Threads tagged with: invatatori

Conversiunea (Schimbarea valorii gramaticale) este procedeul de îmbogățire a vocalarului care constă în formarea unor cuvinte noi prin trecerea acestora de la o parte de vorbire la alta.   Prin conversiune se obțin:   1. a) substantive (din adjective, prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ-adjectival; Exemplu: Cel bun este apreciat.                  Admiră verdele pădurii.                Își luase un dulce din raftul acela.          b) din verbe la supin, prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Avea un scris frumos.                  Mersul la munte îl odihnește.        c) din verbe la participi prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Cântatul prin pădure ne înviorează.                  Văzuse doi răniți în râpă.         d) din verb la gerunziu, prin articluare cu articol hotărât. Exemplu: Suferind s-a vindecat repede.          e) din pronume personal, prin articulare; Exemplu: Recunoaște bucuria eului liric.         f) din interjecție, prin articulare; Exemplu: Nu-i dispare oful din inimă.         g) din adverb, prin articulare. Exemplu: Îi mulțumește pentru binele făcut.   2. Adjective (acordate în gen număr și caz cu substantivul determinat):      a) din verbe la participiu; Exemplu: Admira caișii înfloriți.        b) din verb la gerunziu; Exemplu: Steaguri fluturânde vestesc victoria alor noștri.        c) din pronume (posesiv, demonstrativ, relativ, negativ, interogativ, nehotărât, de întărire) Exemplu: În povestea voastră nu regăsește niciun personaj pozitiv.    3. Adverbe      a) din adjective Exemplu: Toți au lucrat corect.             b) din substantive care denumesc zilele săptămânii, anotimpurile sau părți ale zilei Exemple: Iarna soarele este mai rece.                  Ne vedem duminică.                 Au plecat dimineața.          c) din verbe la participiu Exemplu: Vorbiseră deslușit pentru a fi înțeleși.          d) din conjuncție Exemplu: Iar va ploua.                 A răspuns și el.   4. Prepoziții                a) din adverbe și locuțiuni adverbiale Exemplu: Stătea în mijlocul casei.                 Avionul zboară deasupra orașului.          b) din substantiv Exemplu: Grație vouă au câștigat meciul.          c) din verb la participiu Exemplu: Datorită sfatului primit a fost premiat.   De reținut : Valoarea morfologică cuvintelor se stabilește numai în context.      

                                Enigma Otiliei de George Calinescu                                               Romanul realist               Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje complexe, caractere puternice, deja formate, cu multiple conflicte, o intriga atent construita si care, prin intermediul actiunii, reflecta realitatea vietii cotidiene.               La aparitia „Enigmei Otiliei", in 1938 (in doua volume), romanul, ca specie a literaturii avusese o evolutie extrem de rapida, dominand literatura romaneasca interbelica. George Calinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin „Enigma Otiliei" el aduce o viziune originala, moderna.              Opera se incadreaza in tipul de roman realist, balzacian (de observatie sociala), interbelic. O prima trasatura a acestui tip de roman este perspectiva narativa obiectiva, adica viziunea din „spate”, care implica prezenta naratiunii la persoana a III-a si a unui narator obiectiv, omniscient. Acesta este deci detasat, nu se implica in evenimentele pe care le relateaza, nu comenteaza actiunile personajelor.              O scena semnificativa, prin care se pune in evidenta acest tip de viziune, cu narator obiectiv este scena primului atac cerebral al lui mos Costache. Naratorul observa cu detasare cum toti membrii familiei care voiau sa intre in posesia averii, cautau semne ale acesteia prin casa, cum toti se asaza la masa, mamanca si poarta diferite conversatii, fara sa se intereseze de starea batranului prezent langa ei.             Singura exceptie o constituie Felix si Otilia, atenti si ingrijorati, interesati cu adevarat de sanatatea lui mos Costache.             Naratorul prezinta detasat, neimplicat faptele, nu comenteaza evenimentele, nu face nicio apreciere referitoare la atitudinea personajelor, ci lasa cititorul sa descopere singur trasaturile de caracter ale acestora si modul lor de a gandi.             A doua trasatura a acestui tip de roman o constituie cronologia evenimentelor din opera. Actiunea este prezentata linear, de la venirea tanarului Felix in casa lui mos Costache, pana la plecarea Otiliei cu Pascalopol la Paris. Sunt evidentiate trairile tanarului, emotiile, sentimentele fata de Otilia, discutiile importante cu aceasta, privind destinul lor, precum si relatiile degradate din familia Tulea, in raport cu familia Giurgiuveanu.             Tema operei o constituie infatisarea societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, reprezentand o adevarata fresca a unei lumi, dar, in acelasi timp si istoria unei formari, fiind urmarit destinul unui adolescent care parcurge anii iubirii si ai pregatirii profesionale. Tema este realizata prin prezentarea a doua principale planuri epice: unul urmareste problema mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar celalalt destinul nepotului sau, tanarul Felix Sima, in procesul devenirii sale.Titlul initial „Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, dar a fost schimbat din motive editoriale, directionand astfel atentia cititorului spre personajul feminin.          Patru elemente de constructie a operei sunt importante pentru intelegerea semnificatiilor textului: incipitul, actiunea, relatiile spatiale si temporale, conflictul.          Incipitul, partea introductiva a oricarei opere literare, care are anumite consecinte in derularea evenimentelor, indeplineste anuminte roluri, printre care: introducerea cititorului in lumea fictionala, prezentarea unor personaje si fixarea coordonatelor spatio-temporale.          Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal „Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatial, prin descrierea strazii Antim din Bucuresti, a arhitecturii casei lui mos Costache, a interiorului casei acestuia, prezinta principalele personaje si sugereaza conflictul. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix in doua momente diferite ale existentei lui.            Replica „Aici nu sta nimeni”, rostita initial de mos Costache, reflecta teama avarului de necunoscut, iar in final reflecta destramarea familiei si conditia tragica si fragila a fiintei umane.            Actiunea romanului incepe cu venirea la Bucuresti a tanarului Felix Sima, un orfan care terminase liceul la Iasi si voia sa devina medic. El soseste in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Acesta o creste pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Giurgiuveanu are o sora, Aglae Tulea, care o considera pe Otilia un pericol pentru mostenire.            Lupta pentru mostenirea batranului este data de Aglae si de ginerele ei, Stanica Ratiu. Fiecare doreste sa puna mana pe banii lui Costache. Tocmai de aceea ei vin foarte des in casa lui si vor sa fie siguri ca batranul nu o infiaza pe Otilia si nici nu face vreun testament. Cei doi banuiesc ca mos Costache tine ascunsa in casa o mare suma de bani. La un moment dat, mos Costache, in urma unui efort mare, are un atac cerebral si atunci Aglae isi aduce toata familia in casa batranului, asteptandu-i moartea. Totusi Costache isi revine, dar mai tarziu, banii sunt furati de arivistul Stanica Ratiu, chiar de sub salteaua bolnavului paralizat, ceea ce produce moartea batranului.             Reperele spatiale si cele temporale constituie un alt element de constructie a romanului. Ele sunt realizate in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice (strada Antim, strada Sfintii Apostoli, Bucuresti), descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitecturale ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ochiul „ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajului-reflector, Felix Sima, care cauta o anumita casa.            Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la strada la casa, la interioare, la fizionomia si gesturile locatarilor, este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstituirea atmosferei. Strada si casa lui mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unur locatari bogati, burghezi imbogatiti candva si realitate: inculti (aspectul de kitsch), amestecul de stiluri arhitecturale incompatibile), zgarciti (case mici cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), dela-satori (urme vizibile ale umezelii si ale uscaciunii, impresia de paragina). Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara pentru a dobandi avere, dar nu si fondul cultural.           Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, care o are in grija pe Otilia Marcules-cu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate a acestuia. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia Medicina si locuieste la tutorele sau legal, mos Costache. A doua familie vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi.           In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea, ca sot al Olimpiei. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui Mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotrva orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.            Personajul principal masculin al acestui roman este Costache Giurgiuveanu, acel personaj in jurul caruia se construieste actiunea, a carui avere polarizeaza aparitia celorlalte personaje.            Statutul social evidentiaza un personaj cu o avere impresionanta, care include case cu chiriasi si restaurante. Psihologic, personajul pare a se lasa influ-entat de opiniile celor din jur, chiar acestea, de multe ori sunt rauvoitoare. De exemplu, lui Costache pare a-i fi teama de parerea surorii sale, de vorba ei aspra si de sarcasmul ei cu privire la Otilia, de aceea prefera sa nu intocmeasca testament sau sa nu o infieze.             Statutul moral pune accent pe trasatura sa dominanta de caracter, avaritia. Aceasta este evidentiata in numeroase scene: batranul gaseste langa masa de joc de carti o moneda si pretinde ca este a lui, are o lista prin care sa justifice cheltuielile pentru Felix, in care trece lucruri pe care nu i le-a cumparat niciodata, vinde chiriasilor sai, studenti la Medicina, seringi refolosite, construieste o casa pentru Otilia din materiale refolosite, umbla imbracat cu lucruri vechi si rupte, nu-i da bani servitoarei, ca sa cumpere mancare.              Relatia cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta, izvorata din teama de a fi jefuit. Se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, potential atentator la averea sa. Astfel, in relatie cu Felix, este initial reticent, ceea ce il face sa ii spuna acestuia, sosit pentru prima oara in casa, la inceputul romanului „nu, nu sta nimeni aici”.                In relatie cu Stanica Ratiu, este extrem de precaut, deoarece il banuieste ca ii pandeste averea. Dupa primul atac cerebral, isi captuseste pantalonii si tine banii permanent la sine, situatia devenind dramatica atunci cand, dupa cel de-al doilea atac cerebral, desi ar fi scapat cu viata, Stanica Ratiu ii fura pachetul cu bani. Cand vede ca i se smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima intreaga sa existenta, moare cu groaza intiparita pe chip, articuland cu disperare: „ba-banii pu-pungasule”.                Modalitatile de caracterizare sunt diverse, personajul este privit din mai multe perspective: pentru Otilia este “papa”, “un om bun”, dar are “ciudateniile lui”, pentru Felix este “un om de treaba, dar cam ciudat”, pentru Stanica este “un pezevenghi”.                In opinia mea, viziunea despre lume a scriitorului in acest roman este magistral subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Misterul personajului pare a se ascunde in replica ce pare de neinteles la inceputul romanului:„noi nu traim decat patru-cinci ani”. Romancierul insusi a acordat un loc aparte acestui personaj feminin, in care marturiseste ca regaseste o parte din sine.               “Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist obiectiv de tip balzacian, prin tema abordata: mostenirea, care declanseaza si mobilizeaza energii umane care se infrunta, un roman care surprinde moravurile unei categorii a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.          

    PROCESUL DE INVATAMANT   Procesul de invatamant – principalul subsistem al sist. de invatamat in cadrul caruia se realizeaza  instruirea si invatarea elevilor si studentilor prin intermediul activitatilor proiectate, organizate si dirijate de catre profesori, in conformitate cu anumite norme si principii dicatice, intr-un context metodic adecvat, apeland la resurse materiale si didactice potrivite, in vederea atingerii dezideratelor educative.   - reprez. dimensiunea dinamica a sist. de inv. (deoarece in cardul lui are loc activ. de invatare iar elevii si studentii sunt indrumati de catre profesori cum sa invete).             - functiile generale ale sist. de invatamant sunt realizate in cadrul procesului de invatamant prin intermediul programelor de instruire formala (dar si nonformala) structurate si ierarhizate pe cicluri si ani de studii.            - dpdv structural si functional proc. de inv. este subordonat sist. de invatamant            - pe de alta parte, dimensiunea operationala a proc. de inv. , dependenta de decizia profesorului, ii confera acestuia un anumit grad de libertate in proiectarea , realizarea si dezvoltarea instruirii   Procesul de invatamant este asadar un ansamblu de activitati organizate si dirijate care se desfasoara etapizat, in cadrul unor institutii specializate, sub indrumarea unor persoane pregatite in acest scop, in vederea indeplinirii anumitor obiective instructiv-educative   - in cadrul proc. de inv. se desfasoara urmatoarele  tipuri de activitati: de predare, invatare si evaluare - manageriale - economico-financiare - administrativ-gospodaresti - in afara clasei si a scolii   - fiecare dintre ele are un anumit specificin fct. de natura activitatii, de tipul de scoala si de treapta de scolarizare - activitatea de predare, invatare si evaluare – esenta proc. de invatamant (cu frecventa cea mai mare), ei fiindu-i subordonate celelalte tipuri de activitati   - activitatea manageriala – actiuni de planificare si programare, de organizare si coordonare , control si indrumare, atat la nivelul institutiei de invatamant cat si la nivelul formatiunilor de studiu   - activitatea economica - financiara – gestionarea fondurilor banesti alocate prin buget ( cea mai mare parte din buget – salarii si intretinere)   - activitatea administrativa – gospodareasca – are scop mentinerea functionalitatii spatiilor de invatamant si a mediului ambiental, cu respectarea normelor igienico-sanitare   - activitatea din afara clasei/scolii – consultatii si meditatii, act. cultural-artistica si sportiva, in cercuri pe obiecte de studii, excursii si vizite, activ. cu parintii, act. de orientare scolara si profesionala   Cu alte cuvinte, proc. de invatamant poate fi definit si ca un ansamblu de elemente (obiective, continuturi, resurse umane, resurse materiale , strategii de instruire, tehnici de evaluare), care interactioneaza in cadrul unei activitati complexe , desfasurate in mod organizat si sistematic, pt realizarea unor finalitati dinainte stabilite     ABORDARI SISTEMICE, FUNCTIONALE SI OPERATIONALE ALE PROCESULUI. DE INVATAMANT   O descriere sistemica a proc. de inv. se poate realiza din 3 pdv:   1. functional   2. structural   3. operational     1. Sub aspect FUNCTIONAL , trebuie sa stim care sunt obiectivele sistemului , ce tinteste sa faca si ce obtine. - obiectivele pedagogice exprima finalitatile la care trebuie sa se ajunga in procesul de predare-invatare in functie de anumite prioritati.Acestea stabilesc: # ce sa cunoasca elevul din cadrul unui obiect de studiu, ce deprinderi, capacitati intelectuale, convingeri, sentimente si atitudini sa-si formeze   - de precizarea corecta si completa a obiectivelor pedagogice vor depinde: stabilirea continutului, alegerea strategiilor, a formelor de organizare si evaluarea performantelor.   2. Din punct de vedere  STRUCTURAL , functionarea sistemului are la baza resurse (umane, materiale si financiare), continuturi, forme de oragizare a activitatilor, strategii didactice etc.   Resursele umane – profesorul – proiecteaza, planifica, organizeaza, indruma, controleaza procesul de invatamant (presupune competenta , tact pedagogic, stil modern de predare - elevul – a 2-a resursa – participa la procesul de invatamant atat ca obiect, dar mai ales ca subiect al educatiei          Resurse materiale – cuprind mijloacele de invatamant si pe cele financiare(bugetul invatamantului)   Continuturile invatamantului – valorile stiintifice, tehnice si umaniste, structurate in programele si manualele scolare pe baza unor criterii - stabilit in concordanta cu obiectivele pedagogice, orienteaza intregul proces de predare-invatare si evaluare   Formele de organizare a activ. didactice asigura aplicarea si realizarea obiectivelor/ continuturilor prin lectii desfasurate in clase, laboratoare, ateliere scolare, terenuri, vizite, excursii didactice   - aceste activitati. se desfasoara intr-o unitate de timp (ora de curs, semestru, an scolar) intr-un spatiu scolar dotat cu mijloace si materiale necesare   Strategiile didactice – instrumentele de realizare a obiectivelor pedagogice si a continuturilor                                      - sunt dependente de obiective si continuturi cat si de nivelul elevilor, de conostintele lor anterioare                                      - pot fi: - explicativ-demonstrative                              - algoritmice                              - euristice                              - inductive                              - deductive                              - combinate   - dimensiunea structurala a procesului de invatamant angajeaza si raporturile contractuale stabilite de scoala cu comunitatea teritoriala si locala ( agenti sociali, consiliile parintilor) – pot fi atrase noi resurse (materiale, umane financiare, informationale)   3. Sub aspect OPERATIONAL urmarim activitatea concreta de predare-invatare-evaluare realizata de cadrul didactic cu elevii / studentii, metodele si strategiile didactice folosite - proc. de invatamant este o activitate la care participa simultan cadrele didactice (activ. de predare) si elevii (de invatare) - asadar, proc. de invatamant include ca elemente componente predarea si invatarea , aflate in stransa legatura.     Actiunea realizata de cadrul didactic include urm. 4 operatii: definirea ob. pedagogice operationale ale activ. didactice stabilirea continutului activitatii didactice aplicarea metodologiei necesare pentru reusita activitatii didactice asigurarea evaluarii rezultatelor activitatii didactice       Pt. ca procesul de predare sa-si atinga obiectivele, prof. trebuie sa aiba in vedere urm. aspecte:    - designul predarii sa fie conceput a. i. sa asigure timp si spatiu pt. activitati de invatare individuala ( evitarea tendintelor de segregare sau izolare in clasa)   - sa se asigure metode specifice si suporturi de invatare pt. elevii cu dificultati si pt cei cu cerinte speciale , precum si profesori specializati in munca cu aceste categorii de scolari   - programele educationale sa fie insotite de asistenta complementara, pt fiecare caz in parte (de ex. in domeniul sanatatii mintale, asistentei sociale)   - crearea unui mediu de invatare eficient( prin satisfacerea optiunilor elevilor pt anumite teme de invatare, tipuri de proiecte sau modalitati de munca) pt toti precum si a unui climat de respect si acceptare a diferentelor   - utilizarea unor modalitati flexibile de grupare a elevilor pt activitatile didactice, pe baza nevoilor de invatare   Referitor la procesul de invatare , trebuie avute in vedere urmatoarele:   - implicarea activa a elevilor in proc. de invatare, in ritm si la nivele de dificultate accesibile, utilizand interactiuni in perechi si grupuri mici   - relevarea cunostintelor ancora in predarea noilor continuturi   - utilizarea stimularii, studiilor de caz si a problematizarii in vederea sustinerii curiozitatii, a reflectiei  si evaluarii situatiilor => stimularea gandirii   - includerea in secventa de predare a feed-back-ului   - sporirea aplicatiilor practice, a exercitiilor si diversificarea problemelor supuse spre rezolvare   - tratarea egala a tuturor elevilor   - crearea unei atmosfere de colaborare , lucru in echipa in locul uneia de concurenta/rivalitate   - sarcini de lucru autentice, cu relevanta in viata reala   - empatia   In ceea ce priveste evaluarea, ac. trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:   - sa fie sistematica si continua, integrata in actul predarii curente, autentica in continut si in performantele proiectate   - sa fie utilizata in ppal evaluarea de progres (achizitiile individuale) in locul celei normative (achizitiile sunt comparate cu norma de grup) - progresia invatarii sa fie bine tradusa in standarde si descriptori de performanta     CONCLUZIE: Componentele de baza ale sist. de invatamant: obiectivele invatamantului agentii actiunii (profesori, elevi) campul relational (prof-elevi / elev-elev) principiile proc. de invatamant continutul invatamantului metode de invatamant mijloace de invatamant forme de organizare si proiectare didactica evaluarea in proc. de invatamant      

                                        Lacustră de George Bacovia               Poezia Lacustră face parte din volumul de debut, Plumb, apărut în 1916 şi este emblematică pentru atmosfera dezolantă specifică liricii lui George Bacovia exprimând prin simboluri şi sugestii trăirile şi stările sufleteşti ale poetului: tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică şi dezolarea. Semnificaţia titlului               Simbolul „lacustră” are drept corespondent în natură o locuinţă temporară şi nesigură, construită pe apă şi susţinută de patru piloni şi supusă iminentei prăbuşiri, ceea ce sugerează faptul că eul poetic, expus pericolelor, se autoizolează provizoriu, devenind un însingurat în societatea de care fuge.               Tema poeziei ilustrează condiţia nefericită a poetului într-o lume ostilă, meschină, incapabilă să înţeleagă arta adevărată, prin folosirea motivelor poetice specific bacoviene ca motivul singurătăţii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apă, iar muzicalitatea versurilor, dată de verbele la gerunziu, exprimă sentimentul de claustrare a eului liric în această lume sufocantă, apăsătoare.                Ideea poeziei profilează starea de dezolare şi disperare a poetului, dată de imposibilitatea de adaptare şi de supravieţuire într-o lume mediocră, superficială, supusă degradării morale şi materiale.                 Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor.                Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „aud”, „sunt singur”, „dorm”, „mi se pare”, „n-am tras”, „mă găsesc”, „simt”, „mă”, ceea ce atestă încadrarea poeziei în categoria artelor poetice. Structura şi compoziţia textului poetic                Poezia Lacustră este alcătuită din patru catrene dispuse într-o simetrie perfectă, prima strofă este reluată în finalul poeziei, schimbându-se numai versul al doilea, pentru a accentua curgerea implacabilă a timpului şi solitudinea omului în societatea ostilă şi apăsătoare.               Discursul liric este construit pe două planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale şi al naturii, şi planul interior, al vieţii psihologice, al trăirilor dezolante resimţite în profunzimea sufletului unui artist care nu se poate adapta realităţii ostile.     Strofa I             Incipitul exprimă simbolic ideea de atemporalitate existenţială ca stare de permanenţă sâcâitoare a eului liric, „De-atâtea nopţi”. Eul liric percepe direct -„aud”- ploaia care este atât de distrugătoare de materie, încât efectele sunt apocaliptice: „Aud materia plângând”. Întregul Univers trăieşte un dramatism sfâşietor, motivai solitudinii fiind ilustrat aici printr-o stare de singurătate dorită de eul liric, sintagma „sunt singur” simbolizează, aşadar, o existenţă solitară asemănătoare cu imaginea locuinţelor lacustre.              Strofa a doua este dominată de simboluri psihologice exprimate prin verbe ce exprimă incertitudinea, nesiguranţa, spaima de dezagregare a materiei sub acţiunea distrugătoare a apei: „parcă dorm”, „tresar”, „mi se pare”, iar scândurile ude sugerează nevroza ca efect al pericolului de prăbuşire spirituală iminentă. Panica şi spaima provocate de izbitura brutală şi neaşteptată a valului, „în spate mă izbeşte-un val”, sunt amplificate până la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte ameninţată de un eventual pericol: „Tresar prin somn şi mi se pare / Că n-am tras podul de la mal”.              Strofa a treia amplifică starea de nelinişte, de angoasă şi spleen a eului liric prin dimensiunile majore ale istoriei ca unic reper al existenţei umane, „Un gol istoric se întinde”. Lumea dispare, devine hău, neant, infinit, totul se destramă, singura certitudine, „simt”, fiind prăbuşirea, dezagregarea iminentă a Universului sub acţiunea dezintegratoare a apei: „Şi simt cum de atâta ploaie / Piloţii grei se prăbuşesc”.              Ultima strofă este reluarea primei strofe, în care este schimbat numai versul al doilea, „Tot tresărind, tot aşteptând”, pentru a sugera atemporalitatea, veşnicia şi eternizarea stării de copleşitoare dezolare, de disperare apoteotică a eului poetic din cauza permanentelor pericole ce pândesc continuu existenţa spirituală a lumii.               Poezia Lacustră este simbolistă prin sugestii, simboluri şi stările sufleteşti specifice liricii bacoviene: plictisul, dezolarea, nevroza, disperarea, spleen-ul, spaima, făcând ca această creaţie să fie o confesiune lirică. Prezenţa persoanei I singular inclusă în mărcile verbelor sporeşte confesiunea eului liric implicat total şi definitiv în starea dezolantă care pune stăpânire decisiv şi implacabil pe sufletul lui. Limbajul şi expresivitate textului poetic               Simbolul dominant în poezie este „lacustră”, care are drept corespondent în natură o locuinţă construită de om pe apă şi susţinută pe patru piloni, o construcţie supusă iminent prăbuşirii, prin putrezirea stâlpilor de susţinere. De asemenea, o astfel de locuinţă este una provizorie, singurătatea este totală, dar în acelaşi timp, omul este ferit aici de pericolele ce-l pândesc în pustietate (animale sălbatice, intemperii etc.).               Lacustră simbolizează, aşadar, o solitudine doriţi, o autoizolare totală, care va duce inevitabil la prăbuşirea spirituală a eului poetic. Motivul apei este un simbol al dezintegrării materiei, spre deosebire de semnificaţia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul sunt dătătoare de viaţă. Apa bacoviană acţionează încet, dar sigur, dezagregând spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri din acelaşi câmp semantic: ploaia, malul, valul, scândurile ude.                Expresivitatea poeziei este susţinută de muzicalitatea versurilor, realizată prin verbele, numeroase în poezie, care se află la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal), „aud”, „sunt”, „mă duce”, „dorm”, „mă izbeşte”, „tresar”, „mi se pare”, „se întinde”, „mă găsesc”, „simt”, „se prăbuşesc” şi simbolizează eternizarea stării de dezagregare, moartea lentă, sfârşitul implacabil. Gerunziul verbelor auditive, „plouând”, plângând”, sugerează tristeţea profundă, disperarea şi starea de nevroza, care constituie esenţa simţirii poetice.               Natura ca stare de spirit sugerează, prin ploaia enervantă, un disconfort psihic şi un suflet aflat în pericol de dezagregare: „ploaie”, „plouând”.              Sugestia şi ambiguitatea poeziei sunt ilustrate prin tonul elegiac al poeziei, ce reiese din stările de disperare, spaimă, nevroză, solitudine ale poetului. Rima este dată de cuvinte cu sonoritate surdă, „plouând”, „plângând”, „gând”, de cuvintele-simbol din câmpul semantic al apei, ce acţionează ca principiu cosmic de dezintegrare: „lacustră”, „plouând”, „plângând”, „ploaie”, „ude”, „val”, „mal”. Prozodia             Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină întreaga poezie, măsura versului fiind de 8 silabe. Rima variază, în prima şi ultima strofă fiind vorba de monorimă, iar în strofele a doua şi a treia rimează numai versurile 2 cu 4, versurile 1 şi 3 fiind fără rimă.              Poezia lui George Bacovia se înscrie în estetica simbolistă, sugerând o realitate a sufletului, a trăirilor interioare prin intermediul simbolurilor, sugestiei, muzicalităţii versurilor, concentrând o puternică încărcătură emoţională.              George Bacovia creează în întreaga sa lirică o „atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului, o descompunere a fiinţei organice”. (Eugen Lovinescu)                

Testul nr. 1 - rezolvare   a) lumea b) posomorâtă # veselă; prietenă # inamică c) Lucrează mai mult singur. (adverd) Haina lui are o culoare țipătoare. (adjectiv pronominal) d) ajunsese = predicat verbal; de pământ - atribut substantival e) pe care o avusese = propoziție subordonată atributivă f) Nu se știe/care ajunge primul la finiș. g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite: adverbul de negație nu și auxiliarul popular o (va) al verbului la viitor n-o să mai calce. h) Fragmentul citat face referire la greutățile existențiale pe care le întâmpină protagonistul, aflat într-o situație de criză, care este alimentată de conflictele din familie. Ilie Moromete se simte apăsat atât de greutățile familiale, cât și de perspectiva sumbră de a dispărea ca exponent al clasei sociale a țărănimii tradiționale de pe scena istoriei.   2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați evoluția relației dintre două personahe din basmul cult Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.             În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere: - prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului narativ din basmul cult selectat, semnificative pentru tipologia personajelor alese (de exemplu: acțiune, temă, momentele subiectului, incipit, final, repere spațiale, repere temporale); - evindențierea relației dintre cele două personaje, prin raportare la conflictul/conflictele din basmul cult dat; - prezentarea a două secvente/episoade semnificative pentru evoutția relației dintre cele două personaje.      Basmul Povestea lui Harap-Alb este considerat cea mai reușită creație de insăirație fantastică a lui Ion Creangă, fiind văzut de O. Bârlea drept :„cel mai frumos basm al lui Ion Creangă și din întreaga noastră literatură”.    Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat în revista Convorbiri literare, în august 1877. basmul este o operă epică îm proză care dezvoltă tema luptei dintre bine și rău, la care iau parte personaje simbolice sau care au trăsături fantastice, supranaturale. Creația an rol didactic și moralizator.    Conținutul operei lui Ion Creangă dezvoltă mai multe teme, tema principală este lupta dintre bine și rău iar tema secundară este aceea a maturizării eroului, textul devenind, prin relatarea aventurilor eroului, care se pregăteșyte să devină împărat, un Bildungsroman. Cele două personaje principale sunt, totodată, protagonist și antagonist și ele dau viață prniilor etice antagonice din basm, binele și răul. Rolul Spânului este complex în basmul lui Creangă, el fiind imaginea răului necesar, erijându-se într-un fel de pedagog sever, care îl supune pe meziunul craiului la probe dificile, destinate să-l călească și să-l formeze pentru rolul de împărat. Conflictul principal al basmului, de ordin exterior, se desfășoară între Spân și Harap-Alb. Protagonistul duce, în același timp, o luptă intoară, cu sine, pe parcursul drumului, conflict latent care îl va conduce de la statutul de novice la cel dorit, de candidat pentru împărăție.       Deși cele două personaje se suprapun pe categoriile etice obișnuite din basm, ele reproduc structuri caracteriale mai apropiate de realitatea umană, întrucât Harap-Alb este o întruchipare absolută a binelui, având defecte și slăbicuni omenești, iar Spânul prezintă și o trăsătură pozitivă, fiind maestrul spiritual, cu rol benefic în evoluția lui harap-Alb.     Acesta din urmă este un personaj rotund, tridimensional, surprins în evoluție pe parcursul acțiunii, în timp ce Spânul este un personaj plat și care nu-și modifică statutul social pe parcursul textului.     Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția celor dă personaje sunt de tip direct, prin intervențiile naratoriale în text sau prin observațiile celorlați actanți. Caracterizarea indirectă domină discursul naratorial și se dovedește utilă în construirea portretului complex al protagonistului. Indirect, Harap-Alb este analizat prin intermediul faptelor, gesturilor, atitudinilor sale și prin intermediul interactiunii cu celelalte personaje.     Basmul prezintă drumul spiritual al protagonistului. Profund umanzat, portretul lui Harap_alb etse alcatuit din lumini și umbre, din calități și defecte. La începutul acțiunii, defectele sale morale sunt mai numeroase, prevalând asupra calităților. La finalul basmului, termenii acestei proporții se inversează. La început Harap-Alb este naiv și impulsiv, are reacții necugetate, este agresiv și se sperie ușor. Ceea ce îl salvează, ab initio, este marinimia pe care o arată bătrânei cerșetoare și voința de a dovedi că este mai curajos decât frații săi.     Travesarea probelor, din ce în ce mai grele, pe măsură ce protagonistul avansează în povestea proprie, îi aduce calitățile necesare dobândirii statutului de moștenitor de drept al unchiului său și de împărat. O dovadă a maturizării sale se observă în momentul în care se împrietenește cu cele cinci ființe supranaturale, intuind că-i vor fi de ajutor. Tânărul pricepe la nivel profund oamenii și lucrurile, trecând de înfățișarea lor grotească.      Relația dintre protagonist și antagonist începe în momentul în care craiului „boboc de felul lui” rătăcește în pădurea labirint. Episodul semnificativ pentru sublinierea relației dintre cei doi este momentul fântânii. Mezinul craiului acceptă tovărășia Spânului, pentru a ieși din pădure, dar este păcălit, când coboară în fântână. Această descindere este simbolică pentru că tânărul intră ca un fecior de crai anonim și iese cu numele oferit de Spân, harap-Alb, nume care nu mai subliniază o identitate, ci o denumește statutul celui care acceptă de bunăvoie, ca o condiție intrinsecă a învățării, rolul social de novice. Eroul acceptă, bănuind asemenea omului simplu, din popor, că și „răul este bun la ceva”. Jurământul din fântână conține și condiția eliberării, care înseamnă sfârșitul inițierii.     În finalul basmului se pune capăt relației dintre cei doi, Spânul îl omoară Harap-Alb, pentru vina de a fin încălcat jurământul; Spânul, la rândul lui, este ucis de calul lui Harap-Alb, ca semn că inițierea s-a încheiat. fata îl învie pe Harap-Alb, care-și primește, după acest lung și greu drum al inițierii, răsplata promisă: împărăția și fata iubită.     Întreaga călătorie întreprinsă de Harap-Alb este un drum evoluției interioare, al maturizării; în această odisee a eroului, rolul precumpănitor îl deține Spânul care-l supune la probe grele, provocându-l să-și depășeasca limitele. Caracterul de basm cult și de Bildungsroman este vizibil prin complexitatea relației dintre cei doi protagoniști.  

                                           Povestirea           Povestirea (lb.slava „povesti”) este o specie a genului epic, in care faptele sunt prezentate cu un pronuntat caracter subiectiv, din perspectiva unui narator martor sau participant direct la intamplarile relatate.                     Printre particularitatile povestirii se numara:   - importanta acordata naratorului si actului nararii, accentul pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje (prin asta se deosebeste de nuvela);   - caracterul subiectiv. Evenimentele sunt prezentate, de obicei, dintr-o perspectiva subiectiva (se deosebeste de nuvela);   - esentiala in actul povestirii este nararea unor fapte care sa starneasca interes, urmarindu-se spectaculosul, senzationalul. Prin urmare, in povestire observam uneori, indepartarea de unele date ale realului (se deosebeste de nuvela);   - povestirea se caracterizeaza prin oralitate, relatia dintre narator si receptor fiind una stransa (receptor = cititor / narator). Naratorul unei povestiri lasa de obicei impresia ca „spune”, nu ca „scrie”, iar cititorul are impresia ca inainteaza pe firul povestii o data cu povestitorul.   - asistam adesea, in povestire, la un adevarat ceremonial: aparitia povestitorului, motivarea imprejurarilor care declanseaza povestirea, folosirea formulei de adresare, captarea atentiei auditorului (atunci cand in povestire povestitorul este ascultat de alte personaje). Este construita adesea o atmosfera prielnica (spatiul protector al hanului, in „Hanul Ancutei”, unde cativa calatori se aduna in jurul focului intr-o toamna tarzie, beau vin si deapana amintiri, istorisesc). Faptele evocate sunt precedate adesea de o stare de tensiune. Timpul actiunii este, de regula, incert, fara repere precise (spre deosebire de nuvela).   - povestirea se bazeaza, in primul rand, pe arta de a nara, acordandu-se mai putina importanta elementelor descriptive (prin care se infatiseaza lumea povestita) sau celor analitice privind universul launtric al personajelor.   Ca dimensiune si ca amploare a subiectului, povestirea se situeaza intre schita si roman. Adesea ea era confundata cu nuvela (in unele limbi, de exemplu in engleza, nu exista distinctie terminologica pentru aceste doua specii). In literatura universala, mai ales incepand cu secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, povestirea se va delimita mai precis de nuvela.                   Povestirea in rama: una sau mai multe naratiuni de sine statatoare sunt incadrate fie in prezentarea unei situatii de comunicare, fie intr-o alta naratiune. ( „Hanul Ancutei” de M. Sadoveanu). In literatura romana maestrii povestirii sunt: Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu.                                               Negustor lipscan (Hanu Ancutei) de  Mihail Sadoveanu                                                           povestire                   Hanu-Ancutei (1928) face parte din opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu si este, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a prozatorului. Volumul contine noua povestiri, relatate intr-un spatiu ocrotitor, la hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei insisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate. Intamplarile povestite au loc in vreme veche, in timp mitic romanesc, se pot petrece oricand in spatiul spiritualitatii si al credintelor ancestrale si nu numai intr-o anumita epoca sociala.                   Negustor Lipscan, a saptea istorisire din volumul Hanu-Ancutei, este o povestire in rama, deoarece face parte din naratiunea mai ampla, aceea a evocarii intamplarilor petrecute demult, in timpuri imemoriale, povestite cu pasiune de drumetii care poposeau la hanul unde ritualul ospetiei era randuit de Ancuta cea tanara.                   Semnificatia titlului. Titlul textului indica o categorie sociala, cea din care facea parte eroul, Damian Cristisor.                    Tema o constituie descrierea unei calatorii.               Structura. Povestirea e alcatuita din mai multe scene. Istorisirea propriu-zisa, spusa de negustorul lipscan, e intrerupta de pauze narative(povestea cu trenul, cu mancarea si bautura, cu cele patru baiedere rosii de lana etc), in care intervin ascultatorii si cer explicatii. In felul acesta, interesul este pentru miscarea scenica si nu pentru intamplare.                 Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). intre autor si cititor exista naratorul, cel care povesteste intamplarea si da textului caracterul fictional. Prezenta naratorului se remarca prin folosirea persoanei a IlI-a. Nu autorul povesteste, desi el da aceasta impresie cititorului, pentru a arata ca totul este autentic. Folosirea persoanei I plural („vazandu-ne pe toti". ,, noi ne priviram in tacere" etc.) il asaza pe povestitor printre personaje.                   Povestitorul-narator accentueaza impresia de real, de autentic.                Timpul narativ se compune din timpul povestirii care marcheaza prezentul si timpul povestit, care ilustreaza un plan al trecutului, al faptelor intamplate in calatoria pe care jupan Damian Cristisor o facuse in „tara nemteasca”, cu scopul de a cumpara marfa de la Lipsca, pe care sa o negustoreasca in Moldova, tema ce inscrie povestirea in specia reportajului.                  La inceputul si in finalul povestirii, perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a, viziunea auctoriala conturand ambianta specifica de la hanul Ancutei, secvente (initiale si finale) care formeaza rama acestei povestiri.                  Incipitul il constituie nerabdarea pe care musteriii hanului o manifesta cu privire la incitanta istorisire a comisului Ionita de la Draganesti, promisa de acesta inca de la inceputul volumului. Larma iscata de sosirea la han a „trei cara cu coviltire de scoarta, mari si grele, sunand plin”, de strigatele carausilor care indemnau boii si de „bicele de canepa care plesneau usor” starneste curiozitatea oaspetilor. Ceremonialul, ca parte componenta a ramei narative, este marcat de dialogul personajelor, din care se contureaza portretul noului venit: „un barbat barbos”, „mare si gros in antereu-i larg si cu incaltarile scartaind”. In acelasi ritual se inscrie hangita Ancuta, care aduce ulcica de vin si „un pui fript in talger de lut”.               Mos Leonte zodierul intuieste alte detalii caracterizatoare pe care negustorul le confirma: era nascut in zodia Leului si sub stapanirea planetei Soarelui, fiind menit „sa dobandeasca avere” si sa fie cinstit de „cei mari”. De altfel, lipscanul Damian Cristisor „nu are intru sine nici viclenie, nici ascunzis”, deoarece „radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit” si se arata „blajin si cu prietenie...”. Toata priceperea lui mos Leonte vine dintr-o profunda credinta in Dumnezeu si din cartea de zodii de care nu se desparte niciodata: „numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am in tasca ma lumineaza intru toate cate le spun”.                   Jupan Damian venea cu marfa de la Lipsca si se indrepta spre Iasi, unde avea o „dugheana in ulita mare”, de unde si semnificatia titlului „Negustor lipscan”, care inseamna comerciant de marfuri aduse in Moldova de la Lipsca.               Perspectiva narativa este aceea de narator-martor alternand cu cea de personaj-narator, deoarece Damian Cristisor povesteste la persoana I despre cele vazute in calatoriile facute prin tari straine, despre propriile fapte si impresii, iar specia reportajului este definita atat prin traseul marcat de localitatile prin care trecuse, precum si prin informatii despre unitatea monetara si randuielile din respectivele tari, relatate la persoana a III-a.                   In urma cu doi ani, Damian Cristisor se-ncumetase intr-o calatorie la Liov si, pentru ca negustoria fusese cu folos, se hotarase sa mearga in acest an pana la Lipsca (actualul oras Leipzig din Germania). Pregatirile pentru drum includ mai multe etape, ceea ce denota faptul ca negustorul isi organizeaza cu inteligenta si rabdare marea calatorie. De Sfanta Maria a dus „patru lumanari de ceara curata sfintei Paraschiva”, la biserica Trei-Sfetite si l-a rugat pe parintele Mardare sa-i citeasca o slujba ca sa fie aparat de primejdii si de boli.                 Dupa ce l-a lasat la dugheana pe fratele lui mai mic, Grigorita, Damian a plecat de la Iasi spre Husi, a trecut Prutul si, impreuna cu un negustor armean, a cumparat la Tighina „cinci sute de batali” (berbeci), platind cate o rubla pentru fiecare, moneda nationala a rusilor. Trecand granita in Imperiul Austro-Ungar, au ajuns la Liov, au pus marfa in tren si in cateva zile erau la Strassbourg, unde au vandut batalii, „c-un galban bucata”, unor negustori care sa-i duca intr-un targ la Paris.                   Spre mirarea tuturor, negustorul le spune ca mersese cu trenul, deoarece prin „acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenul. Azi is aici si mane cine stie unde”. Un cioban din Rarau intreaba ce este acela tren, spre satisfactia naratorului si a celorlalti oaspeti, deoarece, dintre toti cei prezenti, „numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba”.                    Negustorul le descrie masinaria, „un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier. S-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc”. Nimeni nu crede ca merge fara cai, desi Damian le desluseste ca masina trage dupa sine mai multe casute in care sunt ori oameni ori marfuri si ca el incarcase batalii „in acele casute”. Oamenii isi fac cruce, imaginandu-si, in cele din urma, ca trenul este un fel de caruta „cu foc”.                   Negustorul le povesteste apoi „si alte lucruri mai de mirare”. In tara nemteasca sunt case cu cate patru-cinci etaje, un fel de „case una peste alta”, ca ulitele sunt facute „dintr-o singura bucata de piatra”, pe care se plimba cucoane cu palarii si boieri cu ceasornic si cu totii beau bere, „un fel de lesie amara”. Ascultatorii se mira si intreaba daca nemtii n-or fi auzit ca exista vin si sunt si mai dezamagiti cand afla ca mananca multi cartofi cu carne fiarta de porc ori de vaca. Mos Leonte isi face cruce si-i deplange pe acei oameni care n-au gustat „pui in tagla”, nici „miel fript talhareste si tavalit prin mojdei”, „nici sarmale, nici bors, nici crap la protap”.                   O alta minunatie este aceea ca in toate targurile si satele sunt scoli si profesori, toata lumea invata carte, si baieti si fete. Auzind acestea, oaspetii Ancutei inchina cu veselie pentru asa „randuiala”, care trebuie neaparat sa ramana numai la dansii, bucurandu-se ca acest obicei nu venise si pe la ei, iar intrebarea ciobanului, „Atunci oile cine le pazeste”, amplifica buna-dispozitie a ascultatorilor.                  Ceea ce l-a impresionat, insa, cu adevarat pe jupanul Damian este faptul ca legea se aplica la fel pentru toti, „fiind intr-o cumpana mai dreapta decat a noastra” si fara sa se tina seama de saracia sau bogatia impricinatilor. Negustorul le povesteste cum un morar s-a judecat „pentr-un petic de mosioara” cu insusi imparatul si, pentru ca pricina era adevarata, judecatorul i-a dat dreptate morarului, deoarece acolo stapaneste legea, iar auditoriul iar se mira de asa o minune. Altfel, nemtii sunt „iritici” (eretici - adepti ai religiei protestante), desi „cred tot in Domnul nostru Iisus Hristos”.                  Negustorul nu a patit nimic, nu l-a napastuit nimeni cat timp a umblat „pe drumuri si-n targurile nemtesti, calatorind mai intai cu „caruta aceea cu foc”, apoi cu sarabande (carute mari, tramcare), pana cand a ajuns la Suceava, unde a pus marfa in carute. Intrand in tara Moldovei, pe la Cornu-Luncii, vamesii l-au intrebat daca nu le-a adus „cate-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti”, asa ca negustorul le-a dat cate un baider (fular lung, sal), „ca sa nu-mi spintece boccelele”.                  In lunca Moldovei, l-a oprit un calaret „frumos si voinic”, cerandu-i banii pe care-i avea asupra lui, dar pentru ca nu vanduse marfa si nu avea deloc bani, i-a dat in dar „un baider de lana ros”, spre multumirea hotului. Oprind carele sa poposeasca si sa manance oamenii si animalele, vine la el supraveghetorul acelor locuri si-i cere „indreptarile”, adica actele oficiale care-i permiteau sa faca negot cu marfa pe care o transporta.                   Damian avea toate documentele necesare si, in plus, o scrisoare semnata de aga Temistocle Bucsan, nasul negustorului, in care se spunea ca niciun „priveghetor, ori vames, ori vornic de sat” nu are voie „a vatama acestui negutator, ci sa-l lesi a merge cu pace la locul sau. Asa”. Vazand acestea, supraveghetorul ii cere ceva din marfa adusa de la Lipsca, dar neplacandu-i nimic, Damian ii ofera al patrulea „baider ros de lana”. Cand va ajunge la Iasi, negustorul urmeaza sa mai faca „o dare catra sfanta Paraschiva si catra parintele Mardare”, apoi sa dea ceva si nasului sau, aga Buscan, dupa care se va putea odihni pana cand va trebui sa se insoare, deoarece „inca sunt holtei”.                   Ascultatorii sunt puternic impresionati de cele aflate si se manifesta zgomotos, inchinand ulcelele cu vin in onoarea „cinstitului negustor”. Atrasa de veselia generala, Ancuta aduce „placinte cu poalele-n brau”, iar negustorul ii prinde hangitei „o zgardarita de margele” si o saruta pe amandoi obrajii. 19                    Specificul limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.                 Registrul stilistic se defineste printr-o bogatie de mijloace lingvistice. Arhaismele (razas, jupan, zgardita, iarmaroc), regionalismele, cuvintele si expresiile populare (sandrama, lesie, giubea, baider, fanar) sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirii, prin intermediul carora scriitorul creeaza o limba literara admirabila si accesibila, ramanand fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca „taranul roman a fost principalul meu erou”.                  Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele si comparatiile au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Astfel, Damian Cristisor „se arata vesel si prietinos”, iar Ancuta gangureste „ca o hulubita”. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor, oralitatea exprimarii, Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele ascultatorilor.            Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimensiune, in care se povesteste, cu subiectivism, o singura intamplare de sine statatoare incadrata intr-o naratiune mai ampla (Hanu-Ancutei) si la care participa personaje putine, palid conturate opera Negustor lipscan este o povestire in rama.                    Hanul-Ancutei este capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare. Formal, scrierea e un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun anecdote, in sine foarte indiferente. Esentiala este starea de fericire materiala infaptuita de oaspeti. – George Calinescu     Caracterizare personaj            Damian Cristisor este un personaj principal, individual si pozitiv al povestirii. Acesta este un negustor lipscan, ce poposeste intr-o seara la hanul Ancutei.                  Din caracterizarea indirecta, din felul sau dea vorbi, reiese ca era un om placut, vessel: rosti cu voie-buna. Naratorul prezinta direct trasaturi ale portretului fizic: un barbat cu caciula si giubea.                     Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece ; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit. . Din reactiile pe care le starneste in sufletele celorlalte personaje, prin caracterizarea indirecta, deducem ca era un om calduros, carismatic: glasul ii crescu si scazu cu desmierdari.                     Acesta este caracterizat si direct de catre celelalte personaje: om caruia ii plac povestile, omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie.                   Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un om modest (va rog sa ma socotiti ca cel mai umil rob al domniilor voastre) si responsabil(mai intai insa [...] sa vad de hrana vitelor si-a oamenilor).          E credincios, trasatura ce rezulta din caracterizarea indirecta si din cuvintele acestuia: ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie. Supus , el marturiseste ca aduce marfa de la Lipsca. Naratorul il caracterizeaa direct, ca fiind vesel si prietenos si bun tovaras.               Faptul ca Damian Cristisor este negustor, dovedeste faptul ca este un bun cunoscator de oameni le intelege vorba, nu face decat sa ispraveasca iscusinta povestirii.                                Personajul Damian Cristisor este prezentat de narator astfel: „un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit."                                El reprezinta tagma negustorilor. Mos Leonte ii intuieste destinul cu precizie si il caracterizeaza: „se va arata pururi blajin si cu prietinie." Abil, hotarat sa se ridice „mai sus", negustorul pleaca la Lipsea. Drumul pana acolo ni-l arata „ initiat" deja in tainele calatoriei. Observator atent al „ticalosiilor nemtesti", calatorul nu-si pierde cumpatul si stie „sa se, descurce" de fiecare data. Desi nu-i displac traditiile moldovenesti, Damian Cristisor admite si foloasele civilizatiei: cartea, dreptatea, corectitudinea oamenilor. Spirit echilibrat, mereu zambitor, linistit, negustorul Cristisor este o personalitate            

Testul nr. 2 Limba și literatura română (30 de puncte)   1. Se dă textul:     Casa noastră e ultima de pe ulița Vălenilor, la marginea satului, chiar lângă temeteul* vechi.     Dincolo de noi e numai mătușa Tiberie, apoi se întinde, neted ca-n palmă, hotarul. A clădit-o Ticu singur, din piatră albă, scoasă de el din cartierele Cutcii. A adunat bani încă de pe când a fost băiat de hotel la București și și-a proiectat-o el singur. Proiectat, vorba vine. Ticu nu era prea școlit, abia făcuse cinci clase. dar știa să construiască, după un plan din minte, orice. Ridica la fel de lesne o casă sau un catreț de păsări și făcea la fel de priceput un acoperiș de casă sau un par pentru fasole.     A ridicat casa, imediat ce s-a terminat războiul, pe terenul pe care i l-a dat, cu acte în regulă, tatăl lui.    S-a apucat de lucru în vara-toamna lui 1945. În vara lui 1946, când Ticu, un flăcău aproape tomnatic, de douăzeci și șase de ani, a avut bani și-a terminat-o, s-a putut mândri că în sărăcia de după război are una dintre cele mai bune case din sat, cu două încăperi și un cerdac în formă de L. A văruit-o în galben, iar chenarele celor șase ferestre și interiorul le-a făcut cu talc, în albastru de Mândrămărie.    Când constructia a fost gata, i-a împodobit cerdacul, sprijinit pe stâlpi de stejar, cu o bordură dantelată de lemn, în decupajul căreia se vedeau sori și porumbei stilizați. I-ar fi plăcut să facă podele de lemn, cum văzuse la București, dar nu mai avea bani, așa că a netezitpământul de pe jos și l-a bătucit cu lut galben, aduc de pe coastă.                                                                                                             (Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului) * temeteu - cimitir; ** catreț - coteț de păsări   Scrieți, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe: a) Transcrieți, din primul enunț al fragmentului dat, un cuvânt care conține un hiat. b) Scrieți câte un sinonim  contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte din textul dat : lesne, a împodobit. c) Formulați câte o propoziție în care cuvintele e (ultima) și, respectiv, singur din textul dat să aibă altă valoare mrgică. d) Indicați funcția sintactică a cuvintelor subliniate în textul dat: Dar stia să construiască, după un plan din minte, orice e) Transcrieți o propoziție subordonată din fragmentul dat, precizând ce fel de propoziție subordonată este. f) Alcătuiți o frază în care conjuncția fiindcă să introducă o propoziție subordonată cauzală. g) Menționați rolul utilizării cratimei în structura : i-a împodobit h) Explicați, într-un text de 3-5 rânduri, semnificația enunțului: În vara lui 1946, când Ticu, un flăcău aproape tomnatic, de douăzeci și șase de ani, a avut bani și-a terminat-o, s-a putut mândri că în sărăcia de după război are una dintre mai bune case din sat, cu două încăperi și un cerdac în formă de L.   2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile unei povestiri cu referință la opera literară Hanul Ancuței, de Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere: - numirea a două trăsături ale curentului literar idealist, identificate în opera dată; - prezentarea a trei elemente de structură. de construcție a discursului narativ și de limbaj ale povestirii alese (de exemplu: instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, acțiune, momentele personajelor, conflict/conflicte, incipit, final, moduri de expunere, repere spațio-temporale, tipologia personajelor, modalități de caracterizare a lor, limbajul naratorului etc.); - comentarea unui episod/ a unei secvențe narative semnificativ(e) pentru evidențierea unei trăsături a personajului principal din povestirea aleasă.   Ordinea integrării relor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului vețo primi 10 puncte. Pentru redactarea eseului veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris - 1 punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilități de analiză și de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuație - 1 punct; așezare în pagină, lizibilitate - 1 pinct).   În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 500 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.     Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)   Următoarea secvență face parte din programa școlară pentru disciplina de studiu Comunicare în limba română - clasa pregătitoare (OMEN nr. 3418/2013):    Competența specifică 1.4 Exprimarea interseului pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute Exemple de activități de învățare: - audierea unor povești citite/înregistrate/povestite de adulți/copii; - vizionarea unor scurte secvențe din emisiuni pentru copii.   Conținuturi Comunicare orală: acte de vorbire: a identifica un obiect, o persoană Elemente de construcție a comunicării: vocabular (cuvinte cu sens asemănător sau opus); fonetică (sunete specifice limbii române, despărțirea în silabe)   Cerință Într-o activitate instructiv-educativă desfășurată sub umbrela teatrului, demonstrați valoarea dialogurilor în baza cărora formați/dezvoltați competența specifică din secvența dată. Având în vedere următoarele aspecte: a) Prezentațilitatea activității în formarea competenței specifice din secvența dată. b) Enumerați trei suporturi tehnice de instruire conform scopului educațional. c) Indicați două metode de predare eficiente în context și două forme de organizare a elevilor. d) Indicați și o metodă de evaluae aplicabilă pe fondul competenței din secvența dată. e) Agrumentați valoarea activității realizate în virtutea competenței de comunicare verbală.   Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)      Redactați un eseu structurat, de cel mult o pagină, în care importanța predării, ca ofertă de experiență de învățare. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele aspecte: - definirea conceptului de predare; - deosebirea dintre strategie și stil de predare; - descrierea succintă a trei caracteristici ale predării; - argumentarea importanței predării, ca ofertă de experiență de învățare.    

Testul nr. 2   A. Matematică (15 puncte)   1. Suma a patru numere naturale consecutive pare este 228. Determinați cele patru numere, fofosind metoda grafică.   2. Știind că x + y = 6 și că y + z = 9, calculați 2x + 5y + 3z   3. Unghiurile unui triunghi au măsurile A = (2x + 50)º, B = (5x - 40)º și C = (2x - 10)º.     a) Arătați că x = 20.     b) Știind că BC = 24 cm, calculați aria triunghiului ABC.   4. O cutie de cadou sub formă de cub are volumul de 2744 . Cutia este ambalată în hârtie. Știind că la ambalare sunt pierderi de hârtie de 10  ajung 1300  de hârtie?   B. Metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului (10 puncte)       Următoare secvență face parte din programa școlară pentru matematică și explorarea mediului - clasa pregătitoare, aprobată prin OMEN nr.3418/2013;       Competența specifică 2.1 Orientarea și mișcarea în spațiu în raport cu repre/direcții precizate, folosind sintagme de tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în fața, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic.      Exemple de activități de învățare: → jocuri de poziționare a obiectelor în spațiu, în raport cu alte obiecte precizate; → identificarea poziției pe care o ocupă diverse obiecte în spațiu în raport cu alte obiecte precizate; → jocuri de identificare a obiectelor din realitatea imediată din imagini, în funcție de poziția lor față de un reper; → prezentarea propriei persoane în funcție de poziția din clasă și prin raportarea la ceilalți colegi.   Conținut     Figuri și corpuri geometrice: — orientare spațială și localizări în spațiu; — repere sau direcții în spațiu: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în fața, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic.   Cerințe: a) Pentru a forma/dezvolta competența specificată dată, evidențiati două mijloace didactice, două strategii de diferențiere și individualizare, respectiv două forme de organizare a colectivului de elevi. b) Concepeți doi itemi de evaluare direcți, din sfera itemilor obiectivi, și doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor semiiectivi, aplicabili în evaluarea formării/dezvoltării acelei competențe.     Rezolvare subiect:     228 – (2 + 4 + 6) = 216 216 : 4 = 54. Numerele sunt 54,56,58 și 60.   a              |______________________|   a + 2       |_______________________|______|   a + 4       |_______________________|______|______|   a + 6       |_______________________|______|______|_____|     2.  2x + 5y + 3z =     2 ( x + y ) + 3 ( y + z ) =    = 2 ∙ 6 + 3 ∙ 9 = 39   3. Suma unghiurilor unui triunghi este 180°, deci 2x + 50 + 5x – 40 + 2x – 10 = 180               ⇒ 9x = 180               ⇒   x = 20 Din teorema unghiului de 30°, deducem că AB = 12 cm. ⇒ Se aplică teorema lui Pitagora și află că AC = 12 3. ⇒ Aplicăm forma ariei și se află că A = 72 3 cm2.     4. Volumul este , deci 1 = 14 cm. Aria totală este 6 , deci 1176 . Ținând seama și de pierderile de 10%, trebuie 110% · 1176 = 1293,6, deci ajung 1300 .     B. Metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului (10 puncte)   a) Pentru a forma/dezvolta competența specificată dată, evidențiati două mijloace didactice, două strategii de diferențiere și individualizare, respectiv două forme de organizare a colectivului de elevi necesare.      Cu titlu de exemplu, ne alegem o lecție de însușire a cunosștințelor. Propunem astfel derularea acesteia:    La solicitarea învățătorului, câte un elev, se poziționează în anumite puncte ale clasei și în preajma anumitor colegi. Stând în locurile precizate, el trebuie să marcheze reperele/direcțiile indicate de învățător în spațiu prin mesaje verbale, „întărite” de jetoane având semnele corespunzătoare.       În următoarea secvență, în grupuri de câte patru, școlarii realizează elemente grafice în aer și pe suporturi materiale: nisip și plastilină aplatizată. Acestea constitue resursele educaționale. Este momentul în care se execu liniuțe verticale, orizontale și oblice; 10 semne din fiecare tip și 12 semne combinate. mai apoi, membrii grupurilor oferă, în plen, exemple de linii vericale, orizontale și oblice întâlnite în viața cotidiană.       În etapa de realizare a transferului, elevii se așază în semicerc pentru a urmări imagini dintr-un film animat. Din când în când, filmul e oprit pentrua li se adresa întrebări formulate în considerarea temei: Orientarea și mișcarea în spațiu. La timpul potrivit, la cererea învățătorului și a efectivului, după caz, câte un elev indică reperele/direcțiile observate într-o secvență anume. Răspunsul trebuie să îi fie urmat de un exemplu concret, preluat din mediul apropiat. Verbalizând cele văzute pe ecran în contextul creat de film, micii școlari înțeleg că mișcarea/împingerea corupurilor este posibilă datorită unei forțe exercitate sau nu de om. (ca atare se face trimitere la științele fizicii, parte din programa disciplinei noastre de studiu - MEM). Revenind cu gândul la tema zile, elevii formulează concluziile așteptate.        Metodele principale aplicate sunt explicatia și exercițiul. Le-am ales îndeosebi pe acestea, fiindcă le vedem mult mai aproape de esența principiului predării individualizate; e principiul care, prin definiție, ne permite să adaptăm conținutul la nevoile fiecărui elev și, totodată, la potențialul clasei. Strategiile mixte și analogice pot realmente crea premisele învățării personalizate.       Organizarea efectivului se face individual și în grupuri mici. Activitatea desfășurată frontal se subînțelege, fiind absolut necesar la începutul orei, în timp ce se captează atenția, și la final, cânezintă produsele având elementele grafice prestabilite. Indiferent de modul de organizare, fiecare școlar își folosește, în egală măsură, puterea de concentrare și abilitățile de orientare în spațiu. Per ansamblu, elevii sunt determinați să efectueze exerciții de atenție și mai cu seamă exerciții de dezvoltare a inteligenței spațial-vizuale. Fără doar și poate, sunt valorificate și abilitățile de relaționare, dvedite, de orice copil în parte, prin potențialul socio-afectiv. Îmn contextele de comunicare, se încurajează și ascultarea activă.       Atăt organizarea colectivului, cât și managementul conținutului parcurs facilitează și demersul de exersare a stilurilor de învățare. Dacă observăm separat copiii, deducem că eu își valorifică implicit stilurile predominante. Fiindu-le, firește, oricâ la îndemână, ei pot relua cu mai multă ușurință, în ritmurile proprii, procesul de asimilare-acomidare. Ne refim la internalizarea cunoștințelor și la găsirea aplicabilității lor în situații de viață. Pe deasupra, observându-i și ținând cont de rezultatele obținute la probele evaluative, facem corelații între stilurile adoptate de elevi. Finalitatea este revizuirea proiectării didactice în favoarea lor.       Încheiem idee cu o ipoteză:     Cu cât le dezvoltăm mai bine școlarilor spiritul de observație și cu cât îi obișnuim să acționeze în diverse împrejurări care necesită orientare și mișcare bazată pe repere spațiale, cu atât putem  siguri câ le dezvoltăm agerime. Negreșit, impactul activității propuse se resimte pe termen îndelungat, independent de tipul spațiului în care se manifestă ei: convențional sau nu. Deasemenea, situațiile de instruire diferențiată generează experiențe de învățare durabilă, de(re)valorificat la orice vârstă.   b) Concepeți doi itemi de evaluare direcți, din sfera itemilor obiectivi, și doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor semiiectivi, aplicabili în evaluarea formării/dezvoltării acelei competențe.       Din seria itemilor obiectivi alegem doi diferiți, pe care îi prezentăm în cele ce urmează. La fel procedă gândindu-ne și la categoria itemilor semiobiectivi.       Ne raportăm la una dintre sarcinile despre care am scris în structura cerinței aferente literei A. Ca atare, elevii se conformează indicațiilor, răspunzând corespunzător la aceste comenzi, adică prin Adevărat sau Fals.   ► Acest jeton (→) îți indică faptul că trebuie să te deplasezi spre stânga. ► Jetonul ( /→) îți arată faptul că trebuie să ocolești spre dreapta ultima bancă pentru a ajunge la ușă. ► Jetonul () îți arată faptul că trebuie să te deplasezi spre stânga pentru a ajunge la fereastră. ► Orientându-ne după acest jeton (), vedem că este o măsuță lângă tablă. ► Orientându-ne după acest jeton (⇔), vedem că obiectele de pe catedră sunt așezate în poziție oblică.        În cuprinsul unilet, elevii pot citit enunțuri care trebuie puse în corespondență cu simbolurile aferente. Acestea se prezintă astfel:       Prin linii, asociați fiecare propoziție cu simbolul, simbolurile potrivite. Atenție însă! Unele se repetă.    ► Putem așeza un dulap în poziție verticală, și în poziție orizontală.    ► Pe scaun putem sta și în picioare, și în poziție șezândă. ► De obicei, catedra este poziționată lângă fereastră.                              ► De regulă, catedra și ușa se află în stânga și în dreapta clasei.                      Completați spațiile libere cu termenii corespunzători.   În filmul vizionat, am observat că: ► un copil stătea _______caldarâm; ► un altul trecea _______ fața lui și trăgea _____ el un cărucior. ► iar altul arunca mingea ______coșul de baschet.                                            ȘI           Dacă vi s-ar cere exemple de situații în care utilizați cuvintele înainte, după și deasupra, care ar fi acestea? Pe rândurile de mai jos, în enunțuri scurte, dați câte două exemple pentru fiecare. _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ _____________________________________________ ______________________________________________          Reprivim itemii enumerați, realiză că avem în față tipologii diferite. Primii doi sunt cu alegere duală și cu alegere multiplă, iar ultimii doi, doar unii cuprind enunțuri cu spații lacunare și întrebări structurate.       Cu titlu exemplificativ, aceștia pot contribui la fixarea cunoștințelor despre reperele/direcțiile de luat pentru a ne orienta și mișca în spațiu.  

                                                                     Elemente pregătitoare pentru formarea conceptului de număr natural            Copiii de vârstă școlară mică se găsesc în stadiul operațiilor concrete. Ei învață prin intuiție si manipulare directă de obiecte concrete, iar activitatea matematică reproduce, între anumite limite, spațiul fizic în care aceștia se dezvoltă. Cercetările psihologice arată că la începutul vârstei școlare mici apar și se dezvoltă primele operații logice elementare: conjuncția, disjuncția logică și negația.               Formarea mulțimilor după una sau mai multe proprietăți ale elementelor lor cultivă si dezvoltă copiilor capacitatea de a lega între ele proprietățile obiectelor care alcătuiesc o mulțime, cu ajutorul elementelor de relație: sau - corespunzător disjuncției, și - corespunzător conjuncției, nu - corespunzător negației. Tot prin activități practice, mânuind materialul didactic și verbalizând acțiunile folosind: conjuncția, disjuncția și negația se introduc operațiile cu mulțimi: reuniunea, intersecția și diferența a două mulțimi.           Pentru înțelegerea și însușirea operațiilor cu mulțimi este necesar ca institutorul să folosească jocurile logico-matematice, jocul disjuncției, al conjuncției, al negației, al perechilor, jocuri de formare a unei mulțimi, jocuri de ordonare a elementelor unei mulțimi etc.         În activitățile cu mulțimi, institutorul va folosi întotdeauna un limbaj matematic clar, precis, pe înțelesul și la nivelul de pregătire al copiilor. Plecând de la activități logice de comparare a mulțimilor, copiii vor deveni conștienți de modul în care se stabilește corespondența (element cu element) a două mulțimi – suportul constituindu-l numeroase situații de viață.         Introducerea conceptului de număr natural impune, ca o etapă premergătoare, familiarizarea copiilor cu noțiunea de relație de echivalență a mulțimilor, de clasă de echivalență, de echipotență între mulțimi stabilită de relația bijectivă tot atâtea, precum și de relația de ordine folosindu-se expresiile mai multe, mai puține.       Activitatea de punere în corespondență a elementelor a două mulțimi se poate desfasura în două direcții principale: - stabilirea echipotenței a două mulțimi (prin relația de corespondență element cu element), - construirea mulțimilor echipotente cu o multime dată (formând o clasă de echivalență).         O atenție deosebită trebuie să se acorde mijloacelor materiale și de comunicare, formulării concluziilor, manipulării obiectelor prin care se formează sau se pun în corespondență mulțimile și folosirii unui limbaj adecvat. De exemplu, în loc de funcție bijectivă se poate spune: corespondență element cu element sau se folosește relația: tot atâtea elemente, care este o relație de echivalență, iar în loc de mulțimi echipotente se spun: mulțimi cu tot atâtea elemente(care au acelasi cardinal). Corespondența element cu element a două mulțimi se poate indica grafic prin unirea cu o linie a unui element dintr-o mulțime cu un element din cea de-a doua sau prin alăturarea la fiecare element din prima mulțime a unui element din cea de-a doua mulțime.         Folosirea rigletelor oferă institutorului posibilitatea să efectueze cu copiii corespondențe între elementele unei mulțimi oarecare, iar o mulțime formată din riglete unități dispuse în linie dă posibilitatea copiilor să găsească riglete cu același număr de unități cât este numărul elementelor unei mulțimi (prin punere în corespondență).       Familiarizarea copiilor cu rigletele se realizează după ce în prealabil s-au efectuat exerciții de recunoaștere a culorilor și de egalizare a lungimilor. Comparând două riglete copiii vor deduce dacă au aceeași lungime sau nu, vor așeza în prelungire două sau mai multe riglete pentru a egala o rigletă de lungime mai mare. Cu ajutorul rigletelor se realizează o înțelegere mai rapidă a compunerii și descompunerii unui număr, utilă apoi în efectuarea operațiilor aritmetice.            În prima parte a unei activități de predare a unui număr se efectuează exerciții prin care se consolidează și se verifică în ce masură copiii stăpânesc cunoștințele și deprinderile necesare pentru înțelegerea numărului nou.   În cadrul unei lecții se efectuează cu copiii exerciții ca: - formarea mulțimilor; - echipotența mulțimilor; - raportarea numărului la cantitate și a cantității la număr; - număratul în limite cunoscute; -stabilirea vecinilor numerelor; -exerciții de adunare și scădere cu o unitate.   După efectuarea exercițiilor cu caracter pregătitor, se trece la predarea numărului nou.                   Parcurgerea acestui capitol se va face după o necesară evaluare predictivă a elevilor în primele zile de şcoală. Vor fi evaluate acele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ale elevilor ce se regăsesc în structura unităţii şi vor fi explicitate mai jos. În funcţie de rezultatele evaluării, va fi luată o decizie didactică privind ritmul parcurgerii acestui capitol şi implicit, timpul afectat: cu cât rezultatele sunt mai bune, cu atât timpul va fi mai scurt.          Nu trebuie uitat că acest capitol reprezintă doar o pregătire a elevilor pentru asimilare – adaptare, o modalitate de egalizare a şanselor, de a oferi tuturor copiilor o necesară bază comună de pornire. De aceea, activitatea evaluare predictivǎ a învăţătorului va fi diferenţiată şi individualizată, oferind fiecărui copil un program personal de compensare sau dezvoltare. După parcurgerea acestui capitol şi evaluarea sumativă corespunzătoare, învăţătorul va avea informaţii şi va putea decide şi asupra tipului de curriculum pe care îl va putea aborda cu clasa: trunchiul comun, aprofundare sau extindere.             Conţinutul Unităţii 2 are un vizibil caracter interdisciplinar, cu trimiteri nu numai în interiorul, ci şi în afara ariei curriculare. Se conectează cu zona “limbii şi comunicării” atât prin activizarea unui limbaj specific, cât şi prin solicitările de verbalizare a acţiunilor în exprimări corecte, complete, clare. Cu zona “arte” se leagă prin cunoştinţe (ex.: culorile), priceperi şi deprinderi ce ţin de grafie (trasare de linii, încercuiri, barări), desenare şi colorare. De zona “educaţie fizică” se leagă prin intermediul priceperilor şi deprinderilor motrice, de care depinde realizarea unor acţiuni directe de manipulare a obiectelor.             În interiorul ariei curriculare din care face parte matematica, se conectează cu ştiinţele naturii prin cunoştinţele despre plante şi animale, necesare interpretării unor imagini, în vederea stabilirii unor proprietăţi caracteristice.             Prezentăm în continuare câte o listă conţinând ce trebuie să ştie (cunoştinţe) şi să facă (priceperi şi deprinderi) elevul clasei I în vedrea înţelegerii conceptului de număr natural.               Cunoştinţe necesare: culori (roşu, galben, albastru); forme geometrice plane: cerc, triunghi, dreptunghi, pătrat; poziţii relative ale obiectelor: sus/jos, faţă/spate, pe/sub,stânga/dreapta, aproape/departe ş.a; mărimea obiectelor: mare/mic, lung/scurt, înalt/scund, lat/îngust; elemente de logică matematică (fără utilizarea terminologiei): propoziţie logică şi negaţia ei, conjuncţia a două propoziţii, disjuncţia a două propoziţii, implicaţia; mulţimi (fără utilizarea terminologiei): determinare, apartenenţă/ neapartenenţă, operaţii cu mulţimi (reuniune, intersecţie, complementara unei submulţimi); corespondenţe: compararea cantitativă a două mulţimi, ordonarea cantitativă a două sau mai multe mulţimi; invarianţa cantităţii.   Priceperi şi deprinderi necesare: - precizarea culorii unui obiect sau a unei imagini date; -colorarea unor imagini cu o culoare precizată; - recunoaşterea oricăreia dintre formele geometrice precizate, pe obiecte din mediul înconjurător;  denumire unei forme geometrice date; - recunoaşterea poziţiilor relative ale unor obiecte indicate; plasarea unor obiecte în poziţii relative indicate; găsirea unor obiecte aşezate într-o poziţie precizată faţă de un reper; d) - stabilirea mărimii relative a două obiecte comparate; ordonarea crescătoare/descrescătoare după mărime a două/trei obiecte (sau imagini); e) - sortarea obiectelor care au o proprietate dată; alegerea obiectelor caracterizate prin două atribute simultan; trierea obiectelor care au cel puţin unul dintre atribute date; utilizarea unui raţionament de tipul „dacă …. atunci ……” într-o situaţie practică; descoperirea regulii de formare a unei secvenţe dintr-un şir de obiecte/imagini şi construirea în continuare a şirului; f) - formarea unor mulţimi de obiecte având o proprietate caracteristică dată; formarea unor mulţimi de obiecte pentru care proprietatea caracteristică este o conjuncţie de două atribute; recunoaşterea proprietăţii caracteristice a unei mulţimi date; sesizarea apartenenţei/neapartenenţei unui element la o mulţime dată; construirea reuniunii a două mulţimi disjuncte de obiecte; precizarea proprietăţii caracteristice a intersecţiei a două mulţimi, folosind conjuncţia; precizarea proprietăţii caracteristice a complementarei unei submulţimi, folosind negaţia; construirea mulţimii diferenţă dintre o mulţime dată şi o submulţime a sa;   - formarea de perechi între elementele a două mulţimi prin corespondenţă „unu la unu”; - stabilirea unei relaţii de ordine între două mulţimi, exprimată prin „tot atât”, „mai mult/puţin”; - aşezarea în ordine crescătoare/descrescătoare a două sau mai multe mulţimi de obiecte sau imagini; - sesizarea faptului că o mulţime rămâne cu „tot atâtea” obiecte, indiferent de poziţia spaţială a acesteia; - sesizarea faptului că mărimea obiectelor din două mulţimi nu decide care dintre are mai multe obiecte.      

­­­­­­­­­­­­­­­   ETAPELE DEMERSULUI DIDACTIC ­­­­­­­­­­­   ► Captarea atenţiei  -presupune pregatirea unei stari de concentrare ,de interes necesare receptării conţinutului. Aceasta se poate realiza prin elemente -surpriza ,descoperirea treptat a unui material didactic ,prin mojloace audio-vizuale sau o ghicitoare ,un scurt dialog ,o scrisoare adresata copiilor etc. Rolul acestui moment este de a dirija subiecţii spre ce urmeaza a învăţa .   ► Anunţarea temei şi enunţarea obiectivelor (pe inţelesul elevilor )urmăreşte sporirea randamentului elevilor prin cointeresare şi finalitatea activităţii.   ► Reactualizarea celor învăţate anterior dacă pot facilita înţelegerea noului coninut .Mai poartă denumirea de idei-ancoră,legătură-ancoră, cunoştinţe-ancoră, având ca scop structurarea continuturilor mai multor activitati de invatare pe tema data ,reamintirea informatiilor sau deprinderilor anterioare . Acest moment poate contribui la aplicarea in situatii noi acunostintelor dobandite anterior marind motivatia pentru invatare si facilitand transferul de la o activitate la alta .   ► Prezentarea noului conţinut şi a sarcinilor de invaţare trebuie foarte bine sistematizat in asa fel incat sa se realizeze fara abuz de cuvinte ,de verbalizare inutila ,printr-un vocabular ales si bine inteles de toti elevii .   ► Conducerea (dirijarea) invatarii presupune angajarea efortului personal al copiilor reprezentand momentul esential al activitatii pe care o desfasoara cadrul didactic impreuna cu elevii .Alegerea strategiilor de predare-invatare ramane in sarcina exclusiva a celui care conduce activitatea.Crearea momentului de independenta se realizeaza prin observarea atenta a elevilor ,a efectuarii sarcinilor de invatare propuse .   ► Obtinerea performantelor reprezinta punctul culminant al activitatii prin care se dovedeste atingerea obiectivelor propuse in exemple de comportamente si competente la nivelul programelor scolare .   ► Asigurarea feed-backului reprezinta o scurta recapitulare a cunostintelor teoretice invatate in acea activitate cu aplicatii pentru a arata ce stie  sau ce stie sa faca elevul la sfarsitul activitatii de invatare .   ► Evaluarea (formativa sau sumativa ) a performantelor reprezinta momentul cand elevii primesc confirmarea valabilitatii celor invatate ,iar cadrul didactic isi autoapreciaza munca depusa .Formele sub care se poate face evaluarea este foarte diversa de la activitati oral-verbale ,la activitati practice , lucrari scrise ,fise de munca individual-independenta ,pe grupe .Este bine ca aceste forme sa alterneze cat mai variat pentru evitarea monotoniei sau stresului creat de unele forme (de ex teste ). Aprecierea cu calificative trebuie facuta cu foarte multa prudenta cat mai corect posibil ,scotand de fiecare data in evidenta progresele elevilor ori cat de mici ar fi .   ► Intensificarea retentiei se realizeaza prin discutii legate de eficienta rezultatelor obtinute prin evaluarea din cadrul activitatii si presupune evidentierea nivelului obiectivului propus si realizat ,recomandari pentru ameliorare sau masuri de reluare a activitatii daca nivelul obiectivului este necorespunzator .   ► Asigurarea transferului se recomanda surse de informare pentru completarea pregatirii elevilor :manual, lucrari ,reviste ,culegeri .Se da tema obligatorie pentru toti elevii la nivel mediu si facultativa pentu cei cu o prgatire superioara precum si teme recuperatorii pentru cei cu dificultati de invatare .   ► R Ausubel (1981) „Daca as vrea sa reduc toata psihopedagia la un singur principiu eu spun :ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea este ceea ce copilul stie la plecare. Asigurati-va de ceea ce el stie si instruiti-l in consecinta „ (Invatarea in scoala )   ► ETAPELE: Captarea atentiei, Anuntarea temei si a obiectivelor, Reactualizarea cunostintelor, Prezentarea noului continut si a sarcinilor de invatare, Dirijarea invatarii, obtinerea performantelor, asigurarea feed-backului, evaluarea   ► Intensificarea retentiei, asigurarea transferului .