule tipice (initiale, mediane, finale);
- motive narative: calatoria, lupta victoria eroului, probele depasite, demascarea si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului;
- specificul reperelor: - temporale (timpul fabulos, mitic);
- spatiale (taramul acesta, taramul celalalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai general;
- stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
- cifre magice, simbolice (3, 7, 9, 12);
- obiecte miraculoase;
- intrepatrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat in mod realist; - conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile;
- personajele indeplinesc o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj;
- existenta unui tipar narativ (bildungsroman) care consta in:
a) o situatie initiala de echilibru;
b) un eveniment care deregleaza echilibrul initial;
c) aparitia donatorilor si a ajutoarelor;
d) actiunea reparatorie (trecerea probelor);
e) refacerea echilibrului si raplata eroului.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
basm cult
Basmul cult este specia genului epic, in proza, de intindere medie, cu o actiune desfasurata pe un singur plan narativ, cu un numar mare de personaje, reprezentand valori morale si in care este prezenta lupta dintre bine si rau.
Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea - alaturi de Ioan Slavici, I.L.Caragiale si Mihai Eminescu- Ion Creanga este cunoscut in literatura romana atat prin „Amintiri din copilarie”, cat si prin povestile si povestirile sale. Una dintre cele mai importante opere ale sale ramane basmul „Povestea lui Harap-Alb”.
Opera se incadreaza in specia literara basm cult, prin caracteristicile acestei specii literare. O prima trasatura a basmului cult este prezenta formulelor specifice. Formula initiala, „Amu cica era odata”, are rolul de a introduce cititorul in lumea fabulosului, cea mediana, „Si mersera si mersera” mentine treaza atentia cititorului si ii suscita interesul, iar formula finala, „Cine are bani, pe la noi, bea si mananca, cine nu, sta si se uita”, scoate cititorul din lumea fictionala.
O a doua trasatura a basmului cult este prezenta cifrelor magice, in „Povestea lui Harap-Alb”cifra magica fiind 3: sunt 3 frati la curtea Craiului, 3 surori la curtea lui Verde Imparat, calul vine sa manance jaratic de 3 ori, se da de 3 ori peste cap, il inalta la cer de 3ori pe Harap- Alb, acesta se intalneste de 3 ori cu Spanul, la curtea lui Verde Imparat este supus la 3 probe.
O alta tarasatura a basmului cult este oralitatea stilului ce se remarca prin : dialog: "- Parca v-a iesit un sfant din gura, Luminate imparate, zise atunci Flamanzila. [...]- Ia lasati, mai, zise Ochila, clipocind mereu din gene."; "Atunci spanul zice ingamfat: - Ei, mosule, ce mai zici? - Ce sa zic, nepoate! Ia, cand as avea eu o sluga ca aceasta, nu i-as trece pe dinainte;folosirea dativului etic:
"Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face spanul pana jos praf si pulbere.";
exclamatii, interogatii, interjectii: "Si odata mi t-o insfaca ei, unul de o mana si altul de cealalta, si hai, hai!... hai, hai! in zori de ziua ajung la palat" "- Mai, Pasarila, iacata-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasa-te in sama lor, daca vrei sa ramai fara cap";
-expresii onomatopeice, "si cand sa puna mana pe dansa. zbrr!...pe varful unui munte si se ascunde dupa o stanca (...) si cand sa puna mana pe dansa, zbrr!... si de acolo si se duce de se ascunde tocmai dupa luna"; "S-odata pornesc ei, teleap-teleap-teleap, si cum ajung in dreptul usii, se opresc putin." adresare directa: "Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati";
-diminutive: "Si daca-ti putea scoate la capat trebusoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Ma, fetisoara imparatului ne-a tras butucul (...) s-a prefacut in pasarica, a zburat ca sageata pe langa ceilalti"; formule specifice oralitatii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe"; "vorba cantecului"; "Vorba ceea: Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit"; proverbe si zicatori: "Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale"; versuri populare sau fraze ritmate: "Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora Iui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-1-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati.", "La placinte,/ inainte/ Si la razboi/ inapoi."; "Voinic tanar, cal batran,/ Greu se-ngaduie la drum!".cuvinte si expresii populare, regionalisme: "m-ai bagat in toate grozile mortii" (m-ai ingrozit -n.n); "n-ai cui banui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua in porneala" (se ducea la pascut - n.n); "a mana porcii la jir" (a sforai - n.n); "hatarul" (placerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameti - n.n.); "farmazoana" (vrajitoare, sireata - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleaga" (partea de dinainte a plugului - n.n.);
Patru dintre elementele de constructie importante in acesta opera sunt: tema, relatii spatiale si temporale, actiunea, relatia dintre incipit si final.
Tema basmului este lupta dintre bine si rau, prezenta in orice basm. In plus, in aceasta opera, Creanga evidentiaza formarea unui adolescent, care, plecand intr-o calatorie presarata cu numeroase probe, se va maturiza. Reprezentativi pentru fortele binelui sunt Harap-Alb si toti cei care il ajuta (Sfanta Duminica, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, calul, regina albinelor, regina furnicilor), iar reprezentativi pentru fortele raului sunt Spanul si Imparatul Rosu, exact cei de care tatal eroului ii spusese sa se fereasca in calatoria sa. In final, ca in aproape toate basmele culte, raul este invins.
Relatiile spatiale si temporale sunt vagi, imprecise, ca in orice basm, fiind impinse mult spre trecut: „Amu cica era odata intr-o tara”. Este evident ca reperele de timp neprecizate fac ca cititorul sa fie introdus intr-un timp al fabulosului, contribuind la crearea unei atmosfere specifice. Spatiul in care se desfasoara actiunea este un taram al fantasticului, pentru ca include fiinte fabuloase: Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, fiinte care se metamorfozeaza: calul, Sfanta Duminica, fata Imparatului Rosu, dar si animale vorbitoare: calul, regina albinelor, regina furnicilor.
Actiunea se desfasoara dupa un tipar specific basmelor: o situatie initiala de echilibru, dereglarea echilibrului, plecarea la drum a eroului in incercarea de restabilire a echilibrului si revenirea la echilibrul initial. Astfel, se precizeaza ca intr-o tara un crai care avea trei feciori, primeste o scrisoare, de la fratele sau, Imparatul Verde, prin care ii cerea sa-i trimita pe unul dintre fii pentru a-i mosteni imparatia si a se urca pe tron. Primii doi frati esueaza in incercarea la care ii supune tatal lor, pentru a vedea daca sunt vrednici ca porneasca la drum. Cel mic reuseste si pleaca, avand cu sine un cal nazdravan care il va ajuta pemanent pe parcursul calatoriei sale. Naivitatea si lipsa de experienta a mezinului il vor determina sa accepte tovaratia Spanului, cu care se intalneste in timp ce se ratacise intr-o padure. El incalca astfel porunca tatalui sau de a se feri de omul span si de omul ros. Este pacalit si devine rob al Spanului, acesta din urma dandu-se drept nepotul craiului, odata ce sosesc la curtea lui Verde Imparat. Fiul craiului, ce primise numele de Harap-Alb, pentru a marca statutul de sluga, este supus de catre Span la 3 probe: sa aduca salate din Gradina Ursului, sa aduca dintr-o padure capul plin de nestemate al unui cerb si sa o aduca pe fata Imparatului Rosu. El reuseste sa treaca atat de primele doua probe, cat si de ultima, desi, la curtea Imparatului Rosu este supus altor probe. Toate sunt trecute cu bine datorita prietenilor pe care eroul si-i face pe drum: Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, Sfanta Duminica, regina albinelor, regina furnicilor.
Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine si rau. Se observa ca Spanul, personajul negativ al basmului, reprezentativ pentru fortele raului, joaca un rol aparte in viata eroului. El ii este chiar de ajutor acestuia, deoarece, la sfarsitul tuturor probelor la care il supune pe Harap-Alb, adolescentul devine adult. Chiar calul ii atrage atentia stapanului sau cu privire la necesitatea ca Spanul sa existe in viata lui Harap-Alb: „Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...”
In acest basm, exista o relatie de simetrie intre incipit si final. Incipitul este reprezentat de formula initiala: „Amu cica era odata”. Aceasta are rolul de a introduce cititorul in lumea fictionala si de a-l determina sa accepte conventia conform careia, odata intrat in aceasta lume, va intelege ca fiintele fabuloase si intamplarile neobisnuite vor popula actiunea. Acest incipit coincide cu fixarea reperelor spatio-temporale, care sunt vagi, imprecise. Finalul are rolul de a scoate cititorul din lumea fictionala, readucandu-l in lumea reala: „Cine are bani, pe la noi, bea si mananca, cine nu, sta si se uita.” Finalul inchide basmul, impreuna cu incipitul ca intr-o rama.
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un personaj pozitiv fiind caracterizat direct de catre narator si de alte personaje, iar indirect este caracterizat din actiunile sale si din relatia cu celelalte personaje. El reprezinta tipul omului naiv si inocent, care dintr-un statut superior decade, insa gratie sufletului bun revine dupa multe incercari la statutul initial.
Statutul social al personajului principal Harap-Alb, poate fi cu usurinta identificat in numele sau. Astfel, se sugereaza prin termenul „alb”, statutul initial al eroului, acela de fiu de crai, iar prin termenul „harap”, care inseamna om cu pielea neagra, sclav, se sugereaza statutul de rob, de sluga a Spanului, dupa ce acesta l-a inselat.
Statutul psihologic subliniaza un caracter inca in formare, avand in vedere ca fiul de crai era la varsta adolescentei si nu avea niciun fel de experienta a vietii.
Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele eroului. Astfel, bunatatea si milostenia ii aduc foloase, pentru ca, miluind o batrana in curtea palatului, dobandeste sfaturi pretioase de la aceasta, atat inainte de plecarea la drum, cat si in timpul probelor la care a fost supus. Generozitatea si lipsa de prejudecata ii aduc alaturi cinci prieteni, care dovedesc ca nu infatisarea conteaza, ci modul in care pot ajuta la nevoie. Eroul are insa si defecte, precum: naivitatea, lipsa de incredere in fortele proprii.
Caracterizarea directa
Astfel aflam de la inceput, direct de la narator ca Harap-Alb era unul dintre cei trei fii ai unui crai, ca era cel mai mic dintre ei, numele de Harap-Alb nefiind mentionat decat mai tarziu, ca o consecinta a neascultarii. (“Amu cica era odata intr-o tara de crai, un crai care avea trei ficiori.”/ “Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros, iese afara in gradina si incepe a plange…”). Tot direct de la narator aflam ca dupa ce acesta a facut milostenie femeii, ea il sfatuieste sa mearga sa ceara costumul tatalui sau, costum pe care l-a imbracat cand a fost mire. Fiul de crai asculta si se duse, astfel el toata calatoria a fost imbracat intrun costum vechi, pornind la drum nu cu o infatisare grandioasa si cu suflet las asemeni fratilos sai ci foarte modest insa cu o atitudine de invingator. Mai apoi dupa ce avansam putin in actiunea propriu-zisa, respectiv dupa sosirea spanului si a lui Harap-Alb la imparatia lui Verde-Imparat, descoperim singura caracterizare directa adresata lui Harap-Alb, facuta de alte personaje respectiv de catre verisoarele sale, insa tot exprimata de catre narator, atunci cand vorbeau intre ele despre rautatea spanului spunand ca Harap-Alb are o infatisare mult mai placuta decat a spanului semanand mult mai bine cu ele. (“Si din ceasul acela, au inceput a vorbi intre ele (…) ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta…) Caracterizarea directa a lui Harap-Alb este descrisa foarte sumar, autorul axandu-se mai mult pe caracterizarea indirecta, si anume pe trasaturile cele mai frumoase care au iesit la iveala din actiunile sale.
Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile ascunse ale sufletului iesind insusi din actiunile si probele la care este supus pe parcursul operei. Prima proba la care este supus este proba milosteniei. In aceasta proba reiese una dintre trasaturile sufletului protagonistului, si anume bunatatea. El da pomana unei femei batrane si astfel face o fapta buna care mai apoi va fi recompensata cu ajutor acelei femei care era de fapt Sfanta Duminica, ea ajutandu-l sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului. A doua proba la care este supus fiul cel mic de crai este proba curajului atunci cand trebuie sa treaca podul, confruntandu-se cu ursul cel fioros, actiune imposibila de realizat de catre fratii lui care au dat inapoi, dand dovada de lasitate. De aici reiese a doua trasatura morala a fiului de crai, acesta nelasand imparatia, puterea si grandoarea pentru un urs, curajul lui fiind evidentiat. Dupa trecerea podului, inainteaza printr-o padure labirint. A treia proba prezenta este proba ispitei care este impartita in trei grade de dificultate. La primul apel al spanului, exact la intrarea in padure, fiul de crai refuza ajutorul oferit, ascultand de sfatul tatalui. Mai apoi dupa ce a dat de greu, fiul cedeaza acesta fiind depasit de situatie. Astfel, deducem ca atunci cand el se confrunta cu o situatie dificila, se panicheaza si uita de sfatul tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune, neincredere, aceste trasaturi atragand dupa ele si pedeapsa prin schimbarea identitatii devenind de acum inainte Harap-Alb (sluga neagra), “Alb” reprezentand tocmai trasaturile negative care l-au facut sa decada.
Dupa sosirea lor la imparatie, caracterul bland, sincer, supus a lui Harap-Alb, comparat cu cel al spanului le fac pe verisoare sa-si deschida mai bine ochii, spunand ca el este mult mai “omenos”. In timp ce spanul il supune pe Harap-Alb la incercari, caracterul lui se intarea tot mai mult chiar daca el nu simtea acest lucru. Mai apoi, in ultima sarcina data de span, respectiv in calatoria sa dupa fata imparatului Ros, protagonistul da dovada de altruism, sacrificandu-se si trecand prin apa, nestricand veselia unor furnici, grija fiindu-i aici rasplatita. Mai apoi, el construieste un loc de adapost pentru niste alibe fara casa si de data asta fiind iarasi recompensat. De aici reiese sensibilitatea lui fata de vietitoarele neinsemnate, dand pentru prima data dovada de profunda maturitate.
Continuandu-si drumul, el este trecut prin proba prieteniei, luand cu el pe cele cinci personaje, Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, imprietenindu-se cu ei. Ironiile si glumele cu care le raspunde fiecaruia arata un caracter puternic si degajat care poate sa faca haz de necaz in orice situatie insa glumind numai cand este cazul. ( “Daca-i asa, hai si tu cu noi, zise Harap-Alb, ca doara nam a te duce in spinare.”) Limbajul folosit este cu preponderenta literar, folsindu-se arhaisme si regionalisme (botit, chilimbot etc.) Sunt folosite cantecele si proverbele pentru a intelege mai bine semnificatia celor intamplate. Gratie prieteniei acordate celor cinci, Harap-Alb reuseste sa treaca de obstacolele intinse de imparatul Ros, si chiar grija care a purtat-o insectelor l-a ajutat sa treaca cu bine peste anumite obstacole. Pana si tovarasia acordata calului il ajuta in ultima cursa lansata de fata imparatului Ros, unde calul trebuia sa se intreaca cu o tuturica pentru a aduce din despicatura mintilor trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta. Astfel, gratie caracterului ascuns, sensibilitatii cu care s-a purtat fiecare, totul s-a intors in favoarea lui, ajutandu-l sa treac apeste cursele intinse de celelate personaje participante la actiune (imparatul Ros si spanul). In calatoria de intoarcere incepe a se imprieteni mult mai bine cu fata imparatului Ros ceea ce il descrie ca fiind un om deschis si de incredere, pe aceste doua caracteristici cladindu-se o relatie intre cei doi.
In final, reiese la iveala adevarul, Harap-Alb redevenind fiu de imparat si imparat peste imparatie, cu mai multa experienta, maturitate si putere de decizie.
Caracterizarea in antiteza cu spanul este foarte evidenta din tipologizare, Harap-Alb fiind un personaj pozitiv, iar spanul un personaj negativ, faptele fiecaruia oglindind pana la urma destinul fiecaruia, Harap-Alb domnind pe veci alaturi de o frumoasa fata fiind iubit de toti, iar spanul murind in chinuri de la inaltime.
Trasatura dominanta de caracter este naivitatea, generata de varsta frageda, de lipsa de experienta si de neascultarea sfatului parintesc.
O scena semnificativa pentru ilustrarea acestei trasaturi o constituie intalnirea din curtea palatului cu batrana cersetoare. Nicio clipa eroul nu isi pune problema sa o intrebe pe aceasta cum a ajuns acolo, de vreme ce palatul era pazit cu grija. De asemenea, nu se intreaba de unde stie aceasta atatea amanunte despre el, din moment ce nu o mai intalnise niciodata. O alta scena semnificativa este intalnirea cu Spanul. Eroul nu numai ca nu isi da seama ca Spanul se deghizeaza de fiecare data cand ii apare pe drum eroului, ca sa para ca sunt 3 Spani, nu unul singur, dar nici nu banuieste ca acesta ii intinde o capcana, cand il invita sa coboare in fantana. Naivitatea in acest caz a avut drept consecinta schimbarea statutului, din fiu de crai in sluga.
In relatie cu Spanul, in scena primei intalniri cu acesta, se dovedeste lipsa de maturitate a lui Harap-Alb, care primeste o adevarata lectie de viata. Desi calul ar fi putut sa il ajute, el il lasa pe erou sa hotarasca ce ar trebui facut, il lasa sa greseasca tocmai pentru a invata din experienta si a intelege ca aparentele pot insela. Pentru fiul de crai, prezenta Spanului inseamna invatarea lectiei umilintei, a ascultarii si astfel, a maturizarii, atat de necesare in devenirea lui ca imparat.
In relatie cu calul său, Harap-Alb se dovedeste a fi un adolescent care are mare nevoie de un prieten, de un sfatuitor, de cineva care sa il indrume si sa-i poarte de grija. Si aceasta intalnire cu calul ii demonstreaza fiului de crai ca aparentele insala si ca nu infatisarea este importanta, ci calitatile si modul cum iti oferi celor din jur ajutorul.
In opinia mea, viziunea despre lume si viata a autorului in acest basm este magistral subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Creanga nu doreste sa urmeze tiparul basmelor populare in care eroul este un Fat-Frumos cu multiple calitati, precum: vitejie, echilibru, frumusete, dorinta de afirmare. Harap-Alb nu are niciuna dintre aceste calitati. El reuseste sa treaca probele la care este supus cu ajutorul prietenilor sai, a sfatuitorilor precum calul si Sfanta Duminica. Mai presus insa de probele pe care le trece, fiul de crai se maturizeaza, dobandind experienta, intentia autorului fiind de a prezenta acest drum al maturizarii eroului prin crearea unui bildungsroman (roman al maturizarii unui tanar).
Astfel, opera „Povestea lui Harap-Alb” ramane una dintre cele mai reprezentative scrieri ale autorului Ion Creanga, despre care Barbu Fundoianu afirma: „A fost gresita opinia ca scrisul lui Creanga e pentru copii. Creanga e facut sa existe numai pentru adulti sau deloc.”