Istoria României. Istorie universală. Religie cărți. Biografii oameni celebri

In istoria Sumerului se disting mai multe perioade. In anii 2800 – 2360 i. Hr. existau orasele cetati din partea meridionala a Mesopotamiei, Ur, Uruk, Kis, Lagas si Umma, care si-au disputat cu rezultate contradictorii intaietatea. La jumatatea mileniului al III-lea (2400 i. Hr.), despotul orasului Lagas a supus autoritatii sale cetatile Uruk, Ur, si Kis pentru ca un secol mai tarziu (2360 i. Hr.), un alt oras cetate, Umma, sa reuseasca sa coaguleze primul stat unitar din istoria Sumerului, adunand Uruk, Ur si Larsa. Acest regat, chiar in ceasul constituirii sale este amenintat de un nou val de invadatori veniti din stepele Arabiei, triburi de pastori, care erau instalate in centrul Mesopotamiei, intre Sumer si Asiria. Legenda ne spune ca initiativa indrazneata a unei capetenii locale, Sargon, se pare originara din Kis, a reusit sa indeparteze pe despotul orasului si a cucerit regatul din sud abia constituit, dand astfel semnalul intemeierii primului mare imperiu al antichitatii. Sargon (2334-2279 i.Hr.) si-a intins ulterior autoritatea in intreaga Mesopotamie si a format orasul Akkad, care a dat numele tarii si a limbii vorbite de locuitorii sai. Armata lui Sargon, a fost prima armata cunoscuta in istorie, care numara in jur de 5000 de ostasi a garantat linistea interna si prosperitatea imperiului. Guvernatorii alesi de Sargon să administreze principalele orașe-state ale imperiului Sumer au fost akkadienii, nu sumerienii. Limba akkadiană a devenit Lingua Franca, limba oficială a inscripții în toate Mesopotamia, și de o mare influență mult dincolo. Imperiul lui Sargon a menținut contacte diplomatice si comerciale cu regatele din jurul Marii Arabiei și în Orientul Apropiat. Inscripții cu Sargon apareau pe navele din Magan, Meluhha, și Dilmun, in alte locuri, călare la ancoră în capitala sa din Agade. Sargon, de asemenea, a distrus toate reprezentările predecesorilor sai. Scrierea – o creatie sumeriana Amintirea Sumerului s-a perpetuat in unele texte ale epocii babiloniene, precum Epopeea lui Ghilgames dar apoi s-a asezat uitarea peste aceste locuri si fapte cateva mii de ani. In ultimele secole s-a descoperit un urias material epigrafic, sute de mii de tablite de lut inscriptionate, readucand in atentia lumii, cea dantai civilizatie. Semnele de forma unor cuisoare adunate in coloane asezate una deasupra celeilalte au fost prima oara descifrate de un tanar profesor de latina de la Göttingen (Germania), G.F. Grotefend, inca din anul 1802.Aceasta scriere insusita de akkadieni, ulterior de hititi si de persi, a ramas in uz pana in mileniul I i. Hr., cand era inca prezenta in transpunerea limbajului savant, utilizat indeobste in mediile eclaziastice. Astfel, cu mai bine de 5000 de ani inainte de zilele noastre, in sudul Mesopotamiei spiritul uman a produs o revolutie, prin descoperirea unei forme de scriere, reusind sa lase si celor ce vor veni dupa el o marturie a gandurilor si exeprientelor sale, asta insemnand inaugurarea istoriei.

Regatul Israel Saul (1025-1013 i.Hr.) a fost desemnat rege cu ajutorul marelui preot Samuel. S-a dovedit a fi un conducator militar talentat, incheind cucerirea Tarii Fagaduintei, iar pe plan intern incearca sa consolideze uniunea celor 12 triburi israelite, facand primii pasi spre consolidarea autoritatii centrale. A constituit prima armata permanenta si incearca limitarea pretentiilor teocratice ale preotilor. David (1013-973 i.Hr) isi incepe cariera de luptator in slujba lui Saul, se casatoreste vu fiica acestuia Micol si se bucura de sprijinul aristrocratiei militare si religioase. El reuseste sa uneasca toate triburile din Palestina devenind primul mare rege al evreilor. A avut un rol important in organizarea Regatului Israel, procupat fiind sa constituie un aparat administrativ, cu rol important de a strange impozitele necesare intretinerii armatei, sustinerii razboaielor dar si acoperirea cheltuielilor de la curtea regala. In plan religios, cultul monoteist al lui Iahve, devine religia de stat iar dupa cucerirea Ierusalimului, David a stabilit capitala politico-religioasa a Palestinei. In domeniul militar, regele David a format o armata permanenta, bine inzestrata cu care a invins si supus pe moabiti, iudei si filisteni. Datorita acestor victorii a largit hotarele statului si a creat un adevarat imperiu israelit cu intindere de la Marea Mediterana, Marea Rosie si Eufrat. Datorita talentului sau de muzician si poet a fost considerat autorul psalmilor din Biblie, ales sa fondeze familia din care descinde Mesia. David a deschis pentru evrei veacul de aur al carui apogeu a fost atins de urmasul sau. Domnia lui Solomon (973-933 i.Hr.) a reprezentat pentru statul evreu o perioada de inflorire economica si culturala, de aici fiind numit si inteleptul. S-a dovedit a fi un bun administrator si un excelent diplomat, asigurand linistea la granite printr-o politica de aliante cu vecinii Tyr, Egipt.. Chiar daca unitatea regatului era asigurata printr-o politica defensiva, Solomon a avut grija sa ridice cetati puternice la Megiddo si Geser, sa-si intareasca armata permanenta care ajunsese la peste 12.000 de oameni, cu un important corp de cavalerie si o solida grupare de care de lupta. Incurajeaza si controleaza dezvoltarea comertului si a mestesugurilor, cele mai importante fiind topitoriile de arama si traficul de comert extern. A dezvoltat o relatie diplomatica cu regele Hiron I, regele Tyrului, permitand astfel construirea flotei evreiesti si organizarea unor expeditii comerciale spre tarmurile Arabiei si Africii Orientale – Etiopia si Somalia, de unde aduceau bogatii imense de aur, fildes, pietre pretioase si mirodenii. Ierusalimul a cunoscut dotarea si infrumusetarea unor constructii marete, in perioada aceasta fiind construit fastuosul Templu, care era simbolul religiei iudaice si palatul regal. Printre reformele lui Solomon, acesta a introdus si un sistem fiscal abil, care insemna ca teritoriul regal fusese impartit in 12 circumscriptii financiare, care cuprindeau in mod egal toata populatia, constituita din evrei si canaaneeni, aceasta fiscalitate asigurand cheltuielile statului, permitand regelui sa intretina una dintre cele mai fastuoase curti din Orientul Antic.

Originile evreilor Evreii in Egipt “Si au mai zis lui Faraon :”Noi am venit ca sa locuim o vreme aici in tara, pentru ca nu mai este pasune pentru oile robilor tai si este o mare foamete in tara Canaanului; ingaduie robilor tai sa locuiasca in tinuturile Gosen.” Faraon a zis lui Iosif :”Tatal tau si fratii tai au venit la tine. tara Egiptului este deschissa inaintea ta; asaza pe tatal tau si pe fratii tai in cea mai buna parte a tarii. Sa locuiasca in tinutul Gosen si daca gasesti printre ei oameni destoinici, pune-i in fruntea turmelor mele”. FACEREA 47: 4-6 Originea acestor semiti, grupati in familii indrumate de sefi atotputernici, este mai putin cunoscuta. Evreii au fost mult timp nomazi, traversand Orientul Apropiat, din Mesopotamia pana in Egipt, pana sa se formeze Regatul Israel. Primele documente in care s-a consemnat aparitia lor ca neam, au fost atestate incepand cu Abraham sau Avraam, despre care se presupune ca ar fi venit din statul sumerian Ur, care i-a condus la inceputul mileniului al II-lea (circa 1800 i.Hr.), in tara Canaanului, care ingloba Palestina si Fenicia, in cautare de pasuni fertile pentru turmele lor. Ajunsi aici, ei se asaza in regiunile muntoase, unde intalnesc populatia sedentara a canaaneenilor, tot de origine semita. De aici o parte din evrei trec in Egipt, amestecati probabil in conglomeratul etnic al hicsosilor invadatori. Prin ingaduinta acestora si a altor triburi, ei s-au indreptat spre delta fertila a Nilului. Egiptenii, in schimb nu au fost de acord cu prezenta navalitorilor si au organizat rezistenta in jurul Tebei, urmarind slabirea progresiva a hicsosilor pana la izgonirea lor in anul 1550 i.Hr. La intemeierea Regatului Nou, evreii devin victimele reactiei egiptene, fiind redusi la statutul social de dependenta, ceea ce ar explica robia egipteana, aparuta in traditia biblica. Dupa o sedere de mai bine de patru secole in tara Egiptului, israelitii (urmasii lui Iacob) pleaca de acolo condusi de legendarul Moise. In urmatorii 40 de ani, ratacesc prin pustie, in Peninsula Sinai, timp in care Moise a reintrodus cultul monoteist al lui Iahve, le-a dat evreilor cele 10 porunci sau Decalogul si Cartea Legii (TORA). Iosua, succesorul lui Moise, a asezat triburile israelite in Palestina, in secolul al XIII-lea i.Hr., loc unde au gasit populatiile canaaneene dar si pe evreii care nu migrasera in Egipt. Treptat, evreii fuzioneaza cu triburile canaaneene, adoptandu-le limba si cultura si trec la viata agricola. Aparitia popoarelor mării (filistenii) si implicit invazia acestora, a dus la stabilirea lor pe litoralul mediteraneean -Gaza -, incepand conflictele. In cursul acestor lupte, evreii se impun ca Judecatori, conducatori ai triburilor. Presiunea care a urmat si mai ales pericolul pe care il reprezentau filistenii, posesori ai metalurgiei fierului, sia popoarelor vecine, moabitii, amonitii, edomitii, i-au determinat pe evrei sa-si aleaga un singur conducator si sa intemeieze monarhia

Egiptul situat in partea de nord a Africii, a fost dintotdeauna “un dar al Nilului”.Aflat intr-o extremitate a Orientului Antic, Egiptul a creat o civilizatie proprie, profund originala intr-un univers inchis si sarac in resurse. Din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre,tara e alcatuita dintr-un imens tinut desertic, traversat de marele fluviu Nil. O data pe an, ploile din muntii Etiopiei si din Sudan, produc cresterea apelor care lasa in urma lor un mâl fertil, permitand astfel, obtinerea unor recolte uriase. Monarhia egipteana a avut o durata impresionanta de peste 266 de ani, din jurul anului 3000 i.Hr. pana spre 342 i.Hr.. In tot acest timp, a cunoscut perioade de crestere economica, prosperitate si expansiune teritoriala, care au alternat cu destramare statala, anarhie si devastatoarele invazii straine. Calitatea de regi-constructori care si-au asumat-o toti faraonii, transmisa din tata in fiu, evident pe masura resurselor din timpul domniei lor isi aveau obarsia in vointa creatorului lumii, zeul-solar RA, si ca atare nu puteau sa se abata de la ordinea ideala a lumii si societatii, cum fusese stabilita de creator. Templele si mormintele pentr zei si pentru defunctii faraoni aveau menirea sa le adapsoteasca spiritul. Monumentele reprezentative ale arhitecturii religioase egiptene au fost grupate in vecinatatea capitalelor regatului, la Giza si Saqarah, aproape de Memfis, unde s-au inaltat marile piramide Keops, Kefren si Mikerinos. Langa Teba, in Valea Regilor au fost amenajate mormintele taiate in stanca ale tututor faraonilor din dinastiile Regatului Nou dar si templele funerare si templelel de cult divin ridicate la Luxor si Karnak. In aceeasi epoca se inmultesc si obeliscurile (blocuri subtiri din piatra, cu varful poleit, deasupra carora se ridica soarele). Piramida lui Keops A fost construita intre anii 2700-2500 i. Hr., pe platoul de la Gizeh in Egipt, langa Cairo, fiind cea mai mare dintre ele si se crede ca numai ea a fost inclusa intre “Minunile Lumii”. Este cunoscuta ca “Marea Piramida” si a fost construita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc cantarind in medie 2,5 tone. Este inalta de 137 de metri (a pierdut 9 metri din inaltime in timp) si are laturi de 230 de metri. Unghiul de inclinare al laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt este indreptat cu precizie catre fiecare dintre cele 4 puncte cardinale (nord, vest, sud si est). Pe latura dinspre nord se afla intrarea. In piramida au fost descoperite o serie de coridoare, galerii si gauri de aerisire. Camera mortuara a faraonului se afla chiar in mijloc, in “inima” piramidei si este accesibila numai din “Marea Galerie” in care se ajunge pe un culoar ascendent. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei. Regretabil este faptul ca atat comoara cat si mumia lui Keops nu au fost gasite. Se crede ca au cazut prada jefuitorilor de morminte.

Istoria politica a Egiptului Spre sfarsitul mileniului IV I.Hr. s-a constituit statul egiptean prin unirea a doua regate teritoriale asezate de-a lungul Nilului, la nord si sud de marele fluviu Nil. Structurile politice si administrative dominate de puterea despotica a faraonului se pare ca au luat nastere tot in aceasta epoca. In vremea Regatului Vechi (mileniul al-III-lea i.Hr.), care a a fost caracterizat ca o perioada de propseritate economica si afrimare culturala, suveranul absolut fiind identificat in prima faza cu Horus, apoi cu ful lui Ra, zeu al soarelui. Aceasta ascendenta divina, sustinuta de clasa sacerdotala acorda faraonului si preotimii rolul central in structurile statului. Dupa inaltarea Marii Piramide de catre Keops (Khufu), urmasii sai au incecat fara succes sa-l imite, ceea ce a dus la epuizarea de resurse materiale si umane ale tarii. Dupa o perioada de tulburari si criza, in care autoritatile provinciale isi sporesc puterea, unitatea statala a fost restabilita de conducatorii din Teba, stapanii tarii din timpul Regatului Mijlociu (secolul XXII-XVIII i.Hr.). Amon-Ra devenind zeitatea centrala si Osiris domina cultul funerar. Cel mai stralucit faraon al acestei perioade a fost Sesostris al III-Lea, care a impus functionari regali la conducerea provinciilor, indepartand vechile familii nobiliare si a intins stapanirea Egiptului in Nubia pana la a doua cataracta a Nilului. Trupele sale prezente in Fenicia si Palestina i-a sporit autoritatea in Orientul Apropiat. Apogeul si prabusirea statului egiptean Regatul Nou un stat puternic centralizat a adus Egiptul in Secolul XVI-XI i.Hr., in faza maximei sale puteri si infloriri culturale. Amon-Ra a devenit zeitatea suprema in stat, iar in Valea Regilor, langa Teba, a fost initiat un vast program de constructii, inlocuind piramida cu mormintele taiate in stanca, alaturi de mari temple funerare. Tutmes al III-lea a organizat 17 campanii in Asia, a obligat Babilonul, Asiria si regatul hitit, sa plateasca tribut si a supus Palestina si Siria. In sud stapanirea lui a ajuns pana la cea de-a patra cataracta a Nilului. La jumatatea secolului al XIV-lea i.Hr. Amenofis al IV-lea a suspendat cultul lui Amon, sustinut fiind de clasa sacerdotala si l-a inlocuit cu cel al lui Aton, simbolizat prin discul solar. O data cu schimbarea numelui, a mutat si capitala de la Teba la Tell El Amarna, in Egiptul de Mijloc, convins ca va deschide o noua era in istoria tarii. Uramasul sau, Tutankhaton, a restabilit vechii zei, dupa numele carora a devenit Tutankhamon. “La vârsta de 7 ani Tutankamon a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon (“Ea trăiește pentru Amon”), sora sa vitregă. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare moare, tronul revenindu-i lui. A abandonat cultul tatălui său, revenind la zeii tradiționali.În al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ, și în același timp, își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton”, în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon”, marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă. Demolarea monumentelor închinate lui Aton începe. Sanctuarele sunt demontate rând pe rând, blocurile lor de piatră fiind refolosite în noile construcții. Tutankhamon pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și Luxor, închinate lui Amon, și să se ridice numeroase statui ale zeului și ale lui însuși. Pe plan extern, au avut poate loc două expediții militare, una în Orientul Apropiat, cealaltă în Nubia. Numele oficial Tut-ankh-Amon era Nebkheperure numele Tutankhamon fiind unul foarte personal și mai puțin important. Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit” (sursa: Wikipedia”) Ramses al II-lea i-a succedat lui Tutankhamon dupa alti patru faraoni, care a domnit 67 de ani, intre anii 1304-1237 i.Hr). Domnia sa a fost asociata prosperitatea, cu puternica afirmare asiatica a tarii si un remarcabil program de constructii (templul de la Abu-Simbel, Rameseumul). Tot in timpul domniei lui a avut loc Batalia de la Kades si tratatul de pace care a urmat, fiind primul cunoscut in istorie) In vremea Regatului Tarziu care a durat intre anii 1085-525 i.Hr., imperiul asiatic a fost pierdut definitiv. La sfarsitul secolului al VI-lea i.Hr., o data cu cucerirea Egiptului de catre persi, in istoria tarii incepea o lunga perioada de dominatie straina.. Peste ani, interesul pentru civilizatia sa straveche a fost intretinut de mari calatori europeni in africa, de expediatia generalului Bonaparte si de descifrarea alfabetului hieroglific de catre Champollion. Biografie : Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790, Figeac, Franța – d. 4 martie 1832, Paris) a fost un orientalist francez “Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, el reușind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Această realizare se datorează cunoștințelor sale deosebite în ceea ce privește limbile orientale, în special copta. În descifrarea hieroglifelor s-a folosit în special de înscrisurile de pe piatra din Rosetta. În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, el afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete și în 1822 prezintă demonstrația ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, verificându-și teoria. Spre sfârșitul vieții sale a funcționat ca profesor la Collège de France în 1831. În orașul său natal, Figeac, în semn de omagiu adus lui Champollion, se găsește astăzi instalată o replică mărită a pietrei din Rosetta”. (sursa Wikipedia)